ÎCCJ, Secția penală

Completul compus din:

Deliberând asupra recursurilor în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 11/S/28.01.2019, pronunțată în dosarul penal nr. x/2016, Tribunalul Brașov, secția penală, a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., pentru o durată de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 11 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (5 acte materiale - fapte reținute cu referire la B., C., D., E. și F.).

În baza art. 65 din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din același cod.

În baza art. 91 din C. pen., a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, pe durata căruia a fost obligat să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) - (3) din C. pen.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen. cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

A constatat că inculpatul a fost reținut 24 ore începând de la data de 22.10.2015, ora 23:15 până la data de 23.10.2015, ora 23:15.

În baza art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a achitat pe același inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 11 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., pentru faptele reținute cu referire la G., H., Colonia Bod, I., cantina Transilvania Brașov (5 acte materiale), art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, precum și sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, ambele în formă continuată (cu câte 2 acte materiale), prevăzute de art. 47 raportat la art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 din C. pen. și art. 35 din C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a achitat pe inculpata J. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 48 din C. pen. raportat la art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

A condamnat pe inculpatul K. la pedeapsa de 1 an și 9 luni închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., pentru o durată de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 11 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (4 acte materiale cu privire la numiții L., M., N.).

În baza art. 65 din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din același cod.

În baza art. 91 din C. pen., a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și 6 luni, pe durata căruia a fost obligat să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) - (3) din C. pen.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen. cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

A constatat că inculpatul a fost reținut 24 ore începând de la data de 22.10.2015, ora 23:40 până la data de 23.10.2015, ora 23:00.

În baza art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a achitat pe același inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 11 din Legea nr. 78/2000 (act material N. din 1 - 2.09.2015) și art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, în formă continuă.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., a achitat pe același inculpat pentru comiterea infracțiunilor de instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (2 acte materiale), prevăzută de 47 raportat la art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 din C. pen., instigarea la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (4 acte materiale), prevăzută de art. 47 raportat la art. 322 din C. pen., uz de fals, în formă continuată (2 acte materiale), prevăzută de art. 323 din C. pen., toate cu aplicarea art. 35 din C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., a achitat pe inculpata N. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (4 acte materiale), prevăzută de art. 322 din C. pen., cu aplicarea art. 35 din C. pen., iar în baza art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a achitat pe aceeași inculpată sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 48 din C. pen. raportat la art. 12 lit. a) teza I din Legea 78/2000.

În baza art. 397 din C. proc. pen., a lăsat nesoluționată acțiunea civilă promovată de partea civilă UAT Bran privind restabilirea situației anterioare.

În baza art. 404 din C. proc. pen., a ridicat sechestrul asigurător instituit prin ordonanțele procurorului din 16.12.2015 asupra bunurilor aparținând inculpaților A. și J. până la concurența sumei de 751.089,89; a ridicat măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanța procurorului din data de 21 decembrie 2015 asupra sumei de 800 RON aparținând numitei N., sumă consemnată la O. S.A. pe numele acesteia și la dispoziția organelor judiciare; a ridicat măsura asigurătorie instituită prin ordonanța procurorului din 16.12.2015 asupra sumei de 35.000 RON, 2.000 USD și 1750 euro aparținând inculpatei N. și asupra bunurilor imobile, sechestru instituit până la concurența valorii folosului necuvenit de 30.953 RON, sume consemnate la O. S.A. pe numele acesteia și la dispoziția organelor judiciare; a ridicat sechestrul asigurător instituit prin ordonanța procurorului din data de 21.12.2015, până la concurența sumei de 82.000 RON, asupra bunurilor imobile aparținând inculpatului K.

Prin sentința menționată s-au mai pronunțat, printre altele, soluții de achitare față de inculpații P., Q., R. și S.

Împotriva sentinței penale nr. 11/S din 28.01.2019 a Tribunalului Brașov, secția penală, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Brașov, precum și inculpații A. și K. au declarat apel.

Prin decizia penală nr. 50/Ap din 02 februarie 2021, Curtea de Apel Brașov, secția penală, printre altele, a admis apelul formulat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Brașov, împotriva sentinței penale nr. 11/S/28.01.2019 pronunțată de Tribunalul Brașov, pe care a desființat-o în parte, și, rejudecând cauza în limitele desființării, a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 9 luni închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., pe o durată de 5 ani, pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor prev. de art. 11 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (5 acte materiale), și art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen.

În baza art. 91 din C. pen., a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani.

A constatat că inculpatul a fost reținut 24 ore începând de la data de 22.10.2015, ora 23:15 până la data de 23.10.2015, ora 23:15.

În baza art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., a confiscat de la inculpatul A. suma de 59.846 RON.

