ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2141/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la 10.09.2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Comisia Superioară de Disciplină a Colegiului Medicilor dn România, Colegiul Medicilor din România, B., completarea sentinței civile nr. 668/29.07.2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 925 din 9 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțate în dosarul nr. x/2019 s-a respins cererea de completare a sentinței civile nr. 668/29.07.2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019 formulată de reclamanta A..

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 925 din 9 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta A., criticând hotărârea pentru nelegalitate. Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea sentintei și trimiterea cauzei spre rejudecare. A susținut recurenta că prin Răspunsul la întâmpinare și toate notele de ședință depuse la dosarul cauzei, precum și mai ales prin Cererea sa de completare, a indicat expres local ales unde să fie citată, și anume "Târgu-Mureș, județul Mureș'", unde locuiește efectiv, acest apartament aflându-se în proprietatea sa, deoarece NU locuiește la apartamentul 9 indicat de intimat-reclamant în cererea de chemare în judecată (acel imobil fiind partajat pe cale succesorală). Cu toate acestea, prima instanță nu a citat-o la locul indicat expres, nu i-a comunicat actele de procedură în acest loc. Au fost încălcate toate drepturile sale procesuale, inclusiv cele derivând din principiul contradictorialității, legalității, procesului echitabil, dreptul la apărare etc. Nici sentința recurată nu i-a fost comunicată la locul ales, parvenindu-i cu întârziere doar în data de 2.11.2020. Chiar și în aceste condiții, raportat chiar și la dala poștei de sosire în Tg. Mureș, a depus prezentul recurs în termen, la 12.11.2020, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, conform art. 444 alin. (1). art. 6 alin. (1). art. 14. art. 20. art. 174. art. 405. art, 129 alin. (6). art, 22 alin. (2) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 146 lit. d) din Constituție și art. 29 alin. (1) și (5) din Legea nr. 47/1992. In mod netemeinic și nelegal, prima instanță a susținut că reclamata nu ar fi invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr. 554/2004 în ansamblul ei. Susține recurenta că în realitate, excepția a fost invocată prin răspunsul la întâmpinare cu cerere expresă de sesizare a Curții Constituționale. Excepția a fost ridicată în termenul legal, ca răspuns la întâmpinarea depusă în cauză de pârâtul CMR, tocmai ca mijloc de apărare exact și expres împotriva excepției lipsei calității mele procesuale active invocate de pârâtul CMR. De asemenea, cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost formulată și cu respectarea prevederilor art. 204 C. proc. civ. Instanța nu s-a pronunțat prin sentința mai sus menționată asupra acestei noi cereri de sesizare, deși prin sentința menționată avea ultima posibilitate în acest sens. Referitor la excepția de neconstituționalitate omisă de la pronunțare, recurenta susține că prevederile Legii nr. 554/2004 care fac obiectul excepției sunt contrare dispozițiilor: art. 1 alin. (3)-(5), art. 11 alin. (1)-(2), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1)-(2), art. 20, art. 21, art. 61 alin. (1), art. 24 alin. (1), art. 52 alin. (1)-(2), art. 53, art. 124 și art. 126 din Constituție raportat la art. 2 paragraful 1 și art. 6 paragraful 1 din Convenție. Acesta, deoarece textele legale criticate: - îngrădesc dreptul efectiv la acces la instanță, sub pretextul lipsei calității procesuale active; - încalcă dreptul cetățenilor la un proces echitabil sub pretextul lipsei calității procesuale active; - încalcă dreptul cetățenilor vătămați de autoritatea administrativă și sustrage de la controlul judecătoresc pe calea contenciosului administrativ actele administrative ale CSD a CMR sub pretextul lipsei calității procesuale active; - încalcă dreptul cetățenilor Ia un cadru juridic adecvat exercitării acțiunilor disciplinare a medicilor și respectării efective a drepturilor victimelor, garantate de art. 2 paragraful 1 din Convenție și jurisprudența CEDO sub pretextul lipsei calității procesuale active; - sunt discriminatorii față de situația cetățenilor care, în raport cu alte autorități publice decât CMR, I - le este recunoscută admisibilitatea acțiunilor; - acordă imunitate de jurisdicție de contencios administrativ pentru CMR; -reprezintă o denegare de dreptate și o abdicare de la deplina competență jurisdicțională a instanțelor de contencios administrativ, inadmisibile într-un stat de drept . Excepția invocată este admisibilă prin prisma practicii constante a instanței de contencios constituțional, care s-a pronunțat frecvent în sensul constatării neconstituționalității unor texte legale "în măsura în care" acestea contravin Constituției

Apărările formulate în recurs 4.1 Intimatul-pârât B. B. a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinări și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Comisia Superioară de Disciplină a Colegiului Medicilor din România, Colegiul Medicilor din România, B., completarea sentinței civile nr. 668/29.07.2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Prin sentința ce formează obiectul recursului, instanța de fond a respins cererea de completare a sentinței civile nr. 668/29.07.2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019 formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu cu pârâții Comisia Superioară de Disciplină a Colegiului Medicilor Din România, Colegiul Medicilor din România, B., ca neîntemeiată. Instanța de control judiciar constată că hotărârea primei instanțe este nelegală, reținând incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se impune soluția de casare în soluționarea recursului, "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității." Nulitatea actelor de procedură, definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă", se regăsește actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărții I din același Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută și pe cea relativă, nulitatea condiționată și nulitatea necondiționată de existența unei vătămări, statuând, totodată, asupra modului în care nulitățile pot fi invocate și efectele pe care le produce aplicarea sancțiunii. Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii. Înalta Curte constată că instanța de fond a dispus citarea reclamantei la adresa din Târgu Mureș, județul Mureș, deși domiciliul indicat de reclamantă în cererea de completare a sentinței nr. 668/29.07.2020, dar și prin răspunsul la întâmpinare, se află în Târgu Mureș, județul Mureș, Sub acest aspect, Înalta Curte constată că prima instanță trebuia să aibă în vedere că potrivit art. 153 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.: (1) "Instanța poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părțile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel; (2) Instanța va amâna judecarea și va dispune să se facă citarea ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege, sub sancțiunea nulității". Având în vedere că dispozițiile legale referitoare la citare au caracter imperativ, fiind edictate pentru respectarea principiului contradictorialității și al dreptului la apărare, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ. referitoare la nulitatea condiționată, deoarece cererea dedusă judecății s-a soluționat la primul termen de judecată, în lipsa părții reclamante care nu a fost legal citată, fiind de natură să provoace acestuia o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii. În același sens sunt și dispozițiile art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitoare la dreptul persoanei la un proces echitabil potrivit cărora: "Orice persoană are dreșptul de a-i fi examinată cauza în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent și imparțial, stabilit prin lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva sa." Față de aceste aspecte, Înalta Curte constată că procedura de citare a reclamantei pentru termenul când a avut loc judecata cererii nu a fost legal îndeplinită, astfel că soluționarea cauzei s-a realizat în lipsa părții reclamante a cărei procedură de citare a fost viciată. În concluzie, instanța de control judiciar constată încălcarea dispozițiilor legale referitoare la principiul contradictorialității și dreptul la apărare, situație în raport de care, având în vedere și respectarea dublului grad de jurisdicție, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se impune admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În raport cu această soluție, nu se mai impune analizarea celorlalte critici aduse de recurentă sentinței de fond, instanța de fond urmând să rejudece cererea de completare cu citarea legală a părților, potrivit considerentelor arătate anterior. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.