ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 10/2023

Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 275 din 03 aprilie 2023

Completul compus din:

Andrei Claudiu Rus - președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului

Leontina Șerban

- judecător la Secția penală

Elena Barbu - judecător la Secția penală

Lucia Tatiana Rog - judecător la Secția penală

Anca Mădălina Alexandrescu - judecător la Secția penală

Ana Hermina Iancu - judecător la Secția penală

Maricela Cobzariu - judecător la Secția penală

Rodica Aida Popa - judecător la Secția penală

Ilie Iulian Dragomir - judecător la Secția penală

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Galați - Secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept în materie penală:

"

Dacă sintagma «când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia», ce constituie conținutul articolului 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală, precum și sintagma «toate hotărârile care nu se pot concilia» ce constituie conținutul articolului 453 alin. (5) din Codul de procedură penală se referă și la situația în care starea de neconciliabilitate s-a creat între o hotărâre civilă definitivă cu caracter sancționator și, pe de altă parte, o hotărâre penală definitivă, în condițiile în care ambele hotărâri definitive au ca obiect stări de fapt identice sau conexe."

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) raportat la art. 473 alin. (8) din Codul de procedură penală și art. 36 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare.

Ședința este prezidată de către președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, domnul judecător Andrei Claudiu Rus.

La ședința de judecată participă doamna Elena Rosana Bota, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare.

Judecător-raportor a fost desemnat, conform prevederilor art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, doamna judecător Maricela Cobzariu, judecător în cadrul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de doamna Ecaterina Nicoleta Eucarie, procuror în cadrul Secției judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de către judecătorul-raportor, acesta fiind comunicat părților potrivit dispozițiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.

Totodată, a învederat că, drept urmare a solicitărilor formulate în temeiul art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, la dosarul cauzei au fost depuse puncte de vedere asupra problemei de drept supuse dezlegării.

Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Andrei Claudiu Rus, a acordat cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie, având cuvântul referitor la chestiunea de drept supusă dezlegării, a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Galați - Secția penală și pentru cauze cu minori, prin care s-a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a unei chestiuni de drept în materie penală, respectiv "Dacă sintagma «când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia», ce constituie conținutul articolului 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală, precum și sintagma «toate hotărârile care nu se pot concilia» ce constituie conținutul articolului 453 alin. (5) din Codul de procedură penală se referă și la situația în care starea de neconciliabilitate s-a creat între o hotărâre civilă definitivă cu caracter sancționator și, pe de altă parte, o hotărâre penală definitivă, în condițiile în care ambele hotărâri definitive au ca obiect stări de fapt identice sau conexe."

S-a susținut că sesizarea fundamentată pe procedura prevăzută de art. 475 și următoarele din Codul de procedură penală nu întrunește condițiile cumulative de admisibilitate, apreciind că nu este îndeplinită condiția ca de lămurirea chestiunii de drept să depindă soluționarea pe fond a cauzei în care a fost invocată.

În acest sens s-a arătat că, în ceea ce privește condiția prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală, înțelesul sintagmei "soluționarea pe fond a cauzei" a fost lămurit prin Decizia nr. 22 din 25 octombrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în sensul că între problema de drept a cărei lămurire se solicită și soluția ce urmează a fi dată de către instanță trebuie să existe o relație de dependență și sesizarea să tindă la interpretarea in abstracto a unor dispoziții legale determinate, iar nu la rezolvarea unor chestiuni ce țin de particularitățile cauzei.

Revizuirea hotărârilor judecătorești penale definitive, exclusiv cu privire la latura civilă, poate fi solicitată, conform art. 453 alin. (2) din Codul de procedură penală, numai în fața instanței civile, potrivit Codului de procedură civilă, iar revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia, potrivit art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală. Potrivit art. 453 alin. (5) din Codul de procedură penală, în acest caz, toate hotărârile care nu se pot concilia sunt supuse revizuirii, iar în situația admiterii în principiu a cererii de revizuire, cauzele în care au fost pronunțate hotărârile inconciliabile se reunesc în vederea rejudecării.

Totodată, conform art. 458 teza a II-a din Codul de procedură penală, instanța competentă să judece cererea de revizuire prin care se invocă existența unor hotărâri care nu se pot concilia se stabilește potrivit dispozițiilor art. 44 din Codul de procedură penală.

Reprezentantul Ministerului Public a susținut faptul că din interpretarea dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. e) coroborat cu art. 452 alin. (1), art. 453 alin. (1), (2), (5), art. 458, art. 460 alin. (4) și art. 462 alin. (1) din Codul de procedură penală rezultă, fără echivoc, că prin instituirea acestui caz de revizuire au fost avute în vedere doar hotărârile definitive pronunțate de instanțele penale care se exclud reciproc, calea extraordinară de atac vizând latura penală a hotărârilor. În același sens, s-a făcut trimitere la jurisprudența Curții Constituționale, fiind invocată Decizia nr. 114/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 676 din 6 iulie 2022.

