ÎCCJ, Decizia nr. 209/2022

Ședința publică din data de 24 octombrie 2022

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul secției pentru procurori în materie disciplinară sub nr. x/2019, Inspecția Judiciară a exercitat acțiunea disciplinară față de pârâtul procuror A. pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Prin Hotărârea nr. 3P din 19 mai 2021 pronunțată de secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. x/2019, a fost admisă excepția nulității absolute a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare nr. x/2018 din 28 februarie 2019 și s-a constatat nulitatea acțiunii disciplinare formulate de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, având ca obiect săvârșirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004.

Prin hotărârea menționată, s-a reținut că rapoartele întocmite de Comisia Europeană în anii 2018, 2019 și 2021 ale căror constatări și recomandări trebuie respectate, dovedesc că reglementarea națională în discuție, respectiv O.U.G. nr. 77/2018, a dat naștere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor și a funcțiilor Inspecției Judiciare ca instrument de presiune asupra activității judecătorilor și a procurorilor.

De asemenea, având în vedere întregul context politic și juridic în care a fost emisă O.U.G. nr. 77/2018 și prin care s-a dispus exercitarea, ca interimar, de către domnul B., a funcției de inspector-șef, secția pentru procurori în materie disciplinară a reținut existența unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor și a funcțiilor Inspecției Judiciare ca instrument de presiune asupra activității judecătorilor și a procurorilor și de control politic a activității acestora.

În susținerea acestei concluzii, secția pentru procurori în materie disciplinară a reținut incidența în cauză a Hotărârii din 18 mai 2021 a Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în cauzele reunite C-83/19, C-127/19 și C-195/19, C-291/19, C-355/19 și C-397/19, C-355/19, C-397/19, care a stabilit că O.U.G. nr. 77/2018 a permis Guvernului să facă numiri interimare în funcțiile de conducere ale organului judiciar însărcinat cu efectuarea cercetărilor disciplinare și cu exercitarea acțiunii disciplinare împotriva judecătorilor și a procurorilor, respectiv Inspecția Judiciară, fără respectarea procedurii ordinare de numire prevăzute de dreptul național, încalcând art. 2 și art. 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE, precum și Decizia 2006/928. A mai stabilit că reglementarea unei astfel de ordonanțe de urgență a fost de natură să dea naștere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor și a funcțiilor din Inspecția Judiciară ca instrument de presiune asupra activității respectivilor judecători și procurori si de control politic al acestei activități.

Astfel, în temeiul principiului supremației dreptului Uniunii Europene, secția pentru procurori în materie disciplinară a apreciat că are obligația de a lăsa neaplicată dispoziția națională contrară, respectiv O.U.G. nr. 77/2018.

Secția pentru procurori în materie disciplinară a constatat că rezoluția prin care a fost dispusă exercitarea acțiunii disciplinare față de pârâtul procuror A. a fost confirmată de domnul B., care exercita ca interimar funcția de inspector-șef al Inspecției Judiciare în temeiul unui act normativ contrar dispozițiilor dreptului Uniunii Europene.

În aceste condiții, secția pentru procurori în materie disciplinară a constatat că procedura confirmării rezoluției dispusă conform art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 de către inspectorul-șef B. potrivit dispozițiilor art. 47 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 s-a efectuat cu încălcarea competenței funcționale recunoscute autorității, având drept consecință nulitatea absolută a actului. Aceasta întrucât confirmarea rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare nu reprezenta o simplă formalitate, ci presupunea o analiză a legalității și temeiniciei întregii proceduri disciplinare, nefiind o simpla activitate administrativă pur formală.

Pe cale de consecință, secția pentru procurori, ca instanță de judecată în materie disciplinară, a constatat că acțiunea disciplinară, ca act procesual civil ce jalonează debutul procesului civil în fața secției, a fost întocmită cu încălcarea dispozițiilor legale, fiind aplicabile dispozițiile art. 174 și următoarele din C. proc. civ. privind nulitatea actelor de procedură.

Împotriva hotărârii menționate în cadrul paragrafului anterior, a formulat recurs Inspecția Judiciară, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, cu nr. x/2021.

Prin recursul declarat, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii nr. 3P a secției pentru procurori în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii pronunțată la data de 19 mai 2021 în dosarul nr. x/2019 cu trimiterea cauzei la instanța disciplinară, în vederea rejudecării.

Recurenta a arătat că hotărârea nr. 3P din 19 mai 2021 este nelegală întrucât în mod greșit au fost interpretate și aplicate prevederile Hotărârii CJUE din 18 mai 2021, în sensul stabilirii supremației dreptului Uniunii Europene și neaplicării dispozițiilor Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2018 considerată ca fiind "dispoziție națională contrară".

