ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4759/2023

Ședința publică din data de 24 octombrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași la data de 20.07.2022, sub la nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale și Direcția Instanțelor Militare din cadrul Ministerul Apărării Naționale, anularea parțială, în ceea ce privește gradul militar ce i s-a acordat, a Ordinului ministrului apărării naționale nr. M.P. 336 din 26.04.2022 prin care a fost chemată în activitate cu gradul de căpitan. De asemenea, a mai solicitat și obligarea pârâților să emită un nou ordin prin care să îi acorde gradul militar de locotenent-colonel.

Hotărârea ce face obiectul controlului judecătoresc dedus prezentei judecăți

Prin sentința nr. 170/2022 din data de 29.11.2022, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

"Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției instanțelor militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale.

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta a Direcției instanțelor militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerului Apărării Naționale.

Anulează Ordinul nr. M.P.336 din 26.04.2022 și obligă pârâtul Ministerul Apărării Naționale să emită un nou ordin prin care să îi acorde reclamantei A. gradul de locotenent-colonel."

Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâtul Ministerul Apărării Naționale, atât în nume propriu, dar și pentru pârâta Direcția Instanțelor Militare și, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a sentinței recurate, iar, în rejudecare, să se respingă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, ca nefondată.

În dezvoltarea motivelor de recurs au susținut recurenții că sentința recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Invocând dispozițiile art. 36 alin. (1) Jit. g) din Legea nr. 80/1995privind Statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare (denumită în continuare Legea nr. 80/1995), art. 74 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, (denumită în continuare Legea nr. 303/2004), art. 48 alin. (3) din Legea nr. 80/1995, recurenții au susținut că, începând cu data de 16.05.2019, potrivit art. 109 alin. (13) din Legea nr. 80/1995 (așa cum a fost modificată prin Legea nr. 101/2019 pentru modificarea șl completarea Legii nr. 80/1995privind statutul cadrelor militare), dispozițiile unor articole printre care și cele ale art. 52 alin. (1) nu se aplică ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor din structurile Ministerului Apărării Naționale.

În acest context legislativ, recurenții arată că dispozițiile art. 8 alin. (2) din Regulamentul comun privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanțele sau parchetele militare, precum și acordarea gradelor militare și înaintarea în grad a judecătorilor și procurorilor militari, aprobat prin Hotărârea nr. 176 din 6 februarie 2014 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și prin Ordinul nr. M. 47 din 22 aprilie 2014 al ministrului apărării naționale (denumit în continuare, Regulamentul comun), potrivit cărora:

"Gradele militare propuse spre acordare se stabilesc în funcție de pregătirea, vechimea în specialitatea raportată la stagiile minime în grad, precum și de vârsta acestora, potrivit dispozițiilor art. 52 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare.", trebuie interpretate în sensul că fac trimitere la art. 48 alin. (3) din Legea nr. 80/1995.

Trebuie avut în vedere faptul că, dacă la momentul adoptării Regulamentului comun (29.04.2014) trimiterea către art. 52 al Legii nr. 80/1995 era pe deplin aplicabilă, la momentul emiterii Ordinului ministrului apărării naționale nr. M.P. 336 din 26.04.2022 dispozițiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 nu mai erau aplicabile cadrelor militare din Ministerul Apărării Naționale și, implicit, nici intimatei - reclamante, deoarece, începând cu data de 16.05.2019, art. 109 alin. (13) al Legii nr. 80/1995 a fost modificat prin art. I pct. 74 din Legea nr. 101/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, având în prezent următorul conținut:

"Dispozițiile art. 2 alin. (2), art. 35 3, art. 51 alin. (1), art. 52 alin. (1), art. 55 alin. (1) privind durata îndeplinirii funcției, art. 56 - 59, art. 62, art. 77

l

alin. (1), art. 80 și 81 nu se aplică ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor din structurile Ministerului Apărării Naționale."

Așadar, susțin recurenții că art. 52 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare - invocat ca temei de drept în cererea de chemare în judecată - nu se aplică reclamantei, deoarece art. 109 alin. (13) din aceeași lege exclude din sfera destinatarilor art. 52 alin. (1) cadrele militare din Ministerul Apărării Naționale, pentru care regula în materia acordării gradelor militare este cea prevăzută la art. 48 alin. (3) al aceleiași legi.

Altfel spus, întrucât la momentul emiterii ordinului contestat, în Ministerul Apărării Naționale, criteriile privind acordarea gradelor militare sunt cele statuate la art. 48 alin. (3) din Legea nr. 80/1995, iar nu cele stipulate la art. 52 alin. (1) din același act normativ, așa cum era prevăzut la momentul emiterii Regulamentului comun, trimiterea din cuprinsul art. 8 alin. (2) al acestui act normativ trebuie înțeleasă ca fiind făcută la dispozițiile art. 48 alin. (3,) din Legea nr. 80/1995.