Pe fondul chestiunii de drept supuse dezlegării s-a susținut că sintagmele "când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia", ce constituie conținutul art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală, precum și "toate hotărârile care nu se pot concilia", ce constituie conținutul art. 453 alin. (5) din Codul de procedură penală, nu se referă și la situația în care starea de neconciliabilitate s-a creat între o hotărâre civilă definitivă cu caracter sancționator și, pe de altă parte, o hotărâre penală definitivă, chiar în condițiile în care ambele hotărâri definitive au ca obiect stări de fapt identice sau conexe.

Constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, iar Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reținut dosarul în pronunțare.

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNEI CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ,

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I.

Titularul și obiectul sesizării

Prin Încheierea de sesizare din data de 17 noiembrie 2022, Curtea de Apel Galați - Secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept în materie penală:

"

Dacă sintagma «când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia», ce constituie conținutul articolului 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală, precum și sintagma «toate hotărârile care nu se pot concilia», ce constituie conținutul articolului 453 alin. (5) din Codul de procedură penală, se referă și la situația în care starea de neconciliabilitate s-a creat între o hotărâre civilă definitivă cu caracter sancționator și, pe de altă parte, o hotărâre penală definitivă, în condițiile în care ambele hotărâri definitive au ca obiect stări de fapt identice sau conexe."

II.

Expunerea succintă a cauzei

Curtea de Apel Galați - Secția penală și pentru cauze cu minori este învestită, în ultimul grad de jurisdicție, cu soluționarea apelului formulat de către apelantul revizuent D.A.M. împotriva Sentinței penale nr. 2 din 3 iunie 2022, pronunțată de Tribunalul Brăila.

Prin Sentința penală nr. 2 din 3 iunie 2022, pronunțată de Tribunalul Brăila, s-au dispus următoarele: în baza art. 475 din Codul de procedură penală s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de către revizuentul D.A.M. privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a pronunța o hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, iar în baza art. 459 alin. (5) din Codul de procedură penală s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 233 din 1.07.2017 a Tribunalului Brăila, definitivă și modificată prin Decizia penală nr. 335/A din 14.03.2019 a Curții de Apel Galați, formulată de către revizuentul D.A.M.

Situația juridică premisă care a generat problema de drept supusă dezlegării:

Prin Sentința penală nr. 233 din 1 noiembrie 2017 a Tribunalului Brăila - Secția penală, supusă revizuirii, s-au dispus, printre altele, următoarele:

A fost respinsă, ca nefondată, excepția autorității de lucru judecat invocată de inculpatul D.A.M. prin raportare la Decizia civilă nr. 1.774 din 22 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Galați - Secția de contencios administrativ și fiscal.

În baza art. 396 alin. (6) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei D.M.C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 18

1

din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din Codul penal, și a tentativei la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 18

4

din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 18

1

din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal.

În baza art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) din Codul penal și art. 41 alin. (1) din Codul penal s-a dispus condamnarea inculpatului D.A.M. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

În baza art. 18

4

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal, a fost condamnat inculpatul D.A.M. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta în numele ei.

În baza art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal au fost contopite pedepsele principale, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (4 luni închisoare), respectiv 2 ani și 4 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din Codul penal.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din Codul de procedură penală a fost menținut sechestrul asigurător instituit prin Ordonanța din 26.08.2015 a parchetului asupra unor bunuri mobile și imobile aparținând inculpatului.

În baza art. 19, 25 și 397 din Codul de procedură penală a fost obligat inculpatul D.A.M. la plata către partea civilă A.P. a sumei de 100.266,11 lei cu titlu de despăgubiri civile, la care se adaugă accesoriile fiscale, calculate de la data efectuării fiecărei plăți până la data achitării integrale a sumei.

Prin Decizia nr. 335/A din 14 martie 2019 a Curții de Apel Galați - Secția penală s-a dispus, printre altele:

A fost admis apelul declarat de inculpatul D.A.M. împotriva Sentinței penale nr. 233 din 1 noiembrie 2017 a Tribunalului Brăila - Secția penală, a fost desființată, în parte, hotărârea atacată și, în rejudecare:

A fost schimbată încadrarea juridică a faptei pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului din infracțiunea prevăzută de art. 18

1

din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din Codul penal și art. 41 alin. (1) din Codul penal în infracțiunea prevăzută de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din Codul penal și art. 41 alin. (1) din Codul penal.

A fost menținută pedeapsa principală de 2 ani închisoare aplicată inculpatului pentru infracțiunea anterior menționată.

