ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 939/2023

HOTĂRÂRE

26.04.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 939/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 26 aprilie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal la 28.04.2022, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Apărării Naționale și Direcția Instanțelor Militare, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună revocarea parțială, în ceea ce privește gradul militar acordat, a Ordinului nr. 79/03.02.2022 al Ministrului Apărării Naționale, și să oblige pârâții să emită un nou ordin prin care să le acorde gradul de locotenent colonel.

Prin sentința nr. 234/19.09.2022, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a pronunța această sentință, a reținut că, potrivit art. 382 din Codul administrativ, din competența instanțelor de contencios administrativ se exclud cauzele vizând personalul militar și magistrații, iar Legea nr. 80/1995, care constituie temeiul de drept al acțiunii reclamanților, prevede expres și limitativ competența instanței de contencios administrativ doar în privința sancțiunilor disciplinare, calificând drept act administrativ pe cel de aplicare a sancțiunii disciplinare, nu și pe acela prin care se dispune acordarea gradului militar. A mai arătat că nu există dispoziții speciale prin care să fie instituită competența materială a instanțelor de contencios administrativ în privința acordării gradelor militare și, invocând Decizia nr. 19/27.09.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, a reținut că determinarea instanței competente se face după natura juridică a raporturilor născute între părți, care, în speță, sunt unele de dreptul muncii, devenind incidente dispozițiile art. 1, art. 278 alin. (2) și art. 269 din Codul muncii, coroborate cu art. 208 din Legea nr. 62/2011.

La rândul său, prin sentința nr. 1941/12.12.2022, Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, după ce a disjuns cauza cu privire la reclamanta B. și a dispus formarea unui nou dosar, a respins excepția necompetenței sale materiale, dar a admis excepția necompetenței sale teritoriale invocată de pârâți și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, reținând că litigiul este un conflict de muncă, întrucât reclamantul exercită funcția de judecător militar în baza unui raport juridic de muncă din care s-a născut și dreptul la acordarea gradului militar, ca urmare a transferului de la o instanță civilă la una militară. Totodată, a relevat că reclamantul, deși are domiciliul în municipiul Târgu Jiu, jud. Gorj, își desfășoară activitatea în București, deci nu locuiește la adresa din actul de identitate, astfel că, în temeiul art. 210 din Legea nr. 62/2011, a stabilit competența Tribunalului București, în circumscripția căruia se află locuința în fapt a reclamantului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, care, prin încheierea din 25.01.2023, a admis excepția necompetenței sale materiale procesuale și a dispus înaintarea cauzei, spre competentă soluționare, secției a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale din cadrul aceleiași instanțe, reținând că a fost învestit cu un conflict de muncă, ce intră sub incidența normelor care guvernează jurisdicția muncii, deoarece personalul militari nu are statutul funcționarilor publici, conform art. 382 alin. (1) lit. h) din Codul administrativ, astfel că între părțile litigiului nu există raporturi de serviciu, ci raporturi de muncă. A mai apreciat că, deși pârâtul este instituție publică centrală, nu orice act al acestuia este supus dispozițiilor Legii nr. 554/2004, actele care rezultă din raporturile de muncă nefiind cenzurabile în contencios administrativ; or, ordinul contestat nu este un act emis în regim de putere publică sau un contract având ca obiect bunuri proprietate publică, executarea unor lucrări de interes public sau prestarea unui serviciu public, încât să fie incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, a conchis că, în cauză, nu are relevanță calitatea pârâtului, emitent al actului contestat, de organ al autorității publice centrale, ci natura litigiului, de conflict supus jurisdicției muncii, motiv pentru care a apreciat că secția specializată în litigii de muncă este competentă material.

Astfel învestit, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a pronunțat sentința civilă nr. 1624/24.03.2023, prin care a admis excepțiile necompetenței materiale și teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării lui.

Pentru a hotărî astfel, a evocat dispozițiile art. 266 din Codul muncii, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și Decizia nr. 19/27.09.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii și a stabilit că prezentul litigiu are ca obiect revocarea unui act unilateral cu caracter individual de către o instituție publică, presupus a fi fost emis în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, în termenii art. 2 lit. c) și f) din Legea nr. 554/2004. Astfel, a apreciat că litigiul nu poate fi circumscris unui conflict de muncă, potrivit art. 266 din Codul muncii și că nu sunt incidente nici statuările Deciziei nr. 19/2021, competența materială revenind, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel. Din punct de vedere teritorial, competența a fost stabilită pe temeiul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în favoarea curții de apel în circumscripția căreia se află domiciliul pârâtului, întrucât reclamantul a declarat că nu are nicio altă reședință.

Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între instanțele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, în temeiul art. 135 C. proc. civ. și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Disputa poartă asupra naturii obiectului cauzei, instanțele declinându-și competența, succesiv, ca urmare a calificării acestuia drept conflict de muncă sau litigiu din sfera contenciosului administrativ.

Pentru a dezlega natura pricinii, Înalta Curte reține că reclamantul, având calitatea de judecător militar, a sesizat instanța de contencios administrativ cu o cerere având ca obiect revocarea unui ordin emis de Ministrul Apărării Naționale, prin care a fost chemat în activitate cu gradul de căpitan și obligarea pârâților la emiterea unui nou ordin, prin care să i se acorde gradul de locotenent colonel, raportat la vechimea sa în specialitatea dobândită pe perioada studiilor, la stagiile minime în grad și la vârsta sa, conform art. 52 alin. (1) din Legea nr. 80/1995.

Așadar, atât actul a cărui revocare se solicită, cât și actul nou la a cărui emitere se solicită ca pârâtul să fie obligat, sunt acte administrative individuale, în competența Ministrului Apărării Naționale, în calitate de autoritate publică centrală, fiind aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel că prezentul litigiu intră sub jurisdicția instanțelor de contencios administrativ.

Cu privire la stabilirea instanței competente material, Înalta Curte reține că emitentul actelor administrative individuale în dispută, cel atacat și cel a cărui emitere se solicită, este Ministrul Apărării Naționale.

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Litigiile (...) privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, (...) se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Cum emitentul actelor administrative individuale este o autoritate publică centrală, instanța competentă material să soluționeze cauza curtea de apel.

Stabilirea instanței competente teritorial se va face pe temeiul dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. (...)".

Din actele dosarului, a rezultat că reclamantul, persoană fizică, are domiciliul în municipiul Târgu Jiu, jud. Gorj, astfel că instanța competentă este, raportat la competența materială, asupra căreia s-a statuat anterior, Curtea de Apel Craiova.

În consecință, în aplicarea art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova.