ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prezentarea hotărârii pronunțate în prim grad jurisdicțional.

Prin Sentința penală nr. 26 din 11 mai 2022, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, Tribunalul Harghita a dispus următoarele:

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. b) din C. proc. pen. l-a achitat pe inculpatul A., de sub acuza comiterii infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. c) din C. proc. pen. l-a achitat pe inculpatul A. de sub acuza comiterii infracțiunii de cumpărare de influență prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 292 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 25 alin. (1) și (5) din C. proc. pen., a respins acțiunea civilă exercitată de A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Brașov - A.J.F.P. Covasna, ca neîntemeiată.

În baza art. 397 alin. (2) din C. proc. pen., raportat la art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, a dispus ridicarea măsurii asiguratorii sechestrului până la concurența sumei de 431.830,48 RON pentru bunurile deținute de inculpatul A., asupra cărora a fost instituită această măsură prin procesul-verbal din data de 14.02.2017.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de prim grad, în urma probatoriului administrat, atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății în primul ciclu procesual, a reținut următoarele:

În concret, acuzația adusă inculpatului A. constă în aceea că a semnat cu încălcarea prevederilor art. 43 alin. (1) și art. 45 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici; art. 20 și art. 22 din Legea nr. 554/2004, privind Contenciosul administrativ; art. 117, art. 164 și art. 209 din O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, precum și art. 128, art. 141 din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal, Decizia nr. 22 din data de 24.03.2009, prin care s-a dispus admiterea contestației în ceea ce privește restituirea sumei de 431.830,48 RON, către B. reprezentând taxa pe valoarea adăugată plătită, fără existența unui titlu de creanță, urmând ca Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii să emită decizia de restituire.

Cu referire la contextul în care a fost semnată Decizia nr. 22 din data de 24.03.2009, instanța de prim grad a constatat că în data de 28.06.2007, la sediul D.G.F.P. Harghita, a avut loc o licitație publică privind vânzarea, în cadrul procedurii de executare silită a debitorului SC C. SA Miercurea Ciuc, a imobilului cu destinația "Autogara transport călători". Prin procesul-verbal de licitație cu nr. x/2005 din 28.06.2007, s-a constatat că oferta persoanei fizice B. de 2.272.792 RON, a fost cea mai mare, astfel că s-a stabilit adjudecarea imobilului respectiv de către această persoană fizică. În consecință, adjudecatarul trebuia să plătească în termen de 5 zile prețul de adjudecare, respectiv 2.272.792 RON + TVA în sumă de 431.830,48 RON. A fost emisă o factură fiscală către cumpărător, cu valoare totală de 2.704.662,48 RON, din care TVA în sumă de 431.830,48 RON. B. a achitat prețul stabilit la licitație, prin două ordine de plată, respectiv O.P. nr. x/26.06.2007, prin care a achitat taxa de participare la licitație, de 227.279,20 RON, și O.P. nr. x/29.06.2007, prin care achitat prețul de adjudecare (inclusiv TVA calculat), diminuat cu valoarea taxei de participare la licitație, achitând astfel diferența de 2.477.343,28 RON.

Ca urmare a acestui fapt, a fost încheiat procesul-verbal de adjudecare, înregistrat la D.G.F.P. Harghita cu nr. 15064 din 02.07.2007. Totodată, D.G.F.P. Harghita a emis pe numele cumpărătorului B., factura fiscală de executare silită, din data de 18.07.2007, în valoare de 2.704.662,48 RON, din care TVA în sumă de 431.830,48 RON, având ca obiect vânzare Autogara Transport Călători Miercurea Ciuc. Din suma totală încasată de la B. s-a hotărât compensarea unor datorii ale debitoarei SC C. SA, conform notei cu nr. x din 04.07.2007.

După ce a făcut o serie de verificări, cumpărătorul B. a concluzionat că nu ar fi trebuit să achite și TVA pentru imobilul adjudecat, tranzacția fiind scutită de plata taxei pe valoare adăugată, astfel încât în data de 17.09.2007, a formulat o cerere către D.G.F.P. Harghita, prin care a solicitat stornarea facturii cu TVA. emise și achitate și emiterea unei noi facturi fără TVA.

Cererea a fost respinsă de către D.G.F.P. Harghita, prin adresa din 21.09.2007, cu motivarea că actele de executare silită au fost întocmite în mod legal și că TVA a fost aplicată conform prevederilor legale.

Urmare a acestui refuz, B. a formulat o acțiune pe care a înregistrat-o pe rolul Tribunalului Harghita, prin care a solicitat anularea adresei cu nr. x din 21.09.2007 a DGFP Harghita, modificarea procesului-verbal de licitație publică cu nr. x/28.06.2007 și a procesului-verbal de adjudecare cu nr. x/02.07.2007, obligarea instituției fiscale la stornarea facturii nr. x/18.07.2007 și emiterea unei alte facturi fără TVA, precum și la restituirea sumei de 431.830,48 RON, reprezentând contravaloare TVA achitată și nedatorată, inclusiv a dobânzilor aferente.

Prin Sentința civilă nr. 3054 din 11.12.2007, Tribunalul Harghita a admis în parte acțiunea și a dispus modificarea procesului-verbal de licitație și de adjudecare, în sensul excluderii TVA de plată, calculat la valoarea bunului adjudecat, obligarea D.G.F.P. Harghita la stornarea facturii fiscale din 18.07.2007 și emiterea unei noi facturi fără aplicarea TVA, totodată fiind dispusă restituirea către B. a sumei de 431.830,48 RON, plătită de acesta ca TVA și nedatorată.

În urma pronunțării acestei sentințe, executorii, dar nedefinitivă, B. a formulat o nouă cerere către D.G.F.P. Harghita, înregistrată sub nr. x din data de 19.12.2007, prin care a solicitat restituirea sumei de bani plătită cu titlu de TVA și modificarea facturii fiscale emise și a procesului-verbal de adjudecare.