A fost schimbată încadrarea juridică a faptei pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului D.A.M. din infracțiunea prevăzută de art. 18

4

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 18

1

din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal în infracțiunea prevăzută de art. 32 din Codul penal raportat la art. 18

4

din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal.

S-a menținut pedeapsa principală de 1 an închisoare aplicată inculpatului pentru infracțiunea anterior menționată.

În baza art. 19, 25 și 397 din Codul de procedură penală a fost obligat inculpatul D.A.M. la plata către partea civilă A.P. a sumei de 80.501,36 lei cu titlu de despăgubiri civile, la care se adaugă accesoriile fiscale calculate de la data efectuării fiecărei plăți până la data achitării integrale a sumei.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din Codul de procedură penală a fost menținut sechestrul asigurător instituit în cauză.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

În motivarea acestei decizii, instanța de apel a constatat inaplicabilitatea principiului non bis in idem prevăzut de art. 6 din Codul de procedură penală în raport cu Decizia civilă nr. 1.774 din 22 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Galați - Secția de contencios administrativ și fiscal, cu motivarea că nu există identitate de obiect și cauză între speța în care a fost pronunțată decizia civilă și cea în care a fost dispusă condamnarea inculpatului.

Prin încheierea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că, pe parcursul desfășurării acestui proces penal, inculpatul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (3) din Codul de procedură penală, cu motivarea că latura obiectivă a cauzei reprezintă o chestiune prealabilă soluționată definitiv prin Decizia civilă nr. 1.774 din 22 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Galați - Secția de contencios administrativ și fiscal.

După soluționarea definitivă a cauzei, prin Decizia nr. 102 din 17 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 7 aprilie 2021, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a stabilit că sintagma "cu excepția împrejurărilor care privesc existența infracțiunii" cuprinsă în art. 52 alin. (3) din Codul de procedură penală este neconstituțională.

Față de această împrejurare, condamnatul a formulat o cerere de revizuire a sentinței definitive de condamnare, invocând dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală (hotărârea de condamnare s-a bazat pe o prevedere legală care după ce hotărârea a rămas definitivă a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză).

Prin Sentința nr. 9 din 21 mai 2021, pronunțată de Tribunalul Brăila - Secția penală, cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă, cu motivarea că sentința a cărei revizuire s-a solicitat nu s-a întemeiat pe prevederea legală declarată neconstituțională.

Ulterior, condamnatul a formulat o nouă cerere de revizuire împotriva sentinței definitive de condamnare, invocând prevederile art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală, respectiv existența a două hotărâri definitive care nu se pot concilia, și anume Sentința penală nr. 233 din 1 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Galați - Secția penală, rămasă definitivă și modificată prin Decizia nr. 335/A din 14 martie 2019 a Curții de Apel Galați - Secția penală, și Decizia nr. 1.774 din data de 22 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Galați - Secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin Sentința penală nr. 2 din 3 iunie 2022, pronunțată de Tribunalul Brăila - Secția penală, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire, având în vedere că revizuentul a invocat aceleași temeiuri ca și în cazul primei cereri, or, potrivit art. 464 din Codul de procedură penală, în cazul respingerii cererii de revizuire ca inadmisibilă sau ca neîntemeiată, nu va putea fi formulată o nouă cerere pentru aceleași motive.

S-a reținut că art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală privește existența a cel puțin două hotărâri definitive, nefiind posibilă existența unei inconciliabilități între o hotărâre penală și una civilă. Totodată, pentru a fi supuse revizuirii, cele două hotărâri trebuie să se excludă una pe cealaltă, situație care nu se regăsește în speță.

S-a apreciat că nu există autoritate de lucru judecat față de Decizia nr. 1.774 pronunțată în 22 octombrie 2015 de instanța de contencios administrativ întrucât, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 28 alin. (2) din Codul de procedură penală.

Fiind sesizată cu apelul declarat de revizuentul D.A.M., Curtea de Apel Galați - Secția penală și pentru cauze cu minori a pus în discuția părților, în ședința publică din data de 19 octombrie 2022, cererea formulată de apelantul revizuent prin care a solicitat admiterea cererii de sesizare a Înaltei Curți în vederea dezlegării chestiunii de drept invocate, susținând că legea procesual penală nu distinge cu privire la natura juridică civilă sau penală a hotărârilor judecătorești vizate de prevederile art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală și, cum aceasta este o lege organică, ea nu poate fi completată de practica judiciară sau doctrină, ea fiind supusă întotdeauna unei interpretări restrictive și aplicării principiului de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. Or, atât timp cât legea procesual penală nu distinge cu privire la natura de orice fel a hotărârilor judecătorești definitive aflate în stare de inconciliabilitate cu o hotărâre judecătorească definitivă penală, nici cei care aplică legea nu pot să facă astfel de distincții și să adauge la lege.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, așa cum a fost formulată de revizuent, apreciind că problema de drept invocată nu suscită interpretări și poate fi analizată de către instanța de apel.

