ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 30 ianuarie 2024

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 97/F din data de 15 mai 2023, pronunțată în Dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel București, secția a II-a penală:

I. A respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

A respins, ca neîntemeiate, cererile de suspendare a judecării cauzei formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, potrivit art. 2 alin. (3) teza I din Legea nr. 340/2009 și potrivit art. 413 alin. (1) pct. 1

1

din C. proc. civ.

II. În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. a încetat procesul penal început împotriva inculpatului A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență prevăzute de art. 291 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripție prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. a încetat procesul penal început împotriva inculpatului B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de cumpărare de influență prevăzute de art. 292 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripție prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. a încetat procesul penal început împotriva inculpatului C. sub aspectul săvârșirii complicității la infracțiunea de cumpărare de influență prevăzute de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 292 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și spălarea banilor prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripție prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen.

III. În baza art. 291 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., a confiscat de la inculpatul A. suma de 547.000,21 RON.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) raportat la art. 250

2

din C. proc. pen. a menținut sechestrul asigurător instituit prin Ordonanța nr. 481/P/2017 din data de 4.10.2022, emisă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție asupra sumei de 547.000,21 RON.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare au fost reținute în sarcina statului.

Pentru a hotărî în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul emis în 4 octombrie 2022 de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție în Dosarul penal nr. x/2017, au fost trimiși în judecată:

- inculpatul A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen., constând, în esență, în aceea că, în perioada 20-26 iunie 2013, a pretins pentru sine, direct de la inculpatul B., administrator al D., suma de 1.000.000 euro, în schimbul promisiunilor că-și va exercita influența pe care o avea asupra Primarului Sectorului 6, martorul E., pentru obținerea cu ușurință de către societatea comercială a avizelor necesare lucrărilor de la Magistrala 5, Drumul Taberei, asocierii D. și pentru a soluționa favorabil societății D. plângerile cetățenilor nemulțumiți în legătură cu lucrările de construire ale Magistralei 5, Drumul Taberei.

În sensul celor menționate, ca urmare a înțelegerii cu suspectul B., suma pretinsă, în cuantum de 1.000.000 euro, urma să fie primită de către suspectul A., prin intermediul inculpatului C., fiind încheiat astfel Contractul de asistență juridică nr. x datat 26.06.2013 între C. și D., cu scopul disimulării adevăratei naturi a banilor.

În baza Contractului nr. x datat 26.06.2013 încheiat între C. și D., la data de 04.09.2013, în baza facturii seria x nr. x/26.08.2013, reprezentând "cval onorariu conform contract nr. x datat 26.06.2013", a fost transferată suma 549.357,20 RON (443.030 RON contravaloare servicii + 106.327,20 RON TVA), în contul bancar al C., de unde, la data de 9.09.2013 a fost transferată suma de 547.000,21 RON în contul S.C. F. S.R.L., în baza facturii fiscale seria x nr. x/19.08.2013, fiind facturate, în mod fictiv, servicii de "mentenanță conform contract 2013", societatea S.C. F. S.R.L. făcând parte dintr-un grup de societăți folosite pentru disimularea provenienței sumelor de bani și retrageri de numerar;

- inculpatul B., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de cumpărare de influență prevăzută de art. 292 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen., constând, în esență, în aceea că în perioada 20-26 iunie 2013, ca urmare a promisiunilor făcute de către suspectul A. că-și va exercita influența, în schimbul unor sume de bani, asupra primarului Sectorului 6, martorul E., pentru obținerea cu ușurință de către societatea comercială a avizelor necesare lucrărilor de la Magistrala 5, Drumul Taberei, asocierii D. și pentru a soluționa favorabil societății D. plângerile cetățenilor nemulțumiți în legătură cu lucrările de construire ale Magistralei 5, Drumul Taberei a acceptat ca firma D., Sucursala București să plătească suma de 1.000.000 euro, prin intermediul C., sub forma Contractului de asistență juridică nr. x încheiat la 26.06.2013 între C. și D..

Din suma convenită inițial, conform înțelegerii, cu ajutorul suspectului C., prin intermediul C., acesta a remis suma de 549.357,20 RON către traficantul de influență, suspectul A.. Astfel, în contul C. a fost transferată, la data de 4.09.2013, suma de 549.357,20 RON, aferentă facturii seria x nr. x/26.08.2013, reprezentând "cval onorariu conform contract nr. x datat 26.06.2013", iar, la data de 9.09.2013, suma 547.000,21 RON a fost transferată din contul C. către S.C. F. S.R.L., societate indicată de către martorul G., în numele căreia a fost emisă către societatea de avocatură factura fiscală seria x nr. x/19.08.2013 pentru suma de 547.000,21 RON (441.129,20 RON, contravaloare servicii +105.871,01 RON, TVA), în baza căreia s-a făcut transferul, fiind facturate, în mod fictiv, servicii de "mentenanță conform contract 2013";