Instanța de fond trebuia să rețină că după adoptarea Regulamentului comun a intervenit un eveniment legislativ implicit, astfel cum este reglementat la art. 67 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, republicată, (respectiv modificarea implicită a dispozițiilor art. 8 alin. (2) din acest act normativ, prin modificarea Legii nr. 80/1995 prin Legea nr. 101/2019) și să constate că aplicabile în speță sunt dispozițiile art. 48 alin. (3) din Legea nr. 80/1995, nu cele ale art. 52 alin. (1) din același act normativ, invocând dispozițiile art. 58 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, conform cărora "Evenimentele legislative pot fi dispuse prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior...".

Instanța de fond a reținut în mod greșit că art. 109 alin. (13) din Legea nr. 80/1995 "(...) nu este incident în speță întrucât actul atacat se referă la o persoană care nu făcea parte din structurile Ministerului Apărării Naționale, atunci când a dobândit calitatea de procuror militar, ".

Consideră recurenții că interpretarea instanței de fond este greșită, în primul rând, deoarece contravine dispozițiilor art. 74 alin. (6) din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora "Acordarea gradelor militare și înaintarea în grad a judecătorilor și procurorilor militari se fac potrivit normelor aplicabile cadrelor permanente din Ministerul Apărării Naționale"'

Chiar dacă până la data 01.05.2022, de la care a produs efecte Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.P. 336 din 26.04.2022, intimata - reclamantă nu făcea parte din Ministerul Apărării Naționale, începând cu această dată face parte din minister îi sunt aplicabile dispozitiile art. 48 alin. (3) din Legea nr. 80/1995, inclusiv în ceea ce privește acordarea gradului militar.

Mai susțin recurenții - reclamanți că, în al doilea rând, argumentul instanței de fond nu poate fi primit deoarece reclamanta a fost chemată în activitate și s-a acordat gradul militar de căpitan prin ordin. Practic, dobândirea calității de procuror militar, ca și a gradului militar de căpitan au avut loc în același moment astfel că nu se poate susține că la momentul acordării gradului militar, reclamanta nu ar fi fäcut parte din Ministerul Apărării Naționale

Prin interpretarea eronată a dispozițiilor art. 109 alin. (13) din Legea nr. 80/1995, instanta de fond disociază în mod eronat momentul chemării în activitate ca procuror militar de cel al acordării gradului militar, fără a observa că aceste două evenimente au avut loc simultan, la data de 01.05.2022, începând cu care a produs efecte Ordinul ministrului apărării nationale nr. M.P. 336 din 26.04.2022.

In al treilea rând, mai susțin recurenții că este eronată interpretarea dată de prima instanță dispozitiilor art. 109 alin. (13) din Legea nr. 80/1995, în sensul că acestea, ca și cele ale art. 48 alin. (3) din acelai act normativ, nu ar fi aplicabile persoanelor chemate în activitate, care se află în situația prevăzută de art. 36 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 80/1995, deoarece încalcă principiul general de drept potrivit căruia o normă iuridicä trebuie interpretată în sensul său pozitiv, generator de efecte juridice, al aplicării ei, nu în sensul neaplicării (actus interpretandus est potius ut valeat, quana ut pereat).

Or, urmând raționamentul primei instante, dacă dispozitiile art. 109 alin. (13) din Legea nr. 80/1995, iar pe cale de consecință, cele ale art. 48 alin. (3) din același act normativ nu sunt aplicabile celor care sunt chemati în activitate din afara Ministerului Apărării Nationale, pentru motivul că la data chemării nu făceau parte din minister, trebuie observat că aceste dispoziții nu sunt aplicabile nici ofițerilor, maiștrilor militari si subofiterilor aflați în cadrul Ministerului Apărării Naționale, deoarece aceștia au grade militare, iar în privința lor, nu se poate pune problema acordării gradului militar, ci, eventual, a înaintării în grad.

Recurenții solicită a se avea în vedere că acordarea gradului militar este o instituție distinctă de cea a înaintării în grad, însă legiuitorul a prevăzut, în mod expres la art. 74 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 că acordarea gradelor militare și înaintarea în grad a judecătorilor și procurorilor militari se fac potrivit normelor aplicabile cadrelor permanente din Ministerul Apărării Nationale.

Interpretarea dată de instanta de fond art. 109 alin. (13) din Legea nr. 80/1995 face ca aceste dispoziții să nu fie aplicabile nici persoanelor din afara Ministerului Apărării Nationale care sunt chemate în activitate nici ofiterilor, maiștrilor militari subofițerilor care fac parte deja din această instituție, contrar principiului de drept mai sus enuntat.

