ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație formulat de inculpații A. și B., reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 135/S/07.07.2021 a Tribunalului Brașov, pronunțată în dosarul penal nr. x/2019 s-a dispus în baza art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (7 acte materiale) a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. pe o durată de 2 ani.

În baza art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (3 acte materiale) a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. pe o durată de 2 ani.

În baza art. 326 din C. pen. a dispus condamnarea aceluiași inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare.

În baza art. 326 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (3 acte materiale) a dispus condamnarea aceluiași inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care a adăugat un spor legal de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 1 an închisoare, pedeapsa principală rezultantă fiind de 3 ani închisoare, alături de care a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. pe o durată de 2 ani, pedeapsă complementară executabilă conform art. 68 lit. b) din C. pen.

În baza art. 91 alin. (1), art. 92 alin. (1) din C. pen. și art. 97 alin. (2) din C. pen. a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei principale pe durata unui termen de 4 ani.

În baza art. 93 alin. (1) lit. a) - e), alin. (3) din C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A. a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la serviciul de probațiune în raza căruia domiciliază, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

- să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile, în cadrul Direcția de Servicii Sociale Brașov, al Primăriei com. Prejmer, jud. Brașov sau a altui loc de muncă stabilit de serviciul de probațiune în raza căruia domiciliază.

În temeiul art. 93 alin. (2) din C. proc. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatului A. i s-a impus să respecte următoarele obligații:

- să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate;

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen. i s-a atras atenția inculpatului A. asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen. a căror nerespectare poate conduce la revocarea suspendării sub supraveghere.

În baza art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (7 acte materiale) a dispus condamnarea inculpatului B. la o pedeapsă de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. pe o durată de 2 ani.

În baza art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (3 acte materiale) a dispus condamnarea aceluiași inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. pe o durată de 2 ani.

În baza art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 326 din C. pen. a dispus condamnarea aceluiași inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare.

În baza art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 326 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (3 acte materiale) a dispus condamnarea aceluiași inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. a aplicat inculpatului B. pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care a adăugat un spor legal de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 1 an închisoare, pedeapsa principală rezultantă fiind de 3 ani închisoare alături de care a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. pe o durată de 2 ani, pedeapsă complementară executabilă conform art. 68 lit. b) din C. pen.

În baza art. 91 alin. (1), art. 92 alin. (1) din C. pen. și art. 97 alin. (2) din C. pen. a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei principale pe durata unui termen de 4 ani.

În baza art. 93 alin. (1) lit. a) - e), alin. (3) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul B. a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la serviciul de probațiune în raza căruia domiciliază, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

- să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile, în cadrul Direcția de Servicii Sociale Brașov, al Primăriei com. Bunești jud. Brașov sau a altui loc de muncă stabilit de serviciul de probațiune în raza căruia domiciliază.

În temeiul art. 93 alin. (2) din C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatului B. i s-a impus să respecte următoarele obligații:

- să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate;

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen. a atras atenția inculpatului B. asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen. a căror nerespectare poate conduce la revocarea suspendării sub supraveghere.

În baza art. 397 raportat la art. 25 din C. proc. pen. a admis în parte pretențiile părții civile și a obligat inculpații A. și B., în solidar, să plătească părții civile Agenția de Plăți pentru Agricultură suma de 623.623,4 RON la care s-au adăugat accesoriile fiscale prevăzute de legislația în vigoare, calculate de la data efectuării fiecărei plăți până la data efectuării plății integrale a debitului.

A respins cererea părții civile de obligare a numitului C. la plata unor sume de bani cu titlu de despăgubiri civile.