D.G.F.P. Harghita s-a conformat dispozițiilor Tribunalului Harghita și a emis o factură de stornare a facturii inițiale, iar apoi o nouă factură, pentru suma de 2.272.792 RON, pe care s-a menționat scutirea de la plata TVA - "scutit de TVA, conform art. 141, alin. (2), lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal".

Totodată, D.G.F.P. Harghita a întocmit actul adițional nr. x/15.01.2008 la procesul-verbal de licitație cu nr. x/28.06.2007, în sensul că adjudecarea s-a făcut la prețul de 2.272.792 RON, scutită de TVA. Aceeași precizare a fost menționată și în procesul-verbal de adjudecare nr. x/02.07.2007, prin actul adițional cu nr. x/15.01.2008. Urmare a celor două acte adiționale, au fost întocmite referatul din 15.01.2008 și nota de restituire din 15.01.2008, în baza cărora a fost plătită suma de 431.830,48 RON, în contul lui B.

Deși s-a conformat dispozițiilor primei instanțe, în data de 23.01.2008, prin adresa nr. x, D.G.F.P. Harghita a formulat recurs împotriva Sentinței civile nr. 3054 din 11.12.2007 a Tribunalului Harghita.

Prin Decizia nr. 243/R din 13.03.2008, Curtea de Apel Târgu Mureș a desființat Sentința civilă nr. 3054 din 11.12.2007 a Tribunalului, respingând acțiunea promovată de B.

Acesta din urmă a formulat contestație în anulare, respinsă, ca nefondată prin Decizia nr. 465/R din 22.05.2008 a Curții de Apel Târgu Mureș.

În urma acestei decizii definitive, au fost anulate și actele administrative emise de D.G.F.P. Harghita în baza sentinței Tribunalului Harghita, astfel încât restituirea TVA către B. a devenit fără suport legal, trebuind recuperată de finanțe.

În acest sens, D.G.F.P. Harghita a promovat o acțiune la Tribunalul Harghita, prin care a solicitat obligarea numitului B. la plata sumei de 431.830,48 RON, cu titlul de TVA, precum și la plata dobânzilor aferente.

B. a formulat întâmpinare, solicitând respingea acțiunii, însă în același timp a achitat suma de 431.830,48 RON către D.G.F.P. Harghita, prin O.P. nr. x din 05.11.2008, cu mențiunea "cv. sumei solicitate prin cerere de chemare în judecată nr. x/17.10.2008 - plata cu titlu de TVA".

Tribunalul Harghita a respins acțiunea, ca fiind inadmisibilă, prin Sentința civilă nr. 94 din data de 20.01.2009, cu motivarea că, fiind în prezența unui raport juridic fiscal, nu a fost urmată procedura fiscală specială de recuperare a creanțelor bugetare, pe care D.G.F.P. Harghita o avea la îndemână pentru recuperarea sumei respective. Hotărârea a rămas irevocabilă prin respingerea recursului D.G.F.P Harghita de către Curtea de Apel Târgu Mureș la data de 04.06.2009.

Ca urmare a ultimelor hotărâri, B., considerând în continuare că suma reprezentând TVA nu o datorează, a formulat o nouă cerere către D.G.F.P. Harghita, înregistrată sub nr. x din 11.02.2009, prin care a solicitat restituirea sumei de 431.830,48 RON, arătând că această sumă a fost plătită în plus față de obligațiile fiscale și fără a exista un titlu de creanță. Cererea a fost respinsă prin adresa din 11.02.2009, cu motivarea că cererea sa nu are temei legal, iar suma respectivă se cuvine bugetului de stat. La baza emiterii acestei adrese a stat și opinia exprimată de Direcția Generală Juridică din cadrul ANAF, prin adresa din 13.02.2008, înregistrată la DGFP Harghita cu nr. 447 din 19.02.2008, potrivit căreia, în speța respectivă, organul de executare silită avea obligația de a percepe TVA.

Împotriva acestei adrese de respingere, B. a formulat o contestație, pe care a adresat-o tot D.G.F.P. Harghita, înregistrată sub nr. x din 17.03. 2009, solicitând restituirea sumei achitate și a dobânzilor aferente.

În soluționarea contestației formulate, a fost emisă Decizia nr. 22 din data de 24.03.2009 semnată de inculpatul A., prin care s-a dispus admiterea contestației în ceea ce privește restituirea sumei de 431.830,48 RON, reprezentând taxa pe valoarea adăugată plătită fără existența unui titlu de creanță, urmând ca Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii să emită decizia de restituire.

În motivarea Deciziei s-a menționat că suma de 431.830,48 RON, achitată de B. în data de 06.11.2008 era o plată făcută din proprie inițiativă, fără existența unui titlu de creanță, ultima factură emisă către acesta fiind cea cu nr. x din 15.01.2008, în valoare de 2.272.792 RON, scutită de TVA.

Decizia a fost înaintată cu adresa DGFP Harghita nr. x/25.03.2009, semnată de A. - director executiv și D. - șef compartiment soluționare contestații, la Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii.

În baza acestei decizii, la Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii s-a întocmit Referatul nr. x/26.03.2009, Decizia de restituire nr. x/26.03.2009 și Nota de restituire nr. x/26.03.2009, suma de 431.830 RON fiind virată în contul numitului B.

Inculpatul A. în declarațiile date în fața instanței de prim grad nu a recunoscut comiterea infracțiunilor pentru care a fost inculpat și trimis în judecată.

Relativ la competența funcțională a inculpatului în emiterea Deciziei nr. 22 din 24.03.2009, instanța de prim grad a reținut că la data faptei, A. îndeplinea funcția de director executiv al Direcției Generale a Finanțelor Publice Harghita, iar potrivit punctului 7 din fișa postului inculpatul a răspuns de soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale emise potrivit competențelor conferite de lege.

