ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4071/2022

Ședința publică din data de 21 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, la data de 18.01.2019 și completată în data de 30.01.2019, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, suspendarea executării deciziei CNA nr. 25/15.01.2019 și anularea aceleiași decizii.

De asemenea, reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a Regulamentului de organizare și funcționare CNA.

Prin sentința civilă nr. 128 din 24 aprilie 2019, Curtea de Apel București a anulat ca netimbrat capătul de cerere privind suspendarea executării deciziei CNA nr. 25/15.01.2019; a respins excepția de nelegalitate a Regulamentului de organizare și funcționare CNA; a respins capătul de cerere privind anularea deciziei CNA nr. 25/15.01.2019, ca neîntemeiat.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de anulare, a declarat recurs reclamanta A. S.A. prin administrator special B. și prin administrator judiciar C., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de anulare a Deciziei CNA nr. 25/15.01.2019 și exonerarea reclamantei de la plata amenzii dispuse în sarcina sa.

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă susține că decizia nr. 25, prin care a fost sancționată cu amendă și a cărei anulare a solicitat, nu poate face dovada prin ea însăși a existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției. În opinia recurentei, această decizie reprezintă doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției și, făcând trimitere la dispozițiile Convenției EDO, dar și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, susține că garanțiile procesuale recunoscute și garantate de art. 6 din Convenție trebuie recunoscute și în materie penală prezumției de nevinovăție. Mai arată că legiuitorul a aplicat prezumției de nevinovăție o serie de limitări, enumerate într-o anumită ordine, ce relevă și importanța acordată fiecărei astfel de limitări.

Cât privește libertatea de exprimare prevăzută de art. 10 al Convenției, susține că este una dintre libertățile fundamentale, ce are un rol special în orice societate democratică, putând fi catalogată chiar ca una dintre garanțiile acesteia, o condiție primordială a progresului și a fericirii fiecăruia, așa cum au considerat judecătorii Curții în cauza Handyside c. Regatului Unit, ideea reluată apoi, cu grad de principiu, în cauzele ulterioare.

Într-un principiu reiterat și în cauza Dalban c. României, Curtea a admis că libertatea de exprimare conferită mass media presupune existența unor limite mai largi în ceea ce privește întinderea acesteia, jurnaliștii bucurându-se, așadar, în exercițiul acestei libertăți, de o doză de exagerare ori chiar de provocare cu privire la judecățile de valoare pe care le emit, fără a fi ținuți să demonstreze realitatea. Or, aceste drepturi au fost flagrant încălcate de Decizia nr. 301, prin care i se impută în mod greșit că ar fi încălcat obligația de a informa obiectiv publicul prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor și să favorizeze libera formare a opiniilor.

De asemenea, nu i se poate imputa moderatorului nici că nu s-a disociat de afirmațiile invitatului, elocvente în acest sens, fiind cele reținute de Curte în cauza 301984/00, Radio France și alții c. Franței, G’Hotărârea din 30 martei 2004.

În subsidiar, în măsura în care instanța va aprecia că nu se impune anularea deciziei nr. 25 și exonerarea sa de la plata amenzii, recurenta-reclamantă solicită reindividualizarea cuantumului amenzii în sensul aplicării minimului legal al acesteia, respectiv emiterea unei somații de intrare în legalitate.

Intimatul-pârât Consiliul Național al Audiovizualului a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta-reclamantă nu invocă niciun motiv în combaterea soluției pronunțată de instanța de fond, ci mai mult confundă sancțiunea aplicată prin decizia nr. 25/2019.

Practic, recurenta-reclamantă invocă exclusiv spețe din jurisprudența CEDO, care nu au legătură de cauzalitate cu sancțiunea contestată, deoarece această jurisprudență se referă la prezumția de nevinovăție în cazul aplicării amenzii contravenționale, teză pe care o reia și în ultima pagină, solicitând "reindividualizarea amenzii în sensul transmiterii unei somații de intrare în legalitate".

Mai mult, recurenta-reclamantă nu face absolut nicio referire la situația de fapt pentru care a fost sancționată, prezentând doar simple alegații sumare, subiective, cu caracter de generalitate, pro causa, fără a menționa în concret presupusele motive de nelegalitate sau netemeinicie ale deciziei contestate și fără a proba o situație contrară celei reținute în sarcina acesteia.

Mai arată că, prin decizia nr. 25/15.01.2019, recurenta-reclamantă a fost sancționată cu obligația de a difuza, în ziua de 17 ianuarie 2019, timp de 10 minute, între orele 19 - 19,10, numai textul deciziei de sancționare emise de CNA, iar nu cu amendă așa cum susține aceasta prin solicitarea de exonerare de plată.

În plus, consideră că recurenta-reclamantă fie este într-o gravă eroare, confundând obiectul deciziei contestate (nu amenda este contestată în speță), fie, pur și simplu, a copiat apărări din alte acțiuni anterioare ale acesteia, redându-le ad litteram, în prezenta cauză.

II. Soluția instanței de recurs

În conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, urmând a fi admisă, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și ale art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".(...)

(3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e),(...), sunt prevăzute sub sancțiunea nulității."

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ. stabilește următoarele:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

În cauză, cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, criticile formulate de reclamantă neputând fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în raport cu soluția pronunțată de prima instanță.

Astfel, deși recurenta-reclamantă a indicat, în mod formal, că recursul se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivele de recurs nu se raportează la considerentele sentinței atacate și nu le combate efectiv.

Înalta Curte, analizând cererea de recurs și susținerile recurentei, reține caracterul nesistematizat și nestructurat al căii de atac în motive care să vizeze nelegalitatea sentinței atacate.

Așa cum a observat și intimatul prin întâmpinarea sa, recurenta nu face absolut nicio referire la situația de fapt pentru care a fost sancționată, prezentând doar simple alegații sumare, cu caracter de generalitate, fără a menționa în concret care sunt motivele de nelegalitate ale deciziei contestate și fără a proba o situație contrară celei reținute în sarcina sa.

Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În condițiile arătate, susținerile recurentei-reclamante nu permit analizarea sentinței atacate din perspectiva niciunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., această neregularitate a cererii de recurs fiind sancționată cu nulitatea căii de atac.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În absența unor critici aduse hotărârii primei instanțe, care să se circumscrie motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., controlul ierarhic specific căii de atac a recursului nu poate fi exercitat, instanța superioară neputând proceda la o reevaluare a susținerilor în fapt și în drept din cuprinsul cererii de chemare în judecată, nefiind aplicabile, pentru verificarea legalității unei hotărâri judecătorești supusă căii de atac a recursului, regulile specifice în materia apelului.

Întrucât, în speță, recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigențelor impuse de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 489 alin. (2) și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va admite excepția nulității recursului, invocată din oficiu, și va anula recursul declarat de reclamanta A. S.A. prin administrator special B. și prin administrator judiciar C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.A. prin administrator special B. și prin administrator judiciar C. împotriva sentinței civile nr. 128 din 24 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nemotivat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 septembrie 2022.