ÎCCJ, Decizia nr. 108/2022

Asupra recursului;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul secției pentru procurori în materie disciplinară sub nr. x/2018, Inspecția Judiciară a exercitat acțiunea disciplinară față de pârâții procurori A. și B. pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Prin Hotărârea nr. 4P din 2 iunie 2021 pronunțată de secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în Dosarul nr. x/2019, a fost admisă excepția nulității absolute a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare din 08 iulie 2019, dată în lucrarea din 8 iulie 2019 și s-a constatat nulitatea acțiunii disciplinare formulate de Inspecția Judiciară împotriva pârâților procurori A. și B., procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, având ca obiect săvârșirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004.

Secția pentru procurori în materie disciplinară a constatat că procesul-verbal de sesizare din oficiu din data de 7 ianuarie 2019 a fost întocmit de domnul C., care exercita ca interimar funcția de inspector-șef al Inspecției Judiciare în temeiul unui act normativ contrar dispozițiilor dreptului Uniunii Europene.

Secția pentru procurori în materie disciplinară a reținut că sesizarea din oficiu a Inspecției Judiciare, act care a generat formarea dosarului nr. x/2019, s-a dispus prin proces-verbal întocmit de către inspectorul-șef C., persoană care la data de 7 ianuarie 2019 nu deținea legal calitatea respectivă. Consecința unei astfel de sesizări, formulată de o persoană fără calitate legală, era nulitatea tuturor actelor efectuate atât în cadrul verificărilor prealabile cât și a cercetării disciplinare, implicit a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare.

Așadar, întrucât actul care a declanșat procedura disciplinară (procesul-verbal de sesizare din oficiu) a fost întocmit de către inspectorul-șef C. în condițiile arătate, aceasta a condus la nulitatea actului prin care a fost investită secția pentru procurori în materie disciplinară, respectiv acțiunea disciplinară.

Instanța disciplinară a reținut aplicabilitatea, în cauză, a Hotărârii Marii Camere a Curții de Justiție a Uniunii Europene ("C.J.U.E") din 18 mai 2021 pronunțate în cauzele reunite C-83/19, C-127/19, C-195/19, C-291/19, C-355/19, C397/19 și a constatat faptul că Ordonanța de urgență nr. 77/2018, care a permis Guvernului să facă numiri interimare în funcțiile de conducere ale organului judiciar însărcinat cu efectuarea cercetărilor disciplinare și cu exercitarea acțiunii disciplinare împotriva judecătorilor și a procurorilor, respectiv Inspecția Judiciară, fără respectarea procedurii ordinare de numire prevăzute de dreptul național, a încălcat art. 2 și art. 19 alin. (1) al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană, precum și Decizia nr. 2006/928 din 13 decembrie 2006 a Comisiei de stabilire a unui mecanism de cooperare și de verificare a progresului realizat de România în vederea atingerii anumitor obiective de referință specifice în domeniul reformei sistemului judiciar și al luptei împotriva corupției; această reglementare era de natură să dea naștere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor și a funcțiilor acestui organ ca instrument de presiune asupra activității respectivilor judecători și procurori și de control politic al acestei activități.

Astfel, secția pentru procurori în materie disciplinară a constatat nulitatea absolută a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare formulată împotriva pârâților procurori A. și B., procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, având ca obiect săvârșirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Împotriva hotărârii menționate în cadrul paragrafului anterior, a formulat recurs Inspecția Judiciară, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, cu nr. x/2021.

Prin recursul declarat, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea Hotărârii nr. 4P a secției pentru procurori în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii pronunțată la data de 02 iunie 2021 în Dosarul nr. x/2019 cu trimiterea cauzei la instanța disciplinară, în vederea rejudecării.

Recurenta a arătat că Hotărârea nr. 4P din 02 iunie 2021 este nelegală întrucât în mod greșit au fost interpretate și aplicate prevederile Hotărârii C.J.U.E. din 18 mai 2021, în sensul stabilirii supremației dreptului Uniunii Europene și neaplicării dispozițiilor Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2018 considerată ca fiind "dispoziție națională contrară". Deci, în mod greșit s-a constatat nulitatea absolută a procesului-verbal de sesizare din oficiu a inspectorului șef al Inspecției Judiciare din 07 iulie 2019 și, subsecvent, nulitatea acțiunii disciplinare promovate pe rolul secției pentru procurori în materie disciplinară prin rezoluția din 08 iulie 2019.