A menținut măsurile asiguratorii dispuse în cursul urmăririi penale în dosarul nr. x/2015 al D.N.A - Serviciul Teritorial Brașov, după cum urmează:

- 6 instrumente financiare (acțiuni) la SIF - Banat Crisana SA (CUI x), cu o valoare totală de 0,6 RON, (1 acțiune = 0,10 RON);

- 10 instrumente financiare (acțiuni) la SIF - Moldova SA (CUI x), cu o valoare totală de 1,00 RON, (1 acțiune = 0,10 RON);

- 32 instrumente financiare (acțiuni) la SIF - Transilvania SA (CUI x), cu o valoare totală de 3,2 RON, (1 acțiune = 0,10 RON);

- 38 instrumente financiare (acțiuni) la SIF - Muntenia SA (CUI x), cu o valoare totală de 3,8 RON, (1 acțiune = 0,10 RON);

- 10 instrumente financiare (acțiuni) la SIF - Oltenia SA (CUI x), cu o valoare totală de 1,00 RON, (1 acțiune = 0,10 RON).

- autoturismul x, cu seria de șasiu x, de culoare principală negru, fabricat în anul 2006 și înmatriculat la data de 10.05.2018 cu numărul x, cu o valoare estimată la suma de 2.600 euro;

- autoturismul x, cu seria de șasiu x, de culoare principală albastru, fabricat în anul 2001 și înmatriculat la data de 09.08.2013 cu numărul x, cu o valoare estimată la suma de 1.500 euro,

- 6 instrumente financiare (acțiuni) la SIF - Banat Crisana SA (CUI x), cu o valoare totală de 0,6 RON, (1 acțiune = 0,10 RON);

- 10 instrumente financiare (acțiuni) la SIF - Moldova SA (CUI x), cu o valoare totală de 1,00 RON, (1 acțiune = 0,10 RON);

- 32 instrumente financiare (acțiuni) la SIF - Transilvania SA (CUI x), cu o valoare totală de 3,2 RON, (1 acțiune = 0,10 RON);

- 38 instrumente financiare (acțiuni) la SIF - Muntenia SA (CUI x), cu o valoare totală de 3,8 RON, (1 acțiune = 0,10 RON);

- 10 instrumente financiare (acțiuni) la SIF - Oltenia SA (CUI x), cu o valoare totală de 1,00 RON, (1 acțiune = 0,10 RON).

- autoturismul x, cu seria de șasiu x, de culoare principală gri, fabricat în anul 2014 și înmatriculat la data de 26.01.2018 cu numărul x, cu o valoare estimată la suma de 18.000 euro;

- autoturismul x, cu seria de șasiu x, de culoare principală negru, fabricat în anul 2002 și înmatriculat la data de 23.09.2008 cu numărul x, cu o valoare estimată la suma de 2.500 euro.

- terenul intravilan în suprafață de 1.134 mp situat în localitatea Bunești, județ Brașov, având nr. cadastral/topografic x, 54, cartea funciară nr. x Bunești (nr. CF vechi x) și casă de piatră identificată cu nr. cadastral x, nr. topografic x, cartea funciară nr. x Bunești (nr. CF vechi x);

- cota de 1/8 din terenul intravilan în suprafață de 2.142 mp situat în localitatea Bunești, județ Brașov, având nr. cadastral/topografic x, 393, cartea funciară nr. x Bunești (nr. CF vechi x) și cota de 1/8 din casă de locuit, situată la aceeași adresă și identificată cu nr. cadastral x, nr. topografic x, cartea funciară nr. x Bunești (nr. CF vechi x);

- cota de 1/4 din terenul intravilan în suprafață de 907 mp situat în localitatea Bunești, județ Brașov, având nr. cadastral/topografic x, 700, cartea funciară nr. x Bunești (nr. CF vechi x) și cota de 1/4 din casă de locuit, situată la aceeași adresă și identificată cu nr. cadastral x, nr. topografic x, cartea funciară nr. x Bunești (nr. CF vechi x), valoarea totală a imobilelor sechestrate fiind estimată la suma de 410.351,15 RON.

toate acestea până la concurența sumei de 574.761,35 RON, așa cum s-a dispus prin ordonanțele din 14.02.2019 și 19.03.2019 ale DNA - Serviciul Teritorial Brașov.