Cererea formulată de B., prin care a solicitat emiterea unui act administrativ prin care să i se restituie sau să i se respingă cererea de restituire a valorii TVA achitată, a fost calificată în mod corect drept o contestație.

În ceea ce privește modul de soluționare a acestei contestații, tribunalul a reținut că dispozițiile legale de la data faptelor erau clare și nu lăsau loc de interpretare, potrivit art. 141 alin. (2), lit. f) din Codul fiscal, în forma în vigoare la data faptelor, sunt scutite de la plata TVA operațiunile de livrare de către orice persoană a unei construcții vechi sau unui teren construibil, aspect confirmat și de martora E., atât în depoziția ei, cât și într-un răspuns oficial prin Direcția legislație din cadrul ministerului emis la solicitarea lui B.

Tribunalul a notat că punctele de vedere nu pot suplinii dispoziții legale, astfel apare ca nerelevant în contextul descris mai sus, cel emis de Serviciul Metodologie din cadrul ANAF.

Potrivit art. 297 din C. pen., infracțiunea de abuz în serviciu constă în fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice.

Art. 132 din Legea nr. 78/2000 prevede că în cazul infracțiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

Raportând starea de fapt mai sus descrisă la dispozițiile legale care reglementează infracțiunea de abuz în serviciu instanța de prim grad a concluzionat că fapta inculpatului A., care în calitate de șef al D.G.F.P. Harghita (actuală A.J.F.P Harghita), a emis o decizie prin care a admis contestația formulată de numitul B. împotriva unei adrese emise de instituție și astfel a fost restituită către B. suma de 431.830,48 RON, reprezentând TVA achitată de acesta din urmă pentru achiziționarea, prin licitație publică, a unui imobil executat silit, contrar actului de acuzare are caracter legal.

Având în vedere această constatare, a reținut că presupusa încălcare a dispozițiilor legale art. 43 alin. (1) și art. 45 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici; art. 20 și art. 22 din Legea nr. 554/2004, privind Contenciosul administrativ; art. 117, art. 164 și art. 209 din O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, precum și art. 128 și art. 141 din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal, Decizia nr. 22 din data de 24.03.2009, la soluționarea contestației de către inculpat nu este întemeiată acuzarea se rezumă la o simplă enumerare a textelor precizate fără a arăta în mod concret prin ce a fost încălcat de către inculpat fiecare din textele legale precizate.

Pentru aceste considerente a dispus achitarea inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de "abuz în serviciu", faptă prevăzută și pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., în temeiul art. 16 alin. (1), lit. b) din C. proc. pen., fapta nu este prevăzută de legea penală.

Prin sentința penală 148 din 28.12.2018 a Tribunalului Harghita definitivă față de F. s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, reținându-se că din întregul material probator rezultă că inculpatul A. i-a plătit inculpatului F. suma de 1.000 RON, pentru ca acesta din urmă să își traficheze influența față de membrii Comisiei de disciplină, pentru a-l soluționa într-un mod favorabil cercetarea disciplinară determinată de raportul ANI. Așa cum rezultă din transcrierea convorbirilor telefonice înregistrate, se urmărea de către cei doi inculpați, fie aplicarea unei sancțiuni disciplinare minore, cum ar fi reducerea salariului, fie tergiversarea cercetării disciplinare pentru a se împlini termenul de prescripție prevăzut de lege.

Probele în baza cărora s-a dispus condamnarea inculpatului F. au constat în declarațiile acestuia din cursul urmăririi penale și într-o proporție covârșitoare pe redarea unor convorbiri telefonice purtate de inculpați.

Cu prilejul rejudecării cauzei, în raport, cu inculpatul A., dl. F., audiat în calitate de martor și-a nuanțat declarațiile date în ultima ședința publică din 23.02.2022 în care a arătat că suma de 1000 de RON l-a primit de la inculpatul A. în schimbul redactării a două contestații, iar povestea cu clubul și d-nul G. declarate anterior au fost inventate pentru a obține bani de la A.

Astfel, tribunalul a concluzionat că, în lipsa unor probe concrete, nu are elemente suficiente pentru reținerea unuia sau a altuia dintre susținerile martorului și cum interceptările telefonice au fost înlăturate dintre mijloacele de probă pe considerente de legalitate, acuzația de cumpărare de influență practic a rămas fără un fundament probatoriu.

Pentru aceste considerente în baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. c) din C. proc. pen., tribunalul l-a achitat pe inculpatul A. de sub acuza comiterii infracțiunii de cumpărare de influență prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 292 alin. (1) din C. pen.

Având în vedere soluția pronunțată pe latura penală, instanța, în baza art. 25 alin. (1) și (5) din C. proc. pen., a respins acțiunea civilă exercitată de A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Brașov - A.J.F.P. Covasna, ca neîntemeiată.

II. Prezentarea căilor de atac exercitate în cauză.

Împotriva Sentinței penale nr. 26/11 mai 2022, pronunțate în Dosarul nr. x/2019 de Tribunalul Harghita, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Tg. Mureș și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna, aducând critici de netemeinicie hotărârii atacate, sub aspectul modului de soluționare, atât a laturii penale, cât și a laturii civile a cauzei.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Tg. Mureș a adus critici de netemeinicie soluției de achitare pronunțate de instanța de prim grad, în raport, cu infracțiunile de abuz în serviciu și cumpărare de influență, susținând că motivarea instanței de fond sub acest aspect este lipsită de fundament juridic.

Cu referire la infracțiunea de cumpărare de influență, a arătat că declarațiile inculpatului A., în sensul că la momentul la care 1-a contactat pe inculpatul F. era deja emis ordinul prin care s-a dispus eliberarea sa din funcție de către președintele ANAF, nu sunt susținute de datele din dosar, contactarea acestuia având loc anterior, imediat după ce, prin Decizia nr. 2344 din 20.05.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a respins acțiunea prin care a fost atacat Raportul de evaluare nr. x din 17.05.2012, emis de Agenția Națională de Integritate - Inspecția de Integritate la data de 14.05.2012, tocmai în scopul de a împiedica emiterea ordinului de destituire din funcție.

