ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4593/2021

Ședința publică din data de 12 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Veche, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 10.05.2018 sub nr. x/2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC. au formulat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Iași, Tribunalul Vaslui, Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cerere de chemare în judecată prin care au solicitat:

Prin sentința civilă nr. 320 din 30 ianuarie 2019 Curtea de Apel București - Veche, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a decis următoarele: "Admite excepția lipsei calității procesuale active în ceea ce privește capătul de cerere formulat în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice.

Respinge capătul de cerere formulat în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice ca fiind introdus de persoane fără calitate procesuală activă.

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției.

Respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu Ministerul Justiției ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Respinge excepția inadmisibilității invocată de Curtea de Apel Iași ca neîntemeiată.

Respinge în rest, ca neîntemeiată, acțiunea privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., Bârlad, toți cu domiciliul procesual ales la Judecătoria Bârlad, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în sector 5, București, Curtea de Apel Iași, cu sediul în Iași, Tribunalul Vaslui, cu sediul în Vaslui, Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în sector 5, București, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în sector 1, București.".

În ceea ce privește motivul de recurs încadrat în drept în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenții au arătat că prima instanță a reținut în mod greșit că salarizarea reclamanților s-a efectuat în mod legal în raport cu prevederile art. 38 din Legea nr. 153/2017.

În opinia acestora, Curtea de Apel București nu a avut în vedere la pronunțarea hotărârii aspectele extrem de importante, invocate în concluziile scrise/depuse la dosarul de fond, cu privire la faptul că la momentul emiterii Hotărârii nr. 8/20.03.2018, prin care s-a respins contestația formulată împotriva Deciziei nr. 32/05.02.2018 emisă de Curtea de Apel Iași, contestată la data de 28.02.2018, s-a susținut faptul că dacă s-ar fi acordat 45% sporul la salariul de bază, prevăzut la grila de salarizare pentru anul 2022, ar fi condus la un procent de 32,63% din suma salariilor de bază pentru ordonatorul terțiar de credite, precizând faptul că indeminzațiile de vacanță ar fi fost drepturi incluse în sporul de 30% prev.de art. 25 alin. (1) din lege.

Însă ulterior, prin clarificările aduse la Legea cadru nr. 153/2017, respectiv din data de 27.12.2017 pct. 53, și din data de 24.07.2018 pct. 41, s-au adus lămuriri în sensul că, cuantumul voucherelor de vacanță nu se ia în calcul la determinarea limitei prev. de art. 25 din Legea cadru 153/2017 potrivit art. 9 alin. (3) din O.U.G. nr. 90/2017.

Deși dispozițiile legale erau suficient de clare, ordonatorul secundar de credite a inclus în sporul de 30 % prev. la art. 25 din Legea nr. 153/2017 indemnizațiile de vacanță și nu a revenit asupra acestei aprecieri eronate, nici după clarificările invocate mai sus, pentru repararea prejudiciului creat, matematic analizând rezultând faptul că ordonatorul secundar de credite -Curtea de Apel Iași- ar fi avut buget pentru acordarea sporului pentru condiții vătămătoare sau periculoase în procent de 15%, a sporului de risc și suprasolicitare neuropshică și a sporului de confidențialitate în procent de 25% și respectiv 5%, precum și a sporului pentru condiții grele, fără a depăși nici Tribunalul Vaslui procentul de 30% din suma salariilor de bază.

Se apreciază decizia a fost emisă cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare privind salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, sub aspectul modului de calcul al drepturilor salariale începând cu data de 01.01.2018, astfel cum sunt detaliate în cuprinsul Legii nr. 153/2017, respectiv sub aspectul stabilirii și aplicării sporurilor de care beneficiază personalul auxiliar de specialitate.

Potrivit disp. art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, "Începând cu data de 1 ianuarie 2018 cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Din interpretarea textului de lege rezultă faptul că în anul 2018, cuantumul brut al sporurilor va fi determinat prin majorarea cu 25% a cuantumului sporurilor avut în luna decembrie 2017, cuantum acordat cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite și care nu va putea depăși procentul de 30% prevăzut de art. 25, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Articolul 25 alin. (1) din legea-cadru prevede că "suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz".

În ceea ce privește salariile de bază stabilite pentru personalul auxiliar de specialitate care nu depășesc plafonul stabilit pentru anul 2022, modalitatea de calcul a cuantumului sporului nu comportă interpretare, textul fiind de strictă interpretare, respectiv majorarea acestuia cu 25% față de luna decembrie 2017.

