ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 06 decembrie 2022

Deliberând asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 21/22.02.2021, Tribunalul Hunedoara, în baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a achitat pe inculpații A. și B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

A constatat că inculpatul B. a fost reținut timp de 24 ore (o zi) începând cu data de 02.02.2015, ora 21:00, până la data de 03.02.2015, ora 21:00, că s-a aflat sub efectele măsurilor preventive a arestului preventiv și a arestului la domiciliu în perioada 03.02.2015 - 25.05.2015.

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la abuz în serviciu, prev. de art. 47 din C. pen. raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., a lăsat nesoluționate acțiunile civile formulate de părțile civile Unitatea Administrativ Teritorială a municipiului Lupeni și Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri (continuator al Ministerului Turismului).

În baza art. 397 alin. (5) din C. proc. pen., a menținut măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanța nr. 50/P/2014 din data de 17.02.2015 a Direcției Naționale Anticorupție, secția de Combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție - asupra bunurilor mobile și imobile aflate în proprietatea inculpaților A., B. și C. până la concurența sumei de 2.577.869,11 RON/RON.

Împotriva sentinței penale nr. 21/22.02.2021 a Tribunalului Hunedoara au declarat apel, în termenul legal, Direcția Națională Anticorupție - ST Alba Iulia, inculpatul C. și partea civilă Ministerul Economiei Energiei și Mediului de Afaceri.

Prin decizia penală nr. 621 din 28 iulie 2022, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, a admis apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia, inculpatul C. și partea civilă Ministerul Economiei Energiei și Mediului de Afaceri împotriva sentinței penale nr. 21/22.02.2021 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, a desființat integral sentința apelată și, în rejudecare, în baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. și art. 154 alin. (1) lit. b) din C. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpaților B. și A. pentru săvârșirea infracțiunile de abuz în serviciu, prevăzute de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, art. 297 alin. (1) din C. pen., art. 309 din C. pen. și art. 5 din C. pen., ca urmare a prescripției răspunderii penale.

A constatat că inculpatul B. a fost reținut, arestat preventiv și arestat la domiciliu în perioada 02.02.2015-25.09.2015.

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, art. 297 alin. (1) din C. pen., art. 309 din C. pen. și art. 5 din C. pen.

A obligat pe inculpații B. și A. să plătească în solidar părții civile Ministerul Economiei Energiei și Mediului de Afaceri despăgubiri civile în cuantum de 3.364.144,86 RON.

A respins, ca nefondată, acțiunea civilă exercitată în contradictoriu cu inculpații B., A. și C. de către partea civilă U.A.T. Lupeni.

A respins, ca nefondată, acțiunea civilă exercitată în contradictoriu cu inculpatul C. de partea civilă Ministerul Economiei Energiei și Mediului de Afaceri.

A menținut măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanța nr. 50/P/2014 din data de 17.02.2015 a Direcției Naționale Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție asupra bunurilor mobile și imobile aflate în proprietatea inculpatului B. și A. până la concurența sumei de 3.364.144,86 RON și a dispus ridicarea măsurii asigurătorii luate față de inculpatul C. prin aceeași ordonanță.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a obligat pe inculpații B. și A., precum și pe partea civilă UAT Lupeni să plătească cheltuieli judiciare către stat pentru judecata în fond, iar în baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut că, în drept, faptele inculpatului B. care, în calitate de primar al municipiului Lupeni, a ales procedura negocierii directe, cu încălcarea art. 122 lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006, și a stabilit valoarea estimată a contractului nr. x/104 din data de 11.11.2011 dintre U.A.T. Lupeni și S.C. D. S.A., cu încălcarea art. 25 și art. 26 din O.U.G. nr. 34/2006, ceea ce a dus la încheierea contractului de alimentare cu energie electrică a stațiunii Straja cu un preț supraevaluat, prejudiciind în acest mod bugetul unității administrativ teritoriale cu suma de 3.364.144,86 RON, care reprezintă în același timp un folos necuvenit obținut de S.C. D. S.A, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. și la art. 309 din C. pen. și cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Deopotrivă, s-a reținut că, în drept, faptele inculpatului A. care, în calitate de șef al Biroului de Achiziții și Investiții al municipiului Lupeni, a întocmit notele în baza cărora a fost aleasă procedura negocierii directe, cu încălcarea art. 122 lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006, și a stabilit valoarea estimată cu încălcarea art. 25 și art. 26 din O.U.G. nr. 34/2006, ceea ce a dus la încheierea contractului de alimentare cu energie electrică a stațiunii Straja, dintre U.A.T. Lupeni și S.C. D. S.R.L., cu un preț supraevaluat, prejudiciind în acest mod bugetul unității administrativ teritoriale cu suma de 3.364.144,86 RON, care reprezintă în același timp un folos necuvenit obținut de S.C. D. S.A., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. și la art. 309 din C. pen. și cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În esență, s-a reținut că inculpații B. și A. au avut calitatea de funcționari publici, iar recurgerea la procedura negocierii directe fără a fi îndeplinite condițiile legale în acest sens, în detrimentul organizării licitației, reprezintă acte de îndeplinire defectuoasă a atribuțiilor de serviciu, prin aceste acțiuni inculpații cauzând o pagubă de 3.364.144,86 RON în dauna Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului (autoritate publică centrală), prin acceptarea unei oferte supraevaluate.

