ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 232/F din 26 noiembrie 2020 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a dispus următoarele:

În baza art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 396 alin. (2) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare. În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., pe o durată de 2 ani. În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiul drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

A constatat că prezenta faptă a fost săvârșită până la rămânerea definitivă a Sentinței penale nr. 12/F/17.04.2015 a Curții de Apel Brașov, definitivă la data de 22.10.2015, prin care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 1 an și 2 luni închisoare, cu aplic. art. 91 C. pen., pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

În baza art. 97 C. pen., a anulat suspendarea executării pedepsei de 1 an și 2 luni închisoare dispusă prin Sentința penală nr. 12/F/17.04.2015 a Curții de Apel Brașov, definitivă la data de 22.10.2015.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an și 2 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 12/F/17.04.2015 a Curții de Apel Brașov în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor: 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 323 C. pen. și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 320 C. pen. În baza art. 38 alin. (1) C. pen. - 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin prezenta cu pedepsele de 1 an închisoare și 6 luni închisoare, stabilind pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care adaugă 1/3 din totalul celorlalte, rezultând 1 an și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (1) C. pen. a aplicat pe lângă pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen., pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. a aplicat pe lângă pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiul drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 249 alin. (1), (2) și 5 C. proc. pen., a instituit măsura sechestrului asigurător asupra cotei indivize din dreptul de proprietate de 3/16, care revine inculpatului conform C.M. nr. 50/26.09.2005, din imobilul apartament, situat în București, Bd. x, până la concurența sumei de 50.000 euro (c/v în RON).

În baza art. 254 alin. (1) C. proc. pen., a instituit măsura popririi asupra conturilor active ale inculpatului, în RON, euro și U.S.D., deschise la B.., C.., D. și E.., pentru soldul creditor până la concurența sumei de 50.000 euro (c/v în RON).

A respins ca nefondată, cererea de instituire a popririi asupra sumei de 15.000 euro rezultând din contractul de împrumut nr. x/27.11.2015 încheiat de către inculpat cu numitul F..

În baza art. 1349 alin. (1) și (2) C. civ., art. 1357 C. civ., 1385 C. civ. și 1535 C. civ., a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă G. și a obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 50.000 euro (c/v în RON la cursul de la data plății) cu titlu de daune materiale, la care se adaugă dobânda legală, calculată de la data săvârșirii faptei.

A respins ca neîntemeiate, restul pretențiilor solicitate de partea civilă cu titlu de daune morale și materiale. În baza art. 276 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumelor de 1800 euro și 10.000 RON către partea civilă, cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 3.000 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat, dintre care 1.000 de RON cheltuieli aferente urmăririi penale.

Pentru a pronunța această hotărâre Curtea a reținut următoarele: La data de 11.09.2017, persoana vătămată G. a formulat plângere penală împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea, în calitate de avocat, a unei infracțiuni de înșelăciune, în legătură cu contractul de asistență juridică nr. x/24.12.2014, având ca obiect sistarea obligațiilor de plată ale acesteia pentru creditul contractat cu H. SA, ce decurgeau din contractul de credit nr. x din 12.02.2008.

Obiectul contractului încheiat cu inculpatul privea acordarea de asistență juridică și reprezentarea persoanei vătămate în relația cu H. SA, în vederea închiderii anticipate a creditului contractat de către aceasta, cu mențiunea că în cazul negocierii unei rambursări anticipate de 60.000 de euro, ca sumă finală restantă, se va achita un onorariu de 10% avocatului din care se va scădea avansul de 1.500 de euro înmânați la încheiere, iar în situația în care se va rambursa suma de 70.000 de euro, i-ar rămâne acestuia doar avansul înmânat.

Totodată, creditul urma să fie convertit din franci elvețieni în euro.

La data 24.04.2015, persoana vătămată l-a împuternicit pe inculpat, în baza unei procuri speciale, să negocieze închiderea anticipată a creditului contractat de la H. SA, în limitele convenției de credit inițiale și a clauzelor stipulate în Actul adițional nr. x din 20.09.2012.

În scopul inducerii în eroare și menționându-i în mod mincinos persoanei vătămate că a luat legătura cu funcționarii băncii și a stabilit o rambursare anticipată a creditului restant, la data de 08.06.2015, împreună cu numita G., inculpatul A., s-a prezentat la sucursala bancară H. din Șoseaua Ștefan cel Mare, după ce, anterior în cursul aceleiași zile, la sediul H. - Sucursala Constantin Brâncoveanu, deschisese un cont bancar, respectiv x, titular al contului fiind martora I. (mătușa sa), iar împuternicit, inculpatul A..

În vederea efectuării operațiunii pentru care îl împuternicise pe inculpat, persoana vătămată a depus în numerar 50.000 de euro în contul menționat, inculpatul precizându-i în mod mincinos că persoana titulară de cont este o funcționară a unității bancare, având chiar funcție de conducere, în speță directoare, și că negocierea la care își adusese aportul conform contractului de asistență juridică, ajunsese la suma de 50.000 de euro.

Întrucât prin inducerea în eroare cu privire la titularul contului și la destinația banilor virați de către persoana vătămată inculpatul i-a creat acesteia aparența unei negocieri și mai avantajoase în relația cu banca decât se putea prevedea la momentul angajării sale în acest scop, ulterior acesta i-a mai solicitat în două dăți, sumele de 2.000 și respectiv 1.500 de euro, ca onorariu pentru demersurile reușite pe care le-a efectuat în cauza în care fusese angajat, onorariul cumulat cu cei 1.500 de euro plătiți în avans, ajungând astfel la 5.500 de euro, aproximativ procentul de 10% din suma vărsată.