Recurenta consideră că prin O.U.G. nr. 77/2018 nu s-a realizat o numire a domnului B. ca inspector-șef interimar, rațiunea acestui act normativ fiind aceea de a reglementa situația ocupării funcțiilor de conducere în cazul vacantării acestora. Împrejurarea că la acel moment inspector-șef era domnul B. care, în baza O.U.G. nr. 77/2018 a asigurat interimatul pe perioada vacanței funcției de conducere nu este de natură și nici suficientă prin ea însăși pentru a aprecia că prin O.U.G. nr. 77/2018 s-a realizat numirea domnului B. în funcția de inspector-șef interimar.

În acest sens, face trimitere la considerentele sentinței civile nr. 182/2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în soluționarea acțiunii având ca obiect anulare act administrativ. Prin sentința menționată s-a reținut cu privire la Ordinul nr. 136 din 11 decembrie 2018 al inspectorului-șef al Inspecției Judiciare, că "Actul normativ menționat nu conține dispoziții propriu-zise de numire a unor persoane determinate în funcțiile de conducere respective, ci completează Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu norme cu aplicabilitate permanentă, iar nu doar la acel moment, acoperind un vid legislativ.

Ținând seama de repercusiunile negative asupra activității acestei instituții, în situația rămânerii fără conducere până la o dată neprevăzută, când Consiliul Superior al Magistraturii urma să organizeze un concurs și față de faptul că mandatul conducerii Inspecției Judiciare expirase la data de 1 septembrie 2018 și nu exista o dispoziție legală care să reglementeze expres modul de asigurare a interimatului pentru aceste funcții, organul abilitat a emis un act normativ în vederea acoperirii acestui vid, în regim de urgență".

O altă critică din memoriul de recurs este aceea că secția pentru procurori în materie disciplinară și-a depășit atribuțiile, considerând că are obligația de a lăsa neaplicată O.U.G. nr. 77/2018, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (1) din Constituție, "Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege", și, așa cum în mod constant a reținut Curtea Constituțională a României - în soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii cu care a fost investită de Consiliul Superior al Magistraturii - atât secția pentru judecători, cât și secția pentru procurori - pe care a respins-o cu motivarea că nu a fost legal sesizată - că potrivit atribuției Consiliului Superior al Magistraturii, acesta "îndeplinește rolul de instanță de judecată, prin secțiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică", fiind "instanță extrajudiciară". A motivat că Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, prevede în art. 2 alin. (2) că instanțele judecătorești sunt "a) Înalta Curte de Casație și Justiție; b)curți de apel; c) tribunale; d) tribunale specializate; e) instanțe militare; f) judecătorii."

În consecință, secția pentru procurori în materie disciplinară nu este instanță de judecată și nici instanță de trimitere în fața căreia a fost ridicată întrebarea preliminară, astfel cum a reținut Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea din 18 mai 2021, paragraful 201, potrivit căruia "Revine în cele din urmă instanței de trimitere sarcina de a se pronunța cu privire la acest aspect după ce va fi efectuat aprecierile necesare în acest scop".

Așa fiind, pronunțarea asupra împrejurării dacă reglementarea națională în discuție, respectiv O.U.G. nr. 77/2018 a avut ca efect să confere guvernului național o competență directă de numire în aceste funcții și dacă această numire a putut da naștere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor și a funcțiilor Inspecției Judiciare ca instrument de presiune asupra activității judecătorilor și a procurorilor sau de control politic al acestei activități nu poate fi făcută în mod legal decât de instanța de trimitere.

Recurenta a arătat că în conformitate cu prevederile art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniuni Europene "instanța de trimitere" este instanța națională care utilizează procedura întrebărilor preliminare și care trebuie să îndeplinească anumite condiții printre care și acea de a fi permanentă, or în prezenta cauză secția pentru procurori în materie disciplinară este o "instanță" disciplinară cu caracter ocazional și temporar; întrunirea acestei "instanțe" nu poate avea loc decât în condițiile sesizării acesteia de către Inspecția Judiciară.

În concluzie, apreciază că Hotărârea nr. 3P din 19 mai 2021 este nelegală întrucât în mod greșit au fost interpretate/aplicate prevederile Hotărârii C.J.U.E. din 18 mai 2021, în sensul stabilirii supremației dreptului Uniunii Europene și neaplicării dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2018 considerată ca fiind "dispoziție națională contrară", cu consecința constatării nulității absolute a acțiunii disciplinare promovată pe rolul secției pentru procurori în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii prin rezoluția nr. 5609/IJ/1391/D1 P/2018 din data de 28 februarie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători:

Examinând hotărârea recurată, Înalta Curte constată că recurenta invocă incidența în cauză a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și ale art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este fondat, pentru argumentele ce vor fi arătate în continuare.