III.

Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție

În opinia instanței de sesizare, chestiunea de drept invocată reprezintă o problemă de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, chiar dacă ea reprezintă o problemă de drept procesual penal, fiind singura modalitate în care i se asigură petentului remediul procesual eficient pentru evaluarea situației sale procesuale.

În acest sens, dezlegarea are influență directă asupra soluționării pe fond a cauzei în materialitatea sa (fondul acțiunii penale), întrucât, în ipoteza în care interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție va fi în sensul de a considera admisibilă formularea unei cereri de revizuire în cazul în care cele două hotărâri definitive care nu se pot concilia sunt una penală și cealaltă civilă/de contencios administrativ, finalitatea unei astfel de proceduri ar conduce la rejudecarea cererii de revizuire în cadrul căreia se poate dispune rejudecarea cauzelor reunite potrivit regulilor de procedură privind judecarea în primă instanță, influențând în mod direct soluționarea fondului acțiunii penale și civile din cadrul procesului penal.

Instanța de trimitere a apreciat că revizuirea care se întemeiază pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală poate avea loc atunci când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia, legiuitorul neprevăzând dacă aceste hotărâri judecătorești pot fi numai de natură penală ori și de natură civilă.

Instanța a considerat că din economia textelor de lege incidente în materie de revizuire, aparent, pentru acest caz de revizuire nu se pot invoca decât două hotărâri judecătorești definitive pronunțate în materie penală, latura civilă urmând să facă obiectul unei revizuiri conform Codului de procedură civilă.

Totuși, instanța de trimitere a apreciat că trebuie reținută și recenta hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului, în Cauza Doru Lup contra României, în care instanța a luat act de declarația Guvernului României care a recunoscut încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în sensul ignorării autorității unei hotărâri definitive civile, de către o instanță penală, în condițiile în care, în procedura de revizuire în materie procesual penală, instanța română a arătat că nu se poate recunoaște neconciliabilitatea dintre o hotărâre civilă și una penală și a considerat cererea reclamantului ca inadmisibilă, în temeiul art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală.

În prezenta cauză, apelantul invocă neconciliabilitatea dintre Sentința penală nr. 233 din 1.11.2017, pronunțată de Tribunalul Brăila - Secția penală, în Dosarul nr. 765/113/2021, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 335/A din 14.03.2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați - Secția penală, și Decizia nr. 1.774 din 22.10.2015, pronunțată de Curtea de Apel Galați - Secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 2.982/113/2014, hotărâri judecătorești care ar fi contradictorii și ar fi interpretat diferit, în opinia apelantului, aceeași realitate juridică.

Curtea de Apel Galați - Secția penală și pentru cauze cu minori a apreciat că este necesară dezlegarea acestei chestiuni de drept, în vederea justei soluționări a cauzei, în contextul în care reclamantului i-au fost până în prezent închise toate căile interne în vederea remedierii situației sale juridice, fiindu-i respinsă revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, deși a invocat în litigiul principal neconstituționalitatea dispozițiilor art. 52 alin. (3) din Codul de procedură penală, text declarat neconstituțional prin Decizia nr. 102/2021 a Curții Constituționale, iar singura cale juridică ce i-a mai rămas fiind prezenta procedură de revizuire pe un alt temei juridic - art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală.

IV.

Punctele de vedere exprimate de către curțile de apel și instanțele judecătorești arondate

În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanțelor judecătorești asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.

Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuție Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel București, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Constanța, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galați, Curtea de Apel Iași, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Pitești, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Târgu Mureș și Curtea de Apel Timișoara, care, după caz, au făcut referire la opiniile unora dintre instanțele arondate.

În materialul transmis de curțile de apel nu a fost identificată practică relevantă în materie la aceste curți sau instanțele arondate.

În urma consultării instanțelor de judecată s-au evidențiat următoarele opinii:

Într-o primă opinie, susținută de Curtea de Apel Cluj, tribunalele Alba, Bistrița, Constanța, Galați și instanțele din circumscripție, Hunedoara și instanțele din circumscripție, Iași (opinie majoritară), Neamț, Sălaj, Suceava, Timiș, precum și judecătoriile Alba Iulia, Aiud, Agnita, Brăila, Buhuși, Darabani, Dorohoi, Huși, Onești, Rădăuți, Roman, Rupea, Sânnicolau Mare, Suceava, Târgu-Neamț, Zărnești, s-a apreciat că sintagma "când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia", ce constituie conținutul art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală, precum și sintagma "toate hotărârile care nu se pot concilia" ce constituie conținutul art. 453 alin. (5) din Codul de procedură penală se referă și la situația în care starea de neconciliabilitate s-a creat între o hotărâre civilă definitivă cu caracter sancționator și, pe de altă parte, o hotărâre penală definitivă, în condițiile în care ambele hotărâri definitive au ca obiect stări de fapt identice sau conexe.

