ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3647/2022

Ședința publică din data de 21 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 10.12.2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Comisia Superioară de Disciplină a Colegiului Medicilor din România și B., solicitând, în baza temeiurilor normative invocate în cuprinsul acțiunii, inclusiv în baza art. 2 paragraful 1, art. 6 paragraful 1 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, a art. 20 și art. 21 din Constituție, a Legii nr. 554/2004:

- anularea deciziei nr. 66/13.09.2019 emisă de pârâta de rând I (CMR-Comisia superioară de disciplină) în dosarul nr. x/2016 și: în principal, obligarea acesteia la respectarea dreptului său la un remediu disciplinar efectiv, obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii de soluționare a plângerii sale disciplinare, formulate la adresa pârâtului de rând II (B.), cu examinarea efectivă a tuturor abaterilor și elementelor indicate prin plângere; iar, în subsidiar, obligarea pârâtei de rând I la emiterea unei decizii de aplicare a unei sancțiuni disciplinare legale la adresa pârâtului de rând II, individualizate conform art. 121 din Statutul CMR;

- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 668 din 29 iulie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele:

A respins excepția tardivității depunerii întâmpinării de către pârâtul Colegiul Medicilor din România, excepția nulității întâmpinării și excepția lipsei calității de reprezentant.

A admis excepția lipsei calității procesuale active.

A respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Comisia Superioară de Disciplină a Colegiului Medicilor din România, Colegiul Medicilor din România, B., pentru lipsa calității procesuale active.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamanta A. a formulat recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, așa cum a fost formulată.

Recurenta-reclamantă arată că deși a invocat și probat că prevederile statutare contestate îi vatămă în concret drepturile și interesele legitime (dreptul efectiv la o instanță, la un remediu efectiv în materie disciplinără în cazul decesului pacientului spitalizat), fiind nelegale mai ales prin prisma faptului că CMR nu îndeplinește condițiile de a fi o instanță pentru a judeca definitiv plângerea disciplinară, pentru a stabili că actul administrativ al CSD a CMR contestat în cauză, beneficiază de imunitate de jurisdicție și este definitiv la nivelul autorității publice emitente și inatacabile.

Recurenta-reclamantă arată că aceste prevederi legale îi conferă calitate procesuală activă pentru contestarea actelor administrative CMR care îi încalcă dreptul fundamental și legal la un remdiu efectiv în materie disciplinară în cazul pacientului spitalizat.

Enumeră, totodată, obligațiile statului roman, respectiv de a asigura un înalt standard professional-disciplinar pentru corpul medical, de a garanta constatatrea relelor practice din domeniul medical, identificarea și sancționarea persoanelor răspunzătoare, instituirea unor procedure eficiente etc.

Mai arată recurenta că dreptul la un remediu disciplinar efectiv este flagrant vătămat prin îngrădirea accesului efectiv la instanță, citând în acest sens hotărârile CEDO în cauzele Eugenia Lazăr împotriva României și CRJ în numele lui C. împotriva României.

Înțelege să invoce excepția de neconstituționalitate a art. 459 coroborat cu art. 412 alin. (1) și art. 414 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 95/2006 și solicită sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției.

Prin întâmpinare, intimații-pârâți B. și Colegiului Medicilor din România au invocat excepțiile nulității cererii de recurs pentru lipsa semnăturii și netimbrării, iar, pe fond au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de recurs

Examinând cu prioritate excepția nulității recursului pentru lipsa semnăturii olografe și excepția netimbrării în ceea ce privește recursul declarat de reclamanta A., invocată de intimații-pârâți B. și Colegiului Medicilor din România prin întâmpinare, Înalta Curte constată că aceastea sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor generale în materia depunerii cererilor adresate instanțelor de judecată, respectiv a dispozițiilor art. 148 C. proc. civ.:

"Orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie formulată în scris și să cuprindă…, precum și semnătura."

În același sens, dispozițiile art. 196 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează condițiile de formă aplicabile acțiunilor introductive, incidente în privința oricăror cereri adresate instanțelor, arată că:

"Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele și prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părți, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă."

De asemenea, semnătura părții trebuie să fie olografă, neputând fi dactilografiată, imprimată sau înlocuită prin parafă.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că reclamanta A. a transmis cererea de recurs prin servicul poștal, la data de 07.09.2020, fiind înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție la aceeași dată, cererea de recurs purtând semnătura olografă a acesteia.

Deopotrivă, dispozițiile art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013 prevăd că:

"(l)Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 C. proc. civ. (2) In cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a norme/or de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON. ", iar dispozițiile art. 33 alin. (1) din același act normativ statuează în mod expres că "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege".

În acest sens sunt și dispozițiile art. 148 alin. (6) C. proc. civ., conform cărora:

"Cererile adresate instanțelor judecătorești se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", precum și dispozițiile art. 197 din același cod care prevăd în mod expres că "în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."

Din analiza textelor de lege sus citate, rezultă obligația recurentei de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat, astfel încât prin citația emisă în data de 30.09.2020 s-a dispus citarea acesteia cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru.