După alimentarea contului și până la data de 30.12.2015 (data închiderii contului), inculpatul A. a efectuat operațiuni de retragere a sumei de bani respective, începând cu data de 08.06.2015, în valoare de 15.000 de euro, 09.06.2015, în valoare de 15.000 de euro, 11.06.2015, în valoare de 10.000 de euro, 16.06.2015, în valoare de 3.000 de euro, 18.06.2015, în valoare de 2.000 de euro, 22.06.2015, în valoare de 2.000 de euro, 23.06.2015, în valoare de 2.500 de euro, rămânând la data de 23.06.2015, deci după 15 zile de la depunerea sumei de bani, un sold de 127.050 de euro, care a fost retras de către martora I. la data de 03.07.2015, după care în cont nu a mai fost înregistrată nici o operațiune.

În acest context, după data de 8.06.2015, persoana vătămată a reușit după lungi insistențe să intre în posesia unei copii a chitanței, presupus eliberatoare, inculpatul argumentând că are nevoie de originalul chitanței pentru descărcarea mai departe a sumei de bani în contul contractului de credit.

La data de 18.06.2015, în baza unei discuții anterioare stabilite cu funcționarii băncii (în fapt acesta fiind singurul obiect al întâlnirilor cu funcționarii bancari pe marginea acestui subiect), inculpatul s-a prezentat la convocarea stabilită și a semnat contractul de novație a creditului restant de la acea dată, din moneda francului elvețian în euro.

În a doua jumătate a anului 2015, în condițiile în care H. SA a fost absorbită prin comasare în J. SA, în ianuarie 2016, inculpatul nu comunicase persoanei vătămate copia contractului nr. x, semnat de acesta în 18.06.2015, depus la dosar în integralitate de unitatea bancară.

Inculpatul a declarat în mod mincinos că persoana vătămată cunoștea data la care urma să aibă loc novația și i-a înmânat copia respectivului contract, însă materialul probator administrat confirmă că doar primul aspect este veridic, deoarece prin cunoașterea obiectivă a acestui aspect, persoana vătămată ar fi putut conștientiza faptul că a fost victima unei înșelăciuni, deoarece suma pentru care se efectuase novația prin schimbare de obiect, respectiv 83.000 de euro, echivala cu lipsa oricărei negocieri, și mai ales, faptul că nu se lua act de plata celor 50.000 de euro depuși la data de 08 iunie 2015, denota acest aspect.

Persoana vătămată a declarat că după îndelungi insistențe, contractul de novație din 18 iunie 2015 i-a fost înmânat de către inculpat în cursul lunii aprilie 2016, după ce la începutul respectivului an funcționarii bancari J. SA i-au adus la cunoștință situația scadentă ce dovedea o perioadă de aproximativ un an de rate scadente și dobânzi, fără nici o mențiune a vreunei plăți, chiar și parțiale, a creditului contractat.

În luna noiembrie 2016, tot pentru a o amăgi pe persoana vătămată și a-i păstra reprezentarea într-un mod trunchiat cu privire la adevărul din cauză, inculpatul A. i-a trimis prin aplicația electronică K. o așa zisă ultimă filă a unui contract semnat în 22.11.2016, la un an și jumătate de la virarea banilor, prin care persoana vătămată ar fi fost descărcată de obligații de H. SA, la acel moment J. SA, creând astfel aparența decisivă că litigiul ar fi fost încheiat.

În ceea ce privește acest înscris care reprezintă un print al imaginii transmise prin aplicația electronică, pus la dispoziție de către parte, nu a rezultat că acesta ar face parte integrantă din niciun act original existent, iar inculpatul A. nu a stabilit originea și condițiile acestui înscris.

După trecerea unei perioade de circa un an, în care inculpatul a amăgit-o periodic pe persoana vătămată, răspunzând din ce în ce mai rar la telefon, apelând la diverse tertipuri, în anul 2017 un alt funcționar al J. SA, de această dată de la Biroul de recuperări credite, în speță martorul L., a lămurit-o pe persoana vătămată că se află în iminența unei proceduri de executare silită ca urmare a neplății unor rate scadente echivalente unei perioade de circa 2 ani de zile.

Sub aspect probator, Curtea a reținut declarațiile persoanei vătămate din cursul urmăririi penale, care a precizat că la momentul vărsării sumei de 50.000 de euro ar fi pus problema deschiderii unui cont pe numele său în acest scop, însă inculpatul i-ar fi menționat că procedural trebuie să verse banii în contul pe care i l-a indicat, prezentându-i aparența că acea persoană titulară de cont ar fi una din interiorul băncii care cunoaște situația, în acest sens, inculpatul A. vorbind la telefon cu o persoană al cărei nume nu îl cunoaște, însă dându-i aparența că prin ceea ce vorbea, discuta cu cineva din bancă care ar fi cunoscut situația contului în care urmau să fie vărsați banii la acel moment.

La data de 28 iunie 2018, pe parcursul urmăririi penale, s-a realizat o confruntare între inculpat și persoana vătămată, ocazie cu care inculpatul A. a considerat că actul de novație din 18 iunie 2015 a fost unul la care și-a adus contribuția în calitate de avocat, chiar dacă suma de conversie a fost stabilită la 83.000 de euro peste suma de maximum 70.000 de euro stabilită în contractul de asistență juridică, indicând suma de 120.000 de euro, ca fiind cea la care trebuia să se facă conversia, nereală în raport de cea inițială și de plata parțială de până atunci și neavând la bază fără nici un calcul pertinent.

În cauză a fost audiat și inculpatul, atât în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, acesta manifestând o atitudine oscilantă, în sensul că inițial a recunoscut fapta imputată, ulterior revenind și susținând că activitatea desfășurată în calitate de avocat în vederea stingerii creditului contractat de către persoana vătămată, s-a desfășurat în limite legale.