- inculpatul C., sub aspectul săvârșirii complicității la infracțiunea de cumpărare de influență prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen. și spălarea banilor prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019 aplicarea art. 5 din C. pen., constând, în esență, în aceea că:

a. în urma solicitării martorului G., a încheiat Contractul de asistență juridică nr. x datat 26.06.2013 între C. și D. pentru suma de 1.000.000 euro și a emis factura seria x nr. x/26.08.2013, reprezentând "cval onorariu conform contract nr. x datat 26.06.2013", pentru suma de 549.357,20 RON (443.030 RON contravaloare servicii + 106.327,20 RON TVA), sumă ce a fost transferată în contul societății la data de 4.09.2013. Ulterior, la data de 9.09.2013, a achitat suma de 547.000,21 RON, către S.C. F. S.R.L., societate indicată de către martorul G., cunoscând faptul că serviciile juridice ce fac obiectul Contractului de asistență juridică sunt fictive și că sumele de bani urmează a fi înaintate ca urmare a cumpărării influenței suspectului A. către suspectul B. și

b. folosindu-se de calitatea de avocat în cadrul C., a intermediat transferul sumei de 549.357,20 RON, destinată suspectului A. de la D., către contul S.C. F. S.R.L., cunoscând că această sumă reprezintă obiectul unor infracțiuni de corupție, sens în care, pentru a crea aparență de legalitate, a încheiat Contractul de asistență juridică nr. x din data de 26.06.2013 cu D., în baza căruia a fost emisă factura nr. x din 26.08.2013 pentru suma de 549.357,20 RON, folosită ca document justificativ pentru transferul sumei menționate, în data de 04.09.2013, din contul x deschis la H. de către D. în contul nr. x deschis la I. S.A. de către C., de unde a fost transferată, în data de 9.09.2013, în contul x deschis la I. pe numele S.C. F. S.R.L., adevărata natură a banilor fiind disimulată sub formă de servicii de "mentenanță conform contract 2013", conform facturii fiscale "F225/19.08.2013"emisă de S.C. F. S.R.L. pentru suma de 547.000,21 RON.

Prin încheierea din data de 19 decembrie 2022 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2022, definitivă prin încheierea nr. 171/28.02.2023 a completului de judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, au fost respinse cererile și excepțiile formulate de inculpați.

În procedura de cameră preliminară nu au fost excluse probe din dosarul de urmărire penală ca urmare a constatării încălcării principiilor legalității și loialității administrării probelor.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, Complet S2 C7FSC la data de 2 martie 2022 sub nr. x/2022.

a. La termenul din 24 martie 2023, față de manifestarea de voință a celor trei inculpați de a se dispune încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale, fiind primul termen la care procedura de citare a fost legal îndeplinită și cauza s-a aflat în stare de judecată, președintele a făcut o prezentare succintă a actului prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților, în acord cu dispozițiile art. 374 alin. (1) din C. proc. pen.

În acord cu dispozițiile art. 374 alin. (2) din C. proc. pen., președintele a explicat inculpaților prezenți în ce constă învinuirea ce li se aduce, i-a înștiințat pe aceștia cu privire la dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-le atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva lor, precum și cu privire la dreptul de a pune întrebări coinculpaților, celorlalte părți, martorilor, experților și de a da explicații în tot cursul cercetării judecătorești, când socotesc că este necesar.

Ulterior, în raport de cererile motivate în scris de către apărători aleși ai inculpaților A., B. și C., s-a procedat la luarea de declarații celor trei inculpați, pentru ca aceștia să își exprime, în mod nemijlocit, poziția procesuală în raport cu prevederile art. 18 din C. proc. pen.

b. La termenul din 31 martie 2023, s-au pus în discuție cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, cererile de suspendare obligatorie și facultativă a cauzei, cererile de încetare a procesului penal formulate de cei trei inculpați, precum și cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a art. 107, art. 112 și art. 291 alin. (2) din C. pen., formulată de inculpatul A. (pentru această cerere fiind format Dosarul asociat nr. x/2022).

Sub un prim aspect, instanța de fond a constatat că cererea Ministerului Public de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare nu îndeplinește condițiile de admisibilitate, întrucât interpretarea solicitată a dreptului Uniunii nu are legătură cu faptele sau persoanele arătate în actul de sesizare a instanței.

În ceea ce privește solicitarea de suspendare a cauzei potrivit art. 2 alin. (3) teza I din Legea nr. 340/2009 și/sau art. 413 alin. (1) pct. 1

1

din C. proc. civ., a reținut că este neîntemeiată.

Totodată, instanța de fond a considerat că este abilitată a stabili dacă efectul Deciziilor Curții Constituționale a României nr. 297/2018 și nr. 358/2022 este conform dispozițiilor dreptului Uniunii și dacă aceste decizii pot fi lăsate neaplicate în temeiul principiului supremației dreptului Uniunii.

În cadrul acestei analize, a expus argumentele reținute de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Hotărârile Taricco I [Hotărârea din 8 septembrie 2015, Taricco și alții, C-105/14] și Taricco II [Hotărârea din 5 decembrie 2017, M.A.S. și M.B., C-42/17].

Instanța de fond a reținut că efectivitatea în sensul descurajării efective în cadrul articolului 325 alin. (1) TFUE sau în orice alt cadru al dreptului Uniuni, nu poate fi înțeleasă ca o valoare absolută care depășește orice alte principii de drept. Articolul 325 alin. (1) TFUE cuprinde, într-adevăr, o trimitere la obligații orientate spre efectivitate pe care le impune statelor membre. Cu toate acestea, este caracterizat și de o componentă puternică de autonomie instituțională și procedurală, care ar trebui să fie punctul de pornire al oricărei analize a compatibilității dreptului național cu cel european.

A subliniat că în cazul în care efectivitatea este interpretată la dimensiunea propusă de Ministerul Public, atunci orice dispoziție națională care stă în calea unei condamnări ar putea fi declarată incompatibilă cu articolul 325 alin. (1) TFUE. Aceasta nu este o soluție pentru aplicarea efectivă a legii, ci mai degrabă pentru un arbitrariu individual.