Astfel, s-a constatat că inculpații au acționat cu intenție directă, prevăzând rezultatul faptelor comise și urmărind producerea acestui rezultat, iar legătura de cauzalitate între acțiunile inculpaților și rezultatul produs este una directă.

Cu toate acestea, curtea de apel a reținut că nu poate fi pronunțată o soluție de condamnare în cauză, întrucât în cazul inculpaților B. și A. s-a împlinit termenul general de prescripție a răspunderii penale, și a apreciat că singura soluție posibilă este aceea de încetare a procesului penal.

Sub acest aspect, instanța de apel a reținut că faptele au fost comise la data încheierii contractului, respectiv la data de 11.11.2011, precum și împrejurarea că, în cazul infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen., limitele speciale de pedeapsă sunt de la 2 la 7 ani, care se majorează cu jumătate, urmare a reținerii art. 309 din C. pen. (3 ani la 10 ani și 6 luni) și care, prin reținerea prevederilor art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, se mai majorează cu o treime, rezultând limite de pedeapsă de la 4 ani la 14 ani închisoare. Astfel, s-a arătat că, potrivit art. 154 alin. (1) lit. b) din C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale în cazul dat este de 10 ani și începe să curgă de la data săvârșirii infracțiunii (art. 154 alin. (2) din C. pen.).

S-a mai constatat că, în cauză, este incidentă suspendarea cursului prescripției răspunderii penale pentru perioadele 22.11.2017-24.01.2018, respectiv 22.02.2018-05.03.2018, când prima instanță a dispus suspendarea judecății, potrivit art. 367 alin. (1) din C. proc. pen., precum și pentru perioada de 60 de zile, cuprinsă între 16.03.2020 și 14.05.2020, când în România a fost instituită starea de urgență (instituire - art. 43 alin. (2) din Decretul Președintelui României nr. 195/2020 și prelungire - art. 64 alin. (5) din Decretul Președintelui României nr. 240/2020).

Așa fiind, instanța de apel a apreciat că termenul de prescripție a răspunderii penale s-a împlinit la finalul lunii martie 2022 (calcul matematic).

S-a mai constatat că varianta C. pen. din perioada 25.06.2018-30.05.2022 constituie lege penală mai favorabilă în cazul celor doi inculpați întrucât, în această perioadă, legiuitorul a omis să pună în aplicare decizia simplă nr. 297/2018 a Curții Constituționale prin care soluția legislativă care prevedea întreruperea cursului termenului de prescripție a răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., a fost declarată neconstituțională.

Or, abia la data de 30.05.2022 a fost adoptată O.U.G. nr. 71/2022, prin care au fost reglementate cauzele de întrerupere a prescripției răspunderii penale.

Deopotrivă, s-a notat că în perioada 25.06.2018-30.05.2022 C. pen. nu a mai prevăzut, în cuprinsul art. 155 alin. (1), niciun caz de întrerupere a prescripției răspunderii penale, astfel încât s-a apreciat că prescripția specială nu este incidentă în cauză.

Pentru aceste motive, în baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., instanța de apel a decis încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaților B. și A. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., art. 309 din C. pen. și art. 5 din C. pen. (urmare a intervenției prescripției răspunderii penale).

În privința acțiunilor civile exercitate în cauză de U.A.T. Lupeni, respectiv Ministerul Economiei Energiei și Mediului de Afaceri, s-a reținut, în esență, că prejudiciul efectiv nu s-a produs în patrimoniul U.A.T. Lupeni, ci al bugetului de stat, de unde sumele au fost alocate prin intermediul ministerului de resort, astfel încât constituirea de parte civilă a U.A.T. Lupeni apare ca nefondată de vreme ce în patrimoniul acesteia nu există niciun prejudiciu.