În susținerea recursului, recurenta arată că la data la care a fost emisă O.U.G. nr. 77/2018, Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii nu reglementa situația în care mandatele funcțiilor de inspector-șef și inspector-șef adjunct al Inspecției Judiciare expirau înainte de finalizarea concursurilor pentru ocuparea acestor funcții și nici posibilitatea exercitării cu titlu interimar a funcțiilor de inspector-șef și inspector-șef adjunct, în cazul în care acestea deveneau vacante din alte motive.

Precizează că prin O.U.G. nr. 77/2018 nu a fost efectuată o "numire" în funcția de inspector-șef, ci au fost stabilite norme generale pentru asigurarea interimatului funcțiilor de conducere ale Inspecției Judiciare. Actul normativ menționat nu conține dispoziții propriu-zise de numire a unor persoane determinate în funcțiile de conducere respective, ci completează Legea nr. 317/2004 cu norme cu aplicabilitate permanentă, iar nu doar la acel moment, acoperind un vid legislativ.

Emiterea acestui act normativ în regim de urgență a fost motivată prin faptul că mandatul conducerii Inspecției Judiciare expirase la data de 1 septembrie 2018 și pentru că nu exista o dispoziție legală care să reglementeze expres modul de asigurare a interimatului pentru aceste funcții. De asemenea, s-a ținut seama de repercusiunile negative asupra desfășurării activității acestei instituții, în situația rămânerii fără conducere până la o dată neprevăzută, când Consiliul Superior al Magistraturi urma să organizeze un concurs. Precizează că, ulterior, această soluție a fost legiferată prin adoptarea Legii nr. 234 din data de 04 octombrie 2018.

Acoperirea unui vid legislativ de către autoritatea publică în competența căreia intră legiferarea în situațiile de urgență nu poate conduce la nașterea unor îndoieli cu privire la legalitatea actelor emise de recurentă în acea perioadă, cu atât mai mult cu cât a fost prelungită funcția de conducere a unei persoane numite anterior prin concurs și care a fost reînvestită pentru un nou mandat în urma finalizării procedurii ce se desfășura la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii.

Din contră, apreciază că măsura era imperios necesară, în contextul în care nu existau termene legale imperative care să oblige Consiliul Superior al Magistraturii să declanșeze procedura de concurs într-un interval care să preîntâmpine aceste situații, fiind posibil ca, în lipsa unor dispoziții legale, sa se genereze sincope majore în activitatea autorității publice, prin imposibilitatea de funcționare a acesteia pe o perioadă nedeterminată.

Prin decizia C.J.U.E s-a statuat faptul că revine în cele din urmă instanței de trimitere sarcina de a se pronunța în fiecare cauză, după ce aceasta va efectua aprecierile necesare în acest scop, instanța europeană nefiind abilitată a face aplicarea normelor dreptului Uniunii la o speță determinată.

Menționează că O.U.G nr. 77 din 05 septembrie 2018 nu a fost declarată până la data formulării recursului neconstituțională și nu a fost supusă vreunei proceduri care să îi anuleze efectele.

Inspecția Judiciară precizează că nu contestă obligativitatea Hotărârii C.J.U.E. în dreptul intern, însă consideră că aceasta nu poate fi interpretată cu rea-credință și nici cu nesocotirea condițiilor impuse. Apreciază că prevederile Hotărârii C.J.U.E. din 18 mai 2021 trebuie interpretate și aplicate ținând cont de argumentele existente în considerentele hotărârilor pronunțate de instanțele de judecată și a doctrinei pe care le expune în cererea de recurs (respectiv, Decizia nr. 390 din 8 iunie 2021 a Curții Constituționale a României, Sentința civilă nr. 532 din 14 iulie 2021 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Sentința civilă nr. 59 din 14 iulie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, Sentința civilă nr. 182 din 18 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal).

Precizează că actul normativ în baza căruia s-a asigurat interimatul conducerii Inspecției Judiciare respectă standardele fixate de dreptul Uniunii Europene așa cum a fost interpretat de C.J.U.E. și nu se poate reține nulitatea actelor adoptate de inspectorul-șef pe perioada interimatului.

