ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5485/2023

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 24.02.2022 sub nr. x/2022, reclamantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, anularea Adresei nr. x din 14.09.2021 emise de pârât, prin care a fost respinsă plângerea prealabilă formulată împotriva Ordinului ministrului apărării naționale din 18.04.2020, anularea acestui Ordin prin care a fost aprobat Raportul nr. x din 15.04.2020 întocmit de Procurorul-Șef al secției Parchetelor Militare, privind respingerea cererii de chemare în activitate în corpul ofițerilor și de acordare a gradului militar, formulată de doamna procuror A., precum și obligarea pârâtului să emită un act administrativ prin care să dispună chemarea în activitate în corpul ofițerilor a doamnei procuror A. și acordarea gradului militar, de la 18.04.2020. În baza art. 16 indice 1 din Legea nr. 554/2004, reclamantul a solicitat deopotrivă introducerea în cauză a doamnei procuror A., în calitate de destinatar al actului administrativ contestat.

Hotărârea primei instanțe Prin încheierea de ședință din data de 27.01.2023, s-a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție accesorie formulată de pârâta A., iar în ce privește excepțiile invocate în cauză de pârâtul Ministerul Apărării Naționale, a admis excepția inadmisibilității solicitării de anulare a Adresei nr. x din 14.09.2021 emise de pârât, prin care a fost respinsă plângerea prealabilă formulată împotriva Ordinului ministrului apărării naționale din 18.04.2020, fiind respinse ca neîntemeiate celelalte excepții, respectiv excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, excepția lipsei de interes a acestuia în promovarea acțiunii și excepția inadmisibilității în rest a acțiunii. Prin sentința civilă nr. 301 din data de 24 februarie 2023 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respins ca inadmisibil capătul de cerere privind anularea Adresei Ministerului Apărării Naționale nr. SG 5980 din 14.09.2021, de respingere a plângerii prealabile; a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale și A.; a fost anulată Hotărârea ministrului apărării naționale din 18.04.2020, de aprobare a Raportului nr. x din 15.04.2020, întocmit de Procurorul Militar Șef al secției Parchetelor Militare, privind respingerea cererii de chemare în activitate în corpul ofițerilor și de acordare a gradului militar, formulată de pârâta A.; a fost obligat pârâtul Ministerul Apărării Naționale să emită ordinul de acordare a gradului militar și de chemare în activitate în corpul ofițerilor a pârâtei A., cu începere de la data de 26.02.2020.

Calea de atac exercitată în cauză Pârâtul Ministerul Apărării Naționale a formulat recurs împotriva încheierii de ședință din 27.01.2023 și împotriva sentinței menționate mai sus, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor menționate și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pentru argumentele expuse în cele ce urmează. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele: Hotărârile recurate sunt nelegale, cel puțin prin prisma criticilor subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) punctul 8 din Codul de procedură civilă, instanța pronunțând o hotărâre cu încălcarea normelor de drept material incidente în cauză. Recurentul a arătat că instanța a soluționat în mod greșit cauza, atât din perspectiva respingerii excepției inadmisibilității acțiunii - prin prisma neîndeplinirii condițiilor referitoare la calitatea de act administrativ unilateral individual contestat de reclamant, în înțelesul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare (denumită în continuare Legea nr. 554/2004), cât și față de considerentele hotărârii, raportate la normele de drept material încălcate de judecătorul fondului. Cu privire la respingerea excepției inadmisibilității invocată de instituția militară, fără a relua apărările formulate prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei, a arătat că Legea nr. 554/2004 definește actul administrativ ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice". În cauză, Raportul nr. x din 15.04.2020 nu face parte din categoria actelor administrative a căror legalitate poate fi analizată de instanța de contencios administrativ; actul menționat reprezintă un document de lucru intern, a cărui elaborare este standardizată în vederea facilitării luării deciziilor, întocmirea lor fiind realizată în conformitate cu modelele și precizările cuprinse în actele normative specifice. Rapoartele reprezintă documente cu caracter militar, prin care se prezintă comandanților ierarhici informații, concluzii și propuneri formulate cu claritate și precizie, specificându-se baza legală și argumentele de susținere ale acestora, care fundamentează măsurile ce vor fi dispuse conform competențelor și legislației în vigoare. Rapoartele militare nu sunt acte administrative în sensul Legii nr. 554/2004, întrucât nu dau naștere, modifică sau sting raporturi juridice. Documentul menționat este un instrument de lucru, un înscris în care sunt consemnate concluziile rezultate în urma verificărilor privind neîndeplinirea condițiilor de transfer a doamnei procuror efectuate de structurile abilitate în baza actelor normative în vigoare. În cuprinsul raportului se regăsește o simplă informare care vizează elementele de incompatibilitate constatate în urma activității de verificare, precum și propuneri, potrivit legii, rezultate în urma acordării avizului nefavorabil de inițiere a procedurii de transfer a persoanei amintite. Respingerea excepției inadmisibilității reprezintă o interpretare excesivă și o soluție contrară normelor juridice specifice contenciosului