ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 18 martie 2025

Deliberând asupra recursului în casație de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 151/2023 pronunțată la data de 19.12.2023 de Tribunalul Hunedoara în dosarul penal nr. x/2021, cu privire la inculpatul A. s-a dispus:

- în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen., rap. la art. 16, alin. (1), lit. b) teza I, achitarea pentru infracțiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen.

- în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen., rap. la art. 16, alin. (1), lit. b) teza I, achitarea pentru infracțiunea de abuz în serviciu prev. de art. 13

2

din Legea 78/2000, rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale);

- în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen., rap. la art. 16, alin. (1), lit. b) teza I, achitarea pentru infracțiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale).

A fost revocată măsura sechestrului asigurator instituită asupra contului bancar al inculpatului A., deschis la B. (x).

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., coroborat cu art. 289 alin. (3) C. pen. a fost respinsă solicitarea privind confiscarea sumei de 392,12 RON.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în cuantum de 3000 RON au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Prin decizia penală nr. 793/2024 din data de 22 noiembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția Penală, în dosarul nr. x/2021, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara împotriva sentinței penale nr. 151/2023 pronunțate de Tribunalul Hunedoara la data de 19.12.2023 în dosarul penal nr. x/2021

A fost desființată sentința penală atacată doar sub aspectul soluției de achitare a inculpatului A. în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen.

Procedând la o nouă judecată a cauzei în aceste limite:

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., a fost condamnat A., agent de poliție la IPJ Hunedoara, fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului ca pedepse complementare, pe o perioadă de 2 ani, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., și anume: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a interzis inculpatului ca pedepse accesorii drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., și anume: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În baza art. 91 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, de la data pronunțării prezentei decizii.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a fost obligat inculpatul A. să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune Hunedoara, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A. să execute obligația prevăzută la art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., respectiv să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune sau în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca inculpatul A. să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Municipiului Deva sau în cadrul Bibliotecii Județene "C." Hunedoara - Deva.

În baza art. 94 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute la art. 93 alin. (1) lit. c)-e) C. pen. se comunică Serviciului de Probațiune Hunedoara.

În temeiul art. 94 alin. (2) C. pen., supravegherea obligațiilor prevăzute la art. 93 alin. (2) lit. b) și art. 93 alin. (3) C. pen., se va realiza de Serviciul de Probațiune Hunedoara.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenția inculpatului A. asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., referitoare la posibilitatea revocării suspendării pedepsei sub supraveghere.

S-a menținut restul dispozițiilor din sentința penală apelată, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

*************

Împotriva deciziei din apel, nr. 793/2024 din 22 noiembrie 2024, la data de 24.12.2024, a formulat recurs în casație inculpatul A., prin avocat ales D., în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen.

Inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală), solicitând admiterea recursului în casație și achitarea sa pentru infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzută și pedepsită de art. 297 din C. pen.

În fapt, fără a reitera pe larg situația descrisă în rechizitoriul întocmit în cauză și reținută atât de instanța de fond, cât și de instanța de control judiciar, apărarea a arătat că, în esență, cu referire la infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen., s-au reținut următoarele:

- în cursul anului 2020, societatea S.C. E. S.R.L. prin administrator F. a solicitat IPJ Hunedoara - Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase emiterea unei autorizații pentru fabricarea armamentului, a pieselor esențiale și a muniției, solicitare inițial înregistrată la poliție sub nr. x/18.02.2023 și reiterată la data de 02.04.2020, înregistrată sub nr. x;

- această lucrare a fost repartizată spre soluționare inculpatului, agent șef de poliție în cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase al IPJ Hunedoara;

- s-a mai reținut că inculpatul a emis autorizația seria x nr. x în care a autorizat următoarele activități: fabricarea armamentului și muniției (cod CAEN 2540), casarea de arme și muniții (cod CAEN 3831) și tratarea și eliminarea deșeurilor periculoase (cod CAEN 3822), fără a efectua verificări în teren, fără a întocmi documentația justificativă și fără a solicita aprobarea superiorilor în acest sens; totodată s-a mai reținut că societatea E. S.R.L. nu a solicitat autorizarea pentru casarea armamentului sau pentru tratarea și eliminarea deșeurilor periculoase;

- neconcordanțele dintre autorizația emisă și activitatea desfășurată de către societate, mai precis faptul că modul de desfășurare a activității de casare a armelor și tratarea deșeurilor periculoase nu corespund cerințelor legale impuse au fost constatate cu prilejul unui control efectuat la această societate în cursul lunii august 2020 de către lucrătorii de poliție din cadrul SAESP;

- în această situație de fapt, s-a reținut că inculpatul ar fi încălcat dispozițiile legale cuprinse în Legea nr. 295/2004.

