ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 526/2023

Ședința publică din data de 04 aprilie 2023

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Roman - prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței, în temeiul disp.art. 539 C. proc. pen. rap. la art. 540 alin. (2) C. proc. pen. obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 RON, reprezentând prejudiciul moral cauzat prin arestarea nelegală, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces. În drept au fost invocate dispozițiile art. 539 C. proc. pen. rap. la art. 540 alin. (2) C. proc. pen. și art. 541 C. proc. pen.

Prin sentința civilă nr. 2193 din 8.10.2020, Tribunalul Prahova a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul A..

Prin decizia civilă nr. 2210 din data de 13 octombrie 2021, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A., împotriva sentinței civile nr. 2193 din 8.10.2020 pronunțate de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Împotriva deciziei civile nr. 2210 din data de 13 octombrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a declarat recurs reclamantul A..

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 11 ianuarie 2022, sub nr. x/2019.

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant A. a susținut incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât, în opinia sa, instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a prevederilor art. 539 C. proc. pen.

Astfel, recurentul-reclamant a precizat că, în motivarea cererii de chemare în judecată, a arătat, în principal, că dosarul, în care a fost arestat preventiv, în faza de urmărire penală, pentru 112 zile, a fost soluționat în etapa fondului prin achitare, în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen. - fapta nu există - și art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală; soluția a rămas definitivă prin retragerea apelului de către parchet.

Acțiunea a fost respinsă de către prima instanță, motivat de faptul că nu exista nicio ordonanță, încheiere sau hotărâre judecătorească prin care să se fi constatat în mod expres că ar fi fost arestat nelegal; respingerea acțiunii pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 539 C. proc. pen. privind caracterul nelegal a făcut inutilă cercetarea temeiniciei pretențiilor sale din cererea introductivă.

Recurentul-reclamant a subliniat faptul că în apelul pe care l-a formulat a arătat că la soluționarea cauzei trebuie avute în vedere anumite împrejurări care au condus la soluția de achitare, că procurorii care au fost implicați în anchetă sub puși sub învinuire pentru fapte penale săvârșite în legătură cu dosarul în care a fost arestat și, pe fondul cauzei, a cerut instanței de apel să aprecieze asupra cuantumului prejudiciului pe baza probatoriului administrat.

A menționat că apelul a fost respins, motivat de faptul că nu există actul procedural care să ateste că arestarea a fost nelegală.

De asemenea, recurentul-reclamant a apreciat că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a art. 539 C. proc. pen., dar și a art. 9 alin. (5) din același act normativ, iar considerentele pentru care s-a adoptat soluția de respingere a apelului sunt prezentate într-o manieră confuză, lipsită de claritate, fiind, totodată, și contradictorii.

A mai arătat că, pe parcursul soluționării cauzei, a fost pronunțată și publicată în Monitorul Oficial nr. 494 din data de 12 mai 2021 Decizia nr. 136/2021 a Curții Constituționale a României, prin care s-a constatat faptul că soluția legislativă din cuprinsul art. 539 C. proc. pen. care exclude dreptul la repararea pagubei în cazul privării de libertate dispuse în cursul procesului penal soluționat prin clasare, conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) C. proc. pen., sau achitare este neconstituțională.

A susținut că instanța de apel, deși a menționat că decizia instanței constituționale are caracter obligatoriu atât în cauzele pendinte cât și în cele viitoare și că temeiul acțiunii nu mai produce efecte juridice, în realitate, curtea de apel i-a reproșat că nu deține niciun act, dintre cele menționate la art. 539 alin. (2) C. proc. pen., prin care să se fi constatat caracterul nelegal al arestării sale și că hotărârea de achitare nu îi conferă dreptul de a primi despăgubiri.

Totodată, recurentul a arătat că, în considerentele deciziei evocate, Curtea Constituțională a reținut că principala critică de neconstituționalitate care se desprinde din motivarea excepției se circumscrie determinării sferei dreptului persoanei la repararea pagubei în cazul privării de libertate dispuse în cursul procesului penal; această critică se axează pe faptul că reglementarea însăși a dreptului la repararea pagubei în concepția art. 539 C. proc. pen. era mult prea restrictivă, întrucât condiționează acest drept numai de criteriul nelegalității privării de libertate și refuză luarea în considerare a unui criteriu alternativ, cu caracter complinitor, care să valorifice soluția de achitare pronunțată - și, implicit, pe cea de clasare dată conform art. 16 alin. (1) lit. a) - d) C. proc. pen. -, indiferent de modul în care a fost dispusă măsura privativă de libertate în cursul procesului penal, aspect care nu a mai format obiect al analizei Curții Constituționale în coordonatele noului C. proc. pen.