În baza art. 404 și art. 25 alin. (3) din C. proc. pen. a dispus desființarea următoarelor înscrisuri:

- declarația pe proprie răspundere pentru completarea registrului agricol înregistrată sub nr. x/11.05.2015 și anexa acesteia, tabelul centralizator înregistrat sub nr. x/11.05.2015;

- declarația pe proprie răspundere pentru completarea registrului agricol înregistrată la Primăria Bunești sub nr. x din 27.05.2016;

- declarația pe proprie răspundere pentru completarea registrului agricol înregistrată la Primăria Bunești sub nr. x din 25.04.2017;

- declarația pe proprie răspundere pentru completarea registrului agricol înregistrată la Primăria Bunești sub nr. x din 20.04.2018;

- declarația notarială autentificată la data de 13.05.2010;

- declarația notarială autentificată sub nr. x/29.03.2013.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov, inculpații A. și B. și partea civilă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Prin decizia penală nr. 49/AP din data de 18 ianuarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, s-a dispus în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov împotriva sentinței penale nr. 135/S/09.07.2021 a Tribunalului Brașov, pe care a desființat-o sub aspectul neaplicării pedepselor accesorii și rejudecând în aceste limite:

În baza art. 65 din C. pen. s-a aplicat inculpatului A., pe lângă fiecare dintre infracțiunile prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. pentru care a fost condamnat în primă instanță și pe lângă pedeapsa finală aplicată pentru concursul de infracțiuni pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen.

S-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei principale.

În baza art. 65 din C. pen. s-a aplicat inculpatului B., pe lângă fiecare dintre infracțiunile prevăzute de art. 48 din C. pen. raportat la art. 181 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. pentru care a fost condamnat în primă instanță și pe lângă pedeapsa finală aplicată pentru concursul de infracțiuni, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen.

S-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei principale.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. pen. s-au respins apelurile declarate de inculpații A., B. și partea civilă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură împotriva aceleiași sentințe.

S-a constatat că prin încheierea pronunțată în dosarul penal nr. x/2019 s-a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurator instituit asupra cotei de 1/8 din imobilul teren intravilan în suprafață de 2142 mp și casă situat în localitatea Bunești, jud. Brașov, înscris în CF nr. x OCPI Brașov - BCPI Rupea (nr. CF veche x) la A1, A1.1 cu nr. top x nr. cadastral x.

S-a menținut sechestrul asigurator (poprire) asupra sumelor de bani existente în contul inculpatului B. nr. x deschis la D. SA - Agenția Rupea, inclusiv a sumelor încasate din vânzarea cotei păți din imobilul menționat.

Împotriva hotărârii instanței de apel, în termen legal, au declarat recurs în casație inculpații A. și B., invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., prin prisma căruia au arătat că au fost condamnați pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală.

Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, după ce au prezentat evoluția textului normei de incriminare, inculpații au menționat că după modificare normei de incriminare prin Legea nr. 283/2020, ce transpune Directiva UE 2017/1371 a Parlamentului European și a Consiliului, se constată o schimbare fundamentală privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal, schimbare care nu s-a reflectat în dreptul intern prin legea de transpunere a directivei. Astfel, s-a arătat că în demersul de interpretare a art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, care transpune art. 3 alin. (2) lit. a)i din Directivă nu poate fi ignorată reglementarea comunitară pentru stabilirea elementelor de tipicitate ale infracțiunii de fraudă, având în vedere că aceste două texte au același obiect de reglementare. Deoarece nu există niciun act normativ de transpunere a dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Directiva UE 2017/1371 s-a apreciat de inculpați că acest text este direct aplicabil în conformitate cu efectul de substituire al directivei în cauză. Coroborând art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu art. 3 alin. (2) lit. a)i și art. 4 alin. (3) din Directiva UE 2017/1371, inculpații au menționat că urmarea infracțiunii, aceea de "obținere" de fonduri, a fost înlocuită în legislația comunitară cu "deturnarea" de fonduri, având definiția dată de art. 4 alin. (3) din Directivă. Inculpații au precizat că deturnarea fondurilor implică în mod necesar acțiunea funcționarului public căruia îi este încredințată gestionarea respectivelor fonduri sau active.

