Decizia nr. 2554/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 1771/2021 a Tribunalului Prahova

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția I civilă, la 7 aprilie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună repararea prejudiciului cauzat prin eroare judiciară determinată de pronunțarea a două hotărâri judecătorești (fond și apel) de respingere a contestației la executare pronunțate de Judecătoria Brașov, respectiv Tribunalul Brașov, secția civilă, în dosarul nr. x/2017. În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 96 din Legea nr. 303/2004, modificată prin Legea nr. 242/2008, pe art. 52 din Constituția României cu raportare la principiile răspunderii civile delictuale - art. 1349, art. 1357, art. 1365, art. 1381, art. 1385, art. 1386 și art. 1394 C. civ.

Hotărârea pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 1771 din 15 iunie 2021, Tribunalul Prahova, secția I civilă a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârât prin întâmpinare, iar pe fond a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, ca neîntemeiată.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel Prin decizia nr. 60 din 13 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1771 din 15 iunie 2021 pronunțate de Tribunalul Prahova, secția I civilă, fiind păstrată sentința apelată.

Hotărârea pronunțată de instanța de recurs Prin decizia nr. 2358 din 24 noiembrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2021, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 60 din 13 ianuarie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021.

Hotărârea pronunțată în soluționarea contestației în anulare Prin decizia nr. 1026 din 7 iunie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2023 a fost respinsă, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 2358 din 24 noiembrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Cererea de revizuire exercitată în prezenta cauză Împotriva deciziei civile nr. 1026 din 7 iunie 2023 și a deciziei civile nr. 2358 din 24 noiembrie 2022, ambele pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. În cuprinsul cererii, revizuentul a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., anularea hotărârilor atacate, invocând neanalizarea incidenței, în cauză, a dezlegărilor obligatorii date prin decizia Curții Constituționale a României nr. 45/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 199 din 5 martie 2018. A mai menționat faptul că, prin căile de atac extraordinare exercitate în cauză, s-a evitat a se analiza motivul de recurs invocat de revizuent, instanțele făcând referire doar la starea de nemulțumire a revizuentului. Susține că prin deciziile atacate, instanțele au menținut în mod greșit statuările instanțelor de fond, cu consecința nerecuperării prejudiciului de către persoana vătămată și cu încălcarea dreptului acesteia. Arată că prevederile art. 52 alin. (3) din Constituția României fac trimitere la legea organică, respectiv la prevederile art. 1381 și art. 1384 C. civ., temeiuri de drept ce au fost invocate de revizuent în speță și au fost nesocotite de instanțe. Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. 6. Apărările formulate în cauză În cauză nu a fost depusă întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând cererea de revizuire sub aspectul admisibilității sale, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 509 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Prin dispozițiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător. Ca atare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în situații identice. Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală. Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege ca fiind susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale. În ceea ce privește calea de atac ce face obiect al prezentului dosar, se reține că revizuirea reprezintă acea cale extraordinară de atac de retractare ce oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătorești definitive care se vădește a fi greșită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după pronunțarea acesteia. Motivele de revizuire sunt expres și limitativ prevăzute de lege și impun, pentru fiecare în parte, îndeplinirea unor condiții specifice, iar potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., "dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea cererii de revizuire și la faptele pe care se întemeiază". Dispoziția legală fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire, indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează. Se mai reține că, potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) C. proc. civ., obiect al cererii de revizuire pot fi hotărârile pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul. Totodată, conform alin. (2) al aceluiași articol, pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-11 sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul, ceea ce nu este cazul în speță, revizuirea de față fiind întemeiată pe ipoteza prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Evocarea fondului de către instanță, ca expresie a uneia din condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire, presupune fie stabilirea unei alte situații de fapt decât cea care fusese reținută în etapele procesuale anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră pe deplin stabilite, în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății, decât cea care fusese aleasă până în acel moment. Condiția ca hotărârea a cărei revizuire se cere să evoce fondul pricinii este impusă de caracterul acestei căi extraordinare de atac, care este o cale de retractare prin care se cere instanței de judecată care a soluționat fondul unui proces să revină asupra hotărârii atacate, invocându-se împrejurări noi care, de regulă, s-au ivit ulterior pronunțării hotărârii. Înalta Curte constată că această condiție nu este îndeplinită în cauză, câta vreme, în speță, hotărârile împotriva căreia s-a formulat cererea de revizuire nu au evocat fondul cauzei, iar cerere de revizuire este întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ce nu se încadrează în excepțiile prevăzute de dispozițiile alin. (2) ale aceluiași articol. Astfel, prin decizia nr. 2358 din 24 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 60 din 13 ianuarie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021. Or, prin soluția de respingere a recursului, nu s-a stabilit o altă situație de fapt și nici nu s-au aplicat în cauză alte dispozițiile legale unei stări de fapt deja reținute, ci a fost menținută soluția pronunțată de curtea de apel în faza procesuală a apelului, astfel că aceasta nu evocă fondul, motiv pentru care revizuirea întemeiată pe ipoteza prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu este admisibilă. De asemenea, prin decizia nr. 1026 din 7 iunie 2023., pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, atacată cu revizuire în prezentul dosar, instanța a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 2358 din 24 noiembrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Prin urmare, nici prin hotărârea nr. 1026 din 7 iunie 2023 nu se evocă fondul, ci Înalta Curte, analizând condițiile de exercițiu ale căii extraordinare de atac, a constatat că este nefondată contestația în anulare promovată împotriva hotărârii prin care a fost respins, ca nefondat, recursul, astfel că nici această nu este susceptibilă a fi reformată printr-o cerere revizuire întemeiată pe ipoteza prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Pe de altă parte, dezvoltarea criticilor formulate de revizuent nu permit încadrarea acestora, de către instanța de judecată, în niciunul din motivele de revizuire care permit revizuirea unor hotărâri atunci când prin acestea nu s-a evocat fondul, potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (2) C. proc. civ. Pentru aceste considerente, conform art. 509 alin. (1) și art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezenta cerere de revizuire, ca inadmisibilă.