administrativ și jurisprudenței consacrate a instanței supreme. Nu pot fi acceptate nici aspectele reținute de instanța de fond, conform cărora soluția de respingere a excepției inadmisibilității este întemeiată pe asimilarea raportului de respingere unui refuz nejustificat al instituției militare, act administrativ asimilat, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, împotriva căruia nu este obligatorie plângerea prealabilă prevăzută de dispozițiile art. 7 alin. (5) din același act normativ. Având în vedere temeiul cererii de chemare în judecată și al modului de formulare a acesteia, reclamantul a înțeles să conteste un act administrativ, în înțelesul Legii nr. 554/2004. Așadar, reclamantul este un terț față de actele a căror anulare se solicită în speță. Din coroborarea art. 1 alin. (2) cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, rezultă că terțul era obligat să parcurgă procedura prealabilă stabilită la art. 7 din aceeași lege. Formularea textului fiind una impersonală, arată că este îndreptățită să introducă plângere prealabilă și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual adresat altui subiect de drept, terțul fiind obligat la parcurgerea acestei etape înainte de a sesiza instanța de contencios administrativ. Or, doamna procuror a formulat plângere prealabilă împotriva actului administrativ, dar nu a promovat cerere de chemare în judecată ca urmare a respingerii solicitării. Reclamantul în prezenta cauză, entitate distinctă față de persoana doamnei A., s-a adresat instanței de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea actelor administrative menționat, fără a urma procedura prealabilă obligatorie, prevăzută de dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. In mod greșit a reținut instanța de fond că reclamantul are calitate procesuală activă pentru a formula prezenta cerere. Raționamentul acesteia, conform căreia acesta este un terț care se consideră vătămat printr-un act adresat altui subiect de drept, în condițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu poate fi acceptat, în condițiile în care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu probează în niciun mod vătămarea suferită. Reclamantul nu are calitatea de persoană vătămată, în accepțiunea contenciosului administrativ. Acesta nu poate fi lezat în mod direct sau indirect de emiterea avizului nefavorabil, în procedura de transfer a doamnei procuror A., astfel încât să fie îndreptății să solicite anulare Raportului nr. x din 15.04.2020. Așadar, reclamantul nu se poate substitui angajaților instituției în ceea ce privește exercitarea drepturilor subiective ale acestora și nici nu poate iniția acțiuni în justiție pentru aceștia/în numele acestora. Aspectele menționate anterior susțin apărările instituției militare, reiterate și pe fondul cauzei, iar aspectele reținute de prima instanță intră în contradicție cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004; dispozițiile art. 1 alin. (2) nu pot fi incidente, atâta timp cât vătămarea reclamantului nu este probată, iar simpla menționare a vătămării de către reclamant nu este suficientă. Nici dispozițiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 nu sunt incidente în speță. Potrivit dispozițiilor menționate, Ministerul Public poate sesiza instanța de contencios administrativ cu o cerere de suspendare a actului administrativ normativ "când în cauză este un interes public major, de natură a perturba grav funcționarea unui serviciu public administrativ, din oficiu sau la sesizare". Ipoteza vizată de reclamant nu poate fi reținută decât pentru instituția Avocatului Poporului în controlul de constituționalitate al legilor supuse analizei ca obligație legală de această dată, care are o dublă calitate (atât în contencios obiectiv, cât și în contencios subiectiv) și prin care se urmărește asigurarea ocrotirii interesului public concomitent cu respectarea interesului privat al persoanei fizice ale cărei drepturi, libertăți sau interese legitime au fost vătămate, fără a fi încălcat art. 21 alin. (1) din Constituția României. Nici soluția privind respingerea excepției lipsei de interes nu este motivată de instanța de fond, aceasta făcând referire la o posibilă vătămare, care de asemenea nu a fost probată. Reclamantul nu a suferit nicio vătămare, iar prin acțiunea litigioasă urmărește, în mod nelegal, repunerea în termen a dreptului material la acțiune pentru persoana interesată, angajata reclamantului, respectiv doamna procuror A.. Dispozițiile art. 32 alin. (1) din C. proc. civ. prevăd că orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia are capacitate procesuală, calitate procesuală, formulează o pretenție și justifică un interes. Pe fondul recursului, hotărârea recurată nu cuprinde o analiză efectivă a apărărilor părților litigante, nefiind regăsite motivele pentru care au fost înlăturate opiniile instituției militare, soluția înscrisă în dispozitiv fiind circumscrisă motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât si cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. In mod necesar, hotărârea judecătorească trebuia să cuprindă în motivarea sa argumentele care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile si apărările părților, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății. In cauză, sentința recurată este lipsită de suport probator și legal, soluția adoptată fiind pronunțată cu nerespectarea prevederilor enunțate anterior. În speță, instanța de fond nu a înlăturat susținerile Ministerului Apărării Naționale față de motivele părții adverse, dar nici nu a explicat de o manieră convingătoare raționamentul juridic pe care 1-a adoptat. În mod greșit a reținut instanța