ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 13 septembrie 2023

Deliberând asupra recursurilor în casație declarate, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 527 din data de 23.12.2020, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2017, s-au hotărât următoarele:

A respins, ca nefondate cererile formulate de inculpații A., B., C., și alții, de excludere a unor probe, respectiv a interceptărilor ambientale efectuate în cauză.

În baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (5) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, faptă prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplicare art. 35 alin. (1) C. pen. - 11 fapte distincte, deoarece nu există probe că acesta a săvârșit infracțiunile.

În baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (5) C. proc. pen., a dispus achitarea aceluiași inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals intelectual, faptă prev. de art. 321 C. pen., deoarece nu există probe că acesta a săvârșit infracțiunea.

În baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (5) C. proc. pen., a dispus achitarea aceluiași inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu - faptă prevăzută de art. 132 din Lg. 78/2000 în referire la art. 297 C. pen., deoarece nu există probe că acesta a săvârșit infracțiunea.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, faptă prev.de art. 244 C. pen., deoarece părțile s-au împăcat.

În baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (5) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului B. sub aspectul infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 C. pen., deoarece nu există probe că acesta a săvârșit infracțiunea.

În baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (5) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului C., sub aspectul infracțiunii de dare de mită prev. de art. 290 C. pen.. cu aplicarea art. 41 C. pen., deoarece nu există probe că acesta a săvârșit infracțiunea.

A luat act că IPJ Constanța nu s-a constituit parte civilă în această cauză.

Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța.

Prin decizia penală nr. 207/P din data de 09.03.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Constanța, secția Penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța împotriva sentinței penale nr. 527/23.12.2020 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. x/2017

A desființat în parte sentința penală apelată și, rejudecând:

I. 1. În baza art. art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (1) și alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 8 ani.

În baza art. 66, alin. (1), lit. a), lit. b), lit. g), lit. k) C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), k) C. pen. pe o perioadă de 5 ani, cu titlu de pedeapsă complementară, și a făcut aplicarea dispozițiilor art. 65 C. pen. în referire la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), k) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

A făcut aplicarea dispozițiilor art. 60 C. pen.

În baza art. 72 C. pen., a dedus din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului durata reținerii, arestării preventive și arestului la domiciliu executate de la 03.02.2016 la 24.05.2016.

În baza art. 289 alin. (3) C. pen. și art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., a confiscat de la inculpatul A. suma de 860 RON și 50 euro.

I. 2. În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. coroborat cu art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. raportat la art. 155 alin. (1) C. pen. cu referire la Decizia CCR nr. 358/2022, cu aplicarea art. 5 C. pen., a încetat procesul penal pornit față de inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., și falsul intelectual, prev. de art. 321 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

Conform art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. b) C. proc. pen., a obligat pe inculpatul A. la plata către stat a sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în primă instanță.

I.3. În baza art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. d) și alin. (4) C. proc. pen., a obligat pe inculpatul A. și persoana vătămată I.P.J. Constanța la plata către stat a câte 300 RON fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare.

II. În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 C. pen. și art. 396 alin. (1) și alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul C. la pedeapsa închisorii de 2 ani.

În baza art. 38 - 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 43 alin. (2) C. pen., Deciziei HP nr. 22/2020, a constatat că fapta în prezenta cauză judecată - 19.12.2015 - este concurentă cu infracțiunea judecată prin sentința penală nr. 380/2018 a Tribunalului Constanța și în stare de recidivă postcondamnatorie față de condamnarea la pedeapsa închisorii de 3 ani și 3 luni dispusă prin sentința penală nr. 306/2013 a Tribunalului Constanța.

A constatat că infracțiunea judecată prin sentința penală nr. 380/2018 a Tribunalului Constanța (faptă din 2012) este concurentă cu infracțiunile judecate prin sentința penală nr. 306/2013 a Tribunalului Constanța și cu prezenta faptă.

Conform art. 97 alin. (1) C. pen., a anulat beneficiul suspendării executării pedepsei închisorii de 3 ani dispus prin sentința penală nr. 380/2018 a Tribunalului Constanța și a contopit această pedeapsă cu pedeapsa închisorii de 3 ani și 3 luni dispusă prin sentința penală nr. 306/2013 a Tribunalului Constanța (primul termen al recidivei), conform Deciziei HP nr. 22/2020, a aplicat pedeapsa închisorii de 3 ani și 3 luni la care a adăugat un spor de 1 an (1/3 din cealaltă pedeapsă), rezultând în final pedeapsa închisorii de 4 ani și 3 luni, conform art. 38 - art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.