A menținut sechestrul asigurător instituit prin ordonanțele procurorului din 16.12.2015 asupra bunurilor aparținând inculpatului A. în limita sumei de 59.846 RON.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate cu privire la inculpatul A.

A condamnat pe inculpata J. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 48 din C. pen. raportat la art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, iar în baza art. 91 din C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate cu privire la inculpata J.

A condamnat pe inculpatul K. la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., pe o durată de 5 ani, pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor prev. de art. 11 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (3 acte materiale), art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 și art. 47 raportat la art. 322 din C. pen., cu aplicarea art. 35 din C. pen. (4 acte materiale).

A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen.

În baza art. 91 din C. pen., a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani.

A constatat că inculpatul a fost reținut 24 ore începând de la data de 22.10.2015, ora 23:40 până la data de 23.10.2015, ora 23:00.

În baza art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., a confiscat de la inculpatul K. suma de 57.100 RON.

A menținut sechestrul asigurător instituit prin ordonanțele procurorului din 21.12.2015 asupra bunurilor aparținând inculpatului K. în limita sumei de 57.100 RON.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate cu privire la inculpatul K.

A condamnat pe inculpata N. la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor prevăzute de art. 48 din C. pen., raportat la art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000 și art. 322 din C. pen., cu aplicarea art. 35 din C. pen. (4 acte materiale), iar în baza art. 91 din C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate cu privire la inculpata N.

În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., a dispus desființarea totală a documentațiilor cadastrale cu numerele 6111/2015 și 6112/2015, a încheierilor nr. 6111/25.03.2015 și nr. 6112/25.03.2015 emise de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Brașov, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Zărnești, și restabilirea situației anterioare întocmirii acestor înscrisuri.

A respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații A. și K. împotriva aceleiași sentințe penale.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate în ceea ce îi privește pe inculpații de mai sus.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că, în drept, fapta inculpatului A. de a efectua lucrări cadastrale pentru beneficiarii Primăria comunei Bod, B. și Universitatea Transilvania Brașov, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, constând în "efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale".

În drept, faptele inculpatului A. constând în aceea că, din funcția de director al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Brașov în perioada 1 noiembrie 2012 - octombrie 2015, având atribuții de control, potrivit fișei postului și a dispozițiilor art. 24 alin. (5) din Ordinul nr. 107 din 29 martie 2010 asupra persoanelor fizice și juridice autorizate să efectueze lucrări cadastrale, geodezie și cartografie, a îndrumat pe H., C., D., E. și F. să efectueze lucrări cadastrale cu angajați ai T., facilitând/înlesnind acestui operator economic încheierea de operațiuni comerciale, de natură a-i aduce direct sau indirect un folos necuvenit, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 11 din Legea nr. 78/2000, în formă continuată (5 acte materiale), cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen., respectiv fapta persoanei care, având sarcina de a supraveghea, controla, a reorganiza sau a lichida un operator economic privat, îndeplinește pentru aceasta vreo însărcinare, intermediază ori înlesnește efectuarea unor operațiuni comerciale sau financiare ori participă cu capital la un asemenea operator economic, dacă fapta este de natură a-i aduce direct sau indirect un folos necuvenit.

Totodată, s-a reținut că, în drept, faptele inculpatei J. de a-i oferi sprijin inculpatului A. pentru încheierea de către acesta de operațiuni financiare, ca acte de prestări servicii, constând în efectuarea, prin intermediul S.C. T. S.R.L., a lucrărilor cadastrale avându-i ca beneficiari pe B., Primăria Bod și Universitatea Transilvania, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 48 din C. pen., raportat la art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

Curtea de apel a reținut că, în drept, faptele inculpatului K. constând în acte de executare directă, specifice unui autor, în efectuarea lucrărilor cadastrale în beneficiul S.C. U. S.R.L., al soților V. și al beneficiarului S.C. W. S.R.L., prin intermediul PFA N., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, inculpatul efectuând operațiuni financiare, ca activități de prestări servicii, care reprezintă o interpunere în circulația bunurilor, lucrările cadastrale fiind efectuate de inculpat în scopul obținerii de profit, profit ce se constituie în foloase necuvenite pentru inculpatul incompatibil să realizeze astfel de lucrări cadastrale.

Cu privire la inculpata N., instanța de apel a reținut că, în drept, faptele acesteia constând în ajutorul dat cu intenție fiului său, K., pentru încheierea de operațiuni financiare ca activități de prestări servicii, respectiv pentru efectuarea lucrărilor cadastrale în beneficiul S.C. U. S.R.L., al soților V. și al beneficiarului S.C. W. S.R.L., întrunesc obiectiv și subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 48 din C. pen., raportat la art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000.

