ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2117/2022

HOTĂRÂRE

19.10.2022

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2117/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 19 octombrie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 28.01.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, Direcția Generală de Protecție Internă, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună suspendarea executării Ordinului directorului general nr. 11/22765 din 15.10.2021 prin care a fost eliberat din funcția de șef-serviciu II și pus la dispoziția unității.

În drept, a invocat prevederile art. 14 din Legea nr. 544/2004 privind contenciosul administrativ.

Prin sentința civilă nr. 318 din 22.02.2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și funcționale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Generală de Protecție Internă în favoarea Tribunalului București, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

În fundamentarea acestei sentințe, instanța a reținut, în esență, următoarele:

Prin Ordinul Directorului General al Direcției Generale de Protecție Internă nr. 11/22765/15.10.2021, s-a constatat că începând cu data de 14.10.2021, colonelul A. - șef serviciu II la Serviciul 3 - Investigații al Direcției Suport Operativ din cadrul Direcției Generale de Protecție Internă, se pune la dispoziția unității pe o perioadă de 3 luni, în vederea numirii într-o funcție.

S-a reținut că reclamantul din prezenta cauză este militar, ordinul contestat în prezenta cauză fiind emis în temeiul Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, astfel cum rezultă din preambulul acesteia.

Având în vedere dispozițiile exprese ale art. 382 lit. h) din O.U.G. nr. 57/2019, care exclude în mod expres militarii din categoria funcționarilor publici odată cu intrarea în vigoare a Codului Administrativ, instanța a apreciat că nu mai există temei pentru justificarea competenței instanțelor de contencios-administrativ în soluționarea cauzelor ce privesc militarii, nemaifiind aplicabile dispozițiile art. 536 din Codul administrativ ce dădeau în competența secției de contencios-administrativ și fiscal litigiile având ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public.

În acest sens, s-a arătat, sunt și considerentele Deciziei 19/2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, redându-se paragrafele 53 - 55 ale acestei decizii.

Totodată, instanța a avut în vedere faptul că scoaterea personalului militar de sub incidența dispozițiilor Codului administrativ (potrivit dispozițiilor art. 382 lit. h) din acest cod) face ca dispozițiile art. 536 din același cod să nu fie aplicabile în stabilirea competenței de judecare a unor asemenea litigii și, prin urmare, considerentele Înaltei Curți din Decizia RIL nr. 10/2018 nu mai pot fi reținute în prezent.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la 28.04.2022.

Prin sentința civilă nr. 4625 din 30 iunie 2022, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței materiale a instanței invocată de părți, a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect "anulare act" privind pe reclamantul A. și pe pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Generală de Protecție Internă, în favoarea Curții de Apel București; a constatat ivit conflictul negativ de competență și în consecință a trimis cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

În fundamentarea acestei sentințe, instanța a reținut, în esență, în aplicarea art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, art. 2 alin. (1) și art. 10 alin. (1) din același act normativ, că actul a cărui suspendare se cere, respectiv Ordinul Directorului general nr. 11/22765, este un act administrativ emis de o autoritate centrală în regim de putere publică, în speță pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Generală de Protecție Internă, prin care se ia act de efectele produse prin Decizia nr. S/15390 din 07.10.2021 emisă de Oficiul Registrul Național al Informațiilor Secret de Stat, efecte care constau în punerea la dispoziția unității pe o perioadă de 3 luni în vederea numirii într-o funcție.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, Direcția Generală de Protecție Internă, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună suspendarea executării Ordinului Directorului General nr. 11/22765 din 15.10.2021 prin care a fost eliberat din funcția de șef-serviciu II și pus la dispoziția unității.

Prin acest ordin se ia act de efectele produse prin Decizia nr. S/15390 din 07.10.2021 emisă de Oficiul Registrul Național al Informațiilor Secret de Stat, efecte care constau în punerea la dispoziția unității pe o perioadă de 3 luni în vederea numirii într-o funcție.

Trebuie menționat că împotriva Ordinului Directorului General nr. II/22765 din 15.10.2021, emis de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, Direcția Generală de Protecție Internă, a cărui suspendare se solicită, reclamantul a formulat plângere prealabilă în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, ce a fost soluționată în sensul respingerii.

Așa fiind, raportul juridic litigios dedus judecății privește suspendarea unui act administrativ emis de o autoritate centrală.

Înalta Curte reține că potrivit art. 536 din Codul administrativ "Competența de soluționare a cauzelor care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public" prevede următoarele:

"Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.", iar, conform art. 382 din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ:

"Categorii de personal bugetar cărora nu li se aplică prevederile privind funcționarii publici, prevederile prezentului titlu nu se aplică următoarelor categorii de personal bugetar:(…) h) personalul militar."

În speță, prin raportare la dispozițiile legale mai sus evocate și ținând seama de prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 și ale Legii nr. 80/1995, privind statutul cadrelor militare, față de natura actului a cărui suspendare se solicită prin cererea de chemare în judecată, respectiv un act administrativ emis de către o autoritate publică centrală, devin aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește competența materială, trebuie menționată decizia nr. 10 din 16 aprilie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, partea I nr. 536 din 28 iunie 2018, prin care s-a statuat că personalul militar având statutul de cadru militar își desfășoară activitatea în baza unor raporturi de serviciu, specifice funcționarilor publici cu statut special.

În acest sens este și Decizia Curții Constituționale a României nr. 34 din 9 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 15 aprilie 2016, prin care s-a reținut că militarii reprezintă o categorie specială de funcționari publici.

Totodată, prin decizia nr. 19 din 27 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, s-a constatat că textul articolului 109 din Legea nr. 188/1999 a fost preluat de art. 536 din Codul administrativ, soluțiile de unificare a practicii judiciare adoptate prin deciziile nr. 5 din 5 martie 2018 și nr. 10 din 16 aprilie 2018, întemeiate pe art. 109, menționat exclusiv în ceea ce privește competența de primă instanță în soluționarea litigiilor având ca obiect drepturile bănești solicitate de personalul militar din cadrul Jandarmeriei Române, iar nu și cu privire la statutul acestuia, precum și considerentele aferente pentru susținerea acestor soluții, și-au încetat aplicabilitatea odată cu abrogarea Legii nr. 188/1999 prin art. 597 alin. (2) lit. b) din Codul administrativ, respectiv față de conținutul art. 382 lit. h) din Codul administrativ.

Pentru a determina competența materială de soluționare a cauzei, instanța supremă va avea în vedere dispozițiile legale prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform cărora:

"litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

În plus, în justificarea naturii litigiului de contencios administrativ, se constată și faptul că reclamantul a urmat procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, a formulat plângere prealabilă solicitând revocarea ordinului a cărui suspendare se cere pe calea demersului judiciar pendinte.

Pe cale de consecință, întrucât raportul juridic litigios dedus judecății privește suspendarea unui act administrativ emis de o autoritate centrală, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.