ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4946/2003

Asupra recursului declarat și motivat legal constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată și întâmpinarea La data de 18 iulie 2000 reclamanta Parohia Romano-Unită (Greco-Catolică) Sf. Vasile Polonă a chemat în judecată Parohia Ortodoxă Sf. Vasile Polonă pentru revendicarea imobilului situat în București, compus din: biserică, clopotniță independentă, teren de 2160 m.p. și casa parohială și evacuarea pârâtei. Pârâta a invocat inadmisibilitatea acțiunii pe temeiul procedurii speciale administrative consacrate prin Decretul-Lege nr. 126/1990, care impiedică accesul la justiție pentru astfel de litigii. 2. Soluțiile instanțelor Prin sentința civilă nr. 168/7 martie 2001 a fost respinsă acțiunea ca inadmisibilă, iar, în apelul reclamantei, pârâta a invocat excepția autorității de lucru judecat din decizia civilă nr. 660/2001, respinsă, însă, de instanța de apel.

Prin decizia nr. 649 din 9 decembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă apelul a fost respins ca nefondat, pe același temei relativ la caracterul exclusiv al procedurii administrative reglementate prin Decretul-Lege nr. 126 din 24 aprilie 1990, care nu ar permite accesul la justiție al reclamantei. 3. Contra deciziei reclamanta a declarat recurs, fără a indica temeiurile din art. 304 C. proc. civ., dar, în esență, a formulat trei motive: - încălcarea CEDO și a dreptului constițional privind accesul liber la justiție, astfel că procedura prealabilă prevăzută în Decretul-Lege nr. 126/1990 nu poate substitui procedura de drept comun judiciară, însă - decizia nr. 660/2001, irevocabilă, constituie autoritate de lucru judecat, iar, pe fond - reclamanta nu a pierdut dreptul de proprietate, imobilul în litigiu fiind exceptat de la preluare conform art. II din Decretul nr. 358/1948.

II. În drept 4) Obiectul acțiunii îl constituie revendicarea imobilului indicat, preluat de stat în baza actului normativ a cărui aplicare se contestă de către reclamantă. Prin art. 3 din Decretul-Lege nr. 126 din 24 septembrie 1990 s-a prevăzut că: „Situația juridică a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale care au aparținut Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică) și au fost preluate de Biserica Ortodoxă Română se va stabili de o Comisie mixtă, formată din reprezentanții clericali ai celor două culte religioase, ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri”. După doi ani, prin H.G. nr.466 din 19 august 1992 s-au aprobat propunerile comisiei centrale, iar, prin adresa nr. 9138 din 3 februarie 2003 Arhiepiscopia Bucureștilor relevă că „pe plan local funcționează o comisie de dialog, în cadrul căreia au avut loc mai multe întâlniri, prima fiind în data de 28 februarie 1999”.

În decizia recurată s-a reținut că procedura prevăzută de art. 3 din Decretul-Lege nr. 126/1990 este „o procedură specială ... fiind exclusă intervenția autorității judecătorești”. 5. Recursul este fondat în ce privește motivul de ordine publică relativ la accesul liber la justiție. 5.1. Dispozițiile art.3 din Decretul-Lege nr. 126/1990, (text citat) nu reglementează o procedură specială, nici prealabilă și nici exclusivă. Textul instituie o comisie mixtă, „de dialog”, între cele două părți, care să poată stabili „situația juridică a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale” în discuție. Această formulă juridică prevăzută în text avea ca finalitate clarificarea situației juridice luând în seamă „dorința credincioșilor” care dețin acele bunuri, ea neputând fi asimilată nici măcar unei proceduri administrative prealabile și obligatorii înainte de introducerea acțiunilor judiciare.

5.2. Acest act normativ autonom nu s-a întemeiat pe o normă constituțională, fiind anterior primului decret-lege constituțional și, apoi, Constituției, aprobată prin referendum la 8 decembrie 1991, care, prin art. 151 prevedea că: „Legile și celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care nu contravin constituției” (actualul text 154). De asemenea, Legea nr. 126/1990 este anterior datei ratificării de către România a Convenției Europene a Drepturilor Omului prin Legea nr. 30/20.VI.1994, de la care aceasta a devenit, conform art. 11 din Constituție, parte a dreptului intern. 5.3.

Prin art. 21 din Constituție este garantat dreptul fundamental la accesul liber la justiție, textul subliniind că „nici-o lege nu poate îngrădi” accesul la justiție [art. 21 alin. (2)]. Dispozițiile din art. 6 alin. (1) al CEDO prevăd că: „Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită prin lege;” textul având preeminența, consacrată constituțional prin art. 20 alin. (2) din Constituția României, față de dreptul intern. Jurisprudența Curții Supreme de Justiție sintetizată în decizia nr. I/1998, dată în interesul legii, relevă, temeinic argumentat, în spiritul garanțiilor fundamentale ale accesului liber la justiție, că acțiunea în revendicare imobiliară având ca obiect bunuri preluate de stat în perioada 1945-1989 este de competența instanțelor judecătorești, dând eficiență principiilor din art. 41 Constituție, art. 3 și 480 C. civ.

român. 5. Așadar, instanța de apel a încălcat aceste garanții legale și drepturi fundamentale și a reținut eronat că „soluționarea prezentei cereri excede atribuțiile puterii judecătorești”, deși a soluționat excepția autorității de lucru judecat. Consecința este, conform art. 304 pct. 9 și art. 313 C. proc. civ., casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta Parohia Greco-Catolică Sf. Vasile Polonă împotriva deciziei nr. 649 din 19 decembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2003.