ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4946/2003

Asupra recursului declarat

și motivat legal constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.

Cererea de chemare în judecată și

întâmpinarea

La data de 18 iulie 2000 reclamanta

Parohia Romano-Unită (Greco-Catolică) Sf. Vasile Polonă a chemat în judecată

Parohia Ortodoxă Sf. Vasile Polonă pentru revendicarea imobilului situat în

București, compus din: biserică, clopotniță independentă, teren de 2160 m.p. și

casa parohială și evacuarea pârâtei.

Pârâta a invocat inadmisibilitatea acțiunii pe temeiul

procedurii speciale administrative consacrate prin Decretul-Lege nr. 126/1990,

care impiedică accesul la justiție pentru astfel de litigii.

2.

Soluțiile instanțelor

Prin sentința civilă nr. 168/7

martie 2001 a fost respinsă acțiunea ca inadmisibilă, iar, în apelul

reclamantei, pârâta a invocat excepția autorității de lucru judecat din decizia

civilă nr. 660/2001, respinsă, însă, de instanța de apel.

Prin decizia nr. 649 din 9

decembrie  2001 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă apelul a fost

respins ca nefondat, pe același temei relativ la caracterul exclusiv al procedurii

administrative reglementate prin Decretul-Lege nr. 126 din 24 aprilie 1990,

care nu ar permite accesul la justiție al reclamantei.

declarat recurs, fără a indica temeiurile din art. 304 C. proc. civ., dar, în

esență, a formulat trei motive:

-

încălcarea CEDO și a dreptului constițional privind accesul liber la justiție,

astfel că procedura prealabilă prevăzută în Decretul-Lege nr. 126/1990 nu poate

substitui procedura de drept comun judiciară, însă

- decizia nr. 660/2001, irevocabilă,

constituie autoritate de lucru judecat, iar, pe fond

- reclamanta nu a pierdut dreptul de

proprietate, imobilul în litigiu fiind exceptat de la preluare conform art. II

din Decretul nr. 358/1948.

II. În drept

4) Obiectul acțiunii îl constituie revendicarea

imobilului indicat, preluat de stat în baza actului normativ a cărui aplicare

se contestă de către reclamantă.

Prin art. 3 din Decretul-Lege nr. 126 din 24

septembrie 1990 s-a prevăzut că:

„Situația juridică a lăcașurilor de cult și a

caselor parohiale care au aparținut Bisericii Române Unite cu Roma

(greco-catolică) și au fost preluate de Biserica Ortodoxă Română se va stabili

de o Comisie mixtă, formată din reprezentanții clericali ai celor două culte

religioase, ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin

aceste bunuri”.

După doi ani, prin H.G. nr.466 din 19 august

1992 s-au aprobat propunerile comisiei centrale, iar, prin adresa nr. 9138 din

3 februarie 2003 Arhiepiscopia Bucureștilor  relevă că „pe plan local

funcționează o comisie de dialog, în cadrul căreia au avut loc mai multe

întâlniri, prima fiind în data de 28 februarie 1999”.

În decizia recurată s-a reținut că

procedura prevăzută de art. 3 din Decretul-Lege nr. 126/1990 este „o procedură

specială ... fiind exclusă intervenția autorității judecătorești”.

de ordine publică relativ la accesul liber la justiție.

5.1. Dispozițiile art.3 din Decretul-Lege nr.

126/1990, (text citat) nu reglementează o procedură specială, nici prealabilă

și nici exclusivă.

Textul instituie o comisie mixtă, „de dialog”,

între cele două părți, care să poată stabili „situația juridică a lăcașurilor

de cult și a caselor parohiale” în discuție.

Această formulă juridică prevăzută în text avea

ca finalitate clarificarea situației juridice luând în seamă „dorința

credincioșilor” care dețin acele bunuri, ea neputând fi asimilată nici măcar

unei proceduri administrative prealabile și obligatorii înainte de introducerea

acțiunilor judiciare.

5.2. Acest act normativ autonom nu s-a întemeiat

pe o normă constituțională, fiind anterior primului decret-lege constituțional

și, apoi, Constituției, aprobată prin referendum la 8 decembrie 1991, care,

prin art. 151 prevedea că: „Legile și celelalte acte normative rămân în

vigoare, în măsura în care nu contravin constituției” (actualul text 154).

De asemenea, Legea nr. 126/1990 este anterior

datei ratificării de către România a Convenției Europene a Drepturilor Omului

prin Legea nr. 30/20.VI.1994, de la care aceasta a devenit, conform art. 11 din

Constituție, parte a dreptului intern.

5.3.

Prin art. 21 din Constituție este garantat dreptul fundamental la accesul liber

la justiție, textul subliniind că „nici-o lege nu poate îngrădi” accesul la

justiție [art. 21 alin. (2)].

Dispozițiile din art. 6 alin. (1) al CEDO prevăd

că: „Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în public și

într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și

imparțială, instituită prin lege;” textul având preeminența, consacrată

constituțional prin art. 20 alin. (2) din Constituția României, față de dreptul

intern.

Jurisprudența Curții Supreme de Justiție

sintetizată în decizia nr. I/1998, dată în interesul legii, relevă, temeinic

argumentat, în spiritul garanțiilor fundamentale ale accesului liber la

justiție, că acțiunea în revendicare imobiliară având ca obiect bunuri preluate

de stat în perioada 1945-1989 este de competența instanțelor judecătorești,

dând eficiență principiilor din art. 41 Constituție, art. 3 și 480 C. civ.

român.

încălcat aceste garanții legale și drepturi fundamentale și a reținut eronat că

„soluționarea prezentei cereri excede atribuțiile puterii judecătorești”, deși

a soluționat excepția autorității de lucru judecat.

Consecința este, conform art. 304 pct. 9 și art.

313 C. proc. civ., casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare în

apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta Parohia

Greco-Catolică Sf. Vasile Polonă împotriva deciziei nr. 649 din 19 decembrie

2001 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care o casează și

trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2003.