Inculpații au criticat faptul că raționamentul acuzării constă în interpretarea unor texte din legea civilă, și anume, art. 6 și 7 din O.U.G. nr. 125/2006 și art. 7 și 8 din O.U.G. nr. 3/2017, texte care indică cine sunt beneficiarii plăților directe în cadrul schemelor APIA, instanțele de fond deducând caracterul infracțional al depunerii de către A., prin intermediul lui B., care a acționat ca mandatar, a cererilor unice de plată întrucât solicitantul nu era utilizator al suprafețelor de teren declarate, în sensul interpretat de instanța din legea civilă, acela că nu folosea în mod direct aceste terenuri, și astfel nu îndeplinea condițiile prevăzute de art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006 și, respectiv, art. 7 din O.U.G. nr. 3/2015. Au arătat că faptele săvârșite sub imperiul art. 6 și 7 din O.U.G. nr. 125/2006 sunt incriminate și pedepsite separat ca 7 acte materiale în perioada 2009 - 2015 ale unei infracțiuni unice de folosire de mijloace frauduloase, în formă continuată, iar cele săvârșite sub imperiul art. 7 și 8 din O.U.G. nr. 3/2015 o altă infracțiune de folosire de mijloace frauduloase în formă continuată, 3 acte materiale în perioada 2016 - 2019, separarea în două infracțiuni continuate, constând în acte materiale identice (depunerea cererii anuale de plată) făcându-se exclusiv pe criteriul succesiunii legii civile în timp. De asemenea, inculpații au criticat și că, în ceea ce privește elementele de tipicitate ale infracțiunii de fals în declarații, art. 326 din C. pen., instanțele s-au raportat din nou la aceleași dispoziții din legea civilă, O.U.G. nr. 125/2006 și O.U.G. nr. 3/2015, prin raportare la declarațiile pentru completarea registrului agricol al comunei Bunești, declarații prin care s-ar fi atestat în mod fals că A. este utilizatorul suprafețelor de 8,18 ha luat în comodat de la F. și 2,48 ha aferente unor procese-verbale de punere în posesie.

Recurenții au arătat că instanțele nu au ținut cont de apărările lor privind situația de fapt, respectiv că terenurile în cauză au fost pășunate efectiv, scopul măsurii europene fiind atins; că pășunarea efectivă a fost realizată de turma comunei în care și inculpatul A. aveau animale, prin ciobani care se ocupau în mod direct de această activitate, audiați ca martori; că această practică era generalizată la nivelul comunei, în sensul că toți proprietarii de pajiști și de animale își dădeau terenurile către ciobani în schimbul pășunării animalelor lor, încasând subvenții APIA pentru aceste terenuri; că proprietarii de animale și de terenuri nu plăteau ciobanilor taxa de pășunat, respectiv suma calculată per animal pe care o percep ciobanii pentru activitatea lor; că ciobanii nu plăteau proprietarilor de terenuri nicio taxă de pășunat. respectiv o chirie pentru folosința terenurilor în cauză, cele două obligații reciproce compensându-se în fapt; că nu au existat contracte scrise cu ciobanii, ci doar înțelegeri verbale.

Inculpații au specificat că în cauză este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., întrucât faptele nu corespund tiparului de incriminare și nu întrunesc sub aspectul laturii obiective elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea. Astfel, au apreciat că fapta reținută de instanțele de fond nu corespunde sensului abstract de incriminare, nici din perspectiva art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și nici din perspectiva art. 326 din C. pen., pentru ambele infracțiuni caracterul infracțional al faptelor fiind dedus exclusiv din interpretarea unor dispoziții din legea civilă, art. 6 și 7 din O.U.G. nr. 125/2006 și art. 7 și 8 din O.U.G. nr. 3/2015. Au arătat că, deși se reține o singură infracțiune, art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/20000 săvârșită în formă continuată între anii 2009 - 2019, constând în depunerea cererii de plată, aceasta a fost împărțită în două infracțiuni continuate, respectiv șapte acte materiale în perioada 2009 - 2015 și trei acte materiale în perioada 2016 - 2017, exclusiv pe criteriul aplicării legii civile în timp, în mod similar, întâmplându-se lucrurile și pentru infracțiunea de fals în declarații.