Consideră că, în mod eronat, Curtea de Apel Iași a luat în considerare la acordarea gradului de locotenent-colonel vechimea în specialitate juridică a reclamantei, care include vechimea ca consilier de probatiune, în loc de vechimea efectivă în funcția de procuror, de 13 ani si 8 luni, sens în care invocă dispozițiile art. 5 alin. (2) și art. 48 alin. (3) din Legea nr. 80/1995, precum și art. 3 alin. (1) din Ghidul carierei militare aprobat prin H.G. nr. 106/2011.

Funcția încadrată de către reclamantă este de procuror militar, arma justiție militară, specialitatea nr. 116 - magistratură militară. Or, condiția esențială pentru încadrarea unei funcții cu acest specific este aceea de a avea calitatea de procuror, iar acest statut poate fi dobândit potrivit Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Titlul II Cariera judecătorilor și procurorilor.

Legea nr. 303/2004 folosește două noțiuni distincte: vechime efectivă în funcția de judecător sau procuror și vechime în magistratură.

Vechimea în magistratură este definită la art. 86 din Lege și cuprinde perioada în care procurorul a îndeplinit funcțiile de judecător, procuror, judecător la Curtea Constituțională, judecător financiar, procuror financiar, consilier de conturi în secția jurisdicțională a Curții de Conturi, auditor de justiție, personal de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1), magistrat-asistent, grefier cu studii superioare juridice, avocat, notar, asistent judiciar, consilier juridic, personal de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administrației Prezidențiale, Guvernului, Curții Constituționale, Avocatului Poporului, Curții de Conturi sau al Consiliului Legislativ, cadru didactic din învățământul juridic superior acreditat.

Această noțiune de vechime în magistratură este folosită de legiuitor în determinarea drepturilor bănești ale judecătorilor și procurorilor, la momentul pensionării lor.

În evoluția carierei judecătorilor și procurorilor, legiuitorul folosește noțiunea de vechime efectivă în funcția de judecător sau procuror, iar în acest sens sunt prevederile referitoare la perioada în care procurorul a avut calitatea de auditor de justiție sau procuror stagiar ori cele referitoare la promovarea în funcție de execuție ori în funcții de conducere, art. 17, art. 21, art. 39, art. 44, art. 50, art. 52 - 54 din Legea nr. 303/2004.

Faptul că sunt două noțiuni distincte rezultă și din dispozițiile art. 63-641 din Legea nr. 303/2004, în care cele două noțiuni sunt folosite alăturat.

Întrucât numirea în funcția de procuror militar face parte din evoluția carierei reclamantei ca procuror, precum și faptul că magistratura militară este cea care e considerată specialitatea militară, și nu orice carieră juridică, recurenții susțin că vechimea în specialitate, ca și criteriu de acordare a gradului militar nu poate fi decât vechimea efectivă în funcția de judecător sau procuror.

Or, reclamanta avea la momentul transferului la parchetul militar o vechime efectivă, ca procuror de 13 ani și 8 luni, așa cum reiese din Hotărârea nr. 641/22.03.2022 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori.

În consecință, chiar în ipoteza în care nu ar fi aplicabile dispozițiile art. art. 109 alin. (13) din Legea nr. 80/1995, așa cum greșit a reținut instanța de fond, reclamanta nu îndeplinește condiția referitoare la vechimea efectivă ca procuror, raportată la stagiile minime în grad prevăzute de Legea nr. 80/1995 pentru acordarea gradului militar de locotenent - colonel (18 ani), ci doar condiția vechimii minime de 13 ani, corespunzătoare stagiilor minime în grad pentru gradul de maior.

Invocă și practica instanțelor în alte dosare având obiect similar, menționând astfel sentința nr. 35/CA/2021 din 15.04.2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/3 5/CA/2020, precum și sentința civilă nr. 20/2014 din 26.06.2014, pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia civilă nr. 703/04.11.2014 a Curții de Apel Galați, unde s-a reținut că "înaintarea în grad a ofițerilor nu se pate face în mod automat, în funcție de vechime și raportat la limitele de vârstă în grad, ci presupune dreptul de apreciere al organelor de conducere a structurilor militare, așadar o chestiune de oportunitate, iar nu de legalitate, asupra căreia instanța nu are mecanisme legale de a interfera".