Prioritar, apărarea inculpatului a arătat că recursul în casație este admisibil în principiu față de dispozițiile art. 440 din C. proc. pen., fiind respectate cerințele art. 434 și 435 din C. proc. pen., iar cererea se întemeiază pe motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În continuare, în cuprinsul cererii de recurs în casație, apărarea inculpatului a expus considerentele pe care instanța de apel și-a fundamentat soluția de schimbare a sentinței atacate, în sensul condamnării inculpatului, pe care le critică, cuprinse la pag. 33 și 35 din decizia atacată, astfel:

- "prin urmare, conduita ilicită a inculpatului A., care a completat autorizația S.C. E. S.R.L. (...) fără a efectua verificările în teren, fără a întocmi documentația justificativă și fără a solicita aprobarea superiorilor întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în varianta tip prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., reieșind din perspectiva tipicității obiective că inculpatul a încălcat dispozițiile art. 104 alin. (3) din Legea nr. 295/2004, ale art. 110 din Legea nr. 295/2004 și ale art. 144 alin. (1) din H.G. nr. 11/2018 privind normele de aplicare a Legii nr. 295/2004 și astfel a cauzat o vătămare a intereselor legitime ale statului, titularul valorii sociale protejate, ca subiect pasiv principal, respectiv a cauzat o vătămare a intereselor legitime ale instituției în serviciul căreia inculpatul se afla - Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, ca subiect pasiv secundar, fiind afectat bunul mers al activității acestui serviciu, prin nesocotirea de către inculpat a procedurii privind autorizarea armurierilor fiind în mod evident vătămate interesele legale ale Poliției Române cu privire la respectarea regimului armelor, componentelor esențiale și al munițiilor. Această instituție - persoană juridică de drept public, fiind pusă în urma activității infracționale a angajatului său, inculpatul A., în imposibilitatea de a-și realiza scopurile pentru care a fost înființată - scopuri prevăzute în art. 1 și 2 și respectiv, detaliate în art. 26 alin. (1) pct. 19 din Legea nr. 218/2002, conform căruia printre atribuțiile Poliției Române se află și exercitarea controlului, potrivit legii, asupra deținerii, portului și folosirii armelor și a materiilor explozive, a precursorilor de explozivi reglementați, asupra modului în care se efectuează operațiunile cu arme, muniții, materii explozive și precursori de explozivi reglementați, precum și asupra funcționării atelierelor de reparat arme și asupra poligoanelor de tir."

- "în acest context, Curtea reține, în dezacord cu concluziile primei instanțe sub acest aspect, că fapta inculpatului agent șef principal de poliție A., din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Hunedoara, care, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, fără a efectua verificările și fără a întocmi documentele impuse de Legea nr. 295/2004, în primăvara anului 2020 (februarie-mai) a completat în mod ilegal autorizația armurierului S.C. E. S.R.L. Deva cu operațiunile de fabricare a armamentului, casare de arme și muniții și, respectiv de tratare și eliminare a deșeurilor periculoase întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen.."

- "Curtea constată totodată, în total dezacord cu judecătorul fondului, că ansamblul probatoriu al cauzei, astfel cum a fost analizat în precedent, dovedește că în procedura de autorizare a S.C. E. S.R.L. cu operațiunile menționate, inculpatul a încălcat dispoziții și norme prevăzute în legi sau alte acte cu aceeași putere (Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor, H.G. nr. 11/2018, cuprinzând normele de aplicare a legii), situație în care nu se poate afirma că nesocotirea legii se acoperă prin respectarea de către inculpat a unor îndrumări date de către IGPR -Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase în ceea ce privește procedura de autorizare prin adresa nr. x/07.08.20$8 .

- "Conchizând, Curtea reține coroborând întregul material probatoriu administrat în cursul urmăririi penale, cât și în mod nemijlocit în fața primei instanțe și a instanței de apel, că toate datele factuale evidențiate mai sus justifică într-o manieră pertinentă și suficientă concluzia că fapta analizată există, a fost săvârșită de inculpatul A. cu vinovăția prevăzută de lege și constituie infracțiunea de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen.."

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, apărarea inculpatului a susținut următoarele:

Abuzul în serviciu este reglementat de art. 297 alin. (1) din C. pen. astfel: fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.

Ca atare, cerința esențială atașată actului material pentru a face tipică infracțiunea de abuz în serviciu este ca fapta funcționarului public să cauzeze o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, condiție pe care instanța de fond, în mod corect, a găsit-o că nu este îndeplinită, lipsind tipicitatea obiectivă a faptei, sens în care fapta concretă săvârșită de către inculpat nu este prevăzută de legea penală.

Cu toate acestea, a arătat apărarea că, în dezacord cu concluziile primei instanțe, instanța de apel, prin raportare la argumentele criticabile redate, găsește că ar fi fost lezate interesele legitime ale statului și, ca subiect pasiv secundar, ale instituției în serviciul căreia inculpatul se afla, respectiv Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara. A arătat că instanța de apel a concluzionat că instituția a fost pusă în imposibilitatea realizării scopurilor prevăzute de Legea nr. 218/2002.

