ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.12.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5977/2022

HOTĂRÂRE
09.12.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5977/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 9 decembrie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Arad la data de 08.03.2022, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Ministerul Apărării Naționale și Academia Tehnică Militară Ferdinand I solicitând instanței anularea Deciziei de Imputare nr. A349 din 14.01.2022 privind stabilirea răspunderii materiale pentru paguba de 39.868,47 RON având ca obiect recuperarea cheltuielilor de întreținere și instruire aferente școlarizării în cadrul colegiului național militar; anularea deciziei administrativ-jurisdicțională emisă la solicitarea comandantului UM 02648 București de repunere în termen pentru o pagubă necuantificată, precum și anularea tuturor actelor care au stat la baza deciziei de impunere atacate și care nu i-au fost comunicate, însă solicită comunicarea prin intermediul instanței (rezoluția comandantului Academiei tehnice militare pe adresa x din 28.10.2021, decizia administrativ-jurisdicțională nr. 82/CJI 6570/2021 și alte acte daca acestea există).

Prin precizarea de acțiune formulată la data de 12.04.2022, reclamantul A. a aratat că înțelege să conteste și Hotărârea privind soluționarea contestației nr. A1684/03.03.2022 emisă de Academia Tehnică Militară "Ferdinand I" sub nr. A-2360 din 24.03.2022 iar prin precizarea formulată la data de 26.04.2022 a chemat în judecată în calitate de pârât și Comisia de jurisdicție a imputațiilor.

2.1. Hotărârea Tribunalul Arad, secția a III-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 697 pronunțată la data de 30 iunie 2022, Tribunalul Arad, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Arad a reținut, în esență, că Decizia administrativ jurisdicțională nr. 82/CJ6570/14.10.2021 a fost emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale, autoritate de nivel central și reprezintă o decizie de soluționare a cererii conducătorului unei autorități locale de repunere în termen pentru cercetarea administrativă a mai multor studenți. În temeiul acestei decizii a fost reluată cercetarea administrativă a reclamantului în urma căreia a fost emisă Decizia de imputare nr. 349/14.01.2022 emisă de Academia Tehnică Militară Ferdinand I și ulterior Hotărârea nr. A-2360/24.03.2022 emisă în soluționarea contestației nr. 1684/03.03.2022 de Academia Tehnică Militar1 Ferdinand I, motivul de nelegalitate invocat fiind tocmai nerespectarea termenului de emitere ca urmare a repunerii în termen prin decizia inițială emisă de o autoritate de nivel central.

Întrucât unul din actele a cărei anulare se solicită - Decizia administrativ jurisdicțională nr. 82/CJ6570/14.10.2021 emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale și care a stat la baza emiterii celorlalte acte administrative contestate a fost emis de o autoritate de nivel central, a considerat Tribunalul Arad că sunt aplicabile cauzei dispozițiile Legii nr. 554/2004 și ca atare competența de soluționare a prezentei cauze aparține Curții de Apel Timișoara în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

2.2. Hotărârea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal

Pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal cauza a fost înregistrată sub același număr de dosar la data de 04 august 2022, iar prin sentința civilă nr. 424 din 22 septembrie 2022 a admis excepția necompetenței sale materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Timișoara a reținut că prin Decizia nr. 23/2018 pronunțată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că litigiile ce au ca obiect acțiuni în anularea deciziilor de imputare și a hotărârilor comisiilor de jurisdicție a imputațiilor constituite la nivelul ministerelor și autorităților publice centrale, promovate de militarii nominalizați de art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998, de militarii aflați în misiune în afara granițelor țării prevăzuți de art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 și de funcționarii publici din structura instituțiilor publice prevăzute la art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998, sunt de competența tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad, secția a III-a contencios administrativ si fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că în cauză ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat succesiv competența, dacă ultima instanță învestită și-a declinat la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe, îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reține că reclamantul a învestit la data de 08 martie 2022 instanța de contencios administrativ a Tribunalului Arad cu o acțiune ce are ca obiect:

- anularea Deciziei de Imputare nr. A349 din 14.01.2022 privind stabilirea răspunderii materiale pentru paguba de 39.868,47 RON emisă de Academia Tehnică Militară "Ferdinand I" având ca obiect recuperarea cheltuielilor de întreținere și instruire aferente școlarizării în cadrul colegiului național militar;

- anularea deciziei administrativ-jurisdicțională emisă la solicitarea comandantului UM 02648 București de repunere în termen pentru o pagubă necuantificată;

- anularea tuturor actelor care au stat la baza deciziei de impunere atacate și care nu i-au fost comunicate, însă solicită comunicarea prin intermediul instanței (rezoluția comandantului Academiei tehnice militare pe adresa x din 28.10.2021, decizia administrativ-jurisdicțională nr. 82/CJI 6570/2021 și alte acte daca acestea există),

- anularea Hotărârii privind soluționarea contestației nr. A1684/03.03.2022 emisă de Academia tehnică Militară "Ferdinand I" sub nr. A-2360 din 24.03.2022.