A adăugat pedeapsa rezultantă a închisorii de 4 ani și 3 luni la pedeapsa închisorii de 2 ani aplicată în prezenta cauză, conform art. 43 alin. (2) C. pen. și Deciziei HP nr. 22/2020, inculpatul C. urmând a executa pedeapsa rezultantă finală de 6 ani și 3 luni.

A făcut aplicarea dispozițiilor art. 60 C. pen.

În baza art. 45 alin. (2) C. pen., a interzis pe lângă pedeapsa rezultantă principală drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 1 an și 3 luni și dreptul prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, cu titlu de pedeapsă complementară.

A interzis aceleași drepturi cu titlu de pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 72 C. pen. și art. 40 alin. (3) C. pen., a dedus din pedeapsa rezultantă de 6 ani și 3 luni durata reținerii, arestării preventive și perioada executată de la 08.03.2013 la 21.04.2015.

A anulat formele de executare emise în baza sent. pen. nr. 306/2013 și sent. pen. nr. 380/2018 și a dispus emiterea unor noi forme de executare.

În baza art. 290 alin. (5) C. pen. și art. 112 alin. (1) lit. d) C. pen., a confiscat de la inculpatul C. suma de 200 RON.

III. În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 C. pen. și art. 396 alin. (1) și alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa închisorii de 2 ani.

În baza art. 38 - 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 43 alin. (2) C. pen., Deciziei HP nr. 22/2020, a constatat că fapta din prezenta cauză - 23.12.2015 - a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie față de condamnarea la pedeapsa închisorii de 1 an și 9 luni dispusă prin sent.pen. nr. 229/2015 și în concurs cu infracțiunea judecată prin sent. pen. nr. 115/2017.

A constatat că prin sent. pen. nr. 2115/2017 a fost anulat beneficiul suspendării sub supraveghere acordat prin sentința penală nr. 229/2015.

A constatat că prezenta faptă este concurentă cu cea judecată prin sent. pen. nr. 115/2017.

În baza art. 97 alin. C. pen., a anulat beneficiul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 ani și 2 luni închisoare acordat prin sentința penală nr. 115/2017 și a repus pedepsele componente în individualitatea lor.

A descontopit pedeapsa închisorii de 1 an și 9 luni aplicată prin sent.pen. nr. 229/2015 în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitate (6 luni, 1 an și 4 luni și 9 luni închisoare) și le-a contopit cu pedeapsa închisorii de 1 an și 3 luni dispusă prin sent. pen. nr. 115/2017, aplicând pedeapsa mai grea de 1 an și 4 luni pe care a sporit-o cu 10 luni, urmând a executa pedeapsa rezultantă de 2 ani și 2 luni închisoare.

A alăturat matematic pedeapsa rezultantă de 2 ani și 2 luni pedepsei închisorii de 2 ani aplicată în prezenta cauză, conform art. 43 alin. (2) C. pen. și Deciziei HP nr. 22/2020, inculpatul B. urmând a executa pedeapsa rezultantă finală de 4 ani și 2 luni.

A făcut aplicarea dispozițiilor art. 60 C. pen.

În baza art. 45 alin. (2) C. pen., a interzis pe lângă pedeapsa rezultantă principală drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), 1 C. pen. pe o perioadă de 1 an, cu titlu de pedeapsă complementară.

A interzis aceleași drepturi cu titlu de pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale.

A anulat formele de executare emise în baza sent. pen. nr. 115/2017 și sent. pen. nr. 229/2015 și a dispus emiterea unor noi forme de executare.

În baza art. 290 alin. (5) C. pen. și art. 112 alin. (1) lit. d) C. pen., a confiscat de la inculpatul B. sumele de 50 euro și 60 RON.

A menținut dispozițiile sentinței apelate care nu contravin deciziei penale.

