ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3742/2024

Ședința publică din data de 11 septembrie 2024

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2022, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T. și U. au chemat în judecată pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței de judecată ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună:

- emiterea unui nou ordin de salarizare de catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin care sa se stabileasca sporurile la nivelul maxim prevăzut de Anexa nr. V din Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în cuantumul total de 45% din indemnizația de încadrare (compus din spor de condiții grele sau vătămătoare de 15%/, spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de 5%) începând cu 01.01.2018;

- recalcularea și plata începând din data 01.01.2018 a sporului pentru condiții grele, vătămătoare și periculoase, sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și a sporului pentru păstrarea confidențialității la nivelul maxim prevăzut de Anexei nr. V din Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în cuantumul total de 45% din indemnizația de încadrare(compus din sporul de condiții grele sau vătămătoare de 15%, spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de 5%);

- repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispozițiilor legale privind plata sporurilor salariale în cuantumul maxim prevăzut de lege, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 303 din 21 noiembrie 2022, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T. și U. în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs reclamanții, pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenții au susținut că instanța nu a motivat de ce a respins argumentele acestora referitoare la aplicarea art. 2528 din C. civ. prin raportare la momentul la care au cunoscut paguba și au avut posibilitatea de a solicita repararea pagubei.

Astfel, înainte ca Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție să recunoască că au atins pragul din Anexa V la Legea nr. 153/2017 prin Ordinul de salarizare nr. 2295/07.12.2021, pus în aplicare prin Ordinul nr. 2400/27.12.2021, ambele emise de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cererea reclamanților ar fi fost prematură în raport de dispozițiile art. 38 din Legea 153/2017 referitoare la aplicarea etapizată a prevederilor acestei legi.

Recurenții au arătat că prin art. 1 din Ordinul nr. 2295/07 decembrie 2021 s-a stabilit că, începând cu data de 01 august 2016, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, precum și specialiștii din cadrul Ministerului Public vor beneficia de drepturi salariale având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON. De asemenea, prin art. 2 din același ordin s-a stabilit că începând cu 01.01.2018, drepturile salariale se stabilesc potrivit art. 1 din același ordin, în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Prin urmare, cererea de chemare în judecată putea fi introdusă numai după data de 07.12.2021, iar pretențiile pentru perioadele anterioare nu pot fi prescrise, pârâtul intimat neputând să își invoce propria culpa pentru neemiterea ordinului de salarizare cu respectarea prevederilor legale.

În plus, în ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța trebuia să aibă în vedere atât data înregistrării acțiunii, cât și efectul suspensiv determinat de instituirea stării de urgență.

În perioada 16.03.2020-15.05.2020 a intervenit cauza suspendării de drept a cursului prescripției urmare a instituirii pe teritoriul României a stării de urgență prin Decretul nr. 195/2020 și prelungită prin Decretul nr. 240/2020.

Recurenții au considerat că, având în vedere cauza de suspendare a cursului prescripției amintită anterior pentru o perioadă de 2 luni, pretențiile aferente perioadei ulterioare datei de 1.06.2019 nu sunt prescrise, chiar și ignorând aspectele legate de momentul de la care curge prescripția dreptului la acțiune.

Circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenții au susținut că sentința instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor de drept material prevăzute de art. 25, art. 4 și art. 5 din cap. VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017.

Au considerat că argumentele instanței de fond se bazează pe o interpretare eronată a considerentelor Deciziei nr. 15/28.06.2021, în sensul că se arată că nu există o obligație legală de acordare a sporurilor la nivel maxim.

În opinia recurenților, această interpretare este greșită având în vedere limitele prevăzute de lege pentru sporuri și situația de discriminare față de personalul care este salarizat prin aplicarea unor sporuri de 45%.

Astfel, cuantumul total al sporurilor este de 45% potrivit art. 4 Capitolul VIII, Secțiunea I din Anexa V la Legea nr. 153/2017. Pe de alta parte, pragul de 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comanda/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare pentru anii 2018, 2019, 2020, 2021, 2022 la nivelul ordonatorului de credit nu a fost atins, astfel cum este prevăzut de art. 25 din Legea 153/2017. Această probă nu rezultă numai din calculele matematice ale recurenților reclamanți, dar și din adresa nr. x/2022 emisă de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cu privire existența discriminării, recurenții au invocat Decizia nr. 15 din 28.06.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casaței și Justiție în recurs în interesul legii, susținând că diferențierile pot exista între ordonatori în funcție de disponibilul bănesc și de atingerea limitei prevăzute de art. 25 din Legea nr. 153/2017, iar nu în funcție de opțiunea ordonatorului. Tot din interpretarea deciziei menționate, rezultă că diferențierile nu pot exista în cadrul aceluiași ordonator.

