ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2026/2022
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2026/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 13 octombrie 2022
Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, secția I Civila la 16 februarie 2020 sub nr. x/2020, reclamanții A. si B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L., în calitate de reprezentant în România al asiguratorului auto D. din Bulgaria, cu sediul în Suceava au solicitat obligarea acesteia să achite reclamanților suma totală de 285.000 RON, compusă din daune materiale în cuantum total de 35.000 RON, constând în: cheltuieli de spitalizare - 12.452,76 RON, cheltuieli de transport si reparații autoturism avariat - 3.700 RON, cheltuieli generate de anularea sejurului - 1543 RON, alte cheltuieli cu tratamente medicale în afara spitalizării - 800 RON, daune materiale provocate de imposibilitatea exercitării profesiei - 8.504,24 RON, alte cheltuieli cu tratamente medicale actuale, precum si daune morale în cuantum de 250.000 RON.
De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul Galați, secția I civilă, prin sentință civilă nr. 1731 din 11 noiembrie 2021 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta S.C. C. S.R.L. si, în consecință:
A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, fiind obligați reclamanții să plătească pârâtei suma de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, astfel cum a fost redus de instanță.
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut cu privire la excepția invocată, că reclamanții se află într-un raport juridic cu asigurătorul auto D. din Bulgaria, acesta fiind titularul obligației de despăgubire care îi incumbă în temeiul legii.
Totodată, s-a precizat că societatea pârâtă este doar mandatarul titularului de despăgubire, acționând strict în numele si pentru mandantul său și nicidecum în nume propriu, iar atribuțiile sale sunt limitate la reprezentarea în cadrul dosarului de daună și, astfel, nu i se permite reprezentarea în fața instanței de judecată a asigurătorului.
La soluționarea acestei excepții, instanța a avut în vedere, pe lângă dispozițiile de drept național (art. 24 alin. (2) din Legea nr. 132/21 mai 2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule si tramvaie) și dispozițiile de drept european (art. 21 alin. (1), (4) si 6 din Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 16 septembrie 2009), precum și jurisprudența CJUE (cauza C-558/15 din 15 decembrie 2016), din care rezultă că reprezentantul în România al unui asigurător străin nu are calitate procesuală pasivă.
Pe cale de consecință, s-a constatat că persoana care are calitate procesuală în cauza de față este asiguratorul auto D. din Bulgaria și nu pârâta S.C. C. S.R.L., în calitate de reprezentant în România al acestuia.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel reclamanții A. și B., solicitând admiterea apelului, anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei la Tribunalul Galați în vederea continuării judecării cauzei.
La termenul de judecată din 13 aprilie 2022, instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale procesuale (funcționale) a secției I Civilă a Curții de Apel Galați, iar prin încheierea pronunțată la acea dată a fost admisă excepția necompetenței materiale procesuale (funcționale) a secției I Civile și, în consecință a dispus scoaterea cauzei având ca obiect apelul formulat de apelanții-reclamanți A. și B. împotriva sentinței civile nr. 1731 din 11 noiembrie 2021 a Tribunalului Galați de pe rolul secției I Civile și înregistrarea acesteia pe rolul secției a II-a Civile a Curții de Apel Galați.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 96 pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora, curțile de apel judecă ca instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în primă instanță.
În acest sens, se apreciază că competența materială procesuală (competența funcțională) de soluționare a cauzelor ce revin Secțiilor I civilă și a II-a Civilă ale Curții de Apel Galați este reglementată în Hotărârile colegiului de conducere nr. 72/2012, 7/2013, 87/2017 și 44/2019, astfel cum au fost modificate și completate prin Hotărârea colegiului nr. 4/2021.
Din această perspectivă, în soluționarea excepției de necompetență materială procesuală (funcțională), instanța a avut în vedere atât hotărârile colegiului de conducere cât și calitatea părților și natura litigiului dedus judecății.
În speță, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă pretenții bănești în materia asigurărilor, context în care se apreciază că raporturile juridice deduse judecății se circumscriu acelei sfere de litigii date în competența materială procesuală a secției a II-a Civile, astfel că prezenta cauză nu își păstrează caracterul comun de cauză pur civilă pentru a atrage competența secției I Civile a Curții de Apel Galați, acest aspect fiind reglementat la nivelul instanței și prin Hotărârea colegiului de conducere nr. 4/2021, totodată fiind avute în vedere și considerentele Deciziei nr. 13/2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii.
Pe rolul secției a II-a Civile a Curții de Apel Galați, cauza a fost înregistrată la 14 aprilie 2022, sub dosar nr. x/2020.
La termenul de judecată din 8 iunie 2022, Curtea, din oficiu a invocat excepția necompetenței materiale procesuale a Curții de Apel Galați, secția a II-a civilă în soluționarea prezentei cauze.
Prin decizia nr. 204/2022 din 8 iunie 2022, Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă a fost admisă excepția necompetenței materiale procesuale a Curții de Apel Galați, secția a II-a civilă în soluționarea prezentei cauze, sens în care a fost declinată competența de soluționare a cauzei, având ca obiect apelul formulat de apelanții-reclamanți A. și B. împotriva sentinței civile nr. 1731 din 11 noiembrie 2021 a Tribunalului Galați, în favoarea secției I Civile a Curții de Apel Galați, reținându-se că dosarul a fost judecat în primă instanță de secția I Civilă a Tribunalului Galați, astfel că, apelul trebuie să fie judecat de secția I Civilă a Curții de Apel Galați, în raport cu dispozițiile Legii 304/2004.
Constatându-se intervenit conflictul negativ de competență între Curtea de Apel Galați, secția I civilă și Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 18 iulie 2022, pentru soluționarea conflictului de competență.
Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între instanțele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Galați, secția I civilă.
Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.
Din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii formulate de reclamanții, Înalta Curte constată că cererea de chemare în judecată ce formează obiectul prezentului dosar a fost soluționată în prima instanță de secția I Civilă a Tribunalului Galați, iar apelul declarat împotriva sentinței atacate a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Galați, secția I civilă, iar această instanță, prin încheierea din 13 aprilie 2022, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a Civile a aceleiași instanțe.
În acest context, se reține că organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și art. 94-97 din C. proc. civ. presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă.
Așadar, conform statuărilor constante ale Înaltei Curții de Casație și Justiție, în căile de atac se păstrează în mod corespunzător competența materială procesuală a instanței care a judecat litigiul în fond - așa cum reiese din Decizia nr. 18/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, paragraful 164; Decizia nr. 40/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, paragraful 132; Decizia nr. 5161 din 28.10.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, secțiunea 3).
În raport de dispozițiile evocate, se constată că în speță, cauza a fost judecată în primă instanță de secția I Civilă a Tribunalului Galați, astfel că, apelul trebuie să fie judecat de secția I Civilă a Curții de Apel Galați.
Așa fiind, în raport cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Galați, secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați, secția I civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2022.