ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 05 martie 2024

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1001/F din 10.06.2019 a Tribunalului București, secția I Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2017, în temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (S.C. B. S.R.L.), prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea prevederilor art. 5 și art. 38 C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (S.C. C. S.R.L.), prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea prevederilor art. 5 și art. 38 C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (S.C. D. S.R.L.), prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 și art. 38 C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (S.C. E. S.R.L.), prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 și art. 38 C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 C. pen. (3 acte materiale), precum și cu aplicarea art. 38 C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv, 2 ani și 8 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa finală de 5 ani și 8 luni închisoare.

În temeiul art. 72 alin. (1) C. pen., s-a scăzut din durata pedepsei închisorii perioada în care inculpatului i-a fost aplicată reținerea, și ulterior, arestarea preventivă și arestul la domiciliu, atât în prezenta cauză, cât și în cauza în care a fost cercetat pentru fapte concurente de către D.I.I.C.O.T., respectiv din 08.10.2014 până la 01.01.2015, inclusiv, precum și din 21.02.2017 până la 19.07.2018, inclusiv.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. raportat la dispozițiile art. 66 C. pen., s-a interzis ca pedeapsă complementară pentru fapta de trafic de influență exercitarea de către inculpat pe o perioadă de 2 ani a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. În temeiul art. 65 C. pen., s-a interzis ca pedeapsă accesorie pentru fapta de trafic de influență exercitarea de către inculpat pe perioada executării pedepsei aplicate a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen.., a fost menținută măsura controlului judiciar dispusă în cauză față de inculpatul A..

Au fost respinse cererile persoanelor interesate F., G. și H., și, pe cale de consecință, în temeiul art. 291 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei primite urmare a săvârșirii faptei de trafic de influență în cuantum total de 3.069.773,59 RON.

Au fost menținute măsurile asiguratorii instituite prin ordonanțele procurorului de caz din 15.03.2017 și din 07.04.2017.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, printre alții, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpatul A..

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a arătat că apelul formulat îl vizează pe inculpatul A., motivele de apel privind netemeinicia pedepselor principale aplicate acestuia, care nu reflectă gravitatea infracțiunilor săvârșite, periculozitatea activității infracționale sau consecințele infracțiunilor săvârșite, nelegala computare a duratei măsurilor preventive (arestarea preventivă și arestul la domiciliu) și nelegala aplicare a pedepselor complementare și accesorii.

La termenul din 09.05.2023, printre altele, Ministerul Public a reiterat solicitarea de a lăsa neaplicată decizia Curții Constituționale nr. 358/2022, având în vedere dispozițiile art. 325 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, dar și Decizia nr. 2006/928, prin care România s-a obligat la respectarea anumitor condiții și îndeplinirea anumitor acte în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor Tratatului de Aderare la Uniunea Europeană, în manierea în care au fost susținute și s-a invocat doctrina Actului Clar. Dispozițiile naționale privind termenul general de prescripție, în lumina Deciziei nr. 358/2022, interpretată prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, împiedică aplicarea de sancțiuni disuasive și efective și creează un risc sistemic de impunitate la nivel național pentru toate infracțiunilor, cu excepția celor imprescriptibile. Prin urmare, s-a apreciat că întreruperea prescripției operează, în virtutea normelor prevăzute în C. pen., în intervalul 2014-2018, atunci când a intervenit un act de întrerupere a cursului prescripției.

Inculpatul A. a susținut că instanța de fond nu a motivat hotărârea, bazată exclusiv pe probele administrate în cursul urmăririi penale, inclusiv cele contestate în camera preliminară, ignorând materialul probator administrat în cursul cercetării judecătorești; în mod greșit a fost condamnat pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată - trafic de influență și spălare de bani și în mod greșit au fost aplicate măsurile asiguratorii constând în confiscarea aleatorie a bunurilor, dar și ale mamei sale și soției, deși acestea nu au avut nicio calitate în cauză.

Analizând în mod preliminar solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție de repunere a cauzei pe rol, în unanimitate, Curtea de Apel București a reținut următoarele:

La 21.08.2023, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a solicitat repunerea pe rol a cauzei în vederea discutării principiilor statuate de C.J.U.E. în Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 24.07.2023 - Cauza C-107/23 PPU ("Lin"), principii pe care le-a apreciat pe deplin aplicabile în cauză.

În motivare, s-a arătat că principiile statuate prin hotărârea ante-menționată se aplică și în cazul infracțiunilor de corupție, incidența acestora fiind ușor de dedus și din hotărârea pronunțată în cauza Euro Box Promotions și alții (cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 și C-840/19).

Curtea de Apel București a apreciat că este neîntemeiată solicitarea de repunere pe rol a cauzei, reținând că, în cauză, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., sub aspectul săvârșirii a 4 infracțiuni de trafic de influență, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și a unei infracțiuni de spălare a banilor în formă continuată (3 acte materiale), prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 C. pen., toate cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 38 C. pen.