Recurenții au mai arătat că nici intimatul pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Jusție nu a indicat motivul concret al discriminării în raport cu personalul care are cuantumul sporurilor de 45% și nici instanța nu a analizat argumentele reclamanților din această perspectivă. Reținerea instanței de fond în sensul că intimatul-pârât nu are obligația să stabilească sporurile la nivelul maxim stabilit de lege poate fi justificată numai prin trimiterea la o prevedere legală având în vedere ca în cadrul intimatului-pârât există personal care are sporurile stabilite la nivelul maxim prevăzut de lege conform practicii judiciare anexate cererii precizatoare.

Au considerat că nu există un motiv legal care să justifice starea de discriminare, atâta vreme cât plafonul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 153/2017 nu este depășit și nu există nicio justificare obiectivă ca sporurile reclamanților sa fie calculate diferit.

Recurenții-reclamanți au invocat prevederile art. 5 din Codul muncii, art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, Protocolul 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza Von D. Kamann c. M. Nord S-E. 14/83) și art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017.

În final, au făcut referire la Decizia nr. 23/2016 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că la stabilirea nivelului maxim al salariului de încadrare pentru același grad, gradație, treaptă, funcție se vor avea în vedere și hotărârile judecătorești definitive și/sau irevocabile prin care s-au câștigat drepturi salariale, ulterior urmând a fi uniformizate salariile în raport de acest nivel maxim al salariului de încadrare pentru toată categoria profesională în cadrul aceleași familii ocupaționale, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții de muncă.

II. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

În ceea ce privește motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză.

Înalta Curte a arătat constant în jurisprudența sa că dispozițiile legale mai sus menționate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis și, respectiv, s-au înlăturat cererile părților.

Or, hotărârea recurată cuprinde în mod evident argumentele pe care s-a întemeiat soluția de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, inclusiv cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, chiar dacă soluția și argumentarea îi nemulțumesc pe recurenți, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

Contrar susținerilor recurenților-reclamanți, potrivit cărora judecătorul fondului nu a motivat în drept admiterea excepției prescripției, Înalta Curte constată că prima instanță a indicat dispozițiile în baza cărora a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 01.08.2019, respectiv art. 247 alin. (1) din C. proc. civ., art. 171 și art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, art. 2500, art. 2501 alin. (1), art. 2503 alin. (2), art. 2512 alin. (1), art. 2513 și art. 2517 din C. civ., calculând în mod regresiv termenul general de prescripție de 3 ani în raport cu data de 01.08.2022, când acțiunea a fost înregistrată la curtea de apel.

Argumentele privind data de la care curge termenul de prescripție, precum și incidența Decretului nr. 240/2020 sunt critici care privesc aplicarea normelor de drept material, relevanța acestora urmând a fi stabilită în contextul analizării, în continuare, a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenții-reclamanți au solicitat instanței să oblige pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea unui nou ordin de salarizare, prin care să se stablileacă sporurile la nivelul maxim prevăzut de Anexa nr. V din Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în cuantumul total de 45% din indemnizația de încadrare (compus din spor de condiții grele sau vătămătoare de 15%/, spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de 5%), precum și recalcularea și plata începând din data 01.01.2018 a acestor sporuri în cuantum total de 45%, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plății efective.

Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, reține că art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 prezintă caracter imperativ, impunând ordonatorului de credite ca "Suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz."

Reglementările succesive aplicate modului de stabilire a dreptului salarial nu au dispus că suma sporurilor cuvenite ca drept ar fi de 45% (25%+15%+5%), în condițiile în care legiuitorul nu a prevăzut acordarea de sporuri în procent fix din indemnizație, ci o limită maximă în care trebuie să se încadreze fiecare spor în parte.

Astfel, recurenților-reclamanți nu le este recunoscut necondiționat dreptul la acordarea cumulată a celor 3 tipuri de sporuri în cuantumul lor maxim, ci doar dreptul la acordarea sporurilor, cuantumul acestora urmând a fi determinat prin aplicarea unei duble condiționări: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute de lege (până la 25%, până la 15% și până la 5%) și, totodată, interdicția depășirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, de 30% din suma indemnizațiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite.

În plus, în lipsa unei reglementări detaliate cu privire la modul de acordare a sporurilor de risc și suprasolicitare neuropsihică + sporul pentru păstrarea confidențialității și câtă vreme nu se acordă în acest sens o sumă derizorie, intră în marja de apreciere a ordonatorului de credite determinarea nivelului concret al acelor sporuri, aspectul acesta privind oportunitatea alegerii de către ordonatorul de credite a respectivului nivel dintre mai multe posibile.

