ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5474/2021

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 5.07.2018, sub nr. x/2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C. și D., au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Olt și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminarii să se dispună: A) Anularea Hotărârii nr. 18 din 15 mai 2018 emisă de Colegiul de Conducere al Curții de Apel Craiova, revocarea deciziei nr. 14 din 02.04.2018, în sensul modificării acestuia cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 153/2017, referitoare la cuantumul sporurilor pentru condiții grele, vătămătoare și periculoase, respectiv al celor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității, astfel cum acestea au fost acordate potrivit art. 1 din decizia mai sus menționată, respectiv acordarea sporurilor în cuantum de 45% potrivit art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 care beneficiază de salariul de bază stabilit la nivelul anului 2022; respectiv sporul de 15% pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, de 25% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și de 5% pentru confidențialitate, raportat la nivelul maxim aflat în plată în cadrul Curții de Apel Bacău, Curții de Apel Galați. B) Obligarea Ministerului Justiției să aloce fondurile necesare pentru repararea prejudiciului creat, respectiv, obligarea Curții de Apel Craiova și Tribunalului Olt la plata pentru fiecare lună, a drepturilor salariate cuvenite reclamanților-contestatori, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală de la data exigibilității fiecărei sume și până la plata efectivă. Totodată, au solicitat obligarea pârâtului Consiliul National pentru Combaterea Discriminării la recunoașterea stării de discriminare în care se află din punct de vedere salarial, în raport cu personalul auxiliar de specialitate din cadrul Curții de Apel Bacău, Curții de Apel București și Curții de Apel Ploiești, care depășesc limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice care beneficiază de sporuri în procent de 45%, mod de calcul recunoscut ca fiind corect de către Ministerul Muncii și Justiției Sociale, prin adresa nr. x/28.02.2018 și agreat de reprezentanții Curții de Conturi a României, în ceea ce privește cuantumul sporurilor aplicate, dar care nu a fost aplicat și la nivelul instanțelor din aria de competență a Curții de Apel Craiova.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 2021 pronunțată în data de 14 iunie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților pe capătul de cerere prin care solicită obligarea pârâtului Ministerul Justiției să aloce fondurile necesare și, pe cale de consecință, respinge acest capăt de cerere; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției, și, pe cale de consecință, respinge cererea formulată în contradictoriu cu acesta; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Craiova pe capătul de cerere având ca obiect pretenții și, pe cale de consecință, respinge acest capăt de cerere formulat în contradictoriu cu această pârâtă; a respins cererea formulată de reclamanții A., B., C. și D. - în nume propriu și în calitate de mandatar al celorlalți reclamanți în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Olt și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminarii, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 2021 pronunțată la 14 iunie 2021 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanții A., B., C. și D., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca netemeinice. În mod eronat instanța respinge acțiunea ca inadmisibilă motivând faptul că nu au contestat Decizia 34 din 04.07.2018 emisă de președintele Curții de Apel Craiova, nepronunțându-se pe celelalte capete de cerere, omițând următoarele aspecte: - Anularea Deciziei 34 din 04.07.2018 emisă de președintele Curții de Apel Craiova era accesorie nefiind capăt principal de cerere; - Decizia 14 din 02.04.2018 emisă de președintele Curții de Apei Craiova produce efecte pe perioada 01.04.2018-30.06.2018, pe când Decizia 34 din 04.07.2018 emisă de președintele Curții de Apel Craiova produce efecte de la data de 1 iulie 2018. - prin Decizia nr. 14/02.04.2018 emisă de președintele Curții de Apel Craiova a cărei anulare o solicită, au fost încălcate principiile sistemului de salarizare, prevăzute la art. 6 lit. b) si c) din Legea-cadru nr. 153/2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv: principiul nediscriminării, ca urmare a existentei unei forme de discriminare și a unui tratament inegal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție și principiul egalitătii, prin asigurarea unor salarii diferite pentru muncă cu valoare egală; - precizează că, deși în art. 1 al Decizie nr. 14/02.04.2018 se menționează faptul că, personalul auxiliar de specialitate și conex va beneficia de sporul de 15% pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, de 25% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și de 5% pentru confidențialitate la salariul de bază din anul 2022, dintr-un simplu calcul matematic se poate observa, în mod evident, că acestea nu se regăsesc în cuantumul drepturilor salariale în procentele enumerate. Aceste aspecte sunt contrazise, în mod indubitabil, de referatul nr. x din 23.03.2018 întocmit de managerul economic al Curții de Apel Craiova, în care se menționează că nu se pot acorda sporuri în procent de 45%. Mai mult decât atât, de la data emiterii Deciziei nr. 8/31.01.2018 a c președintelui Curții de Apel Craiova, care stabilea un cuantum al drepturilor salariale la nivelul celor stabilite de Președintele Curții de Apel Bacău (așa cum corect au fost aplicate în cadrul altor curți de apel din țară), prin decizia nr. 23/VA din 02.02.2018 (drepturi salariale recunoscute de către Ministerul Muncii și Justiției Sociale că sunt stabilite în mod corect) și până la emiterea Decizie nr. 14/2018 nu au intervenit modificări legislative care să conducă la o diminuare a drepturilor salariale. Nu în ultimul rând, în raport de situația prezentată emiterea deciziei nr. 14/02.04.2018 a Președintelui Curții de Apel Craiova s-a făcut cu încălcare flagrantă a principiului fundamental de drept E. in pejus (al neagravării situatei părții în propria cale de atac) prevăzut la art. 481 din C. proc. civ., neputându-i-se crea în propria cale de atac o situație mai rea decât cea existentă în decizia inițială nr. 8/31.01.2018.