De asemenea, este lipsită de fundament apărarea inculpatului A., în sensul că, fiind în funcție, avea numeroase cunoștințe, atât printre conducătorii ANAF, cât și printre politicieni, astfel încât, dacă ar fi dorit să intervină la vreunul din membrii Comisiei de disciplină, ar fi apelat la acestea. Dacă într-adevăr era așa, atunci nu se justifică de ce inculpatul 1-a contactat pe F. pentru ca acesta să-1 sfătuiască cum să procedeze, s-a deplasat la București pentru a-i prezenta actele primite, iar apoi să-i solicite întocmirea unor drafturi. Inculpatul A. avea un avocat angajat care, după cum susțin ambii inculpați, a și redactat acțiunile din fața instanței, nefolosind drafturile trimise de inculpatul F. Mai mult, așa cum reiese din declarațiile inculpaților, relațiile dintre acestea nu erau apropiate, trimițându-și doar felicitări cu ocazia sărbătorilor, nu se văzuseră de aproape 8 ani, astfel că apelarea la inculpatul F. doar pentru niște sfaturi juridice, în condițiile în care acesta era deja pensionar de mai mulți ani, nu este veridică.

În opinia acuzării, în realitate, prin contactarea inculpatului F., inculpatul A. a urmărit să ajungă la membrii Comisiei de disciplină, aspect care rezultă fără echivoc din întreg materialul probator administrat în cauză, inclusiv din declarația dată de inculpatul F. în cursul urmăririi penale, la data de 27 septembrie 2016, în care afirmă:

"Eu nu am reușit să iau legătura cu niciun membru al comisiei de disciplină (întrucât sunt pensionat din 2009), astfel din această comisie nu mai făcea parte nici un cunoscut de-al meu și am încercat să restitui suma de bani lui A.".

Astfel, parchetul a susținut că rezultă, în mod neechivoc, faptul că inculpatul A. a luat legătura cu inculpatul F. pentru ca acesta din urmă să identifice membrii comisiei de disciplină a ANAF de la acea vreme, să discute cu aceștia pentru a-1 ajuta să își păstreze funcția. De altfel, acest lucru s-a și întâmplat, întrucât Ordinul nr. 3349 din 03.11.2014 emis de Președintele ANAF nu a fost emis ca urmare a unei proceduri disciplinare demarate împotriva a inculpatului, astfel că pe cale judecătorească a fost foarte ușor de anulat, iar inculpatul a fost reîncadrat în funcție.

În altă ordine de idei, a susținut că nu există nici o justificare oferită de inculpatul F. pentru schimbarea depoziției în fața instanței, când a negat aceste aspecte, învederând că banii i-a solicitat pentru a-1 duce în club pe un prieten, împreună cu soția și fiica acestuia, care între timp a decedat. Faptul că nu a declarat despre acest prieten, întrucât nu a fost întrebat, nu poate fi primit. Este mult mai plauzibilă prima explicație oferită de inculpat, la urmărire penală, în sensul că suma era pentru o masă în oraș cu unii dintre membrii comisiei. Apărarea inculpatului A., legat de cuantumul acestei sume, respectiv că nu poate reprezenta "prețul" unei cumpărări de influență nu se susține, întrucât nu există nici o limită minimă sau maximă pentru aceasta.

Mai mult, în acest context, trebuie avute în vedere și încercările inculpatului A. de a evita destituirea sa din funcție, vis-a-vis de acțiunile întreprinse de acesta, în sensul pregătirii unei funcții în care să poată fi ulterior angajat, ca personal contractual.

În concluzie, a arătat că în cauză sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii de cumpărare de influență, respectiv trafic de influență, dovedindu-se în mod neechivoc că inculpatul A. a dat inculpatului F. suma de 1.000 de RON, pentru ca acesta din urmă să intervină pe lângă membrii Comisiei de disciplină din cadrul ANAF pentru a-1 ajuta să își păstreze funcția.

De asemenea, rezultă în mod indubitabil că inculpatul F. a încercat să ia legătura cu membrii comisiei de disciplină, ceea ce presupune în mod necesar că i-a lăsat impresia inculpatului A. că are influență asupra membrilor Comisiei de disciplină din cadrul ANAF.

Cu referire la infracțiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., a susținut că soluția adusă acestui capăt de acuzare s-a întemeiat pe interpretarea eronată a probatoriului în cauză.

Contrar celor reținute de instanța de fond, acuza susține că sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu.

Astfel, sub aspectul subiectului activ al infracțiunii, inculpatul A. fiind, la data comiterii faptei, director al D.G.F.P. Harghita.

Sub aspectul elementului material al laturii obiective, infracțiunea reținută în sarcina inculpatului constă în îndeplinirea prin încălcarea legii a unui act în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Și această condiție este îndeplinită, întrucât inculpatul A., prin încălcarea atribuțiilor de serviciu și ale prev. art. 209 din O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală; ale art. 22 din Legea nr. 554/2004, precum și ale art. 128 și 141 din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal, a emis Decizia nr. 22 din data de 24.03.2009 prin care a admis contestația numitului B. și a dispus restituirea către acesta a sumei de 431.830,48 RON, cu titlu de TVA.

De asemenea, prin fapta comisă, inculpatul A. a cauzat o pagubă însemnată D.G.F.P. Harghita, de 431.830,48 RON, sumă ce a fost virată în contul numitului B., cu toate că acesta nu era îndreptățit la restituirea acestei sume, așa cum am arătat în considerentele expuse mai sus.

