Decizia nr. 668/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 91/2018 a Curții de Apel Galați

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Vrancea la data de 05.12.2016, reclamanta Obștea de Moșneni sat Tulnici a chemat în judecată pe pârâții Garda Forestieră Focșani (fost I.T.R.S.V. Focșani, ulterior C.R.S.C. Focșani) Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor și Secretariatul General al Guvernului, solicitând obligarea acestora la plata sumei de 2.158.799,72 RON compusă din: -1.996.499,72 RON reprezentând despăgubiri civile pentru prejudiciul cauzat prin neîndeplinirea cu rea-credință a obligațiilor legale care le revin; -162.300 RON reprezentând despăgubiri pentru pierderea înregistrată prin plata cheltuielilor cu serviciile silvice pe anul 2014, aferente suprafeței de 2705,00 ha de fond forestier cu păduri având funcții speciale de protecție. Reclamanta a solicitat și obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferentă sumei precizate, până la data plății efective precum și plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 91 din data de 14 iunie 2018 Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea în contencios administrativ și fiscal, având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta Obștea de Moșneni sat Tulnici în contradictoriu cu pârâtele Garda Forestieră Focșani, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Secretariatul General al Guvernului.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta Obștea de Moșneni sat Tulnici, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare. În motivarea recursului s-a arătat că judecătorul fondului a reținut în mod eronat faptul că obiectul cererii de chemare în judecată din prezentul dosar îl constituie obligarea la plată a pârâtei Garda Forestieră Focșani a compensațiilor cuvenite proprietarilor de păduri cu funcții speciale de protecție Tl și T2 în conformitate cu prevederile art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic. In realitate, reclamanta a precizat clar și fără echivoc obiectul cererii sale, dar judecătorul fondului a ignorat faptele și motivele invocate, în cuprinsul exhaustiv și stufos al hotărârii recurate regăsindu-se doar argumente în favoarea pârâtelor. Cu privire la răspunderea Secretariatului General al Guvernului, instanța de judecată îl absolvă de orice vină, aducând în apărarea acestuia argumente precare și lipsite de consistență juridică, conform cărora procesul legislativ poate fi lăsat la liberul arbitru al pârâtului în cauză, care poate decide, fără a fi tras la răspundere, dacă trimite sau nu o hotărâre de Guvern spre a fi publicată în Monitorul Oficial. De asemenea, instanța se referă la fapte care nu au nici o legătură cu speța în cauză, întrucât acestea privesc anul 2015 și 2016, deci ulterioare anului 2014. Referitor la răspunderea juridică a Gărzii Forestiere Focșani, recurenta a apreciat că judecătorul fondului a reluat judecarea faptelor ce au făcut obiectul dosarului nr. x/2015, prin reaprecierea actelor aflate la acest dosar, absolvind în cele din urmă de orice vină și pe această pârâtă. Procedând în felul acesta, judecătorul fondului a ignorat si încălcat autoritatea de lucru judecat în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor de acordare a acestor compensații aferente anului 2014 și nu a reținut că pârâta Garda Forestieră Focșani nu s-a conformat dispozițiilor date de instanța de judecată în dosarul nr. x/2015 și nu a înaintat, în vederea decontării, documentația depusă de reclamantă. Analizată sub aspectul conținutului ei, sentința recurată cuprinde o preluare mecanică a unor părți consistente din cererea reclamantei, din întâmpinările intimatelor, cu referire la acte normative care nu pot fi invocate în cauza dedusă judecății (Legea nr. 46/2008, H.G. nr. 861/2009, O.G. nr. 14/2010, precum și pasaje din Decizia Î.C.C.J. nr. 36/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizie care nu operează în speță). Așa fiind, a concluzionat recurenta că hotărârea instanței de fond este nelegală datorită aprecierii eronate a conținutului cererii reclamantei, ignorării solicitării de admitere a probelor care urmau să fie administrate și prin stabilirea unei situații de fapt care nu concordă cu realitatea, cu adevărul obiectiv, soluția exprimată prin dispozitiv fiind nesusținută și pur formală.

Apărările formulate de intimați Intimații-pârâți Ministerul Apelor și Pădurilor, Garda Forestieră Focșani și Secretariatul General al Guvernului au depus întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe. Intimatul Secretariatul General al Guvernului a invocat, totodată, excepția nulității recursului pentru nemotivare, dar și pentru indicarea greșită a Tribunalului Vrancea ca fiind instanța care a pronunțat sentința recurată.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Cu titlu prealabil, în privința excepției nulității recursului invocată de intimatul-pârât Secretariatul General al Guvernului în cuprinsul întâmpinării, se reține caracterul neîntemeiat al acesteia, față de împrejurarea că susținerile recurentei din calea de atac promovată pot fi încadrate în cazurile de casare indicate expres în memoriul de recurs, respectiv dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ.. Se observă, totodată, că indicarea de către recurentă a Tribunalului Vrancea ca fiind instanța care a pronunțat sentința recurată reprezintă doar o eroare materială în cuprinsul cererii de recurs, care nu impune aplicarea sancțiunii solicitate de intimat. Răspunzând punctual motivelor de recurs formulate, Înalta Curte reține că primul motiv de recurs invocat - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Deși aparent am fi în prezența unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare - nemotivarea hotărârii -, deoarece astfel trebuie calificată și o hotărâre care nu este deloc motivată și una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au respins cererile părților. Motivarea este de esența hotărârilor și este necesară pentru a o face înțeleasă și acceptată de părți, dar și pentru a permite instanței de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situației de fapt și a aplicării legii sau numai aplicarea legii. Analizând hotărârea pronunțată de prima instanță, Înalta Curte constată că judecătorul fondului nu a reținut un alt obiect al cererii de chemare în judecată, a examinat răspunderea fiecărui pârât în lanțul decizional aferent cererii reclamantei de acordare a compensațiilor bănești cuvenite pentru anul 2014 proprietarilor de păduri cu funcție de protecție și a concluzionat că nu se poate vorbi despre neîndeplinirea cu rea-credință a obligațiilor legale care le revin. Soluția adoptată a fost, de asemenea, amplu motivată, nu există o contradicție între considerente sau între considerente și dispozitiv, iar prima instanță a prezentat motivele reținute în fundamentarea soluției pronunțate asupra cererii deduse judecății, acestea fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reținut. Subsumat cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta a apreciat că hotărârea primei instanțe încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinței nr. 198/2015 a Tribunalului Vrancea, definitivă potrivit deciziei nr. 1718/2015 a Curții de Apel Galați, pronunțată în dosarul nr. x/2014, prin care pârâtul I.T.R.S.V. Focșani să verifice, să avizeze și să transmită autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, situația calculului compensațiilor bănești cuvenite reclamatei pentru anul 2014. Înalta Curte reține caracterul nefondat al acestui motiv de recurs și constată că prin sentința recurată în prezenta cauză nu a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătorești anterior menționate, câtă vreme în privința celor două acțiuni nu se poate vorbi despre o identitate de părți, obiect și cauză. Astfel, prima acțiune formulată de reclamantă a vizat constatarea refuzului nejustificat al pârâtului I.T.R.S.V. Focșani de a analiza și aviza în vederea decontării situația calculului sumelor cuvenite drept compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamentele silvice care determină restricții în recoltarea de masa lemnoasă pentru anul 2014, în timp ce prin acțiunea ce face obiectul cauzei de față este supusă analizei răspunderea celor trei pârâți, urmată de solicitarea de reparare a prejudiciului cauzat prin neîndeplinirea cu rea-credință a obligațiilor legale care le revin în procesul de acordare a compensațiilor anterior menționate. De asemenea, nu se poate vorbi despre o "rejudecare a faptelor ce au făcut obiectul dosarului nr. x/2015" și nici despre o omisiune a instanței de a constata o neconformare a pârâtei Garda Forestieră Focșani la dispozițiile date în acest prim dosar, având în vedere cadrul legislativ european și național și limitele/condițiile impuse de acesta operațiunii de acordare a compensațiilor pretinse de reclamantă. Examinând hotărârea recurată și prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta nu este rezultatul unei interpretări și aplicări eronate a normelor de drept material. Instanța de fond a reținut în mod corect obiectul cauzei deduse judecății, respectiv obligarea pârâților la repararea prejudiciului cauzat prin neîndeplinirea cu rea-credință a obligațiilor legale care le revin în cadrul procedurii de acordare a sumelor cuvenite drept compensații aferente anului 2014 (contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamentele silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă). Astfel, în analiza condițiilor necesar a fi îndeplinite pentru repararea prejudiciului pretins de reclamantă, prima instanță a constatat că prin adresa înregistrată la nr. 1308/05.02.2015 reclamanta a transmis către I.T.R.S.V. Focșani, pentru verificare și centralizare, documentația necesară în vederea acordării compensațiilor bănești cuvenite proprietarilor de păduri cu funcție de protecție cuvenite pe anul 2014, temeiul legal al acestei solicitări fiind art. 97, alin. (1) din Legea nr. 46/2008, Codul