În ceea ce privește însă, salariile de bază stabilite pentru personalul auxiliar de specialitate care depășesc plafonul stabilit pentru anul 2022, apreciem că prevederile art. 38 alin. (3), lit. a) nu se aplică, întrucât, art. 38 alin. (6) prevede o normă derogatorie sub aspectul aplicării majorării de 25% la salariul de bază în sensul că, dacă în urma majorării se depășește salariul de bază prevăzut în Anexa V pentru anul 2022, se va aplica din 01.01.2018 acest salariu de bază.

Or, câtă vreme salariul de bază acordat cu 01.01.2018 este cel prevăzut a fi avut în plată în anul 2022, rezultă fără putere de tăgadă faptul că, inclusiv cuantumul total al sporurilor trebuie determinate prin aplicarea integrală a Legii nr. 153/2017 pentru această categorie de personal, respective.

- aplicarea art. 4 alin. (1) prin raportare la art. 1 lit. c) din Capitolul VIII Reglementări specifice personalului din sistemul justiției al Anexei V la legea-cadru;

- aplicarea art. 5 din același capitol.

De aici, rezultă indubitabil concluzia că, în cazul în care salariile de bază stabilite pentru personalul auxiliar de specialitate care depășesc plafonul stabilit pentru anul 2022, sporurile trebuie stabilite și aplicate potrivit dispozițiilor legii-cadru și calculate individual pentru fiecare angajat, indiferent de procentul acestora (mergând până la maximul prevăzut de lege), singura limitare impusă de lege rămânând cea prevăzută la art. 25, respectiv, ca suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite să nu depășească 30% din suma salariilor de bază stabilită pe ordonator de credite, iar nu pe fiecare angajat în parte.

Astfel, art. 4 alin. (1) prevede că pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul auxiliar de specialitate beneficiază de acordarea unui spor de până la 15% din salariul de bază, iar art. 5 stabilește și un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar.

Precizăm, faptul că, pe de o parte, dreptul de a beneficia de aceste trei sporuri a fost recunoscut prin hotărâri judecătorești definitive, fiind inclusiv achitate retroactiv sumele reprezentând cuantumul lor, chiar și dobânzi legale, iar, pe de altă parte, au fost acordate și pentru viitor prin legile de salarizare succesive, respectiv Legea nr. 330/2009 și Legea nr. 284/2010, tot ca efect al hotărârilor judecătorești care prevedeau acordarea lor și pentru viitor.

Arătăm și faptul că, la data de 31.12.2017 întreg personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea a beneficiat de acordarea celor trei sporuri, elemente componente ale salariului, chiar dacă au fost plafonate și nu au fost acordate în procent integral de 45%.

Așadar, în considerarea și aplicarea principiului universal valabil, reprezentat de actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat (actul trebuie interpretat în înțelesul în care el poate produce efecte, nu în a-l lăsa fără niciun efect), reglementat ca atare în dreptul romanesc, normele cu un înțeles îndoielnic și susceptibil de mai multe înțelesuri echivoce, se interpretează în așa măsură încât acestea să producă efecte juridice, având în vedere că raporturile juridice se încheie în vederea creării, modificării sau stingerii unor fapte juridice stricto sensu.

De altfel, însuși reprezentanții Ministerului Muncii și Justiției Sociale, în calitate de inițiatori ai Legii nr. 153/2017, au precizat modul corect de stabilire a salariilor personalului auxiliar de specialitate:

"Începând cu luna ianuarie 2018, în situația în care salariile de bază/indemnizațiile de încadrare vor fi stabilite la nivelul anului 2022, cuantumul sporurilor va fi determinat prin aplicarea procentelor prevăzute de lege asupra salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare și după caz, cu respectarea prevederilor din Regulamentul-cadru elaborat de Ministerul Justiției conform art. 23 din lege, și cu respectarea prevederilor art. 25 din lege.

În ceea ce privește sporul pentru condiții de muncă, art. 23 din legea-cadru prevede că "Locurile de muncă și categoriile de personal, precum și mărimea concretă a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în anexele nr. 1 - VIII și condițiile de acordare a acestuia se stabilesc, în cel mult 60 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin regulament-cadru elaborat (...)".

