ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4113/2024

Ședința publică din data de 26 septembrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2022, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale și Direcția Instanțelor Militare, au solicitat revocarea parțială, în ceea ce privește gradul militar acordat, a Ordinului Ministrului Apărării Naționale (M.P. 79 din 03.02.2022) prin care au fost chemați în activitate cu gradul de căpitan; obligarea pârâților să emită un nou ordin prin care să acorde un grad militar superior (în speță locotenent colonel), conform criteriilor enunțate de art. 52 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, și de art. 8 din Regulamentul comun privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanțele sau parchetele civile la instanțele ori parchetele militare, precum și acordare gradelor militare și înaintarea în grad judecătorilor și procurorilor aprobat prin Hotărârea nr. 176 din 6 februarie 2014 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și prin Ordinul nr. M.47 din 22 aprilie 2014 al Ministrului Apărării Naționale.

Prin sentința nr. 234/2022 din 19.09.2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2022. Instanța a dispus disjungerea cauzei cu privire la reclamanta B. și formarea unui nou dosar cu termen de judecată la data de 12.01.2023, iar prin sentința nr. 1941 din 12.12.2022 a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Gorj și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în favoarea Tribunalului București.

Prin încheierea de la 25.01.2023, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosar nr. x/2022, s-a admis excepției necompetenței materiale funcționale a secției a II-a contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București și s-a dispus înaintarea cauzei spre competentă soluționare secției a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 1624 din 24.03.2023, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepția necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin Decizia nr. 939 din 26.04.2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2022, s-a stabilit competenta de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, instanță la care dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2023.

Prin sentința nr. 529 din 3 noiembrie 2023, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale și Direcția Instanțelor Militare, a anulat parțial, în ceea ce privește gradul militar acordat reclamantului, Ordinul Ministrului Apărării Naționale M.P. 79 din 03.02.2022, și a obligat pârâtul să emită un nou ordin prin care să acorde reclamantului A. gradul militar de locotenent colonel.

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul Ministerul Apărării Naționale a declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., apreciind că apreciem că sentința a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, iar hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază,

În esență, s-a arătat prin recursul formulat că în mod greșit a reținut instanța de fond că reclamantul a fost chemat în activitate cu nerespectarea art. 52 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare (denumită în continuare Legea nr. 80/1995) care stipulează că "1) Persoanelor prevăzute la art. 36 alin. (1) Ut. e), g) și h), art. 36 alin. (2), art. 37 lit. e), art. 39 lit. c), art. 40 alin. (1) lit. g) și la art. 41 lit. e), g) și h) li se acordă grade militare în funcție de pregătirea lor, vechimea în specialitatea dobândită pe timpul studiilor, raportată la stagiile minime în grad, precum și de vârsta acestora "(ultimul paragraf al paginii 10 din hotărârea recurată).

Recurentul-pârât apreciază că punctul de plecare în abordarea speței deduse judecății îl reprezintă corecta aplicare a dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Regulamentul comun, cu următorul conținut:

"Gradele militare propuse spre acordare se stabilesc în funcție de pregătirea, vechimea în specialitatea raportată la stagiile minime în grad, precum și de vârsta acestora, potrivit dispozițiilor art. 52 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare"

Apreciază că raționamentul instanței de fond este greșit, întrucât nu se bazează pe toate prevederile actelor normative incidente în această speță (așa cum au evoluat acestea), cu referire în special la modificările aduse Legii nr. 80/1995 prin Legea nr. 101/2019 .

Așadar, trebuie avut în vedere faptul că, dacă la momentul adoptării Regulamentului comun (29.04.2014) trimiterea către art. 52 al Legii nr. 80/1995 era pe deplin aplicabilă, la momentul emiterii Ordinului ministrului apărării naționale nr. M.P. 79 din 03.02.2022 dispozițiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 nu mai erau aplicabile cadrelor militare din Ministerul Apărării Naționale și, implicit, nici reclamanților.