Pe de altă parte, s-a apreciat că este întemeiată constituirea de parte civilă a Ministerului Turismului, entitate publică succesoare a Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, continuator al Ministerului Turismului fiind, la momentul de față, Ministerul Economiei Energiei și Mediului de Afaceri.

În concret, s-a reținut, în esență, că prin raportul de expertiză efectuat în faza de urmărire penală a fost stabilit un prejudiciu în cuantum de 3.364.144,86 RON, reprezentând diferența de preț între costul real de achiziție (de către firma S.C. E. S.R.L. de la S.C. F. S.R.L. Bacău - pentru posturile de transformare și S.C. G. S.A. - pentru cablurile electrice) și suma pentru care toate materialele au fost folosite în executarea contractului încheiat cu U.A.T. Lupeni de către S.C. D. S.A. (S.C. E. S.R.L. le-a revândut către S.C. D. S.A., intermedierea realizată de S.C. E. S.R.L., având drept scop creșterea exponențială a prețului materialelor), motiv pentru care, în temeiul art. 19 și 25 alin. (1) din C. proc. pen., raportat la art. 1357 și următoarele din C. civ., instanța de apel a obligat pe inculpații B. și A. să plătească, în solidar, părții civile Ministerul Economiei Energiei și Mediului de Afaceri, despăgubiri civile în cuantum de 3.364.144,86 RON.

Împotriva deciziei penale nr. 621 din 28 iulie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, a declarat, la data de 18 august 2022, recurs în casație Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia. Cererea de recurs în casație a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia la data de 19 august 2022.

În motivarea cererii de recurs în casație, parchetul a susținut că în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaților B. și A. pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, art. 297 alin. (1) din C. pen., art. 309 din C. pen. și art. 5 din C. pen., ca urmare a prescripției răspunderii penale.

În concret, parchetul a făcut trimitere la Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale a României, publicată în M. Of. nr. 518 din 25.06.2018, și a susținut că instanța de contencios constituțional nu a constatat doar neconstituționalitatea soluției legislative care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, ci a oferit și interpretarea conformă cu normele constituționale, prin trimiterea la reglementarea din cuprinsul art. 123 alin. (1) din vechiul C. pen., care prevedea întreruperea cursului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat învinuitului sau inculpatului, stabilind că, în aceste condiții, legea devine previzibilă.

Așadar, în raport de aceste considerente, având în vedere că nu a fost constatată neconstituționalitatea textului legal în integralitatea sa, procurorul a opinat că întreruperea cursului prescripției are loc doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat suspectului sau inculpatului.

A mai arătat că Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 25 din 11 noiembrie 2019 privind stabilirea efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 asupra art. 155 alin. (1) din C. pen., a reținut că efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 nu se extind asupra întregii instituții a întreruperii termenului de prescripție a răspunderii penale, ci, potrivit considerentelor hotărârii instanței de contencios constituțional, cauza de întrerupere este incidență numai în ipoteza actelor de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicate suspectului sau inculpatului.

Ca atare, a apreciat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. au rămas în fondul activ al legislației și continuă să producă efecte, dar singurele acte care pot avea ca efect întreruperea cursului prescripției răspunderii penale sunt cele care se comunică suspectului sau inculpatului.

În consecință, în aplicarea acestui raționament juridic și având în vedere că forța obligatorie care însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care acesta se sprijină (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1/1995, publicată în M. Of. nr. 16/26.01.1995), procurorul a apreciat că se impune examinarea cursului prescripției răspunderii penale nu doar prin prisma termenului general al prescripției răspunderii penale, ci examinarea trebuie făcută și prin raportare la instituția întreruperii cursului prescripției răspunderii penale prevăzută de art. 155 alin. (1) din noul C. pen., astfel cum au fost interpretate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 297/2018.

S-a mai arătat că prin Decizia Curții Constituționale nr. 358 din 26 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09.06.2022, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituționale, instanța de contencios constituțional a subliniat că rațiunea care a stat la baza pronunțării Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 nu a fost înlăturarea termenelor de prescripție a răspunderii penale sau înlăturarea instituției întreruperii cursului acestor termene, ci alinierea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. la exigențele constituționale.

De altfel, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 7l/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022, s-a intervenit și s-a statuat că:

"la articolul 155 din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările și completările ulterioare, alin. (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

(1) Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului."

În raport de aspectele sus-menționate coroborate cu doctrina, procurorul a arătat că infracțiunile deduse judecății au fost inițial cercetate în cauza penală nr. 50/P/2014 a Direcției Naționale Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, finalizată cu rechizitoriul din data de 20.04.2015, care constituie act de sesizare în dosarul de urmărire penală nr. 301/P/2015, obiect al cauzei de față.