Ca atare, observând că în Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 24.07.2023 - Cauza C-107/23 PPU ("Lin") s-a solicitat interpretarea articolului 325 alin. (1) TFUE și articolul 2 alin. (1) din Convenția elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene, semnată la Bruxelles la 26 iulie 1995 și anexată la Actul Consiliului din 26 iulie 1995, iar în prezenta cauză acuzația penală nu are ca obiect infracțiuni dintre cele ce au determinat stabilirea principiilor invocate de Ministerul Public, Curtea de Apel București a apreciat că nu se impune reluarea cercetării judecătorești ori a dezbaterilor, în raport cu motivul invocat în cerere. De altfel, Curtea de Apel București a apreciat deja, la termenul de judecată din data de 08.12.2022, că nu se impune sesizarea C.J.U.E. în cauză, pentru motivele expuse in extenso în încheierea de ședință de la acea dată, aflată la dosarul cauzei.

În continuare, analizând hotărârea atacată în cauză în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 417 C. proc. pen.., în opinie majoritară, Curtea de Apel București a reținut următoarele:

În privința primei infracțiuni de trafic de influență, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, s-a reținut că, în a doua jumătate a anului 2011, inculpatul a pretins și, în perioada ianuarie 2012 - septembrie 2012, a primit suma totală de 960.859 RON de la I., reprezentantul S.C. B. S.R.L., pentru a-l determina pe președintele J. să dispună încheierea unui număr de 4 contracte între bancă și S.C. B. S.R.L., în valoare totală de 696.406 euro.

În ceea ce privește cea de-a doua infracțiune de trafic de influență, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, s-a reținut că, în luna decembrie 2010, inculpatul a pretins și, în februarie 2011 și februarie 2012, a primit de la K., suma de 532.306,09 RON, pentru a-l determina pe președintele J. S.A. să dispună încheierea contractului nr. x/28.12.2010 între bancă și S.C. C. S.R.L., în valoare totală de 643.018 euro.

Referitor la cea de-a treia infracțiune de trafic de influență, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, s-a reținut că, în luna septembrie 2011, inculpatul a pretins și, în luna ianuarie 2012, a primit suma totală de 570.000,06 RON de la L., reprezentantul S.C. D. S.R.L., pentru a determina conducerea J. să dispună încheierea unui contract între bancă și S.C. D. S.R.L., în valoare totală de 435.670,34 USD.

În privința celei de-a patra infracțiuni de trafic de influență, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, s-a reținut că, în luna septembrie 2011, inculpatul a pretins și, în perioada ianuarie- martie 2012, a primit suma totală de 1.006.608,44 RON de la reprezentanții S.C. E. S.R.L., martorii denunțători M. și N., pentru a determina conducerea J. să dispună încheierea unui contract în valoare totală de 859.525,84 euro.

Referitor la infracțiunea de spălarea banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 și art. 35 C. pen., Curtea de Apel București a reținut că apelantului inculpat A. i se impută că, în perioada ianuarie 2011 - noiembrie 2014, ar fi transferat sumele de bani obținute din 4 infracțiuni de trafic de influență cu scopul de a disimula originea ilicită a bunurilor și a împiedica eventuala lor confiscare, prin realizarea unor circuite financiare în urma cărora produsul infracțiunilor predicat ar fi fost transformat în trei imobile care au intrat în patrimoniul soției sale H., precum și în lichidități la dispoziția mamei sale F.. Cele trei circuite financiare realizate de către inculpat în baza aceleiași rezoluții pentru a disimula produsul infracțiunii, descrise la subpunctele 2 - 4, ar reprezenta câte un act material care intră în conținutul formei continuate a infracțiunii de spălare a banilor, respectiv:

- plata sumei totale de 101.495,09 euro în perioada ianuarie 2011 - august 2014 pentru acoperirea unui credit bancar și operațiunile prin care cota parte de 49,26% din imobilul situat în municipiul București, șos. x, corespunzătoare acestei sume, a fost transferată în luna iunie 2012 în patrimoniul exclusiv al lui H., soția inculpatului;

- depunerile de numerar și transferurile în conturile bancare ale lui F., mama inculpatului, în perioada ianuarie 2011 - noiembrie 2014 și operațiunile subsecvente prin care aceste sume au fost transferate către H. și folosite pentru achiziția unui imobil situat în municipiul București, str. x, respectiv au fost transformate în lichidități în cuantum de 266.098 RON la dispoziția lui F.;

- achiziționarea, la 15.03.2012, a unui garaj situat în municipiul București, șoseaua x, prin plata prețului de 2.000 euro în numerar cu sume provenind din trafic de influență.

Curtea de Apel București a reținut că apelantul inculpat a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălarea banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., constând în trei acte materiale, pentru achiziția fiecăruia dintre cele trei imobile, și anume imobilul din Șos. x, imobilul din str. x și garajul din Șos. x, însă, având în vedere că există un dubiu dacă banii, produs al infracțiunii de trafic de influență, au fost folosiți în vederea achiziționării garajului din Șos Nordului, întrucât prețul a fost plătit în numerar, iar valoarea acestuia este modică în raport de veniturile O., în sarcina apelantului-inculpat au fost reținute doar două acte materiale.