În opinia recurentului-reclamant, instanța de apel era obligată să se supună deciziei Curții Constituționale și să excludă, din examenul realizat, orice referire la condițiile prevăzute de art. 539 alin. (2) C. proc. pen. și, drept urmare, la cerința caracterului nelegal al măsurii privative de libertate.

De asemenea, a apreciat că instanța de apel a reținut în mod greșit că, prin Decizia nr. 136 din data de 3 martie 2021 a Curții Constituționale, s-a declarat neconstituțional art. 539 C. proc. pen. în integralitatea sa.

Printr-o altă critică, recurentul-reclamant a invocat faptul că instanța de apel a realizat o interpretare eronată a prevederilor art. 539 și art. 9 alin. (5) din C. proc. pen. cu privire la caracterul nelegal al arestării preventive.

În acest sens, a susținut că instanța de apel nu a ținut seama de faptul că, prin decizia sa, Curtea Constituțională a apreciat, în acest context, că procedura reglementată de art. 539 C. proc. pen. este o procedură specială care derogă de la dreptul comun, în temeiul principiului specialia generalibus derogant, reținând că măsurile preventive privative de libertate luate în cursul procesului penal reprezintă o limitare severă/majoră a libertății individuale a persoanei; chiar dacă textul constituțional permite limitarea libertății individuale în scopul bunei desfășurări a procesului penal nu înseamnă că, indiferent de rezultatul acestui proces, atingerea adusă acestei libertăți nu ar trebui reparată - cu alte cuvinte, deznodământul procesului judiciar trebuie considerat ca fiind un criteriu esențial pentru compensarea nedreptății suferite de persoana în cauză.

Statul este obligat să recunoască și să garanteze dreptul la despăgubiri ca urmare a unei privări de libertate dispuse în cursul procesului penal, indiferent de temeiul generator al răspunderii sale, respectiv caracterul nedrept sau nelegal al măsurii privative de libertate.

În opinia recurentului-reclamant diferențierea făcută de instanța de apel sub acest aspect nu este decât una artificială, negând în final dreptul persoanei vătămate la repararea pagubei suferite.

Totodată, recurentul-reclamant a apreciat că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 539 C. proc. pen. raportat la art. 1 alin. (3), art. 23 alin. (1) și art. 52 alin. (3) teza I din Constituție, pronunțând o hotărâre ce contravine Deciziei Curții Constituționale a României nr. 136/2021.

Astfel, arată că instanța de apel, deși redă un fragment al deciziei, relevant sub acest aspect, în realitate nu a ținut seama de considerentele Deciziei nr. 136 din data de 3 martie 2021, prin care Curtea Constituțională a concluzionat că soluția legislativă din cuprinsul art. 539 din C. proc. pen., care exclude dreptul la repararea pagubei în cazul privării de libertate dispuse în cursul procesului penal soluționat prin clasare, conform art. 16 alin. (1) lit. a) - d) din C. proc. pen., sau achitare încalcă art. 1 alin. (3), art. 23 alin. (1) și art. 52 alin. (3) teza întâi din Constituție.

În opinia recurentului-reclamant, măsura arestării preventive dispuse în intervalul 23 martie 2015 - 12 iulie 2016 inclusiv, apare ca fiind una nedreaptă, prin raportare la soluția de achitare dispusă, respectiv la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 136/2021, reținând, pe de o parte, că efectul declarării neconstituționalității textului legal constă în suspendarea aplicării prevederii ce condiționa acordarea despăgubirilor de reținerea caracterului nelegal al măsurii arestării preventive, iar, pe de altă parte, că necesitatea/obligația de a deține un act de constatare a caracterului nelegal nu poate fi reținută ca incidentă în dosarul de față.

A mai susținut că, în cauza dedusă judecății, achitarea a avut ca temei art. 16 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. pen. și, deși din considerentele Deciziei nr. 136/2021 rezultă că soluția de neconstituționalitate s-a adoptat tocmai pentru că textul art. 539 contravenea Constituției, instanța de apel îl privează pe recurent de dreptul la acțiune pentru repararea prejudiciilor cauzate de arestarea sa, invocând chiar normele constituționale despre care Curtea arată că apără drepturile fundamentale ale persoanei - dreptul la libertate.

De asemenea, a apreciat că instanța de apel putea și trebuia să constate că în cauză sunt îndeplinite condițiile legale pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a statului, răspundere obiectivă, independentă de culpa organelor judiciare implicate în luarea măsurii preventive, în analiza îndeplinirii condițiilor legale pentru antrenarea răspunderii, nemaiimpunându-se analizarea faptei ilicite și săvârșirea ei cu vinovăție, fiind suficient caracterul nedrept al arestării sale în cursul procesului penal finalizat cu soluția de achitare, prin raportare la considerentele deciziei Curții Constituționale.

În consecință, recurentul-reclamant a solicitat casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că instanța de apel a limitat judecata doar la stabilirea dreptului la plata prejudiciului, nerealizând nicio analiză cu privire la fondul cauzei.

În situația în care instanța de recurs va reține cauza spre rejudecare, recurentul-reclamant a solicitat să se aibă în vedere că, în motivarea prejudiciului moral, a învederat prin cererea introductivă că ulterior eliberării a devenit o persoană retrasă, necomunicativă, măsura afectându-i întreaga familie, că a dobândit afecțiuni medicale și că a fost blamat în comunitatea locală.

De asemenea, a menționat că a depus la dosar acte medicale în susținerea celor anterior arătate, iar declarațiile martorilor confirmă în cauză starea de fapt învederată prin acțiune.

Totodată, a solicitat a se avea în vedere faptul că daunele morale solicitate sunt menite a compensa pecuniar suferința psihică. Această suferință morală nu este susceptibilă de dovedire directă și tocmai de aceea evaluarea cuantumului compensațiilor acordate cu acest titlu implică un standard de apreciere, fiind subiectivă.

În situația în care se apreciază că nu sunt motive pentru restituirea cauzei, recurentul-reclamant a solicitat ca în rejudecare să se constate că despăgubirile se acordă nu numai când arestarea este nelegală, ci și în situațiile în care privarea de libertate este nedreaptă, fapt confirmat de soluția de achitare, și pe cale de consecință să se admită cererea așa cum a fost formulată.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În esență, a arătat că, prin Decizia Curții Constituționale nr. 136/2021, instanța de contencios constituțional a constatat că doar dispozițiile art. 539 C. proc. pen. sunt neconstituționale, iar nu și prevederile art. 9 alin. (5) din același cod, ce au un conținut identic.

A subliniat că este adevărat că deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii de la momentul publicării, însă instanța de judecată, în baza rolului activ, trebuie să analizeze procesul sub toate aspectele.

Prin urmare, a susținut că, întrucât dispozițiile art. 9 alin. (5) C. proc. pen. sunt constituționale, în mod corect instanța de apel s-a raportat la aceste prevederi legale, precum și la garanțiile procesuale reglementate de Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

De asemenea, intimatul a considerat că instanța de apel în mod corect a avut în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Cauza Nolkenbockhoff contra Germaniei), prin care s-a statuat că nicio clauză din Convenție nu dă acuzatului un drept la reparație pentru detenție provizorie legală, nici chiar în ipoteza închiderii urmăririi penale angajate împotriva persoanei.

S-a mai învederat și că, așa cum s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Cauza Brogan ș.a. împotriva Regatului Unit), măsura preventivă poate să nu fie urmată de un act de inculpare și, cu toate acestea, ea să nu fie considerată nelegală; totodată, intimatul a făcut și alte apărări implicând temeiul convențional reprezentat de art. 5 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului, concluzionând că dreptul la libertate și la siguranță prevăzut de art. 5 din Convenție, deși este un drept fundamental și inalienabil, nu are caracter absolut.

Prin încheierea din 20 septembrie 2022, instanța de recurs a dispus, în temeiul art. 519 din C. proc. civ., sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarele chestiuni de drept:

a) În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 539 din C. proc. pen., față de efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 136/2021, în ipoteza unei privări de libertate în cursul unui proces penal finalizat prin soluția definitivă de achitare, fără ca nelegalitatea măsurii privative de libertate să fi fost stabilită în conformitate cu Decizia de recurs în interesul legii nr. 15/2017, soluția de achitare este suficientă prin ea însăși pentru acordarea de despăgubiri persoanei private de libertate și, ulterior, achitate?

b) În acest context, "caracterul injust/nedrept al măsurilor privative de libertate", respectiv "netemeinicia acuzației în materie penală" constituie criterii autonome care dau dreptul persoanei în cauză la repararea pagubei și care extind sfera de aplicare a dispozițiilor art. 539 din C. proc. pen..?