Un alt aspect pentru care au considerat că fapta nu corespunde sensului abstract de incriminare din perspectiva art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 este acela al naturii juridice al documentelor depuse la APIA în perioada 2009-2019, cererea unică de plată fiind un formular tipizat care include o declarație de suprafață în cuprinsul căreia sunt descrise parcele pentru care se solicită sprijin, fără a se face trimitere la dispozițiile O.U.G. nr. 125/2006 și fără a se face precizarea expresă în formular că utilizarea terenului pentru care se solicită sprijin trebuie să se facă în mod direct și nemijlocit. În consecință, au apreciat inculpați că o cerere unică de plată nu se circumscrie normei de incriminare, respectiv ipotezei de "folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte incomplete" sub aspectul naturii juridice, ci are natura unei cereri, putând fi aprobată sau respinsă, neavând caracterul de document sau de declarație. Se mai menționează că A. avea calitatea de arendaș al terenului, respectiv de comodatar, încadrându-se în ipoteza legii.

În opinia recurenților interpretarea dată de instanțele de fond normei de incriminare este contrară Directivei 2017/1371 în vigoare de la 06.07.2019 care este aplicabilă în conformitate cu efectul de substitute și cu principiul interpretării dreptului național în lumina dreptului comunitar. Au arătat că această infracțiune trebuie analizată în viziunea noii directive europene ce are în vedere scopul alocării fondurilor respective. Ca atare, au afirmat că fapta la care se referă rechizitorul nu se înscrie în conceptul de antijuridicitate față de care se analizează tipicitatea infracțiunii, întrucât ea este conformă exigențelor ordinii juridice în ansamblul său.

Inculpații au precizat că există o sancțiune de drept administrativ pentru eventualele nereguli în procedura de obținere a fondurilor europene, inclusiv prin APIA, astfel că, potrivit jurisprudenței și principiilor generale de drept apelarea la sancțiunile de drept penal trebuie să reprezinte o ultima ratio, o situație de excepție și nu o situație de drept comun.

S-a mai arătat că simpla constatare a folosirii sau prezentării de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete nu conduce în mod automat, de plano, la prezumția absolută că astfel s-a produs și rezultatul infracțiunii, absolut necesar din perspectiva legiuitorului, respectiv, "daca fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active ... ", iar instanțele de fond nu au analizat această cerință a normei de incriminare.

Cu referire la complicitatea la infracțiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, inculpatul B. a menționat că prin însăși ipoteza legii penale autoratul este diferit de complicitate și presupune obligatoriu săvârșirea nemijlocită a faptei și, sub aspectul legii penale de incriminare raportat la situația de fapt, era necesar ca autorul faptei A. să depună cererea și să încaseze banii pentru a fi complet conținutul infracțiunii, or A. nu a depus nemijlocit cererea și nu poate fi considerat autor chiar dacă el este cel care a încasat banii. Astfel, inculpatul B. a considerat că în lipsa autoratului nu poate exista un complice și nu este posibil ca unul și același act material al depunerii cererii să constituie în drept atât autorat, cât și complicitate.

Recurenții au apreciat că O.U.G. nr. 125/2006 și O.U.G. nr. 3/2015 nu au nicio aplicare în ce privește completarea registrului agricol, acestea reglementând cu totul alte domenii, respectiv condițiile de acordare a sprijinului APIA și, prin urmare, nu este posibilă analiza conținutului adevărat sau fals al acestor declarații în raport de legislația aplicabilă plăților directe, ori analiza caracterului fals al acestor declarații s-au făcut prin raportare la interpretarea dată de instanța de fond unei ordonanțe fără aplicabilitate în întocmirea acestor declarații. Din aceste motive, inculpații au considerat că elementele de tipicitate ale infracțiunii de fals în declarații nu sunt îndeplinite.

În opinia inculpaților, acordarea mandatului lui B. în anul 2017 și 2018 pentru semnarea declarațiilor de completare a registrului agricol în anii 2017 și 2018 exclude falsul în declarații în forma autoratului și, mai mult, înscrisul semnat de A. nu a fost declarație, ci o împuternicire în cuprinsul căreia nu face nicio referire la faptele ce ar urma să fie atestate, fiind un mandat civil în termeni generali. În consecință, lipsind caracterul nemijlocit al faptei comise de autor nu este posibilă complicitatea.