A menționat apărarea că, deși constată că s-a cauzat o lezare a intereselor statului și ale IPJ Hunedoara, Curtea de Apel nu detaliază în motivarea deciziei sale care a fost acest prejudiciu, nu îl individualizează și nu îl cuantifică. Or, câtă vreme condiția esențială atașată elementului material este cauzarea unei vătămări a drepturilor ori intereselor legitime, apreciază apărarea recurentului că infracțiunea de abuz în serviciu este o infracțiune de rezultat. Însă, în opinia apărării, motivarea Curții de Apel care statuează doar la nivel general o vătămare a unor interese reglementate în lege cu titlu general, transformă infracțiunea de rezultat într-o infracțiune de pericol și nu pune accentul pe existența unei legături de cauzalitate între fapta inculpatului și rezultatul faptei sale. A precizat că în acest sens s-ar putea aprecia că orice nesocotire a legislației primare realizată de către un funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu prezintă o stare de pericol pentru interesele legitime ale instituției în cadrul căreia își desfășoară activitatea, înlăturând astfel orice fel de răspundere administrativă și creând astfel premisa aplicării abuzului în serviciu oricărei îndepliniri neconforme a atribuțiilor de serviciu.

Totodată, a susținut apărătorul inculpatului că instanța de control judiciar ignoră însăși poziția instituției prezumtiv lezate, care indică în mod concret faptul că instituția în cauză nu a suferit niciun prejudiciu material sau moral prin activitatea presupus infracțională a inculpatului (adresa nr. x/10.02.2023 aflată la dosar fond). Această poziție a instituției, dacă nu înlătură în mod vădit condiția atașată elementului material, trebuia să contureze cel puțin un dubiu pentru instanța de control judiciar în ceea ce privește îndeplinirea acestei cerințe. Or, instanța de control judiciar fie a nesocotit acest punct de vedere exprimat în scris, fie a interpretat principiul in dubio pro reo în defavoarea inculpatului, nesocotind totodată principiul minimei intervenții a legii penale.

În această ordine de idei, a apreciat apărarea că fapta inculpatului care a eliberat o autorizație pentru mai multe activități decât cele ce s-au solicitat ar fi putut întruni cel mult condițiile unei răspunderi administrative disciplinare. În opinia apărării, nu se poate afirma în mod categoric faptul că eliberarea acestei autorizații a adus IPJ Hunedoara în imposibilitatea de a-și exercita atribuțiile și realiza scopul în materia reglementării armelor, munițiilor și materialelor explozive, câtă vreme această neregulă a fost înlăturată la doar câteva luni distanță, în urma controlului efectuat de către același Serviciu din cadrul IPJ Hunedoara la societatea E. S.R.L..

În altă ordine de idei, s-a considerat că motivele care stau la baza condamnării inculpatului cu referire la nerespectarea dispozițiilor H.G. nr. 11/2018, care nu reprezintă legislație primară, contravine Deciziei Curții Constituționale nr. 405/2016. A menționat că există o contradicție în argumentarea instanței de control judiciar, prin prisma faptului că, raportându-se la dispozițiile H.G. nr. 11/2018, reține existența unui abuz în serviciu, însă, în același paragraf, consideră că respectarea îndrumărilor interne (reprezentate de adresa nr. x/27.08.2018 a IGPR - Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase) nu acoperă nerespectarea legii. Prin urmare, chiar dacă ne raportăm strict la nerespectarea dispozițiilor art. 104, 108 și 110 din Legea nr. 295/2004, în lipsa unui prejudiciu concret demonstrat nu se poate reține săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în varianta tipică prevăzută de lege.

În concluzie, s-a considerat că fapta reținută în sarcina inculpatului nu este prevăzută de legea penală, soluția adoptată de prima instanță fiind cea legală și temeinică și pe care solicită ca și instanța de recurs să o pronunțe, subliniind că în lipsa unui prejudiciu concret și individualizat pentru interesele legitime ale instituției în serviciul căreia inculpatul își desfășoară activitatea (poziție recunoscută de însăși această instituție), se apreciază că nerespectarea legislației armelor, munițiilor și materiilor explozive în emiterea unei autorizații reprezintă o faptă aptă a atrage doar răspunderea administrativ-disciplinară a făptuitorului, fiind imperios necesar ca legea penală să rămână cea care se aplică cu titlu de ultima ratio.

Pentru motivele expuse, s-a solicitat admiterea cererii de recurs în casație, casarea deciziei atacate și achitarea inculpatului A. în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

*************

Conform art. 439 alin. (2) din C. proc. pen., instanța de apel a dispus comunicarea cererii de recurs în casație către procuror, conform dovezii de comunicare aflate la dosar.