Astfel, inculpatul a precizat că nu poate estima cu exactitate momentul la care a luat hotărârea infracțională, că știa încă de la momentul încheierii contractului de asistență juridică - decembrie 2014, că persoana vătămată are depozitată la domiciliu suma de bani, iar modalitatea în care a decis să acționeze prin intermediul mătușii sale, a fost determinată de faptul că are conturile poprite, aspect cu care a convins-o inclusiv pe aceasta, în sensul de a deschide contul bancar cu pricina, motivând că are de primit sume de bani de la clienți.

Inculpatul a mai precizat și faptul că existat o așa-zisă înțelegere consemnată în încheierea de legalizare nr. 121 din 31.07.2017, prin care certifica faptul că a primit suma de 55.500 de euro de la persoana vătămată G., se obliga pentru această sumă să garanteze personal cu întregul său patrimoniu și în termen de 3 luni, va obține închiderea dosarului de credit, fără a fi realizată măsura executării silite.

A mai menționat că nu mai știe exact ce i-a spus persoanei vătămate la momentul depunerii de către aceasta a sumei de bani, precizând că este posibil să-i fi zis că persoana în al cărei cont bancar urma să verse banii ar fi funcționar al unității bancare, iar în privința mențiunii stingerii creditului ca destinație a operațiunii, lucrurile nu au fost tăgăduite.

În ceea ce privește destinația ulterioară a banilor, inculpatul a menționat că a restituit un împrumut unui prieten, în speță martorul M., în sumă de 12.700 de euro, cu care încheiase un contract de împrumut, că a efectuat câteva excursii în Italia, unde ar fi stat aproximativ o lună, în două circuite separate, și în care a cheltuit aproximativ 20.000 de euro, inclusiv pentru articole vestimentare și alte accesorii, că nu a efectuat nici o investiție, iar restul de bani i-a cheltuit ca formă de supraviețuire lunară într-un răstimp de un an, timp în care a menționat că persoana vătămată îl tot suna și îl întreba cu privire la suma de bani, iar el îi răspundea că se va rezolva. A mai menționat că la acel moment nu juca la cazinou, ci ulterior a deprins această îndeletnicire și că nu a făcut vreun cadou însemnat nimănui din suma de bani însușită.

Referitor la situația sa patrimonială, inculpatul a precizat că urmare a decesului bunicii paterne, printr-o înțelegere cu ceilalți comoștenitori, respectiv sora și tatăl acestuia și pentru a regla anumite datorii de la moștenirea atribuită ca urmare a decesului mamei sale, a primit o garsonieră, dar care a fost trecută pe numele mătușii sale, în speță martora I., măsura fiind adoptată ca urmare a datoriilor inculpatului, riscând astfel executarea silită.

A reușit însă o convingă pe aceasta să accepte întocmirea unei procuri, după care a înstrăinat bunul imobil menționat în anul 2016, intrând în posesia sumei de 25.900 de euro, fapt dovedit de documentele notariale în copie, care atestă circuitul juridic al înstrăinării acestui imobil.

Astfel, după ce inițial a fost întocmită promisiunea de vânzare-cumpărare nr. x din 11.01.2016, pentru suma de 16.000 de euro, iar pentru restul de 9900 de euro, un act adițional din acea dată și un contract de cesiune tot din 11.01.2016, în decembrie 2016, în calitate de mandatar al promitentului vânzător martora I., inculpatul a încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. x din 20.12.2016, autentificat la BNP N., cu numita O., în calitate de cumpărător.

Curtea a apreciat relevant pentru prezenta cauză faptul că inculpatul a intrat la începutul anului 2016 în posesia sumei de 25.900 de euro, fără a avea o minimă intenție de a achita dauna cauzată persoanei vătămate în cuantum de 50.000 de euro, produsă doar cu șase luni înainte de a intra în posesia sumei de bani.

Martora I. a confirmat încasarea integrală de către inculpat a sumei de bani rezultate ca urmare a înstrăinării acestei garsoniere, oferind aceeași motivație a acceptării de a fi proprietara bunului, pentru că acesta era dator, sau din temerea familiei de a nu o înstrăina, fapt însă la care a renunțat și a acceptat să-i întocmească procură specială de vânzare, deoarece inculpatul devenise foarte insistent, iar bunul fiind în realitate, al său. Ulterior, cu ocazia audierilor atât în faza urmăririi penale cât și în fața judecătorului, inculpatul A. a susținut că activitatea desfășurată în calitate de avocat în vederea stingerii creditului contractat de către persoana vătămată s-a desfășurat în limite legale, dar nu a prezentat nici un înscris prin care să probeze concret ce acte de negociere sau de întâmpinare a unității bancare în sensul stingerii creditului a efectuat, sau ce răspunsuri a primit din partea băncii ca urmare a demersurilor presupus orale pe care le-ar fi făcut, în sensul în care a învederat inițial.

Mai mult, în fața instanței a afirmat că a achitat personal mai multe rate din împrumutul persoanei vătămate și s-a angajat să producă chitanțele eliberate de bancă în acest sens, dar acest fapt nu s-a întâmplat.

Inculpatul a mai precizat că nu are nici o dovadă scrisă către bancă că persoana vătămată a descărcat suma către creditorul bancar și a afirmat că la momentul 08 iunie 2015 nu intenționa să o înșele, ci să-i rezolve problema pentru care fusese angajat.

În ceea ce privește modalitatea în care a înțeles să facă acest lucru, fiind întrebat de ce a ales un cont pe numele unei alte persoane, el fiind mandatar, a răspuns că trebuia să aibă acces la banii respectivi în cazul în care banca indica un alt cont colector și a considerat că dacă demonstra băncii că suma de bani era într-un cont, aprobarea venea mai repede.

Inculpatul a oferit și o altă explicație pentru deschiderea unui cont pe numele altei persoane în care persoana vătămată a vărsat banii, respectiv era mandatar conform angajamentului inițial, prin urmare se considera îndreptățit ca banii să-i fie vărsați într-un cont personal în baza mandatului de asistență juridică, omițând faptul că nu era legal îndreptățit să încaseze pe numele său suma respectivă, mandatul fiind doar pentru negocierea și stingerea creditului.