silvic, iar cu adresa din 06.03.2015 I.T.R.S.V. Focșani a comunicat faptul că documentația va fi înaintată către D.G.R.F.P. Galați în vederea avizării. Calculul valorii sumelor cuvenite drept compensații pentru anul 2014 a fost efectuat pe baza Normelor aprobate prin H.G. nr. 861/2009. Prin sentința civilă nr. 198/2015 definitivă prin decizia nr. 1718/15.10.2015 a Curții de Apel Galați, în dosarul nr. x/2014, a fost admisă în parte acțiunea reclamantei, dispunându-se că I.T.R.S.V. Focșani să verifice, avizeze și să transmită autorității publice centrale care răspunde de silvicultură situația calculului sumelor cuvenite drept compensații pentru anul 2014, iar capătul de cerere privind obligarea la plata despăgubirilor solicitate în cuantum de 1.996.499,72 RON s-a dispus respingerea acestuia ca fiind prematur formulat. Potrivit documentelor de la dosar, cu referire la solicitarea reclamantei au fost emise: - adresa nr. x/05.02.2015 prin care reclamanta Obștea de Moșneni Tulnici a trimis către I.T.R.S.V. Focșani și ultimele documente solicitate de către instituție; - adresa nr. x/06.03.2015 prin care s-a comunicat reclamantei că documentația se va înainta la D.G.R.F.P. Galați după finalizarea procedurii de verificare a fișelor de calcul cuvenite drept compensații.; - adresa nr. x/14.04.2015 prin care s-au comunicat documentația și formularul de decont prevăzut de anexa nr. 4 din H.G. nr. 86/2009 către D.G.R.F.P. Galați; - adresa nr. x/20.05.2015 prin care D.G.R.F.P. Galați a restituit I.T.R.S.V. Focșani documentația cu precizarea documentelor care lipsesc și a modalității de completare a documentației de către reclamanta din prezenta cauză. Dat fiind faptul că după această solicitare de completare a documentației, reclamanta nu a făcut dovada efectuării altor demersuri, instanța de fond a constatat, în mod just, că nu a fost dovedită exercitarea cu rea-credință a atribuțiilor legale de către instituția pârâtă Garda Forestieră Focșani (fosta I.T.R.S.V. Focșani). Această concluzie a fost impusă și de cadrul legislativ național și european în materie, conform căruia plata compensațiilor solicitate de către recurenta-reclamantă este condiționată de îndeplinirea a două condiții cumulative, în baza cărora se pot acorda ajutoarele de stat, pentru persoane fizice și juridice care dețin păduri incluse în zonele T1 și T2, din siturile Natura 2000, respectiv: - emiterea Deciziei Comisiei Europene de autorizare a ajutorului de stat conform 107 TFUE și adoptarea și publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii Guvernului pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare și control a ajutorului de stat pentru compensații reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice. Cum prin pct. 11 din Decizia nr. C (2012) 5.166 final din data de 19 iulie 2012 emisă de Comisia Europeană se precizează faptul că schema va expira la data de 31 decembrie 2013 rezultă că, pentru anul 2014, o schemă de ajutor nu a mai fost notificată Comisiei Europene și nu a existat o decizie de aprobare cu privire la acordarea ajutorului de stat sub forma compensațiilor la care se referă art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic. De asemenea, prin decizia nr. 36/2015 a Inaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a reținut că nu poate fi primită teza potrivit căreia, după intrarea în vigoare a O.G. nr. 14/2010, Normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 861/2009 continuă să producă efecte juridice, stabilindu-se, în mod obligatoriu, că pentru acordarea compensațiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 și de art. 4 lit. s) punct 4 din O.G. nr. 10/2010, începând cu anul 2010, deci după data de 01.01.2010, trebuie să existe decizia favorabilă a Comisiei Europene privind ajutorul de stat și să fie adoptate normele metodologice ulterioare, în condițiile art. 5 din O.G. nr. 14/2010. În acest context, instanța de fond a constatat că nu se poate vorbi nici despre exercitarea cu rea-credință a atribuțiilor legale de către pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, întrucât acesta, în baza noilor orientări ale Uniunii Europene privind ajutorul de stat în sectorul agricol și forestier pentru perioada 2014-2020 (2014/C204/01), publicate în Jurnalul Oficial al U.E. din data de 01.07.2015, M.M.A.P. a reluat procedura, elaborând un nou proiect de hotărâre de guvern pentru aprobarea Normelor Metodologice de acordare, utilizare și control a ajutoarelor de stat privind acordarea de compensații, proiect ce a fost publicat pe site-ul M.M.AP. în data de 23 iulie 2015, refăcut conform observațiilor primite de la ministerele avizatoare și transmis spre avizare externă. În mod similar, nu a putut fi constatată nici nerespectarea vreunei obligații legale instituite în sarcina pârâtului Secretariatul General al Guvernului, în procesul de acordare a compensațiilor solicitate de reclamantă. Întrucât prejudiciul pretins trebuie să fie cert, în sensul că existența sa trebuie să fie sigură, neîndoielnică și să-i poată fi stabilită întinderea, instanța de fond a reținut, în mod just, că în lipsa normelor metodologice, documentația depusă de reclamantă nu are o bază legală de calcul pentru stabilirea întinderii prejudiciilor solicitate cu titlu de compensații, verificarea/avizarea acestora de către instituțiile abilitate și, implicit, efectuarea plății, iar lipsa cadrului normativ privind calculul compensațiilor nu este imputabilă pârâților. Pentru considerentele expuse, constatând că sentința primei instanțe nu este afectată de nelegalitate și nu poate fi reformată prin prisma cazurilor de casare invocate, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.