Cât privește complicitatea la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 reținută pentru inculpatul B., constând în aceea că l-a însoțit pe A. la APIA pentru depunerea cererilor în 2017 - 2018 s-a arătat că aceasta nu se circumscrie complicității, întrucât depunerea cererilor de către A. în anii 2016, 2017 și 2018 a fost realizată în mod direct, iar simpla însoțire nu constituie nici înlesnire și nici ajutor.

Recurenții au susținut că semnarea de către B., în calitate de secretar al comunei Bunești, al celor trei adeverințe emise în anii 2016, 2017 și 2018 în care atestă situația din registrul agricol cu cele 8,8 ha luate în comodat nu are caracterul unei complicități la infracțiunea prevăzuta de art. 181 alin. (1) al Legii nr. 78/2000, deoarece lui A. i se impută depunerea cererilor unice de plata în 2016, 2017 și 2018 în cuprinsul cărora ar fi declarat necorespunzător adevărului că utilizează terenurile în cauză, ori emiterea adeverințelor privind situația din registrul agricol de către Primăria Bunești a fost un eveniment distinct, fără legătură cu depunerea cererilor unice de plată în cuprinsul cărora s-ar fi declarat necorespunzător adevărul.

Cu privire la presupusa complicitate la falsul în declarații, s-a arătat că nu îndeplinește condiția prevăzuta de art. 48 din C. pen., întrucât B. a confirmat doar faptul că declarația a fost dată în fața autorităților comunei Bunești, singura situație de fapt atestată fiind semnarea declarației în fața autorităților și nu poate avea un conținut infracțional. Semnarea declarației la registrul agricol în anul 2017 și 2018 în baza unui mandat, în opinia inculpatului B. nu poate fi considerată complicitate la fals în declarații întrucât declarațiile au fost semnate în baza împuternicirii primite și ele vizau utilizarea terenului fără a se face nicăieri precizarea că utilizarea este directă.

Prin încheierea din 10 mai 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 49/AP din data de 18 ianuarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, a trimis cauza la Completul 5 în vederea soluționării și a acordat termen la data de 21.06.2022, reținând că aspectele invocate în cererile de recurs în casație pot fi valorificate prin prisma cazului de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Analizând recursul în casație declarat de inculpații A. și B. în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale instanța examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispozițiilor art. 438 alin. (1) din C. proc. pen. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și/sau apel intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii Înaltei Curți învestită cu judecarea recursului în casație, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege și invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situația factuală și elementele care au circumstanțiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având, așadar, ca scop exclusiv sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală și nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor și a vinovăției persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cu privire la sfera de incidență a acestui motiv de recurs, Înalta Curte, având în vedere definiția legală a infracțiunii, așa cum este redată în cuprinsul art. 15 alin. (1) din C. pen., precum și modul de reglementare, în textul art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., a cazurilor care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea în continuare a acțiunii penale, reține că, prin prisma acestuia, instanța de casație verifică dacă faptele, astfel cum au fost reținute în decizia atacată, corespund, din punct de vedere obiectiv, tiparului de incriminare ori întrunesc, sub aspectul laturii obiective, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina persoanei condamnate.

Astfel, se observă că trăsătura esențială a prevederii faptei de legea penală este enumerată în art. 15 alin. (1) din C. pen. distinct de aceea ca fapta să fie comisă cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o, împrejurare din care reiese că, prin sintagma "faptă prevăzută de legea penală", se înțelege orice act de conduită (acțiune sau inacțiune) sau manifestare de voință exteriorizată care determină o modificare în realitatea obiectivă, neconvenabilă ordinii sociale și, ca atare, incriminată în norma penală.

Pe de altă parte, dată fiind natura juridică a recursului în casație, de cale extraordinară de atac exclusiv de drept, dar și faptul că existența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, precum și lipsa vinovăției prevăzute de lege constituie alte situații în care punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale sunt împiedicate, prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a și lit. d) din C. proc. pen., diferite de aceea a neprevederii faptei în legea penală, reglementată de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., rezultă fără putință de tăgadă că, în concepția legiuitorului, înțelesul sintagmei folosite de acest din urmă text de lege nu poate fi decât acela la care se referă cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., caz care exclude, astfel, orice analiză în legătură cu întrunirea condițiilor de tipicitate subiectivă a infracțiunii.