Înalta Curte constată că în mod greșit instanța disciplinară a admis excepția nulității absolute a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare nr. 2230/B dată în lucrarea nr. 19-76 din data de 8 iulie 2019 și a constatat nulitatea acțiunii disciplinare formulată de Inspecția Judiciară împotriva intimatului procuror. Pentru a pronunța această soluție, instanța disciplinară a avut în vedere Hotărârea din 18 mai 2021 pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Înalta Curte reține că, în considerarea Hotărârii CJUE din 18 mai 2021, pronunțată în cauzele conexate C-83/19, C-127/19, C-195/19, C-291/19, C-355/19 și C-397/19, a fost sesizat Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la interpretarea art. II din Ordonanța de urgență nr. 77/2018 pentru completarea art. 67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, respectiv dacă se poate aprecia că această procedură este de natură să confere Guvernului o competență directă de numire în aceste funcții și să dea naștere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor și a funcțiilor Inspecției Judiciare ca instrument de presiune asupra activității judecătorilor și procurorilor sau de control politic al acestei activități. În subsidiar, în cazul în care răspunsul la prima întrebare era afirmativ, Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept a fost întrebat dacă reglementarea supusă analizei a fost de natură să afecteze legalitatea actelor emise în perioada interimatului.

Prin decizia nr. 15 din 14 martie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a stabilit că dispozițiile art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2018 pentru completarea art. 67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, nu sunt de natură să confere Guvernului o competență directă de numire în aceste funcții și să dea naștere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor și a funcțiilor Inspecției Judiciare ca instrument de presiune asupra activității judecătorilor și a procurorilor sau de control politic al acestei activități.

În considerentele deciziei menționate anterior, s-a reținut că atât în Hotărârea CJUE din 18 mai 2021, dar și în jurisprudența sa din cauze similare [Hotărârea din 19 noiembrie 2019, A.K. și alții (Independența Camerei Disciplinare a Curții Supreme), C-585/18, C-624/18 și C-625/18, EU:C:2019:982], CJUE acceptă, de principiu, că interimatul, în situații de felul celei în cauză, nu este de natură să genereze, per se, îndoieli precum cele la care se raportează instanța europeană, fiind necesară verificarea condițiilor de fond și de procedură în care se realizează numirile respective.

Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept a constatat că nu pot fi identificate elemente care să conducă la concluzia că dispozițiile art. II din O.U.G. nr. 77/2018 au conferit sau ar fi conferit la momentul respectiv Guvernului o competență directă de numire în funcțiile de inspector-șef și inspector-șef adjunct din cadrul Inspecției Judiciare.

S-a mai arătat că prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2018, Guvernul nu a procedat la numirea directă a persoanelor care au exercitat cu caracter interimar funcțiile de inspector-șef și inspector-șef adjunct din cadrul Inspecției Judiciare. S-a constatat, totodată, că acest act normativ nu conține dispoziții propriu-zise de numire a unor persoane determinate în funcțiile de conducere respective, neavând, prin urmare, caracter intuitu personae.

În analiza chestiunii de drept, Înalta Curte a observat că împrejurările în care au fost adoptate prevederile art. II din O.U.G. nr. 77/2018 reprezintă situații obiective excepționale, ce nu pot fi privite ca elemente care să poată reliefa conduita sau intenția Guvernului de a-și aroga, prin adoptarea ordonanței de urgență, competența de numire directă în funcțiile de inspector-șef și inspector-șef adjunct din cadrul Inspecției Judiciare de o manieră care "să dea naștere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor și a funcțiilor Inspecției Judiciare ca instrument de presiune asupra activității judecătorilor și a procurorilor sau de control politic al acestei activități".

Totodată, s-a reținut că interimatul celor două funcții de conducere din cadrul Inspecției Judiciare a fost exercitat în temeiul dispozițiilor art. II din O.U.G. nr. 77/2018 iar Executivul nu a avut nicio implicare în selectarea sau numirea persoanelor care au asigurat interimatul. Astfel, s-a constatat că nu este vorba despre o numire într-o funcție de conducere efectuată direct de puterea executivă, cu încălcarea procedurii ordinare de numire prevăzute de lege, ci de adoptarea unui act normativ, în baza unei abilitări constituționale, în considerarea unor situații extraordinare, a căror reglementare nu putea fi amânată.

Constată că potrivit art. 521 alin. (3) teza ultimă din C. proc. civ., dezlegarea dată chestiunii de drept în cadrul acestui mecanism de unificare a practicii judiciare este obligatorie pentru instanță, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pe cale de consecință, având în vedere că rezoluția prin care a fost dispusă exercitarea acțiunii disciplinare nr. x/2018 din 28 februarie 2019, în dosarul nr. x/2019, a fost confirmată de o persoană care deținea calitatea legală de a efectua asemenea act, în condițiile art. 47 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte constată că este neîntemeiată excepția nulității absolute a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare în această cauză.

Reține că nu se mai impune analizarea aspectelor relative la congruența noțiunii de instanță cu modul de constituire și funcționare a secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii sau cele relative la inexistența obligației instanțelor extrajudiciare de a aplica dreptul comunitar, astfel cum este acesta interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul declarat de Inspecția Judiciară, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în vederea soluționării acțiunii disciplinare, în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Inspecția Judiciară împotriva hotărârii nr. 3P din 19 mai 2021 pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară, în dosarul nr. x/2019.

Casează hotărârea recurată.

Trimite cauza secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în vederea soluționării acțiunii disciplinare nr. x/2018 din 28 februarie 2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 octombrie 2022.