Or, Înalta Curte constată că până la termenul de judecată acordat, recurenta a respectat cerința prevăzută de dispozițiile art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, depunând la dosarul cauzei dovada achitării taxei judicare de timbru în cuantum de 100, conform chitanței nr. x aflată la dosar recurs.

Analizând recursul declarat, Înalta Curte constată următoarele:

Curtea de Apel București a respins excepția tardivității depunerii întâmpinării de către pârâtul Colegiul Medicilor din România, excepția nulității întâmpinării și excepția lipsei calității de reprezentant, a admis excepția lipsei calității procesuale active și a respins cererea formulată de reclamanta A., pentru lipsa calității procesuale active.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a analizat dispozițiile statutare contestate de reclamantă, pe capătul de cerere în anulare, prin prisma ineexistenței identității între titularul cererii de chemare în judecată și persoana care se prevalează de dreptul sau interesul dedus judecății, în cadrul cercetărilor disciplinare declanșate la inițiativa sa și a reținut următoarele:

- art. 451 din Legea nr. 95/2006 dispune în sensul că:,,(1) Plângerea împotriva unui medic se depune la colegiul al cărui membru este medicul. În cazul medicilor cetățeni ai unui stat membru al UE, ai unui stat aparținând SEE sau ai Confederației Elvețiene, plângerea se depune la colegiul în a cărui rază medicul își desfășoară activitatea.

(2) Biroul executiv al Consiliului național dispune trimiterea dosarului disciplinar la comisia de disciplină.

(3) Împotriva deciziei de respingere a plângerii persoana care a făcut plângerea poate depune contestație la colegiul a cărui decizie se contestă. Aceasta se soluționează de către Biroul executiv al Consiliului național.

(4) Plângerile împotriva unui membru al organelor de conducere de la nivel teritorial sau național se înaintează Comisiei superioare de disciplină.".

- art. 459 dispune în sensul că: "Împotriva deciziei de sancționare a Comisiei superioare de disciplină, în termen de 15 zile de la comunicare, medicul sancționat poate formula o acțiune în anulare la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărui rază își desfășoară activitatea.".

- art. 32 C. proc. civ. prevede că: "Condiții de exercitare a acțiunii civile:

(1) Orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia:

a) are capacitate procesuală, în condițiile legii;

b) are calitate procesuală;

c) formulează o pretenție;

d) justifică un interes.

(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică, în mod corespunzător, și în cazul apărărilor.

- art. 36 C. proc. civ. prevede că: "Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond.".

Prealabil, Înalta Curte arată că în ceea ce privește invocarea de către recurentă a neconstituționalității temeiului legal de emitere a normelor referitoare la procedura disciplinară, cuprinse în Legea nr. 95/2006, respectiv a dispozițiilor art. 459 coroborat cu art. 412 alin. (1) și art. 414 alin. (1) lit. k), precum și a Legii nr. 554/2004 în ansamblul ei, sunt îndeplinite condițiile sesizării Curții Constituționale, în limitele și pentru argumentele expuse în încheierea de sesizare pronunțată în dosarul asociat nr. x/2020, toate argumentele subsumate neconstituționalității dispozițiilor Legii nr. 95/2006 și Legii nr. 554/2004 neputând fi analizate de instanța de contencios administrativ.

Trecând la analiza punctuală a criticilor din recurs care privesc soluția asupra capătului de cerere în anulare, se reține aspectul potrivit căruia calitatea procesuală presupune identitatea dintre titularul cererii de chamare în judecată și acela a dreptului dedus judecății.

Dincolo de acest aspect, Decizia Comisie Superioare de Disciplină este un act administrativ adoptat în urma desfășurării unei anchete disciplinare. Subiecți ai raportului juridic disciplinar sunt medicul intimat și organizația profesională, aceasta fiind și rațiunea dispozițiilor art. 451 din Legea nr. 95/2006, anterior citate.

Cum în mod corect a reținut și instanța de fond, norma procedurală prevăzută de art. 451 din Legea nr. 95/2006 consacră o legătură necesară între exercițiul acțiunii în anulare și titularul acestei acțiuni, pe de o parte și interesul promovării acestei acțiuni, pe de altă parte, indicând în mod expres calitatea reclamantului de medic sancționat si respectiv aplicarea unei sancțiuni disciplinare prin decizia a cărei anulare se solicită.

Or, în cauza de față reclamanta nu a dovedit că a suferit vreun prejudiciu (material sau moral), determinat în mod direct de decizia de nesancționare a medicului, întreaga acțiune a acesteia fiind întemeiată pe deficiențe în acordarea asistenței medicale tatălui acesteia.

Așadar, în sensul celor anterior expuse, procedura disciplinară nu are drept scop repararea prejudiciului suferit de anumite persoane prin abaterile disciplinare constatate, pentru aceasta există calea acțiunilor penale sau civile în răspundere delictuală.

În acest sens, trebuie observat că art. 442 din Legea nr. 95/2006 prevede că "Răspunderea disciplinară a membrilor Colegiului Medicilor din România, potrivit prezentei legi, nu exclude răspunderea penală, contravențională sau civilă, conform prevederilor legale."