Potrivit opiniei exprimate, revizuirea care se întemeiază pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală poate avea loc atunci când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia, legiuitorul neprevăzând dacă aceste hotărâri judecătorești pot fi numai de natură penală ori și de natură civilă. Astfel, s-a apreciat că unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă - ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

În interpretarea textelor de lege invocate s-ar putea reține că nu se pot invoca decât două hotărâri judecătorești definitive pronunțate în materie penală, latura civilă urmând să facă obiectul unei revizuiri conform Codului de procedură civilă.

Însă, prin Decizia nr. 102/2021, pronunțată de Curtea Constituțională, prin care s-a constatat neconstituționalitatea sintagmei "cu excepția împrejurărilor care privesc existența infracțiunii" din cuprinsul dispozițiilor art. 52 alin. (3) din Codul de procedură penală, s-a creat posibilitatea ivirii unor stări de neconciliabilitate între o hotărâre penală pronunțată ulterior rămânerii definitive a unei hotărâri civile. Or, o astfel de neconciliabilitate nu ar putea fi înlăturată decât prin exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii întemeiate pe prevederile art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală.

Totodată, nu poate fi ignorată jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, conform căreia, deși contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, acestea intră în sfera "acuzațiilor în materie penală" la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenție, precum și faptul că prin hotărâri civile se poate stabili cu titlul definitiv "vinovăția" cu privire la o acuzație de natură penală. S-a făcut referire la Cauza Doru Lup contra României, în care s-a luat act de declarația Guvernului României care a recunoscut încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenție, prin ignorarea autorității unei hotărâri definitive civile, de către o instanță penală, în condițiile în care, în procedura de revizuire în materie procesual penală, instanța română a arătat că nu se poate recunoaște neconciliabilitatea dintre o hotărâre civilă și una penală și a considerat cererea reclamantului ca inadmisibilă, în temeiul art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală.

În a doua opinie, susținută de curțile de apel Bacău, Craiova, Iași, Pitești, Timișoara, tribunalele Arad, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Dolj (opinie majoritară), Gorj, Mehedinți, Sibiu, Vaslui, judecătoriile Botoșani, Craiova, Drobeta-Turnu Severin, Fălticeni, Iași, Întorsura Buzăului, Negrești Oaș, Piatra-Neamț, Vaslui, Vânju Mare, Timișoara, s-a apreciat că sintagma "când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia", ce constituie conținutul art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală, precum și sintagma "toate hotărârile care nu se pot concilia" ce constituie conținutul art. 453 alin. (5) din Codul de procedură penală nu se referă și la situația în care starea de neconciliabilitate s-a creat între o hotărâre civilă definitivă cu caracter sancționator și, pe de altă parte, o hotărâre penală definitivă, în condițiile în care ambele hotărâri definitive au ca obiect stări de fapt identice sau conexe.

S-a arătat că pentru reținerea cazului de revizuire reglementat de art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală este necesară existența a cel puțin două hotărâri penale definitive, prin care instanțele să fi soluționat conflictul de drept substanțial penal (hotărârile să conțină o rezolvare a fondului cauzei), care nu se pot concilia (în sensul că inconciliabilitatea presupune ca hotărârile, prin dispozițiile lor, să se excludă una pe alta, iar acest aspect se referă la situația de fapt, iar nu la probleme de drept) și nu au fost atacate concomitent prin intermediul altor căi extraordinare de atac.

S-a apreciat că acest caz de revizuire nu se poate referi decât la hotărâri penale, nefiind posibilă invocarea unei inconciliabilități între o hotărâre civilă (chiar și cu caracter sancționator) și una penală, în contextul în care finalitatea acestei revizuiri este reprezentată de înlăturarea din sfera ordinii de drept a unor hotărâri judecătorești penale definitive ce conțin o eroare judiciară care aduce atingere ordinii de drept constituționale, prin inconciliabilitatea acestora, și, implicit, pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să reflecte aceeași realitate juridică.

V.

Opinia specialiștilor consultați

În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată specialiștilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării.

Centrul de cercetări în Științe penale din cadrul Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara, verificând sesizarea, în raport cu criteriile de admisibilitate stabilite de art. 475 din Codul de procedură penală, a apreciat că, în speță, nu este îndeplinită condiția privitoare la aspectul esențial, ca de lămurirea problemei de drept să depindă soluționarea pe fond a cauzei, în accepțiunea dată acestei noțiuni de jurisprudența Completului pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. S-a arătat că modul de rezolvare a chestiunii de drept ar avea efect numai asupra soluționării admisibilității în principiu a cererii de revizuire, iar nu asupra acțiunii penale însăși.

