ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2349/2022

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2022

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 75.600 Euro, cu titlu de despăgubiri pentru 126 de zile petrecute în mod nelegal în detenție.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 148 și urm. art. 155 și urm. C. proc. civ., Legea nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate - art. 55 indice (1), alinatele (1)-(2) și 3 lit. e), c), d), e), f), respectiv aliniatul (8).

Prin încheierea din 29 martie 2019, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale procesuale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IV-a civilă, pe rolul căreia dosarul a fost înregistrat la data de 20 mai 2019, sub nr. x/2019**.

Prin precizarea depusă în data de 11 octombrie 2019, reclamantul a arătat că nu solicită instanței să judece dacă a fost sau nu supus la rele tratamente, acest lucru fiind de notorietate și condamnat de CEDO în mod constant, ci solicită acordarea de daune morale pentru dreptul acordat prin legea compensatorie, care la 30 de zile în condiții inumane acordă 6 zile în plus ca executate, drept de care reclamantul nu a beneficiat.

Prin încheierea din 08 noiembrie 2019, instanța a dispus suspendarea judecății cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ., motivat de neîndeplinirea de către reclamant a obligației de a indica în mod neechivoc cu cine înțelege să se judece.

Prin precizarea depusă în data de 03 decembrie 2019, reclamantul a indicat că înțelege să se judece cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, precizare raportat la care instanța a dispus repunerea cauzei pe rol și comunicarea cererii de chemare în judecată pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și rectificarea citativului.

Pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării, excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fond, a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

Prin încheierea din data de 05 iunie 2020, tribunalul a respins excepția netimbrării, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 986 din 24 iulie 2020, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârât și a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

Prin decizia civilă nr. 593A/2021 din 08 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost admis apelul declarat de apelantul reclamant A., împotriva sentinței civile nr. 989 din 24 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatul pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a fost anulată sentința apelată și, evocând fondul, a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune, ca neîntemeiată, și a fost respinsă acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs preclamantul A., cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în prezenta cauză.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în data de 23 iunie 2022 și repartizat aleatoriu, spre soluționare, completului nr. 10.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurentul a arătat că nu a beneficiat de cei 3000 euro, fiind popriți de Statul român în contul bancar de la B., fiindu-i astfel încălcat dreptul al un proces echitabil în sensul art. 6 din CEDO.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând recursul, în raport de excepția nulității recursului, invocată din oficiu, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În cauză, prin decizia civilă nr. 593A/2021 din 08 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost admis apelul declarat de apelantul-reclamant A., împotriva sentinței civile nr. 989 din 24 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a fost anulată sentința apelată și evocând fondul a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune, ca neîntemeiată, și a fost respinsă acțiunea, ca neîntemeiată, reținându-se, în esență, că deși reclamantul nu a beneficiat de Legea nr. 169/2017, care nu era în vigoare la data eliberării sale condiționate, prin Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la data de 16 mai 2019, în cauza Suditu și alții împotriva României s-a constatat încălcarea prevederilor art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, sub aspectul condițiilor materiale inadecvate de detenție suportate de reclamantul A. în detenție, Guvernul României având obligația de a plăti acestuia echivalentul în RON al sumei de 3.000 euro, pentru acoperirea prejudiciului moral, material și a cheltuielilor de judecată, iar această hotărâre a fost pusă în executare, prin ordinul de plată nr. x/21.08.2019, Ministerul Finanțelor Publice achitând reclamantului echivalentul în RON al sumei de 3.000 euro, sens în care nu mai sunt incidente dispozițiile din Legea nr. 169/2017, în raport cu dispozițiile art. 55 indice 1 alin. (6) din lege care a statuat în acest sens.

Prin cererea de recurs, recurentul a susținut, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., că nu a beneficiat de cei 3000 euro, fiindu-i încălcat dreptul la un proces echitabil.

Raportat la aceste argumente invocate de recurentul-reclamant prin cererea de recurs, Înalta Curte reține că, deși a susținut incidența motivelor de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., acesta nu a formulat critici concrete care să poată fi circumscrise motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., partea exprimându-și nemulțumirea cu privire la poprirea sumei de 3000 euro în conturile bancare.

Ca atare, invocarea de către recurent a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. este una formală, susținerile acestuia nereprezentând veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, prin raportare la raționamentul și argumentele instanței de apel.

Având în vedere că recurentul nu a arătat care sunt criticile de nelegalitate ale deciziei atacate și că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecății nu îndeplinește cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) din același act normativ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 593A/2021 din data 08 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 593A/2021 din data 08 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 24 noiembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.