În legătură cu ultima filă dintr-un aparent contract trimis prin aplicația K., inculpatul a precizat că nu mai ține minte dacă a trimis un asemenea act, nu poate spune că ar fi semnătura sa și nu știe de ce a oprit originalul chitanței sumei de 50.000 de euro asupra sa.

Prima instanță a reținut că declarațiile constante ale persoanei vătămate și de recunoaștere ale inculpatului, se coroborează cu declarația martorei L., angajată în funcția de ofițer de colectare debite la J. SA, audiată atât în cursul urmăririi penale cât și al judecății.

Aceasta a menționat că nu a purtat discuții cu părțile referitoare la creditul persoanei vătămate până la mijlocul anului 2017, când a luat contact cu titulara creditului, care i-a solicitat să ia legătura mai departe cu avocatul său, inculpatul A..

În raport de situația creditului, nerambursat și neachitat de 2 ani, persoana vătămată G. a acceptat finalmente să se prezinte la bancă și doar la insistențele sale s-a prezentat și inculpatul A., cu care până la acel moment funcționarul bancar nu avusese nici o întâlnire. Martora a relatat că încă de la începutul discuției, persoana vătămată era nedumerită cu privire la așa-zise sume pe care le datora, între cei doi, persoana vătămată și inculpat, pornindu-se o discuție în contradictoriu cu privire la aspectele aduse la cunoștință.

Persoana vătămată i-a relatat martorei că inculpatul A., timp de doi ani de zile, i-a comunicat că problema este ca și rezolvată, însă mai este nevoie doar de un act final prin care banca să ratifice primirea banilor pentru rambursarea creditului, iar contractul de novație semnat în data de 18 iunie 2015 după vărsarea banilor, ar fi fost un prag prealabil, obligatoriu, pentru ca banca să ia act de primirea banilor.

În raport de această prezentare a situației de fapt, martora i-a relatat persoanei vătămate în prezența inculpatului, că nu era nevoie de nici un act de conversie valutară prealabil pentru a se lua act de plata unei sume, chiar și în euro, iar contractul este oricum un act cadru formal care se aplica tuturor clienților, urmare a deciziei de conversie a sumelor datorate în franci elvețieni.

Martora a mai menționat că i-a adus la cunoștință persoanei vătămate conținutul contractului de novație din data de 18 iunie 2015, iar aceasta nu părea să înțeleagă nici conținutul acestuia, nici că îl primise la momentul respectiv, 18 iunie 2015, moment în care persoana vătămată a realizat pe deplin că a fost înșelată.

La o dată ulterioară, neînsoțită de avocat, persoana vătămată a prezentat martorei L. copia chitanței din 08 iunie 2015 cu vărsământul celor 50.000 de euro, iar funcționara bancară după ce a analizat datele, a menționat că a conștientizat ce se petrecuse în dosarul respectiv și tot ce a putut întreprinde la momentul respectiv a fost să nu demareze executarea silită, procedură pe care persoana vătămată o risca efectiv.

Martora a precizat că inculpatul a înțeles la acel moment că aceasta conștientizase manoperele frauduloase pe care le înfăptuise, motiv pentru care s-a angajat că va restitui banii personal, după care a devenit însă din ce în ce mai ostil și nu i-a mai răspuns la telefon.

Martora a mai menționat că respectivul contract de novație din 18 iunie 2015 era unul care se efectua la inițiativa băncii și nu a clientului în mod necesar, iar inculpatul nu avea procură pentru asemenea operațiune, rolul său fiind acela de a stinge obligația avută și de a o negocia într-un mod cât mai avantajos această ultimă operațiune.

Cu privire la deschiderea contului din care inculpatul și-a însușit banii persoanei vătămate, a fost audiată și martora I., atât în cursul urmăririi penale cât și al judecății, care a precizat că inculpatul A. este nepotul său, fiul surorii sale decedate, iar în cursul anului 2015, posibil luna iunie, își amintește că a mers, rugată fiind de acesta, la sediul H. din Bd. x, pentru a deschide un cont pe numele său cu împuternicire pentru el, motivând că are de încasat anumite sume de bani de la clienți cu titlu de venit profesional, având conturile poprite.

Martora a menționat că, deși avea deschise conturi la alte bănci pe numele ei, inculpatul i-a precizat că are nevoie de un cont la banca respectivă, drept pentru care finalmente s-a conformat, ulterior momentului deschiderii, deplasându-se o singură dată la oficiul bancar pentru a închide acel cont, iar soldul rămas i l-a înmânat tot inculpatului, menționând că nu cunoaște alte aspecte cu privire la situația adusă la cunoștință.

Martora a mai adăugat că nu a cunoscut titularul vărsământului și obiectul acestuia, respectiv rambursare credit, însă la final a văzut totalul sumei vărsate, nepotul său menționându-i că banii au fost trimiși cu titlu de onorariu avocațial.

Martora a oferit relații și cu privire la anumite sume de bani, pe care martorul P., tatăl inculpatului, i-ar fi vărsat în contul ei, în speță contravaloarea sumei de 30.000 de euro, în RON, în perioada anului 2015, despre această sumă de bani menționând că a fost descărcarea succesorală între inculpat, sora sa și tatăl său și că ulterior a acceptat ca respectiva garsonieră cumpărată cu partea respectivilor bani să fie trecută în proprietatea sa pentru că nepotul său avea patima jocurilor de noroc. Ulterior, a acceptat la insistențele repetate ale acestuia să-i întocmească procură pentru a vinde respectiva garsonieră, banii fiind în parte încasați în numerar de acesta, iar în parte prin cont bancar, elementul particular aici fiind că inculpatul a deschis un cont bancar pe numele său de această dată, fără intermedierea mătușii sale, proprietar al garsonierei vândute, la unitatea bancară B., deși la momentul 11 ianuarie 2016, avea conturile poprite la această unitate bancară.