Sub aspectul laturii subiective, s-a constatat că inculpatul a comis infracțiunea cel puțin cu intenție indirectă. Astfel, prin emiterea Deciziei nr. 22 din data de 24.03.2009, cu încălcarea legii, prin care s-a dispus restituirea sumei de 431.830,48 RON, reprezentând TVA, inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și, chiar dacă nu 1-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui, respectiv prejudicierea bugetului de stat cu suma menționată.

În concluzie, a solicitat desființarea sentinței penale atacată și, în rejudecare să se dispună condamnarea inculpatului A. sub aspectul comiterii infracțiunilor de abuz în serviciu și cumpărare de influență, respectiv admiterea acțiunii civile exercitate de A.N.A.F.- D.G.R.F.P. Brașov - A.J.F.P. Covasna, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare.

Partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna a solicitat desființarea hotărârii atacate și în rejudecare, admiterea acțiunii civile alăturate celei penale de Statul Român - Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu consecința obligării inculpatului A. la plata sumei de 431.830.48 RON, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat, la care urmează să fie adăugate obligațiile fiscale accesorii calculate de la data scadenței până la plata integrală, respectiv menținerea măsurilor asigurătorii instituite asupra bunurilor inculpatului în vederea garantării recuperării pagubei.

În esență, a susținut că instanța de fond în mod greșit a soluționat prezenta cauză, atât sub aspect penal, cât și sub aspectul laturii civile, întrucât din probele existente la dosarul cauzei rezultă că faptele inculpatului se subscriu infracțiunii de abuz în serviciu; emiterea de către acesta a Deciziei nr. 22/24.03.2009, prin care a admis contestația numitului B. și pe cale de consecință restituirea către acesta a sumei de 431.830,48 RON a eludat normele legale în materie și a produs un prejudiciu bugetului de stat, precum și un folos necuvenit în favoarea numitului B.

Într-adevăr, Dl. A., în calitatea sa director executiv la fostei Direcții Generale a Finanțelor Publice Harghita avea la data de 24.03.2009 competența funcțională de a emite soluții în soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrativ fiscale, însă aspectul neconform în procesul emiterii Deciziei DGFP Harghita nr. 22/24.03.2009 ridicat de către controlul intern de integritate al Agenției Naționale de Administrare Fiscală și preluat de organele de urmărire penală a constat în aceea că solicitarea petentului B. adresată organului fiscal și care consta în emiterea unui act administrativ prin care să i se restituie sau să i se respingă cererea de restituire a contravalorii TVA plătită la adjudecarea unui imobil în procedura executării silite nu putea fi soluționată prin emiterea unei decizii în temeiul dispozițiilor 209 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în prezent abrogată. Raportat la obiectul contestației, stabilirea competenței (potrivit art. 209 alin. (1), lit. a) și soluționarea contestației lui B. nr. x/17.03.2009 prin care a solicitat organului fiscal restituirea sumei de 431.830,48 RON, reprezentând contravaloarea TVA plătită la adjudecarea unui imobil în procedura executării silite prin intermediul structurii de soluționare a contestațiilor determină incidența dispozițiilor cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu.

Prin notele de ședință depuse la dosar, inculpatul A., prin intermediul apărătorului ales, a solicitat, respingerea apelului declarat de Ministerul Public, ca nefondat, arătând, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile de tipicitate ale infracțiunii de abuz în serviciu, lipsind, atât conduita ilicită a funcționarului public, cât și existența vreunui prejudiciu, iar în privința infracțiunii de cumpărare de influență nu există probe care să susțină acest capăt de acuzare.

Ulterior, cu ocazia dezbaterilor, inculpatul, prin vocea apărătorului său ales, a solicitat, în principal, respingerea apelurilor promovate în cauză de Ministerul Public și partea civilă și menținerea soluției de achitare pronunțate de instanța de prim grad, iar în subsidiar, încetarea procesului penal pentru infracțiunile de abuz în serviciu și cumpărare de influență, având în vedere că a intervenit prescripția răspunderii penale, respectiv, respingerea acțiunii civile exercitate de partea civilă.

Prin Decizia penală nr. 130/A din data de 24 februarie 2023 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2019 s-a decis următoarele:

"I. În conformitate cu art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Tg. Mureș, împotriva Sentinței penale nr. 26 din 11 mai 2022, pronunțată de Tribunalul Harghita, în Dosarul nr. x/2019 și, în consecință:

În baza art. 423 alin. (1) din C. proc. pen., desființează parțial hotărârea atacată și rejudecând cauza în limitele de mai jos:

În baza art. 396 alin. (1) și (6) cu referire la art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 alin. (1), lit. f) din C. proc. pen. (intervenția prescripției răspunderii penale), încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 292 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (1) și (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1), lit. b) teza I din C. proc. pen., achită pe inculpatul

A. de sub acuza comiterii infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen.

II. În temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., respinge, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna (cu sediul în Sfântu Gheorghe, județul Covasna), împotriva Sentinței penale nr. 26 din 11 mai 2022, pronunțată de Tribunalul Harghita, în Dosarul nr. x/2019.

IV. Menține restul dispozițiilor sentinței penale apelate vizând:

- modul de soluționare a acțiunii civile alăturate celei penale de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna;

- dispoziția de ridicare a măsurii sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor deținute de inculpatul A., prin procesul-verbal din data de 14.02.2017, până la concurența sumei de 431.830,48 RON și

- lăsarea cheltuielilor judiciare din prim grad, în sarcina statului.

V. În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă partea civilă A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Brașov - A.J.F.P. Covasna să plătească în favoarea statului suma de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare parțiale, avansate de stat în procedura soluționării prezentelor căi de atac, urmând ca restul cheltuielilor judiciare în sumă de 100 RON, să rămână în sarcina statului, conform art. 275 alin. (3) din C. proc. pen."