S-a reținut că, în drept, faptele inculpatului K. de determinare a coinculpatei N. să semneze și să ștampileze patru documentații cadastrale efectuate de M. și angajații săi în beneficiul S.C. U. S.A., înregistrate la OCPI Brașov sub nr. x/2015 și y/2015, în data de 28.07.2015, respectiv sub nr. x/2015 și y/2015, în data de 06.08.2015, cu nerespectarea dispozițiilor prevăzute de art. 29 din Ordinul nr. 700/2014, realizează elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 47 raportat la art. 322 din C. pen., cu aplicarea art. 35 din C. pen. (4 acte materiale).

Totodată, curtea de apel a reținut că, în drept, faptele inculpatei N. constând în aceea că, în calitate de persoană fizică autorizată să efectueze lucrări cadastrale, în urma intervenției fiului său, inculpatul K., în cursul lunii iulie 2015, a ștampilat și semnat patru documentații cadastrale efectuate de M. și angajații săi în beneficiul S.C. U. S.A., înregistrate la OCPI Brașov sub nr. x/2015 și y/2015, în data de 28.07.2015, respectiv sub nr. x/2015 și y/2015, în data de 06.08.2015, în condițiile în care inculpata nu a participat la măsurători și nu a verificat corespondența acestor măsurători și a documentației întocmite pe baza măsurătorilor cu realitatea, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prev. de art. 322 din C. pen., cu aplicarea art. 35 din C. pen.

Instanța de control judiciar a reținut că, în drept, fapta inculpatului K., constând în aceea că, fiind șef al Serviciului Cadastru din cadrul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Brașov și având atribuții de control, potrivit fișei postului și a dispozițiilor art. 24 alin. (5) din Ordinul nr. 107 din 29 martie 2010, asupra persoanelor fizice și juridice autorizate să efectueze lucrări cadastrale, geodezie și cartografie, în perioada iulie - octombrie 2015 a oferit sprijin persoanelor fizice autorizate - operatori economici - martorilor L. și M., precum și inculpatei N. (mai puțin actul material din 1-2 septembrie 2015), pe care i-a ajutat în vederea realizării unor operațiuni comerciale (având ca beneficiari Primăria Cincu, X., punerea la dispoziția martorului L., persoană fizică autorizată să efectueze lucrări cadastrale, în luna iulie 2015, a unui CD ce conținea măsurătoarea topografică din lucrarea x aflată în arhiva OCPI Brașov), manipulând documente pentru aceștia, ajutând operatorul economic sau primind însărcinări din partea acestuia, faptă de natură a-i aduce direct sau indirect un folos necuvenit, în condițiile în care persoanele menționate îi dădeau diferite sume de bani în schimbul sprijinului acordat sau efectuau documentații cadastrale în mod gratuit la solicitarea inculpatului pentru diverse persoane, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 11 din Legea 78/2000, în formă continuată (3 acte materiale), cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., respectiv fapta persoanei care, având sarcina de a supraveghea, controla, a reorganiza sau a lichida un operator economic privat, îndeplinește pentru aceasta vreo însărcinare, intermediază ori înlesnește efectuarea unor operațiuni comerciale sau financiare ori participă cu capital la un asemenea operator economic, dacă fapta este de natură a-i aduce direct sau indirect un folos necuvenit.

***

Împotriva deciziei penale nr. 50/Ap din 02 februarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2016 de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în termenul legal, au declarat recurs în casație inculpații A., J., K., N., Y. și Z., invocând cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În susținerea cererii de recurs în casație formulată, inculpatul A., prin avocat, a arătat că este incident cazul de casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nefiind întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunilor pentru care a fost condamnat, întrucât:

- în cazul infracțiunii prevăzute de art. 11 din Legea nr. 78/2000, inculpatul nu întrunea cerințele pentru a fi subiect activ al infracțiunii, în condițiile în care nu avea nicio atribuție directă în ceea ce privește controlul activității persoanelor fizice sau juridice autorizate să efectueze lucrări cadastrale;

- în cazul infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, incompatibilitatea reținută în privința inculpatului nu era prevăzută în mod expres în legislația primară.

În dezvoltarea motivelor de recurs, în esență, se susține că ipoteza avută în vedere de legiuitor în privința subiectului activ al infracțiunii prevăzute de art. 11 din Legea nr. 78/2000 nu se regăsește în persoana inculpatului A., care, potrivit fișei postului, avea atribuții de control în ceea ce îi privește pe subordonații din cadrul OCPI Brașov; activitatea de verificare a lucrărilor întocmite de persoanele fizice autorizate, respectiv de persoanele juridice abilitate să efectueze lucrări în domeniul topometriei, nu cădea în sarcina directorului OCPI Brașov, fiind atributul exclusiv al inspectorilor de specialitate și al registratorilor de carte funciară din cadrul OCPI. Așadar, inculpatul A. nu era cel care controla în mod nemijlocit documentațiile care erau depuse la OCPI Brașov și nici nu avea posibilitatea de a interveni în vreun fel asupra modalității în care subordonații săi analizau lucrările cadastrale depuse, motiv pentru care nu pot fi primite motivele din cuprinsul deciziei atacate, în sensul că inculpatul ar fi avut atribuții de control, în contextul în care astfel de atribuții ar fi trebuit stabilite în legislația primară și nu prin fișa postului de către angajator.