Or, oportunitatea se află în strânsă dependență cu puterea discreționară a administrației publice, desemnând facultatea acesteia dată de lege de a alege, după aprecierea sa, între mai multe soluții posibile, aplicabile la cazul concret. Există deci o marjă de libertate lăsată la libera apreciere a unei autorități, astfel ca în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor să poată recurge la orice mijloc de acțiune, în limitele competenței sale. Limita legală a dreptului de apreciere, deci a oportunității, se va regăsi în scopul legii, revenind instanței de contencios administrativ să verifice atât conformitatea actului administrativ cu legea, cât și respectarea în conduita autorității emitente a justului echilibru între dreptul subiectiv sau interesul legitim privat pretins vătămat și interesul public pe care autoritatea publică este chemată să îl ocrotească.

În consecință, în cauză, revine ordonatorului de credite să aprecieze cuantumul sporurilor acordate în favoarea reclamanților-recurenți prin reindividualizarea acestora, sub condiția ca suma acordată să nu fie modică.

Prin Decizia nr. 3/2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a decis că "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 25 alin. (1) și art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 …, principiul nediscriminării nu poate fi invocat pentru acordarea sporurilor prevăzute de art. 4 și 5 din capitolul VIII anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017 la nivel maxim, dacă astfel s-ar depăși plafonul de 30% prevăzut de art. 25 din același act normativ."

În considerentele deciziei nr. 3/2024, s-a reținut inclusiv că:

"81. Prin urmare, în contextul în care sporurile nu sunt reglementate într-un cuantum fix, legea conferă ordonatorilor de credite o marjă de apreciere în stabilirea lor, dar dreptul de apreciere trebuie exercitat în limitele prevăzute de lege, fiind supus unei duble condiționări: la nivel individual, cele trei sporuri ar putea totaliza cel mult 45% din salariul de bază lunar sau din indemnizația lunară de încadrare, iar la nivelul bugetului gestionat de ordonatorul de credite, suma sporurilor și a celorlalte elemente adiționale salariului de bază sau indemnizației de încadrare nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază și a indemnizațiilor de încadrare. Marja de apreciere implică și posibilitatea ajustării periodice a sporurilor, cu respectarea condițiilor de acordare a acestora, astfel încât, în funcție de circumstanțele concrete, să se asigure încadrarea în limita prevăzută în art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. … 95. Abordarea trebuie să fie aceeași și dacă reperul de comparație l-ar constitui nivelul sporurilor recunoscute prin hotărâri judecătorești unor persoane care își desfășoară activitatea în cadrul acelorași instanțe sau parchete, invocarea prevederilor art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 nefiind suficientă pentru a impune ordonatorului de credite egalizarea la nivel maxim a cuantumului procentual al sporurilor individuale, cu încălcarea limitei generale prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. 96. Aceasta, pentru că, așa cum s-a mai menționat în cuprinsul prezentei decizii, responsabilitatea stabilirii și acordării drepturilor salariale revine ordonatorilor de credite, care, în temeiul art. 3 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, au obligația să stabilească salariile de bază/soldele de funcție/salariile de funcție/soldele de grad/salariile gradului profesional deținut, gradațiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizațiile de încadrare/indemnizațiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani și în natură prevăzute de lege, să asigure promovarea personalului în funcții, grade și trepte profesionale și avansarea în gradații, în condițiile legii, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu. 97. În această situație, își menține valabilitatea soluția de principiu pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 2 din 19 ianuarie 2015, … în care s-a statuat, în aplicarea art. 2, raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) și alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 …, că punerea în executare a hotărârilor judecătorești prin care s-au acordat unor angajați anumite drepturi salariale nu reprezintă un tratament discriminatoriu al celorlalți angajați.".

Astfel, în raport de caracterul obligatoriu al deciziei respective în condițiile art. 521 alin. (3) C. proc. civ., argumentele dezvoltate de recurenții-reclamanți sub aspectul pretinsei discriminări sunt lipsite de temei.

Întrucât excepția prescripției dreptului material la acțiune este o excepție de fond, în strânsă legătură cu pretenția dedusă judecății, nu vor mai fi analizate criticile recurenților cu privire la perioada pentru care a fost admisă excepția prescripției, având în vedere că soluția instanței de fond prin care s-a respins acțiunea reclamanților este confirmată de instanța de control judiciar. Cu alte cuvinte, în condițiile în care pretențiile reclamanților au fost apreciate ca neîntemeiate, perioada vizată prin cererea de acordare a drepturilor salariale este lipsită de relevanță, inclusiv sub aspectul incidenței temenului de prescripție a dreptului material la acțiune.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenții-reclamanți A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T. și U. împotriva sentinței nr. 303 din 21 noiembrie 2022 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 11 septembrie 2024.