Decizia nr. 3698/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 78/2020 a Curții de Apel Craiova

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 03.10.2018 sub nr. x/2018 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova-Administrația pentru Contribuabili Mijlocii, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la soluționarea contestației nr. A -SLP 719/09.03.2018, formulată împotriva Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere nr. 2780/18.01.2018 și anularea deciziei nr. 175/04.04.2018, prin care a fost suspendată soluționarea unei astfel de contestații.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 78 din data de 3 iunie 2020, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția rămânerii fără obiect a acțiunii, a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională A Finanțelor Publice Craiova - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și a anulat Decizia nr. 175/04.04.2018. Totodată, prima instanță a obligat Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor la soluționarea contestației împotriva deciziei nr. 2780/18.01.2018, privind accesorii.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile menționate anterior în punctul I.2, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a declarat recurs, prin care, invocând prevederile art. 488, alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea sentinței recurate și, respingerea acțiunii reclamantei ca lipsită de interes actual, având în vedere că organul de soluționare a analizat contestația intimatei-reclamante și a dispus desființarea acesteia. În susținerea căii sale de atac, recurenta a învederat, în esență, că, prin sentința recurată, instanța de fond a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 32 alin. (1), lit. d) din C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 33 din C. proc. civ., întrucât, deși la termenul de judecată din data de 03.06.2020, acesteia i-a fost adus la cunoștință aspectul soluționării, prin Decizia nr. 83/02.04.2020, inclusiv a contestației prealabile ce viza Decizia referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi si penalități de întârziere nr. 2780/18.01.2018, instanța de fond a respins excepția rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, motivat de faptul că nu s-a dispus și o revocare a Deciziei nr. 175/04.04.2018. Din această perspectivă, recurenta a menționat că, în ipoteza unei decizii privind suspendarea procedurii administrative de soluționare a contestației, Codul de procedură fiscală nu reglementează necesitatea emiterii unei decizii de anulare a unui astfel de act administrativ pentru reluarea procedurii de soluționare a contestației, motiv pentru care, în opinia recurentei, la data pronunțării hotărârii primei instanțe, efectele Deciziei nr. 175/04.04.2018 nu mai erau în ființă. În atare context, recurenta a subliniat că intimata-reclamantă nu mai justifica niciun interes în obținerea unei hotărâri prin care să se dispună anularea Deciziei nr. 175/2018 privind suspendarea soluționării contestației administrative, iar, întrucât existența interesului trebuie urmărită pe tot parcursul procesului, nu numai cu privire la cererea introductivă de instanță, ci și în cazul tuturor celorlalte acte procedurale îndeplinite de părți pe parcursul desfășurării procesului, demersul instanței de fond, de a nu verifica actualitatea interesului reclamantei în susținerea, în continuare, a acțiunii în contencios administrativ și fiscal, încalcă prevederile art. 32 alin. (1), lit. d) din C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă în dosarul cauzei, intimata - reclamantă societatea A. S.R.L. a solicitat, în principal, respingerea recursului ca lipsit de interes, apreciind, în esență, că recurenta - pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală nu justifică un interes, în sensul art. 33 din C. proc. civ., coroborat cu art. 486 din C. proc. civ., câtă vreme se situează pe poziția părții care, prin decizia nr. 83/02.04.2020, deși a anulat Decizia nr. 2780/18.01.2018, urmărește menținerea actului administrativ reprezentat de Decizia nr. 175/04.04.2018, prin care s-a suspendat soluționarea contestației înregistrate sub A SLP 719/09.03.2018, formulată împotriva Deciziei nr. 2780/18.01.2018. Din perspectiva fondului recursului Agenției Naționale de Administrare Fiscală, intimata - reclamantă a solicitat respingerea acestuia și menținerea hotărârii primei instanțe, apreciind că judecătorul fondului a reținut corect că Decizia nr. 83/02.04.2020 nu cuprinde mențiuni privind revocarea Deciziei nr. 175/04.04.2018. Astfel, în esență, intimata a învederat că prin Decizia nr. 83/02.04.2020 recurenta a anulat, din oficiu, actul administrativ reprezentat de Decizia nr. 2780/18.01.2018, fără ca un astfel de demers să echivaleze cu o soluționare a contestației înregistrate sub A SLP 719/09.03.2018. În opinia intimatei, efectele deciziei nr. 175/04.04.2018 nu au încetat la data pronunțării deciziei nr. 1301/04.04.