Prin aceeași încheiere de ședință, s-a dispus suspendarea judecății, conform prevederilor art. 520 alin. (2) C. proc. civ.

După pronunțarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept, prin Decizia nr. 1 din data de 16 ianuarie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, prezenta cauză a fost repusă pe rol, în vederea continuării judecății.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, recurentul-reclamant a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat pârâtul la plata daunelor morale pentru despăgubiri cauzate prin prejudiciul moral suferit urmare a privării de liberate a acestuia în mod nelegal în perioada 23 martie 2016 - 12 iulie 2016. Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 539 C. proc. pen.

Tribunalul Prahova a reținut în fapt că reclamantul din prezenta cauză, A., a fost arestat preventiv, iar prin sentința penală nr. 357 din 14 iunie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2016, definitivă, a fost achitat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală, precum și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, pe motiv că fapta nu există.

Cu toate acestea, prima instanță a respins acțiunea, motivat de faptul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 539 C. proc. pen., în absența constatării explicite, în conținutul unuia dintre actele organului judiciar, expres și limitativ prevăzute de art. 539 alin. (2) C. proc. pen., a caracterului nelegal al privării de libertate suferite de către reclamant, în concordanță cu cele statuate prin decizia nr. 15/2017 a Înaltei Curți, pronunțată în interesul legii și obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ.

Împotriva hotărârii pronunțate de Tribunalul Prahova, reclamantul a formulat apel, Curtea de Apel Ploiești respingându-l pe motiv că nu există actul procedural care să ateste că arestarea a fost nelegală.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 539 C. proc. pen. și art. 9 alin. (5) C. proc. pen. cu privire la caracterul nelegal al arestării preventive.

În acest sens, recurentul-reclamant a învederat că instanța de apel era obligată să se supună Deciziei Curții Constituționale nr. 136 din 03 martie 2021 și să excludă din examenul realizat orice referire la condițiile prevăzute de art. 539 alin. (2) C. proc. pen., urmând a judeca cauza din perspectiva art. 539 alin. (1) C. proc. pen.

De asemenea, a mai susținut că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 539 C. proc. pen. raportat la art. 1 alin. (3), art. 23 alin. (1) și art. 52 alin. (3) teza I din Constituție, pronunțând o hotărâre ce contravine Deciziei Curții Constituționale nr. 136/2021.

Criticile recurentului-reclamant sunt fondate.

Chestiunea de drept cu a cărei dezlegare a fost învestită instanța de recurs rezidă în identificarea domeniului de aplicare al dispozițiilor art. 539 C. proc. pen., ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 136 din 03 martie 2021, prin care s-a constatat caracterul neconstituțional al soluției legislative din cuprinsul art. 539 C. proc. pen. care exclude dreptul la repararea pagubei în cazul privării de libertate dispuse în cursul procesului penal soluționat prin clasare, conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din C. proc. pen., sau achitare.

Astfel, ar trebui stabilit dacă este îndreptățită la repararea pagubei o persoană față de care s-a dispus o măsură privativă de libertate în cursul procesului penal și care a fost ulterior achitată prin hotărâre definitivă, chiar dacă privarea sa de libertate nu are caracter nelegal în sensul celor statuate prin decizia nr. 15/2017 a Înaltei Curți - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, din moment ce nelegalitatea privării de libertate nu a fost constatată în mod explicit în conținutul unuia dintre actele organului judiciar, expres și limitativ prevăzute de art. 539 alin. (2) C. proc. pen.

Pentru dezlegarea acestei chestiuni de drept, în cursul judecării recursului a fost declanșat mecanismul de unificare jurisprudențială prevăzut de art. 519 C. proc. civ., acest complet de judecată solicitând Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

Prin decizia nr. 1 din data de 16 ianuarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 142 din data de 20 februarie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că:

"În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 539 din C. proc. pen., față de efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 136 din 3 martie 2021, în ipoteza unei privări de libertate în cursul unui proces penal finalizat prin soluție definitivă de achitare, fără ca nelegalitatea măsurii privative de libertate să fi fost stabilită în conformitate cu Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 15 din 18 septembrie 2017, soluția de achitare, conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din C. proc. pen., este suficientă prin ea însăși pentru acordarea de despăgubiri persoanei private de libertate și, ulterior, achitate.