Aceasta deoarece începând cu data de 16.05.2019, art. 109 alin. (13) al Legii nr. 80/1995 a fost modificat prin art. I pct. 74 din Legea nr. 101/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, având în prezent următorul conținut:

"Dispozițiile art. 2 alin. (2), art. 35

}S

, art. 51 alin. (1), art. 52 alin. (1), art. 55 alin. (1) privind durata îndeplinirii funcției, art. 56 - 59, art. 62, art. 771 alin. (1), art. 80 și 81 nu se aplică ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor din structurile Ministerului Apărării Naționale."

Așadar, art. 52 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare - invocat ca temei de drept de instanța de fond - nu se aplică reclamanților, deoarece art. 109 alin. (13) din aceeași lege exclude din sfera destinatarilor articolului 52 alin. (1) cadrele militare din Ministerul Apărării Naționale, pentru care regula în materia acordării gradelor militare este cea prevăzută Ia art. 48 alin. (3) al aceleiași legi.

In această conjunctură, în considerarea atât a argumentelor juridice expuse, cât și a dispozițiilor art. 32 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, apreciem că interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Regulamentul comun incumbă inclusiv luarea în considerare a evenimentelor legislative ulterioare emiterii actului normativ specific menționat anterior, care au intervenit asupra Legii nr. 80/1995 și de care instanța de fond face abstracție.

Altfel spus, întrucât la momentul actual, la nivelul Ministerului Apărării Naționale, regula acordării gradelor militare este cea statuată la art. 48 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 (iar nu cea prevăzută la art. 52 alin. (1) al aceleiași legi, așa cum era prevăzut la momentul emiterii Regulamentului comun), trimiterea din cuprinsul art. 8 alin. (2) al Regulamentului comun trebuie privită ca referire la art. 48 alin. (3) din Legea nr. 80/1995.

Arată că este vorba de prezumția legală a unui eveniment legislativ implicit, astfel cum este reglementat la art. 67 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, republicată, respectiv o modificare implicită a unor dispoziții din Regulamentul comun determinată de modificarea unui act normativ de nivel superior, respectiv modificarea Legii nr. 80/1995 prin Legea nr. 101/2019. în acest sens, amintim că, potrivit dispozițiilor art. 58 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, Evenimentele legislative pot fi dispuse prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior . . . . . . . . . .".

În consecință, problematica în discuție este cea a normei juridice aplicabile în contextul în care evenimentul legislativ produs prin intrarea în vigoare a Legii nr. 101/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare a stabilit reguli noi în materia provenienței ofițerilor în activitate, aspecte contestate de reclamant, respectiv acordarea gradului militar la chemarea acestuia în activitate.

In acest sens, apreciază faptul că atât doctrina, cât și jurisprudența incidență, abordează asemenea situații prin prisma aplicării imediate a legii noi care consacră faptul că, de la data intrării în vigoare a noii reglementări, aceasta se aplică actelor, faptelor și situațiilor juridice în curs de constituire, modificare sau stingere începând cu această dată, precum și efectelor viitoare ale unor situații juridice, anterior născute, dar neconsumate Ia data intrării în vigoare a legii noi (facta pendentia).

Regulamentul comun nu a fost modificat ulterior acestei date, dar inexistența unui asemenea eveniment legislativ nu înseamnă în sine faptul că pretențiile reclamantului au fost analizate exclusiv doar prin prisma acestui regulament, întrucât, acesta a fost emis în baza art. 32 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, iar o modificare ulterioară a legislației primare privind statutul magistraților sau al cadrelor militare nu permite regulamentului să deroge de Ia normele cu forță juridică superioară edictate ulterior.

Raționamentul principal al instanței de fond prin pronunțarea sentinței recurate pleacă de la premisa potrivit căreia nu ar exista vreo condiție privind acordarea gradelor militare prin aplicarea altor ordine ale ministrului apărării naționale, ceea ce este profund eronat în opinia noastră, întrucât dispozițiile art. 109 alin. (4) și art. 79 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 constituie o reglementare specială aplicabilă magistraților militari, în raport de prevederile art. 36 din aceeași lege.