Pentru a pronunța această soluție, în esență, Curtea a reținut că probatoriul analizat mai sus dovedește fără echivoc săvârșirea de către inculpatul A. a infracțiunii continuate de luare de mită prin aceea că, în calitate de agent de poliție în cadrul I.G.P.R.- I.P.J. Constanța - Poliția Orașului Ovidiu, a acceptat promisiunea de bani/bunuri - echivalentul unui "șpriț bun" (actul material nr. 8), a pretins și a primit mai multe sume de bani (actele de executare nr. 1-7 și 9-11), fie în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale profesionale, fie pentru neîndeplinirea acestora pe linia constatării și sancționării contravențiilor.

În ceea ce privește situația de fapt și încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpații au fost condamnați, instanța de apel a reținut că probatoriul analizat în considerentele deciziei atacate dovedește fără echivoc săvârșirea de către inculpatul A. a infracțiunii continuate de luare de mită prin aceea că, în calitate de agent de poliție în cadrul I.G.P.R.- I.P.J. Constanța - Poliția Orașului Ovidiu, a acceptat promisiunea de bani/bunuri - echivalentul unui "șpriț bun" (actul material nr. 8), a pretins și a primit mai multe sume de bani (actele de executare nr. 1-7 și 9-11), fie în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale profesionale, fie pentru neîndeplinirea acestora pe linia constatării și sancționării contravențiilor.

S-a reținut că, la data de 19.12.2015, inculpatul C. a dat polițistului A., care l-a oprit în trafic, suma de 200 RON pentru a nu fi sancționat cu o amendă "astronomică", după cum relata inculpatul în faza de urmărire penală, pentru lipsa asigurării auto obligatorii RCA. Fapta întrunește elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de darea de mită, iar inculpatul a acționat în scopul special al scăpării de răspundere contravențională sau al obținerii unei sancțiuni mai blânde, deci cu intenția directă.

S-a reținut că, la data de 23.12.2015, inculpatul B. a dat polițistului A., prin intermediul martorului D., sumele de 50 euro și 60 RON pentru a nu i se întocmi dosar penal ca urmare a depistării sale conducând un autoturism având dreptul de a conduce suspendat. Fapta întrunește elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de darea de mită, iar inculpatul a acționat în scopul special al scăpării de răspundere penală/contravențională, deci cu intenția directă.

Împotriva deciziei penale nr. 207/P din data de 09.03.2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția Penală, au declarat recurs în casație inculpații A., B. și C..

Prin cererea de recurs în casație formulată, inculpatul A. a invocat cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 12 C. proc. pen.

Referitor la primul motiv de recurs în casație, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul a susținut că a fost condamnat pentru o faptă care nu era prevăzută de legea penală, întrucât nu avea atribuții pe linia constatării și sancționării contravențiilor, astfel cum rezultă din fișa postului - agent șef principal de poliție compartiment ordine publică și patrulare .

A precizat că atribuțiile de control sunt în fișa postului inculpatului D., polițist local grad profesional principal, acestea fiind prevăzute la pct. b) alin (8,9,10,11), constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor.

Așadar, a apreciat că și în situația în care ar rezulta din înregistrările video vizionate de judecătorii Curții că inculpatul a primit sume de bani, el nu avea atribuții de constatare și aplicare a sancțiunilor, acestea fiind în fișa postului inculpatului D., reținându-se în sarcina acestuia infracțiunea de luare de mită conform dreptului comun, deci cei 860 RON nu au fost primiți în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau neîndeplinirea acestora.

În opinia inculpatului, fapta nu este prevăzută de legea penală, astfel că se impune achitarea sa pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicare art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Referitor la motivul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12) C. proc. pen., a apreciat că a fost condamnat pentru infracțiunea de luare de mită prevăzută de legea specială, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicare art. 35 alin. (1) C. pen., deși inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 alin(l) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin(l) C. pen.

A arătat că instanța de fond, fiind învestită cu privire la infracțiunea prevăzută de C. pen., și nu de legea specială, a dispus soluția de achitare pentru această infracțiune fără nicio trimitere la legea specială.

Deși în motivele de apel scrise ale parchetului nu s-a solicitat reținerea dispozițiilor legii speciale, chiar dacă procurorul a solicitat în ședință publică reținerea în cauză a prevederilor art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, instanța de apel trebuia să acorde termen pentru pregătirea apărării în raport de noua încadrare care agrava situația juridică a inculpatului, deși apărătorul a arătat că are nevoie de gândire față de această cerere.