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2017, câtă vreme hotărârea invocată privește decizia nr. 76/09.03.2017 și soluționarea contestației formulate împotriva deciziei de impunere nr. x/08.02.2017. Intimata a mai arătat că temeiul de drept al suspendării soluționării contestației nr. A SLP 719/09.03.2018 a fost reprezentat de dispozițiile art. 277 alin. (1), lit. b) Codul de procedură fiscală, constând în existenta unui drept ce face obiectul altei judecății, respectiv a dosarului penal nr. x/2014, motiv pentru care nu se poate aprecia că prin decizia nr. 83/02.04.2020 s-a reluat procedura administrativă aferentă soluționării contestației, deoarece motivul suspendării nu a încetat, dosarul penal fiind încă pe rolul Tribunalului Mehedinți. În opinia intimatei, întrucât revocarea privește oportunitatea actului administrativ și este dispusă numai de organul emitent, în timp ce anularea se referă la scoaterea din vigoare a unui act administrativ pe motive de nelegalitate, ea putând fi dispusă și de organul ierarhic superior al administrației sau puterii de stat, în condițiile în care asupra deciziei nr. 175/04.04.2018 nu s-a statuat prin decizia nr. 83/02.04.2020, în mod corect instanța de fond a constatat necesitatea corelării, de către organele fiscale, a masurilor adoptate față de intimata-reclamantă, măsura suspendării procedurii administrative dispuse prin decizia nr. 175/04.04.2018 rămânând fără temei legal.

Răspunsul la întâmpinare Prin răspunsul la întâmpinare formulat, recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat respingerea excepției lipsei sale de interes în promovarea recursului, învederând că un astfel de interes derivă din imposibilitatea de punere în executare a unei hotărâri judecătorești prin care s-a stabilit în sarcina sa o obligație ce fusese deja executată la data pronunțării hotărârii recurate.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 494 C. proc. civ., coroborat cu art. 475 alin. (2) și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 10 septembrie 2020 s-a fixat termen de judecată la data de 22 iunie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs A. Examinând, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția lipsei de interes a recurentei - pârâte Agenția Națională de Administrare Fiscală în promovarea recursului, invocată de intimata - reclamantă societatea A. S.R.L., Înalta Curte o apreciază neîntemeiată, pentru următoarele considerente: Din interpretarea prevederilor art. 458 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 32 alin. (1), lit. d) C. proc. civ., Înalta Curte reține că interesul, privit din perspectiva căilor de atac, vizează folosul concret urmărit de titularii acestora (căilor de atac), raportat, însă, și la soluția atacată, respectiv la maniera în care o atare hotărâre generează efecte față de astfel de părți apte a le prejudicia, dacă nu ar recurge la calea de atac. Din perspectiva recursului promovat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, relevantă este soluția pronunțată de prima instanță, prin care aceasta a anulat actul administrativ emis de recurenta - pârâtă, dar a trasat, în sarcina acesteia, și obligații, precum cea de soluționare a contestației nr. A SLP 719/09.03.2018, formulată de reclamanta A. S.R.L. împotriva Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere nr. 2780/18.01.2018. Contrar celor afirmate de intimata - reclamantă, observând și limitele învestirii instanței de recurs prin criticile de casare evocate, Înalta Curte apreciază că recurenta - pârâtă justifică un interes determinat, legitim, personal, născut și actual în promovarea căii de atac, câtă vreme Agenția Națională de Administrare Fiscală urmărește înlăturarea atât a măsurii anulării unui act administrativ emis de o astfel de autoritate, dar și înlăturarea unei obligații stabilite de prima instanță în sarcina sa la data de 3 iunie 2020 (de soluționare a contestației nr. A SLP 719/09.03.2018 formulate de reclamanta A. SRL) și despre care recurenta afirmă că, la un astfel de moment, nu îi mai incumba, fiind stinsă prin executare încă din data de 02.04.2020, urmare emiterii Deciziei nr. 83/02.04.2020. Astfel, nu se poate reține lipsa unui beneficiu concret urmărit de recurenta - pârâtă, fiind evident interesului acesteia în promovarea recursului, motiv pentru care excepția invocată de intimata - reclamantă societatea A. S.R.L. urmează a fi respinsă, ca neîntemeiată. B. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, probele administrate, normele legale incidente și aspectele învederate în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală este fondat, pentru următoarele considerente: Din circumstanțele concrete ale cauzei, Înalta Curte reține că, prin acțiunea în contencios administrativ, reclamanta societatea A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor la soluționarea contestație sale administrative prealabile nr. A SLP 719/09.03.2018, formulate împotriva Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere nr. 2780/18.01.2018 și anularea deciziei nr. 175/04.04.2018, prin care a fost suspendată o atare soluționare a contestației. Ulterior învestirii instanței de contencios administrativ și fiscal, atât reclamanta, cât și pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală au adus la cunoștința Curții de Apel Craiova aspectul emiterii, de către pârâtă, a Deciziei nr. 83/02.04.2020, ambele părți invocând excepția rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată. Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins, însă, o astfel de excepție și a admis acțiunea promovată de reclamanta A. S.R.L., în sensul anulării Deciziei nr. 175/04.04.2018 și al obligării Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor la soluționarea contestației împotriva Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere nr. 2780/18.01.2018, iar o astfel de soluție este criticată de recurenta - pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală. Înainte de a trece la analiza efectivă a criticilor ce fac obiectul recursului, se impune, cu prioritate, a se preciza faptul că recurenta a invocat, prin calea de atac exercitată, aspecte legate, în esență, de nerespectarea de către prima instanță a normelor procedurale de verificare a condițiilor de exercitare a acțiunii, aspecte ce privesc eventuala incidență în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., pe care promotoarea căii de atac nu l-a invocat, limitându-și criticile la motivul de recurs prevăzut de pct. 8 al aceluiași articol. Încadrând, din oficiu, aceste susțineri în motivul de casare precizat, având în vedere caracterul său de ordine publică și faptul că instanța de recurs nu este ținută, în esență, de încadrarea dată de părți motivelor de recurs, Înalta Curte constată că art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității") își găsește incidența în legătură cu hotărârea ce a fost supusă recurării. Din această perspectivă, tot cu titlu prealabil, Înalta Curte observă, că, deși prin concluziile scrise depuse în faza procesuală a fondului, recurenta - pârâtă a invocat aspectul rămânerii fără obiect a cauzei în urma emiterii Deciziei nr. 83/02.04.2020, în realitate, chestiunea de drept evocată de Agenția Națională de Administrare Fiscală era cea a verificării îndeplinirii condițiilor de exercitare a acțiunii în contencios administrativ, privită din perspectiva actualității, la data soluționării în primă instanță a cauzei, a interesului procesual al intimatei - reclamante în anularea deciziei nr. 175/04.04.2018 și în obligarea pârâtei la soluționarea contestație nr. A - SLP 719/09.03.2018. Examinând, din această perspectivă, criticile evocate de recurenta - pârâtă, prin care aceasta a susținut o încălcare, de către prima instanță, a prevederilor art. 32 alin. (1) lit. d), coroborate cu cele ale art. 33 din C. proc. civ., Înalta Curte le apreciază întemeiate, având în vedere că, prin demersul judiciar ce face obiectul prezentei cauze, folosul practic efectiv urmărit de reclamantă era cel al soluționării de către pârâtă a contestației sale administrative prealabile nr. A - SLP 719/09.03.2018, formulate împotriva Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere nr. 2780/18.01.2018, a cărei soluționare fusese suspendată prin Decizia nr. 175/04.04.2018, emisă de recurentă. Contrar celor afirmate de intimata - reclamantă, o astfel de contestație a fost, însă, soluționată de recurenta - pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor anterior