Textul art. 32 din Legea nr. 303/2004 condiționa calitatea de magistrat militar de îndeplinirea condițiilor pentru intrarea în magistratură, dar și de îndeplinirea condițiilor legale pentru dobândirea calității de ofițer activ, prevederea fiind clară în sensul îndeplinirii cumulative a acestor cerințe.

Pe cale de consecință, apreciază că în mod greșit instanța de fond a procedat la aplicarea prevederilor legale incidente omițând modificările aduse Legii nr. 80/1995 prin Legea nr. 101/2019. Procedând astfel, întregul raționament juridic este afectat, iar dispozitivul sentinței este profund greșit, ignorând evenimentele legislative care au intervenit ulterior actelor normative pe care se sprijină întregul demers de soluționare al litigiului.

În speță, instanța de fond nu numai că nu a reținut și nu a înlăturat susținerile instituției militare, dar nici nu a explicat de o manieră convingătoare raționamentul juridic pe care 1-a adoptat, astfel că, hotărârea pronunțată nu creează transparență asupra silogismului judiciar care trebuie să explice și să justifice dispozitivul și care să permită realizarea controlului judiciar, în aceste condiții impunându-se admiterea recursului si casarea sentinței instanței de fond.

Subliniază faptul că, instanța de fond în mod greșit și-a argumentat hotărârea pe faptul că "Regulamentul comun face trimitere doar la criteriile prevăzute de lege pentru acordarea gradelor militare în cazul judecătorilor militari, fară a face nici un fel de trimitere la acte normative cu caracter infralegal, cum ar fi ordine de ministru, nelăsând astfel nicio marjă de apreciere celui care are atribuția de acordare a gradului militar celor numiți în funcția de judecător militar, în speță Ministerul Apărării Naționale", sens în care apreciem faptul că hotărârea instanței de fond a fost dată cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare.

Aceasta deoarece, raportat la dispozițiile art. 109 alin. (4) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, "Numirea, promovarea, transferul, limitele de vârstă, condițiile de menținere în magistratură și celelalte aspecte ale carierei profesionale a judecătorilor și procurorilor militari sunt supuse normelor care reglementează statutul judecătorilor și procurorilor", la care și reclamantul a făcut referire în cuprinsul cererii de chemare în judecată, apreciem faptul că susținerile instanței de fond prin sentința recurată nu pot fi reținute, întrucât, reclamantul nu deținea calitatea de judecător militar, astfel cum este statuat în dispozițiile legale anterior menționate.

Aceste criterii necesare îndeplinirii condițiilor legale pentru dobândirea calității de ofițer în activitate în cadrul Ministerului Apărării Naționale se poate face doar cu respectarea strictă a dispozițiilor art. 36 alin. (1) lit. d) și g) și alin. (3), după caz, din Legea nr. 80/1995. Doar astfel poate fi considerată îndeplinită cerința imperativă a dispozițiilor art. 32 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor (în prezent abrogată, dar în vigoare la momentul transferului) care condiționa explicit dobândirea calității de magistrat militar de îndeplinirea condițiilor legale pentru dobândirea calității de ofițer activ în cadrul Ministerului Apărării Naționale.

Acest lucru este întărit, la momentul emiterii Ordinului ministrului apărării naționale nr. M.P. 79 din 03.02.2022 și de prevederile art. 32, art. 74 alin. (4) și alin. (6) din aceeași lege, coroborat cu dispozițiile din Regulamentul comun, care fac trimitere tot la dispozițiile legale aplicabile cadrelor permanente din Ministerul Apărării Naționale, aspecte peste care instanța de fond a trecut fără a efectua o analiză efectivă a apărărilor părților litigante, nefiind regăsite în dispozitivul sentinței recurate motivele pentru care au fost înlăturate opiniile instituției militare.