de fond că a doua hotărâre emisa de Consiliul Superior al Magistraturii constituie o etapă a aceleiași proceduri de transfer inițiate în ianuarie 2018, apreciind că la acel moment avizul instituției militare a fost favorabil și că legislația nu impunea o limită de vârstă pentru chemarea în activitate. Avizul Ministerului Apărării Naționale a permis chemarea în activitate a doamnei procuror, dar cererea de transfer a fost respinsă prin Hotărârea secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 435/25.09.2018, menținută prin hotărârea Consiliului de respingere a contestației administrative formulată de doamna procuror A.. Așadar, nu poate fi acceptat raționamentul instanței de fond conform căruia avizul inițial al instituției militare ar fi în vigoare, iar Ministerul Apărării Naționale ar fi chemat să aprecieze doar cu privire la gradul militar ce se cuvine a fi acordat. Pe același raționament eronat, prima instanță a reținut și că instituția militară nu ar fi îndreptățită să procedeze la o nouă verificare a îndeplinirii condițiilor legale pentru dobândirea calității de ofițer în activitate, verificare ce a fost realizată în etapa incipientă a procedurii. În speță, nu poate fi vorba despre o nouă verificare a condițiilor de chemare în activitate. Doamnei procuror i-a fost respinsă cererea de transfer, iar în urma promovării unei acțiuni in justiție ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019, Curtea de Apel Cluj a anulat Hotărârea nr. 435/25.09.2018 (de respingere a cererii de transfer) și a obligat pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii la emiterea unei hotărâri prin care să dispună transferul doamnei procuror A. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj la Parchetul militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj. Sentința civilă a rămas definitivă prin Decizia nr. 630/06.02.2020, pronunțată de înalta Curte de Casație si Justiție. În dosarul anterior menționat, Ministerul Apărării Naționale nu a fost parte, iar hotărârile pronunțate în respectiva cauză nu îi sunt opozabile. Pe cale de consecință, instanța de control judiciar poate constata că între avizul acordat inițial de instituția militară, dar care a rămas fără obiect în momentul respingerii cererii de transfer de către Consiliul Superior al Magistraturii și momentul resolicitării transferului de către doamna procuror, prin plângerea prealabilă adresată Ministerului Apărării Naționale, nu există o legătură. Este cât se poate de clar că, la momentul formulării plângerii prealabile, doamna procuror A. nu mai îndeplinea criteriul de vârstă necesar chemării în activitate, criteriu prevăzut de legislația în vigoare la momentul cererii. Solicitarea nu a fost avizată favorabil de structurile responsabile din Ministerul Apărării Naționale, datorită neîndeplinirii criteriului de vârstă de cel mult 45 de ani pentru proveniența ofițerilor în activitate, în temeiul art. 36 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare (modificare introdusă prin Legea nr. 101/2019 pentru modificarea și completarea Legii 80/1995 privind statutul cadrelor militare). Potrivit dispozițiilor menționate, ofițerii în activitate provin din persoane care au vârsta de cel mult 45 ani, sunt absolvenți cu diplomă de licență ale unei instituții de învățământ superior cu profil corespunzător specialităților militare. Doamna procuror A. avea vârsta de 46 de ani și 10 luni încă de la data de 09.03.2020, fiind evident că pentru emiterea ordinului de chemare în activitate la o dată ulterioară, criteriul de vârstă nu mai putea fi îndeplinit. Nu putea fi îndeplinit nici criteriul de vârstă, mai favorabil, prevăzut la art. 10 lit. c) din Ordinul nr. M-105/2002 potrivit căruia "ofițerii în activitate pot proveni și din ofițeri în rezervă" care "au vârsta de cel mult 30 de ani la data chemării/rechemării în activitate. Pentru încadrarea unor funcții cu specialiști care nu se pregătesc în rețeaua de învățământ a Ministerului Apărării Naționale sau în situațiile când la unele specialități militare s-a creat un deficit care nu poate fi diminuat prin pregătire în instituțiile militare de formare a ofițerilor în activitate pot fi chemați/rechemați în activitate și ofițerii care au vârsta de cel mult 45 de ani în condițiile în care gradul acordat la chemarea/rechemarea în activitate le permite să- și mențină calitatea de cadru militar în activitate cel puțin 10 ani." In drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Intimata A. a depus întâmpinare la recursul formulat în cauză de Ministerul Apărării Naționale, prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală. Intimata a arătat că motivele invocate prin recursul declarat sunt o reluare a alegațiilor formulate de Ministerul Apărării Naționale încă de la începutul procedurii administrative și ulterior a celei judiciare, desfășurate în fața instanței, față de situația sa și că își însușește în totalitate considerentele expuse în cuprinsul hotărârii atacate, pe care le consider legale, temeinice și pertinente. Reclamantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurentul-pârât Ministerul Apărării Naționale, ca nefondat. În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele: În mod corect prima instanță a constatat că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție are interes în promovarea prezentei acțiuni. Din cuprinsul art. 131 din Constituție, rezultă că Ministerul Public este alcătuit din totalitatea unităților de parchet. Conform art. 62 alin. (1) și (2) și art. 65 alin. (1) și (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în vigoare la data formulării acțiunii, art. 70 alin. (1) și (2) și art. 71 din același act normativ și art. 14 alin. (1) lit. a) din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, aprobat prin Hotărârea secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 947 din 14.11.2019, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție are ca atribuție pe aceea de a conduce, coordona și răspunde de activitatea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a parchetelor din subordine. În condițiile în care Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție are atribuția de a asigura buna desfășurare a activității de urmărire penală și răspunde de aceasta, iar, în prezent, doamna procuror A. este în imposibilitate de a exercita atribuțiile specifice competenței unității de parchet la care a fost transferată, interesul de a contesta actele administrative în discuție este evident. În cursul judecării dosarului nr. x/2019 al Curții de Apel Cluj, prin Legea nr. 101/2019, a fost modificată Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, fiind introdusă, în cuprinsul art. 36 alin. (1) lit. g), o) condiție restrictivă referitoare la limita maximă de vârstă pentru acordarea gradului militar și chemarea în activitate în corpul ofițerilor. Astfel, în forma intrată în vigoare începând cu 16.05.2019 (dată la care doamna procuror A. avea împlinită vârsta de 46 de ani), s-a prevăzut în mod expres că ofițerii în activitate provin dintre persoanele care au vârsta de cel mult 45 de ani, sunt absolvente cu diplomă de licență ale unei instituții de învățământ superior, cu profil corespunzător specialităților militare, au promovat testele de aptitudini și îndeplinesc celelalte condiții stabilite prin ordin al miniștrilor sau șefilor instituțiilor componente ale sistemului apărării naționale, ordinii publice și securității naționale. Deși norma legală anterior menționată era în vigoare la data pronunțării sentinței civile nr. 160 din 05.07.2019 a Curții de Apel Cluj, aceasta nu a făcut obiectul analizei instanței și nu a fost invocată în cursul judecății de către pârâtul CSM, secția pentru Procurori. În ceea ce o privește pe doamna procuror A., după îndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de Legea nr. 554/2004, aceasta nu a sesizat, în termen legal, instanța de contencios administrativ competentă cu o cerere având ca obiect anularea Ordinului din 18.04.2020 al Ministrului Apărării Naționale, prin care s-a dispus respingerea cererii de chemare în activitate în corpul ofițerilor și acordare a gradului militar. Prin urmare, singura cale de remediere a situației expuse rămâne prezenta acțiune, care este întemeiată ținând cont de faptul că, la data inițierii procedurii de numire ca procuror militar - 10.07.2018, Ministrul Apărării Naționale a emis un aviz favorabil, respectiv Ordinul din 10.07.2018, prin care a fost aprobat Raportul nr. x din 03.05.2018, întocmit de Procurorul-Șef al secției Parchetelor Militare. Raportat la dispozițiile art. 6 alin. (2) C. civ., potrivit cu care "actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor", prevederile modificatoare ale art. 36 lit. g) din Legea nr. 80/1995 (în forma începând cu 13.05.2019) se aplică raporturilor juridice născute sub imperiul lor. Conform acestor prevederi, ofițerii în activitate provin dintre persoanele care au vârsta de cel mult 45 de ani. Or, la data emiterii hotărârii prin care CSM, secția pentru Procurori a respins cererea de transfer formulată de doamna procuror A., respectiv 25.09.2018, o astfel de condiție nu exista. Recurentul-pârât Ministerul Apărării Naționale nu a ținut cont de calificarea actului care produce consecințe juridice, în concret fiind vorba de procedura de transfer, și nu de procedura de activare în corpul ofițerilor. Avizele necesare pentru înscrierea la procedura de transfer în funcția de procuror militar sunt avize prealabile și conforme (cu caracter obligatoriu, în absența lor neputând fi finalizată procedura). Acest argument consolidează teza susținută în sensul că reperul temporal pentru condițiile necesare transferului îl reprezintă legea în vigoare la data deschiderii procedurii de transfer. Altfel, s-ar nega și s-ar înlătura efectivitatea controlului judecătoresc asupra actelor administrative, dacă în decursul examinării pricinii intervin modificări legislative. Argumentul derivă și din interpretarea Deciziei nr. 766/2011 a Curții Constituționale, prin care s-a stabilit că sintagma în vigoare din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare. Mai mult, absența normei tranzitorii din cuprinsul Legii nr. 101/2019 nu face imposibilă clarificarea naturii juridice a dispoziției legale prin raportare la principiul prevăzut de art. 15 din Constituție. Curtea Constituțională a statuat că principiul securității juridice exprimă, în esență, faptul că cetățenii trebuie protejați contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurități pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă s-o creeze. Acest principiu a fost consacrat și a cunoscut o continuă îmbogățire în dreptul european, atât la nivel general comunitar, cât și în materia protecției drepturilor omului. Sub acest aspect, principiul securității juridice se corelează cu un alt principiu, dezvoltat în dreptul comunitar, și anume principiul încrederii legitime. Potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene (de exemplu, cauzele Facini Dori v Recre, 199421, Foto-Frost v Hauptzollant Lubeck. Ost, 198722), principiul încrederii legitime impune ca legislația să fie clară și predictibilă, unitară și coerentă; de asemenea, impune limitarea posibilităților de modificare a normelor juridice, stabilitatea regulilor instituite prin acestea. În drept, au fost invocate prevederile art. 205 din C. proc. civ.