Instanța de fond a apreciat că este indispensabil ca argumentul potențial nelimitat al "efectivității" să fie pus în balanță cu alte norme, principii și valori ale dreptului Uniunii, inclusiv drepturile fundamentale sau legalitatea. Ele fac parte din același set de norme din cadrul aceleiași ordini juridice a Uniunii și au aceeași greutate și importanță.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a confirmat această interpretare în Hotărârile M.A.S. și M.B. și Dzivev, subliniind că "obligația de a garanta o colectare eficientă a resurselor Uniunii nu scutește instanțele naționale de necesitatea de a respecta drepturile fundamentale garantate de cartă și principiile generale ale dreptului Uniunii…" [Hotărârea din 17 ianuarie 2019, Dzivev și alții, C-310/16, punctul 33; Hotărârea din 5 decembrie 2017, M.A.S. și M.B., C-42/17, punctul 52, și Hotărârea din 5 iunie 2018, Kolev și alții, C-612/15, punctele 68 și 71], inclusiv "necesitatea de a respecta principiul legalității și al statului de drept, care constituie una dintre valorile primare pe care se sprijină Uniunea, astfel cum reiese din articolul 2 TUE" [Hotărârea din 17 ianuarie 2019, Dzivev și alții, C-310/16, punctul 34].

În Hotărârea Dzivev, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, fără să se angajeze în examinarea problemei dacă normele în cauză determinau impunitate într-un număr considerabil de cauze, a arătat că dreptul Uniunii nu poate impune unei instanțe naționale să înlăture aplicarea unei norme de procedură națională, chiar dacă aceasta ar spori eficacitatea urmăririi penale, permițând sancționarea nerespectării dreptului Uniunii, atunci când o astfel de normă procedurală reflectă tocmai cerințe legate de protecția drepturilor fundamentale [Hotărârea din 17 ianuarie 2019, Dzivev și alții, C-310/16, punctele 35-39]

În orice caz, chiar dacă aceasta ar fi situația într-o altă ipoteză, obligația de a modifica norma națională în cauză și de a remedia astfel aplicarea incorectă sau insuficientă a articolului 325 alin. (1) TFUE îi incumbă în primul rând legiuitorului național [Hotărârea din 5 decembrie 2017, M.A.S. și M.B., C-42/17, punctul 41, și Hotărârea din 17 ianuarie 2019, Dzivev și alții, C-310/16, punctul 31].

În considerarea acestor aspecte, a observat că Ministerul Public nu a propus, afară de o estimare abstractă a numărului de cauze potențial afectate de aplicarea deciziilor Curții Constituționale, niciun criteriu concret pentru a ajunge la concluzia că există o încălcare a articolului 325 alin. (1) TFUE.

În acest context analitic, argumentul parchetului, în sensul că menținerea naturii/categoriei Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie interpretativă și neaplicarea Deciziei nr. 358 din 26 mai 2022 reprezintă o modalitate în care dreptul național ar fi interpretat conform dreptului european nu a fost considerat valid. Sub acest aspect, a notat că art. 155 alin. (1) din C. pen. conține o singură soluție normativă, iar nu o dualitate dintre care una să fie afectată de nelegitimitate constituțională.

Astfel, a apreciat că, independent de orice estimare statistică a numărului de cauze afectate efectiv sau potențial, printre elementele analizei care trebuie efectuată pentru a constata o încălcare a articolului 325 alin. (1) TFUE, se numără, evaluarea normativă și sistematică a conținutului normelor care reglementează prescripția răspunderii penale, consecințele practice ale constatării încetării procesului penal, drepturile fundamentale și legalitatea.

Drepturile fundamentale și principiul legalității nu sunt simple elemente "corective" care pot în cele din urmă să limiteze (ex post) efectele practice ale acestei dispoziții. Ele joacă de la bun început un rol în interpretarea conținutului material al articolului 325 alin. (1) TFUE, constituind limitele sale interne în ceea ce privește interpretarea care poate fi avută în mod rezonabil în vedere a acestei dispoziții. În plus, impactul potențial asupra intereselor protejate de articolul 325 alin. (1) TFUE trebuie să fie proporțional, instanța trebuie să se asigure că drepturile fundamentale ale persoanelor vizate sunt respectate și să împiedice ca acestora din urmă să li se aplice sancțiuni pe care le-ar fi evitat dacă aceste dispoziții de drept național ar fi fost aplicate în conformitate cu obligațiile care decurg din principiul legalității infracțiunilor și a pedepselor în dreptul penal [Hotărârea din 8 septembrie 2015, Taricco și alții, C-105/14, punctul 53]. Astfel, dacă instanța națională ar ajunge să considere că o interpretare conformă a dispozițiilor naționale contravine principiului legalității infracțiunilor și a pedepselor, ea nu ar fi ținută să se conformeze acestei obligații, iar aceasta chiar dacă respectarea obligației respective ar permite îndreptarea unei situații naționale incompatibile cu dreptul Uniunii. Legiuitorul național este cel căruia îi revine în acest caz obligația de a lua măsurile necesare [Hotărârea din 5 decembrie 2017, M.A.S. și M.B., C-42/17, punctul 61, precum și jurisprudența acolo citată].