A mai precizat că art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 consacră o calificare specială a subiectului activ al infracțiunii prevăzută de art. 289 C. pen. (este organ de cercetare sau are atribuții de constatare ori de sancționare a contravențiilor), calitate pe care inculpatul nu o avea. Calitatea lui era de agent principal ordine publică și protecție la Poliția Orașului Ovidiu, nu avea nicio atribuție de serviciu legată de constatarea și sancționarea contravențiilor. A existat un protocol încheiat între Poliția Orașului Ovidiu și Poliția Rutieră, ca polițiștii locali de la ordine publică și protecție să sprijine polițiștii de la Poliția Rutieră în oprirea autovehiculelor pentru verificare.

Lipsa calității de subiect activ a determinat procurorul care a început urmărirea penală pentru luare de mită cu aplicarea dispozițiilor din legea specială, să dispună prin rechizitoriu schimbarea încadrării juridice, astfel că dispoziția de trimitere în judecată a fost pentru infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen.

Prin încheierea din 13.05.2022 s-a admis cererea procurorului de schimbare a încadrării juridice și s-a dispus schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 289 alin. (1) C. pen.

La termenul din 28.06.2022, instanța de apel a repus cauza pe rol pentru a pune în discuție aplicarea deciziei ICCJ nr. 67/25.10.2022 și a deciziilor Curții Constituționale nr. 358/26.05.2022 și nr. 22/18.01.2018, în vederea examinării cauzei sub aspectul încetării procesului penal, ca o consecință a acestor decizii, fără a se relua dezbaterile sau a formula cereri, în raport de noua încadrare.

Deoarece pronunțarea asupra schimbării încadrării juridice s-a dispus în termenul de pronunțare, chiar dacă instanța de apel a dispus repunerea cauzei pe rol pentru discutarea aplicării deciziilor Curții Constituționale și a deciziei ICCJ nr. 67/25.10.2022, nu au fost reluate dezbaterile astfel încât s-au făcut apărări numai cu privire la aceste decizii.

A susținut că, dacă ceilalți doi inculpați au fost condamnați la pedepsele de 1 an și 6 luni închisoare, inculpatul D., și 3 ani închisoare, inculpatul E., pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu limite de pedeapsă de la 3 ani - 10 ani închisoare, inculpatului A. i-a fost aplicată pedeapsa de 8 ani închisoare cu limite de pedeapsă cuprinse între 4 ani - 13 ani și 4 luni închisoare și nu 3 ani - 10 ani închisoare.

Pentru aceste motive, în baza art. 448 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei penale atacate și reducerea pedepsei, apreciind că instanța de apel nu numai că a dat o soluție de condamnare după achitare, dar a agravat situația inculpatului, schimbând încadrarea juridică în termenul de pronunțare pe fondul apelului, fără ca inculpatul să-și facă apărări în raport de noua încadrare juridică.

Prin cererea de recurs în casație formulată, inculpatul C. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Astfel, sub un prim aspect, a invocat neconformitatea deciziei penale nr. 207/P/09.03.2023, pronunțată de Curtea de apel Constanța în raport cu dispozițiile art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului - dreptul la un proces echitabil.

Invocând dispozițiile art. 11 și art. 20 din Constituția României, a apreciat că aplicabilitatea directă a Convenției Europene a Drepturilor Omului constituie o obligație pentru instanțele de judecată, deoarece face parte din dreptul intern, având forță supra-legislativă.

A arătat că dreptul la un proces echitabil este format din mai multe componente, statuate ca atare în mod repetat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în hotărârile pronunțate.

Dintre acestea, a arătat că s-a evidențiat o anumită componentă, reținută ca atare, în mod repetat, și sintetizată prin faptul că o persoană nu poate fi condamnată în apel exclusiv prin reinterpretarea probelor care au condus în cadrul judecății pe fond la achitarea acesteia, deoarece, în această manieră, se încalcă dreptul la un proces echitabil.