Ca atare, expresia "faptă care nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăția prevăzută de lege".

În sensul considerațiilor teoretice de mai sus este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală (deciziile nr. 235/RC din 07 octombrie 2014, nr. 78/RC din 03 martie 2015, nr. 350/RC din 20 octombrie 2015, nr. 323/RC din 18 noiembrie 2014, nr. 23/RC din 28 ianuarie 2016, nr. 408/RC din 19 octombrie 2017, nr. 380/RC din 05 octombrie 2017, nr. 83/RC din 15 martie 2018, nr. 166/RC din 10 mai 2018, nr. 188/RC din 23 mai 2018, nr. 394/RC din 08 noiembrie 2018, nr. 206/RC din 30 mai 2019, nr. 207/RC din 30 mai 2019, nr. 422/RC din 07 noiembrie 2019, nr. 488/RC din 17 decembrie 2019, nr. 353/RC din 08 octombrie 2020 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală).

Verificând actele dosarului, se constată că, în prezenta cauză, s-a dispus trimiterea în judecată și condamnarea inculpaților A. și B. pentru aceea că:

I. Inculpatul A. în perioada 2009 - 2015, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a depus la APIA - Centrul Local Rupea, prin intermediul inculpatului B. - secretar în cadrul Primăriei Bunești, pe care l-a împuternicit în acest sens la datele de 01.05.2007 și 29.03.2013, cererile unice de plată pe suprafață nr. x din 08.05.2009, nr. x din 14.05.2010 - completată prin declarația nr. x din 20.05.2010, nr. x din 13.04.2011, nr. x din 15.03.2012, nr. x din 16.04.2013, nr. x din 07.03.2014 - completată prin declarația nr. x din 30.05.2014 și nr. y din 31.05.2015, în cuprinsul cărora a declarat în mod necorespunzător adevărului că:

S-a mai reținut că inculpatul A., în perioada 2016 - 2018, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a depus la APIA - Centrul Local Rupea cererile unice de plată pe suprafață nr. x din 31.05.2016, nr. x din 27.04.2017 și nr. x din 12.05.2018, fiind însoțit de inculpatul B. în campaniile agricole 2016 și 2017, în cuprinsul cărora a declarat în mod necorespunzător adevărului că:

S-a mai reținut că inculpatul A., în data de 11.05.2015, a semnat declarația pentru completarea registrului agricol înregistrată la Primăria Bunești sub nr. x, în cuprinsul căreia a menționat în mod necorespunzător adevărului că este utilizatorul inclusiv al suprafeței de teren de 10,66 ha, situată pe raza comunei și compusă din terenurile aferente contractului de comodat încheiat cu numita F. la data de 23.04.2015 în suprafață totală de 8,18 ha și din suprafața de 2,48 ha aferentă proceselor-verbale de punere în posesie din data de 17.04.2009, la care s-a anexat un tabel ce conținea contractele cu care se justifica folosința (înscrisuri completate în prealabil și depuse la primărie de inculpatul B., și apoi semnate de acesta în calitate de secretar al primăriei Bunești), în baza cărora primăria a emis adeverința nr. x din 11.05.2015 ce a fost atașată ulterior de cel din urmă la cererea unică de plată pe suprafață formulată de inculpatul A. în campania agricolă 2015;

Inculpatul A., în datele de 26.05.2016, 25.04.2017 și 20.04.2018, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a semnat (în anul 2016), respectiv l-a împuternicit pe inculpatul B. să semneze în locul său (în anii 2017 și 2018) declarațiile pentru completarea registrului agricol înregistrate la Primăria Bunești sub nr. x din 27.05.2016, nr. y din 25.04.2017 și nr. z din 20.04.2018, completate în prealabil de inculpatul B. și depuse apoi la primărie tot de acesta, în cuprinsul cărora a menționat