ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2248/2022

HOTĂRÂRE

16.11.2022

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2248/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2022

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la data de 28.01.2021, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia la plata sumei de 5.708,66 RON, reprezentând contravaloare daună, plata dobândă legala și a cheltuielilor de judecată.

În drept au fost invocate prevederile art. 1357 C. civ., art. 58 din Legea nr. 136/1995, art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 și O.G. nr. 13/2011.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competență

Prin sentința civilă nr. 1168/07.02.2022, Judecătoria Buftea, secția civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bistrița.

A reținut instanța că între părți a fost încheiat un contract de asigurare de răspundere civilă în baza căruia a fost emisă, de către reclamantă, polița de asigurare RCA seria x/16/H16/DV nr. x. Astfel, cauza este întemeiată pe răspunderea civilă contractuală, între pârât și reclamantă existând un raport care să izvorască dintr-un contract de asigurare. Prin urmare, reclamanta este parte în contractul de asigurare ce stă la baza acțiunii formulate, iar domiciliul pârâtului, bunurile asigurate și locul unde s-a produs riscul asigurat se află în Bistrița, situație față de care competența de soluționare aparține acestei instanțe.

Prin sentința nr. 1160/12.05.2022, Judecătoria Bistrița, secția civilă a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Buftea, a constatat conflictul negativ și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A argumentat instanța că în cauză, raportat la obiectul acțiunii, competența este de ordine privată, iar reclamanta are, potrivit art. 116 C. proc. civ., alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, fiind incidente dispozițiile art. 107 C. proc. civ.. Totodată, sunt aplicabile și prevederile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., conform cărora, pe lângă instanța de la domiciliul pârâtului, este competentă să soluționeze pricina și instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul.

Este adevărat că atât domiciliul pârâtului, cât și locul săvârșirii pretinsei faptei ilicite, respectiv a producerii prejudiciului se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Bistrița, însă dacă reclamantul sesizează o altă instanță decât cea competentă potrivit legii, fiind în prezența unei competențe relative, doar pârâtul putea să invoce excepția necompetenței teritoriale și să solicite declinarea competenței la una dintre instanțele competente potrivit legii.

În aceste condiții, prin neinvocarea necompetenței teritoriale care nu este de ordine publică, de către pârât prin întâmpinare, are loc o consolidare a competenței teritoriale a instanței pe rolul căreia a fost introdusă cererea, respectiv Judecătoria Buftea, potrivit dispozițiilor art. 130 C. proc. civ.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 129 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetența este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2) în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura".

Alin.(3) al aceluiași articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată.

Așadar, cu excepția situațiilor expres prevăzute de lege, normele de competență teritoriale sunt norme juridice de ordine privată, de la care părțile pot deroga.

C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetența materială și teritorială, atât cea de ordine publică cât și cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene și în anumite condiții.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii", iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că:

"necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii."

Din interpretarea textului de lege anterior redat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe.

Competența teritorială de soluționare a acțiunii în răspundere civilă delictuală ce constituie obiect al dosarului de față se stabilește potrivit dispozițiilor de drept comun înscrise în art. 107 C. proc. civ., conform căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța domiciliului pârâtului.

Întrucât aceste norme sunt de competență relativă, nesocotirea lor poate fi invocată pe calea excepției de necompetență în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. - doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii. În caz contrar, instanța sesizată rămâne competentă să judece litigiul ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepție relativă, excepție pe care instanța nu are dreptul să o invoce din oficiu.

Din actele dosarului reiese că pârâtul B. nu a depus întâmpinare prin care să invoce excepția necompetenței teritoriale, aceasta fiind invocată de instanță, din oficiu, la termenul de judecată din 21 ianuarie 2022, cu încălcarea art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Drept urmare, neinvocarea excepției de necompetență privată de către pârât în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., a avut ca efect consolidarea competenței instanței sesizate.

Raportat tuturor considerentelor expuse, Înalta Curte reține că Judecătoria Buftea este competentă să soluționeze pricina, urmând a dispune în acest sens pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.