Aspectul că, după admiterea în principiu a cererii de revizuire, instanța ar proceda, în conformitate cu dispozițiile art. 461 din Codul de procedură penală, la rejudecarea cauzei nu înseamnă că procedura admisibilității în principiu are efect direct asupra soluționării pe fond a acesteia. Această procedură de filtru are condiții specifice de admisibilitate, prevăzute de art. 459 din Codul de procedură penală, și care creează numai premisa, în caz de admitere în principiu, a rejudecării fondului cauzei penale, însă aceasta nu înseamnă că vor avea un efect direct asupra eventualei soluții date acțiunii penale.

Din perspectiva condiției ca de lămurirea problemei de drept să depindă soluționarea pe fond a cauzei, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a statuat, de principiu, asupra înțelesului ce trebuie atribuit sintagmei "problemă de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei". În acest sens, prin Decizia nr. 16 din 11 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 993 din 23 noiembrie 2018, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a menționat că "prin aceasta trebuie să se înțeleagă dezlegarea raportului juridic penal născut ca urmare a încălcării relațiilor sociale proteguite prin norma de incriminare, inclusiv sub aspectul consecințelor de natură civilă, și nu rezolvarea unei cereri incidentale invocate pe parcursul judecării cauzei în ultimă instanță" (Decizia nr. 23 din 6 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 19 noiembrie 2014, Decizia nr. 2 din 27 ianuarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 din 9 martie 2022, și Decizia nr. 11 din 2 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 7 iulie 2014).

S-a arătat că revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală nu presupune încălcarea autorității de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești anterioare (cum este în această cauză), spre deosebire de cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. i) din Codul de procedură penală - când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

Astfel, s-a apreciat că, în speță, calea procesuală este greșit aleasă, întrucât nerespectarea autorității de lucru judecat de către o instanță ce a pronunțat o hotărâre penală definitivă se poate invoca pe calea contestației în anulare exercitată împotriva ultimei hotărâri pronunțate (în speță, hotărârea penală de menținere a condamnării de către Curtea de Apel Galați), iar nu pe calea revizuirii pe temeiul lipsei de conciliabilitate.

VI.

Examenul jurisprudenței în materie

VI.1.

Jurisprudența națională relevantă

Potrivit materialului transmis, curțile de apel au arătat că nu a fost identificată practică relevantă în materie.

VI.2.

Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

VI.2.1.

Din perspectiva deciziilor obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare, nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată.

VI.2.2.

În ceea ce privește deciziile de speță, în urma documentării prealabile întocmirii prezentului raport, la nivelul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost identificată jurisprudență referitoare la chestiunea ce constituie obiectul sesizării Curții de Apel Galați - Secția penală și pentru cauze cu minori.

Decizia nr. 121/A din 14 iunie 2022 a Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-au reținut următoarele considerente:

"

. . . potrivit art. 453 din Codul de procedură penală, revizuirea poate fi cerută în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege. Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 din Codul de procedură penală (respectiv prin care s-a soluționat latura penală sau civilă a unei cauze), și numai pentru cauzele prevăzute de art. 453 din același cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale. În consecință, sunt supuse revizuirii hotărârile judecătorești definitive prin care se soluționează conflictul de drept penal substanțial, iar din această categorie fac parte hotărârile prin care instanța de judecată a pronunțat o soluție de condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, de achitare sau de încetare a procesului penal.

. . . . . . . . . .

Se constată că nu există acest caz de revizuire dacă hotărârea civilă se referă la o chestiune prealabilă, iar cea penală la aceeași chestiune prealabilă, întrucât, dacă a rămas mai întâi definitivă hotărârea civilă, se impune în fața instanței penale cu autoritate de lucru judecat [art. 52 alin. (3) din Codul de procedură penală. . .], iar dacă a rămas mai întâi definitivă hotărârea penală cu privire la chestiunea civilă prealabilă de care a depins soluționarea acțiunii penale, se impune cu autoritatea de lucru judecat instanței civile."

VI.3.

Jurisprudența Curții Constituționale

Prin Decizia nr. 333 din 20 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1048 din 2 noiembrie 2021, referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală, Curtea Constituțională a statuat că:

"

În ceea ce privește obiectul revizuirii, Curtea a reținut în jurisprudența sa că această cale extraordinară de atac poate fi exercitată - în cazurile limitativ prevăzute de dispozițiile art. 453 din Codul de procedură penală - numai împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, indiferent dacă acestea au rămas definitive la prima instanță (sentințe) sau la instanța de apel (decizii).

