ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2720/2021

Ședința publică din data de 14 decembrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 03.06.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Serviciul Român de Informații și Unitatea Militară 0862, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună: anularea ordinului de trecere în rezervă O.D. x/31 decembrie 2019, prin care s-a dispus trecerea sa în rezervă începând cu data de 10.01.2020, cu gradul de căpitan, ofițer II, nivelul 4 (funcția lt. col.); obligarea pârâților la plata către aceasta a salariilor indexate, majorate și recalculate și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data trecerii sale în rezervă și până la data reintegrării sale în funcția deținută; reintegrarea reclamantei în funcția deținută sau într-o funcție echivalentă, dacă funcția deținută nu mai există în organigrama instituției.

Prin sentința civilă nr. 5744 din 09.11.2020, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, Secțiile de contencios administrativ și fiscal.

În esență, Tribunalul a reținut că potrivit art. 536 din Codul administrativ "Competența de soluționare a cauzelor care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public" prevede următoarele:

"Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe."

Totodată a arătat că potrivit art. 382 din O.U.G. nr. 57/2019 - Codul administrativ:

"Categorii de personal bugetar cărora nu li se aplică prevederile privind funcționarii publici (…) h) personalul militar."

Având în vedere că, pe de o parte, dispozițiile art. 536 din Codul administrativ fac parte din Titlul II Statutul funcționarilor publici, iar, pe de altă parte, că dispozițiile acestui titlu nu se aplică personalului militar, din care fac parte și ofițerii S.R.I. conform Legii nr. 80/1995, Tribunalul a constatat că stabilirea instanței competente material să soluționeze prezenta cauză nu se realizează prin raportare la dispozițiile art. 536 din Codul administrativ, ci devin aplicabile normele de drept comun în materie, și anume dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Totodată, văzând că petitul principal constă în verificarea legalității unui act administrativ individual emis de o autoritate publică centrală, respectiv de Serviciul Român de Informații, în baza art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instanța a constatat că prezentul litigiu este de competența curții de apel.

În concluzie, Tribunalul, față de împrejurarea că reclamanta are domiciliul în municipiul București, în baza art. 10 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București - Secțiile de contencios administrativ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la 10.02.2021, iar la termenul de judecată din 12.04.2021, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței sale materiale, pe care a admis-o prin sentința civilă nr. 575 de la aceeași dată, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalulului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

În esență, Curtea de Apel a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. a solicitat, în principal, anularea Ordinului O.D. 0751/31 decembrie 2019, prin care s-a dispus trecerea sa în rezervă, începând cu data de 10.01.2020, cu gradul de căpitan, ofițer II, nivelul 4 (funcția lt. col.).

Făcând aplicarea în cauză a dispozițiilor legale ale art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ și a prevederilor art. 382 alin. (1) lit. h) din același act normativ, Curtea a reținut, că față de calitatea reclamantei de personal militar, competența de soluționare a cauzei nu se poate stabili potrivit dispozițiilor art. 536 din Codul administrativ, având în vedere că art. 328 Cod administrativ stabilește în mod expres că personalului militar nu îi sunt aplicabile dispozițiile care reglementează statutul funcționarilor publici. Ori, în Titlul II destinat Statutului funcționarilor publici, sunt incluse și dispozițiile art. 536 care stabilesc normele de competență, respectiv competența instanțelor de contencios administrativ în ceea ce privește cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public.

În aceste condiții, Curtea reține că stabilirea competenței de soluționare a cauzei se realizează prin raportare la dispozițiile Codului muncii, dreptul comun în materia raporturilor de muncă și a jurisdicției muncii, astfel cum rezultă din art. 1 alin. (1) Legea nr. 53/2003.

Astfel, instanța arată următoarele dispozițiile relevante din Codul muncii:

Art. 1:

"(1) Prezentul cod reglementează domeniul raporturilor de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă, precum și jurisdicția muncii. (2) Prezentul cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii."

Potrivit art. 231:

"Prin conflicte de muncă se înțelege conflictele dintre salariați și angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă."

Art. 278 alin. (2):

"Prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective."

Art. 266:

"Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod."

Art. 269:

"Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii."

