ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4702/2021

Ședința publică din data de 13 octombrie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 10 decembrie 2018, sub nr. x/2018, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., specialiști IT respectiv informatician șef în cadrul Curții de Apel Alba Iulia au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Colegiul de conducere al Curții de Apel Alba Iulia și Curtea de Apel Alba Iulia anularea Hotărârii nr. 68 din 01.11.2018 a Colegiului de conducere a Curții de Apel Alba Iulia prin care s-a dispus respingerea contestațiilor prin care au solicitat obligarea pârâtei să emită deciziile de încadrare în aplicarea Legii nr. 207/2018 de modificare a Legii nr. 304/2004 precum și a Legii 153/2017, cu acordarea, alături de sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, a sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 25%, a sporului pentru păstrarea confidențialității în cuantum de până la 5% și a sporului pentru instanță de 7,5% cu consecința obligării pârâtei la repararea prejudiciului creat, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului prin emiterea unor noi decizii de salarizare, potrivit pct. I din prezenta cerere, a diferenței constând în diferența dintre suma care li s-a plătit efectiv și suma care ar fi trebuit să li se plătească în baza noii decizii emise, cu titlu de indemnizație, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 1454 pronunțată în data de 15 aprilie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanții A., B., C., în contradictoriu cu pârâtul Colegiul de Conducere al Curtii de Apel Alba Iulia, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 1454 din 15 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat apel reclamanții A., B., C., solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Prin sentința civilă nr. 1454/15.04.2019 instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanți, fără a realiza o analiză completă din punct de vedere al legalității și temeiniciei actelor administrative atacate: Hotărârea nr. 68 din 01.11.2018 a Colegiului de conducere a Curții de Apel Alba Iulia și, respectiv, Decizia nr. 235/RU/02.10.2018 emisă de Președintele Curții de Apel Alba Iulia

Instanța de fond face astfel o analiză simplistă și lipsită de conținut a situației de fapt limitându-se a observa că prin limitarea la 30% pe fiecare salariat a cuantumului total al sporurilor se realizează încadrarea în procentul prevăzut de lege de 30% la nivelul ordonatorului de credite. O astfel de argumentație se potrivea și dacă angajatorul stabilea limitarea pe fiecare salariat la 25% sau 29% din salariul de bază. Astfel, instanța de fond și-a însușit întocmai punctul de vedere al angajatorului fără a-și pune problema dacă procentul de 30% nu este cumva arbitrar și un alt cuantum superior cuprins între 30% și 45% nu ar fi permis încadrarea angajatorului în plafonul legal de 30% raportat la ordonatorul de credite.

Potrivit dispozițiilor art. 4 și 5 din Capitolul VIII, Secțiunea I, din Anexa V a Legii 153/2017 și în raport de dispozițiile speciale aplicabile personalului din Familia Ocupațională "Justiție", prevăzute de Anexa nr. V a Legii 153/2017, reținem că, potrivit deciziei contestate sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică este acordat în procent de 15%, în loc de 25% cum era corect, potrivit noii legi de salarizare, iar sporul pentru păstrarea confidențialității, în cuantum de până la 5% nu a fost acordat.

ÎN CEEA CE PRIVEȘTE CUANTUMUL TOTAL AL SPORURILOR ACORDATE, dispozițiile art. 25 din cap. II secțiunea III a Legii 153/2017 prevede limitarea sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor și altor drepturi la 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.

Dar suma totală a sporurilor nu este prevăzuta pentru fiecare salariat în parte, ci per total ordonator principal de credite, raportat la fondul de salarii.

Potrivit dispozițiilor art. 24 din cap. III secțiunea III a Legii 153/2017, intitulat "Sporuri și drepturi salariale specifice stipulează că Limita maximă a sporurilor, compensațiilor, indemnizațiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor și a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege și în anexele nr. 1 - VIII.

ANEXA V prevede în domeniul de activitate "Justiție", sporuri în cuantum maxim total de 45%, aceasta fiind o NORMĂ JURIDICĂ CIVILĂ SPECIALĂ, aplicabilă acestei familii ocupaționale.

Norma de drept civil generală reprezintă acea normă care se aplică în toate cazurile și în orice materie, dacă o dispoziție legală nu prevede altfel.