Prin raportare la aspectele învederate, precum și la dispozițiile art. 12 alin. (2) și (3) din Directiva 1371/2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal (Directiva PIF), sub un prim aspect a reținut că durata termenului (general) al prescripției răspunderii penale sau lipsa cazurilor de încetare a prescripției răspunderii penale nu sunt principalii factori criticabili în cauză, existând și alte aspecte relevante, mai importante, cum sunt, de exemplu, întârzierile nejustificate în desfășurarea urmăririi penale. Chiar admițând că, în general, un obstacol în calea prevenirii și combaterii infracțiunilor de corupție sau asimilate corupției în constituie greutatea detectării și investigării acestora din cauza naturii lor ascunse și a acordului dintre diferitele părți implicate în comportamentul ilicit, acesta nu poate fi identificat în speță câtă vreme organele de urmărire penală au fost sesizate prin denunțul din data de 09.12.2014 de către martorul denunțător G..

A subliniat că unul dintre pilonii Convenției Europene privind Drepturile Omului este dreptul la un proces echitabil, cu cerința necesară pentru procedurile judiciare să fie finalizat într-un termen rezonabil. Toate organele judiciare au obligația de a pune în aplicare acest principiu. În speță, termenul de prescripție a răspunderii penale prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., de 8 ani, nu poate conduce la reținerea unui risc sistemic de impunitate și poate fi considerat suficient pentru investigarea unor infracțiuni de natura celor ce fac obiectul prezentului dosar, cu atât mai mult cu cât organele de urmărire penală au fost sesizate la scurt timp de la comiterea acestora.

Pe de o parte, regimul prescripției prevăzut la art. 154 din C. pen. nu conduce la consecințe nerezonabile, ținând seama de durata termenelor de prescripție. Pe de altă parte, concluzia existenței sau nu a riscului sistemic nu poate fi trasă decât din perspectiva conținutului normativ, ci și din comportamentul organelor judiciare. În măsura în care comportamentul organelor de urmărire penală nu a reflectat o preocupare efectivă referitoare la interesele financiare ale Uniunii Europene pe parcursul a aproximativ 8 ani și jumătate, iar pasivitatea acestora în instrumentarea cauzelor este considerată acceptabilă, aceasta ar contribui în mod rezonabil la nerespectarea drepturilor fundamentale anterior menționate.

Totodată, a considerat că stabilirea existenței unor cauze de întrerupere a termenului de prescripție al răspunderii penale, lăsând neaplicate deciziile cu forță obligatorie ale Curții Constituționale și ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, poate produce efectul opus drepturilor recunoscute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin prelungirea procesului peste termenul considerat rezonabil. Mai mult, a reținut că statul dispune de un instrument juridic pentru a recupera sumele datorate de un inculpat față de care se dispune încetarea procesului penal ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale, fără ca protecția drepturilor fundamentale să devină o daună colaterală în acest proces - confiscarea specială a bunurilor dobândite prin săvârșirea faptelor prevăzute de legea penală putând fi în continuare dispusă.

În ceea ce privește adoptarea de măsuri disuasive și efective, precum și obligația statelor membre de a adopta, pentru a combate frauda care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii aceleași măsuri ca acelea pe care le adoptă pentru a combate frauda care aduce atingere propriilor interese financiare, articolul 325 alin. (1) și (2) TFUE stabilește în sarcina acestora o obligație de rezultat precisă și care nu este supusă niciunei condiții. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat în mod constant că, în conformitate cu articolul 4 alin. (3) TUE, statele membre se asigură că încălcările dreptului Uniunii sunt sancționate în condiții, atât procedurale, cât și de fond, analoge celor aplicabile încălcărilor dreptului național similare ca natură și importanță și că sancțiunea trebuie să fie efectivă, disuasivă și proporțională cu încălcarea. În plus, Curtea a adăugat că autoritățile naționale trebuie să procedeze în ceea ce privește încălcările dreptului european cu aceeași diligență ca cea de care dă dovadă în punerea în aplicare a dreptului național corespunzător.

Din această perspectivă, a considerat că nu dispune de niciun element care să indice, prin intermediul unor împrejurări obiective, că prin aplicarea Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale a României și a Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale s-a urmărit să se eludeze sau să se afecteze instrumentele juridice utilizate în combaterea corupției sau să aducă atingere protecției intereselor Uniunii, câtă vreme principiile se aplică tuturor infracțiunilor care nu sunt declarate imprescriptibile, iar termenele de prescripție generală se aplică nediferențiat în funcție de natura infracțiunilor.

Apreciate în lumina acestor criterii, Deciziile Curții Constituționale a României nr. 297/2018 și nr. 358/2022 nu compromit protecția efectivă a dreptului Uniunii. Astfel, a concluzionat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru înlăturarea aplicării jurisprudenței Curții Constituționale referitoare la lipsa unei cauze de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, cu consecința constatării că în cauză a intervenit prescripția răspunderii penale.

Totodată, prin raportate la argumentele prezentate, a apreciat întemeiate cererile formulate de inculpații A., B. și C. de încetare a procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale.

Sub un prim aspect, a reținut că examinarea condițiilor referitoare la împlinirea termenului prescripției răspunderii penale reprezintă o chestiune preliminară care face inutilă analiza fondului cauzei, luând în considerare faptul că inculpații s-au prezentat în fața instanței și nu au solicitat continuarea procesului penal.

A amintit că, la termenul din 24 martie 2023, față de manifestarea de voință a celor trei inculpați de a se dispune încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale, a făcut o prezentare succintă a actului prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților, le-a explicat inculpaților prezenți în ce constă învinuirea ce li se aduce, i-a înștiințat pe aceștia cu privire la dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-le atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva lor, precum și cu privire la dreptul de a pune întrebări coinculpaților, celorlalte părți, martorilor, experților și de a da explicații în tot cursul cercetării judecătorești, când socotesc că este necesar.

