ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2316/2021

Ședința publică din data de 9 aprilie 2021

Asupra recursurilor de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bucuresti-Sectia a VIII-a în data de 22.12.2017, reclamanta A. S.A. a solicitat, in contradictoriu cu Curtea de Conturi a României: anularea Deciziei nr. 9/17.10.2017 a Direcției 1 Departamentul XI din cadrul Curții de Conturi a României, transmisă cu adresa de înaintare nr. XI/40796/C.G.S./17.10.2017, înregistrată la S.C. A. S.A. sub nr. x/19.10.2017; suspendarea Deciziei nr. 9/2017 si a încheierii nr. 69/15.12.2017, ale Curții de Conturi a României, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a contestației.

Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 2932 din 20 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins exceptia inadmisibilitatii actiunii in anulare, exceptia inadmisibilitatii cererii de suspendare, s-a respins cererea de suspendare a executării, ca neîntemeiată. A fost admisă actiunea în anulare formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României și intervenienta Academia Tehnică Militară, a fost anulată Decizia nr. 9/17.10.2017 și încheierea nr. 69/15.12.2017 emise de pârâta Curtea de Conturi, a admis în parte cererea de interventie accesorie în interesul pârâtei, formulata de intervenienta Academia Tehnică Militară, în ceea ce privește cererea de suspendare a executării și a respins cererea de interventie accesorie în interesul pârâtei, formulată de intervenienta Academia Tehnică Militară, în ceea ce privește acțiunea în anulare.

Cererile de recurs

Împotriva acestei sentințe recurenta – pârâtă Curtea de Conturi a României și recurenta – intervenientă Academia Tehnică Militară "Ferdinand I" au formulat recurs.

Recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României înțelege să critice pentru motive de nelegalitate hotărârea instanței de fond, apreciind că aceasta a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin recursul formulat de recurenta – intervenientă Academia Tehnică Militară "Ferdinand I", aceasta supune analizei instanței de recurs, aceleași aspecte tranșate de instanța de fond, prin sentința recurată și, anume dreptul de proprietate al alimentelor și inaplicabilitatea clauzei nr. 11.22, din contractele verificate de auditorii Curții de Conturi a României.

În opinia recurentei, instanța de fond nu a luat în calcul faptul că, reclamanta, prin nepredarea către beneficiari a porților de hrană alocate, a neprezentării hranei la numărul de rații alocate în anumite zile, precum și prin reintroducerea în gestiune și reincluderea prețului produselor recuperate, fără scăderea corespunzătoare în noile facturi emise, a obținut un venit necuvenit ce a creat un prejudiciu academiei.

Instanța nu a luat în considerare faptul că reclamanta este singura societate abilitată conform dispozițiilor legale, să asigure prestarea serviciilor de hrănire a unității militare, care nu mai are altă posibilitate legală pentru a opta în alegerea unei alte societăți comerciale în vederea asigurării dreptului la hrană pentru studenții din cadrul Academiei Tehnice Militare și a personalului militar care optează pentru asigurarea hranei.

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului formulat de recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României, invocată de instanță din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ.

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din lecturarea susținerilor recurentei-pârâte, rezultă că aceasta a invocat formal motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără, însă, a evidenția niciun element de nelegalitate a sentinței atacate care să se poată încadra în motivul de casare menționat, criticile sale vizând interpretarea și aprecierea probelor administrate în fața instanței de fond.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. se sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Raportat cu cele reținute, Înalta Curte constată că, deși, la nivel formal, recurenta-pârâtă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea acestui motiv de casare.

Recurenta s-a limitat la a reitera cele prezentate în cuprinsul acțiunii. Nu a circumstanțiat în niciun mod critica sa, în sensul că instanța de fond ar fi încălcat sau ar fi aplicat greșit normele de drept material incidente cauzei.

Această critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material.

Or, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

O astfel de abordare nu satisface exigențele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului declarat de recurenta – pârâtă Curtea de Conturi a României.

Recursul formulat de recurenta-intervenienta Academia Tehnică Militară "Ferdinand I"

Din înscrisurile existente la dosarul cauzei, respectiv Acordul-cadru de servicii nr. x/20.12.2013 și Acordul-cadru de prestare a serviciilor de hrănire nr. A 1877/24.03.2016 încheiate de intimata-reclamantă A. S.A. cu UM 02648 Bucuresti, respectiv UM 02494 Ploiesti, rezultă cu claritate că obiectul contractelor nu îl reprezenta livrarea unor produse către unitățile militare, ci prestarea unor servicii în favoarea unor terți (a angajaților alocați la hrană din unitățile militare).