Totodată solicită a fi acordat alături de celelalte sporuri și a sporului de instanță de 7,5% potrivit dispozițiilor art. 3 aliniatul (2) și art. 60 alin. (1) din Legea 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea coroborat cu art. 17 alin. (3) si (4) din Legea nr. 153/2017 - salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate și conex se majorează cu 7.5% pentru curte de apel și 5 % pentru tribunale și judecătorii reședință de județ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

În ceea ce privește calea de atac ce poate fi declarată împotriva unei hotărâri pronunțate în materia contenciosului administrativ, Înalta Curte constată ca fiind incidente dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, conform cărora " Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare", această cale de atac fiind, de altfel, corect menționată în dispozitivul hotărârii recurate.

Un alt argument ce poate fi adus în sprijinul exercitării căii de atac a recursului într-o situație, cum este cea în speță, este cel legat de competența instanțelor în materia contenciosului administrativ.

Astfel, potrivit art. 96 pct. 1 C. proc. civ., curțile de apel judecă, în primă instanță, cererile în materia contenciosului administrativ și fiscal, potrivit legii, iar conform art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

De asemenea, art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prevede că "Recursul împotriva sentințelor pronunțate de tribunalele administrativ- fiscale se judecă de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, iar recursul împotriva sentințelor pronunțate de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel se judecă de secția contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dacă prin lege organică nu se prevede altfel".

Dacă s-ar accepta punctul de vedere al reclamantului s-ar nesocoti dispozițiile C. proc. civ. care prevăd expres că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de recurs și ar însemna ca instanța supremă să soluționeze apelul, cale ordinară de atac, ce nu este dat de lege în competența sa.

Față de aceste considerente, având în vedere, deopotrivă, și soluția adoptată în ședința judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal din 28 octombrie 2013, când s-a stabilit că judecarea apelului este incompatibilă cu specificul materiei contenciosului administrativ, reține că, în conformitate cu prevederile art. 97 alin. (1) C. proc. civ. raportat la prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004, împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de Curțile de Apel, ca instanțe de contencios administrativ, se poate exercita calea extraordinară de atac a recursului.

Analizând astfel criticile aduse de reclamanți sentinței pronunțate de Curtea de Apel București, în materia contenciosului administrativ, Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 22 alin. (4) și art. 152 C. proc. civ., constată că acestea pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce reglementează situația "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", partea invocând în esență greșita aplicare a Legii nr. 207/2018 de modificare a Legii nr. 304/2004 precum și a Legii 153/2017 și acordarea specialiștilor IT, alături de sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, a sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 25%, a sporului pentru păstrarea confidențialității în cuantum de până la 5% și a sporului pentru instanță de 7,5%.

Pe cale de consecință, cererea de apel formulată de către reclamanți conține suficiente elemente care să permită instanței să califice calea de atac formulată drept recurs și să analizeze criticile care se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte, urmează ca, în raport de dispozițiile art. 22 alin. (4) și art. 152 C. proc. civ., dar și de considerentele Deciziei ÎCCJ nr. 19/2016 (Complet RIL) publicată în Monitorul Oficial nr. 103 din 6 februarie 2016, să califice drept recurs calea de atac formulată în cauză.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Prin Decizia nr. 235/RU/02.10.2018 a Curții de Apel Alba Iulia au fost stabilite drepturile salariaților IT din circumscripția Curții de Apel Alba Iulia începând cu data de 23 iulie 2018.

Prin Hotărârea nr. 68/01.11.2018 a Colegiului de conducere al Curții de Apel Alba Iulia a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată, reținându-se că personalul auxiliar de specialitate al căror salariu de bază este stabilit potrivit art. 38 alin. (6) Legea 153/2017, va beneficia de sporurile de 15% pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, de 25% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și 5 % pentru confidențialitate la salariul de bază din 2022, începând cu 01.01.2018, cu aplicarea art. 25 Legea 153/2017.

În ceea ce privește motivul de recurs referitor la greșita aplicare a legii prin modalitatea de calculare și acordare a sporurilor de risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității se constată că recurenții-reclamanți au solicitat luarea în considerare a dispozițiilor art. 4, 5 din secțiunea I a Capitolului VIII a Legii 153/2017, până la încetarea raportului de serviciu, în sensul acordării, începând cu data de 01.01.2018, a sporurilor în cuantumul total de 45 % raportat la salariul de bază lunar corespondent specialiștilor din cadrul domeniului de activitate Justiție.