Ulterior, în raport de cererile motivate în scris de către apărătorii aleși [pentru inculpatul A., pentru inculpatul B., pentru inculpatul C. ], s-a procedat la luarea de declarații celor trei inculpați, pentru ca aceștia să își exprime poziția procesuală în raport cu prevederile art. 18 din C. proc. pen.

A constatat că inculpații A., B. și C. au indicat că doresc încetarea procesului penal ca urmare a faptului că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.

Secundar, a reținut că infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare ulterior datei de 01.02.2014) [cu element de continuitate în reglementarea prevăzută de art. 257 alin. (1) din C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare ulterior datei de 01.02.2014)] este comisivă (de acțiune) și instantanee, cu consumare anticipată, adică, simpla pretindere de bani sau alte foloase ori acceptarea promisiunii - deși constituie un început de punere în executare a hotărârii infracționale - este suficientă pentru consumarea acesteia.

Corelativ, simpla promisiune, oferire sau dare de bani, daruri ori alte foloase, în schimbul influenței reale sau presupuse pe lângă un funcționar, în scopul determinării sale să facă sau să nu facă un act ce-i intră în atribuțiile de serviciu - chiar dacă nu duce la capăt actul cumpărării și constituie numai un început de executare - datorită periculozității faptei, a fost incriminată ca infracțiune consumată de cumpărare de influență prevăzută de art. 292 alin. (1) din C. pen. [reglementată anterior intrării în vigoare a Noului din C. pen., în art. 6

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare anterior datei de 01.02.2014)].

În acest sens, a constatat că, în perioada 20 - 26 iunie 2013, inculpatul A. a pretins pentru sine, direct de la inculpatul B., administrator al D., suma de 1.000.000 euro, în schimbul promisiunilor că-și va exercita influența pe care o avea asupra primarului Sectorului 6, martorul E., pentru obținerea cu ușurință de către societatea comercială a avizelor necesare lucrărilor de la Magistrala 5, Drumul Taberei, asocierii D. și pentru a soluționa favorabil societății D. plângerile cetățenilor nemulțumiți în legătură cu lucrările de construire ale Magistralei 5, Drumul Taberei.

Corelativ, în aceeași perioadă și vizând același scop, inculpatul B. a acceptat ca firma D., Sucursala București să plătească suma de 1.000.000 euro, prin intermediul C., sub forma Contractului de asistență juridică nr. x datat 26.06.2013, încheiat între C. și D..

Dintre modalitățile alternative reglementate de textele legale indicate mai sus, a concluzionat că în sarcina inculpatului B. se reține săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență sub forma promisiunii din perioada 20 - 26 iunie 2013, anume angajamentul prin care se obliga să facă ceva (firma D., Sucursala București să plătească suma de 1.000.000 euro, prin intermediul C.), iar în sarcina inculpatului A. se reține săvârșirea infracțiunii de trafic de influență sub forma pretinderii de bani din perioada 20 - 26 iunie 2013 - anume solicitarea sumei de 1.000.000 euro de la inculpatul B., administrator al D..

A observat că în sarcina inculpatului C. se reține, în primul rând, săvârșirea infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență în modalitatea promisiunii, această faptă fiind prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen. [cu elemente de continuitate în dispozițiile art. 26 din C. pen. din 1969 raportat la art. 6

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare anterior datei de 01.02.2014)].

În sensul celor menționate, se reține că urmare a înțelegerii cu inculpatul B., suma pretinsă, în cuantum de 1.000.000 euro, urma să fie primită de către inculpatul A., prin intermediul inculpatului C.. În urma solicitării martorului G., a fost încheiat Contractul de asistență juridică nr. x în data de 26.06.2013 între C. și D. pentru suma de 1.000.000 euro, cu scopul disimulării adevăratei naturi a banilor.

Pretinderea sumei de 1.000.000 euro, respectiv promisiunea sumei de 1.000.000 euro au fost urmate de darea sumei de 547.000,21 RON de către inculpatul B. cu ajutorul inculpatului C. și primirea acestei sume de către inculpatul A..

Astfel, din suma convenită inițial, conform înțelegerii, cu ajutorul inculpatului C., prin intermediul C., acesta a remis suma de 549.357,20 RON către traficantul de influență, inculpatul A.. În contul C. a fost transferată, la data de 04.09.2013, suma de 549.357,20 RON, aferentă facturii seria x nr. x/26.08.2013, reprezentând "cval onorariu conform contract nr. x datat 26.06.2013", iar la data de 09.09.2013 suma 547.000,21 RON a fost transferată din contul C. către S.C. F. S.R.L., societate indicată de către martorul G., în numele căreia a fost emisă către societatea de avocatură factura fiscală seria x nr. x/19.08.2013 pentru suma de 547.000,21 RON (441.129,20 RON, contravaloare servicii +105.871,01 RON, TVA), în baza căreia s-a făcut transferul, fiind facturate, în mod fictiv, servicii de "mentenanță conform contract 2013".

Pentru că, anterior primirii sumei de 547.000,21 RON, inculpatul A. a pretins o sumă de 1.000.000 euro, fapta de trafic de influență s-a consumat la momentul acestei din urmă activități. Corelativ, pentru inculpatul B., având în vedere că anterior dării sumei de 547.000,21 RON a promis o sumă de 1.000.000 euro, judecătorul fondului a constatat că fapta de cumpărare de influență s-a consumat la momentul promisiunii. Întrucât contribuția inculpatului C. în activitatea de întocmire a Contractului de asistență juridică nr. x în data de 26.06.2013 între C. și D. pentru suma de 1.000.000 euro a intervenit în timpul executării infracțiunii de către inculpatul - autor B., această activitate își păstrează caracterul de contribuție indirectă, sprijinitoare, a cumpărării de influență în modalitatea promisiunii.

