ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2231/2022

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2022

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2019, la data de 1 aprilie 2019, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București, solicitând ca instanța prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 2.000.000 euro, ce reprezintă salariul neachitat pe o perioadă de 6 ani (2190 de zile și nopți), 1/2 pensie militară pe o perioadă de 106 luni, alte bunuri materiale mobile confiscate de securitate conform procesului-verbal de percheziție, precum și daune morale.

La data de 10 mai 2019 pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepțiile: autorității de lucru judecat, raportat la sentința civilă nr. 1246/29.03.2017, pronunțată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr. x/2016, hotărâre menținută prin decizia nr. 1802/03.10.2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, precum și raportat la sentința civilă nr. 9/10.03.1970, pronunțată de Tribunalul Județean Prahova în dosarul nr. x/1969, menținută prin decizia civilă nr. 937/08.07.1970 a Tribunalului Suprem; autorității de lucru judecat raportat la sentința civilă nr. 2283/13.10.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. x/2008, menținută prin decizia nr. 550/25.06.2015; inadmisibilității acțiunii; prescripției dreptului material la acțiune raportat la dispozițiile art. 541 alin. (2) C. proc. pen. În situația în care se vor respinge excepțiile invocate, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 1711 din 25 iulie 2019, Tribunalul Prahova, secția I civilă a admis excepția autorității de lucru judecat. A respins acțiunea având ca obiect "reparare prejudicii erori judiciare" formulată de reclamanții A. și B., ca inadmisibilă.

Prin decizia nr. 5 din 8 ianuarie 2020, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca nefondat, apelul contra acestei din urmă sentințe, cale de atac formulată de reclamanți.

Prin sentința civilă nr. 1973 din 2 iulie 2021, Tribunalul Prahova, secția I civilă a respins, ca neîntemeiată, contestația în anulare a sentinței civile nr. 1711 din 25 iulie 2019, formulată de contestatorii A. și B..

Prin decizia nr. 405 din 14 februarie 2022, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatorii A. și B. împotriva sentinței civile nr. 1973 din 2 iulie 2021.

Hotărârea din calea de atac a apelului, din cadrul contestației în anulare, a fost atacată pe calea recursului de către contestatorii B. și A..

Aceștia au evocat parcursul litigiului în care a fost pronunțată hotărârea atacată, indicând ca temei al recursului dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinare, intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor a invocat excepția de inadmisibilitate a recursului prin prisma dispozițiilor art. 508 alin. (4) C. proc. civ. "Hotărârea dată în contestația în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată.’’ sentința civilă nr. 1711 din 25.07.2019 a Tribunalului Prahova este susceptibilă de a fi atacată numai cu apel în considerarea faptului că cererea formulată de reclamanți în dosarul nr. x/2019 a fost fundamentată pe art. 538 C. proc. pen.

Intimatul s-a prevalat de considerentele Deciziei nr. 54 din 14 septembrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a stabilit că hotărârile pronunțate în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare bazate pe art. 538 C. proc. pen. nu sunt supuse recursului, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. XVIII alin. (2) teza a doua din Legea nr. 2/2013.

Prin urmare, pentru litigiile având ca obiect cereri privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare sunt instituite doar două grade de jurisdicție, respectiv fond și apel.

Așadar, hotărârea data în contestația în anulare, nr. 1711 din 25.07.2019 a fost data cu apel în considerarea faptului că cererea formulată de reclamanți a fost întemeiată pe prevederile art. 538 C. proc. civ.

Pentru aceleași considerente, decizia civilă nr. 405/14.02.2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de B. și A. este definitivă, neputând fi atacată cu recurs.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând recursul promovat de contestatorii B. și A. în raport de excepția de inadmisibilitate, se rețin următoarele considerente:

Procesul de față, demarat la 1 aprilie 2019 la Tribunalul Prahova, vizează o acțiune în pretenții, fundamentată pe dispozițiile art. 538-542 C. proc. pen., art. 26, 58, 61 și 70 C. civ., art. 3 din Protocolul nr. 7, art. 5 paragraful 5 din Convenția europeană a Drepturilor Omului și art. 2 și 4 din Legea nr. 221/2009, prin care reclamanții A. și B. au solicitat obligarea Statului român la plata sumei de 2.000.000 euro reprezentând salariul neachitat pe o perioadă de 6 ani, 1/2 din pensia militară pe o perioadă de 106 luni, alte bunuri materiale mobile confiscate de securitate conform procesului-verbal de percheziție și daune morale, ca urmare a condamnării politice a tatălui lor.

Acest litigiu își are sorgintea în acțiunea ce s-a judecat în dosarul nr. x/2008 al Tribunalului Prahova, în care reclamanții de față au solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice București, constatarea caracterului politic al condamnării suferite de autorul acestora, C., prin sentința penală nr. 140/1959 a Tribunalului Militar București și o serie de cereri în pretenții - obligarea pârâtului la plata unor sume de bani.

Prin sentința civilă nr. 2283 din 13 octombrie 2014, pronunțată în dosarul nr. x/2008, Tribunalul Prahova, secția I civilă a admis în parte acțiunea și a constatat caracterul politic al condamnării autorului reclamanților, C., prin sentința penală nr. 140/14.02.1959 a Tribunalului Militar București. A respins, în rest, acțiunea ca neîntemeiată. Această hotărâre a rămas definitivă prin decizia nr. 550 din 25 iunie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, dată în recurs.

Pe parcursul litigiului s-a apreciat că Legea nr. 221/2009 privind măsurile cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 este actul normativ prin prisma căruia trebuie verificată legalitatea și temeinicia pretențiilor reclamanților, judecata pretențiilor fiind realizată sub imperiul acestei legi. Astfel, în verificarea admisibilității căii de atac pendinte, declanșată împotriva deciziei nr. 405 din 14 februarie 2022 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, Înalta Curte se va raporta la acest act normativ în vigoare la momentul judecării cererilor reclamanților.

Art. 4 alin. (6) din Legea nr. 221/2009, astfel cum a fost modificat prin art. XIII al Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, dispune că în cazul acțiunilor prin care persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) solicită instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor (cererea putând fi introdusă și după decesul persoanei de orice persoană fizică sau juridică interesată), hotărârea pronunțată în fond este supusă recursului, care este de competența curții de apel.

Conform art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "în cazul în care în acest act normativ nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se menționează că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară, dispozițiile alin. (1) fiind incidente și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară."

Procesul având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării autorului reclamanților, C., a avut două grade de jurisdicție, astfel că și litigiul pendinte în care au fost pronunțate sentința civilă nr. 1711 din 25 iulie 2019 și decizia nr. 5 din 8 ianuarie 2020, pe care se grefează contestația în anulare, are același regim juridic - fond și apel, fiind exclusă calea de atac a recursului.

Potrivit art. 508 alin. (4) C. proc. civ., hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată. Astfel, în aplicarea acestui principiu, decizia nr. 405 din 14 februarie 2022 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, este o hotărâre definitivă, cum stipulează art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ. "au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs’’ și, deci, nesupusă căii de atac a recursului.

Pentru argumentele expuse și respectând principiul legalității căilor de atac, consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești se poate exercita numai în condițiile legii, se va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorii B. și A. împotriva deciziei nr. 405 din 14 februarie 2022 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorii B. și A. împotriva deciziei nr. 405 din 14 februarie 2022 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 16 noiembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.