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut următoarele:

III. Analiza căilor de atac declarate și considerentele instanței de apel.

Analizând căile de atac pendinte, prin prisma materialului dosarului nr. x/2019 al Curții de Apel Tg. Mureș, a motivelor invocate, a susținerilor și concluziilor reprezentantului Ministerului Public, avocatului inculpatului, precum și din oficiu, în limitele efectului devolutiv, s-au reținut următoarele:

În primul rând, în ceea ce privește întrunirea condițiilor de tipicitate ale infracțiunii de cumpărare de influență prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 292 alin. (1) din C. pen., s-a constatat că prin actul de sesizare s-a reținut că inculpatul A., în calitate de șef al Administrației Județene a Finanțelor Publice Harghita, a solicitat ajutorul inculpatului F., pentru a evita consecințele disciplinare ale Raportului Agenției Naționale de Integritate, prin care s-a constatat starea sa de incompatibilitate, raport ce fusese transmis către Comisia de disciplină din cadrul ANAF, în vederea declanșării cercetării disciplinare, iar în data de 26.06.2014, i-a plătit inculpatului F., prin virament bancar, suma de 1.000 de RON, pentru ca acesta să-și exercite influența pe care o avea sau lăsase să creadă că o avea asupra unor funcționari din cadrul ANAF și a unor magistrați de la Înalta Curtea de Casație și Justiție, cu scopul de a evita emiterea unei decizii de sancționare disciplinară ca urmare a raportului ANI sau de a tergiversa emiterea acestei decizii până la împlinirea termenului de prescripție, precum și de a obține, altfel decât prin respectarea formalităților prevăzute de legi și regulamente în acest sens, un document dintr-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, ce îi era necesar în cadrul procedurii disciplinare.

În urma reevaluării în al doilea grad a materialului dosarului, s-a constatat că starea de fapt reținută în actul de sesizare este corectă, rezultând neechivoc din coroborarea pieselor probatorii ale cauzei și confirmă dincolo de orice îndoială rezonabilă această ipoteză acuzatorială adusă inculpatului.

Astfel, din materialul probator administrat în cauză a rezultat că prin Raportul de evaluare nr. x din 17.05.2012, emis de Agenția Națională de Integritate - Inspecția de Integritate la data de 14.05.2012, s-a stabilit că inculpatul A. a încălcat regimul incompatibilităților, întrucât începând cu data de 25.05.2010, a exercitat concomitent funcțiile de director executiv al Direcției Generale a Finanțelor Publice Harghita și cea de cenzor în cadrul SC H. SRL.

Inculpatul a atacat acest Raport la instanțele de contencios administrativ, însă acțiunea sa a fost respinsă, în mod definitiv, prin Decizia nr. 2344 din 20.05.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cu adresa din 26.09.2014, Agenția Națională de Integritate a informat Agenția Națională de Administrare Fiscală cu privire la faptul că raportul de evaluare privind pe A. a rămas definitiv și a transmis acest raport în atenția Comisiei de Disciplină din cadrul ANAF, în vederea declanșării procedurii disciplinare față inculpatul A., potrivit dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor publice.

Conștient că în urma acestui Raport de incompatibilitate va fi nevoit să-și înceteze activitățile de serviciu, întrucât în urma derulării cercetării disciplinare se putea ajunge la stabilirea abaterii disciplinare și sancționarea sa cu destituirea din funcția publică exercitată în stare de incompatibilitate, inculpatul A. a încercat să găsească diverse variante, astfel încât să nu suporte consecințele, apreciind că, după o viață petrecută și dedicată finanțelor publice, nu merită să termine în acest mod.

Una dintre variantele alese de inculpat a fost aceea de a-l contacta pe inculpatul F., la acel moment pensionar, dar care lucrase în cadrul Direcției Generale Juridice din Ministerul Finanțelor Publice și pe care îl cunoștea de mai mulți ani. Astfel, i-a relatat acestuia situația, iar inculpatul F. s-a oferit să îl ajute, făcându-l să înțeleagă că are influență asupra unor funcționari publici din cadrul ANAF și asupra unor magistrați de la Înalta Curte de Casație și Justiție și asigurându-l că se va ocupa de întreaga situație, astfel încât în final inculpatul A. să obțină o soluție favorabilă în cadrul procedurii disciplinare sau să fie amânată adoptarea unei soluții până la împlinirea termenului de prescripție.

În același sens, inculpatul F. i-a promis lui A. că va interveni la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru a obține un înscris din dosarul instanței, care să fie folosit în cadrul procedurii disciplinare, în alt mod decât cel legal.

Pentru activitățile întreprinse, în data de 26.06.2014, inculpatul F. i-a solicitat inculpatului A. suma de 1.000 de RON, acesta fiind de acord să o plătească. Astfel, inculpatul F. i-a transmis printr-un SMS codul de identificare a contului său, cont în care A. a virat suma în aceeași zi, 26.06.2014.

Ca urmare a raportului ANI, transmis către ANAF prin adresa din 26.09.2014, a fost emis Ordinul Președintelui ANAF nr. 3349 din 03.11.2014, prin care s-a dispus eliberarea inculpatului A. din funcția publică de șef al AJFP Harghita, ordinul urmând a intre în vigoare începând cu data de 01.12.2014.

Acest Ordin a fost emis însă fără desfășurarea procedurii disciplinare, așa cum se solicita prin adresa ANI prin care a fost înaintat către ANAF raportul privindu-l pe inculpatul A., ci având la bază nota nr. x din 20.10.2014 a Comisiei de Disciplină din cadrul ANAF, prin care s-a stabilit că nu se poate demara procedura de cercetare administrativă împotriva inculpatului, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1344/2007, fără alte precizări. Prin aceeași notă, Comisia de disciplină a constatat că era necesară emiterea unui act administrativ de eliberare din funcția publică de conducere deținută de numitul A., astfel fiind emis Ordinul nr. 3349 din 03.11.2014.

Lipsa desfășurării unei proceduri disciplinare a determinat admiterea de către Tribunalul Harghita, prin Sentința nr. 1091/24.06.2015, a contestației formulate de inculpatul A. și, în consecință, la reîncadrarea sa pe funcția de șef administrație la A.J.F.P. Harghita.