Relevant pentru prezentul dosar este faptul că, deși la H. SA nu avusese conturi înregistrate vreodată, astfel încât nu exista riscul popririi, inculpatul a avut nevoie de intermedierea mătușii sale și nu a acceptat deschiderea unui cont pe numele său la propunerea persoanei vătămate, după ce în prealabil îi refuzase propunerea acesteia de a deschide un cont pe numele ei.

Curtea a reținut că materialul probator administrat a dovedit faptul că deschiderea respectivului cont pe numele mătușii sale s-a efectuat pentru a asigura un paravan în scopul comiterii faptei prin care să treneze identificarea sa cel puțin pentru o perioadă, cât să îi întărească convingerea persoanei vătămate prin atribuirea calității mincinoase de funcționar bancar mătușii sale, că banca creditoare știe de suma care urmează să fie vărsată în vederea stingerii creditului. În drept, fapta inculpatului A. care, în calitate de avocat al persoanei vătămate G., fiind angajat în vederea stingerii unui credit datorat unității bancare H., i-a prezentat în mod mincinos acesteia în data de 08 iunie 2015, un cont deschis la aceasta unitate bancară, ca aparținând unei funcționare cu atribuții de conducere în cadrul instituției, inducând-o în eroare că prin virarea sumei de 50.000 de euro, pe care ar fi negociat-o în această limită, datoria către bancă urmează să fie stinsă, iar ulterior alimentării contului, în perioada 08 iunie 2015 - 03 iulie 2015, și-a însușit întreaga sumă de bani depusă în contul aflat pe numele numitei I., mătușa inculpatului, pentru care era inculpatul fusese împuternicit în prealabil, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen.

Instanța a reținut că elementul material al laturii obiective constă în acțiunea de inducere în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, săvârșită prin folosirea de mijloace frauduloase. În concret, inculpatul A., a prezentat persoanei vătămate G. o situație neconformă cu realitatea în vederea stingerii unui credit datorat de către aceasta unității bancare H., acțiune cu caracter determinant pentru depunerea de către persoana vătămată a sumei de 50.000 euro în contul deschis de către inculpat pe numele mătușii sale. Inducerea în eroare a constat în prezentarea în mod mincinos față de persoana vătămată, în data de 08 iunie 2015, a contului deschis la H. ca aparținând unei funcționare cu atribuții de conducere în cadrul acestei instituții bancare, fiind acreditată ideea că prin virarea sumei de 50.000 de euro pe care ar fi negociat-o în această limită, datoria către bancă urmează să fie stinsă.

În ceea ce privește forma calificată a acțiunii de inducere în eroare, prin reținerea variantei agravate a săvârșirii infracțiunii de înșelăciune [art. 244 alin. (2) C. pen.], instanța a reținut că această circumstanță este îndeplinită în raport de modalitatea concretă de săvârșire prin folosirea de mijloace frauduloase și nu de calități mincinoase. Soluția se impune, deoarece în prezenta cauză, inculpatul a pretins în mod nereal în legătură cu contul în care persoana vătămată a virat banii, că este deținut de o funcționară cu atribuții de conducere în cadrul băncii creditoare.

Urmarea imediată constă în atingerea adusă relațiilor sociale create în jurul proprietății, persoanei vătămate fiindu-i produsă o pagubă materială ca urmare a inducerii acesteia în eroare. Așadar, infracțiunea de înșelăciune este o infracțiune de rezultat care se consumă în momentul producerii prejudiciului în patrimoniul persoanei vătămate. În concret, inculpatul A. a creat un prejudiciu persoanei vătămate în valoare de 50.000 de euro.

Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă în cauză din materialitatea faptei.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul A. a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, calificate prin scop, conform dispozițiilor art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., întrucât acesta a prevăzut rezultatul faptelor sale și a urmărit producerea lui prin săvârșirea infracțiunii. Scopul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prin mijloace frauduloase a fost de a-și însuși pe nedrept banii persoanei vătămate.

Constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C. proc. pen., fiind probat dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, instanța a dispus condamnarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen.

La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 C. pen., rezultatul inducerii în eroare a persoanei vătămate, inculpatul cauzându-i acesteia un prejudiciu în cuantum de 50.000 euro, faptul că acesta nu este la primul contact cu legea penală, prin Ordonanța procurorului nr. x/P/2010 din data de 14.10.2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, fiind dispusă în sarcina inculpatului aplicarea sancțiunii administrative constând în amendă în cuantum de 1000 RON, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

De asemenea, s-a avut în vedere și atitudinea procesuală adoptată pe parcursul procesului, constatându-se că inculpatul s-a prezentat la un singur termen de judecată, nu a recunoscut infracțiunea imputată, nu a produs probele pe care singur le-a invocat în apărarea sa - chitanțe privind achitarea ratelor la creditul persoanei vătămate și, în ciuda tuturor insistențelor acesteia personal și prin apărător, nu a făcut nici un demers pentru a repara măcar în parte prejudiciul produs sau a se împăca cu partea civilă.

Inculpatul are vârsta de 44 de ani (38 de ani la comiterea faptei), este de profesie avocat, în cadrul Baroului București, necăsătorit.

În ceea ce privește istoricul medical al inculpatului, s-a reținut că în Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus efectuarea unei expertize medicale psihiatrice față de acesta, la acea dată suspectat pentru săvârșirea unor infracțiuni de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Din raportul de expertiză medicală psihiatrică din 20.11.2015, care a urmărit, la data examinării, respectiv 22.10.2015, atât momentele anterioare, cele contemporane comiterii faptei din dosarul respectiv, 23, respectiv 27 ianuarie 2014, cât și cele ulterioare, până la momentul examinării, a reieșit pe de o parte că a avut discernământul păstrat în raport de respectivele fapte imputate, iar pe de altă parte, la examenul stării psihice actuale a reieșit că prezintă o cooperare eficientă, contact psiho-verbal bun, coerent, fără deficit operațional logic, cu capacitate de înțelegere, judecată și raționament, iar la motivația presupuselor fapte anchetate a prezentat aceeași replică-patent "treceam printr-o perioadă dificilă financiar, credeam că nu o să mai am bani de medicamente, și am făcut fapta pentru care îmi este rușine și pe care nu trebuia să o fac".