Instanța de apel a constatat că sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii de spălarea banilor, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu privire la achiziția apartamentului situat în Șos. Nordului și a cotei de 1/2 din imobilul situat în str. x, întrucât o parte din banii cu care au fost plătite ratele la P. pentru apartamentul din Șos. Nordului (24.000 euro), precum și suma de 100.000 RON, cu care a fost achiziționat imobilul situat în str. x, provin din săvârșirea celor patru infracțiuni de trafic de influență. Circuitul banilor care au fost folosiți pentru achiziția celor două imobile este următorul: apelantul inculpat a obținut banii ca urmare a săvârșirii a patru infracțiuni de trafic de influență, sub forma unui comision, reprezentând un procent din valoarea contractelor încheiate între J. S.A. și S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L. și S.C. E. S.R.L., după care, între aceste patru societăți comerciale și alte societăți indicate de către apelantul inculpat au fost încheiate contracte comerciale fictive. În baza acestor relații comerciale fictive, S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L. și S.C. E. S.R.L. au plătit facturile fiscale emise de către societățile indicate de către apelantul inculpat, după care din conturile acestor din urmă societăți, banii ajungeau în numerar la apelantul inculpat. Cu o parte din acești bani, apelantul inculpat: a plătit în total suma de 24.000 euro, reprezentând rate ale contractului de credit nr. x/20.11.2007 de la P., efectuat pentru a achiziționa apartamentul din Șos. Nordului; a trimis în contul mamei sale, persoana interesată F., suma de 100.000 RON, care a plasat-o într-un fond de investiții, alături de alte sume de bani, după care sumele capitalizate în acest cont, și anume 527.074 RON și 52.247 RON, au fost transferate către conturile persoanei interesate H., cu titlu de împrumut, pentru a achiziționa cota de 1/2 din imobilul situat în str. x.

Instanța de apel a constatat că apelantul inculpat se face vinovat de săvârșirea celor patru infracțiuni de trafic de influență, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și a unei infracțiuni de spălarea banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), toate cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 38 C. pen., nefiind, astfel, incident niciunul dintre cazurile de achitare prev. de art. 16 lit. a)-lit. d) C. proc. pen.. Cu toate acestea, Curtea de Apel București nu a pronunțat o soluție de condamnare, ci una de încetare a procesului penal, în baza art. 16 lit. f) C. proc. pen.., ca urmare a împlinirii termenului general de prescripție al răspunderii penale, în ciuda opoziției Ministerului Public, care a solicitat aplicarea jurisprudenței C.J.U.E. Având în vedere deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, precum și decizia nr. 67/25.10.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, la care s-a adăugat faptul că, la acel moment, nu exista nicio hotărâre pronunțată de Curtea de la Luxemburg, care să tranșeze problema prescripției în materia infracțiunilor de corupție, Curtea de Apel București nu a dat curs solicitării reprezentantului Ministerului Public.

Infracțiunile de trafic de influență, pentru care apelantul inculpat a fost trimis în judecată, au fost săvârșite anterior lunii februarie 2014, motiv pentru care s-a pus problema legii penale mai favorabile, conform art. 5 C. pen. S-a reținut că noua legislație penală este legea penală mai favorabilă, întrucât permite încetarea procesului penal, ca urmare a împlinirii termenului general de prescripție al răspunderii penale.

Chiar dacă cele patru infracțiuni de trafic de influență au fost săvârșite prin modalități alternative ale normei de incriminare - "pretindere" și "primire", Curtea de Apel București a constatat că momentul săvârșirii infracțiunii nu este cel al consumării (cel al pretinderii), ci momentul epuizării (cel al primirii ultimei tranșe din comisionul plătit de către cumpărătorii de influență, prin plata facturilor fiscale fictive). Pornind de la acest raționament, Curtea de Apel București a stabilit că cele patru infracțiuni de trafic de influență au fost săvârșite astfel: în data de 21.09.2012, prima infracțiune prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (martor denunțător I.); în data de 14.02.2012, a doua infracțiune prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (martor denunțător K.); în data de 19.01.2012, a treia infracțiune prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (martor denunțător L.); în data de 08.03.2012, a patra infracțiune prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (martori denunțători M. și N.).

Infracțiunile prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, pentru care a fost trimis în judecată apelantul inculpat sunt pedepsite cu închisoarea de la 2 ani la 7 ani, iar conform art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale este de 8 ani. Potrivit art. 154 alin. (2) C. pen., acest termen a început să curgă de la data săvârșirii fiecăreia dintre cele patru infracțiuni de trafic de influență, respectiv 21.09.2012, 14.02.2012, 18.01.2012, 08.03.2012 și s-a împlinit la 20.09.2020, 13.02.2020, 17.01.2020 și 07.03.2020, conform art. 186 alin. (1) C. pen.

În intervalul 21.09.2019-20.09.2020 (prima infracțiune prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000), 14.02.2012-13.02.2020 (a doua infracțiune prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000), 19.01.2012-18.01.2020 (a treia infracțiune prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000) și 08.03.2012-07.03.2020 (a patra infracțiune prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000), termenul de prescripție general a curs neîntrerupt, pentru motivele ce urmează a fi expuse.