În paralel cu activitatea derulată prin intermediul inculpatului F., inculpatul A. a apelat la mai multe persoane cu funcții de conducere din cadrul ANAF, la alți funcționari publici aflați în funcții de conducere și chiar la persoane influente din sfera politicului, pentru a obține transformarea unui post de conducere din cadrul D.G.F.P. Harghita, din funcționar public în post de personal contractual, pentru a-l putea ocupa el, în situația în care consecințele raportului ANI nu ar fi putut fi evitate, însă față de soluția din instanțe nu a mai fost dus la capăt acest plan.

Audiați în cauză, cei doi inculpați au negat acuzațiile, încercând să acrediteze ideea că ajutorul inculpatului F. a constat practic doar într-o consultație juridică, respectiv sfaturi juridice și întocmirea unor drafturi a plângerii și întâmpinării ce urmau să fie folosite de inculpatul A.

Astfel, în declarația data în fața organelor de urmărire penală, cu privire la acest aspect, inculpatul A. a relatat că a atacat în instanță decizia prin care Agenția Națională de Integritate (ANI) a stabilit că s-ar fi aflat în incompatibilitate, întrucât ar fi făcut parte din comisia de cenzori a SC H. SRL, cât timp îndeplinea și funcția de director executiv al D.G.F.P. Harghita, însă hotărârea a rămas definitivă la Î.C.C.J., astfel încât a înțeles că în mod normal se va proceda la desfacerea contractului său de muncă, însă nu cunoștea procedura care va urma, astfel încât a discutat cu mai multe persoane, posibil și cu inculpatul F., pe care îl cunoștea de pe vremea când acesta lucra la ANAF, de peste 6 - 7 ani, și știa că avea o funcție de conducere, fiind de profesie jurist, însă la acel moment era deja pensionar.

Inculpatul a precizat că a primit un ordin de desfacere a contractului de muncă și din discuțiile cu F., acesta l-a sfătuit să îl atace, astfel că i-a trimis ordinul prin email, iar el i-a trimis un model de plângere prealabilă, pe care să o formuleze la ANAF, însă nu a ținut cont de modelul lui, și-a angajat un avocat și a formulat plângerea prealabilă. După ce aceasta a fost respinsă, F. i-a trimis un model de acțiune în contencios, în vederea atacării Ordinului președintelui ANAF, însă nici acest model nu l-a folosit. Pentru bunăvoința arătată, i-a solicitat însă lui F. să-i comunice un număr de cont, și i-a virat suma de 1.000 RON, drept mulțumire.

Ulterior, inculpatul a revenit și a arătat că a avut discuții cu F. referitoare la speța sa, acesta s-a arătat dispus să îl ajute să obțină o copie după Decizia ÎCCJ, dar nu a reușit (decizia obținând-o el de la Târgu Mureș, fiind comunicată oficial la cabinetul avocatului), astfel că a simțit nevoia să-i mulțumească pentru bunăvoința arătată. A mai precizat inculpatul că niciodată, banii trimiși către F. nu au avut caracterul unei cumpărări de influență.

În fața instanței, în primul ciclu procesual, inculpatul a susținut aceleași aspecte, declarând că inculpatul F. nu era persoana de la care să cumpere influență cu suma modica de 1.000 de RON, era pensionar, și niciodată nu s-a pus problema de a cumpăra influență. El s-a oferit să îi ofere sfaturi juridice și să îi întocmească drafturi, inițial către Comisia de disciplină care nu a mai avut loc, iar apoi transformând plângerea respectivă împotriva Ordinului de eliberare din funcție. Din interceptări se vede că a discutat la telefon cu miniștrii, parlamentari, senatori, judecători ai Curții Constituționale, cerând sfaturi juridice, întrucât era activ la vremea respectivă, era în funcție, putea să aibă influență mai mare decât domnul F. asupra oricui, niciodată nu i-a cerut să facă vreo intervenție nicăieri. Draftul întocmit de F. l-a dat avocatului său. Inculpatul a mai arătat că nu se consideră vinovat de comiterea acestei infracțiuni, solicitând să fie ascultate interceptările, dar nu gramatical, pentru că de multe ori pentru a încheia discuția a spus "da, da". A precizat că nu știe cine era prietenul pe care F. trebuia sa îl scoată în club cu banii remiși de el, nu l-a întrebat, fiind doar bucuros că dacă îl ajută cu draftul și consultanța juridică, să îl și plătească.

La rândul său, inculpatul F. a declarat în fața organelor de urmărire penală că a îndeplinit funcția de șef Serviciu Îndrumare și Monitorizare Activitate Juridică din cadrul Direcției Generale Juridice a Ministerului Finanțelor Publice, funcție din care s-a pensionat în anul 2009, din această funcție cunoscându-l și pe inculpatul A., cu care era într-o relație cordială, dar nu foarte apropiată, respectiv își transmiteau felicitări, de Paști, Crăciun și Anul nou. La un moment dat, a fost sunat de către A., care i-a prezentat situația sa raportat la constatările Agenției Naționale de Integritate, iar el i-a spus că ar fi bine să-i arate despre ce este vorba pentru a putea fi în măsură să exprime o opinie, astfel că acesta a venit la București, i-a arătat documentele, iar din studiul lor i s-a părut că are dreptate. La acel moment, Ordinul președintelui ANAF era emis, dar încă nu producea efecte, întrucât se stipula o dată ulterioară de la care încetează raportul de muncă, peste 2-3 săptămâni. S-a hotărât să îl ajute în vederea exercitării căilor de atac prevăzute de lege, astfel că a redactat un "draft" de contestație și de acțiune în instanță, prin care era contestat ordinul președintelui ANAF, pe care le-a trimis pe email lui A., recomandându-i, totodată, să ia legătura cu un avocat, întrucât ceea ce scrisese el erau doar idei care trebuiau să ia forma unei contestații și a unei acțiuni. Ulterior redactării acestor drafturi, A. i-a cerut numărul de cont, la început fără să-i spună de ce, după care a depus suma de 1.000 de RON în acest cont, iar când l-a întrebat pentru ce sunt acei bani, acesta i-a spus că acei bani sunt pentru a-i scoate la restaurant pe membrii din comisia de disciplină pentru a-i convinge că are dreptate, dar în mod explicit i-a transmis să nu facă niciun fel de presiuni asupra lor pentru adoptarea vreunei soluții favorabile.