Perioada exploratorie, pe durata căreia cei trei inculpați au schimbat puncte de vedere referitoare la pretinderea și promisiunea banilor, au formulat și au discutat propunerile pe care și le-au făcut reciproc pentru a determina conținutul actului în care urma să fie deghizată darea și primirea efectivă a banilor s-a întins până la data de 26.06.2013, data de întocmire a Contractului de asistență juridică nr. x între C. și D.. A apreciat că aceasta reprezintă data consumării infracțiunilor de corupție pentru fiecare dintre cei trei inculpați, fiind data la care s-a încheiat prima etapă esențială a activității ilicite.

Judecătorul fondului a reținut că, la data de 26.06.2013, faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a celor trei inculpați au întrunit condițiile din conținutul incriminărilor și au corespuns perfect obiectivității juridice din normele incriminatoare de la art. 291 și art. 292 din C. pen. în momentul pretinderii sau promisiunii banilor, după caz. De asemenea, a apreciat că între modalitățile alternative prezentate mai sus [pretindere - primire (în cazul inculpatului A.), promisiune - dare (în cazul inculpatului B.), complicitatea la promisiune - dare (în cazul inculpatului C.)] există o legătură naturală, acestea fiind momente intermediare, fiecare reprezentând trepte deosebite de înfăptuire a aceleiași finalități, alcătuind laolaltă o unitate naturală a infracțiunilor de trafic de influență, respectiv cumpărare de influență și complicitate la această din urmă infracțiune.

A notat că infracțiunea simplă nu cunoaște un moment al epuizării distinct de cel al consumării. De altfel, trimiterea în judecată a celor trei inculpați s-a realizat pentru infracțiuni simple, iar nu în formă continuată. Prin urmare, momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale este momentul consumării (data producerii primei urmări relevante penal/primul moment de la care faptele s-au putut încadra juridic drept infracțiuni).

A apreciat că momentul de debut al curgerii termenului de prescripție a răspunderii penale nu poate fi extins până la data realizării folosului patrimonial de către inculpatul A., întrucât primirea la data de 9 septembrie 2013, de la coinculpatul B., cu ajutorul inculpatului C., a unei sume de bani ce făcea parte din totalul foloaselor materiale ce au constituit obiectul cererii adresate anterior în perioada 20 - 26 iunie 2013, formează, împreună cu actele precedente, o activitate unică, care a produs un singur rezultat periculos și a avut la bază aceeași formă de vinovăție, alcătuind, astfel, împreună, o unitate naturală de infracțiune.

În sprijinul acestui raționament, a făcut trimitere la considerentele deciziei penale nr. 346/A din 20 decembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, respectiv considerentele Deciziei nr. 25 din data de 11.11.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

Sub al treilea aspect, a reținut că, potrivit art. 257 alin. (1) din C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare ulterior datei de 01.02.2014), infracțiunea de trafic de influență se pedepsește cu închisoare de la 2 la 10 ani. Termenul de prescripție a răspunderii penale este de 8 ani, fiind reglementat de art. 122 alin. (1) lit. c) din C. pen. din 1969. Calculat potrivit art. 154 din C. pen. din 1969, termenul s-a împlinit la data de 25.06.2021.

Potrivit art. 6

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare anterior datei de 01.02.2014), infracțiunea de cumpărare de influență se pedepsește cu închisoare de la 2 la 10 ani. Termenul de prescripție a răspunderii penale este de 8 ani, fiind reglementat de art. 122 alin. (1) lit. c) din C. pen. din 1969. Calculat potrivit art. 154 din C. pen. din 1969, termenul s-a împlinit la data de 25.06.2021.

În raport de soluția legislativă reglementată la art. 123 din C. pen. din 1969, cursul termenului prescripției era întrerupt prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuia comunicat învinuitului sau inculpatului în desfășurarea procesului penal.

A constatat că, în cauză, cursul termenului prescripției nu a fost întrerupt, întrucât efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecți s-a realizat prin ordonanța nr. 481/P/2017 din data de 27.07.2021 a Direcției Naționale Anticorupție, secția de Combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, iar aducerea la cunoștință a acuzațiilor în materie penală s-a realizat la data de 02.08.2021 în privința inculpatului A., la data de 05.08.2021 față de inculpatul C. și la data de 09.08.2021 față de inculpatul B. .

Fără a analiza efectele deciziei Curții Constituționale nr. 358 din 26 mai 2022, folosind metoda interpretării prin reducere la absurd, acceptând ideea că după publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018 la nivel național s-a constatat că interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., ulterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018, nu s-a realizat unitar, luând în considerare orientarea jurisprudențială majoritară, defavorabilă inculpaților, care a fost acceptată și promovată de Ministerul Public ulterior datei de 25.06.2018, a reținut că, la momentul continuării urmăririi penale față de suspecți, se împlinise termenul de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunile de corupție, inclusiv conform dispozițiilor Noului C. pen.