Mai susțin recurenții deopotrivă că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut, în sensul că, deși prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat instanței să dispună:

"revocarea parțială, în ceea ce privește gradul militar acordat, a Ordinului ministrului apărării naționale nr. M.P. 336 din 26.04.2022 prin care a fost chemată în activitate cu gradul de căpitan și obligarea pârâților să emită un nou ordin prin care să-i acorde un grad militar superior(...) ", prin sentința recurată, Curtea de Apel Iași a dispus anularea Ordinului nr. M.P. 336 din 26.04.2022 în integralitatea sa și a obligat Ministerul Apărării Naționale să emită un nou ordin, prin care să îi acorde reclamantei gradul de locotenent - colonel, încălcându-se astfel principiul disponibilității procesului civil, potrivit căruia părțile sunt îndreptățite să stabilească limitele procesului, inclusiv în ceea ce privește obiectul său.

In concluzie, având în vedere motivele arătate, solicită instanței admiterea recursului, casarea în parte a sentinței nr. 170/2022 din 29.11.2022 a Curții de Apel Iași, iar, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naționale, ca nefondată.

Apărările formulate în cauză

Deși recursul celor doi pârâți i-a fost comunicat intimatei - reclamante A. în termenul legal, aceasta nu a formulat apărări împotriva criticilor recurenților, în cadrul unei întâmpinări, astfel cum impun dispozițiile art. 471

1

alin. (3) C. proc. civ. incidentă și în cazul recursului conform art. 490 alin. (2) și art. 494 din același act normativ.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu judecarea dosarului din data de 17.03.2023 s-a fixat primul termen pentru soluționarea recursului la data de 24.10.2023, în ședință publică, cu citarea părților, când, Înalta Curte, din oficiu a invocat lipsa de interes a recurentei Direcția Instanțelor Militare în promovarea acestei căi de atac și, luând act de concluziile orale formulate de reprezentantul legal al celor doi recurenți atât cu privire la acest aspect, cât și cu privire la fondul recursului, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise și a reținut dosarul spre soluționare asupra excepției invocate din oficiu și pe fondul recursului.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând hotărârea recurată, prin prisma criticilor invocate, dar și prin raportare la ansamblul probatoriu administrat în cauză, precum și la dispozițiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul promovat de pârâta Direcția Instanțelor Militare este lipsit de interes, iar recursul promovat de pârâtul Ministerul Apărării Naționale în nume propriu este nefondat, urmând a fi respinse, ca atare, pentru argumentele în continuare arătate.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția lipsei de interes a recursului promovat de pârâta Direcția Instanțelor Militare, prin Ministerul Apărării Naționale, excepție invocată din oficiu, Înalta Curte apreciază că excepția este întemeiată, urmând să respingă acest recurs, ca lipsit de interes, în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit dispozițiilor legale menționate supra, "(1) Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei."

Excepția lipsei de interes reprezintă un mijloc procesual de apărare prin care se invocă lipsa interesului sau a uneia din cerințele acestuia cu privire la cererea de chemare în judecată sau la alt mijloc procedural ce intră în conținutul acțiunii civile (cereri, excepții, exercitarea căilor de atac, executarea silită), fiind o excepție de fond, întrucât se invocă încălcarea cerințelor interesului - condiție de exercitare a acțiunii civile, peremptorie, întrucât admiterea sa împiedică soluționarea fondului cererii, și absolută, deoarece se încalcă norme de ordine publică.

În argumentarea acestei soluții Înalta Curte are în vedere că, în conformitate cu art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta impunându-se a fi determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac.

De asemenea, urmează a fi avute în vedere și prevederile art. 29 din C. proc. civ., potrivit cărora acțiunea civilă este reprezentată de ansamblul mijloacelor procesuale prin care se asigură protecția judiciară a drepturilor și intereselor civile legal ocrotite, în materia contenciosului administrativ acest lucru presupunând dovedirea existenței actuale a unui drept sau interes legitim încălcat printr-un act administrativ emis de o autoritate publică sau prin refuzul emiterii actului.

Întrucât cauza de față are ca obiect verificarea legalității Ordinului Ministrului Apărării Naționale nr. M.P.336 din 26.04.2022, cu consecința anulării acestuia și emiterea unui nou ordin prin care să-i acorde reclamantei A. un grad militar superior, respectiv gradul de locotenent-colonel, la stabilirea interesului procesual în susținerea recursului promovat de Direcția Instanțelor Militare, prin Ministerul Apărării Naționale Înalta Curte va avea în vedere soluția pronunțată de prima instanță și criticile ce fac obiectul recursului dedus prezentei judecăți.

Sub acest aspect, în urma analizării actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că prin întâmpinarea formulată în dosarul de fond (dosarul de fond) de către pârâtul Ministerul Apărării Naționale, în nume propriu, dar și pentru pârâta Direcția Instanțelor Militare s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Instanțelor Militare, susținându-se că, potrivit cadrului normativ incident, propunerea privind chemarea în activitate cu gradul de căpitan a reclamantei a fost inițiată de către secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și nu de Direcția Instanțelor Militare, aceasta din urmă având atribuții numai în ceea ce privește propunerea acordării gradului militar pentru judecătorii numiți sau transferați la instanțele militare.