În raport de prezenta faptă, s-a reținut că în perioada 13.08 - 19.08.2015 inculpatul a fost internat la Spitalul Alex. Obregia în vederea realizării expertizei menționate, prezentând în cadrul tabloului general al afecțiunii schizoafectivă un episod depresiv în remisiune, așadar la aproximativ două luni de la momentul comiterii din prezentul dosar.

Curtea a avut în vedere și faptul că infracțiunea de înșelăciune imputată are un pericol social ridicat, prin prisma faptului că inculpatul a săvârșit aceste fapte în calitate de avocat, profesie menită să respecte și să apere legea în primul rând prin respectarea dreptului cetățeanului, inculpatul săvârșind fapta tocmai prin aceea că s-a folosit de această calitate, așa încât legiuitorul a manifestat severitate atunci când a stabilit limitele pedepsei, ce nu exclud ca în procesul de individualizare judiciară a executării, ținându-se cont de gravitatea concretă, de condițiile de comitere, de persoana infractorului și de posibilitățile sale de reeducare, să se dispună și executarea în regim de detenție.

În cauză, fiind conștient de implicarea judiciară prin angajarea sa în desfășurarea unor activități ilicite, raportat la pregătirea profesională juridică a funcției de avocat, încălcând atât statutul civic al cetățeanului dar și deontologia unui reprezentant al apărării ordinii de drept, beneficiind anterior și de clemență, inculpatul a dat dovadă de ignoranță față de aceste instituții în scopul obținerii unor avantaje personale, care nu sunt apte de a contribui la încrederea cetățeanului în respectarea instituirii unei ordini de drept.

Față de aceste considerente, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare. În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen., pe o durată de 2 ani. În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiul drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale. S-a constatat că prezenta faptă a fost săvârșită până la rămânerea definitivă a Sentinței penale nr. 12/F/17.04.2015 a Curții de Apel Brașov, definitivă la data de 22.10.2015, prin care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 1 an și 2 luni închisoare, cu aplic. art. 91 C. pen., pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

În baza art. 97 C. pen., s-a anulat suspendarea executării pedepsei de 1 an și 2 luni închisoare, s-a descontopit aceasta pedeapsa rezultantă în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 323 C. pen. și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 320 C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. - 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a contopit pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin prezenta cu pedepsele de 1 an închisoare și 6 luni închisoare, sens în care s-a stabilit pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care s-a adăugat 1/3 din totalul celorlalte, rezultând 1 an și 6 luni închisoare.

S-a aplicat, conf. art. 45 alin. (1) C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen., pe o durată de 2 ani, precum și pedeapsa accesorie, conf. art. 45 alin. (5) C. pen.

Cu privire la latura civilă, Curtea a reținut că persoana vătămată G. s-a constituit parte civilă cu suma de 90.000 euro, reprezentând: 50.000 de euro suma remisă inculpatului - prejudiciu efectiv și 5.000 euro onorariu avocat, 13.000 euro dobânda legală penalizatoare, iar diferența până la 90.000 euro, dobândă bancară plătită în perioada în care inculpatul pretindea că face demersuri la bancă.

Ulterior, partea civilă G. a depus la dosarul cauzei precizări privind pretențiile civile.

Curtea a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă G. și a obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 50.000 euro (c/v în RON la cursul de la data plății) cu titlu de daune materiale, la care se adaugă dobânda legală, calculată de la data săvârșirii faptei.

Soluția s-a impus în temeiul art. 10 din O.G. nr. 13/2011 - conform căruia "dispozițiile art. 1535 și art. 1538 - 1543 din Legea nr. 287/2009, republicată, sunt aplicabile dobânzii penalizatoare" și al art. 1381 alin. (3) C. proc. civ., sunt aplicabile prevederile art. 1535 alin. (1) C. civ., potrivit cărora "În cazul în care o suma de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu." Prin urmare, în cazul executării cu întârziere a obligației de plată a sumei de bani, indiferent de izvorul obligației, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada vreunui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit. Potrivit acelorași dispoziții, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.

Or, conform principiului reparației integrale a prejudiciului, persoana păgubită este îndreptățită să pretindă repararea întregului prejudiciu, respectiv efectiv (damnum emergens), cât și beneficiul nerealizat (lucrum cessans), care, în cazul obligațiilor bănești, este prezumat de legiuitor, în conformitate cu prevederile art. 1385 alin. (3) C. civ. și 1535 C. civ., la nivelul dobânzii legale. În privința datei de la care se va calcula dobânda legală, se reține că, potrivit art. 1381 alin. (2) și (3) coroborat cu art. 1535 alin. (1) C. civ., în cazul răspunderii civile delictuale, dobânda curge de drept, de la data comiterii producerii faptei ilicite (Decizia nr. 1910 din data de 24 noiembrie 2017 pronunțată de secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Curtea nu a obligat inculpatul și la plata ratelor și dobânzilor penalizatoare plătite de către partea civilă conform susținerilor sale, din 2014 exclusiv din culpa inculpatului, în cuantum de 11.000 euro, arătând, pe de o parte faptul că în cauză nu operează răspunderea contractuală ci cea delictuală, neputând fi atrasă răspunderea inculpatului pentru debite decurgând dintr-un contract încheiat între alte părți, și, pe de altă parte, că aceste pretenții nu au fost dovedite, fiind lipsit de relevanță faptul că ar fi fost plătite din 2014 - anterior săvârșirii infracțiunii de către inculpat, acesta neputând fi ținut pentru o datorie existentă înaintea comiterii faptei imputate. S-a susținut că, din înscrisurile existente la dosar, rezultă că la data de 7.06.2019, partea civilă figura cu un credit restant de 11.087,37 euro înglobat în principal și 10.452 euro reprezentând dobânzi restante și 353,37 euro penalități, conform Actului adițional nr. x/7.06.2019.