La dosar nu au fost depuse concluzii scrise asupra recursului în casație de față.

După îndeplinirea procedurii de comunicare, dosarul de recurs în casație a fost înaintat Înaltei Curți și înregistrat la data de 23.01.2025 pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen., la data de 18.02.2025, dată până la care a fost depus la dosar raportul asupra recursului în casație de față.

Prin încheierea din data de 18.02.2025, Înalta Curte, judecătorul de filtru, verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație formulată în prezenta cauză, pentru considerentele expuse în încheierea respectivă, a dispus, în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., admiterea în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 793/2024 din data de 22 noiembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția Penală, în dosarul nr. x/2021, dispunând trimiterea cauzei Completului C5 în vederea judecării recursului în casație, pentru termenul de judecată din data de 04.03.2025 cu citarea recurentului inculpat și asigurarea apărării.

Cu prilejul dezbaterilor ce au avut loc la termenul din 04.03.2025, s-au luat concluziile recurentului și ale parchetului asupra recursului în casație de față, acestea fiind consemnate pe larg în cuprinsul încheierii de ședință de la acea dată, când Înalta Curte a dispus amânarea pronunțării pentru data de 18.03.2025.

*************

Analizând cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 447 din C. proc. pen.., pe calea recursului în casație, instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, textul de lege excluzând total din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, în acest stadiu analizându-se doar dacă fapta, astfel cum a fost reținută de către instanțele inferioare, întrunește, în persoana condamnatului, toate elementele de conținut prevăzute de norma de incriminare menționată.

Motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de încriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

În calea extraordinară de atac a recursului în casație, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna și exclusiv, la starea de fapt reținută cu titlu definitiv în decizia instanței de apel, instanța supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reținute ori suportul lor probator.

Verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective, nu însă și în ceea ce privește latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. și care nu a fost preluată în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Situația de fapt reținută cu titlu definitiv de către instanța de apel este aceea că, inculpatul A., agent de poliție în cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Hunedoara, însărcinat cu soluționarea lucrării având ca obiect cererea formulată la data de 28.10.2019 de S.C. E. S.R.L. privind completarea autorizației de armurier cu următoarele coduri CAEN:4778 (comercializare arme), 4690 (import/export armament), 5210 (depozitare arme) și 4619 (intermedieri arme și muniții), a completat autorizația S.C. E. S.R.L. seria x nr. x din data de 09.12.2019 cu următoarele activități: fabricarea armamentului și muniției-COD CAEN 2540, casarea de arme și muniții-COD CAEN 3831 și tratarea și eliminarea deșeurilor periculoase-COD CAEN 3822, fără a efectua verificările în teren, fără a întocmi documentația justificativă și fără a solicita aprobarea superiorilor.

În opinia Curții de apel fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în varianta tip prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen.

Curtea a reținut că inculpatul a încălcat dispozițiile art. 104 alin. (3) din Legea nr. 295/2004, ale art. 110 din Legea nr. 295/2004 și ale art. 144 alin. (1) din H.G. nr. 11/2018 privind normele de aplicare a Legii nr. 295/2004 și astfel a cauzat o vătămare a intereselor legitime ale statului, titularul valorii sociale protejate, ca subiect pasiv principal, respectiv a cauzat o vătămare a intereselor legitime ale instituției în serviciul căreia inculpatul se afla - Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, ca subiect pasiv secundar, fiind afectat bunul mers al activității acestui serviciu, prin nesocotirea de către inculpat a procedurii privind autorizarea armurierilor, fiind în mod evident vătămate interesele legale ale Poliției Române cu privire la respectarea regimului armelor, componentelor esențiale și al munițiilor. Această instituție - persoană juridică de drept public, a fost pusă în urma activității infracționale a angajatului său, inculpatul A., în imposibilitatea de a-și realiza scopurile pentru care a fost înființată - scopuri prevăzute în art. 1 și 2 și respectiv, detaliate în art. 26 alin. (1) pct. 19 din Legea nr. 218/2002, conform căruia printre atribuțiile Poliției Române se află și exercitarea controlului, potrivit legii, asupra deținerii, portului și folosirii armelor și munițiilor, a materiilor explozive, a precursorilor de explozivi reglementați, asupra modului în care se efectuează operațiunile cu arme, muniții, materii explozive și precursori de explozivi reglementați, precum și asupra funcționării atelierelor de reparat arme și asupra poligoanelor de tir.