Totodată, a arătat că raportat la obiectul cauzei și în măsura în care pretențiile deduse judecății vizează exclusiv acordarea unui grad militar superior, este lesene de observat că o asemenea operațiune excedează atribuțiilor legale aparținând Direcției instanțelor militare, aceasta neavând calitatea procesuală pasivă în acest tip de cauze.

În concluzie, a solicitat admiterea excepției și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii reclamantei, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de capacitate de exercițiu și fără atribuții, raportat la obiectul cererii.

Prin sentința nr. 170/2022, ce face chiar obiectul controlului judecătoresc dedus prezentei judecăți, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Instanțelor Militare și s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Direcția Instanțelor Militare, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut, în esență, că, prin raportare la obiectul acțiunii formulate, nu există identitate între Direcția instanțelor militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale, chemată în judecată ca pârâtă, și cel obligat în cadrul aceluiași raport juridic, Direcția instanțelor militare nefiind emitenta actului atacat și nici nu are competența de a emite astfel de acte, ci doar propune ministrului apărării naționale acordarea gradului militar judecătorilor nominalizați în hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii.

În aceste condiții și având în vedere și împrejurarea că propunerea privind chemarea reclamantei în activitate cu gradul de căpitan a fost inițiată de secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, nu de pârâta Direcția instanțelor militare, Curtea de Apel a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției instanțelor militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale și, pe cale de consecință, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Direcția instanțelor militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin recursul formulat de Ministerul Apărării Naționale în nume propriu, dar și în numele Direcției Instanțelor Militare, nu s-au adus critici cu privire la soluția primei instanțe de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Direcției Instanțelor Militare, ci doar cu privire la soluția ce vizează fondul litigiului, constând în cererea de anulare parțială a Ordinului nr. MO 336 din 26.04.2022 și de emitere a unui nou ordin prin care să se acorde un grad militar superior.

În acest context, Înalta Curte reține că, în acest stadiu procesual recurenta - pârâtă Direcția Instanțelor Militare nu justifică nici un interes în susținerea recursului promovat împreună cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, în condițiile în care excepția lipsei calității sale procesuale pasive, invocată în fața primei instanțe, a fost admisă, soluția fiindu-i astfel favorabilă, iar prin cererea de recurs s-a solicitat casarea doar " în parte " a sentinței recurate, iar, în rejudecare, (doar) respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naționale, ca nefondată, fără a se solicita, așadar, și reformarea soluției de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Direcției Instanțelor Militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale și de respingere a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Direcția Instanțelor Militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pe cale de consecință, cum interesul de a acționa al Direcției Instanțelor Militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale trebuie să subziste pe toată perioada procesului, iar acesta nu mai este actual potrivit art. 33 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din același act normativ, motiv pentru care, reținând ca fiind întemeiată excepția lipsei de interes, invocată din oficiu, o admite și, pe cale de consecință, va respinge recursul formulat de pârâta Direcția Instanțelor Militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale, prin Ministerul Apărării Naționale, ca lipsit de interes.

În continuare, trecând la analizarea recursului promovat de pârâtul Ministerul Apărării Naționale, în nume propriu, Înalta Curte, pentru a răspunde criticilor de nelegalitate formulate de pârât, apreciază necesar a puncta aspectele de ordin factual care au condus la formularea cererii de față.

Reclamanta A., absolventă a Facultății de Drept din cadrul Universității Al. I. Cuza din Iași, promoția 2000 a absolvit studii aprofundate în specializarea Drept internațional public și privat, promoția 2000 - 2001, a ocupat funcția de consilier de reintegrare socială și supraveghere în cadrul Serviciului de Probațiune (fostul Serviciul de Reintegrare Socială și Supraveghere) de pe lângă Tribunalul Iași, în perioada 13.12.2002 - 30.06.2008, apoi a ocupat funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Neamț în perioada 01.07.2008 - 31.10.2009, în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași în perioada 01.11.2009 - 14.07.2020 unde a promovat pe loc, începând cu data de 01.01.2018, în gradul profesional de procuror de parchet de pe lângă tribunal.

În baza Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru Procurori nr. 348/31.03.2020, reclamanta a fost transferată de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, aici desfășurându-și activitatea în perioada 15.07.2020 - 30.04.2022.

Prin Hotărârea nr. 641 din data de 22 martie 2022, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori a transferat-o pe reclamanta A. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași la Parchetul Militar Iași, începând cu data de 01.05.2022 .

Prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.P. 336 din 26.04.2022, act administrativ calificat secret, reclamanta a fost chemată în activitate cu gradul de căpitan și pusă la dispoziția secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea încadrării ca procuror militar la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași.

Ulterior, prin Ordinul nr. 31/05.05.2022 al procurorului militar șef al secției Parchetelor Militare, s-a stabilit că, începând cu data de 01.05.2022, reclamanta procuror militar căpitan A. se încadrează în funcția de locotenent-colonel la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Iași, iar prin Ordinul nr. 1196/10.05.2022, emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, reclamantei i s-au stabilit drepturi salariale corespunzătoare funcției de procuror militar cu grad de parchet de pe lângă tribunal .

Nemulțumită de gradul militar acordat, reclamanta a formulat plângerea prealabilă nr. DJP

1

-5041/14.06.2022, în care a invocat dispozițiile art. 52 din Legea nr. 80/1995. Reclamantei i s-a răspuns prin adresa nr. DJP

1

-5245/20.06.2022, în sensul că solicitarea ei nu poate fi soluționată favorabil, motivat de faptul că, începând cu data de 16.05.2019, art. 109 alin. (13) din Legea nr. 80/1995 prevede că dispozițiile art. 52 alin. (1) nu se aplică ofițerilor din structurile Ministerului Apărării Naționale.

Ca urmare a acestui răspuns, reclamanta A. s-a adresat instanței de contencios administrativ, solicitând anularea Ordinului ministrului apărării naționale nr. M.P. 336 din 26.04.2022 în partea referitoare la gradul militar acordat, precum și obligarea pârâților la emiterea un nou ordin prin care să i se acorde gradul militar de locotenent-colonel.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a susținut că, raportat la vechimea în specialitatea juridică deținută la momentul numirii în funcția de procuror militar, de aproximativ 20 ani, obținută prin cumularea perioadei cât a activat ca și consilier de probațiune (13.12.2002- 30.06.2008) cu cea în care a ocupat funcția de procuror (începând cu 01.07.2008 până în prezent), îndeplinea condițiile legale pentru acordarea gradului militar de locotenent colonel, astfel că ordinul MAPN contestat este emis cu nerespectarea dispozițiilor art. 52 alin. (1) și art. 36 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 80/1995, precum și art. 32 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

Prima instanță a constatat ca fiind întemeiate motivele de nelegalitate ale reclamantei, reținând că, deși este adevărat că art. 109 alin. (13) prevede că dispozițiile art. 52 alin. (1) nu se aplică ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor din structurile Ministerului Apărării Naționale, acest text de lege nu este însă incident în speța de față, întrucât actul atacat se referă la o persoană care nu făcea parte din structurile Ministerului Apărării Naționale atunci când a dobândit calitatea de procuror militar. Actul atacat de reclamantă conține o măsură luată pentru acordarea gradului militar unui procuror care a activat la un parchet din cadrul Ministerului Public înainte de a fi transferat la o unitate de parchet militară, astfel că nu există temei pentru a se reține că nu i se aplică prevederile art. 52 alin. (1) pe motiv că nu s-ar fi aflat în structurile Ministerului Apărării Naționale.

Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, fiind însușită de instanța de control judiciar pentru că reflectă aplicarea judicioasă a cadrului normativ la situația de fapt ale cărei coordonate relevante nu sunt supuse contestării.

În conformitate cu prevederile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, "Persoanelor prevăzute la art. 36 alin. (1) lit. e), g) și h), art. 36 alin. (2), art. 37 lit. e), art. 39 lit. c), art. 40 alin. (1) lit. g) și la art. 41 lit. e), g) și h) li se acordă grade militare în funcție de pregătirea lor, vechimea în specialitatea dobândită pe timpul studiilor, raportată la stagiile minime în grad, precum și de vârsta acestora.".

Dispozițiile art. 36 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 80/1995 stipulează că:

"Ofițerii în activitate provin din: (...) g) persoane care au vârsta de cel mult 45 de ani, sunt absolvente cu diplomă de licență ale unei instituții de învățământ superior, cu profil corespunzător specialităților militare, au promovat testele de aptitudini și îndeplinesc celelalte condiții stabilite prin ordin al miniștrilor sau șefilor instituțiilor componente ale sistemului apărării naționale, ordinii publice și securității naționale."

Totodată, art. 48 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 prevede că:

"(...) gradele se acordă celor prevăzuți la art. 36 alin. (1) lit. e), g) și i) - k) în raport cu nivelul structurii și specificul funcției vacante, precum și vechimea în specialitatea studiilor necesare ocupării acesteia, potrivit normelor stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale."