Se arătă faptul că regulamentul-cadru a fost aprobat de Comisia de Dialog Social din cadrul Ministerului Justiției în data de 20.12.2017, iar prin H.G. nr. 118/26.03.2018 a fost adoptat Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a sporului pentru condiții de muncă, precum și a condițiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" și Curtea Constituțională (H.G. nr. 118/2018).

Așa fiind, Curtea de Apel Iași, ar fi trebuit să aibă în vedere la stabilirea sporurilor pe fiecare salariat în parte nu cota procentuală de 30% aplicată salariului de bază al fiecărui salariat, ci cota de 30% aplicată la fondul de salarii.

Dacă cota de 30% s-ar fi acordat prin raportare la fondul de salarii, s-ar fi putut acorda un cuantum mai mare al sporurilor pe fiecare salariat în parte, ținând cont că în cadrul Curții de Apel există personal care nu beneficiază de sporuri sau, cel puțin, nu beneficiază de toate sporurile avute în vedere de lege, așa cum rezultă și din susținerile de mai sus.

Curtea de Apel București în mod greșit a reținut că sunt neîntemeiate apărările noastre prin prisma invocării unei pretinse discriminări în stabilirea drepturilor salariale sub forma sporurilor raportat la cele acordate în beneficiul angajaților Curții de Apel București, a Curții de Apel Bacău și a curții de Apel Ploiești, întrucât nu ne aflăm în aceeași situație.

Este adevărat că sunt ordonatori diferiți de credite, însă discriminarea nu se analizează raportat la ordonatorii de credite, ci raportat la categoria socio-profesională din care facem parte, discriminarea intervenind față de aceeași categorie socio-profesională care își desfășoară activitatea în cadrul Curții de Apel Bacău, București și Ploiești și care au stabilit cuantumul procentual al sporurilor raportându-se la fondul de salarii și nu la salariul de bază al fiecărui salariat, creându-se astfel o situație de discriminare între noi, grefieri din cadrul Curții de Apel Iași-Judecătoria Bârlad, și cei din cadrul Curților de Apel București, Ploiești și Bacău, care desfășurăm aceeași activitate fiind încadrați în același grad, treaptă, vechime.

Curtea de Apel București a reținut că este respectat principiul prev. de art. 6 lit. c) din Legea nr. 153/2017, însă acest principiu trebuie coroborat cu celelalte principii prevăzute la lit. b) și d) "b) principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare și instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție;

d) principiul importanței sociale a muncii, în sensul că salarizarea personalului din sectorul bugetar se realizează în raport cu responsabilitatea, complexitatea, riscurile activității și nivelul studiilor".

Aceste principii au fost încălcate la momentul emiterii deciziei atacate, neținându-se cont de faptul că prestăm aceeași activitate, avem aceeași vechime în muncă și în funcție ca și grefierii din cadrul Curților de Apel București, Ploiești și Bacău.

Scopul urmărit de legiuitor prin Legea nr. 153/2017 a fost de instituirea unui tratament egal și nediscriminatoriu pentru persoanele care îndeplinesc aceleași funcții și desfășoară aceleasi activități.

Se apreciază că art. 6 trebuie interpretat în integralitatea lui, în spiritul Legii nr. 153/2017 și nu doar în litera lui. Pentru ca, dacă ordonatorul de credite ar stabili în mod arbitrar drepturile salariale și sporurile care se cuvin personalului din subordine ar fi imposibil să se mai respecte principiile prevăzute art. 6. S-ar ajunge, astfel, în situatia în care pentru aceleași sarcini, responsabilități, interdicții, aceeași activitate, aceeași vechime în muncă și în funcție un grefier să remunerat în mod diferit.

Ordonatorul de credite are atribuția de a gestiona sistemul de salarizare și nu de a stabili cuantumul sporurilor în mod eronat, prin interpretarea subiectiva a legii și eventual în scopul efectuării unor economii la bugetul de stat.

Curtea de Apel București a reținut în mod greșit ca instanțele nu se pot pronunța asupra aspectelor care privesc salarizarea.

Potrivit art. 37 din Legea nr. 153/2017 " (1) Soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază/soldelor de funcție/salariilor de funcție/indemnizațiilor de încadrare, a sporurilor, a creșterilor salariale, a premiilor și a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competența ordonatorilor de credite.

(2) Contestația poate fi depusă în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite.

(3) Ordonatorii de credite soluționează contestațiile în termen de 30 de zile calendaristice.