În acest context, "caracterul injust/nedrept al măsurilor privative de libertate", respectiv "netemeinicia acuzației în materie penală" constituie criterii autonome care dau dreptul persoanei în cauză la repararea pagubei și care extind sfera de aplicare a dispozițiilor art. 539 din C. proc. pen.."

Pentru a hotărî în acest sens, Înalta Curte a avut în vedere problema de drept privitoare la condițiile în care art. 539 C. proc. pen. conferă dreptul la despăgubiri și în ipoteza unei privări nedrepte de libertate, respectiv atunci când procesul în care persoana a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate legale s-a finalizat definitiv prin clasare sau achitare, în cazurile reglementate de art. 16 alin. (1) lit. a)-d) C. proc. pen.

În motivarea acestei dezlegări, instanța supremă a reținut că decizia Curții Constituționale nr. 136 din data de 3 martie 2021 face parte din categoria deciziilor ce sancționează o soluție legislativă, pentru lipsa unei situații ce ar fi trebuit prevăzute de către legiuitor în cuprinsul art. 539 din C. proc. pen., instanța de contencios constituțional statuând că, în privința unei măsuri preventive privative de libertate, ipotezei unei soluții de achitare sau de clasare date într-un proces penal trebuie să i se confere aceeași finalitate reparatorie precum ipotezei nerespectării normelor legale privind măsura preventivă privativă de libertate (pct. 45).

Considerentele decizorii ale hotărârii prealabile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept au în vedere faptul că, urmare a pronunțării decizie nr. 136 din data de 3 martie 2021 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 539 C. proc. pen., astfel cum au fost sancționate prin decizia menționată, au dobândit o aplicare previzibilă și unitară (pct. 47).

Totodată, s-a reținut că soluțiile de clasare sau de achitare conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) C. proc. pen., rămase definitive, reprezintă un temei suficient pentru valorificarea dreptului la repararea pagubei în fața instanței civile, din moment ce acestea dovedesc, prin ele însele, caracterul neîntemeiat/nedrept al acuzației penale și, ca urmare a acestui fapt, al reținerii caracterului injust/nedrept al măsurilor privative de libertate (pct. 50 și 51).

A mai arătat instanța supremă și că cele două decizii obligatorii - decizia de recurs în interesul legii nr. 15/2017, respectiv decizia Curții Constituționale nr. 136/2021 - nu oferă o viziune diferită asupra relevanței hotărârii de achitare în ce privește dreptul la despăgubiri, întrucât se raportează la situații distincte în care se pretinde un asemenea drept; decizia de recurs în interesul legii se referă la ipoteza arestării nelegale, caz în care hotărârea de achitare, prin ea însăși, nu are valoare din perspectiva dreptului la despăgubiri, dacă arestarea nelegală nu s-a constatat în condițiile art. 539 alin. (2) C. proc. pen., în timp ce decizia Curții Constituționale are în vedere ipoteza arestării injuste, demonstrate tocmai prin hotărârea de achitare în cazurile reglementate la art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din același cod.

Prin urmare, a constatat că aceste două decizii converg în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 539 C. proc. pen., însă pe laturi diferite.

Ca atare, față de cele reținute în considerentele hotărâri prealabile nr. 1 din data de 16 ianuarie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel cum au fost anterior arătate, dreptul la despăgubiri al recurentului-reclamant din prezenta cauză nu se raportează la o măsură privativă de libertate nelegală, ci la caracterul injust al acesteia, confirmat prin pronunțarea soluției de achitare pe temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (în legătură cu anumite infracțiuni), respectiv art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. (în legătură cu o anumită infracțiune).

Soluția de achitare este suficientă prin ea însăși pentru acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul suferit de parte în urma privării injuste de libertate, dovedind caracterul injust al reținerii, fără a fi necesară o altă constatare a caracterului nelegal al măsurii preventive.

Din perspectiva acestor considerente, Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiate criticile aduse hotărârii instanței de apel, în cauză fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Referitor la solicitarea recurentului-reclamant de trimitere a cauzei spre rejudecare la prima instanță, Înalta Curte constată că prin cererea de apel reclamantul nu a solicitat, potrivit art. 480 alin. (3) C. proc. civ., trimiterea cauzei primei instanțe, astfel încât această solicitare nu poate fi primită.

Ca atare, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel, pentru determinarea întinderii prejudiciului și cuantificarea acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 2210 din 13 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 04 aprilie 2023.