Soluția instanței de recurs 5.1. Aspecte de fapt și de drept relevante reținute de prima instanță În cursul lunii ianuarie 2018, CSM a declanșat procedura de numire în funcția de procuror militar, condițiile pentru activarea în calitate de ofițer fiind prevăzute de Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, în forma anterioară Legii nr. 101/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 80/1995. În fapt, la data de 22.01.2018, doamna procuror A. a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru Procurori transferul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj din cadrul secției Parchetelor Militare - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În vederea soluționării cererii de transfer, în conformitate cu prevederile Regulamentului comun privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanțele sau parchetele civile la instanțele ori parchetele militare, precum și acordarea gradelor militare și înaintarea în grad a judecătorilor și procurorilor militari, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 176/2014 și Ordinul ministrului apărării naționale nr. M-47/2014, Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat Ministerului Apărării Naționale, prin secția Parchetelor Militare, eliberarea avizului conform privind îndeplinirea de către doamna procuror a condițiilor legale pentru dobândirea calității de ofițer în activitate. Prin raportul nr. x/2018 din data de 03.05.2018 întocmit de Șeful secției Parchetelor Militare s-a propus acordarea avizului conform favorabil, raportul fiind aprobat prin hotărârea ministrului apărării naționale din data de 10.07.2018. Subsecvent, cererea de transfer a fost respinsă prin Hotărârea secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 435/25.09.2018, menținută prin hotărârea Consiliului de respingere a contestației administrative formulate de doamna procuror A.. Ulterior, doamna procuror a promovat o acțiune în contencios administrativ în anularea hotărârii mai sus menționate, în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii, acțiune ce a fost admisă prin sentința nr. 160/05.07.2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă prin decizia nr. 630/06.02.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, cu consecința anulării Hotărârii secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 435/25.09.2018 și a obligării pârâtului la emiterea unei hotărâri prin care să dispună transferul doamnei procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj Pentru punerea în executare a hotărârii instanței de contencios administrativ, secția pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a emis Hotărârea nr. 181/26.02.2020, prin care s-a dispus transferul procurorului în cauză începând cu data de 26.02.2020, hotărâre ce a fost comunicată secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu adresa nr. x/27.02.2020 a Direcției resurse umane și organizare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, în vederea luării măsurilor legale corespunzătoare. Reclamantul a susținut că odată cu emiterea Hotărârii secției pentru Procurori a CSM nr. 181 din 26.02.2020, prin care a fost pusă în executare sentința civilă nr. 160/2019 din 05.07.2019 a Curții de Apel Cluj și s-a realizat transferul, procurorul nu mai activează la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, iar statutul și locul său în cadrul Ministerului Public trebuie definitivate. Hotărârea nr. 181 din 26.02.2020 a fost comunicată Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, secția Parchetelor Militare în vederea inițierii procedurii de chemare în activitate în corpul ofițerilor a doamnei procuror A. și formulării propunerii de acordare a gradului militar, conform art. 8 din Regulamentul comun privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanțele sau parchetele civile la instanțele ori parchetele militare, precum și acordarea gradelor militare și înaintarea în grad a judecătorilor și procurorilor militari, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 176/2014 și Ordinul Ministrului Apărării Naționale nr. M 47/2014. Concomitent, la data de 02.03.2020, doamna procuror A. a solicitat ministrului apărării naționale aprobarea chemării sale în cadrele active ale armatei, respectiv dobândirea calității de ofițer în activitate, în considerarea transferului său la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj dispus începând cu data de 26.02.2020 prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru Procurori nr. 181/26.02.2020. Prin Raportul nr. x din 09.03.2020, Șeful secției Parchetelor Militare a propus ministrului apărării naționale chemarea în activitate în corpul ofițerilor a doamnei procuror, confirmarea sa în serviciul justiție militară și acordarea gradului militar de locotenent-colonel, începând cu data de 26.02.2020, în vederea încadrării ca procuror militar la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Cluj. Raportul sus-menționat a fost avizat nefavorabil de Direcția Generală Juridică și de Direcția Generală Management Resurse Umane din cadrul Ministerului Apărării Naționale, reținându-se că doamna procuror nu îndeplinește criteriul vârstei maxime pentru proveniența ofițerilor în activitate, de cel mult 45 de ani, prevăzut de art. 36 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 101/2019, intrată în vigoare la data de 16.05.2019, față de împrejurarea că, la data raportului, susnumita avea împlinită vârsta de 46 de ani și 10 luni. Prin Ordinul din 18.04.2020, Ministrul Apărării Naționale a aprobat Raportul