Infracțiunea de spălarea banilor, pentru care apelantul inculpat a fost trimis în judecată, este una continuată (3 acte materiale). Din moment ce Curtea de Apel București a apreciat că apelantul inculpat poate fi tras la răspundere penală doar pentru două acte materiale, atunci și consumarea infracțiunii s-a apreciat în funcție de ultimul act material al activității infracționale pentru care acesta ar putea fi condamnat, și anume pentru ratele la P. plătite pentru apartamentul din Șos. Nordului (24.000 euro), precum și pentru transferul sumei de 100.000 RON, cu care a fost achiziționat imobilul situat în str. x. Ultimul act material este din 26.01.2012, când a plătit suma de 10.000 euro, pentru plata creditului la P. (transferul sumei de 100.000 RON, folosită la cumpărarea cotei de 1/2 din imobiul situat în str. x, în contul mamei sale, persoana interesată F. s-a efectuat în data de 30.12.2011), motiv pentru care s-a pus problema incidenței art. 5 C. pen. S-a reținut că legea penală mai favorabilă o reprezintă actuala legislație penală, întrucât permite încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului general de prescripție al răspunderii penale. De asemenea, chiar dacă Legea nr. 656/2002 a fost abrogată începând cu 21.07.2019, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 129/2019, totuși, atât art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cât și art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019 prevăd aceleași limite de pedeapsă, și anume de la 3 la 10 ani închisoare. În aceste condiții nu se poate susține că una dintre cele două legi este mai favorabilă. Drept urmare, potrivit principiului activității, conform art. 3 C. pen., s-a aplicat legea în vigoare de la data faptelor, și anume Legea nr. 656/2002.

Infracțiunea prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, pentru care a fost trimis în judecată apelantul inculpat, este pedepsită cu închisoarea de la 3 la 10 ani, iar conform art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., termen de prescripție al răspunderii penale este de 8 ani. Potrivit art. 154 alin. (2) C. pen., acest termen a început să curgă de la data săvârșirii ultimului act material, 26.01.2012 și s-a împlinit în la 25.01.2020, conform art. 186 alin. (1) C. pen. În intervalul 26.01.2012-25.01.2020, termenul de prescripție general a curs neîntrerupt, pentru motivele ce urmează a fi expuse.

Astfel, s-a reținut că, potrivit art. 155 alin. (1) C. pen., cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză. Acest text normativ a fost declarat neconstituțional prin decizia Curții Constituționale nr. 297/2018, potrivit căreia soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen., este neconstituțională. Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 este una simplă, iar nu interpretativă, conform deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022. Prin această din urmă decizie s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen. sunt neconstituționale, întrucât, ca urmare a publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, legiuitorul nu a intervenit pentru a reglementa cauzele de întrerupere ale prescripției răspunderii penale. Legiuitorul a intervenit abia în data de 30.05.2022, când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 71/2022, care, prin articol unic, a statuat că dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen. se modifică, în sensul că cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului. Pentru aceste motive, în intervalul 25.06.2018 (data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018) - 30.05.2022 (data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022), fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, în această situație fiind aplicabil exclusiv termenul general de prescripție prevăzut de art. 154 C. pen.

Prin Decizia nr. 67/25.10.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial), supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României și art. 5 C. pen.

În aceste condiții, instanța de apel a constatat că, în cauză, trebuie făcută aplicarea art. 5 C. pen., reținând că îndeplinirea oricărui act de procedură care trebuie comunicat inculpatului anterior datei de 25.06.2018, respectiv ulterior datei de 30.05.2022, nu are efect întreruptiv, astfel încât este aplicabil termenul general de prescripție a răspunderii penale, care în speța de față este de 8 ani.

Pentru aceste motive, având în vedere în cauză s-a împlinit termenul general de prescripție al răspunderii penale, s-a dispus o soluție de încetare a procesului penal, în baza art. 396 alin. (8) C. proc. pen.. raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen.., sens în care apelul formulat de inculpat a fost admis.

Totodată, instanța de apel a admis și apelul Ministerului Public, chiar dacă nu subzistă o mare parte din motivele formulate: individualizarea pedepsei principale, greșita aplicare a pedepselor complementare și accesorii. În schimb, Curtea de Apel București a constatat că în mod corect Minsiterul Public a susținut că instanța de fond a dedus și perioada în care apelantul inculpat s-a aflat privat de libertate în dosarul nr. x/2012 al DIICOT - Structura Centrală, în condițiile în care, potrivit relațiilor comunicate instanței de apel, acest dosar se află încă în fază de urmărire penală. De aceea, având în vedere că se va pronunța o soluție de încetare a procesului penal, instanța de apel a constatat că apelantul inculpat a fost reținut și arestat preventiv în cauză de la 21.02.2017 - 20.12.2017, precum și arestat la domiciliu, de la 20.12.2017 la 19.07.2018, inclusiv.

Drept urmare, prin decizia penală nr. 1338/A din 14 septembrie 2023 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. x/2017, în unanimitate, în temeiul art. 395 C. proc. pen.., a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

În majoritate, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., au fost admise apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Structura Centrală, de apelantul inculpat A., de apelantele persoane interesate H., G. și F. împotriva sentinței penale nr. 1001/10.06.2019 pronunțată de Tribunalul București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2017, a fost desființată, în parte, hotărârea atacată și rejudecând în fond:

În baza art. 396 alin. (8) C. proc. pen.. raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen.., s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la inculpatul A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 5 C. pen., ca urmare a împlinirii termenului general de prescripție a răspunderii penale (prima infracțiune dedusă judecății).