Înalta Curte constată că problema de drept dedusă judecății a fost rezolvată într-un mod obligatoriu prin Decizia 15/2021 din 28 iunie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii și publicată în Monitorul Oficial nr. 921 din 27 septembrie 202, prin care s-a statuat că:

"În interpretarea unitară a dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, raportate la art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V la aceeași lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depășească limita prevăzută de art. 25 din aceeași lege, raportată la ordonatorul de credite care stabilește drepturile salariale."

Prin această decizie obligatorie, s-a stabilit în mod definitiv și dincolo de orice dubiu că prin sintagma "fără a depăși limita prevăzută la art. 25", care se regăsește în cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, se instituie interdicția stabilirii și acordării unui cuantum al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, peste limita de 30 % din suma salariilor de bază, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

S-a mai statuat de asemenea că indicarea nivelului maxim nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor, stabilite și acordate de fiecare ordonator de credite, să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru.

Un alt aspect relevant dezlegat de decizia amintită se referă la identificarea ordonatorului de credite care deține fondul de salarii la care se raportează limita de 30% a sporurilor acordate personalului auxiliar, respectiv dacă este ordonatorul principal de credite din cadrul familiei ocupaționale "Justiție" (în jurisprudență, Ministerul Justiției) sau ordonatorul secundar de credite (curțile de apel), statuându-se următoarele:

"84. Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 25 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 rezultă că legiuitorul nu s-a referit doar la ordonatorul principal de credite atunci când a instituit obligația de a limita sporurile acordate angajaților în funcție de anumite elemente de calcul indicate expres în cuprinsul art. 25 alin. (1). Astfel, trimiterea pe care art. 25 alin. (1) din lege o face la ordonatorul de credite nu distinge între categoriile de ordonatori principali, secundari sau terțiari, așa cum sunt stabilite prin art. 20 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, nici interpretul legii nu trebuie să distingă întrucât, în raport cu nivelul instanței sau al parchetului de pe lângă aceasta, în cadrul cărora personalul auxiliar de specialitate își desfășoară activitatea, ordonatorul de credite poate fi principal, secundar sau terțiar. Atunci când a dorit să distingă, legiuitorul a indicat în mod expres nivelul ordonatorului, astfel cum a făcut în alin. (2) al art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, când s-a referit explicit la ordonatorul principal de credite din sănătate. Ceea ce prezintă relevanță este aspectul că plafonul maxim constituit din procentul aplicat sumei salariilor de bază și celorlalte tipuri de venituri enumerate în cuprinsul art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este valabil pentru fiecare dintre acești ordonatori pentru drepturile salariale pe care le achită. Eventualele diferențe între sporurile ce se cuvin salariaților din aceeași categorie profesională, stabilite și acordate de ordonatori de credite diferiți, pot proveni din aplicarea legii la situații de fapt care nu sunt identice, respectiv fondul salariilor de bază la care se raportează procentul de 30% să nu fie același. De aceea, este contrară prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportarea la sporurile mai mari acordate salariaților care fac parte din aceeași categorie de personal, dar care sunt angajați în cadrul altui ordonator de credite.

În ceea ce privește susținerea legată de încălcarea principiului priorității normelor speciale, reține instanța supremă că nu se poate considera că normele care reglementează salarizarea din sistemul justiției (anexa nr. V capitolul VIII din Legea-cadru nr. 153/2017) derogă de la dispozițiile cu caracter de principiu inserate în capitolele I - IV din legea-cadru. Dimpotrivă, anexele care stabilesc sistemul de salarizare pentru fiecare dintre familiile ocupaționale sunt edictate cu respectarea principiilor generale ale sistemului de salarizare cuprinse în art. 6 din legea-cadru, normele interpretându-se în coerența întregii reglementări, în mod coroborat.

Nu poate fi reținută nici încălcarea principiului nediscriminării sau al plății egale pentru munca egală, invocate de recurenți, raportat la considerentele deciziei nr. 15/2010 a ICCJ:

"89. Conform jurisprudenței Curții Constituționale, existența unor diferențe de venit lunar între angajații care prestează aceeași activitate și au aceeași vechime în muncă și în funcție, dar care își desfășoară activitatea în instituții publice diferite, nu este contrară principiului egalității în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabilește diferențe în ceea ce privește salariile de bază/indemnizațiile de încadrare, iar, pe de altă parte, atribuțiile, competențele, sarcinile specifice, responsabilitățile și importanța activității desfășurate pot fi diferite chiar și pentru personalul care este încadrat pe funcții identice sau asemănătoare, dar la autorități sau instituții publice diferite.