Referitor la infracțiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, se susține că activitatea infracțională imputată inculpatului era de natură să atragă cel mult răspunderea administrativă a acestuia, incompatibilitatea reținută în decizia atacată neregăsindu-se în legislația primară; în condițiile în care Regulamentul intern al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Brașov nu are putere de lege, iar dispozițiile art. 96 din Legea nr. 161/2003 au caracter general, fiind aplicabile tuturor funcționarilor publici și nu reglementează exclusiv statutul funcționarilor care activează în domeniul cadastral (aspect sub care se arată că angajații OCPI și ANCPI sunt personal contractual și nu funcționari publici conform Regulamentului de organizare și funcționare al O.C.P.I.-urilor), aceste dispoziții nu pot fi avute în vedere la conturarea elementului material al infracțiunii în discuție, față de considerentele (pct. 38) Deciziei nr. 243/2017 a Curții Constituționale.

În baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., inculpatul A. a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei atacate și achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 11 din Legea nr. 78/2000, respectiv art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

În cuprinsul cererii de recurs în casație formulată de inculpata J., prin avocat, este indicat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în ce privește soluția de condamnare pentru complicitate la infracțiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, și motivarea acestuia, respectiv: fapta imputată inculpatei nu întrunește elementele de tipicitate atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii subiective, prin raportare la prevederile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

În dezvoltarea motivelor de recurs, în esență, se susține că:

- fără a stabili vreo legătură între acțiunile imputate autorului infracțiunii (inculpatul A.) și acțiunile complicelui J., instanța de apel a condamnat-o pe inculpată raportat la interacțiunea acesteia cu persoane ce au avut sau aveau la data săvârșirii faptelor legătură cu activitatea societății T., fără a avea în vedere relația de familie dintre inculpați, respectiv relația de prietenie dintre aceasta și angajați/administratorul/contabila societății;

- instanța de apel nu a analizat aspectul că tranzacțiile financiare efectuate exclusiv de către inculpată pe parcursul anilor 2013-2015, astfel cum s-a reținut, sunt post factum, actele de complicitate putând fi doar anterioare sau concomitente săvârșirii infracțiunii, iar prin tranzacțiile respective societatea nu obținea vreun venit; faptele imputate inculpatei se referă la activitatea desfășurată în calitate de funcționar bancar a inculpatei J. (făcându-se trimitere la plăți contribuții sociale ale societății T., plăți furnizori de servicii către T., plăți salarii angajați ai T.), plăți care sunt făcute ulterior actului de comerț și care nu pot fi concepute ca acte de comerț sau acte de prestări servicii; ca atare, din perspectiva faptului că acțiunile inculpatei sunt ulterioare, faptele acesteia nu pot îmbrăca conceptual forma unei complicități, chiar dacă soțul său, inculpatul A., ar fi săvârșit vreo infracțiune;

- niciuna dintre operațiunile comerciale despre care se face vorbire în decizia recurată nu se subsumează celor prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, în condițiile în care plățile către bugetul de stat, achiziția de mobilă, renovarea unui imobil privat nu intră în conflict cu atribuțiile de serviciu ale inculpatului A. în cadrul OCPI Brașov, aspect sub care se face referire la considerentele Deciziei nr. 548/2018 a Curții Constituționale (paragraful 57);

- deși instanța de apel a reținut ca modalitate de ajutorare a administratorului de fapt, faptul că inculpata J. a menținut legătura cu contabila societății T., martora Dumbravă, pe tot parcursul timpului, de la data pretinsei cesionări a societății și până la intervenirea organelor de urmărire penală, menținerea legăturii cu contabila a avut loc în considerarea relației de prietenie pe care o avea cu aceasta, fiind foste colege de liceu;

- nu există vreo dovadă că inculpata J. cunoștea, în concret, activitățile de prestări servicii ale T. S.R.L, lucrările topografice, contractele de topografie, etc, iar instanța de apel nu a analizat acest aspect;

- s-a reținut de instanța de apel că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, atât sub aspect obiectiv, cât și sub aspect subiectiv, fără să existe probe că fapta ar fi fost săvârșită cu forma de vinovăție cerută de lege; nu există nicio dovadă că inculpata ar fi cunoscut, în concret, care erau incompatibilitățile funcției ocupate de soțul său;