(4) Împotriva modului de soluționare a contestației persoana nemulțumită se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii, în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării soluționării contestației. Instanța se pronunță de urgență și cu precădere."

Potrivit art. 7, Secțiunea I capitolul VIII Reglementări specifice personalului din sistemul justiție, "Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecției Judiciare, Institutului Național al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituții din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice.

(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București."

Astfel, legiuitorul a prevăzut ca personalul nemulțumit de modul în care le-a fost stabilit drepturilor salariale să se poate adresa instanței de judecata.

Se apreciază ca instanța de judecata poate stabili dacă drepturile noastre salariale au fost acordate în mod legal, având temeiul legal care să-i atribuie competenta de a se pronunța cu privire la aspectele care privesc salarizarea.

În cele din urmă, solicităm instanței, ca la pronunțarea hotărârii, să nu aibă în vedere adresa nr. 6/2209,4389,4702, 5349, 5375, 5674, 5976/din 12 martie 2019 emisă de Ministerul de Justiție și adresată conducerilor Curților de Apel și Tribunalelor, cu titlu de recomandare, prin care apreciem că se imixtionează în actul de justiție (obligând la o anumită soluție previzibilă), solicitându-vă să analizați cauza conform prevederilor legale, fără a fi influențați de astfel de recomandări și ingerințe nepermise.

Intimata - pârâtă Curtea de Apel Iași a formulat întâmpinare, prin care invocă excepția nulității recursului, pe motiv că recurenții au formulat apel împotriva sentinței nr. 320/30.01.2019 a Curții de Apel Iași. Pe fond, solicită respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

2.1. Analizând excepția nulității recursului, invocată de către intimata - pârâtă Curtea de Apel Iași prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că aceasta nu este întemeiată.

Astfel, excepția a fost invocată în raport cu dispozițiile art. 486 C. proc. civ., coroborate cu art. 487 alin. (1) și art. 489 alin. (1) C. proc. civ. și cu împrejurarea că recurenții au formulat apel împotriva sentinței nr. 320/30.01.2019 a Curții de Apel Iași, iar nu recurs cum s-a menționat în sentință.

Instanța de recurs constată că o asemenea împrejurare nu poate constitui temei pentru admiterea acestei excepții, în condițiile în care cererea a fost reclaficată în recurs, iar toate celelalte elemente arătate fac posibilă identificarea cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

De altfel, recurenții-reclamanți au depus o nouă cerere în care au indicat corect cale de atac, ca fiind cea a recursului.

În consecință, în temeiul art. 248 C. proc. civ. raportat la art. 486 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului.

2.2. Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC. au formulat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Iași, Tribunalul Vaslui, Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cerere de chemare în judecată prin care au solicitat revocarea Deciziei nr. 32/05.02.2018 emisă de Curtea de Apel Iași, emiterea unei noi decizii de încadrare și salarizare a personalului auxiliar de specialitate din cadrul Judecătoriei Bârlad cu respectarea prevederilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; obligarea pârâților la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 153/2017, modificată și completată prin Hotărârea pentru aprobarea Regulamentului cadru privind stabilirea locurilor de muncă a categoriilor de personal, mărirea concretă a sporului pentru condiții de muncă, precum și a condițiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" și Curtea Constituțională, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului prin emiterea deciziilor de salarizare, potrivit prezentei cereri introductive, a diferenței dintre venitul pe care l-am fi obținut potrivit Legii nr. 153/2017, modificată și completată (cu aplicarea la salariul de bază a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și a sporului de confidențialitate în procent de 25% și respectiv 5%, precum și a sporului pentru condiții grele, vătămătoare sau periculoase în procent de 15%, în total 45%) și venitul efectiv plătit (prin determinarea salarizării lunare), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare corespondentă, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective; obligarea pârâtului de ordin 1 la alocarea și virarea sumelor necesare stabilirii și plății diferențelor salariale astfel solicitate prin prezenta, către ordonatorii secundari și terțiar de credite respectiv pârâții de ordin 2 și 3, urmând ca pârâtul Tribunalul Vaslui, ca ordonator terțiar de credite, să fie obligat la plata efectivă a prestațiilor bănești datorate reclamanților.

Recurenții-reclamanți au calitatea de personal auxiliar de specialitate și conex în cadrul Judecătoriei Bârlad.

Criticile formulate prin cererea de recurs vizează modalitatea diferită de calcul a salariilor în raport cu anumite curți de apel și acordarea eronată a sporurilor de condiții vătămătoare, de risc și solicitare neuropsihică și de confidențialitate.