Este de observat și că stagiile minime în grad pentru înaintarea în gradul următor al ofițerilor, până la gradul de locotenent colonel, sunt, conform art. 94 lit. a) din Legea nr. 80/1995, următoarele: stagiul minim în gradul de sublocotenent pentru a deveni locotenent este de 3 ani; stagiul minim în gradul de locotenent pentru a deveni căpitan este de 5 ani; -stagiul minim în gradul de căpitan pentru a deveni maior este de 5 ani; stagiul minim în gradul de maior pentru a deveni locotenent-colonel este de 5 ani. Prin însumarea stagiilor obligatorii pentru acordarea gradului de locotenent colonel, se obține un stagiu total de 18 ani, pe care reclamanta l-a îndeplinit, în timp ce pârâtul MAPN susține contrariul, în sensul că vechimea dobândită de reclamantă anterior nu poate fi avută în vedere ca vechime în specialitate militară necesară pentru obținerea gradului de locotonent colonel, singura vechime eligibilă fiind perioada în care reclamanta a ocupat efectiv funcția de procuror.

Nu în ultimul rând, instanța de control judiciar are în vedere și dispozițiile art. 8 din Regulamentul comun, de care s-a prevalat autoritatea ministerială, care prevede că:

"Gradele militare propuse ministrului apărării naționale de către secția parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție spre acordare procurorilor civili numiți în funcția de procuror militar se stabilesc în funcție de pregătirea, vechimea în specialitatea raportată la stagiile minime în grad, precum și de vârsta acestora, potrivit dispozițiilor art. 52 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare."

Înalta Curte constată că reclamanta îndeplinea, la data chemării în activitate în corpul ofițerilor, condițiile prevăzute de art. 52 alin. (1) coroborat cu art. 36 alin. (1) lit. g) și art. 48 alin. (3) din Legea nr. 80/1995, raportat la stagiile minime de grad prevăzute de art. 94 lit. a) din aceeași lege, pentru a-i fi acordat gradul de locotenent colonel. Astfel, la momentul numirii în funcția de procuror militar (01.05.2022), reclamanta deținea diplomă de licență emisă de o instituție de învățământ superior cu profil corespunzător funcției de procuror militar și avea o vechime în specialitate juridică de aproximativ 20 de ani dobândită în cadrul următoarelor profesii juridice:

- în perioada 13.12.2002 - 30.06.2008 consilier de probațiune

- 01.07.2008 - 31.10.2009 - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Neamț;

- 01.11.2009 - 14.07.2020- procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași

- 15.07.2020 - 30.04.2022 - procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași

- începând cu 01.05.2022 - procuror la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași

Totodată, reclamanta avea mai puțin de 45 de ani la data emiterii actului contestat, obținuse gradul profesional de procuror la parchetul de pe lângă tribunal, fiind îndeplinite și condițiile referitoare la promovarea testelor de aptitudini (aspect necontestat de pârât).

Prin urmare, raportând, conform dispozițiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 80/1995, vechimea de 18 ani în specialitatea dobândită pe timpul studiilor la stagiile minime în grad, compusă din 3 ani pentru gradele militare de sublocotenent și aspirant + 5 ani pentru gradul de locotenent + 5 ani pentru gradul de căpitan și 5 ani pentru cele de maior și locotenent-comandor, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, constată că reclamanta are dreptul la acordarea gradului militar de locotenent-colonel, nu a celui de căpitan, cum în mod greșit s-a dispus prin ordinul atacat. Gradul militar de căpitan se acordă persoanelor menționate la art. 36 alin. (1) lit. g) din lege care au o vechime de minim 13 ani în specialitatea dobândită pe timpul studiilor, or durata vechimii reclamantei în specialitatea dobândită pe timpul studiilor este de aproape 20 de ani, corespunzătoare gradului militar de locotenent-colonel.

Nu poate fi reținută critica potrivit căreia vechimea dobândită ca și consilier de probațiune nu face parte din vechimea eligibilă pentru acordarea gradului militar, câtă vreme art. 48 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 face trimitere la "vechimea în specialitatea studiilor necesare ocupării acesteia", iar art. 52 alin. (1) se referă la "vechimea în specialitatea dobândită pe timpul studiilor", categorie căreia i se subsumează și activitatea de consilier de probațiune. Această profesie nu poate fi exercitată decât în condițiile absolvirii unei facultăți de drept, specialitatea necesară ocupării atât a funcției de consilier de probațiune, cât și a celei de procuror fiind, evident, cea juridică, dobândită prin urmarea unei instituții de învățământ superior cu acest profil.