În baza art. 396 alin. (8) C. proc. pen.. raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen.., s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la inculpatul A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 5 C. pen., ca urmare a împlinirii termenului general de prescripție a răspunderii penale (a doua infracțiune dedusă judecății).

În baza art. 396 alin. (8) C. proc. pen.. raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen.., s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la inculpatul A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 5 C. pen., ca urmare a împlinirii termenului general de prescripție a răspunderii penale (a treia infracțiune dedusă judecății).

În baza art. 396 alin. (8) C. proc. pen.. raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen.., s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la inculpatul A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 5 C. pen., ca urmare a împlinirii termenului general de prescripție a răspunderii penale (a patra infracțiune dedusă judecății).

În baza art. 396 alin. (8) C. proc. pen.. raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen.., s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la inculpatul A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălarea banilor în formă continuată, prev. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și cu aplicarea 3 și art. 5 C. pen. (2 acte materiale), ca urmare a împlinirii termenului general de prescripție a răspunderii penale.

În baza art. 291 alin. (2) C. pen., a fost menținută dispoziția instanței de fond privind confiscarea sumei de 3.069.773,59 RON.

În baza art. 20 din Legea nr. 78/2000, a fost menținută măsura sechestrului asigurător dispusă în raport cu inculpatul, până la concurența sumei de 3.069.773,59 RON, prin ordonanța din data de 15.07.2017, asupra următoarelor bunuri: cota de 1/2 teren în suprafață de 5.000 mp (suprafața măsurată 4.959 mp) în localitatea Afumați, județul Ilfov, număr cadastral x, nr. carte funciară x; cota de 1/2 teren în suprafață de 1.860 mp (suprafața măsurată 1.860 mp) în localitatea Afumați, județul Ilfov, număr cadastral x, nr. carte funciară x a localității Afumați, județul Ilfov.

A fost ridicată măsura sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor persoanelor interesate H., F. și G., măsuri instituite prin ordonanța dispusă în data de 07.04.2017.

S-a constatat că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv în cauză de la 21.02.2017-20.12.2017, precum și arestat la domiciliu, de la 20.12.2017 la 19.07.2018, inclusiv.

Au fost menținute dispozițiile din hotărârea atacată, care nu sunt contrare deciziei.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel a fost comunicată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție la 15 septembrie 2023, iar termenul de declarare a recursului în casație s-a împlinit la 16 octombrie 2023.

Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție la 16 octombrie 2023.

Prin motivele formulate, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a arătat că faptele inculpatului A. constau în pretinderea și primirea unor sume de bani într-un cuantum ridicat pentru a-l determina pe președintele J. să dispună încheierea mai multor contracte între bancă și diverse societăți comerciale, inculpatul transferând sumele de bani primite, prin realizarea unor circuite financiare, în urma cărora au fost achiziționate trei imobile ce au intrat în patrimoniul soției sale, restul de bani rămânând sub formă de lichidități la dispoziția mamei sale.

S-a apreciat că, în cauză, este incident cazul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., întrucât, în mod greșit, Curtea de Apel București a dispus încetarea procesului penal, în temeiul art. 16 lit. f) C. proc. pen.., față de inculpat, motivat de împlinirea termenului general de prescripție a răspunderii penale.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a considerat că, în mod eronat, Curtea de Apel București a reținut că jurisprudența C.J.U.E. menționată de Ministerul Public, inclusiv Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 24.07.2023 - Cauza C-107/23 PPU (LIN), privește infracțiunile care aduc atingere intereselor financiare ale Comunității Europene, nu și infracțiunle de corupție, cum sunt cele care fac obiectul prezentei cauze.

În același timp, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a considerat că instanța a procedat în mod greșit apreciind ca fiind obligatorie aplicarea în cauză a interpretării date, prin Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022, a prevederilor privind prescripția răspunderii penale, ca lege mai favorabilă, fără a avea în vedere că în cazul prescripției răspunderii penale Curtea Constituțională a pronunțat două decizii contradictorii, nr. 297/2018 și nr. 358/2022, iar principiul supremației dreptului Uniunii Europene impune instanței naționale să asigure efectul deplin al cerințelor acestui drept, lăsând neaplicată, dacă este necesar, din oficiu, orice reglementare sau practică națională, chiar și ulterioară, care este contrară unei dispoziții de drept al Uniunii.

În consecință, pentru respectarea acestui principiu, având în vedere că infracțiunile ce fac obiectul cauzei sunt unele de corupție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a susținut că instanța trebuia să facă aplicarea directă a prevederilor dreptului european, având în vedere prescripția răspunderii penale, în interpretarea dată prin prisma deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 (doctrina actului clar), cu referire în special la Hotărârea Curții C107/23 din 24 iulie 2023.

În acest sens, s-a arătat că inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea, în perioada 2011-2012, a mai multor fapte de corupție (trafic de influență) și spălarea banilor, iar la data săvârșirii faptelor, art. 122 lit. b) și lit. c) C. pen. din 1969 prevedea un termen general de prescripție de 8 ani pentru aceste infracțiuni. Termenul special de prescripție, în accepțiunea C. pen. din 1969 prevedea depășirea termenului general cu încă jumătate (art. 124), ajungându-se astfel la un termen de prescripție maxim de 12 ani. De asemenea, tot potrivit C. pen. din 1969, termenul putea fi întrerupt printr-un act "care trebuia comunicat" învinuitului sau inculpatului.

