ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2637/2022

HOTĂRÂRE

07.12.2022

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2637/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 7 decembrie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1212 din 29 iunie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială și funcțională, invocată din oficiu, și, pe cale de consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

În esență, instanța a reținut că, prin Ordinul Directorului General al Direcției Generale de Protecție Internă nr. II/22765/15.10.2021 s-a constatat că, începând cu data de 14.10.2021, colonelul A. - șef serviciu II la Serviciul 3 - Investigații al Direcției Suport Operativ din cadrul Direcției Generale de Protecție Internă, se pune la dispoziția unității pe o perioadă de 3 luni, în vederea numirii într-o funcție.

În speță, reclamantul, care avea calitatea de militar, ordinul contestat în prezenta cauză fiind emis în temeiul Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, astfel cum rezultă din preambulul acestuia, a învestit instanța cu un litigiu având ca obiect raporturi de serviciu.

Instanța a apreciat că stabilirea competenței materiale procesuale a primei instanțe depinde de calificarea acestui litigiu ca fiind un litigiu de muncă sau un litigiu de contencios administrativ.

Conform dispozițiilor art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, "Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul."

A mai reținut instanța că, potrivit art. 382 lit. h) din Codul administrativ aprobat prin O.U.G. nr. 57/2019, având denumirea marginală "Categorii de personal bugetar cărora nu li se aplică prevederile privind funcționarii publici": Prevederile prezentului titlu nu se aplică următoarelor categorii de personal bugetar: (…) h) personalul militar.

Totodată, conform art. 536 din Codul administrativ, "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe."

Având în vedere dispozițiile exprese ale art. 382 lit. h) din O.U.G. nr. 57/2019, care exclud în mod expres militarii din categoria funcționarilor publici odată cu intrarea în vigoare a Codului Administrativ, Curtea a apreciat că nu mai există temei pentru justificarea competenței instanțelor de contencios-administrativ în soluționarea cauzelor ce privesc militarii, nemaifiind aplicabile dispozițiile art. 536 din Codul administrativ ce dădeau în competența secției de contecios-administrativ și fiscal litigiile ce aveau ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public.

Curtea a avut în vedere faptul că scoaterea personalului militar de sub incidența dispozițiilor Codului administrativ (potrivit dispozițiilor art. 382 lit. h) din acest cod) face ca dispozițiile art. 536 din același cod să nu fie aplicabile în stabilirea competenței de judecare a unor asemenea litigii și, prin urmare, considerentele Înaltei Curți din decizia R.I.L. nr. 10/2018 nu mai pot fi reținute în prezent.

În acest sens, Curtea a avut în vedere decizia nr. 19/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului in interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1080 din 11/11/2021.

Prin această decizie s-a stabilit că, în interpretarea art. 382 lit. h) și a) art. 536 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, a art. 1 lit. p) teza I din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a art. 23 alin. (1) din Legea nr. 550/2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române, cu modificările și completările ulterioare, competența materială procesuală de soluționare în primă instanță a cauzelor având ca obiect obligarea instituțiilor publice din cadrul Jandarmeriei Române la plata unor drepturi salariale către personalul militar al acestora aparține secțiilor/completurilor specializate în materia conflictelor de muncă din cadrul tribunalelor.

Curtea a apreciat că argumentele expuse de Înalta Curte de Casație și Justiție în această decizie au relevanță și în speța dedusă judecăți, întrucât litigiile având ca obiect raporturile de serviciu ale militarilor, altele decât cele prin care se contestă sancțiunile disciplinare aplicate cadrelor militare, excedează competenței instanței de contencios administrativ, fiind litigii de muncă.

Prin urmare, în speță, instanța a apreciat că, fiind învestită cu un litigiu de muncă și nu cu un litigiu de contencios administrativ, competența de soluționare a prezentei cauze se determină conform dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, iar nu prin raportare la rangul autorității publice pârâte.

Ca atare, instanța competentă să soluționeze prezenta cerere este tribunalul, iar nu curtea de apel.

De asemenea, întrucât prezentei cauze nu-i sunt aplicabile prevederile Legii nr. 554/2004, ci dispozițiile din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, precum și cele din Legea nr. 62/2011, judecarea sa nu revine secțiilor/completurilor specializate în materia litigiilor de contencios administrativ, ci secțiilor/completurilor specializate în materia conflictelor de muncă.