În ceea ce privește suma de 5.500 de euro solicitată drept prejudiciu alături de cei 50.000 euro pretinși inițial, s-a arătat că aceasta nu reprezintă urmarea săvârșirii infracțiunii de înșelăciune de către inculpat, deoarece cu referire la suma de 1500 de euro stabiliți drept avans acordat la momentul semnării contractului de asistență juridică, nu s-a stabilit intenția de a înșela. Cu privire la celelalte două tranșe din onorariu, partea civilă a precizat despre o sumă de 2500 de euro, că ar fi fost înmânată de fapt, pentru efectuarea unui concediu de către inculpat, prin urmare ar avea forma unui împrumut, iar despre alți 1500 de euro, că ar fi fost pretinși cu titlu de onorariu, după care a menționat că îi consideră și pe cei 2500 de euro, ca fiind dați cu același titlu.

Prin urmare, dată fiind ambiguitatea atât a titlului cu care au fost remiși cât și a împrejurărilor în care s-au petrecut aceste fapte, Curtea a considerat că aceste sume nu pot fi apreciate drept urmare a infracțiunii.

Instanța de fond nu a admis cererea de înființare a popririi cu privire la suma de 15.000 de euro rezultată din contractul de împrumut încheiat la notarul public N., la data de 27.11.2015, autentificat sub nr. x cu care inculpatul A. îl împrumuta pe numitul F., motivat de caracterul prezumtiv fals al acestui înscris, care nu detaliază modalitatea concretă în care s-au plătit banii respectivi, data plăților, cuantumul acestora, existând doar declarația inculpatului A., în sensul că ar fi înmânat până la data contractului suma respectivă împrumutatului, rezultând astfel că modalitatea ar fi fost materializată în numerar.

S-a arătat că în cauză a fost audiat și împrumutatul, care a recunoscut că a primit suma de bani și a precizat fără a dovedi, că a restituit o sumă ce o aproximează la 1.000 de euro din împrumut, nedeținând la momentul respectiv banii necesari pentru restituirea în totalitate, deși inculpatul i-a solicitat aceasta în scopul acoperirii prejudiciului din dosar.

Curtea a avut în vedere și Decizia Curții Constituționale a României nr. 20/2016, potrivit căreia creanța cu privire la care se poate înființa poprirea trebuie să fie certă și lichidă, nefiind obligatoriu să fie exigibilă, condiții care nu sunt îndeplinite în cauză și aspectul că, contul creditor în care suma ar fi trebuit poprită, aparține tatălui inculpatului, și nu acestuia.

A fost respinsă cererea de acordare a daunelor morale. Curtea a arătat că infracțiunea dedusă judecății în modalitatea concretă de săvârșire nu este dintre cele cauzatoare de prejudiciu moral și nu se regăsesc criteriile de analiză (consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării), potrivit doctrinei, orice infracțiune de înșelăciune fiind grefată și pe naivitatea persoanei vătămate.

În același sens, inducerea în eroare exercitată de către inculpat a condus la prejudiciul cauzat și datorită pasivității inexplicabile a părții civile, care, deși consumator al unui contract bancar, nu a realizat că stingerea contractului de creditare se putea face doar prin virarea debitului restant numai în contul atașat creditului, nu a deținut pentru o lungă perioadă de timp chitanța originală care făcea dovada stingerii obligației, nu a manifestat o minimă diligență pentru a obține de la bancă actul care consfințea stingerea obligației, prezentându-se la unitatea creditoare după doi ani de la data săvârșirii faptei și numai la insistențele unui funcționar bancar, toate aceste argumente neputând constitui temei pentru acordarea de daune morale.

Curtea a respins cererea de luare a măsurii sechestrului cu privire la autoturismul proprietate personală al inculpatului, constatând că nu sunt întrunite condițiile art. 249 alin. (1), (2) și 5 C. proc. pen., având în vedere situația juridică a acestuia, respectiv gajat cu deposedare pentru alte datorii contractate de la numitul Q., persoană din anturajul inculpatului și de la tatăl acestuia și starea materială a bunului, aflat într-o stare avansată de uzură.

Fiind întrunite condițiile art. 249 alin. (1), (2) și 5 C. proc. pen., Curtea a instituit măsura sechestrului asigurător asupra cotei indivize din dreptul de proprietate de 3/16, care revine inculpatului conform C.M. nr. 50/26.09.2005, din imobilul apartament, situat în București, Bd. x, până la concurența sumei de 50.000 euro.

De asemenea, constatând îndeplinite condițiile, în baza art. 254 alin. (1) C. proc. pen., a instituit măsura popririi asupra conturilor active ale inculpatului, în RON, euro și U.S.D., deschise la B.., C.., D. și E.., pentru soldul creditor până la concurența sumei de 50.000 euro (c/v în RON). În ceea ce privește onorariul apărătorului persoanei vătămate, Curtea a constatat că prin chitanța din 3.09.2019 și factura nr. x din 18.01.2019, aceasta a achitat apărătorului său onorariul de 1.800 euro și prin factura nr. x/5.09.2019 și chitanțele din 16.09 și 26.11.2019, aceasta a achitat în două tranșe sumele de câte 5.000 RON, astfel încât, în baza art. 276 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumelor de 1800 euro și 10.000 RON către partea civilă, cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul A. și partea civilă G..