Totodată, revizuirea privește numai hotărârile judecătorești definitive care conțin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmărește înlăturarea erorilor de fapt pe care le conțin hotărârile judecătorești, or asemenea erori pot fi întâlnite numai în hotărârile care rezolvă fondul cauzei penale. Curtea a observat că sunt hotărâri prin care se rezolvă fondul cauzei acelea prin care instanța se pronunță asupra raportului juridic de drept penal substanțial și asupra raportului juridic procesual penal principal.

Astfel, soluționând fondul cauzei, instanța rezolvă acțiunea penală, ceea ce, potrivit dispozițiilor art. 396 alin. (1) din Codul de procedură penală, înseamnă că hotărăște asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunțând, după caz, condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal."

Prin Decizia nr. 102 din 17 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 7 aprilie 2021, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "cu excepția împrejurărilor care privesc existența infracțiunii" din cuprinsul dispozițiilor art. 52 alin. (3) din Codul de procedură penală este neconstituțională.

Cu referire la prevederile art. 52 alin. (3) din Codul de procedură penală, instanța de contencios constituțional a statuat că

"

43.

. . . norma procesual penală analizată determină prezența în practica instanțelor penale a mai multor variante de soluții, substanțial diferite, în privința recunoașterii autorității de lucru judecat a hotărârilor civile definitive în fața organelor judiciare penale, atunci când acestea vizează chestiuni prealabile ale cauzei penale. Aceste soluții variază, de la aplicarea directă de către instanțele penale a principiului autorității de lucru judecat a hotărârilor altor instanțe, aplicare ce se realizează prin prisma jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în materia analizată, coroborată cu art. 20 din Constituție - rezolvare mai nouă, venită pe filiera imperativului respectării principiilor ce decurg din jurisprudența instanțelor internaționale - până la soluția procesual penală clasică în dreptul românesc, aceea a cercetării de către instanța penală a tuturor aspectelor ce vizează, direct sau indirect, raportul juridic penal de conflict.

. . . . . . . . . .

48.

Or, prin raportare la standardele convenționale anterior menționate, nu există niciun argument obiectiv și rezonabil care să justifice reexaminarea de către instanța penală a unor aspecte ale cauzei ce constituie chestiuni prealabile și care au fost soluționate, printr-o hotărâre definitivă, de către o instanță competentă să judece într-o altă materie, chiar dacă aceste chestiuni privesc existența infracțiunii. Totodată, noțiunea de infracțiune este definită prin referire la elemente de tipicitate ale acesteia, motiv pentru care chestiunile prealabile nu pot avea în vedere decât aceleași elemente."

VII.

Jurisprudența relevantă a Curții Europene a Drepturilor Omului

În Cererea nr. 25.159/11 - Doru Lup împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a luat act de declarația Guvernului României prin care a recunoscut încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenție, cu privire la încălcarea autorității unei hotărâri definitive, în condițiile în care, în procedura de revizuire în materie procesual penală, instanța română a arătat că revizuirea ar putea viza numai situația în care ar exista o contradicție între hotărâri judecătorești penale.

VIII.

Direcția legislație, studii, documentare și informatică juridică din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a formulat un punct de vedere, dar a înaintat o hotărâre relevantă din practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, redată rezumativ la pct. VI.2 al prezentei decizii.

IX.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția judiciară, în cuprinsul concluziilor formulate, a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării Curții de Apel Galați - Secția penală și pentru cauze cu minori.

Prin raportare la criteriile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală s-a apreciat că nu este îndeplinită condiția ca de lămurirea chestiunii de drept să depindă soluționarea pe fond a cauzei în care a fost invocată, pentru următoarele argumente:

În dosarul instanței de trimitere se invocă inconciliabilitatea dintre o sentință penală rămasă definitivă în data de 14 martie 2019 și o decizie pronunțată în recurs în data de 21 octombrie 2015 de către o instanță de contencios administrativ și fiscal, hotărâri judecătorești care par să interpreteze diferit aceeași realitate juridică, în contextul în care apelantului i-au fost închise toate căile interne în vederea remedierii situației sale juridice, inclusiv revizuirea întemeiată pe art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, deși a invocat în fața instanței penale excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepție admisă prin Decizia nr. 102 din 17 februarie 2021 a Curții Constituționale a României.

Deși legiuitorul nu a menționat expres că neconciliabilitatea privește doar hotărârile pronunțate în cauze penale, din interpretarea dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. e) coroborat cu art. 452 alin. (1), art. 453 alin. (1), (2) și (5), art. 458, art. 460 alin. (4) și art. 462 alin. (1) din Codul de procedură penală rezultă că prin instituirea acestui caz de revizuire au fost avute în vedere doar hotărârile definitive pronunțate de instanțele penale care se exclud reciproc, calea extraordinară de atac vizând latura penală a hotărârilor, în acest sens pronunțându-se și Curtea Constituțională.