Prin sentința civilă nr. 6263 din 10 octombrie 2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată cauza în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curtea de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

În pronunțarea acestei soluții, instanța a reținut că reclamantului din prezenta cauza i-a fost retras autorizația de acces la informații clasificate prin Decizia nr. S/15390 din data de 7 octombrie 2021 emis de B., potrivit art. 28 alin. (5) din Legea nr. 182/2002 republicată, prin raportare și la art. 29 din Anexa 7 la Ordinul nr. 177.2016 emis de M.A.I. Or, modificarea raportului de serviciu al reclamantului s-a făcut prin act administrativ, respectiv Ordinul Directorului General din cadrul pârâtei și, ca urmare a acestui fapt, reclamantul a fost pus la dispoziția acesteia.

Punerea reclamantului la dispoziția pârâtei este o măsură accesorie, ca urmarea retragerii avizului de la accesul la documentele clasificate, ce a fost dispusa de către B. și nicidecum ca și un capăt principal de cerere cu existență de sine stătătoare, care să atragă competența instanței de conflicte de muncă și asigurări sociale.

A mai arătat instanța că reclamantul contestă actele administrative emise de pârâtă, ca autoritate centrală prin care i-a fost retrasă autorizația și apoi avizul negativ, care, potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004 republicată, atrage competenta Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, ca instanță competentă material să soluționeze prezenta cauză.

În raport de aceste considerente, instanța a constatat că este necompetentă material și funcțional să soluționeze prezenta cauză.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 17.02.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AFACERILOR INTERNE - DIRECȚIA GENERALĂ DE PROTECȚIE INTERNĂ, a solicitat: anularea în tot a Ordinului Directorului General nr. 11/22765 din 15.10.2021; anularea avizului negativ emis de Ministerul Afacerilor Interne în calitate de Autoritate Desemnată de Securitate; obligarea pârâtului la reîncadrarea reclamantului pe funcția de șef-serviciu II; obligarea pârâtului la plata drepturilor bănești cuvenite de la data eliberării reclamantului din funcția de șef-serviciu II la DSO-S3 și până la reîncadrarea efectivă a sa; actualizarea sumelor solicitate la punctul 3 din prezenta cerere cu indicele de inflație la care se adaugă dobânda legală aferentă calculată de la data de 15.10.2021 și până la data efectuării plății integrale a acestor sume; cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 8 și următoarele din Legea nr. 554/2004 și pe celelalte articole menționate în conținutul acesteia.

Sub un prim aspect, Înalta Curte reține că reclamantul deținea calitatea de militar, ordinul contestat fiind emis în temeiul Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, așa cum reiese din preambulul acestuia.

În ceea ce privește competența materială, se reține incidența deciziei nr. 10 din 16 aprilie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, partea I nr. 536 din 28 iunie 2018, prin care s-a statuat că personalul militar având statutul de cadru militar își desfășoară activitatea în baza unor raporturi de serviciu, specifice funcționarilor publici cu statut special.

Totodată, prin decizia nr. 19 din 27 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, s-a constatat că textul articolului 109 din Legea nr. 188/1999 a fost preluat de art. 536 din Codul administrativ, soluțiile de unificare a practicii judiciare adoptate prin deciziile nr. 5 din 5 martie 2018 și nr. 10 din 16 aprilie 2018, întemeiate pe art. 109, menționat exclusiv în ceea ce privește competența de primă instanță în soluționarea litigiilor având ca obiect drepturile bănești solicitate de personalul militar din cadrul Jandarmeriei Române, iar nu și cu privire la statutul acestuia, precum și considerentele aferente pentru susținerea acestor soluții, și-au încetat aplicabilitatea odată cu abrogarea Legii nr. 188/1999 prin art. 597 alin. (2) lit. b) din Codul administrativ, respectiv față de conținutul art. 382 lit. h) din Codul administrativ.

Militarii reprezintă o categorie specială de funcționari publici, iar ordinul contestat este emis de Directorul general al Direcției Generale de Protecție Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în exercitarea atribuțiilor sale și produce efecte juridice în ceea ce privește raportul de serviciu al reclamantului.

Prin urmare, ordinul contestat este un act administrativ cu caracter individual în sensul dispozițiilor art. 1 și art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că este emis de o autoritate publică, în regim de putere publică și modifică raportul de serviciu al reclamantului.

Totodată, în justificarea naturii litigiului de contencios administrativ, se constată că reclamantul a urmat procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, a formulat plângere prealabilă solicitând revocarea ordinului cu consecința reintegrării în funcția deținută anterior, respinsă prin răspunsul nr. x din 08 decembrie 2021.

De altfel, și din temeiul de drept menționat de reclamant în cererea de chemare în judecată, respectiv dispozițiile art. 8 și urm. din Legea nr. 554/2004, rezultă că acesta a contestat un act administrativ cu caracter individual emis de o autoritate publică.

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2002, litigiile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale sunt soluționate de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel și, având în vedere că ordinul contestat este emis de Directorul general al Direcției Generale de Protecție Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, autoritate publică centrală, competența de soluționare a cauzei revine secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.