Curtea reține că acest ultim articol se coroborează cu art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011, potrivit căruia "conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal"

Față de toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 129 alin. (2) pct. 2 și art. 132 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., cu referire la art. 269 din Legea nr. 53/2003-Codul muncii și art. 208 din Legea nr. 62/2011, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale la 18.06.2021, sub nr. de dosar x/2020, iar la termenul de judecată din 25.08.2021, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței sale materiale, pe care a admis-o prin sentința civilă nr. 5781 de la aceeași dată, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

În esență, Tribunalul a reținut că litigiul are ca obiect principal anularea unui act administrativ, prin care s-a dispus trecerea în rezerva a reclamantei, care avea calitatea de ofițer II cu gradul de căpitan, ca urmare a retragerii accesului ofițerului la informații clasificate.

Tribunalul reține că prin decizia nr. 10/2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii s-a stabilit că:

"în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 23 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Legea nr. 550/2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române, cu modificările și completările ulterioare, art. 20 din Legea nr. 121/1996 privind organizarea și funcționarea Corpului Pompierilor Militari, cu modificările ulterioare, art. 15 alin. (2) și (3), art. 16, art. 17 și art. 18 din Ordonanța Guvernului nr. 88/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare pentru situații de urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 363/2002, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 2 alin. (2) teza întâi, art. 5 alin. (1) lit. f) și g) și art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1, art. 4-6 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, sunt de competența instanțelor de contencios administrativ litigiile având ca obiect drepturile bănești solicitate de jandarmii din cadrul inspectoratului de jandarmi județean și pompierii din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, personal militar având statutul de cadre militare (ofițeri, maiștri militari și subofițeri) care își desfășoară activitatea în baza unor raporturi de serviciu, specifice funcționarilor publici cu statut special."

Prin intrarea în vigoare a dispozițiilor Codului administrativ, instanța apreciază că litigiile având ca obiect drepturi bănești solicitate de militari, nu mai sunt de competenta instanțelor de contencios administrativ, ci a celor specializate in dreptul muncii si asigurărilor sociale.

Totodată, Tribunalul arată că Noul Cod administrativ nu acordă în competenta instanței de drept comun în materie (Secția VIII a - de conflicte de muncă și asigurări sociale), cauzele având ca obiect anularea actelor administrative. Instanțele specializate în dreptul muncii nu au fost niciodată competente, din punct de vedere material și funcțional, să verifice validitatea unui ordin de trecere în rezervă. Făcând o paralelă, Tribunalul a arătat că, deși este competent să soluționeze cauzele având ca obiect plata unor drepturi salariale cuvenite magistraților și militarilor, nu are competența materială cu privire la cauzele având ca obiect anularea unui ordin de trecere în rezervă emis de directorul SRI, în aceeași măsură în care nu are competența de a anula o hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii sau un decret al președintelui României emis cu privire la raportul de muncă al unui magistrat.

Tribunalul mai reține că potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/200, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, iar art. 8. - (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că "persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă".

În consecință, în condițiile în care reclamanta nu pretinde prin prezenta acțiune drepturi bănești care ar fi atras competența instanței de dreptul muncii, având în vedere că secția a VIII-a a Tribunalului București nu are în competența materială si funcțională judecarea cererilor având ca obiect anularea unor acte administrative, Tribunalul a admis excepția necompetenței materiale și, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ si Fiscal.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele trei instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ si Fiscal competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele, respectiv Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, s-au declarat deopotrivă necompetente material să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele trei instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Niciuna dintre instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere material să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte constată că instanțele au fost învestite cu un litigiu având ca obiect anularea unui act administrativ emis de Serviciul Român de Informații, prin care s-a dispus trecerea în rezervă a reclamantei A., cu gradul de căpitan, ofițer II, nivelul 4.

Înalta Curte reține că potrivit art. 536 din Codul administrativ "Competența de soluționare a cauzelor care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public" prevede următoarele:

"Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe."

Totodată, potrivit art. 382 din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ:

"Categorii de personal bugetar cărora nu li se aplică prevederile privind funcționarii publici, prevederile prezentului titlu nu se aplică următoarelor categorii de personal bugetar:(…) h) personalul militar."

Înalta Curte reține, prin raportare la dispozițiile legale mai sus evocate și ținând seama de dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 și ale Legii nr. 80/1995, privind statutul cadrelor militare și față de natura actului a cărui anulare se solicită prin cererea de chemare în judecată, respectiv un act administrativ emis de către o autoritate publică centrală, devin aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Așadar, pentru a determina competența materială de soluționare a cauzei, instanța supremă va avea în vedere dispozițiile legale prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform cărora:

"litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel"

Pe cale de consecință, în temeiul textelor de lege mai sus menționate, competența materială de soluționare a cauzei revine Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 decembrie 2021.