S-a învederat că, în cauză, au fost îndeplinite numeroase acte de întrerupere a cursului termenului general de prescripție, în conformitate cu legea în vigoare la data faptelor, precum și cu legea în vigoare până la apariția Deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022.

Referitor la legătura cauzei cu dreptul Uniunii Europene, s-a arătat că aceasta este dată de obiectul dosarului, respectiv săvârșirea unor infracțiuni de corupție pe care România s-a obligat să le combată prin tratatele la care a devenit parte odată cu aderarea la Uniunea Europeană.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit în Hotărârea Curții din 24 iulie 2023 - Cauza x, după ce a consacrat încă o dată supremația dreptului Uniunii, faptul că instanțele naționale nu sunt ținute să respecte deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022 și nici Decizia nr. 67/2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în condițiile în care prin respectarea acestora ar fi împiedicată aplicarea unor sancțiuni efective și disuasive pentru a combate infracțiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, creându-se astfel un risc sistemic de impunitate pentru astfel de infracțiuni.

În privința semnificației sintagmei "risc sistemic de impunitate", Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători penal, în decizia nr. 38/02.05.2023 (dosar nr. x/2019), a statuat că aprecierea existenței unui astfel de risc nu se raportează la situația concretă din cauză, noțiunea "sistemic" excluzând de plano o astfel de interpretare. Evaluarea deducției unui risc presupune o deducție logică bazată pe un set de împrejurări care fundamentează în mod rezonabil presupunerea obiectivă că, în cazul de față, o anumită practică judiciară are aptitudinea de a produce un anumit efect.

Însă, pentru a putea lăsa neaplicate cele trei decizii anterior indicate, Curtea de Justiție, în Hotărârea din 24 iulie 2023, a impus instanțelor naționale o singură condiție, și anume de a verifica dacă o astfel de obligație contravine, într-o situație precum cea în litigiul principal, protecției drepturilor fundamentale (par. 100).

În ordinea juridică a Uniunii, principiul legalității infracțiunilor și pedepselor și principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) sunt consacrate la articolul 49 alin. (1) din Cartă (par. 103). În cadrul principiului legalității infracțiunilor și pedepselor, dispozițiile penale trebuie, printre altele, să asigure accesibilitatea și previzibilitatea în ceea ce privește atât definiția infracțiunii, cât și stabilirea pedepsei. Pentru respectarea acestui principiu, legea trebuie să definească în mod clar infracțiunile și pedepsele. Această condiție este îndeplinită atunci când justitiabilul poate ști, pornind de la textul dispoziției pertinente și, la nevoie, cu ajutorul interpretării care îi este dată de instanțe, care sunt acțiunile și omisiunile care angajează răspunderea sa penală (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 decembrie 2017, M.A.S. și M.B., C-42/17, EU:C:2017:936, punctul 56, precum și Hotărârea din 11 iunie 2020, Prokuratura Ala w Slupsku, C-634/18, EU:C:2020:455, punctul 49).

În continuare, Curtea de Justiție a stabilit că normele care reglementează prescripția în materie penală nu intră în domeniul de aplicare al articolului 49 alin. (1) din Cartă și nu sunt de natură să aducă atingere nici principiului previzibilității, preciziei și neretroactivității infracțiunilor și pedepselor, nici principiului aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior), astfel cum sunt garantate la articolul 49 alin. (1) din Cartă, în acest sens fiind paragrafele 108-112 din Hotărârea Curții din 24 iulie 2023 - Cauza C-107/23 PPU.

Totodată, Curtea de Justiție a reținut că, deși, inițial norma de drept privind întreruperea termenului de prescripție era imprevizibilă, "Curtea Constituțională din România a aplicat un standard național de protecție a drepturilor fundamentale care vine în completarea protecției împotriva arbitrariului în materie penală, astfel cum este asigurată de dreptul Uniunii, în temeiul principiului securității juridice" (Decizia nr. 297/2018). "Ea a aplicat un astfel de standard național de protecție a drepturilor fundamentale și atunci când, într-o a doua etapă, a constatat în esență că lipsa unei intervenții a legiuitorului român pentru a înlocui dispoziția din C. pen. referitoare la întreruperea acestui termen declarată neconstituțională a dat naștere unei noi situații lipsite de claritate și de previzibilitate, cu încălcarea acestui principiu constituțional" (Decizia 358/2022) (par. 115).

