ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1838/2022

HOTĂRÂRE

29.09.2022

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1838/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 29 septembrie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea în data de 20.07.2021 sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâtul la plata sumei de 38.311,89 RON, reprezentând contravaloare dosarelor de daună, precum și la plata sumei de 5.124,35 RON, reprezentând dobândă legală, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1591/09.02.2022, Judecătoria Buftea a declinat competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Bistrița.

Instanța a reținut că, potrivit art. 115 alin. (1) pct. 1 și 3 și alin. (3) C. proc. civ., în materie de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri se va putea face și la instanța în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul asiguratului ori locul unde s-a produs riscul asigurat sau, după caz, în materia asigurării obligatorii de răspundere civilă, terțul prejudiciat poate introduce acțiune directă și la instanța domiciliului sau, după caz, a sediului său.

Instanța a constatat că domiciliul asiguratului este în comuna Bistrița Bârgăului, sat Colibița, jud. Bistrița-Năsăud, caz în care este competentă să judece cauza este Judecătoria Bistrița, locul unde s-a produs riscul asigurat fiind localitatea Mureșenii Bârgăului.

Alin.(3) al art. 115 C. proc. civ. nu este aplicabil, având în vedere că reclamanta nu are calitatea de terț prejudiciat, ci de asigurător al persoanei care, prin fapta sa, a prejudiciat terțul. Or, chiar dacă reclamanta are dreptul să solicite rambursarea cheltuielilor efectuate cu reparația autoturismului persoanei prejudiciate, aceasta nu devine, pe această cale, terț prejudiciat nemijlocit, în sensul art. 115 alin. (3) C. proc. civ.

Față de considerentele anterior expuse și prin raportare la art. 121 C. proc. civ., aplicabil în prezenta pricină, instanța a constatat că Judecătoria Buftea nu este competentă să judece cauza, astfel încât a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de către pârâtă prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei către Judecătoria Bistrița, în circumscripția căreia pârâtul își are domiciliul.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistrița.

Prin încheierea civilă nr. 1174/2022 din data de 13 mai 2022 pronunțată de Judecătoria Bistrița a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu de instanță, și în consecință a fost declinată competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Buftea. S-a constatat ivit conflictul negativ de competență, a fost suspendată din oficiu judecata cauzei și înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

În motivarea soluției s-a reținut că în mod eronat a reținut Judecătoria Buftea că pârâtul nu depus întâmpinare și nu a solicitat declinarea competenței, astfel că, în mod greșit, a fost invocată din oficiu excepția de necompetență teritorială de ordine privată.

Judecătoria Bistrița a reținut că cererea este introdusă în contradictoriu cu persona responsabilă de producerea evenimentului rutier, având la bază fapta ilicită a acesteia, reclamanta indicând expres că temeiul răspunderii pârâtului se circumscrie dispozițiilor art. 1.357 C. civ., referitoare la răspunderea civilă delictuală. Astfel, antrenarea răspunderii persoanei responsabile - de natură delictuală - nu se suprapune peste răspunderea derivată din contractul de asigurare auto încheiat de reclamantă (profesionist) cu persoana asigurată (consumator). Doar în această din urmă ipoteză, străină de obiectul dedus judecății, se poate vorbi de incidența dispozițiilor art. 121 C. proc. civ. referitoare la cererile introduse de profesionist împotriva consumatorului.

Potrivit considerentelor Deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii - Decizia nr. 31/2019, paragraful 71 "instanța care primește dosarul își poate invoca din oficiu, în condițiile art. 130 alin. (2) și art. 131 din C. proc. civ., necompetența materială procesuală și poate declina competența în favoarea instanței inițial învestite, pentru considerentul că aceasta a devenit competentă prin neinvocarea în termen a excepției de necompetență. Procedând astfel, aceasta nu se transformă într-o instanță de control judiciar, căci nu are a analiza aspecte privind nelegala compunere, respectarea principiilor dreptului la apărare și al contradictorialității etc., ci doar întrunirea condițiilor prevăzute expres de regulile de invocare a excepției necompetenței materiale procesuale".

Aceste considerente sunt pe deplin valabile și în cazul necompetenței teritoriale când aceasta nu este de ordine publică, dat fiind faptul că necompetența teritorială de ordine publică urmează aceleași reguli ca și necompetența materială, cele două incidente fiind de altfel tratate împreună de dispozițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., putând fi invocate doar la primul termen de judecată, în timp ce necompetența de ordine privată poate fi invocată numai de părți, în anumite condiții, iar nu de instanță din oficiu.

În aceste condiții, instanța a reținut că, prin neinvocarea necompetenței teritoriale care nu este de ordine publică, de către pârât prin întâmpinare, are loc o consolidare a competenței teritoriale a instanței pe rolul căreia a fost introdusă cererea, respectiv Judecătoria Butea.

Analizând actele dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege, Înalta Curte constată că cele două instanțe s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre ele este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la emiterea regulatorului de competență.

În conformitate cu dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de forma necompetenței, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

Necompetență este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competența generală a instanțelor judecătorești, competența materială și competența teritorială exclusivă, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetență este de ordine privată.

Litigiul de față are ca obiect o acțiune în răspundere civilă delictuală, întemeiată pe prevederile art. 1357 C. civ. și, prin urmare, sunt incidente dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., care stabilesc o competență alternativă pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o faptă ilicită - în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 C. proc. civ., mai este competentă și instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul.

Este de reținut că în toate cazurile de competență teritorială alternativă, alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente aparține reclamantului (art. 116 C. proc. civ.), iar în situația în care acesta ar sesiza o instanța necompetentă, doar pârâtul este cel care ar putea să invoce necompetența teritorială.

În acest sens, art. 130 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Așadar, rezultă că și în situația în care reclamantul a sesizat o altă instanță decât cea competentă potrivit legii, numai pârâtul ar putea cere declinarea competenței la una dintre instanțele competente potrivit legii, instanța neputând invoca, din oficiu, excepția de necompetență.

În cauză, din verificarea actelor din dosar, se constată că pârâtul nu a formulat întâmpinare prin care să invoce excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Buftea.

Ca atare, Înalta Curte constată că invocarea, din oficiu, a excepției necompetenței teritoriale de către Judecătoria Buftea s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 130 C. proc. civ., în condițiile în care dreptul de a contesta sesizarea instanței necompetente revenea exclusiv pârâtului, care nu a înțeles să invoce excepția prin întâmpinare.

Neinvocarea de către pârât în termenul prescris de lege a excepției de necompetentă de ordine privată atrage decăderea sa din dreptul de a o invoca, cu consecința că instanța necompetentă rămâne învestită cu judecarea cauzei.

Ca atare, față de prevederile legale susmenționate, Judecătoria Buftea, sesizată de către reclamantă, nu putea să-și invoce din oficiu necompetența teritorială și să se desesizeze, în acest fel, de soluționarea pricinii.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, secția Civilă.