Eronat consideră recurentul - pârât că vechimea dobândită ca și consilier de probațiune nu poate fi asimilată specialității militare menționate în cuprinsul art. 36 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 80/1995. Specialitatea militară în care se încadrează reclamanta este magistratura militară, din cadrul serviciului justiție militară, iar potrivit art. 32 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, poate fi numită judecător sau procuror militar persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru intrarea în magistratură, cu avizul conform al Ministerului Apărării Naționale privind îndeplinirea condițiilor legale pentru dobândirea calității de ofițer activ în cadrul acestui minister. Or, conform art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, "Pot fi numiți în magistratură, pe bază de concurs, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 14 alin. (2), (...) personalul de probațiune cu studii superioare juridice, (...), cu o vechime în specialitate de cel puțin 5 ani." Așadar, perioada exercitării funcției de consilier de probațiune este luată în considerare ca vechime eligibilă pentru numirea în magistratură pe bază de concurs, fiind considerată vechime în specialitate.

Prin urmare, coroborând aceste texte de lege, cu prevederile art. 52 alin. (1) și art. 48 alin. (3), rezultă că, în cazul magistraturii militare, trimiterea la specialitatea militară nu poate fi interpretată decât ca referindu-se la vechimea în specialitate juridică care îi conferă solicitantului posibilitatea intrării în magistratură și, ulterior, ocupării funcției de procuror militar, iar câtă vreme avocatura face parte din carierele juridice care permit accederea în magistratură după îndeplinirea unei anumite vechimi, rezultă că perioada în care reclamantul a fost avocat trebuie luată în considerare la acordarea gradului militar.

Nu poate fi reținută nici critica recurentului potrivit căreia dispozițiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 nu sunt aplicabile reclamantei deoarece art. 109 alin. (13) din aceeași lege exclude din sfera destinatarilor art. 52 alin. (1) cadrele militare din Ministerul Apărării Naționale, pentru care regula în materia acordării gradelor militare ar fi cea prevăzută la art. 48 alin. (3) al aceleiași legi.

Deși este adevărat că art. 109 alin. (13) prevede că dispozițiile art. 52 alin. (1) nu se aplică ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor din structurile Ministerului Apărării Naționale, judicios a reținut prima instanță că acest text de lege nu este incident în speță, întrucât actul atacat se referă la o persoană care nu făcea parte din structurile Ministerului Apărării Naționale atunci când a dobândit calitatea de procuror militar. Or, actul atacat de reclamantă conține o măsură luată pentru acordarea gradului militar unui procuror care a activat la un parchet din cadrul Ministerului Public înainte de a fi transferat la o unitate de parchet militară, astfel că nu există temei pentru a se reține că nu i se aplică prevederile art. 52 alin. (1) pe motiv că nu s-ar fi aflat în structurile Ministerului Apărării Naționale.

Important de reținut este și faptul că persoanele prevăzute la art. 36 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 80/1995 sunt prin ipoteza normei persoane din afara structurilor Ministerului Apărării Naționale, iar, când legiuitorul s-a referit la persoane din structurile ministerului s-a exprimat clar în acest sens, folosind expresia "maiștri militari, subofițeri, soldați și gradați profesioniști, în activitate" sau alte sintagme similare, iar când a vizat persoane care nu activează în aceste structuri a utilizat expresii diferite, cum este cea de la lit. g), iar atunci când a voința legiuitorului a fost în sensul excluderii unor persoane de la acordarea gradelor militare în funcție de vechimea în specialitatea dobândită pe timpul studiilor, raportată la stagiile minime în grad, a arătat expres care sunt acestea, astfel cum este stabilit la art. 52 alin. (2) din actul normativ menționat.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 52 alin. (1), art. 36 alin. (1) lit. g), art. 48 alin. (3), art. 94 lit. a) și art. 109 alin. (13) din Legea nr. 80/1995, iar motivele invocate de recurentul - pârât Ministerul Apărării Naționale, în nume propriu, nu pot fi în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în ceea ce privește recursul promovat de Ministerul Apărării Naționale, pentru Direcția Instanțelor Militare, reținând că este întemeiată excepția lipsei de interes a recurentei Direcția Instanțelor Militare în promovarea recursului, excepție invocată din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1), art. 32,33 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâta Direcția Instanțelor Militare, ca lipsit de interes.

Totodată, în ceea ce privește recursul formulat de pârâtul Ministerul Apărării Naționale, în nume propriu, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Apărării Naționale în nume propriu, ca nefondat, cu consecința menținerii, ca legale, a hotărârii instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Instanțelor Militare împotriva sentinței nr. 170/2022 din data de 29 noiembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Apărării Naționale în nume propriu împotriva sentinței nr. 170/2022 din data de 29 noiembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 24 octombrie 2023.