În ceea ce privește cuantumul sporurilor solicitate, se constată că recurenții-reclamanți au precizat că solicită acordarea acestora în cuantum de 30 %, apreciind că aceasta este valoarea pe care nu trebuie să o depășească suma sporurilor acordate cumulat pe total buget al ordonatorului de credite și nu pe fiecare angajat.

Referitor la motivul de recurs vizând greșita aplicare a legii, în ceea ce privește modalitatea de calculare și acordare a sporurilor, Înalta Curte constată că problema de drept dedusă judecății a fost rezolvată prin Decizia 15/2021 din 28 iunie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 921 din 27 septembrie 2021 și obligatorie conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., care a statuat prin dispozitiv că:

"În interpretarea unitară a dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, raportate la art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V la aceeași lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depășească limita prevăzută de art. 25 din aceeași lege, raportată la ordonatorul de credite care stabilește drepturile salariale."

Prin această decizie obligatorie, s-a stabilit că prin sintagma "fără a depăși limita prevăzută la art. 25", care se regăsește în cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, se instituie interdicția stabilirii și acordării unui cuantum al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, peste limita de 30 % din suma salariilor de bază, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții (parag. 79).

În ceea ce privește cuantumul acestor sporuri, decizia anterior amintită a stabilit că:

"82. Prin raportare la conținutul normativ al prevederilor art. 4 și 5 redate anterior, rezultă că, în accepțiunea legii, sporurile nu sunt stabilite într-un procent fix, prestabilit din salariul de bază, deoarece sintagma "până la" semnifică limitarea lor, prin determinarea unui nivel maxim în care fiecare dintre aceste sporuri trebuie să se încadreze. Indicarea nivelului maxim nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor, stabilite și acordate de fiecare ordonator de credite, să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru (...)".

Cu alte cuvinte, indicarea nivelului maxim nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor stabilite și acordate de fiecare ordonator de credite să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 și 5 din Capitolul VIII Secțiunea I din Anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru.

Un alt aspect relevant dezlegat de decizia amintită se referă la identificarea ordonatorului de credite care deține fondul de salarii la care se raportează limita de 30% a sporurilor acordate personalului auxiliar, respectiv dacă este ordonatorul principal de credite din cadrul familiei ocupaționale "Justiție" sau ordonatorul secundar de credite (curțile de apel), prin decizia invocată statuându-se următoarele:

"84. Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 25 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 rezultă că legiuitorul nu s-a referit doar la ordonatorul principal de credite atunci când a instituit obligația de a limita sporurile acordate angajaților în funcție de anumite elemente de calcul indicate expres în cuprinsul art. 25 alin. (1). Astfel, trimiterea pe care art. 25 alin. (1) din lege o face la ordonatorul de credite nu distinge între categoriile de ordonatori principali, secundari sau terțiari, așa cum sunt stabilite prin art. 20 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, nici interpretul legii nu trebuie să distingă întrucât, în raport cu nivelul instanței sau al parchetului de pe lângă aceasta, în cadrul cărora personalul auxiliar de specialitate își desfășoară activitatea, ordonatorul de credite poate fi principal, secundar sau terțiar. Atunci când a dorit să distingă, legiuitorul a indicat în mod expres nivelul ordonatorului, astfel cum a făcut în alin. (2) al art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, când s-a referit explicit la ordonatorul principal de credite din sănătate. Ceea ce prezintă relevanță este aspectul că plafonul maxim constituit din procentul aplicat sumei salariilor de bază și celorlalte tipuri de venituri enumerate în cuprinsul art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este valabil pentru fiecare dintre acești ordonatori pentru drepturile salariale pe care le achită. Eventualele diferențe între sporurile ce se cuvin salariaților din aceeași categorie profesională, stabilite și acordate de ordonatori de credite diferiți, pot proveni din aplicarea legii la situații de fapt care nu sunt identice, respectiv fondul salariilor de bază la care se raportează procentul de 30% să nu fie același. De aceea, este contrară prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportarea la sporurile mai mari acordate salariaților care fac parte din aceeași categorie de personal, dar care sunt angajați în cadrul altui ordonator de credite.

Din această perspectivă, recurenții-reclamanți au susținut în mod greșit că procentul sporurilor de 30% se aplică pe total buget al ordonatorului de credite, întrucât din art. 25 alin. (1) al Legii cadru nr. 153/2017 reiese că acest procent se aplică la suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.