- societatea T. era client al AA., iar ca director, inculpata J. avea obligația să acorde sprijin oricărui client al Băncii, astfel că ajutorul acordat s-a datorat, pe de o parte, îndeplinirii atribuțiilor de serviciu în calitate de angajat al Băncii, iar pe de altă parte, și relației pe care o avea cu coinculpatul P., administrator al societății, acesta fiind finul familiei A.;

Pe un al doilea palier, s-a arătat că, societatea T. nu presta servicii în zona operațiunilor financiare, ci în zona lucrărilor topografice, astfel că operațiuni financiare, ca acte de prestări servicii nu ar putea fi reținute că ar fi fost prestate de către vreo persoană din cadrul acestei societăți sau străină de aceasta, precum inculpata J.; sub acest aspect, se face referire la paragrafele 24 și 25 din Decizia nr. 700/2017 a Curții Constituționale, susținându-se că emiterea unor ordine de plată, indiferent de cine ar fi fost făcută, nu este un act de comerț în accepțiunea legiuitorului, care nu a avut în vedere astfel de operațiuni atunci când a stipulat în sarcina funcționarului public interdicția de la art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

Inculpata J. a solicitat, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., admiterea recursului în casație, casarea deciziei atacate și achitarea sa pentru infracțiunea ce i se impută.

În cuprinsul cererii de recurs în casație formulată de inculpații K. și N. este indicat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., aceștia criticând următoarele: greșita condamnare a inculpatului K. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 11, art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 și art. 47 raportat la art. 322 C. pen., respectiv a inculpatei N. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 și art. 322 C. pen., faptele săvârșite de către aceștia nefiind prevăzute de legea penală, având în vedere că:

- în cazul infracțiunii prevăzute de art. 11 din Legea nr. 78/2000, prin caracterul ocazional și consistența redusă a implicării inculpatului K., în calitatea sa de inginer șef al OCPI, activitățile imputate acestuia (trei acte materiale) nu sunt de natură să îi aducă foloase necuvenite;

- în privința infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, implicarea inculpatului K. în efectuarea de lucrări cadastrale nu reprezintă operațiuni financiare, ca acte de comerț;

- referitor la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 322 C. pen., fapta imputată inculpatei N., de a semna și ștampila lucrări cadastrale executate de către angajații unei alte persoane autorizate, atrage răspunderea disciplinară, conform dispozițiilor din Regulamentul aprobat prin Ordinul A.N.C.P.I. nr. 107 din 29 martie 2010;

- cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 47 raportat la art. 322 C. pen., acceptarea de către inculpatul K. a faptului că mama sa, coinculpata N., și-a însușit prin semnare și ștampilare lucrări cadastrale efectuate pentru aceasta de către angajații unei alte persoane autorizate nu reprezintă o activitatea de determinare la săvârșirea unei fapte penale, acțiunea coinculpatei de a folosi ștampila persoanei autorizate pentru lucrări ce nu au fost executate de către aceasta atrăgând răspunderea disciplinară.

Inculpații K. și N. au solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei atacate și achitarea lor pentru infracțiunile ce li se impută, întrucât au fost condamnați pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală. Totodată, în temeiul art. 441 din C. proc. pen., solicită suspendarea executării hotărârii atacate.

În cauză, au mai formulat cereri de recurs în casație și inculpații Y. și Z., care au fost însă respinse, ca inadmisibile, prin încheierea nr. 304/RC din ședința din camera de consiliu din data de 29 iunie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Constatând că cererile de recurs în casație formulate de inculpații A., J., K. și N. împotriva deciziei penale nr. 50/AP din data de 2 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, au fost introduse în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen., dar și pe cele prev. de art. 437 raportat la art. 438 din C. proc. pen., prin încheierea din data de 29 iunie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, le-a admis în principiu și a dispus trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac, reținându-se, în esență, că, formal, doar chestiunile privind neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor pentru care au fost condamnați din perspectiva realizării unei corespondențe depline între faptele săvârșite și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, datorită împrejurării că faptele pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a recurenților nu întrunesc elementele de tipicitate prevăzute de normele de incriminare, se circumscriu în conținut dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Analizând recursurile în casație formulate de inculpații A., J., K. și N. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În fine, recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanțele de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de față, recursurile în casație formulate de recurenții A., J., K. și N. au fost admise în principiu sub aspectul cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Înalta Curte reține că, în principiu, sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare menționat, privește situațiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privința lor a operat dezincriminarea. În calea extraordinară de atac a recursului în casație, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna și exclusiv, la starea de fapt reținută cu titlu definitiv în decizia instanței de apel, instanța supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reținute ori suportul lor probatoriu.