Respectarea condițiilor statutare aferente calității de ofițer în activitate nu este supusă vreunei excepții, norma de trimitere conținută în art. 32 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 fiind explicit subsumată principiului stabilit de acest act normativ, ca statutul de magistrat militar să poată fi dobândit doar în măsura cumulării cerințelor privitoare Ia calitatea de magistrat și a celor referitoare la calitatea de cadru militar (ofițer).

Ca urmare, se poate desprinde concluzia că, doar odată dobândit acest statut dual pot fi invocate normele legale care privesc evoluția carierei magistratului militar, astfel cum este cea cuprinsă în dispozițiile art. 109 alin. (4) din Legea nr. 80/1995. Așa cum rezultă expres din redactarea textului legal "(...) și celelalte aspecte ale carierei profesionale a judecătorilor și procurorilor militari", rolul acestei reglementări este acela de a supune statutul magistratului militar regulilor și principiilor stabilite de Legea nr. 303/2004, subordonându-1 integral garanțiilor legale conferite de acest act normativ în contextul general al principiilor de funcționare al statului de drept.

"Numirea" ca judecător sau procuror militar, este, de asemenea, enumerată de această normă legală și este, conform aceleiași reguli sus-menționate, "(...) supusă normelor care reglementează statutul judecătorilor și procurorilor".

Învederează recurentul, că acordarea gradelor militare în ceea ce-i privește pe judecătorii militari se face în condițiile art. 48 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 și nu în cele prevăzute de art. 52 alin. (1) din cadrul aceluiași act normativ, cu modificările și completările ulterioare, prin prisma a cel puțin alte două argumente:

Instituția acordării gradului militar de ofițer (cum este și cazul reclamantului) are loc o singură dată în carieră, în situațiile enumerate limitativ la art. 36 din Legea nr. 80/1995 cu modificările și completările ulterioare. Situația reclamantului este cea descrisă la lit. g) -"persoane care au vârsta de cel mult 45 ani, sunt absolvente cu diplomă de licență

Sintagma înaintare în grad presupune evoluția în cariera militară, prin acordarea unor grade succesive, în condiții de îndeplinire a unor stagii în grad (o perioadă de timp), a unor funcții (care presupun diferite niveluri de responsabilitate), studii obligatorii (cursuri de carieră), etc.

Raționamentul simplist, reconstituirea fictivă a unei cariere militare luând în considerare numai argumentul trecerii timpului pentru acordarea unui grad militar de ofițer superior de locotenent colonel nu sunt sustenabile din punct de vedere juridic, fiind simple supoziții care excedează cadrului procesual cu care a fost învestită instanța de judecată, întrucât gradul militar nu reprezintă o vocație, acordarea acestuia fiind posibilă exclusiv în condițiile art. 45 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 80/1995, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 36 alin. (1) și art. 37 ale aceleiași legi.

In concluzie, solicită admiterea recursului, casarea în tot sentința civilă nr. 529 din 03.11.2023 și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Craiova.

Intimatul A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susținând în esență că emiterea ordinului nr. M.P. 79/03.02.2022 este nelegală, deoarece s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor legale art. 52 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, a art. 32 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 și a art. 8 din Regulamentul comun privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanțele sau parchetele civile la instanțele ori parchetele militare, precum și acordarea gradelor militare și înaintarea în grad a judecătorilor și procurorilor militari, aprobat prin Hotărârea nr. 176 din 6 februarie 2014 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent și a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Demersul judiciar al reclamantului urmărește anularea, în parte, în ceea ce privește gradul militar acordat, a Ordinului ministrului apărării naționale prin care a fost chemat în activitate cu gradul de căpitan și obligarea pârâtei la emiterea unui ordin în vederea acordării gradului militar de locotenent colonel.