nr. x din 15.04.2020, întocmit de Procurorul-Sef al secției Parchetelor Militare, privind respingerea cererii de chemare în activitate în corpul ofițerilor și acordare a gradului militar, formulată de doamna procuror A.. În cursul judecării dosarului nr. x/2019 al Curții de Apel Cluj, prin Legea nr. 101/2019, a fost modificată Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, fiind introdusă, în cuprinsul art. 36 alin. (1) lit. g), o) condiție restrictivă referitoare la limita maximă de vârstă pentru acordarea gradului militar și chemarea în activitate în corpul ofițerilor. Astfel, în forma intrată în vigoare începând cu 16.05.2019 (dată la care doamna procuror A. avea împlinită vârsta de 46 de ani), s-a prevăzut în mod expres că ofițerii în activitate provin dintre persoanele care au vârsta de cel mult 45 de ani, sunt absolvente cu diplomă de licență ale unei instituții de învățământ superior, cu profil corespunzător specialităților militare, au promovat testele de aptitudini și îndeplinesc celelalte condiții stabilite prin ordin al miniștrilor sau șefilor instituțiilor componente ale sistemului apărării naționale, ordinii publice și securității naționale. Deși norma legală anterior menționată era în vigoare la data pronunțării sentinței civile nr. 160 din 05.07.2019 a Curții de Apel Cluj, aceasta nu a făcut obiectul analizei instanței și nu a fost invocată în cursul judecății de către pârâtul CSM, secția pentru Procurori. Astfel, prin Raportul nr. x din 15.04.2020, Șeful secției Parchetelor Militare, însușindu-și punctul de vedere al direcțiilor de specialitate din cadrul Ministerului Apărării Naționale, a propus respingerea cererii de chemare în activitate în corpul ofițerilor și de acordare a gradului militar formulată de doamna procuror ca urmare a transferului dispus prin Hotărârea secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 181/26.02.2020, pentru neîndeplinirea condiției privind limita maximă de vârstă de 45 de ani la data chemării în activitate, această propunere fiind aprobată de ministrul apărării naționale la data de 18.04.2020. Prin adresa nr. x/2020 din data de 23.04.2020, secția Parchetelor Militare a comunicat Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj faptul că Ministerul Apărării Naționale a respins chemarea în activitate în corpul ofițerilor și acordarea gradului militar doamnei procuror A.. Plângerea prealabilă formulată de doamna procuror împotriva hotărârii ministrului apărării naționale a fost respinsă, răspunsul în acest sens fiindu-i comunicat cu adresa nr. x/29.06.2020 emisă de Direcția Generală Juridică. Doamna procuror nu a atacat în contencios administrativ hotărârea ministrului apărării naționale din data de 18.04.2020. Prin adresa nr. x/25.08.2021, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat Ministerului Apărării Naționale reevaluarea hotărârii din 18.04.2020 raportat la împrejurarea că în cadrul procedurii de transfer, respectiv la data de 10.07.2018, a fost emis un aviz favorabil privind îndeplinirea de către doamna procuror a condițiilor de chemare în activitate și acordare a gradului militar, iar cerința privind limita maximă de vârstă de 45 de ani, instituită prin noua formă a art. 36 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 80/1995, nu era în vigoare la data respingerii cererii de transfer prin Hotărârea secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 435/25.09.2018. Prin adresa x/14.09.2021, Ministerul Apărării Naționale a comunicat că nu poate da curs favorabil solicitării de mai sus, învederând, în esență, că la data pronunțării sentinței Curții de Apel Cluj era în vigoare și producea efecte juridice art. 36 alin. (1) lit. g) în forma modificată potrivit Legii nr. 101/2019, privind cerința obligatorie de vârstă de cel mult 45 de ani pentru proveniența ofițerilor în activitate, cerință pe care doamna procuror nu o mai îndeplinea, această dispoziție legală nefiind însă invocată în proces și nefăcând obiectul analizei instanței care a obligat Consiliul Superior al Magistraturii la emiterea hotărârii prin care să se dispună transferul doamnei procuror, ministerul subliniind totodată și faptul că hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2019 nu îi sunt opozabile, câtă vreme nu a fost parte în procesul respectiv. În ceea ce privește pe doamna procuror A., după îndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, aceasta nu a sesizat, în termen legal, instanța de contencios administrativ competentă cu o cerere având ca obiect anularea Ordinului din 18.04.2020 al Ministrului Apărării Naționale, prin care s-a dispus respingerea cererii de chemare în activitate în corpul ofițerilor și acordare a gradului militar. În acest context, Ministerul Public a promovat prezenta acțiune în contencios administrativ, în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naționale și cu doamna procuror A., prin care solicită anularea adresei de răspuns la plângerea prealabilă și a refuzului considerat nejustificat de chemare în activitate a doamnei procuror, precum și obligarea autorității pârâte la emiterea unui act administrativ prin care sus-numita să fie chemată în activitate în corpul ofițerilor și să îi fie acordat gradul militar, reclamantul susținând, în esență, că legea aplicabilă raportului juridic litigios este cea în vigoare la inițierea procedurii de transfer, iar nu legea nouă, în forma modificată pe parcursul procedurii de transfer, cum a considerat pârâtul. 