În fine, un alt argument reținut de instanța supremă și aplicabil speței de față este cel dedus din paragraful 86 al Deciziei nr. 15/2021, care a statuat că principiul egalizării cu venitul maxim în plată pentru persoane din aceeași instituție sau autoritate publică, stabilit prin lege sau prin hotărâri judecătorești, astfel cum a fost interpretat prin Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016 și prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului, cu modificările ulterioare, nu poate fi preluat mutatis mutandis în litigiile vizând calculul drepturilor salariale în baza Legii-cadru nr. 153/2017, dat fiind faptul că această lege conține o reglementare nouă, ce instituie dispoziții distincte, inclusiv în ceea ce privește principiul egalității care, potrivit art. 6 lit. c) din lege, se înfăptuiește "prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală". În plus, decizia Curții Constituționale menționată anterior este pronunțată în legătură cu o componentă a salariului de încadrare și nu cu un element de salarizare suplimentar acestuia.

Prin urmare, în mod corect a apreciat instanța de fond că interpretarea coroborată a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 și a art. 5 din capitolul VIII, anexa V a Legii nr. 153/2017 impune concluzia că dispozițiile art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 sunt aplicabile în toate situațiile în care cuantumul salariului de bază astfel majorat este inferior plafonului stabilit pentru anul 2022, iar prevederile art. 5 din capitolul VIII, anexa V a Legii nr. 153/2017 cu privire la cuantumul procentual al sporurilor de care beneficiază personalul IT sunt aplicabile atunci când cuantumul salariului de bază majorat este mai mare sau egal cu plafonul stabilit pentru anul 2022.

Având în vedere că recurenților-reclamanți le-au fost acordate alături de sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică și sporul pentru păstrarea confidențialității, instituția pârâtă a aplicat corect sporurile indicate în art. 4 și 5 din Anexa V Capitolul VIII din Legea 153/2017, limitate la procentul de 30% din salariul de bază al fiecărui salariat ținând cont de analiza impactului asupra bugetului instituției.

În ceea ce privește sporul de instanță de instanță de 7,5% se reține următoarele:

Potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice "(2) Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și specialiști IT".

Potrivit art. 60 din aceeași lege, "(1) Pentru activitatea desfășurată, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea are dreptul la o salarizare stabilită în raport cu nivelul instanței sau parchetului, cu funcția deținută, cu vechimea în muncă și în specialitate, precum și cu alte criterii prevăzute de lege.

Legea cadru nr. 153/2017 reglementează astfel salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor și parchetelor, în art. 17 din Capitolul VIII Reglementări specifice personalului din sistemul justiției, Secțiunea a 2-a Salarizarea judecătorilor, procurorilor, a personalului de specialitate juridică asimilat acestora și a magistraților-asistenți, "(1) Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, astfel cum este definit la art. 3 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cu modificările și completările ulterioare, se stabilesc pe grade sau trepte profesionale, în raport cu funcția deținută, cu nivelul studiilor, cu vechimea în specialitate, precum și cu nivelul instanței sau al parchetului, după caz.

(2) Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul judecătoriilor și al parchetelor de pe lângă acestea sunt cele prevăzute în prezenta anexă la cap. II și III.

(3) Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate și personalul conex de la tribunale/tribunale specializate, tribunalele militare și de la parchetele de pe lângă acestea, de la judecătoriile din municipiul București și din localitățile reședință de județ, precum și de la parchetele de pe lângă acestea sunt cele prevăzute la alin. (2) majorate cu 5%.

(4) Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate și personalul conex de la curțile de apel și parchetele de pe lângă acestea sunt cele prevăzute la alin. (2) majorate cu 7,5%.

(5) Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate și personalul conex de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de la Direcția Națională Anticorupție și de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt cele prevăzute la alin. (2) majorate cu 10%".