Având în vedere importanța, atât în ordinea juridică a Uniunii, cât și în ordinea juridică națională, pe care o prezintă principiul legalității infracțiunilor și pedepselor, care impune ca legea penală aplicabilă să fie previzibilă, precisă și neretroactivă (a se vedea Hotărârea din 5 decembrie 2017, M.A.S. și M.B., C-42/17, EU:C:2017:936, punctul 51), Curtea a concluzionat, în primă fază, în paragraful 118, că "instanțele române nu sunt obligate să lase neaplicată jurisprudența națională menționată la punctul 111 din prezenta hotărâre, conform articolului 325 alin. (1) TFUE și articolului 2 alin. (1) din Convenția PIF, în pofida existenței unui risc sistemic de impunitate a unor infracțiuni de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, în măsura în care deciziile menționate la acest punct 111 se întemeiază pe principiul legalității infracțiunilor și pedepselor, astfel cum este protejat în dreptul național, sub aspectul cerințelor acestuia referitoare la previzibilitatea și la precizia legii penale, inclusiv a regimului de prescripție referitor la infracțiuni", dar, ulterior, a stabilit că situația din cauza M.A.S. și M.B. (C-42/17, EU:C:2017:936) este diferită de cea din Hotărârea C-107/23, că în situația României se agravează riscul sistemic ca infracțiunile de fraudă gravă care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii să nu intre sub incidența niciunei sancțiuni penale și astfel să se încalce dreptul Uniunii, respectiv articolul 325 alin. (1) TFUE și articolul 2 alin. (1) din Convenția PIF; prin urmare, dacă se repune în discuție întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale, prin acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, este compromisă supremația, unitatea și efectivitatea dreptului Uniunii, aspect interzis în mod expres de Curte. În acest sens, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a făcut trimitere la paragrafele 120-125 din Hotărârea Curții din 24 iulie 2023 - Cauza C-107/23 PPU.

S-a mai arătat că, în cauza Taricco II (paragraful 59) Curtea a reținut că revine instanței naționale obligația de a verifica dacă constatarea impusă de punctul 58 din respectiva hotărâre, potrivit căreia dispozițiile în cauză ale C. pen. împiedică aplicarea unor sancțiuni penale efective și disuasive într-un număr considerabil de cazuri de fraudă gravă aducând atingere intereselor financiare ale Uniunii, conduce, în ordinea juridică italiană, la o situație de incertitudine în ceea ce privește stabilirea regimului de prescripție aplicabil, care ar încălca principiul privind precizia legii aplicabile. Dacă această situație se regăsește în mod efectiv în speță, instanța națională nu are obligația de a lăsa neaplicate dispozițiile în cauză ale C. pen.

În aceste condiții, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a susținut că instanța de apel învestită cu soluționarea cauzei avea obligația de a verifica dacă o situație similară cu cea din cauza Taricco I în materie de prescripție a răspunderii penale se regăsește în mod efectiv și în cauza privindu-l pe inculpatul A., iar subsecvent acestei analize, să stabilească dacă are sau nu obligația de a lăsa neaplicate dispoziții legale din dreptul intern care ar stabili un standard național de protecție incompatibil cu dreptul Uniunii.

Or, în cauza C-105/14, Taricco I, instanța europeană a stabilit că standardul național incompatibil cu articolul 325 alin. (1) și (2) din TFUE era stabilit printr-o lege, în concret prin două dispoziții legale din C. pen. italian (art. 160 și art. 161), care prelungeau termenul de prescripție a răspunderii penale cu doar o pătrime din durata sa inițială, astfel încât s-a statuat regula că instanțele naționale să lase neaplicate "dispozițiile legale de drept național care ar avea ca efect împiedicarea statului membru să respecte obligațiile impuse la articolul 325 alin. (1) și (2) TFUE, în ipoteza în care reglementarea națională ar împiedica aplicarea unor sancțiuni efective și disuasive într-un număr considerabil de cazuri de fraudă gravă, aducând atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene sau dacă ar prevedea termene de prescripție mai lungi pentru cazurile de fraudă aducând atingere intereselor financiare ale statului membru vizat decât pentru cazurile de fraudă aducând atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene".

Întrucât standardul național incompatibil cu art. 325 alin. (1) și (2) din TFUE era stabilit printr-o lege penală guvernată de principiul activității, iar soluția din cauza Taricco I obliga instanțele italiene (naționale) să aplice un regim mai aspru al prescripției răspunderii penale față de cel reglementat în Italia prin articolele 160 și 161, Curtea Constituțională italiană a sesizat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza Taricco II pentru ca aceasta să stabilească în ce măsură soluția din cauza Taricco I este compatibilă cu principiul legalității incriminării infracțiunilor și pedepselor și cu cel al neretroactivității legii penale mai aspre având în vedere că, potrivit legii italiene, s-a pus problema că drepturile inculpaților ce decurg din principiul legalității infracțiunilor și pedepselor "nu ar fi respectate în cazul neaplicării dispozițiilor în cauză mai favorabile ale C. pen. în cadrul procedurilor pendinte, întrucât persoanele în cauză nu puteau să prevadă în mod rezonabil, înainte de pronunțarea Hotărârii Taricco, că articolul 325 TFUE impune instanței naționale să lase neaplicate respectivele dispoziții" (paragraful 49 din Hotărârea Taricco II).