Astfel, în dosarul inițial nr. x/2014, efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecți, inclusiv din perspectiva infracțiunii deduse judecății, s-a dispus la 30.01.2015, iar punerea în mișcare a acțiunii penale s-a realizat prin ordonanțele din data de 2.02.2015, măsuri despre care inculpații au fost informați la aceeași dată.

De asemenea, a mai arătat că, în procedura de cameră preliminară, finalizată în primă instanță cu încheierea pronunțată de către Tribunalul Hunedoara la 14.07.2016 în dosarul x/2016, definitivă prin încheierea nr. 133/13.10.2016 a Curții de Apel Alba Iulia, inculpaților le-au fost comunicate, succesiv, rechizitoriul întocmit în cauză, precum și încheierile judecătorilor de cameră preliminară (fond și contestație).

În concluzie, procurorul a susținut că dispoziția de efectuare în continuare a urmăririi penale și de punere în mișcare a acțiunii penale a fost comunicată inculpaților la data de 2.02.2015, anterior publicării celor două decizii ale instanței de contencios constituțional, dar cu respectarea întrutotul a exigențelor impuse de acestea, astfel încât de la acel moment a operat întreruperea cursului termenului de 10 ani al prescripției răspunderii penale. Or, în aceste condiții, în cauză nu poate fi considerat împlinit termenul de 10 ani al prescripției răspunderii penale, cum de altfel nu ar putea fi considerat împlinit nici prin raportare la momentul comunicării rechizitoriului emis în dosarul nr. x/2015 al D.N.A, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, ori a încheierilor judecătorilor de cameră preliminară, fiecare dintre aceste demersuri ale organelor judiciare respectând condițiile pentru a determina întreruperea cursului prescripției răspunderii penale.

În drept, procurorul a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Constatând că cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba-Iulia este introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436, art. 437 și art. 438 din C. proc. pen., prin încheierea din data de 25 octombrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, a admis-o în principiu și a dispus trimiterea cauzei la completul de trei judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac.

La termenul acordat pentru dezbaterea recursului în casație, respectiv 06 decembrie 2022, Înalta Curte a luat concluziile acuzării și apărării asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba-Iulia, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație se poate exercita exclusiv împotriva anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive de legalitate expres și limitativ prevăzute de legea procesual penală.

Dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casație nu are ca finalitate nici remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și nici cenzurarea integrală a tuturor aspectelor de legalitate ale hotărârii definitive. Instanța de casație nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de față, Ministerul Public a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

Cazul de casare evocat este incident în ipoteza în care, în raport cu actele existente la dosar la data soluționării definitive a cauzei, se constată reținerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acțiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., și, în temeiul acestuia, pronunțarea unei soluții nelegale de încetare a procesului penal.

În speță, cazul concret de împiedicare a exercitării acțiunii penale, valorificat de către instanța de apel, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripției răspunderii penale a inculpaților A. și B., subsecvent adoptării, de către Curtea Constituțională, a Deciziilor nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 358 din 26 mai 2022, ambele referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen.

Nu în ultimul rând, este necesar a sublinia că, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen., instanța de recurs în casație este îndrituită să examineze cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casație. Așadar, alte argumente decât cele cuprinse în cererea de recurs în casație și care nu au făcut obiectul examinării în procedura de admitere în principiu, conform art. 440 din C. proc. pen. nu pot fi analizate de Înalta Curte.