Curtea a reținut în dezacord cu apărarea inculpatului A., că autorizarea operațiunilor de fabricare a armamentului și muniției-COD CAEN 2540, de casare de arme și muniții-COD CAEN 3831 și de tratare și eliminare a deșeurilor periculoase-COD CAEN 3822 s-a făcut în cazul S.C. E. S.R.L. ilegal, fără documente justificative, fără a fi aprobate de șeful de serviciu și conducerea IPJ Hunedoara, fără a se verifica la fața locului dacă S.C. E. S.R.L. îndeplinește condițiile prevăzute de art. 108 din Legea 295/2004, art. 143-144 din H.G. nr. 11/2018 și fără a exista vreun document privind autorizarea acestor operațiuni, cu atât mai mult cu cât activitatea de tratare și eliminare a deșeurilor periculoase nu constituie o operațiune cu arme, astfel că nu trebuia menționată în autorizația de operațiuni cu arme și muniții.

Înalta Curte reține că motivele de recurs în casație invocate de apărarea inculpatului A., pentru care consideră că fapta reținută în sarcina sa nu este tipică, se referă pe de o parte la împrejurarea că nu ar fi fost încălcate dispoziții din legislația primară, ci doar din legislația secundară, cu referire la dispozițiile H.G. nr. 11/2018, contrar celor statuate prin Decizia Curții Constituționale nr. 405/2016, iar pe de altă parte la lipsa urmării specifice infracțiunii de abuz în serviciu, respectiv, cauzarea unei pagube ori a unei vătămări a drepturilor ori intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice, infracțiunea de abuz în serviciu fiind o infracțiune de rezultat.

Cât privește dispozițiile legale încălcate, Înalta Curte notează că prin decizia recurată s-a reținut că inculpatul a încălcat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe de o parte, dispoziții din legislația primară, respectiv, dispozițiile art. 104 alin. (3) din Legea nr. 295/2004 și ale art. 110 din Legea nr. 295/2004, iar pe de altă parte, dispoziții din legislația secundară, respectiv, art. 144 alin. (1) din H.G. nr. 11/2018 privind normele de aplicarea a Legii nr. 295/2004.

Înalta Curte reține că dispozițiile art. 104 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor, componentelor esențiale și al munițiilor prevăd condițiile generale pentru autorizarea desfășurării operațiunilor cu arme, componente esențiale și muniții.

Potrivit art. 104 alin. (1) din legea mai sus menționată, armurierii pot efectua operațiuni cu arme, componente esențiale și muniții, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legii privind regimul monopolului de stat, numai după obținerea autorizației pentru operațiuni cu arme, componente esențiale și muniții, acordată de autoritățile competente pentru fiecare categorie de operațiuni dintre cele prevăzute la alin. (3)-(6).

Dispozițiile art. 104 alin. (2) din lege stabilesc în mod expres competența de a acorda autorizații, pentru Direcția Generală de Poliție a Municipiului București și inspectoratele județene de poliție în a căror rază teritorială își are sediul social armurierul sau, după caz, punctul de lucru unde urmează să se desfășoare operațiunile pentru care se solicită autorizarea.

Dispozițiile art. 104 alin. (3) din aceeași lege enunță condițiile ce trebuie îndeplinite pentru acordarea autorizației pentru desfășurarea operațiunilor de producere a armelor letale și armelor neletale, precum și a componentelor esențiale ale acestora, prevăzând că se acordă armurierilor dacă aceștia îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: a) dețin spații destinate efectuării operațiunilor de producere a armelor, componentelor esențiale și munițiilor, asigurate cu amenajări tehnice de protecție și sisteme electronice de alarmare, avizate de organele de poliție și conectate la dispecerate de alarmare și intervenție specializate; b) dețin spații corespunzătoare, destinate depozitării armelor și componentelor esențiale, avizate de organele de poliție, precum și spații destinate exclusiv depozitării munițiilor, capselor sau pulberilor pentru muniție, autorizate de inspectoratul teritorial de muncă; c) dețin, după caz, poligoane de tragere pentru verificarea armelor, componentelor esențiale și munițiilor.

Se constată astfel că dispozițiile din legea primară prevăd în mod expres condițiile care trebuie îndeplinite de armurieri, pentru acordarea autorizațiilor necesare pentru producerea de arme și totodată, și organele cu atribuții în verificarea acestor condiții, acestea fiind organele de poliție. Cum inculpatului A. care își desfășura activitatea în cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, i s-a repartizat ca sarcină de serviciu soluționarea cererii de autorizare privind S.C. E. S.R.L., având astfel obligația legală de a efectua verificări privind îndeplinirea condițiilor legale de autorizare, verificări pe care nu le-a efectuat și nu a depus raportul cu propunerea de completare a autorizării, este neîndoielnic că acesta a încălcat dispozițiile legale cu prilejul exercitării atribuțiilor de serviciu.

Înalta Curte constată astfel că dispozițiile din legislația primară conturează suficient de bine atribuțiile pe care organele de poliție trebuie să le îndeplinească în emiterea autorizațiilor pentru armurieri, acestea constituindu-se în verificarea condițiilor impuse de lege în vederea autorizării, inculpatul din cauza de față având astfel de atribuții.