Prin Hotărârea nr. 91/18.01.2022 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători s-a dispus transferul reclamantului în funcția de judecător militar la Curtea de Apel Militară de Apel de la Tribunalul București, începând cu data de 01.02.2022.

Prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.P. 79/03.02.2022 reclamantul a fost chemat în activitate cu gradul de căpitan.

Reclamantul a formulat plângere prealabilă la data de 1 martie 2022 împotriva Ordinului ministrului apărării naționale nr. M.P.79/03.02.2022, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, aceasta fiind soluționată prin adresa nr. x/30.03.2022, comunicată reclamantului.

Instanța de fond a reținut nelegalitatea Ordinul nr. M.P. 79/03.02.2022, prin prisma nerespectării la emiterea lui a dispozițiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), este nefondat.

Înalta Curte reține că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea, în considerentele hotărârii, a situației de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Prin sentința recurată, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția din sentința recurată, fiind respectate dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.

În ceea ce privește obligativitatea instanțelor de a proceda la un examen efectiv al tuturor observațiilor și argumentelor prezentate de părți și de a motiva hotărârea pronunțată prin prisma acestor elemente, privită ca o componentă a dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 din CEDO, Înalta Curte învederează că, potrivit jurisprudenței constante a instanței europene de contencios a drepturilor omului (cauzele Albina/României, Buzescu/României, Dima/României, Bock și Palade/României), art. 6 alin. (1) din Convenție obligă instanțele să își motiveze deciziile, fără, însă, ca prin aceasta să se înțeleagă că ar cere un răspuns detaliat la fiecare argument prezentat de părți sau să exclusă ca o instanță care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse.

Instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor susținerilor formulate de acestea. Așa cum s-a reținut în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României, "Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Or, în cauză, potrivit considerentelor anterior expuse, instanța de fond a motivat hotărârea pronunțată, a realizat un examen laborios de legalitate, stabilind faptele și aplicând dreptul incident, cu respectarea garanțiilor impuse de art. 6 CEDO privind dreptul părților la un proces echitabil.

De altfel, prin criticile subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurentul aduce critici sentinței recurate inclusiv cu privire la modul de aplicare a prevederilor legale incidente în speță, aspecte ce vor fi analizate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia.

Recursul urmărește să supună instanței de control judiciar doar examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, ceea ce presupune realizarea doar a unui control de legalitate cu privire la hotărârea atacată, fără a se putea reaprecia starea de fapt stabilită de instanța de fond, și, în mod implicit, fără a se putea reanaliza probele, întrucât reanalizarea probelor implică reanalizarea situației de fapt. Prin urmare, acestea sunt limitele în care, în cele ce urmează, Înalta Curte va analiza criticile formulate de recurent, pe care le apreciază ca fiind nefondate, după cum urmează:

Se invocă prin motivele de recurs încălcarea dispozițiilor art. 36 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 80/1995, 32 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, art. 8 alin. (2) din Regulamentul comun privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanțele sau parchetele civile la instanțele ori parchetele militare, precum și acordarea gradelor militare și înaintarea în grad a judecătorilor și procurorilor militari aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 176/2014 și Ordinul ministrului apărării naționale nr. M47/2014, art. 74 alin. (6) din Legea nr. 303/2004, art. 48 alin. (3) din Legea nr. 80/1995, art. 109 alin. (13) din Legea nr. 80/1995 precum și art. 74 alin. (1) din Legea nr. 80/1995.

Analizând conformitatea sentinței atacate cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare:

"Persoanelor prevăzute la art. 36 alin. (1) lit. e), g) și h), art. 36 alin. (2), art. 37 lit. e), art. 39 lit. c), art. 40 alin. (1) lit. g) și ia art. 41 lit. e), g) și h) li se acordă grade militare în funcție de pregătirea lor, vechimea în specialitatea dobândită pe timpul studiilor, raportată la stagiile minime în grad, precum și de vârsta acestora".