În acest context, a precizat că în cursul judecății apelului nu a fost administrată nicio probă nouă, în referire la fapta de dare de mită din 19.12.2015, reținută în sarcina inculpatului C.. Această împrejurare este confirmată în egală măsură de conținutul dosarului instanței de apel și, a fortiori, de motivarea instanței de apel, care nu face referire la nicio probă nouă administrată, inculpatul fiind condamnat în apel prin reinterpretarea probelor care au dus la achitarea sa în primă instanță.

Prin urmare, în opinia inculpatului, prezenta cauză se circumscrie în mod expres paradigmei legale și de jurisprudență instituită și reglementată expres în cauzele Gutău contra României, dar și Destrehen contra Franței, Dan împotriva Republicii Moldova, Lazu împotriva Republicii Moldova, Marcos Barrios împotriva Spaniei, Lacadena Calero împotriva Spaniei.

A susținut că, sub aspectul stării de fapt ce rezultă din mijloacele de probă administrate, inculpatul C. a fost condamnat pentru fapta de a da mită unui polițist pentru ca polițistul să îl sancționeze. În contextul actului sancționator aplicat în cadrul exercitării atribuțiilor polițistului, a arătat că este vădit ilogic ca darea de mită să fie prevăzută de legea penală în scopul îndeplinirii acestei atribuții de serviciu.

A arătat că situația din prezenta cauză are un specific aparte, deoarece este contrar logicii juridice să fie prevăzută de legea penală situația în care un presupus mituitor oferă mită pentru ca polițistul să îl sancționeze. O astfel de paradigmă instituită de legea penală ar fi vădit ilogică, atât din perspectivă juridică, cât și din perspectivă funcțională.

Prin cererea de recurs în casație formulată, inculpatul B. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

A arătat că inculpatul A. nu avea atribuții pe linia de constatare și sancționare a contravențiilor, așa cum rezultă din fișa postului ca agent șef principal de poliție compartiment ordine publică și patrulare .

Aceste atribuții de control se regăsesc în fișa postului inculpatului D. care era polițist local grad profesional principal .

A susținut că, la nivelul Inspectoratului Județean de Poliție, între Poliția Rutieră și Poliția Orașului Ovidiu a fost încheiat un protocol, prin care polițiștii locali de la odine publică, unde era încadrat A., să sprijine polițiștii de la Poliția Rutieră în activitatea de oprire a autovehiculelor pentru verificare, fără ca acest protocol să acorde atribuții în plus polițiștilor locali, în afară de cele din fișele posturilor.

A apreciat că, în mod greșit, instanța de apel a considerat că inculpatul A. avea aceste atribuții și a dispus condamnarea acestuia pentru infracțiunea de luare de mită și, implicit, l-a condamnat și pe inculpatul B. pentru infracțiunea de dare de mită.

Așadar, neavând atribuții pe linia constatării și sancționării contravențiilor, inculpatul A. nu întrunea calitatea de subiect activ al infracțiunii de luare de mită și, implicit, nici inculpatul B. nu întrunea calitatea de subiect activ al infracțiunii de dare de mită, această calitate constituind unul din elementele constitutive ale celor două infracțiuni, fără de care ambele infracțiuni nu pot exista.

De asemenea, în lipsa unor atribuțiuni pe linia de oprire a autovehiculelor, a verificării lor, a constatării si sancționării eventualelor contravenții, chiar și cu reținerea înregistrărilor audio, deși acestea au fost contestate, și a declarațiilor martorilor, primirea unor eventuale sume de bani nu reprezintă actul material specific infracțiunii de luare de mită, în lipsa vreunei competențe pentru a îndeplini sau a nu îndeplini una sau mai multe atribuțiuni de serviciu.

A considerat că pe baza readministrării probatoriului din faza de urmărire penala și de la fond, fără a se propune și administra probe noi în apel, Curtea de Apel Constanța nu putea pronunța o soluție inversă față de cea pronunțată de prima instanță, care a administrat nemijlocit atât probatoriul de la urmărirea penală, cât și cel propus în apărare de inculpați.

A solicitat admiterea recursului în casație cu consecința casării deciziei Curții de Apel Constanța și menținerii, ca fiind legală și temeinică, a sentinței penale a Tribunalului Constanța.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 12 mai 2023, când s-a stabilit termen la data de 28 iunie 2023, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen.