Concluzionând, recurenta arată că este important a nu se face confuzie între actul normativ care a reglementat o situație particulară, respectiv modul de asigurare a interimatului conducerii Inspecției Judiciare și un eventual act administrativ de "numire direct de către Guvern" a conducerii Inspecției Judiciare, act care nu a existat și nici nu poate exista potrivit competențelor de numire în funcții judiciare în România.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători:

Examinând hotărârea recurată, Înalta Curte constată că recurenta invocă incidența în cauză a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și ale art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Referitor la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acest motiv de casare a fost invocat formal, neregăsindu-se în memoriul de recurs argumente în susținerea acestuia.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este fondat, pentru argumentele ce vor fi arătate în continuare.

În cauză, instanța disciplinară a reținut că sesizarea din oficiu a instanței disciplinare, act care a generat formarea dosarului nr. x/2019, s-a dispus prin proces-verbal întocmit de către inspectorul-șef C., despre care s-a apreciat că la data sesizării nu deținea legal calitatea respectivă iar consecința unei astfel de sesizări, formulată de o persoană fără calitate legală, este nulitatea tuturor actelor efectuate atât în cadrul verificărilor prealabile cât și a cercetării disciplinare, implicit a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare.

Înalta Curte constată că în mod greșit instanța disciplinară a admis excepția nulității absolute a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare din 08 iulie 2019 dată în lucrarea din data de 8 iulie 2019 și a constatat nulitatea acțiunii disciplinare formulată de Inspecția Judiciară împotriva intimaților procurori. Pentru a pronunța această soluție, instanța disciplinară a avut în vedere Hotărârea din 18 mai 2021 pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Prin Hotărârea din 18 mai 2021, pronunțată în cauzele conexate C-83/19, C-127/19, C-195/19, C-291/19, C-355/19 și C-397/19, răspunzând întrebării referitoare la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2018, C.J.U.E. a declarat că:

"Articolul 2 și articolul 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE, precum și Decizia 2006/928 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale adoptate de guvernul unui stat membru care îi permite acestuia din urmă să facă numiri interimare în funcțiile de conducere ale organului judiciar însărcinat cu efectuarea cercetărilor disciplinare și cu exercitarea acțiunii disciplinare împotriva judecătorilor și a procurorilor fără respectarea procedurii ordinare de numire prevăzute de dreptul național atunci când această reglementare este de natură să dea naștere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor și a funcțiilor acestui organ ca instrument de presiune asupra activității respectivilor judecători și procurori sau de control politic al acestei activități".

În același timp, însă, C.J.U.E. a reținut și că:

"202. (...) simplul fapt că membrii cu funcții de conducere ai organului care are misiunea de a efectua cercetări disciplinare și de a exercita acțiunea disciplinară în privința judecătorilor și a procurorilor sunt numiți de guvernul unui stat membru nu este de natură să dea naștere unor îndoieli precum cele menționate la punctul 200 din prezenta hotărâre.

Se reține că hotărârea C.J.U.E. nu concluzionează în sensul că O.U.G. nr. 77/2018 contravine dreptului Uniunii Europene, ci a subliniat la pct. 201 al deciziei că "articolul 267 T.F.U.E. nu abilitează Curtea să aplice normele dreptului Uniunii la o speță determinată, ci numai să se pronunțe cu privire la interpretarea tratatelor și a actelor adoptate de instituțiile Uniunii" și "în cadrul cooperării judiciare create prin articolul 267 T.F.U.E., Curtea, plecând de la elementele dosarului, poate furniza instanței naționale elementele de interpretare a dreptului Uniunii care ar putea să îi fie utile în aprecierea efectelor uneia sau ale alteia dintre dispozițiile acestuia".

Astfel, considerentele Hotărârii din 18 mai 2021 reprezintă "elemente de interpretare a dreptului Uniunii Europene" oferite de C.J.U.E., iar nu aprecieri concrete cu privire la conformitatea ori neconformitatea O.U.G. nr. 77/2018 cu dreptul Uniunii Europene.

Din această perspectivă, C.J.U.E. precizează expres că revine instanței naționale să aprecieze, cu ajutorul elementelor de interpretare oferite de Curte, dacă reglementarea internă este conformă sau contrară dreptului Uniunii Europene. Astfel, C.J.U.E. afirmă că "201. Revine în cele din urmă instanței de trimitere sarcina de a se pronunța cu privire la acest aspect după ce va fi efectuat aprecierile necesare în acest scop (...)".