Art. 36 alin. (1) lit. g) din norma citată stipulează:

"ofițerii în activitate provin din acele persoane care au vârsta de cel mult 45 de ani, sunt absolvente cu diplomă de licență ale unei instituții de învățământ superior, cu profil corespunzător specialităților militare, au promovat testele de aptitudini și îndeplinesc celelalte condiții stabilite prin ordin al miniștrilor sau șefilor instituțiilor componente ale sistemului apărării naționale, ordinii publice și securității naționale.

Intimatul-reclamant, în calitate de judecător civil numit în funcția de judecător militar, se încadrează în categoria prevăzută de art. 36 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 80/1995.

Potrivit articolului 8 din Regulamentul comun privind numirea ca judecător sau procuror militar, la care face trimiterea art. 32 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, transferul de la instanțele sau parchetele civile la instanțele ori parchetele militare, precum și acordarea gradelor militare și înaintarea în grad a judecătorilor și procurorilor militari aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 176/2014 și Ordinul ministrului apărării naționale nr. M47/2014, gradele militare propuse ministrului apărării naționale de către secția parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție spre acordare procurorilor civili numiți în funcția de procuror militar se stabilesc în funcție de pregătirea, vechimea în specialitatea raportată la stagiile minime în grad, precum și de vârsta acestora, potrivit dispozițiilor art. 52 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militar.

Contrar susținerilor recurentului potrivit cărora instituția acordării gradului militar de ofițer (cum este și cazul reclamantului) are loc o singură dată în carieră, în situațiile enumerate limitativ la art. 36 din Legea nr. 80/1995, Înalta Curte reține că Regulamentul comun face trimitere doar la criteriile prevăzute de lege pentru acordarea gradelor militare în cazul judecătorilor militari, fără a face niciun fel de trimitere la acte normative cu caracter infralegal, cum ar fi ordine de ministru, nelăsând astfel nici o marjă de apreciere celui care are atribuția de acordare a gradului militar celor numiți în funcția de judecător militar, în speță Ministrul Apărării Naționale.

În acest context, se constată că în cauză devin incidente prevederile art. 48 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, potrivit cărora "(3) În Ministerul Apărării Naționale, gradele se acordă celor prevăzuți la art. 36 alin. (1) lit. e), g) și i) - k) în raport cu nivelul structurii și specificul funcției vacante, precum și vechimea în specialitatea studiilor necesare ocupării acesteia, potrivit normelor stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale."

În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 109 alin. (13) din Dispozițiile tranzitorii ale Legii nr. 80/1995, expuse în răspunsul la plângerea prealabilă și reluate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că acestea nu vizează prezentul raport juridic, în condițiile în care, așa cum s-a arătat, art. 8 alin. (2) din Regulamentul comun privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanțele sau parchetele civile la instanțele ori parchetele militare, precum și acordarea gradelor militare și înaintarea în grad a judecătorilor și procurorilor militari din 22.04.2014 face trimitere expresă la dispozițiile art. 52 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare.

Totodată, nici dispozițiile art. 74 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 invocate nu pot constitui un temei al respingerii cererii intimatul - reclamant, intrucât acestea reglementează aspecte ce țin de oportunitatea încadrării ofițerilor în funcție de "nevoile forțelor armate, de competența și conduita morală ale acestora", în timp ce prezentul demers judiciar vizează anularea, în parte, doar în ceea ce privește gradul militar acordat, a Ordinului ministrului apărării naționale prin care a fost chemat în activitate cu gradul de căpitan și obligarea pârâtului la emiterea unui ordin în vederea acordării gradului militar de locotenent colonel.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

În concluzie, instanța de control judiciar consideră că sentința recurată este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., fiind rezultatul unei corecte aplicări și interpretări a prevederilor legale, printr-o motivare ce respectă cerințele impuse de art. 6 din CEDO și ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Apărării Naționale împotriva sentinței nr. 529/2023 din 3 noiembrie 2023 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 26 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.