Prin încheierea din data de 28.06.2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2017, au fost admise, în principiu, cererile de recurs în casație formulate de inculpații A., C. și B. împotriva deciziei penale nr. 207/P din 09 martie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

A fost fixat termen de judecată, în ședință publică, la data de 13.09.2023, pentru judecarea pe fond a recursurilor în casație.

La termenul din data de 13.09.2023, au avut loc dezbaterile asupra recursului în casație declarat de inculpați, cauza rămânând în pronunțare.

Examinând recursurile în casație declarate de inculpații A., C. și B., Înalta Curte, după deliberare, a constatat că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei prin prisma cazurilor de recurs în casație expres și limitativ prevăzute de lege.

Așadar, se constată că, potrivit noului C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au autoritate de lucru judecat, însă, numai în cazuri expres și limitativ prevăzute de lege și doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și de apel (situația de fapt rezultată din coroborarea probelor), intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi exercitată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, stabilitatea situațiilor juridice rezultate din hotărârile judecătorești definitive, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, așa cum s-a arătat anterior, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca având consecințe grave, excluzând reexaminarea faptelor și probelor, dar și încadrarea juridică dată acestora și, implicit, evaluarea legii penale mai favorabile, deoarece, în acest mod, s-ar ajunge la transformarea recursului în casație într-un "apel deghizat".

Aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs în casație invocat de inculpații A., C. și B., prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" și care se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Dată fiind natura juridică a recursului în casație, de cale de atac exclusiv de drept, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține, de exemplu, schimbarea încadrării juridice a faptei sau a calificării juridice în aplicarea legii penale mai favorabile, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Pe de altă parte, raportat la modul de legiferare a celor două teze ale art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (neprevederea în legea penală și lipsa vinovăției prevăzute de lege) și la dispozițiile art. 15 alin. (1) C. pen., în conformitate cu care infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o, se constată că doar neprevederea în legea penală, ce subsumează situațiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii din punct de vedere obiectiv, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Ca atare, dispozițiile ce reglementează acest caz de recurs în casație corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conferind Înaltei Curți posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casație criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală și cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii, cu excepția celor ce vizează vinovăția, deci doar din perspectiva tipicității obiective a infracțiunii.

Astfel, în speță, în raport cu situația de fapt, astfel cum a fost stabilită în mod definitiv de către instanța de apel, Înalta Curte constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de luare de mită și dare de mită reținute în sarcina inculpaților.

În ceea ce privește critica inculpaților A. și B., în sensul că inculpatul A. nu avea atribuții pe linia de constatare și sancționare a contravențiilor, deși această critică a fost circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., caz de casare ce vizează lipsa elementelor de tipicitate ale infracțiunii pentru care s-a dispus o soluție de condamnare, ea este întemeiată pe argumente prin care, în realitate, se tinde la o reevaluare a materialului probator și la reținerea unei alte situații de fapt decât cea reținută cu titlu definitiv de către instanța de apel (aceasta reținând că inculpatul a acceptat promisiunea de bani/bunuri - echivalentul unui "șpriț bun" (actul material nr. 8), a pretins și a primit mai multe sume de bani (actele de executare nr. 1-7 și 9-11), fie în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale profesionale, fie pentru neîndeplinirea acestora pe linia constatării și sancționării contravențiilor), ceea ce nu este permis a se realiza pe calea extraordinară de atac a recursului în casație, care se limitează la verificarea unei hotărâri intrată în puterea lucrului judecat doar la anumite chestiuni de drept, expres și limitativ prevăzute de lege, situația de fapt rezultată din coroborarea probelor intrând, însă, în puterea lucrului judecat și excedând cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

În ceea ce privește susținerea inculpatului C., în sensul că a fost condamnat pentru fapta de a da mită unui polițist pentru ca polițistul să îl sancționeze cu avertisment și că este vădit ilogic ca darea de mită să fie prevăzută de legea penală în scopul îndeplinirii acestei atribuții de serviciu de către polițist, se constată că printr-o astfel de critică inculpatul contestă situația de fapt stabilită cu titlu definitiv de către instanța de apel, în condițiile în care aceasta a reținut că la data de 19.12.2015, inculpatul C. a dat polițistului A., care l-a oprit în trafic, suma de 200 RON, pentru a nu fi sancționat cu o amendă "astronomică", după, cum relata inculpatul în faza de urmărire penală, pentru lipsa asigurării auto obligatorii RCA.