În consecință, decizia a cărei anulare se solicită în cauza de față nu este supusă, sub aspectul legalității cenzurii instanței de contencios administrative, din moment ce se referă la răspunderea disciplinară a medicilor. Scopul procedurii disciplinare este acela de apărare a onoarei și prestigiului profesiei de medic, în raport de care nu se poate reține că deciziile adoptate în această procedură aduc atingere drepturilor sau intereselor părților care formulează sesizări cu privire la conduita medicilor, astfel că nemulțumirea terților cu privire la nesancționarea medicului sau aplicarea unei sancțiuni prea ușoare nu îl îndreptățește să conteste în instanța de contencios actele administrative emise în procedura respectivă de către Comisia superioară de disciplină a Colegiului Medicilor din România.

Aceasta nu are însă semnificația restrângerii dreptului persoanei care a formulat plângerea împotriva medicului de a obține în justiție repararea drepturilor sau intereselor sale vătămate prin conduita medicului.

În sensul celor expuse, Înalta Curte nu poate reține alegațiile recurentei în sensul că,,… prevederile statutare contestate îi vatămă în concret drepturile și interesele legitime (dreptul efectiv la o instanță, la un remediu efectiv în materie disciplinără în cazul decesului pacientului spitalizat), fiind nelegale mai ales prin prisma faptului că CMR nu îndeplinește condițiile de a fi o instanță pentru a judeca definitiv plângerea disciplinară, pentru a stabili că actul administrativ al CSD a CMR contestat în cauză, beneficiază de imunitate de jurisdicție și este definitiv la nivelul autorității publice emitente și inatacabile." sau că "a stabilit în mod nelegal că actul administrativ al CSD a CMR contestat în cauză, emis în soluționarea plângerii mele ca cetățean, beneficiază de imunitate de jurisdicție, iar eu sunt decăzută din dreptul fundamental de a ataca în contencios administrativ aceste acte...", respectiv,,.. a violat și art. 20 din Constituție prin încălcarea art. 2 paragarful 1 din Convenție întrucât mi-a încălcat dreptul la un remediu efectiv în materie disciplinară în cazul decesului pacientului spitalizat, de vreme ce organul administrative (CSD sau CMR) nu prezintă garanții procesuale ale unui asemenea remediu.".

Un al doilea rând de critici, prin care se invocă încălcarea și aplicarea greșită a unor dispoziții din Legea nr. 554/2004, din Constituție și chiar din Convenția EDO, se referă la concluzia instanței de fond potrivit căreia nu există identitate între titularul cererii de chemare în judecată și persoana care se prevalează de dreptul sau interesul dedus judecății motiv pentru care, în raport de prevederile art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, nu s-ar putea exclude de la controlul de legalitate al contenciosului administrative actele administrative emise de pârât.

Recurenta-reclamantă a arătat că instanța de fond i-a încălcat dreptul efectiv la instanță pentru controlul judecătoresc al unui act administrativ emis de o autoritate publică, dreptul la un remediu efectiv în materie disciplinară.

În raport de prevederile exprese ale art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, în practica judiciară s-a statuat constant că existența vătămării unui drept sau interes legitim al persoanei și legătura de cauzalitate dintre actul administrativ atacat și vătămarea respectivă este esențială în raportul de drept administrativ dedus judecății, prevederile legale invocate impunând condiția dovedirii vătămării. De asemenea, invocarea apărării unui interes legitim public se poate realiza doar în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat. Deci, legea consacră contenciosul administrativ subiectiv.

Instanța de fond nu a greșit atunci când a reținut că norma specială prevăzută la art. 451 derogă de la regula generală potrivit căreia orice persoană al cărei drept sau interes legitim a fost vătămat printr-un act administrativ poate introduce acțiunea de contencios administrativ. Fiind o normă specială, se va aplica cu prioritate față de norma generală, reprezentată de art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Așadar, susținerile recurentei anterior menționate nu pot fi primite, ele întemeindu-se pe aspecte care nu au legătură cu norma statutară.

Nici respectarea dreptului efectiv la o instanță sau la un remediu efectiv în materie disciplinără în cazul decesului pacientului spitalizat nu poate fi considerată afectată prin conținutul expres al acestor texte statutare, exercitarea acestor drepturi din pespectivele invocate ținând, în esență, de situația individuală a fiecărei plângeri disciplinare.

În pofida clamării încălcării unor drepturi, cum ar fi dreptul la un remediu eficient în materie disciplinară, dreptul la apărare în procedura administrativă, dreptul efectiv la o instanță, recurenta-reclamantă nu a prezentat un raționament juridic convingător în sensul că dispozițiile statutare conduc la încălcarea drepturilor menționate.

Nici invocarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele Eugenia Lazăr împotriva României și CRJ în numele lui C. împotriva României în ceea ce privește procedura disciplinară din fața CMR nu este relavantă în cauza de față, aceasta vizând situații diferite de cea în speță.

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 668 din 29 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțate în dosarul nr. x/2019, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile nulității cererii de recurs pentru lipsa semnăturii și netimbrării.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 668 din 29 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțate în dosarul nr. x/2019, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 iunie 2022.