pronunțării sentinței recurate, prin Decizia nr. 83/02.04.2020 (filele x ale vol. II al dosarului primei instanțe), în sensul anulării Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere nr. 2780/18.01.2018, emisă pentru suma de 807.918 RON. Un atare aspect rezultă din chiar titulatura Deciziei nr. 83/02.04.2020, unde se arată că aceasta este dată în soluționarea contestațiilor formulate de A. S.R.L., înregistrate la Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală sub nr. A-SLP 465/22.02.2017, nr. A-SLP nr. 1315/26.05.2017 și nr. A-SLP nr. 719/09.03.2018 și reînregistrate sub nr. A-SLP 519/10.03.2020. De asemenea, relevante sunt și aspectele învederate în fila x a Deciziei nr. 83/02.04.2020, unde, invocând prevederile art. 272 alin. (5) lit. a) și lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală și cele ale pct. 9.5 din OPANAF nr. 3741/2015, recurenta - pârâtă a apreciat că este legal învestită inclusiv cu soluționarea contestației formulate împotriva Deciziei nr. 2780/18.01.2018. Or, întrucât prin interes se înțelege folosul practic imediat urmărit de cel care a formulat cererea, fiind necesar ca acesta să fie născut și actual, în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acțiune, condiție ce trebuie îndeplinită atât la data promovării cererii, cât și pe parcursul soluționării acesteia, Înalta Curte constată că, la data pronunțării sentinței civile nr. 78 din data de 3 iunie 2020, drept efect al emiterii de către recurenta - pârâtă a Deciziei nr. 83/02.04.2020, intimata - reclamantă nu mai justifica un interes actual în cauză, chiar dacă Decizia nr. 175/04.04.2018, emisă de recurentă, nu fusese expres revocată, câtă vreme soluționarea contestației administrative fusese reluată și chiar finalizată. Astfel, prin demersul de reluare a procedurii de soluționare a contestației nr. A SLP 719/09.03.2018, efectele Deciziei nr. 175/04.04.2018 (de suspendare a soluționării unei astfel de contestații) au încetat, neputându-se susține teza unei supraviețuiri a interesului reclamantei în prezenta cauză justificat doar prin invocarea considerentului formal al inexistenței unei mențiuni exprese, în Decizia nr. 83/02.04.2020, de revocare a actului administrativ reprezentat de Decizia nr. 175/04.04.2018. Pe cale de consecință, soluția legală, ce trebuia dispusă în cauză, era cea a respingerii acțiunii promovate de reclamantă, ca lipsită de interes, Înalta Curte observând, de altfel, că, întrucât interesul reprezintă una dintre condițiile de exercitare a acțiunii în contencios administrativ și fiscal, primei instanțe îi incumba obligația de verificare a întrunirii acestei condiții pe tot parcursul derulării cauzei, independent de invocarea sau nu, de către vreuna dintre părți, ca atare, a unei excepții exprese a pierderii caracterului actual al interesului în susținerea, în continuare, a cererii. Cu atât mai mult, în contextul în care aspectul emiterii Deciziei nr. 83/02.04.2022 a fost adus la cunoștința primei instanțe chiar de către reclamantă, iar nu doar de pârâtă, instanța de fond avea obligația ca, independent de titulatura dată de părți efectelor generate în cauză de emiterea sus indicatei decizii, să califice corect astfel de aspecte și să analizeze dacă toate condițiile de exercitare a acțiunii în contencios administrativ și fiscal mai erau întrunite, întrucât activitatea judiciară nu poate fi inițiată și întreținută fără justificarea unui interes legitim care să își păstreze caracterul actual. Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că, prin hotărârea pronunțată, prima instanță a nesocotit prevederile art. 32 din C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 33 din același act normativ, fiind astfel, incident cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1), pct. 5 C. proc. civ. și întemeiate criticile aduse de recurentă hotărârii atacate. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, va casa sentința civilă nr. 78 din data de 3 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal și, rejudecând, va admite excepția lipsei de interes a reclamantei în susținerea cererii de chemare în judecată și va respinge acțiunea privind obligarea pârâtei la soluționarea contestație nr. A SLP - 719/09.03.2018, formulate împotriva Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere nr. 2780/18.01.2018 și privind anularea deciziei nr. 175/04.04.2018 prin care a fost suspendată soluționarea unei astfel de contestații, formulată de reclamanta A. S.R.L., ca lipsită de interes.