Așadar, inculpatul a dat mita în scopul special al scăpării de răspundere contravențională sau al obținerii unei sancțiuni mai blânde, deci cu intenția directă, astfel cum a reținut instanța de apel; în consecință, fapta acestuia întrunește elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de darea de mită, fiind prevăzută de legea penală.

În ceea ce privește critica inculpaților C. și B., privitoare la neconformitatea deciziei penale atacate cu dispozițiile art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului - dreptul la un proces echitabil, inculpații apreciind că, în urma readministrării probatoriului din faza de urmărire penala și de la fond, în baza cărora cei doi inculpați fuseseră achitați de prima instanță, fără a se propune și administra probe noi în apel, Curtea de Apel Constanța a pronunțat o soluție de condamnare, Înalta Curte constată că această critică nu poate fi analizată prin intermediul cazului de casare prevăzut de pct. 7 al articolului art. 438 alin. (1) C. proc. pen. și a niciunui alt caz, de altfel, excedând competenței pe care instanța supremă o are în calea extraordinară a recursului în casație.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că, prin criticile aduse hotărârii definitive, recurenții - inculpați nu au evidențiat elemente de nelegalitate care să conducă la concluzia că faptele pentru care au fost condamnați nu sunt prevăzute de legea penală.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., invocat de către recurentul A., se observă că acesta este incident dacă "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", respectiv în situația în care pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală, excluzându-se, printre altele, criticile privind greșita individualizare a pedepsei sau a modalității de executare.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a reținut că acest caz de casare este incident nu doar în cazul unor erori de drept produse ca urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau cu o durată superioară ori inferioară limitelor legale speciale, ci, printre altele, constituie temei și pentru cenzurarea legalității hotărârii definitive sub aspectul conformității acesteia cu dispozițiile relative la regimul sancționator în ansamblul său, inclusiv sub aspectul executării pedepsei principale și al aplicării/executării pedepselor complementare sau accesorii.

Astfel, problematica legalității unei pedepse nu poate fi analizată doar sub aspectul particular al felului ori limitelor speciale ale pedepsei principale, deoarece, în procesul penal, sancțiunea nu poate fi aplicată în afara unui regim expres prevăzut de lege ori cu depășirea exigențelor normative ale unui anumit mod de executare. Încălcarea dispozițiilor legale relative la aceste din urmă elemente ale regimului sancționator plasează acest regim și, implicit, pedeapsa aplicată, în afara limitelor determinate de legiuitor și justifică intervenția instanței în calea extraordinară de atac.

În consecință, încălcarea condițiilor în care se poate dispune o anumită modalitate de executare a sancțiunii, al regimului juridic aplicabil acelei forme de executare sau, după caz, al măsurilor și obligațiilor impuse inculpatului pe durata executării, constituie un aspect de nelegalitate cenzurabil prin prisma cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

Evaluând în aceste coordonate recursul în casație formulat de inculpatul A., Înalta Curte constată că pedeapsa de 8 ani închisoare stabilită de către instanța de apel pentru infracțiunea de luare de mită este în limitele prevăzute de lege, având în vedere că aceste limite (3-10 ani), majorate cu o treime, prin reținerea dispozițiilor art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, se situau între 4 ani - 13 ani și 4 luni închisoare.

În ceea ce privește critica inculpatului privind greșita reținere a dispozițiilor art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 de către instanța de apel, Înalta Curte reține că o astfel de critică, a încadrării juridice a faptei, nu poate face obiectul analizei instanței de casație, prin intermediul căii extraordinare a recursului în casație neputându-se proceda la o schimbare a încadrării juridice.

De asemenea, critica aceluiași inculpat, în sensul că instanța de apel nu ar fi acordat termen pentru pregătirea apărării în raport de noua încadrare care agrava situația juridică a inculpatului, deși apărătorul ar fi arătat că are nevoie de gândire față de această cerere, excedează competenței instanței de casație, astfel cum a fost stabilită de legiuitor.

Pentru considerentele dezvoltate anterior, având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpații A., C. și B. împotriva deciziei penale nr. 207/P din 09 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2017.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpații A., C. și B. împotriva deciziei penale nr. 207/P din 09 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2017.

Obligă recurenții la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 septembrie 2023.