Înalta Curte subliniază că, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen., instanța de recurs este îndrituită să examineze cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casație. Așadar, alte motive decât cele cuprinse în cererea de recurs în casație și care nu au făcut obiectul examinării în procedura de admitere în principiu, conform art. 440 din C. proc. pen. nu pot fi analizate de Înalta Curte.

Aceeași concluzie rezultă și din interpretarea dispozițiilor art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., care stabilesc că motivarea căii de atac trebuie să se facă în chiar cuprinsul cererii de declarare a recursului, prin urmare motivarea, precizarea sau completarea cererii de recurs în casație se poate realiza numai în interiorul termenului de 30 de zile prevăzut de lege.

În consecință, completările aduse cererilor de recurs în casație în afara termenului de exercitare a căii de atac nu pot fi avute în vedere de către instanța de control judiciar, întrucât au fost făcute cu încălcarea termenului prevăzut de lege în care puteau fi formulate.

Analizând în aceste coordonate recursurile în casație, respectiv criticile formulate de recurenții inculpați prin cererile introductive care se circumscriu laturii obiective a infracțiunilor ce au făcut obiectul judecății, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Cu privire la recursul în casație declarat de recurentul A.

Invocând incidența cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., recurentul a susținut, în esență, că faptele reținute prin decizia recurată nu corespund tiparului obiectiv al infracțiunilor pentru care a fost condamnat astfel:

- în cazul infracțiunii prev. de art. 11 din Legea nr. 78/2000, inculpatul nu avea calitatea de subiect activ calificat, întrucât acesta nu exercita direct controlul asupra activității persoanelor fizice sau juridice autorizate să efectueze lucrări cadastrale,

- în cazul infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, incompatibilitatea reținută în privința sa nu era prevăzută în mod expres în legislația primară.

Criticile sunt nefondate.

Referitor la prima critică, Înalta Curte notează preliminar că potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, "(1) Fapta persoanei care, având sarcina de a supraveghea, a controla, a reorganiza sau a lichida un operator economic privat, îndeplinește pentru acesta vreo însărcinare, intermediază ori înlesnește efectuarea unor operațiuni comerciale sau financiare ori participă cu capital la un asemenea operator economic, dacă fapta este de natură a-i aduce direct sau indirect un folos necuvenit, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani și interzicerea unor drepturi."

Așadar, subiectul activ al infracțiunii de referință este persoana care, în virtutea funcției, a atribuției or a însărcinării primite are sarcina de a supraveghea, a controla, a reorganiza sau a lichida un operator economic privat.

Inculpatul A. a deținut în perioada 1 noiembrie 2012 - octombrie 2015, funcția de director al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Brașov, iar potrivit art. 19 din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 "Oficiul teritorial controlează, avizează și recepționează, după caz, lucrările de geodezie, topografie, cadastru și cartografie", or, în calitatea sa de director, inculpatul organizează, coordonează și controlează activitatea oficiului teritorial.

Așadar, oficiilor teritoriale le revine sarcina de a controla activitatea persoanelor fizice și juridice autorizate să execute lucrări de specialitate în domeniul cadastrului, geodeziei și cartografiei.

Faptul că legea nu prevede că atributul controlului ar fi în sarcina directorului oficiului teritorial este lipsit de relevanță, atâta timp cât în calitate de conducător al instituției publice, inculpatul avea vocația exercitării unui astfel de control direct sau pe linie ierarhică. Practic, inculpatul este cel care reprezenta instituția și care putea exercita competențele date prin lege în sarcina OCPI, direct sau prin ceilalți funcționari, atribuțiile de control fiind de esența activității instituției înseși astfel încât orice altă interpretare ar goli de conținut funcția de director al OCPI, critica recurentului fiind nefondată.

De altfel, inculpatul arată că potrivit fișei postului îi reveneau atribuții de control fără însă ca, astfel de prevederi, să existe și în legislația primară. Or, dincolo de faptul că atribuțiile de control ale OCPI sunt prevăzute în chiar legea privind cadastrul, norma de incriminare nici nu condiționează calitatea subiectului activ de rangul dispoziției care instituie o astfel de sarcină.

Referitor la cea de-a doua critică, reținem că potrivit art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, infracțiunea dedusă judecății constă în "efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, dacă faptele sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite".

Așadar, pretinsa incompatibilitate la care se referă recurentul constituie o cerință atașată elementului material constând în efectuarea de operațiuni financiare. Cu alte cuvinte, recurentul pretinde că incompatibilitatea de a efectua sau de a participa în orice mod la efectuarea de lucrări cadastrale în calitate de director al OCPI, nu este prevăzută de legislația primară.

Astfel, pentru ca efectuarea de operațiuni financiare să constituie elementul material al laturii obiective, legea impune realizarea a două condiții/cerințe esențiale, și anume, operațiunile financiare să fie efectuate ca acte de comerț, iar operațiunile financiare, ca acte de comerț, să fie incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană.