5.2. Analiza motivelor de recurs invocate de recuerntul-pârât și a apărărilor aferente invocate de intimați 5.2.1. Motivul de recurs referitor la respingerea excepției inadmisibilității acțiunii Recurentul a arătat că instanța a soluționat în mod greșit cauza, atât din perspectiva respingerii excepției inadmisibilității acțiunii prin prisma neîndeplinirii condițiilor referitoare la calitatea de act administrativ unilateral individual contestat de reclamant, în înțelesul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare (denumită în continuare Legea nr. 554/2004), cât și față de considerentele hotărârii, raportate la normele de drept material încălcate de judecătorul fondului. În esență, recurentul a invocat faptul că Raportul nr. x din 15.04.2020 nu face parte din categoria actelor administrative a căror legalitate poate fi analizată de instanța de contencios administrativ; actul menționat reprezintă un document de lucru intern, a cărui elaborare este standardizată în vederea facilitării luării deciziilor, întocmirea lor fiind realizată în conformitate cu modelele și precizările cuprinse în actele normative specifice. Rapoartele militare nu sunt acte administrative în sensul Legii nr. 554/2004, întrucât nu dau naștere, modifică sau sting raporturi juridice. Înalta Curte constată că în mod corect a reținut prima instanță faptul că în cauză este atacat un refuz pretins nejustificat de soluționare a unei cereri, refuz exprimat prin rezoluția de aprobare a raportului prin care s-a propus respingerea cererii de chemare în activitate a doamnei procuror și de acordare a gradului militar, act administrativ asimilat, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, împotriva căruia nu este obligatorie formularea plângerii prealabile conform art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004. Recurentul nu indică care este actul administrativ tipic care ar fi fost atacat de reclamant (act administrativ în înțelesul Legii nr. 554/2004 fiind atât actul administrativ tipic, cât și cel asimilat), fiind evident că în speță se atacă un refuz de soluționare a unei cereri, raționamentul primei instanțe pe această calificare fiind unul corect. Chiar dacă reclamantul este un terț față de actele a căror anulare se solicită în speță, calificarea acestui act ca fiind act administrativ asimilat nu se schimbă în privința sa. Împrejurarea că persoana fizică direct interesată a formulat plângere prealabilă împotriva actului administrativ, dar nu a promovat cerere de chemare în judecată ca urmare a respingerii solicitării nu ii poate fi imputată unui terț care, potrivit legii, are legitimare procesuală activă pentru contestarea actului în fața instanței de contencios administrativ. În al doilea rând, recurentul a invocat faptul că reclamantul în prezenta cauză, entitate distinctă față de persoana doamnei A., s-a adresat instanței de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea actelor administrative menționat, fără a urma procedura prealabilă obligatorie, prevăzută de dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Cum s-a statuat anterior, în cazul actului administrativ asimilat nu este necesară plângerea prealabilă, dar în subsidiar, în mod corect a reținut prima instanță că reclamantul s-a adresat pârâtului Ministerul Apărării Naționale, la data de 25.08.2021, cu o cerere prin care a solicitat reexaminarea situației doamnei procuror, care este asimilabilă unei plângeri prealabile. 5.2.2. Motivul de recurs referitor la soluția dată excepției lipsei calității procesuale active Recurentul a criticat și soluția dată excepției lipsei calității procesuale active, arătând că în mod greșit a reținut instanța de fond că reclamantul are calitate procesuală activă pentru a formula prezenta cerere. Raționamentul acesteia, conform căreia acesta este un terț care se consideră vătămat printr-un act adresat altui subiect de drept, în condițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu poate fi acceptat, în condițiile în care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu probează în niciun mod vătămarea suferită. Înalta Curte constată că prima isntanță a reținut că reclamantul are calitate procesuală activă în cauză, ca terț care se consideră vătămat printr-un act adresat altui subiect de drept, în condițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004; reclamantul a invocat o vătămare a unui interes legitim, iar aprecierea terțului care se consideră vătămat de o anumită situație este o chestiune subiectivă. Cât privește existența în sine a vătămării, aceasta ține de soluționarea pe fond a cauzei, din perspectiva calității procesuale active fiind suficient să se invoce de către terț o vătămare a unui drept subiectiv sau a unui interes legitim, premisă îndeplinită în speță. În esență, recurentul a invocat lipsa vătămării concrete suferite de reclamant prin emiterea actului contestat, arătând că reclamantul nu se poate substitui angajaților instituției în ceea ce privește exercitarea drepturilor subiective ale acestora și nici nu poate iniția acțiuni în justiție pentru aceștia/în numele acestora, iar simpla menționare a vătămării de către reclamant nu este suficientă. Ca o primă chestiune, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 combătute de recurent prin recurs nici nu au fost menționate de prima instanță ca temei al respingerii excepției lipsei calității procesuale active, astfel că nu se impune verificarea acestui argument în recurs. În ceea ce privește vătămarea concretă a reclamantului, Înalta Curte constată că aceasta nu trebuie dovedită dincolo de orice dubiu la momentul sesizării instanței, ci la momentul