ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2999/2022

Ședința publică din data de 25 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 28.07.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și U.A.T Comuna Podu Turcului, a solicitat anularea în parte a H.G. nr. 1347/2001, respectiv anularea poziției nr. 171 din Inventarul Bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Podu Turcului, anularea Hotărârii Consiliului Local al Comunei Podu Turcului nr. 1 din 29.02.2000 privind aprobarea Inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al comunei, conform anexei care face parte integrantă din hotărâre și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea modificatoare, depusă la data de 10.02.2021, reclamantul a arătat că solicită anularea în parte a H.G. nr. 1347/2001, respectiv anularea poziției nr. 171 din Inventarul Bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Podu Turcului, anularea Hotărârii Consiliului Local al Comunei Podu Turcului nr. 1 din 29.02.2000 privind aprobarea Inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al comunei, conform anexei care face parte integrantă din hotărâre, obligarea pârâților/intimaților, în solidar, la plata sumei de 15.000 euro cu titlu de daune morale și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 476 din data de 26 martie 2021pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția tardivității, fiind respinsă acțiunea modificată, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și U.A.T. Comuna Podu Turcului, ca tardiv formulată.

Împotriva sentinței nr. 476 din data de 26 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, s-a apreciat de către recurentul-reclamant că natura juridică a hotărârii de guvern este aceea a unui act administrativ normativ, iar nu a unui act cu caracter individual, cum în mod greșit a reținut instanța de fond.

Consideră acesta că natura juridică de act normativ a hotărârii de guvern este confirmată și de faptul că, potrivit doctrinei și practicii judiciare, actele administrative normative conțin reglementări cu caracter general, impersonal, care produc efecte erga omnes, în timp ce actele individuale produc efecte, de regulă, față de o persoană, sau uneori față de mai multe persoane, nominalizate expres în conținutul acestor acte, iar hotărârea atacată în prezenta cauză produce, în opinia sa, efecte erga omnes, întrucât este aplicabilă oricăror persoane, indiferent de localitatea în care locuiesc

Recurentul-reclamant a mai arătat că în mod eronat prima instanță a admis excepția tardivității acțiunii, în condițiile în care, prin raportare la dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, actele administrative cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale pot fi atacate oricând.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluției primei instanțe ca fiind legală și temeinică.

Recurentul-reclamant A. a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea apărărilor intimatului, reiterând argumentele din calea de atac promovată.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 25 octombrie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 25 mai 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Recurentul-reclamant A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea parțială a H.G. nr. 1347/2001, respectiv anularea poziției nr. 171 din Inventarul Bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Podu Turcului.

Acțiunea reclamantului a fost respinsă ca tardiv formulată, prin prezenta cale de atac, acesta criticând sentința instanței de fond prin prisma interpretării naturii juridice a H.G. nr. 1347/2001, care, în opinia sa, este un act administrativ normativ, căruia i se aplică dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, iar nu un act administrativ individual, care atrage incidența prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a considerat instanța de fond, critica ce vizează caracterul normativ al hotărârii fiind, astfel cum a precizat și apărătorul recurentului în ședință publică, singura critică adusă hotărârii primei instanțe, pe care Înalta Curte o apreciază ca fiind nefondată.

Amintește Înalta Curte că actul administrativ individual reprezintă manifestarea de voință a organului competent în sensul de a crea, a modifica sau a stinge drepturi sau obligații în sarcina uneia sau mai multor persoane determinate, emiterea lui făcându-se cu referire expresă la persoanele care s-au adresat autorității publice pentru rezolvarea unui drept sau interes legitim.

Înalta Curte constată că Hotărârea Guvernului nr. 1347/2001 emisă în temeiul prevederilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, versiunea în vigoare la data adoptării actului în discuție, privește atestarea domeniului public al județului Bacău, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Bacău.

Această hotărâre este un act administrativ unilateral cu caracter individual, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, întrucât privește subiecte de drept determinate, urmărind stabilizarea unei situații juridice precise în favoarea unui număr restrâns și bine definit de subiecte de drept, respectiv unitățile administrativ-teritoriale de pe raza județului Bacău, neputând fi calificată ca act administrativ normativ, astfel cum susține recurentul, întrucât nu conține reglementări cu caracter general, impersonal și obligatoriu, care să producă efecte erga omnes.

Așa fiind, Hotărârea Guvernului nr. 1347/2001 privind atestarea domeniului public al județului Bacău, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Bacău, face parte din categoria actelor prevăzute de art. 108 alin. (4) din Constituția României și a căror comunicare este considerată ca fiind realizată din ziua publicării în Monitorul Oficial.

Totodată, Înalta Curte reține că, în raport de calificarea actului contestat ca fiind act administrativ individual, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004, cu privire la termenul de formulare a acțiunii în contencios administrativ, în conformitate cu care:

"(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;

b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii;

c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii;

d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;

(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz. (...)

(5) Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripție, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere."

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că, persoana care se consideră vătămată în drepturile sale și care nu este mulțumită de soluția dată reclamației sale în cadrul procedurii prealabile sau dacă reclamația nu este rezolvată în termenul legal, poate sesiza instanța judecătorească competentă în termen de 6 luni de la comunicarea soluției sau, după caz, data comunicării refuzului, considerat nejustificat, de soluționare a cererii (art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004).

Potrivit alin. (2) al art. 11, pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul de 6 luni, care este termen de prescripție, dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz, care este termen de decădere, astfel cum se menționează expres la alin. (5) al aceluiași articol.

Or, în speță, instanța de contencios administrativ a fost sesizată de către reclamant cu acțiunea formulată împotriva pârâților Guvernul României și UAT Comuna Podu Turcului la data de 28 iulie 2020, în condițiile în care Hotărârea Guvernului nr. 1347/2001, a cărei anulare a solicitat-o, a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 305 din data de 9 mai 2002, astfel, acțiunea a fost promovată cu depășirea termenul de decădere de un an, prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 anterior enunțat.

Înalta Curte va reține și necesitatea respectării principiului securității și stabilității raporturilor juridic, amintind că, cu privire la limitele legale impuse de Legea nr. 554/2004 pentru exercitarea dreptului la acțiune, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 635/2007, a considerat că acestea reprezintă măsuri de protecție a stabilității și securității raporturilor juridice create și a efectelor actelor administrative și că stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie o încălcare a dreptului la liberul acces la justiție și la un proces echitabil.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată prin care s-a admis excepția tardivității și s-a respins acțiunea, ca tardiv formulată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 476 din 26 martie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 mai 2022.