Prin urmare, pentru plata integrală a prețului convenit, nu era necesar să se facă dovada că intimata-reclamantă ar fi livrat anumite cantități de produse unităților militare, ci că a asigurat serviciul de hrănire pentru persoanele alocate la hrană de către unitățile militare.

Potrivit sustinerilor intimatei-reclamante, în acord cu argumentele reținute și de instanța de fond, angajații unităților militare care aveau dreptul la hrană gratuită potrivit legii, se înscriau pe o listă întocmită la nivelul unității militare în care aceștia declarau că se vor prezenta la sala de mese în ziua/zilele următoare și că deci vor consuma hrana în natură.

Instanța de control judiciar subliniază că, în toată perioada de până la momentul servirii porțiilor pe masa salariațiilor în cauză, alimentele respective se aflau în proprietatea intimatei-reclamante, aceste alimente circulând practic între diverse compartimente ale acesteia. Cum fiecare din aceste compartimente ținea o evidență proprie a intrărilor și ieșirilor, deci o gestiune proprie, distinctă, pentru a putea ține o evidență a acestor mișcări ale bunurilor în cadrul diverselor gestiuni proprii, intimata-reclamantă, a elaborat un document propriu, intern, intitulat "Bon de predare, transfer, restituire (BPTR)", ce era utilizat și semnat doar de personalul propriu, fără vreo intervenție din partea unităților militare.

Prin urmare, contrar susținerilor recurentei-interveniente, aceste documente interne (BPTR) nu confirmau transferarea unor bunuri din proprietatea unității militare în proprietatea intimatei-reclamante, ci confirmau predarea-primirea bunurilor-proprietatea intimatei-reclamante între diverși salariați ai intimatei-reclamante, aparținând unor compartimente diferite ale acesteia.

Mai mult decât atât, aceste alimente nu au intrat niciodată în proprietatea unitatilor militare, transferul de proprietate realizându-se de la intimata-reclamantă direct la cadrele militare care se prezentau efectiv la masă, rolul reprezentantilor unității militare fiind doar acela de a supraveghea tot acest proces.

În acest context, sustinerea recurentei-interveniente în sensul că "produsele alimentare scoase din gestiunea S.C. A. S.A. prin documentul "Nota de distribuție pentru evidența consumului de alimente și a cheltuielilor" devin proprietatea unității militare beneficiare" nu poate fi reținută.

Recurenta-intervenientă a mai invocat existența în Acordul-cadru nr. A 1877/24.03.2016, încheiat cu UM 02494 Ploiesti a unei clauze, respectiv clauza 11.22.

Instanța constata că această clauză se regăsește numai în acest acord-cadru, nu și în acordul-cadru nr. A9570/20.12.2013 încheiat cu UM 02648 Bucuresti, astfel încât nu poate fi invocată ca argument și pentru restituirea sumelor pretins necuvenite încasate de intimata-reclamantă în temeiul acestui ultim acord cadru.

Pe de altă parte, instanța constată că această clauză nu este aplicabilă.

Instanța de fond, în mod corect a reținut că, această clauză se referă la alte situații decât cea din spetă, adică fie la alimente care lipseau, fie la alimente care nu sunt introduse în procesul de prelucrare.

Instanța de control judiciar observă că textul invocat de recurenta-intervenientă se referă la alimentele cu privire la care s-au efectuat verificări de către părți și s-a constatat lipsa/neintrarea în procesul de prelucrare. Or, între intimata-reclamantă și unitățile militare nu au existat niciun fel de verificări pe acest aspect, neexistând niciun fel de acte de constatare a acestor situații, deoarece părțile contractului nu și-au pus o astfel de problemă.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta – intervenientă Academia Tehnică Militară "Ferdinand I", ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului declarat de Curtea de Conturi a României, invocată de instanță din oficiu.

Constată nulitatea recursului declarat de recurenta – pârâtă Curtea de Conturi a României împotriva sentinței civile nr. 2932 din 20 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Respinge recursul declarat de recurenta – intervenientă Academia Tehnică Militară "Ferdinand I" împotriva sentinței civile nr. 2932 din 20 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 aprilie 2021.