În acest sens, paragraful 92 din Decizia nr. 15/2021 din 28 iunie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii este edificator, în sensul că:

"92. Ceea ce prezintă relevanță este aspectul că limitarea cuantumului sporurilor la care se referă art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este prevăzută pe total buget aferent salariilor de bază destinat fiecărui ordonator de credite în parte, iar nu individual, prin raportare directă la salariul lunar pe care îl primește fiecare salariat aparținând aceleiași categorii profesionale".

Cât privește pretinsa discriminare invocată de către recurenți în raport cu situația colegilor de la curțile de apel nominalizate, Înalta Curte constată că nu se poate reține un atare tratament, câtă vreme aplicarea Legii nr. 153/2017 poate comporta particularități în ceea ce privește cuantumul sporurilor acordate în concret la nivelul fiecărui ordonator de credite, obligatorie fiind limitarea generală prevăzută de art. 25 din legea în discuție, precum și limitarea cuantumului fiecărui spor în sensul celor prevăzute de art. 4 și 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017.

Este de menționat faptul că prin considerentele aceleiași Decizii nr. 15/2021 din 28 iunie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, s-a reținut că:

"93. Într-o astfel de situație, legea îngăduie apariția unor astfel de diferențe, rezultate dintr-un cuantum procentual diferit al sporurilor acordate, caz în care este evident că se aplică dispozițiile deciziilor Curții Constituționale nr. 818, 819, 820 și 821 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, și o atare discriminare nu poate fi constatată pe cale judiciară.

Sub același aspect, se impun a fi relevate și următoarele paragrafe din Decizia nr. 15/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii:

"89. Conform jurisprudenței Curții Constituționale, existența unor diferențe de venit lunar între angajații care prestează aceeași activitate și au aceeași vechime în muncă și în funcție, dar care își desfășoară activitatea în instituții publice diferite, nu este contrară principiului egalității în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabilește diferențe în ceea ce privește salariile de bază/indemnizațiile de încadrare, iar, pe de altă parte, atribuțiile, competențele, sarcinile specifice, responsabilitățile și importanța activității desfășurate pot fi diferite chiar și pentru personalul care este încadrat pe funcții identice sau asemănătoare, dar la autorități sau instituții publice diferite.

În fine, un alt argument reținut de instanța supremă și aplicabil speței de față este cel dedus din paragraful 86 al Deciziei nr. 15/2021, care a statuat că principiul egalizării cu venitul maxim în plată pentru persoane din aceeași instituție sau autoritate publică, stabilit prin lege sau prin hotărâri judecătorești, astfel cum a fost interpretat prin Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016 și prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului, cu modificările ulterioare, nu poate fi preluat mutatis mutandis în litigiile vizând calculul drepturilor salariale în baza Legii-cadru nr. 153/2017, dat fiind faptul că această lege conține o reglementare nouă, ce instituie dispoziții distincte, inclusiv în ceea ce privește principiul egalității care, potrivit art. 6 lit. c) din lege, se înfăptuiește "prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală". În plus, decizia Curții Constituționale menționată anterior este pronunțată în legătură cu o componentă a salariului de încadrare și nu cu un element de salarizare suplimentar acestuia.

Referirile la jurisprudența instanței de contencios constituțional pot fi completate cu considerentele Deciziei nr. 697 din 31 octombrie 2019, referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pronunțate de Curtea Constituțională a României și publicate în Monitorul Oficial nr. 26 din 15.01.2020, după cum urmează:

"16. În ceea ce privește critica vizând existența unor diferențe de venit lunar între angajații care prestează aceeași activitate și au aceeași vechime în muncă și în funcție, dar care își desfășoară activitatea în instituții publice diferite, Curtea reține că aceasta nu este contrară principiului egalității în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabilește diferențe în ceea ce privește salariile de bază/indemnizațiile de încadrare, iar, pe de altă pare, atribuțiile, competențele, sarcinile specifice, responsabilitățile și importanța activității desfășurate pot fi diferite chiar și pentru personalul care este încadrat pe funcții identice sau asemănătoare, dar la autorități sau instituții publice diferite.

"Ordonatorii de credite au obligația să stabilească salariile de bază/soldele de funcție/salariile de funcție/soldele de grad/salariile gradului profesional deținut, gradațiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizațiile de încadrare/indemnizațiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani și în natură prevăzute de lege, (...)astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu."