În consecință, având în vedere că prevederile art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală sunt clare, neechivoce, iar aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluționare a întrebării adresate, se constată că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală, în sensul ca soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept care face obiectul sesizării.

Din cuprinsul încheierii de sesizare a instanței supreme rezultă că există o contrarietate între o hotărâre penală definitivă de condamnare și o hotărâre civilă rămasă definitivă anterior celei penale, prin care a fost soluționată o chestiune de fapt apreciată de către titularul cererii de revizuire ca fiind o chestiune prealabilă. Revizuentul condamnat a invocat atât în cursul judecății în primă instanță, cât și în căile de atac (apel și revizuire) autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunțate de către instanța civilă, însă instanța de fond și cea de apel au constatat inaplicabilitatea în cauză a principiului non bis idem, cu motivarea că nu există identitate de obiect și cauză între speța în care a fost pronunțată decizia civilă și cea în care a fost dispusă condamnarea.

S-a susținut că, analizând încheierea de sesizare a instanței supreme, se constată că instanța de trimitere, învestită cu apelul formulat împotriva sentinței de respingere a celei de-a doua cereri de revizuire, urmărește să afle dacă autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri definitive pronunțată de o altă instanță poate fi invocată în revizuire și, practic, să obțină de la Înalta Curte de Casație și Justiție rezolvarea în concret a cauzei în sensul confirmării sau infirmării soluției ce se prefigurează, ceea ce excedează limitele procedurii prealabile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, fiind atributul exclusiv al instanței de trimitere.

Prin urmare, s-a apreciat că problema ridicată de instanța de trimitere nu poate primi o rezolvare de principiu, deoarece identificarea soluției în drept presupune o analiză prealabilă a elementelor de fapt specifice cauzei concrete, demers inadmisibil în cadrul procedurii reglementate de art. 475 din Codul de procedură penală.

X.

Dispoziții legale incidente

Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010

Art. 452

alin. (1) - Hotărârile supuse revizuirii

(1)

Hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât și cu privire Ia latura civilă.

Art. 453. -

Cazurile de revizuire

(1)

Revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când:

(...)

e)

când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

(2)

Revizuirea hotărârilor judecătorești penale definitive, exclusiv cu privire la latura civilă, poate fi cerută numai în fața instanței civile, potrivit Codului de procedură civilă.

(...)

(5)

În cazul prevăzut la alin. (1) lit. e), toate hotărârile care nu se pot concilia sunt supuse revizuirii.

Art. 458. -

Instanța competentă

Când temeiul cererii de revizuire constă în existența unor hotărâri ce nu se pot concilia, competența se determină potrivit dispozițiilor art. 44.

Art. 460. -

Măsurile care pot fi luate odată cu sau ulterior admiterii în principiu

(4)

În cazul admiterii în principiu a cererii de revizuire pentru existența unor hotărâri care nu se pot concilia, cauzele în care aceste hotărâri au fost pronunțate se reunesc în vederea rejudecării.

Art. 462. -

Soluțiile după rejudecare

(1)

Dacă se constată că cererea de revizuire este întemeiată, instanța anulează hotărârea, în măsura în care a fost admisă revizuirea, sau hotărârile care nu se pot concilia și pronunță o nouă hotărâre potrivit dispozițiilor art. 395-399, care se aplică în mod corespunzător.

XI.

Opinia judecătorului-raportor

Judecătorul-raportor a considerat că sesizarea este inadmisibilă, nefiind îndeplinită una dintre condițiile de admisibilitate menționate de art. 475 din Codul de procedură penală, în sensul că se dorește prin sesizarea formulată o confirmare a soluției ce se prefigurează în cauză și nu o dezlegare a unei probleme de drept ce impune apelarea la mecanismul de asigurare a unei practici judiciare unitare prin pronunțarea unei hotărâri prealabile obligatorii.

XII.

Înalta Curte de Casație și Justiție

În urma examinării sesizării formulate de Curtea de Apel Galați - Secția penală și pentru cauze cu minori, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, a raportului întocmit de judecătorul-raportor și a problemei ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Cu privire la admisibilitatea sesizării

Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Galați - Secția penală și pentru cauze cu minori, sub aspectul admisibilității acesteia, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală reține următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală, dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

Din conținutul textului de lege enunțat rezultă că admisibilitatea sesizării formulate în procedura pronunțării unei hotărâri prealabile impune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

-

instanța care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță;

-

chestiunea de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluționare;

-

soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării.

În analiza primei condiții ce se impune a fi îndeplinită, respectiv ca instanța care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, se constată că aceasta este îndeplinită, deoarece instanța ca