Cât privește dispozițiile din legislația secundară reținute de instanța de apel că a fi fost încălcate, se constată că acestea (art. 143 și 144 din H.G. nr. 11/2018 privind Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004) prevăd, în aplicarea legii, procedura de autorizare a efectuării operațiunilor cu arme, piese, componente esențiale și muniție de către armurieri, inclusiv din perspectiva verificărilor pe care structurile de poliție competente trebuie să le efectueze.

Înalta Curte reține că infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. constă în fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act prevăzut de lege, o ordonanță a Guvernului, o ordonanță de urgență a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege, ori îl îndeplinește cu încălcarea unei dispoziții cuprinse într-un astfel de act normativ, cauzând astfel o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în examinarea tipicității infracțiunii de abuz în serviciu, reține că, prin Decizia Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 246 din C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii", s-a realizat o reconfigurare a laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu sub aspectul elementului material, prin restrângerea sferei de incidență. Mai exact, Curtea Constituțională a reținut că dispozițiile art. 246 din C. pen. (1969) și ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii", statuându-se, astfel, că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară - legi și ordonanțe ale Guvernului. Aceasta deoarece adoptarea unor acte de reglementare secundară care vin să detalieze legislația primară ori a unor acte interne ale angajatorului se realizează doar în limitele și potrivit normelor care le ordonă.

Așadar, în raport cu cele statuate de instanța de contencios constituțional, sfera atribuțiilor de serviciu în virtutea cărora funcționarului public îi incumbă obligația de a îndeplini anumite acte trebuie să își găsească o reglementare expresă în lege, ordonanță sau ordonanță de urgență a Guvernului, în situația neîntrunirii acestei exigențe conduita funcționarului neputând fi inclusă în sfera ilicitului penal. În consecință, se constată că neîndeplinirea sau îndeplinirea în mod defectuos a îndatoririlor de serviciu nu va putea fi reținută ca element material al laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu atunci când se raportează la mențiuni sau obligații regăsite în hotărâri ale Guvernului, ordine ale miniștrilor, regulamente de organizare și funcționare interne, coduri deontologice, proceduri interne, norme metodologice ori fișa postului, în esență, orice acte normative subsecvente legii sau documente interne ale angajatorului.

Curtea Constituțională a constatat că în cazul în care neîndeplinirea ori defectuozitatea îndeplinirii unui act nu s-ar raporta la atribuții de serviciu prevăzute într-un act normativ cu putere de lege s-ar ajunge la situația ca în cazul infracțiunii de abuz în serviciu elementul material al acesteia să fie configurat, atât de legiuitor, Parlament sau Guvern, cât și de alte organe, inclusiv persoane juridice de drept privat, în cazul fișei postului, ceea ce nu este de acceptat în sistemul juridic de drept penal.

Curtea a mai reținut că, deși legislația primară poate fi detaliată prin intermediul adoptării unor acte de reglementare secundară, potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, actele normative date în executarea legilor și a ordonanțelor Guvernului se emit doar în limitele și potrivit normelor care le ordonă. În concluzie, în materie penală, principiul legalității incriminării, "nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege", impune ca numai legiuitorul primar să poată stabili conduita pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, în caz contrar aceștia supunându-se sancțiunii penale. Cu toate acestea, instanța de contencios constituțional nu exclude posibilitatea ca atribuțiile de serviciu să fie descrise și în legislația secundară - "adoptarea unor acte de reglementare secundară care vin să detalieze legislația primară se realizează doar în limitele și potrivit normelor care le ordonă", fiind însă necesar ca legislația primară să le prevadă în mod explicit și cu suficientă precizie.

În același sens s-a reținut și în literatura de specialitate (G., Considerații privind regimul normelor penale incomplete în lumina jurisprudenței recente a Curții Constituționale, în C.D.P. nr. 4/2016, p.20-23), că normele din legislația secundară nu sunt excluse de plano din sfera actelor susceptibile de a completa norma penală, însă ele nu pot face altceva decât să detalieze prevederile normei primare.

În cauza de față, art. 110 din Legea nr. 295/2004 prevede că procedura acordării avizelor și autorizațiilor prevăzute în prezenta secțiune se stabilește prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

Observând prevederile din normele metodologice de aplicare a legii, pretins încălcate de inculpat cu ocazia exercitării atribuțiilor de serviciu, respectiv, dispozițiile art. 143 și 144 din aceste norme, se constată că acestea nu fac altceva decât să detalieze procedura de obținere a autorizațiilor legale de către armurieri, raportându-se la aceleași condiții legale de autorizare din lege, a căror verificare este expres dată de legea primară în sarcina inspectoratelor județene de poliție în a căror rază teritorială își are sediul social armurierul sau, după caz, punctul de lucru unde urmează să se desfășoare operațiunile pentru care se solicită autorizarea.