Inculpatul A. nu și-a motivat apelul în scris și nici nu s-a prezentat în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție. La primul termen de judecată, legal citat (inculpatul primind personal citația și luând, conform art. 353 alin. (2) C. proc. pen., termen în cunoștință), acesta a solicitat amânarea cauzei din motive medicale, cerere ce i-a fost încuviințată, însă la termenul următor nu s-a mai prezentat și nici nu a depus la dosar alte cereri. Nici în perioada cuprinsă între data dezbaterilor și cea a pronunțării, inculpatul nu a depus concluzii scrise prin care să învedereze criticile pe care le aduce hotărârii.

Prin motivele de apel depuse la dosar, partea civilă G. a criticat hotărârea atât sub aspectul laturii penale, cât și a celei civile. S-a arătat că pedeapsa aplicată de instanța de fond nu a fost în mod corect individualizată, aplicarea unei sancțiuni egale cu minimul prevăzut de lege nefiind de natură a reflecta gravitatea și circumstanțele comiterii faptei, mai ales din perspectiva calității de avocat a inculpatului, acesta acționând pe fondul relației de încredere de care se bucura din partea părții civile.

Sub aspectul laturii civile s-a solicitat, în esență, admiterea în totalitate a acțiunii civile și obligarea inculpatului la plata sumelor de 55.000 euro reprezentând prejudiciu efectiv, 5.000 euro daune morale, 13.500 euro dobândă legală penalizatoare pentru sumele de bani achitate în perioada 2015 - 2019, 11.000 euro rate și dobânzi bancare penalizatoare plătite efectiv din culpa acestuia, precum și acordarea cheltuielilor judiciare de 1.800 euro și 10.000 RON.

Analizând hotărârea apelată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte reține următoarele:

În ceea ce privește apelul inculpatului, în cauză nu s-au identificat motive de desființare a sentinței și care să conducă la admiterea căii de atac promovate de acesta.

Astfel, sub aspectul situației de fapt, se constată că a fost în mod corect stabilită de prima instanță, din analiza materialului probator administrat în cauză Înalta Curte reținând, în esență, că inculpatul A., acționând în calitate de avocat împuternicit de partea civilă să negocieze închiderea anticipată a unui credit contractat de la H. SA, i-a prezentat acesteia în mod mincinos faptul că a luat legătura cu funcționarii băncii și a stabilit o rambursare anticipată a creditului restant pentru valoarea de 50.000 euro, iar la data de 08.06.2015, a determinat-o să vireze suma în contul nr. x, aparținând martorei I. (mătușa sa) și pe care era împuternicit, precizându-i că persoana titulară de cont este directoarea unității bancare, după care și-a însușit întreaga suma de bani.

Similar primei instanțe, Înalta Curte va înlătura declarațiile inculpatului de nerecunoaștere a faptei date înainte de a se dispune efectuarea in personam a urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești, fiind infirmate de celelalte probe administrate. De altfel, se constată că, după data de 3 martie 2018, când a fost ascultat în calitate de suspect și a recunoscut săvârșirea faptelor prezentând în mod detaliat modalitatea de operare, acesta a mai fost audiat de către procuror la datele de 21 iunie 2018, 27 iunie 2018, 13 iulie 2018, 23 iulie 2018, 11 decembrie 2018 menținându-și aceeași poziție procesuală. Inculpatul a arătat că i-a spus părții civile că prin vărsarea sumei de 50.000 de euro în contul pe care i l-a indicat și care, în realitate, aparținea mătușii sale, se stinge creditul pe care aceasta îl contractase de la H., și că, ulterior, și-a însușit banii și i-a cheltuit în interes personal; a recunoscut faptul că toate sumele pe care le-a primit de la partea civilă au fost cu titlu de asistență juridică, inclusiv cheltuieli necesare contractului de asistență juridică, că nu și-a îndeplinit aceste obligații, motiv pentru care a și confirmat, printr-un înscris, că îi datorează inclusiv această sumă; totodată, nu a infirmat susținerile părții civile în sensul că i-ar fi comunicat faptul că va da banca în judecată, aceasta fiind o procedură judiciară obligatorie pentru sistarea ratelor, menționând că nu a inițiat nici un demers în acest sens.

Instanța de apel constată că aceste declarații se coroborează cu cele ale părții civile G. și ale martorei L., care, în calitate de funcționar bancar, în cadrul unei întâlniri la care au participat atât partea civilă cât și inculpatul, a fost prezentă la discuția dintre aceștia cu privire la rambursarea integrală a creditului, partea civilă având o reprezentare deformată asupra situației sale: "îmi amintesc că doamna G. era nedumerită cu privire la o suma de bani despre care afirma că i-ar fi înmânat-o, cu privire la întregul credit, menționând că a făcut o rambursare integrală a creditului, discuția dintre cei doi fiind foarte delicată, în raport de mine, deoarece numita G. părea că nu înțelege nimic din ce vorbesc (...)" . Martora a mai relatat că toată procedura pe care partea civilă i-o descrisese și pe care aceasta o aflase de la inculpat (contractul de novație semnat în data de 18 iunie 2015, după vărsarea banilor, ar fi fost un prag prealabil, obligatoriu, pentru ca banca să ia act de primirea banilor și că mai era nevoie doar de un act final prin care banca să ratifice primirea banilor pentru rambursarea creditului), nu era reală și că i-a explicat acesteia, în prezența inculpatului, că nu era nevoie de nici un act de conversie valutară prealabil pentru a se lua act de plata unei sume, chiar și în euro, iar contractul este oricum un act cadru formal care se aplica tuturor clienților, urmare a deciziei de conversie a sumelor datorate în franci elvețieni. Din depoziția martorei mai rezultă că, inculpatul, conștientizând că faptele sale au fost descoperite, s-a angajat că va restitui banii personal, după care a devenit din ce în ce mai ostil și nu i-a mai răspuns la telefon.

De asemenea, probatoriul este completat și de declarația martorei I. titulara contului ba