Salarizarea recurenților - reclamanți este reglementată de dispozițiile art. 17 din Capitolul VIII Reglementări specifice personalului din sistemul justiției, Secțiunea a 2-a Salarizarea judecătorilor, procurorilor, a personalului de specialitate juridică asimilat acestora și a magistraților asistenți, care constituie norma generală în materia salarizării personalului auxiliar de specialitate și conex, însă prin modificarea adusă Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară s-a introdus o reglementare specială în materia salarizării, în ceea ce privește specialiștii IT din cadrul instanțelor și parchetelor, începând cu data de 23 iulie 2018, astfel încât începând cu această dată, specialiștilor IT nu le mai sunt aplicabile reglementările privind salarizarea din art. 17 al Legii nr. 153/2017, valabile pentru restul personalului auxiliar și conex, pentru care nu există reglementări speciale.

Potrivit dispozițiilor art. 120 alin. (6) și (7) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 207/2018 "specialiștii IT din cadrul instanțelor și parchetelor, din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii și al instituțiilor aflate în coordonarea acestuia, al Ministerului Justiției și al Inspecției Judiciare beneficiază de aceleași drepturi salariale ca specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție stabilite potrivit legislației privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Personalul prevăzut la alin. (2) beneficiază de drepturile salariale prevăzute pentru specialiștii de la art. 116 alin. (5) din prezenta lege".

Art. 116 alin. (5) din același act normativ prevede că "în cadrul parchetelor pot fi numiți, prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curie de Casație și Justiție, specialiști în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum și în alte domenii, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală".

Conform art. 22 alin. (1) din Capitolul VIII al Anexei V - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție și Curtea Constituțională" din Legea nr. 153/2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice "salariile de bază pentru specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv al Direcției Naționale Anticorupție și al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și al celorlalte parchete, sunt prevăzute în prezenta anexă la Capitolul I, Ut. B, nr. crt. 4".

Potrivit alin. (2) al art. 22, specialiștii prevăzuți la alin. (1) beneficiază și de celelalte drepturi salariale prevăzute de lege pentru categoria profesională din care fac parte, după caz, cu excepția elementelor salariale care compun salariul de bază stabilit pentru categoriile profesionale din care fac parte.

La Capitolul I, lit. B), nr. crt. 4 din Anexei V la Legea nr. 153/2017, este menționată funcția de "procuror cu grad de judecătorie" precum și indemnizația de încadrare pentru procurori cu grad de judecătorie, stabilită atât în raport de vechimea în muncă, cât și în raport de vechimea în funcția de procuror, motiv pentru care și colegiul de conducere a reținut că legiuitorul a avut în vedere la stabilirea indemnizației cuvenită specialiștilor IT nivelul de salarizare al procurilor cu grad de judecătorie, astfel cum apare acesta prevăzută la lit. B), nr. crt. 4, fără a fi impusă vreo limitare, în sensul de a se lua în considerare doar nivelul de salarizare prevăzut pentru baza 0-3 ani.

Astfel, instanța de fond a reținut în mod corect, că măsura de neacordare a majorării de 7,5% pentru curtea de apel este legală, în condițiile în care reglementarea aplicabilă din art. 22 alin. (1) ipoteza finală a Legii nr. 153/2017 prevede că specialiștii IT nu beneficiază de elemente salariale care compun salariul de bază pentru categoriile profesionale din care fac parte, în speță personal auxiliar, iar majorarea de curte de 7,5% nu este un spor, cum în mod incorect îl numesc recurenții-reclamanți, ci intră în componența salariului de bază.

Dispozițiile art. 17 alin. (3) și (4) din Anexa V, Cap. VIII, Secțiunea a 4-a din Legea nr. 153/2017 prevăd pentru personalul auxiliar de specialitate o majorarea cu 5% a salariului de bază pentru cei care sunt încadrați la tribunal și cu 7,5% pentru cei care își desfășoară activitatea în cadrul curților de apel, ambele majorări intrând în salariul de bază al personalului auxiliar, regimul lor nefiind acela al unor sporuri acordate distinct.

Prin urmare, dat fiind faptul că în accepțiunea Legii nr. 153/2017 personalului auxiliar de specialitate i se acordă în funcție de nivelul instanței la care acesta își desfășoară activitatea o majorare a salariului de bază, este evident că specialiștii IT prin raportare la textele legale anterior citate nu pot beneficia de acordarea acestei majorări, întrucât salariul de bază al acestora este stabilit la nivelul unui procuror cu grad de judecătorie.

Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurentă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Califică drept recurs calea de atac formulată în cauză.

Respinge recursul formulat de B., A., C. împotriva sentinței civile nr. 1454 din 15 aprilie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 13 octombrie 2021.