Prin urmare, în mod corect a apreciat prima instanță că în speță nu este vorba de o discriminare în raport de modalitatea de stabilire a salariilor personalului auxiliar din cadrul Curților de Apel Bacău, București, Ploiești și Târgu Mureș în sensul art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, întrucât Legea nr. 153/2017 prevede în mod expres în art. 25 că suma tuturor sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare.

Astfel fiind, dispozițiile art. 25 din Legea nr. 153/2017 au fost corect interpretate și aplicate, în sensul că limitarea se raportează la nivel de ordonator de credite și nu la salariul individual, din moment ce vizează suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.

Or, această limită a fost avută în vedere de Curtea de Apel Iași la emiterea Deciziei nr. 32/05.02.2018.

Dispozițiile art. 4 alin. (1) din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017 prevăd că:

"pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizația de încadrare, corespunzător timpului lucrat.

(2) Condițiile de acordare a sporului prevăzut la alin. (1) se aprobă de ordonatorul principal de credite în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens."

De asemenea, art. 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017, arată că judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale, tribunalele specializate și judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personalul de specialitate juridică asimilat magistraților, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, asistenții judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică și personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofițerii și agenții de poliție judiciară, precum și specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, personalul de probațiune beneficiază și de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, precum și de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5% aplicat la salariul de bază lunar și la indemnizația lunară de încadrare.

Așadar, legiuitorul a recunoscut personalului din sfera de referință a dispozițiilor art. 4 și art. 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017, dreptul la un spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizația de încadrare; un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare, ceea ce conduce la concluzia că aceste sporuri, privite în mod cumulat, pot ajunge până la procentul de 30%, nefiind, însă, obligatoriu a fi acordate la nivelul maxim și nici posibil, atunci când s-ar depăși limita impusă de art. 25 din lege.

De asemenea, contrar susținerilor recurenților, Înalta Curte apreciază, așa cum s-a arătat, că dispozițiile art. 25 din Legea nr. 153/2017 se completează cu cele edictate la articolele 4 și 5 din Anexa V a aceleiași legi.

În acest sens se observă că, dacă prevederile art. 1 - 45 din Legea nr. 153/2017 stabilesc regulile general valabile tuturor ordonatorilor de credite din sfera de referință a legii, anexele I-IX ale acestei legi stabilesc, în detaliu, drepturile salariale cuvenite în cadrul fiecărei familii ocupaționale, fără a se putea considera că normele juridice înscrise în anexe au un caracter derogatoriu și, prin urmare, aplicarea lor ar presupune înlăturarea principiilor prevăzute în cuprinsul dispozițiilor art. 1- 45 din Legea nr. 153/2017.

În egală măsură, se reține că regula generală instituită de legiuitor prin norma prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, aceea a plafonării sumei sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite la un procent maxim de 30% din suma salariilor de bază, cunoaște și excepții, acestea fiind stabilite de legiuitor în cadrul aceluiași articol 25, la alin. (2), 4) și 6) și nu în anexe, ceea ce conduce la concluzia că aceste dispoziții au caracter de normă specială, derogatorie de la regula stabilită prin art. 25 alin. (1) din lege și nu normele înscrise în anexele aceleiași legi.

Cu alte cuvinte, nu poate fi reținut caracterul contradictoriu al reglementării cuprinse în dispozițiile art. 4 și art. 5 din Anexa V a Legii nr. 153/2017 față de reglementarea cuprinsă la art. 25 alin. (1) din aceeași lege, întrucât primele texte de lege au ca obiect de reglementare cuantumul sporurilor care pot fi acordate unor categorii concrete de salariați, în timp ce prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, fără a reglementa dreptul la unul sau mai multe sporuri, în concret și cu atât mai puțin cuantumul acestor sporuri, cuprind o limitare, în toate cazurile, a sumei sporurilor și a altor adaosuri prevăzute în anexele legii la nivelul maxim de 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.

În consecință, majorarea cu 25%, începând cu 1 ianuarie 2018, a cuantumului brut al salariilor de bază și a sporurilor acordate pentru luna decembrie 2017, este limitată, pe de o parte de salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022, iar pe de altă parte de o sumă a sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite care să nu depășească un procent de 30 % din suma salariilor de bază și a indemnizațiilor de încadrare, soluția primei instanțe reflectând în acest sens o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză.

Temeiul legal al soluției adop