Așadar, normele metodologice în discuție nu completează o normă în alb, ci detaliază legislația primară în limitele și potrivit normelor care le ordonă.

Ca urmare, Înalta Curte reține că instanța de apel a statuat în mod corect cu privire la prevederile legale încălcate, acestea fiind cuprinse atât în legislația primară, cât și în legislația secundară, aceasta din urmă detaliind normele din legislația primară, în limitele și potrivit prescripțiilor normative pe care prima le conține.

Având în vedere situația de fapt stabilită de instanța de apel, aceea că inculpatul a emis autorizațiile ce fac obiectul cauzei fără efectuarea verificărilor impuse de lege, Înalta Curte reține că este realizată cerința de tipicitate a faptei aceea ca neîndeplinirea sau îndeplinirea în mod defectuos a îndatoririlor de serviciu să se raportează la mențiuni cuprinse în legislația primară, cu luarea în considerare și a nuanțărilor mai sus arătate.

Cât privește însă cealaltă critică de nelegalitate formulată de apărarea inculpatului, cu referire la absența din latura obiectivă a infracțiunii de abuz în serviciu a urmării specifice acestei infracțiuni, respectiv a unei pagube ori a unei vătămări a drepturilor și intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice, Înalta Curte o apreciază ca fiind întemeiată.

Așa cum rezultă din norma de incriminare a infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., producerea unei pagube sau a unei vătămări reprezintă un element constitutiv în conținutul acestei infracțiuni. Infracțiunea de abuz în serviciu este o infracțiune de rezultat, astfel încât consumarea ei este legată de producerea uneia dintre urmările prevăzute de dispozițiile art. 297 din C. pen., și anume cauzarea unei pagube sau vătămarea drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice.

În cauza de față nu s-a reținut că fapta inculpatului ar fi avut drept urmare cauzarea unei pagube, ci, s-a reținut că a cauzat o vătămare a intereselor legitime ale statului, titularul valorii sociale protejate, ca subiect pasiv principal, respectiv a cauzat o vătămare a intereselor legitime ale instituției în serviciul căreia inculpatul se afla - Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, ca subiect pasiv secundar, fiind afectat bunul mers al activității acestui serviciu, prin nesocotirea de către inculpat a procedurii privind autorizarea armurierilor fiind în mod evident vătămate interesele legale ale Poliției Române cu privire la respectarea regimului armelor, componentelor esențiale și al munițiilor. Mai exact, Curtea de apel a reținut că această instituție - persoană juridică de drept public, a fost pusă în urma activității infracționale a angajatului său, inculpatul A., în imposibilitatea de a-și realiza scopurile pentru care a fost înființată - scopuri prevăzute în art. 1 și 2 și respectiv, detaliate în art. 26 alin. (1) pct. 19 din Legea nr. 218/2002, conform căruia printre atribuțiile Poliției Române se află și exercitarea controlului, potrivit legii, asupra deținerii, portului și folosirii armelor și munițiilor, a materiilor explozive, a precursorilor de explozivi reglementați, asupra modului în care se efectuează operațiunile cu arme, muniții, materii explozive și precursori de explozivi reglementați, precum și asupra funcționării atelierelor de reparat arme și asupra poligoanelor de tir.

Înalta Curte, făcând propriul examen al conținutului tipic al faptei, din perspectiva urmăririi socialmente periculoase, ca element de conținut al laturii obiective, prin prisma competențelor legale de a statua în ultim grad de jurisdicție, în legalitate, asupra realizării sau nu a conținutului tipic al infracțiunii, constată, în dezacord cu instanța de apel, că în cauza de față nu este realizată cerința producerii urmării specifice a infracțiunii, respectiv vătămarea drepturilor și intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice.

Cu referire la acest aspect, Curtea Constituțională a reținut prin Decizia nr. 405/15 iunie 2016, că prin expresia "vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice" se înțelege lezarea sau prejudicierea morală, fizică sau materială, adusă intereselor legale ale unor asemenea persoane. Vătămarea drepturilor ori a intereselor legale ale unei persoane presupune știrbirea efectivă a drepturilor și intereselor legitime, în orice fel: neacordarea acestora, împiedicarea valorificării lor etc., de către funcționarul care are atribuții de serviciu în ceea ce privește realizarea drepturilor și intereselor respective, afectarea, lezarea unei persoane fizice sau juridice în dorința/preocuparea acesteia de a-și satisface un drept/interes ocrotit de lege. S-a reținut că vătămarea intereselor legale ale unei persoane presupune orice încălcare, orice atingere, fie ea fizică, morală sau materială, adusă intereselor protejate de Constituție și de legile în vigoare, potrivit Declarației Universale a Drepturilor Omului, fiind însă necesar ca fapta să prezinte o anumită gravitate, în caz contrar, neexistând gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Deși instanța de apel a reținut că interesele legitime ale Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara au fost vătămate, fiind afectat bunul mers al activității acestui serviciu, prin nesocotirea de către inculpat a procedurii privind autorizarea armurierilor, iar instituția - persoană juridică de drept public ar fi fost pusă în urma activității infracționale a angajatului său, inculpatul A., în imposibilitatea de a-și realiza scopurile pentru care a fost înființată, cu referire la exercitarea controlului, potrivit legii, asupra deținerii, portului și folosirii armelor și munițiilor, a materiilor explozive, a precursorilor de explozivi reglementați, asupra modului în care se efectuează operațiunile cu arme, muniții, materii explozive și precursori de explozivi reglementați, precum și asupra funcționării atelierelor de reparat arme și asupra poligoanelor de tir, astfel cum sunt reglementate de art. 26 din Legea nr. 218/2002, Înalta Curte reține că această concluzie nu este susținută de baza factuală reținută, și nici chiar de Inspectoratul Județean de Poliție Hunedoara, care prin adresa comunicată instanței de fond (la data de 13.02.2023) a arătat că nu a suportat niciun prejudiciu în urma acțiunilor sau inacțiunilor inculpatului.