Prohibirea unor asemenea operațiuni financiare, ca acte de comerț, are ca finalitate atât asigurarea respectării principiilor economiei de piață și a libertății economice, cât și protejarea demnității persoanelor care ocupă anumite funcții/atribuții/însărcinări publice, scopul incriminării infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000 constituindu-l ocrotirea relațiilor sociale referitoare la cinstea, onestitatea persoanelor care, datorită funcției, atribuției sau însărcinării primite, trebuie să se abțină de la efectuarea de astfel de operațiuni.

În ceea ce privește cadrul normativ incident în cauză, Înalta Curte reține că, potrivit art. 96 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, în vigoare la data săvârșirii faptei, "Funcționarii publici, funcționarii publici parlamentari și funcționarii publici cu statut special pot exercita funcții în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate ca funcționar public, funcționar public parlamentar sau funcționar public cu statut special, potrivit fișei postului."

Obligația instituită prin legislația primară este reluată și în acte normative interne, respectiv prin regulamente și prin fișa postului.

Astfel, art. 190 alin. (1) din Regulamentul intern al Oficiului de cadastru și publicitate imobiliară Brașov, aprobat prin decizia directorului Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Brașov nr. 64/14.09.2009, cu modificările și completările ulterioare, prevede următoarele:

"Incompatibilitățile privind funcțiile de conducere și execuție din cadrul oficiului teritorial, pe lângă cele prevăzute de acte normative în vigoare aplicabile, reies din dispozițiile prezentelor norme de conduită astfel:

a) calitatea de angajat al Agenției și al instituțiilor subordonate este incompatibilă cu cea de persoană autorizată să execute lucrări de specialitate, de natura celor prevăzute de art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1210/2004 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, republicată.

b) calitatea de angajat al Agenției și al instituțiilor subordonate este, de asemenea, incompatibilă cu cea de acționar/asociat/director/administrator la persoane juridice autorizate în domeniu.".

Din interpretarea sistematică a textelor legale anterior redate, contrar susținerilor recurentului, se constată că incompatibilitatea reținută în sarcina inculpatului A. este reglementată în mod expres prin legislația primară, respectiv prin art. 96 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 161/2003, incompatibilitate care doar a fost particularizată printr-un act normativ intern, respectiv prin Regulamentul intern al Oficiului de cadastru și publicitate imobiliară Brașov. Mai mult, dincolo de faptul că incompatibilitatea este prevăzută în legislația primară, norma de incriminare nici nu condiționează existența acestei cerințe esențiale de rangul dispoziției care o instituie.

Referitor la criticile formulate de recurenta J.

Invocând incidența cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., recurenta a criticat decizia atacată sub două aspecte: fapta nu realizează elementul material al laturii obiective întrucât prestările de servicii nu se circumscriu noțiunii de operațiuni financiare în sensul art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 și că actele materiale reținute în sarcina inculpatei nu au reprezentat un ajutor dat autorului.

Celelalte critici fie antamează aprecierea probatoriului și tind la modificarea situației de fapt reținute astfel încât excedează limitelor devolutive ale recursului în casație, fie contestă existența elementul material al infracțiunii prin referire la faptele imputate inculpatei fără legătură cu conținutul infracțiunii pentru care inculpata a fost condamnată în contextul în care acesteia i se reproșează participarea în calitate de complice, iar nu coautoratul.

Criticile recurentei sunt nefondate.

Situația de fapt valorificată prin decizia recurată constă în aceea că inculpata J. a sprijinit activitatea infracțională a inculpatului A. circumscrisă infracțiunii prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că inculpatul, având calitatea de director OCPI s-a implicat în lucrările cadastrale efectuate pentru B., Primăria Bod și Universitatea Transilvania de către S.C. T. S.R.L., societate pe care acesta a cesionat-o formal, exercitând în fapt, în continuare, prerogativele de administrator și după cesionarea societății.

În ce privește înțelesul noțiunii de "operațiuni financiare", alin. (2) al normei de incriminare prevede că "În sensul prezentei legi, operațiunile financiare constau în operațiuni care antrenează circulația de capital, operațiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operațiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare și cele asimilate acestora, tranzacții comerciale interne și internaționale. Pentru a fi efectuate ca acte de comerț, operațiunile financiare trebuie să constituie o acțiune de intermediere în circulația bunurilor făcută în mod organizat și sistematic, în scopul obținerii de profit."

Se mai reține că, anterior apariției Legii nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. (lege în vigoare și la data săvârșirii faptelor deduse judecății), în lipsa unor definiții legale a noțiunilor de "operațiuni financiare" și "acte de comerț" din cuprinsul normei de incriminare precitate, literatura juridică a definit actele de comerț ca fiind actele juridice, faptele juridice și operațiunile economice prin care se realizează producerea de mărfuri, executarea de lucrări ori prestarea de servicii sau o interpunere în circulația mărfurilor, cu scopul de a obține profit, iar operațiunile financiare - ca reprezentând orice operațiuni ce implică circulația banilor, a creditelor.