sesizării, instanța de contencios administrativ trebuie să verifice că există indicii suficiente cu privire la o asemenea vătămare care să aibă un caracter serios și pertinent; or, împrejurarea că odată cu emiterea Hotărârii secției pentru Procurori a CSM nr. 181 din 26.02.2020, prin care a fost pusă în executare sentința civilă nr. 160/2019 din 05.07.2019 a Curții de Apel Cluj și s-a realizat transferul, procurorul nu mai activează la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, iar statutul și locul său în cadrul Ministerului Public trebuie definitivate, raportat la aspectul că Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție are atribuția de a asigura buna desfășurare a activității de urmărire penală și răspunde de aceasta, iar, în prezent, doamna procuror A. este în imposibilitate de a exercita atribuțiile specifice competenței unității de parchet la care a fost transferată. 5.2.3. Motivul de recurs referitor la soluția dată excepției lipsei interesului Din punct de vedere procesual, norma de drept material referitoare la dovedirea vătămării persoanei care acționează în contencios administrativ se poate transfera fie în condiția calității procesuale active, fie în cea a interesului promovării acțiunii, astfel că aspectele deja reținute mai sus se aplică și motivului de recurs referitor la greșita soluționare a excepției lipsei interesului. Astfel, recurentul a criticat și soluția dată excepției lipsei de interes, arătând că nici soluția privind respingerea excepției lipsei de interes nu este motivată de instanța de fond, aceasta făcând referire la o posibilă vătămare, care de asemenea nu a fost probată. Înalta Curte mai reține ca argument și faptul că reclamantul și-a justificat interesul de a acționa prin necesitatea de a se clarifica situația profesională a doamnei procuror A. în cadrul Ministerului Public, astfel că interesul de a contesta actele administrative în discuție este evident. 5.2.4. Motivul de recurs referitor la nemotivarea sentinței atacate Recurentul a invocat faptul că hotărârea recurată nu cuprinde o analiză efectivă a apărărilor părților litigante, nefiind regăsite motivele pentru care au fost înlăturate opiniile instituției militare, soluția înscrisă în dispozitiv fiind circumscrisă motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ. Cu toate acestea, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs se încadrează la punctul 6 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept. Totodată, omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în condițiile art. 425 din Codul de procedură civilă, sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești. Înalta Curte mai arată și că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente. Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția adoptată; Înalta Curte apreciază că sentința civilă recurată respectă disp. art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță. De altfel, se constată că prin argumentele aduse pe această cale se invocă în esență o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar nemotivarea nu poate fi reținută raportat la sentința atacată. Instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea. Astfel, așa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României: "În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)." Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. Ca urmare, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondat. 5.2.5. Motivul de recurs referitor la greșita aplicare a legii Recurentul a invocat faptul că în mod greșit a reținut instanța de fond că a doua hotărâre emisă de Consiliul Superior al Magistraturii constituie o etapă a aceleiași proceduri de transfer inițiate în ianuarie 2018, apreciind că la acel moment avizul instituției militare a fost favorabil și că legislația nu impunea o limită de vârstă pentru chemarea în activitate. Cum a subliniat în mod corect prima instanță, problema de drept dedusă judecății este aceea de a determina legea aplicabilă în timp unei proceduri de transfer a unui procuror de la un parchet civil la unul militar, în ipoteza în care, între momentul inițierii procedurii prin formularea cererii de transfer de către procurorul în cauză și momentul finalizării procedurii prin emiterea de către ministrul apărării naționale a ordinului de chemare în activitate și de acordare a gradului profesional, are loc o succesiune de legi care reglementează în mod diferit condițiile de acces în corpul ofițerilor în activitate, în esență condiția modificată fiind aceea referitoare la limita maximă a vârstei petentului. În concret, prin Legea nr. 101/2019, intrată în vigoare la data de 16.05.2019, a fost modificat art. 36 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 80/1995, în sensul că "Ofițerii în activitate provin din (...) persoane care au vârsta de cel mult 45 de ani, sunt absolvente cu diplomă de licență ale unei instituții de învățământ superior, cu profil corespunzător specialităților militare, au promovat testele de aptitudini și îndeplinesc celelalte condiții stabilite prin ordin al miniștrilor sau șefilor instituțiilor componente ale sistemului apărării naționale, ordinii publice și securității naționale", fiind instituită drept condiție de acces în corpul ofițerilor în activitate o limită maximă de vârstă care nu era prevăzută anterior. Procedura administrativă de transfer a intimatei de la parchetul civil la cel militar a debutat la data de 22.01.2018, anterior intrării în vigoare a acestei modificări legislative, la data depunerii cereri