În acest context factual și normativ, Curtea de Justiție a Uniunii Europene vizează aceeași situație de fapt în legătură cu care a fost pronunțată Hotărârea Taricco, stabilind, cu titlu de excepție de la regula stabilită prin Hotărârea Taricco I, că instanțele naționale nu au obligația de a lăsa neaplicate dispozițiile naționale contrare articolului 325 alin. (1) și (2) din TFUE (pe care, deci, le pot aplica) în cazul în care obligația de a lăsa neaplicate dispozițiile în cauză se lovește de principiul legalității infracțiunilor și pedepselor și, aceasta, inclusiv dacă respectarea obligației de a lăsa neaplicate dispozițiile naționale contrare art. 325 alin. (1) și (2) din TFUE ar permite îndreptarea unei situații naționale incompatibile cu dreptul Uniunii (paragraful 61 din Hotărârea Taricco II). Curtea a stabilit că încălcarea principiului legalității infracțiunilor și pedepselor ar putea rezulta din lipsa de precizie a legii aplicabile (referirea se face, de fapt, la previzibilitate) sau din aplicarea retroactivă a unei legislații care impune condiții de incriminare mai severe decât cele în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii (paragraful 62), stabilind, în același timp, și faptul că soluția din cauza Taricco I nu poate fi aplicată în procedura vizând infracțiuni săvârșite înainte de pronunțarea acesteia (ci numai în cazul infracțiunilor săvârșite după acest moment - adică 08.09.2015, astfel cum rezultă din paragraful 60 al hotărârii).

Or, prin raportare la considerentele hotărârilor Taricco I și Taricco II, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a susținut că situația din cauza privindu-l pe inculpatul A. este absolut diferită în materia prescripției răspunderii penale, ceea ce ar fi impus respectarea regulilor din dreptul Uniunii în materie de prescripție pentru infracțiunile de corupție în general, astfel cum au fost stabilite în cauza Euro Box Promotion.

Din jurisprudența Curții Constituționale privitoare la aplicarea retroactivă a normelor prin care anumite infracțiuni au fost declarate imprescriptibile (Deciziile nr. 511/2013 și nr. 341/2014) rezultă că, în cazul normelor privitoare la prescripție, principiul aplicării legii penale mai favorabile poate fi pus în balans cu cerințele echității substanțiale. Curtea Europeană a Drepturilor Omului distinge, cu privire la aplicarea art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privitoare la principiul neretroactivității legii penale mai favorabile, între normele privind prescripția și cele care definesc infracțiunile și pedepsele care le sancționează. Dacă în discuție nu este reapariția posibilității de a sancționa fapte cu privire la care termenul de prescripție a răspunderii penale s-a împlinit, neaplicarea celei mai favorabile interpretări a legii privitoare la prescripție nu pune probleme din perspectiva art. 7 din Convenție (decizia din data de 22 septembrie 2015 din cauza Borcea c. României, par. 64-67).

Așadar, Curtea Europeană de Justiție consideră că neutralizarea efectului temporal al întreruperii termenului de prescripție poate crea un risc sistemic de impunitate în cauzele privind infracțiunile de corupție. În acest caz, instanța internă trebuie să lase neaplicată legea internă privind reducerea termenului prescripției speciale, cu excepția cazului în care neaplicarea legii interne mai favorabile determină o încălcare a principiului legalității infracțiunilor și pedepselor, din cauza unei lipse de precizie a legii aplicabile sau pentru motivul aplicării retroactive a unei legislații care impune condiții de incriminare mai severe decât cele în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii. Faptul că legiuitorul național prelungește un termen de prescripție cu aplicare imediată, inclusiv unor fapte imputate care nu sunt încă prescrise, nu aduce, în principiu, atingere principiului legalității infracțiunilor și pedepselor - deciziile din cauzele C-105/14 (Taricco I) și C-42/17 (Taricco II).

Nefiind incidentă soluția de excepție din cauza Taricco II (M.A.S. și M.B.), prin care instanțelor naționale li se permite, totuși, să aplice cu prioritate un standard național stabilit prin dispoziții legale contrare dreptului Uniunii, în măsura în care această aplicare este strâns legată de respectarea principiului legalității incriminării infracțiunilor și a pedepselor, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a susținut că instanța de apel era ținută de respectarea jurispridenței obligatorii a Curții de Justiție în privința infracțiunilor de corupție în general, astfel cum s-a stabilit în mod expres în privința României prin Hotărârile Euro Box Promotion, S.C. Complex Energetic Oltenia S.A. și Q. ș.a.

În același timp, s-a apreciat că incidența principiilor statuate de Curtea de Justiție în Hotărârea C107/23 din 24 iulie 2023 se aplică și în cazul infracțiunilor de corupție, aspect care reiese din paragrafele 83-84 ale acestei hotărâri. În paragraful 90, Curtea a reținut că "datele prezentate de Comisie în raportul său din 22 noiembrie 2022 către Parlamentul European și Consiliu privind progresele realizate de România în cadrul mecanismului de cooperare și de verificare - COM(2022)664 final, în aplicarea articolului 2 din această decizie - Decizia 2006/928 -, confirmă existența riscului ca numeroase cazuri de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii să nu mai poată fi sancționate din cauza prescrierii răspunderii penale pentru aceste fapte. Astfel, din acest raport, menționat de instanța de trimitere, reiese că Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale ar putea conduce la încetarea procedurilor penale și la eliminarea răspunderii penale într-un număr semnificativ de cazuri și că situația creată implică riscul ca unor mii de inculpați să nu li se poată antrena răspunderea penală". De altfel, acest risc este ilustrat și