Astfel, sub aspect factual, acuzațiile aduse inculpatului B. au constat în aceea că, în calitate de primar al municipiului Lupeni, a ales procedura negocierii directe, cu încălcarea art. 122 lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006, și a stabilit valoarea estimată a contractului nr. x/104 din data de 11.11.2011 dintre U.A.T. Lupeni și S.C. D. S.A., cu încălcarea art. 25 și art. 26 din O.U.G. nr. 34/2006, ceea ce a dus la încheierea contractului de alimentare cu energie electrică a stațiunii Straja cu un preț supraevaluat, prejudiciind în acest mod bugetul unității administrativ teritoriale cu suma de 3.364.144,86 RON, care reprezintă în același timp un folos necuvenit obținut de S.C. D. S.A, fapte ce se circumscriu infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. și la art. 309 din C. pen. și cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Deopotrivă, acuzațiile aduse inculpatului A. au constat în aceea că, în calitate de șef al Biroului de Achiziții și Investiții al municipiului Lupeni, a întocmit notele în baza cărora a fost aleasă procedura negocierii directe, cu încălcarea art. 122 lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006, și a stabilit valoarea estimată cu încălcarea art. 25 și art. 26 din O.U.G. nr. 34/2006, ceea ce a dus la încheierea contractului de alimentare cu energie electrică a stațiunii Straja, dintre U.A.T. Lupeni și S.C. D. S.R.L., cu un preț supraevaluat, prejudiciind în acest mod bugetul unității administrativ teritoriale cu suma de 3.364.144,86 RON, care reprezintă în același timp un folos necuvenit obținut de S.C. D. S.A., fapte care se circumscriu infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. și la art. 309 din C. pen. și cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Instanța de apel a statuat cu titlu definitiv că faptele au fost comise la data încheierii contractului, respectiv 11.11.2011 și a constatat că legea penală în ansamblu mai favorabilă în speță este cea în vigoare în intervalul 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, întrucât, în această perioadă, dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. nu au inclus vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripție. Prin urmare, având în vedere data comiterii faptelor deduse judecății, respectiv, 11 noiembrie 2011, suspendarea cursului prescripției răspunderii penale pentru perioadele 22.11.2017-24.01.2018, respectiv 22.02.2018-05.03.2018, când prima instanță a dispus suspendarea judecății, potrivit art. 367 alin. (1) din C. proc. pen., dar și suspendarea pe o durată de 60 de zile a cursului prescripției în contextul adoptării stării de urgență, termenul general de 10 ani al prescripției răspunderii penale s-a împlinit la finalul lunii martie 2022.

Examinând critica formulată în recurs în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în contextul adoptării Deciziei nr. 67 din 25 octombrie 2022 a instanței supreme - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, aceasta are caracter nefondat.

Prin hotărârea prealabilă adoptată în mecanismul de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 475 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată și art. 5 din C. pen.

În considerentele hotărârii prealabile s-a arătat, printre altele, că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei nr. 297/2018, constituie o normă de drept penal material, iar nu o normă de procedură penală.

Or, date fiind argumentele expuse în Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale (publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014), în cauzele pendinte nu pot fi combinate dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripției, cu dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menționate, care înlătură un asemenea efect, după cum s-a arătat în Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022. Aceasta deoarece o eventuală combinare a dispozițiilor legale ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeași instituție juridică, exercitând un atribut care nu le revine și intrând în sfera de competență constituțională a legiuitorului.

Înalta Curte a reținut, de asemenea, că revine fiecărei instanțe de judecată învestite cu soluționarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispozițiilor legale incidente în raport cu particularitățile fiecărei situații în parte, respectând însă cerințele ce decurg din interdicția generării unei lex tertia.

Dezlegarea obligatorie a problemei de drept astfel enunțate, referitoare la natura dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., în general, și a întreruperii cursului prescripției răspunderii penale, în special, este incidentă și în speța de față.

În faza judecării apelului, Curtea de Apel Alba Iulia a valorificat incidența prescripției generale a răspunderii penale a inculpațiilor A. și B., ca efect al adoptării Deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, interpretând și aplicând normele de drept penal pertinente în modalitatea regăsită ulterior și în hotărârea prealabilă menționată.

În acest context jurisprudențial obligatoriu, rezultă că, raportat la aspectele factuale definitiv reținute prin hotărârea instanței de apel și care nu mai pot fi cenzurate de instanța de casație, termenul de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunile deduse judecății, prevăzute de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. și la art. 309 din C. pen. și cu aplicarea art. 5 din C. pen. este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. b) din C. pen., de 10 ani și a început să curgă la data de noiembrie 2011, data săvârșirii infracțiunilor.

De vreme ce, pe de o parte, subsecvent deciziilor luate în contenciosul constituțional, legea penală în ansamblu mai favorabilă, astfel cum a fost identificată de instanța de apel (respectiv, C. pen. în vigoare în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022), nu a inclus cazuri de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, iar, pe de altă parte, cursul prescripției a fost suspendat în speță în perioadele 22.11.2017-24.01.2018, respectiv 22.02.2018-05.03.2018, când prima instanță a dispus suspendarea judecății, potrivit art. 367 alin. (1) din C. proc. pen., precum și pe o perioadă de 60 de zile, ca efect al adoptării reglementărilor specifice instituirii stării de urgență pe teritoriul României, rezultă că termenul de prescripție generală s-a împlinit, în cauză, la data de 27 martie 2022.

În consecință, în privința inculpațiilor A. și B. este incidentă cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., soluția dispusă prin decizia recurată fiind legală sub aspectul criticat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba-Iulia împotriva deciziei penale nr. 621 din data de 28 iulie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția penală.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba-Iulia împotriva deciziei penale nr. 621 din data de 28 iulie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția penală.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06 decembrie 2022.