În continuare, a constatat că, în conformitate cu art. 291 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare ulterior datei de 01.02.2014), traficul de influență se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Termenul de prescripție a răspunderii penale este de 8 ani, fiind reglementat de art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În conformitate cu art. 292 alin. (1) din C. pen., cumpărarea de influență se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Termenul de prescripție a răspunderii penale este de 8 ani, fiind reglementat de art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În raport de soluția legislativă reglementată la art. 155 alin. (1) din C. pen. în interpretarea jurisprudențială majoritară începând cu data de 25.06.2018, cursul termenului prescripției era întrerupt prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuia comunicat suspectului sau inculpatului în desfășurarea procesului penal.

Relevante în reținerea acestei concluzii erau considerentele prezentate de Curtea Constituțională în paragraful 24 (întreruperea cursului termenului de prescripție a răspunderii penale devine eficientă, producându-și efectele, într-o manieră completă, doar în condițiile existenței unor pârghii legale de încunoștințare a persoanei în cauză cu privire la începerea unui nou termen de prescripție) și paragraful 28 (se impune a fi garantat caracterul previzibil al efectelor dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. asupra persoanei care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, inclusiv prin asigurarea posibilității acesteia de a cunoaște aspectul intervenirii întreruperii cursului prescripției răspunderii penale și al începerii cursului unui nou termen de prescripție).

Astfel, a concluzionat că, calculat potrivit art. 186 alin. (1) teza a II-a din C. pen., termenul s-a împlinit la data de 25.06.2021. Totodată, a constatat că, în cauză, cursul termenului prescripției nu a fost întrerupt, întrucât niciun act nu a fost comunicat inculpaților, căci efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecți s-a realizat prin Ordonanța nr. 481/P/2017 din data de 27.07.2021 a Direcției Naționale Anticorupție, secția de Combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, iar aducerea la cunoștință a acuzațiilor în materie penală s-a realizat la data de 02.08.2021 în privința inculpatului A., la data de 05.08.2021 față de inculpatul C. și la data de 09.08.2021 față de inculpatul B. .

Având în vedere că pentru inculpații A. și B., s-a constatat că faptele pentru care au fost trimiși în judecată sunt prescrise independent de analiza efectelor deciziei Curții Constituționale nr. 358 din 26 mai 2022, iar analiza comparativă a legilor care s-au succedat nu relevă deosebiri, a reținut că soluția de încetare a procesului penal se va dispune potrivit legii active, Noul C. pen.

Referitor la inculpatul C., a apreciat că este necesară o analiză suplimentară referitoare la infracțiunea de spălare a banilor și determinarea globală a legii penale mai favorabile prin raportare la Decizia Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 372, Partea I, din 20 mai 2014.

Astfel, a apreciat că infracțiunea de spălare a banilor reținută în sarcina inculpatului C. prezintă caracterul unei infracțiuni simple, momentane. Astfel, odată consumată infracțiunea prin realizarea primei acțiuni de transfer din data de 4.09.2013, care a presupus separarea veniturilor ilicite de sursa lor, cea de-a doua acțiune de transfer între conturi în data de 9.09.2013, care a avut drept finalitate crearea unor straturi complexe de tranzacții financiare pentru a asigura anonimatul sumei de bani, este lipsită de consecințe juridice. În susținerea acestei opinii, a citat Decizia nr. 16/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a statuat că:

"Realizarea oricărei modalități a elementului material va conduce la consumarea infracțiunii. Odată consumată infracțiunea, realizarea altei modalități a elementului material în baza aceleiași rezoluții infracționale va fi lipsită de consecințe juridice. De exemplu, cel care deține un bun despre care știe că provine din săvârșirea unei infracțiuni comite infracțiunea de spălare de bani. Dacă ulterior această persoană transferă acest bun, vom fi în prezența aceleiași infracțiuni, realizându-se doar o nouă modalitate a elementului material, fără relevanță juridică. Dacă infracțiunea de spălare de bani s-a produs prin realizarea mai multor modalități ale elementului material, aparținând unor variante distincte, acest aspect va fi valorificat în încadrarea juridică, prin reținerea tuturor acestor variante. Ca atare, realizarea mai multor acțiuni ce reprezintă elementul material al infracțiunii de spălare de bani, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, nu afectează unitatea infracțională."

În raport de regimul sancționator al art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, termenul de prescripție a răspunderii penale reglementat art. 122 alin. (1) lit. c) din C. pen. din 1969 (de 8 ani) și de soluția legislativă reglementată la art. 123 din C. pen. din 1969, cursul termenului prescripției a fost întrerupt prin aducerea la cunoștință a acuzațiilor în materie penală inculpatului C., la data de 05.08.2021, potrivit C. pen. de la 1969, dată la care a început să curgă un nou termen de prescripție.

Totodată, a reținut că potrivit art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019, spălarea banilor în modalitatea normativă referitoare la transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani. Termenul de prescripție a răspunderii penale este de 8 ani, fiind reglementat de art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen.

Față de natura juridică a Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, analizată în considerentele obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022, a reținut că efectul pe care Decizia nr. 297/2018 l-a produs a fost acela că de la data publicării sale în Monitorul Oficial până la data modificării prevederilor art. 155 alin. (1) din C. pen. prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2022, legea nu a reglementat niciun caz de întrerupere a prescripției răspunderii penale, deoarece unica soluție legislativă pe care textul a reglementat-o de la intrarea sa în vigoare la data de 1 februarie 2014, ca având efect întreruptiv, a fost declarată neconstituțională. Fără echivoc, dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. au natura unei legi penale substanțiale supuse principiului aplicării legii penale mai favorabile, cum de altfel a interpretat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 67/25.10.2022, dată de Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală. Prin efectele pe care Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022 le-au produs la nivelul normei înscrise în cadrul art. 155 alin. (1) din C. pen., aceste dispoziții de drept penal substanțial au intrat sub incidența art. 5 din C. pen., deoarece de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 până la data modificării prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2022, textul legal nu a reglementat niciun caz de întrerupere a prescripției răspunderii penale.

Prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen., astfel cum au fost modificate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2022, nu pot de plano produce efecte juridice întreruptive de prescripție după intrarea lor în vigoare în cauzele pendinte guvernate de legea penală mai favorabilă persoanei acuzate, care include norma declarată neconstituțională prin actele de jurisdicție constituțională sus iterate. Aceasta va ultraactiva, în aplicațiunea art. 5 din C. pen., guvernând regimul juridic al întreruperii termenului de prescripție a răspunderii penale și cu privire la actele subsecvente intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022.

Aplicând în concret criteriile analizate mai sus, a reținut că pentru inculpatul C., în concret și analizată global în raport de cele două infracțiuni săvârșite înainte de 1 februarie 2014, legea penală mai favorabilă este legea nouă, care cuprinde și dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., care nu au reglementat niciun caz de întrerupere a prescripției răspunderii penale prin efectul Deciziilor Curții Constituționale a României nr. 297/2018 și nr. 358/2022, de la data de 25.06.2018 până la data de 30.05.2022. Ca atare, aceste dispoziții legale au fost avute în vedere pentru inculpatul C. la dispunerea soluției de încetare e procesului penal. Astfel, calculat potrivit art. 186 alin. (1) teza a II a din C. pen., termenul reglementat de art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. s-a împlinit la data de 3.09.2021.

În ceea ce privește solicitarea formulată în cuprinsul rechizitoriului de confiscare specială de la inculpatul A. a sumei de 547.000,21 RON, aflată la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, a constatat că se impune o astfel de soluție, în considerarea faptului că măsurile de siguranță se pot lua față de persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală și în situația în care acesteia nu i se aplică o pedeapsă, scopul măsurii fiind nu unul coercitiv, ci eminamente preventiv, respectiv acela de a înlătura o stare de pericol și a preîntâmpina săvârșirea de noi infracțiuni.

A apreciat că în cauză sunt realizate condițiile pentru confiscarea specială, de vreme ce, pe de o parte, prescripția generală înlătură doar răspunderea penală a inculpatului, nu și caracterul penal al faptei deduse judecății. Pe de altă parte, măsura este necesară deoarece rezultă că suma de 547.000,21 RON, ce a intrat în patrimoniul inculpatului A., nu a avut la bază tranzacții licite, ci a reprezentat prețul unei înțelegeri prohibite de legea penală, menite a facilita plătitorului, inculpatul B., satisfacerea unor interese patrimoniale cu încălcarea cadrului legal.

Sub acest aspect, a apreciat relevante toate circumstanțele în care s-a realizat transferul sumei de bani între coinculpați. Mai întâi, în baza Contractului nr. x datat 26.06.2013 între C. și D., la data de 04.09.2013, în baza facturii seria x nr. x/26.08.2013 reprezentând "cval onorariu conform contract nr. x datat 26.06.2013", a fost transferată suma 549.357,20 RON (443.030 RON contravaloare servicii + 106.327,20 RON TVA), în contul bancar al C.. Din acest cont, la data de 09.09.2013, a fost transferată suma de 547.000,21 RON în contul S.C. F. S.R.L., în baza facturii fiscale seria x nr. x/19.08.2013, fiind facturate, în mod fictiv, servicii de "mentenanță conform contract 2013", societatea S.C. F. S.R.L. făcând parte dintr-un grup de societăți folosite pentru disimularea provenienței sumelor de bani și retrageri de numerar.

Această constatare a fost considerată a justifica concluzia că suma primită de inculpat are ca proveniență o faptă prevăzută de legea penală, fiind necesară confiscarea sa specială, pentru atingerea scopului prevăzut de art. 107 din C. pen.. Temeiul aplicării măsurii nu este determinat de existența răspunderii penale, ci de existența stării de pericol obiectiv ce decurge din lăsarea în posesia inculpatului a bunurilor dobândite în mod vădit prin comiterea unei fapte prevăzute de legea penală, pentru a nu se obține un profit din săvârșirea faptei.

Din perspectiva criteriilor oferite de jurisprudența Ct. E.D.O., a reținut, în esență, că procedura în fața instanței a oferit inculpatului A. o oportunitate rezonabilă de a-și prezenta cauza autorităților responsabile (a se vedea, mutatis mutandis, hotărârea Agosi împotriva Regatului Unit din 24 octombrie 1986, paragraf 55). Procedura s-a desfășurat în prezența inculpatului asistat de apărător ales care a putut să ridice obiecțiile și să aducă probele pe care le-a considerat necesare pentru protejarea intereselor sale, ceea ce arată că dreptul la apărare a fost respectat. Inculpatul A. a precizat expres că, în ipoteza constatării incidenței prescripției răspunderii sale penale, nu înțelege să își exercite dreptul prevăzut de art. 18 din C. proc. pen., de a solicita continuarea procesului penal. În acest context, a apreciat că nu este, în realitate, necesară examinarea concluziilor referitoare la încălcarea prezumției de nevinovăție.

Pentru aceste considerente, în baza art. 291 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., a confiscat de la inculpatul A. suma de 547.000,21 RON. Subsecvent, în baza art. 404 alin. (4) lit. c) raportat la art. 250

2

din C