Înalta Curte notează că deși instanța de apel a reținut că Inspectoratul Județean de Poliție Hunedoara a fost pus în imposibilitatea de a-și realiza scopurile pentru care a fost înființat, cu referire la realizarea controlului asupra modului în care se efectuează operațiunile cu arme, această concluzie nu concordă cu baza factuală a cauzei, întrucât autorizarea nelegală a operațiunilor cu arme desfășurată de S.C. E. S.R.L. a fost descoperită chiar cu ocazia unui control desfășurat de IPJ Hunedoara (la data de 20.08.2020), la scurt timp de la autorizare, în urma acestui control societății mai sus menționate fiindu-i retrasă autorizarea pentru următoarele activități: fabricarea armamentului și muniției-COD CAEN 2540; casarea de arme și muniții-COD CAEN 3831; tratarea și eliminarea deșeurilor periculoase-COD CAEN 3822.

S-a mai susținut de către instanța de apel și faptul că, prin nesocotirea de către inculpat a procedurii de autorizare a armurierilor, a fost afectat bunul mers al activității IPJ Hunedoara.

Înalta Curte reține că tulburarea bunului mers al unei instituții publice sau persoane juridice de drept privat presupune o perturbare semnificativă a activității acesteia, o blocare a activității persoanei juridice, ceea ce nu are suport în baza factuală reținută, în decizia instanței de apel nefiind expusă o situație de fapt care să susțină o astfel de concluzie în drept.

De altfel, cu referire la acest aspect, Înalta Curte constată că însăși acuzarea a susținut în actul de sesizare a instanței faptul că inculpatul, prin modalitatea defectuoasă în care și-a exercitat atribuțiile de serviciu că, a adus atingere intereselor generale ale societății și a creat o stare de pericol pentru ordinea și siguranța publică. Ca atare, inculpatului nu i s-a reproșat cu ocazia trimiterii sale în judecată că a produs vreo pagubă sau a cauzat o vătămare a drepturilor și intereselor legitime ale Inspectoratului Județean de Poliție Hunedoara, iar instanța, pe parcursul judecății, nu poate reconfigura acuzația adusă inculpatului, în sensul extins al acesteia. Or, starea de pericol nu este urmarea tipică pentru infracțiunea de abuz în serviciu care este, eminamente, o infracțiune de rezultat.

Prin urmare, Înalta Curte, reținând că deși inculpatul a nesocotit prevederile legale referitoare la autorizarea armurierilor, cu prilejul exercitării atribuțiilor de serviciu, dar cu toate acestea, acțiunile și inacțiunile sale nu au generat urmarea socialmente periculoasă specifică infracțiunii de abuz în serviciu, constată că în mod greșit prin decizia recurată s-a dispus condamnarea inculpatului pentru această infracțiune, întrucât fapta nu întrunește toate cerințele de tipicitate, iar soluția care s-ar fi impus în cauză era aceea a achitării inculpatului pentru neprevederea faptei în legea penală, conform art. 396 alin. (5) C. proc. pen.. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 din C. proc. pen., va admite recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 793 din data de 22 noiembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția Penală în dosarul nr. x/2021.

Va casa decizia penală recurată și în înlăturarea greșitei aplicări a legii va dispune, în baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., achitarea inculpatului A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen.

Va dispune desființarea formelor de executare emise în baza deciziei penale mai sus-menționate.

Va menține celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 793 din data de 22 noiembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția Penală în dosarul nr. x/2021.

Casează decizia penală recurată și în înlăturarea greșitei aplicări a legii dispune:

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., achită pe inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen.

Dispune desființarea formelor de executare emise în baza deciziei penale mai sus-menționate.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate care nu contravin prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 180 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 martie 2025.