Inculpatul a precizat că, la momentul la care i-a comunicat numărul de cont și a primit suma de bani, el a avut convingerea că aceasta îi este transferată de A. ca remunerație pentru faptul că l-a ajutat pentru redactarea drafturilor pentru contestație și pentru acțiune în instanță, abia ulterior, la întrebarea sa, a aflat că intenția lui A. era să folosească acești bani în modalitatea arătată. Nu a reușit să ia legătura cu niciun membru al comisiei de disciplină, din această nemaifăcând parte niciun cunoscut de-al său și a încercat să restituie suma de bani lui A., spunându-i telefonic aceasta, însă el a refuzat, știind că are un copil mic, i-a spus să îi păstreze cadou pentru copilul său. Ulterior, de la ANAF, a aflat că inculpatul A. a câștigat procesul în instanță cu ANI și cu ANAF și a fost reîncadrat în funcție.

În fața instanței, cu ocazia primei judecăți, inculpatul F. și-a modificat în mod substanțial declarația, adoptând o poziție procesuală de susținere a versiunii prezentate de inculpatul A. Astfel, a arătat că la începutul anului 2014, a fost sunat de A., care i-a spus că a pierdut un proces cu ANI și a fost declarat incompatibil, și l-a rugat să îl ajute să facă o întâmpinare, mai exact un draft, pentru Comisia de Disciplină, el având reputația unei persoane care îi ajuta pe toți și avea cunoștințe în domeniu. I-a cerut să vină la București să-i aducă documentele, ceea ce s-a și întâmplat, constatând că în sentința pronunțată, ANI nu ceruse suspendarea din funcție, ci a trimis la Comisia de Disciplină dosarul. La acea dată, Ordinul de eliberare din funcție a domnului A. nu era emis, fiind emis în noiembrie 2014, cu aplicare din decembrie 2014, însă înainte de a se declanșa procedura în Comisia de Disciplină.

Ulterior, draftul contestației către Comisia de Disciplină l-a transformat într-un draft de contestație împotriva ordinului propriu-zis, iar apoi într-o acțiune în instant, cu recomandarea către domnul A. să le dea unui avocat să le vadă, să le îmbrace în forma cerută pentru acestea și să le depună. La întâlnirea avută cu domnul A., acesta i-a spus că îl va răsplăti pentru munca depusă, dar nu au stabilit o sumă, ci rămăsese ca după ce termină să-i trimită un număr de cont, iar el să-i vireze niște bani. I-a fost însă jenă pentru că erau colegi, și nu i-a trimis niciun număr de cont.

A mai declarat inculpatul că un bun prieten de-al său, G. - director la Finanțe Bacău, cu care făcea toate concediile de ani de zile, i-a spus că vrea să le facă o surpriză fetelor lui, respectiv soția și fiica și să le ducă într-un club din București. Întrucât avea o situație groaznică, precară, nu avea bani și nu avea cum să facă față la o astfel de situație, i-a telefonat domnului A. și l-a rugat să îi trimită 1.000 de RON ca să ducă un prieten la club. Dânsul i-a cerut contul bancar și i-a trimis 1.000 de RON, însă acțiunea de club nu a mai avut loc, întrucât G. s-a îmbolnăvit și a și decedat la 46 de ani.

Inculpatul a mai precizat că nu a luat legătura cu nicio persoană din Comisia de Disciplină, nu a vorbit cu nimeni, mai ales că domnul A. i-a atras atenția de nenumărate ori că nu vrea niciun fel de intervenție, pentru a nu fi interpretat.

Referitor la I. - magistrat la Înalta Curte, inculpatul a declarat că era de fapt magistrat-asistent, și fusese în serviciul său ani de zile, fusese subordonata sa. A sunat-o să îi spună dacă dosarul domnului A. mai este sau a plecat de la Înalta Curte, că vrea să trimită un avocat să ceară o hârtie din acel dosar. Ea i-a spus că dosarul încă este, să vină avocatul. Domnul A. îl rugase pe el să meargă la Înalta Curte, să vadă dacă dosarul mai este acolo și să ia un act. El s-a dus, însă la arhivă a fost refuzat, întrucât nu era parte în dosar, însă a sunat-o pe I. înainte de a se duce la arhivă, pentru a știi dacă să meargă sau nu. Când a vorbit cu I., aceasta i-a spus că dacă avocatul care se va duce va întâmpina probleme, să o caute pe ea. Inculpatul i-a transmis acest lucru domnului A. în mesajul în care i-a dat și numărul de cont.

De asemenea, a precizat că inculpatul A. nu l-a întrebat cum poate afla dacă dosarul se află la Înalta Curte, dar din amabilitate, pentru că el era în București, a acceptat să se intereseze. Nu i-a promis niciodată lui A. că va lua legătura cu membrii Comisiei de Disciplină.

Audiat în calitate de martor, cu prilejul rejudecării cauzei, atât în prim grad, cât și în fața instanței de apel, dl. F. în linii mari și-a menținut această ultimă poziție adoptată.

Apărările inculpatului A., în sensul că la momentul la care l-a contactat pe inculpatul F. era deja emis ordinul, nu au suport probator, din datele dosarului rezultând faptul că imediat după ce, prin Decizia nr. 2344 din 20.05.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a re