Subsecvent intrării în vigoare a Legii nr. 71/2011, prin dispozițiile art. 8 alin. (2) din acest act normativ se statuează că: În toate actele normative în vigoare, expresiile "acte de comerț", respectiv"fapte de comerț" se înlocuiesc cu expresia "activități de producție, comerț sau prestări de servicii".

Potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, noțiunea de "profesionist" prevăzută de art. 3 din C. civ. (respectiv cel care exploatează o întreprindere, exercitând sistematic o activitate organizată ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ) include, inter alia, categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic (...) astfel cum sunt prevăzute de lege la data intrării în vigoare a C. civ.

În contextul acestor argumente de principiu, jurisprudența a stabilit că prin operațiuni financiare, ca acte de comerț, în accepțiunea art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, se înțelege desfășurarea oricăror operațiuni care implică o plată, o circulație a banilor sau creditelor, desfășurate sistematic în cadrul unei activități organizate de producție de mărfuri, interpunere în circulația mărfurilor, executare de lucrări ori prestări servicii. Cu alte cuvinte, orice activitate cu valoare sau finalitate financiară cuantificabilă în monedă, care are legătură în mod direct cu activitatea unui comerciant/profesionist.

Aceeași opinie a exprimat, mai nuanțat, și Curtea Constituțională, care, prin Decizia nr. 243/2017 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 6 iulie 2017), a stabilit că:

"…pentru ca efectuarea de operațiuni financiare să constituie elementul material al laturii obiective, legea impune realizarea a două condiții/cerințe esențiale, și anume, operațiunile financiare să fie efectuate ca acte de comerț, iar operațiunile financiare, ca acte de comerț, să fie incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană" ... Curtea reține că efectuarea de operațiuni financiare înseamnă realizarea unor tranzacții referitoare la bani și credite (...) și vizează desfășurarea oricărei activități care presupune o plată, o circulație a banilor sau a creditelor. Totodată, având în vedere exigențele anexei la Ordinul președintelui Institutului Național de Statistică nr. 337/2007 privind actualizarea Clasificării activităților din economia națională - CAEN, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 3 mai 2007, din multitudinea de intermedieri și tranzacții financiare acolo prevăzute, numai cele care se circumscriu activităților și domeniilor limitativ enumerate în art. 1 lit. e) din Legea nr. 78/2000 pot intra în categoria operațiunilor financiare avute în vedere de legiuitor la incriminarea faptelor prevăzute de art. 12 lit. a) din aceeași lege și acestea vizează «operațiuni care antrenează circulația de capital, operațiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operațiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare și cele asimilate acestora, tranzacții comerciale interne și internaționale». De asemenea, legea cere ca operațiunea financiară să fie efectuată ca act de comerț, deci să constituie un act de speculă sau o acțiune de intermediere în circulația bunurilor, făcută în mod organizat.".

Raportând aceste considerații la datele particulare ale speței, Înalta Curte constată că, în limitele reperelor factuale reținute cu titlu definitiv de către instanța de apel, activitatea inculpatului A. de a se implica în încheierea contractelor de prestări servicii, negocierea prețului și în efectuarea lucrărilor cadastrale de către salariații S.C. T. S.R.L., cu referire concretă la trei beneficiari, se circumscrie noțiunii de operațiuni financiare, având în vedere că încheierea și derularea contractelor de prestări servicii respective au presupus o circulație a banilor, fiind plătit un cost pentru realizarea acestora. De altfel, niciun argument nu poate justifica un tratament distinct al contractelor de prestări servicii în raport de contractele de livrări de bunuri derulate cu implicarea unei persoane care în virtutea funcției este incompatibilă să realizeze astfel de activități. Ambele presupun circulația de bunuri, respectiv circulația banilor, fapt sancționat de norma penală atunci când operațiunile respective constituie acte de comerț.

Or, am arătat în cele ce preced că față de inculpatul A., director al OCPI, opera incompatibilitatea de a executa lucrări de specialitate și de a fi administrator al unei persoane juridice autorizate în domeniu și că, cu toate acestea, a negociat și a încheiat prin interpuși contracte de prestări servicii cadastrale, fiind implicat și în derularea acestora, realizând elementul material prevăzut de norma de incriminare.

Totodată, reținem că, fiind derulate prin intermediul unei societăți comerciale, operațiunile respective constituie acte de comerț prin natura lor.

Este adevărat că situația factuală reținută nu descrie implicarea punctuală a inculpatei J. în încheierea și