Apărări formulate în cauză Intimații-pârâți au depus întâmpinări și, fără a invoca excepții, au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 15 octombrie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 11 noiembrie 20121, în ședință publică, cu citarea părților. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (în ale cărui dispoziții se încadrează criticile formulate în calea de atac), Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanți este nefondat, pentru următoarele considerente: Preliminar analizării motivelor de recurs formulate, Înalta Curte constată că, deși reclamanții au solicitat casarea sentinței recurate în întregul său și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, criticile prezentate nu antamează soluția referitoare la respingerea cererii față de pârâtul Ministerul Justiției pentru lipsa calității procesuale pasive. Nefiind expuse argumente în sens contrar acestei soluții a instanței de fond, Înalta Curte o va menține. În esență, recurenții-reclamanți au criticat sentința recurată sub aspectul cotei procentuale a sporurilor salariale, susținând că acest cuantum trebuie să fie calculat prin aplicarea de către angajator a procentului de 30% la fondul de salarii, iar nu la fiecare angajat în parte, invocând aspecte de pretinsă discriminare în raport cu angajați ai altor curți de apel, care ar beneficia de un cuantum mai ridicat al sporurilor. Înalta Curte reține că în jurisprudența instanțelor naționale au existat opinii diferite referitoare la modul de interpretare și aplicare a prevederilor art. 25 din Legea nr. 153/2017, în ceea ce privește cuantumul sporurilor aplicabile salariului de bază. Această problemă de drept a fost rezolvată într-un mod obligatoriu prin Decizia nr. 15/2021 din 28 iunie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii și publicată în Monitorul Oficial nr. 921 din 27 septembrie 2021, prin care s-a statuat că: "În interpretarea unitară a dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, raportate la art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V la aceeași lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depășească limita prevăzută de art. 25 din aceeași lege, raportată la ordonatorul de credite care stabilește drepturile salariale." Prin această decizie obligatorie, s-a stabilit în mod definitiv că, prin sintagma "fără a depăși limita prevăzută la art. 25", care se regăsește în cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, se instituie interdicția stabilirii și acordării unui cuantum al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, peste limita de 30 % din suma salariilor de bază, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Această dezlegare de drept corespunde susținerilor recurenților-reclamanți din prezenta cauză, dar și considerentelor sentinței recurate. Chestiunea disputată se referă, însă, la posibilitatea sau nu de a limita cuantumul sporurilor cuvenite salariaților la valoarea de 30% din salariul de bază, pentru ca ordonatorul de credite să se asigure de încadrarea în limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 15/2017. Instanța de fond a apreciat că o astfel de practică administrativă este acceptabilă și nediscriminatorie, pe când recurenții-reclamanți o consideră nelegală. Înalta Curte achiesează la opinia instanței de fond, care a reținut în mod corect că obținerea rezultatului de încadrare în limita prevăzută de textul de lege se poate realiza în mod legal și prin limitarea sumei sporurilor acordate salariaților la 30% din salariul de bază. Atâta timp cât acordarea sporurilor la nivel maxim, de 45% pentru tot personalul, ar conduce la depășirea cuantumului maxim de 30% pe total ordonator de credite, acordarea sporurilor la nivel individual, în așa fel încât pe total fond de salarii să se respecte dispozițiile art. 25 din Legea nr. 153/2017, nu încalcă principiile nediscriminării și egalității enunțate de art. 6 lit. b) și c) din acest act normativ. Înalta Curte are în vedere și considerentele deciziei pronunțate în soluționarea recursului în interesul legii, anterior menționate, prin care s-a statuat că indicarea nivelului maxim al sporurilor nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor, stabilite și acordate de fiecare ordonator de credite, să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru (paragraful nr. 84), că responsabilitatea stabilirii și acordării drepturilor salariale în care sunt incluse și sporurile revine ordonatorului de credite din cadrul fiecărei instituții sau autorități publice (paragraful nr. 86) și că este contrară prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportarea la sporurile mai mari acordate salariaților care fac parte din aceeași categorie de personal, dar care sunt angajați în cadrul altui ordonator de credite (ultima teză a paragrafului nr. 86). Nu poate fi reținută nici încălcarea principiului nediscriminării sau al plății egale pentru munca egală, invocate de recurenții-reclamanți prin raportare la cuantumul sporurilor calculate de alți ordonatori secundari de credite, raportat la considerentele deciziei nr. 15/2021 a ICCJ: "89. Conform jurisprudenței Curții Constituționale, existența unor diferențe de venit lunar între angajații care prestează aceeași activitate și au aceeași vechime în muncă și în funcție, dar care își desfășoară activitatea în instituții publice diferite, nu este contrară principiului egalității în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabilește diferențe în ceea ce privește salariile de bază/indemnizațiile de încadrare, iar, pe de altă parte, atribuțiile, competențele, sarcinile specifice, responsabilitățile și importanța activității desfășurate pot fi diferite chiar și pentru personalul care este încadrat pe funcții identice sau asemănătoare, dar la autorități sau instituții publice diferite. 