În raport de cadrul normativ incident prezentei cauze, Înalta Curte constată că Decizia de Imputare nr. A349 din 14.01.2022 emisă ca urmare a stabilirii răspunderii materiale a reclamantului intră în categoria actelor administrative care produc efecte vătămătoare în sensul Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În ce privește, însă, Decizia administrativ jurisdicțională nr. 82/CJ6570/14.10.2021 emisă de Comisia de jurisdicție a imputațiilor, Înalta Curte constată că prin acest act s-a admis cererea de repunere în termen a cercetării administrative formulată de comandantul UM 02648 București.

Acest act este un document întocmit în cadrul unei proceduri de jurisdicție specială care stă la baza emiterii unui act administrativ vătămător pentru persoanele care vot fi găsite vinovate de producerea pagubei constatate.

Așadar, Decizia administrativ jurisdicțională nr. 82/CJ6570/14.10.2021 emisă de Comisia de jurisdicție a imputațiilor nu este un act producător de efecte juridice, ci este un act preparator al unui act administrativ.

Înalta Curte constată că, sub acest aspect, în privința competenței materiale de soluționare a cauzei, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar în interpretarea și aplicarea acestor norme, jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justitie a reținut cu caracter unitar că aceste dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond, după cum urmează:

- criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice locale (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat,

- criteriul valoric stabilit pe baza cuantumului impozirului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ atacat.

În cauză, întrucât litigiul nu are caracter fiscal, instanța competentă se stabilește în funcție de rangul central sau local al autorității publice emitente a actului administratuv ce formează obiectul litigiului.

De asemenea, la stabilirea competenței în favoarea tribunalului, Înalta Curte va avea în vedere și dispozițiile art. 95 pct. 1 din C. proc. civ., norme juridice din interpretarea cărora rezultă că în ceea ce privește judecata în primă instanță, ori de cate ori legiuitorul nu prevede instanța competentă a soluționa o anumită cerere, aceasta va fi judecată in primă instanță de către tribunal. Conform dispozițiilor art. 96 pct. 1 C. proc. civ., în materia contenciosului administrativ și fiscal, curțile de apel judecă în primă instanță doar acele cereri date în competența sa prin lege specială. Cum, în cauză, nu există o dispoziție specială care să prevadă soluționarea cauzei în primă instanță de către curtea de apel, rezultă că soluționarea prezentei cauzei este de competența tribunalului.

Înalta Curte reține că reclamanta Academia Tehnică Militară "Ferdinand I" este încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 5 54/2004, care include în această definiție persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Înalta Curte apreciază că reclamanta Academia Tehnică Militară "Ferdinand I" nu poate fi considerată o autoritate centrală, situație în care această instituție de învățământ nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice de nivel local.

Înalta Curte are în vedere, pe de o parte, Soluția de principiu adoptată de Plenul secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 20 februarie 2012, prin care s-a stabilit că instanța competentă să soluționeze litigiile privind actele administrative emise de universități este tribunalul, întrucât aceste instituții de învățământ superior sunt asimilate autorităților publice locale, pe de altă parte, jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție care a valorificat soluția adoptată de Plenul secției de contencios administrativ și fiscal la data de 20 februarie 2012.

Legea contenciosului administrativ a stabilit, prin dispozițiile art. 10, competența materială de soluționare a cauzelor în raport de două criterii și anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul și al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora.

În raport de aceste considerente și văzând și dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad, secția a III-a contencios administrativ si fiscal.

Pentru aceste considerente, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad, secția a III-a contencios administrativ si fiscal.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale, Academia Tehnică Militară Ferdinand I și Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, în favoarea Tribunalului Arad, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 decembrie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-12-08
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5897/2022
Ședința publică din data de 8 decembrie 2022 Asupra recursurilor de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Primul ciclu procesual. Obiectul acțiunii și hotărârile pronunțate Prin cererea
ÎCCJ 2022-03-16
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1581/2022
Apel București, secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal. 3. Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1899 din 04.06.2019: - a admis în part
ÎCCJ 2022-01-26
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 367/2022
Ședința publică din data de 26 ianuarie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 3.01.2018 pe
ÎCCJ 2022-12-08
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5899/2022
Ședința publică din data de 8 decembrie 2022 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată. Hotărârea instanței de fond Prin cererea
ÎCCJ 2022-03-08
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 555/2022
Ședința publică din data de 8 martie 2022 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin cererea înregistrată la 10 februarie 2020 pe rolul Curții de Apel
Sursă