În concluzie, cu ajutorul "instrumentelor de interpretare" oferite de C.J.U.E., revine instanței să aprecieze dacă modul în care inspectorul-șef a exercitat interimatul funcției în temeiul O.U.G. nr. 77/2018 reliefează existența unor elemente de natură să dea naștere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor și a funcțiilor Inspecției Judiciare ca instrument de presiune asupra activității judecătorului sau de control politic al acestei activități.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători constată că asupra acestor aspecte s-a pronunțat Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție prin Decizia nr. 15 din 14 martie 2022 din Dosarul nr. x/2021 stabilind că dispozițiile art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2018 pentru completarea art. 67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, nu sunt de natură să confere Guvernului o competență directă de numire în aceste funcții și să dea naștere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor și a funcțiilor Inspecției Judiciare ca instrument de presiune asupra activității judecătorilor și a procurorilor sau de control politic al acestei activități.

Astfel, în considerentele deciziei menționate anterior se reține că nu pot fi identificate elemente care să conducă la concluzia că dispozițiile art. II din O.U.G. nr. 77/2018 au conferit sau ar fi conferit la momentul respectiv Guvernului o competență directă de numire în funcțiile de inspector-șef și inspector-șef adjunct din cadrul Inspecției Judiciare.

De asemenea, s-a arătat că prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2018, Guvernul nu a procedat la numirea directă a persoanelor care au exercitat cu caracter interimar funcțiile de inspector-șef și inspector-șef adjunct din cadrul Inspecției Judiciare. S-a constatat, totodată, că acest act normativ nu conține dispoziții propriu-zise de numire a unor persoane determinate în funcțiile de conducere respective, neavând, prin urmare, caracter intuitu personae.

În analiza chestiunii de drept, Înalta Curte a observat că împrejurările în care au fost adoptate prevederile art. II din O.U.G. nr. 77/2018 reprezintă situații obiective excepționale, ce nu pot fi privite ca elemente care să poată reliefa conduita sau intenția Guvernului de a-și aroga, prin adoptarea ordonanței de urgență, competența de numire directă în funcțiile de inspector-șef și inspector-șef adjunct din cadrul Inspecției Judiciare de o manieră care "să dea naștere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor și a funcțiilor Inspecției Judiciare ca instrument de presiune asupra activității judecătorilor și a procurorilor sau de control politic al acestei activități".

De asemenea, s-a reținut că interimatul celor două funcții de conducere din cadrul Inspecției Judiciare a fost exercitat în temeiul dispozițiilor art. II din O.U.G. nr. 77/2018 iar Executivul nu a avut nicio implicare în selectarea sau numirea persoanelor care au asigurat interimatul. Astfel, s-a constatat că nu este vorba despre o numire într-o funcție de conducere efectuată direct de puterea executivă, cu încălcarea procedurii ordinare de numire prevăzute de lege, ci de adoptarea unui act normativ, în baza unei abilitări constituționale, în considerarea unor situații extraordinare, a căror reglementare nu putea fi amânată.

Având în vedere cele de mai sus, se reține că procesul-verbal prin care s-a dispus sesizarea din oficiu a Inspecției Judiciare a fost întocmit de o persoană care deținea calitatea legală de a efectua un asemenea act.

Cum în cauză a rezultat că a fost respectată procedura de sesizare a instanței disciplinare, Înalta Curte constată că este neîntemeiată excepția nulității absolute a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare nr. 2230/B din 08 iulie 2019 emisă în lucrarea Inspecției Judiciare nr. 19-17 din data de 08 iulie 2019, invocată de A. și B., în Dosarul nr. x/2019, din perspectiva modului de întocmire a actului prin care a fost declanșată procedura disciplinară în acest dosar.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul declarat de Inspecția Judiciară, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în vederea continuării judecării acțiunii disciplinare, în Dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Inspecția Judiciară împotriva Hotărârii nr. 4P din 2 iunie 2021 pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară, în Dosarul nr. x/2019.

Casează hotărârea recurată.

Trimite cauza secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii pentru continuarea judecății în Dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 23 mai 2022.

GGC - ED