90. Prin urmare, instanța de contencios constituțional nu reține o încălcare a principiului egalității în cazul unor diferențe de venit lunar, atunci când salariile de bază sunt egale, potrivit legii. În acest cadru, se poate aprecia ca fiind greșită prima orientare jurisprudențială, minoritară, fundamentată pe constatarea unei situații de discriminare pe cale judiciară și repararea, în consecință, a prejudiciului rezultat din discriminare, prin obligarea angajatorului la calcularea sporurilor la nivelul maxim de 45% și în cazul persoanelor salarizate potrivit art. 1 lit. c) din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017 (personalul auxiliar de specialitate și personalul conex din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea), care desfășoară activitate în condiții similare, subordonate altui ordonator secundar de credite decât cel care achită sporurile fie în baza unei hotărâri judecătorești, fie în baza unei decizii administrative. 91. De principiu, pot exista situații concrete în care disponibilul bănesc la nivelul unui ordonator secundar de credite permite acordarea pentru fiecare salariat aflat în aceeași situație a unor sporuri care pot să atingă limita maximă cumulată a sporurilor, cu respectarea încadrării în plafonul impus de lege pentru acel ordonator, pe când în cazul altui ordonator secundar, disponibilul să nu îi permită stabilirea sporurilor acordate până la nivelul maxim de 45% pentru fiecare salariat. 92. Ceea ce prezintă relevanță este aspectul că limitarea cuantumului sporurilor la care se referă art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este prevăzută pe total buget aferent salariilor de bază destinat fiecărui ordonator de credite în parte, iar nu individual, prin raportare directă la salariul lunar pe care îl primește fiecare salariat aparținând aceleiași categorii profesionale. 93. Într-o astfel de situație, legea îngăduie apariția unor astfel de diferențe, rezultate dintr-un cuantum procentual diferit al sporurilor acordate, caz în care este evident că se aplică dispozițiile deciziilor Curții Constituționale nr. 818, 819, 820 și 821 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, și o atare discriminare nu poate fi constatată pe cale judiciară. 94. Mai mult, în această privință, în jurisprudența recentă a Curții Constituționale s-a statuat că sporurile nu sunt drepturi fundamentale, ci sunt drepturi salariale suplimentare. "Stabilirea cuantumului concret al sporurilor și al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu. O asemenea soluție legislativă ține de dreptul exclusiv al legiuitorului în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, fără a fi contrară art. 4 și 16 din Constituție și nici art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la interzicerea generală a discriminării." (Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, pronunțată în soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, paragraful 19) 95. Prin urmare, posibilitatea ca, în cadrul aceleiași categorii de personal, angajat la ordonatori secundari de credite diferiți, să existe diferențieri în funcție de sumele de bani aflate la dispoziția acestora este reală, însă derivă din aplicarea legii la situații de fapt concrete, diferite în cadrul fiecărui ordonator de credite, care pot influența nivelul de determinare al sporurilor, apariția unei eventuale situații de discriminare în calculul drepturilor salariale, în procesul de aplicare a legii de către angajator, reprezentând o chestiune de fapt care excedează limitelor de soluționare a recursului în interesul legii." În fine, un alt argument reținut de instanța supremă și aplicabil speței de față este cel dedus din paragraful nr. 86 al Deciziei nr. 15/2021, care a statuat că principiul egalizării cu venitul maxim în plată pentru persoane din aceeași instituție sau autoritate publică, stabilit prin lege sau prin hotărâri judecătorești, astfel cum a fost interpretat prin Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016 și prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului, cu modificările ulterioare, nu poate fi preluat mutatis mutandis în litigiile vizând calculul drepturilor salariale în baza Legii-cadru nr. 153/2017, dat fiind faptul că această lege conține o reglementare nouă, ce instituie dispoziții distincte, inclusiv în ceea ce privește principiul egalității care, potrivit art. 6 lit. c) din lege, se înfăptuiește "prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală". În plus, decizia Curții Constituționale menționată anterior este pronunțată în legătură cu o componentă a salariului de încadrare și nu cu un element de salarizare suplimentar acestuia. Nu în ultimul rând, recurenții nu probează agravarea situației în propria cale de atac, atâta timp cât nu explică în ce constă susținuta diminuare a drepturilor salariale. În consecință, în speță nu se poate decela situația discriminatorie invocată de recurenții-reclamanți și nici o cauză de nelegalitate a actelor administrative atacate, dedusă din stabilirea cuantumului sporurilor la nivelul de 30% din salariul de bază cuvenit fiecărui reclamant, astfel încât instanța de fond a pronunțat o soluție legală de respingere a acțiunii. Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanți, ca nefondat.