ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 247/2022

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016 la data de 16.09.2016, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Comuna Florești, prin Primar, în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, a formulat acțiune în anulare solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună: a) Anularea următoarelor acte administrative, respectiv Decizia nr. 6394/25.05.2016 emisă de Comuna Florești cu privire la soluționarea contestației promovate de A., Decizia de impunere nr. x/31.03.2016 și înștiințarea de plată nr. x/31.03.2016 emise de către Comuna Florești, pentru suma totală de 1.224.695 RON, reprezentând impozit pe clădiri aferent anului 2016; b) Obligarea Comunei Florești la restituirea către A. a sumei de 624.606 RON, reprezentând impozit pe clădiri aferent semestrului I al anului 2016 impus în mod nelegal în temeiul actelor administrative contestate și achitate de către A. prin ordinul de plată nr. x/09.09.2016; c) Obligarea Comunei Florești la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze, potrivit dovezilor ce vor fi depuse la dosar.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 500 din 21 decembrie 2020, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Comuna Florești, prin Primar, astfel cum a fost modificată, a dispus anularea deciziei nr. 6394/25.05.2016 de soluționare a contestației administrative, a deciziei de impunere nr. x/31.03.2016 și a înștiințării de plată nr. x/31.03.2016, toate emise de Comuna Florești, a respins cererea de obligare a pârâtei la restituirea către reclamantă a sumei de 624.606 RON cu titlu de impozit pe clădiri aferent semestrului I al anului 2016 și a sumei de 630.828 RON cu titlu de impozit pe clădiri aferent semestrului II al anului 2016 ca neîntemeiată. Conform art. 453 alin. (2) C. proc. civ., a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10.350 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 350 RON reprezentând taxă judiciară de timbru, iar suma de 10.000 RON onorariu avocațial redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond atât reclamanta A. S.A. cât și pârâta Comuna Florești, prin Primar au declarat recurs. Reclamanta A. S.A., în motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. arată că soluția pronunțată cu privire la cererea de restituire a sumelor achitate în baza actelor administrative anulate este nelegală, fiind rezultatul aplicării greșite a normelor de drept material. Instanța de fond a respins ca neîntemeiată cererea recurentei de restituire a celor două sume, cu motivarea că trebuie să parcurgă o procedură specială administrativă. Prima instanță a reținut drept piedică la admiterea cererii de restituire, prevederile Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 1899/2004, respectiv faptul că recurenta nu ar fi urmat procedura prevăzută de acest act normativ. însă Ordinul invocat de instanță și de altfel nepus în discuția părților nu se aplică în cazul obligațiilor fiscale constând în impozit pe clădiri, ci numai obligațiilor fiscale administrate de organele fiscale centrale. Chiar și în ipoteza aplicabilității Ordinului 1899/2004, instanța poate și trebuie să se pronunțe asupra cererii de restituire. Dispozițiile art. 1 din Procedura aprobată prin Ordinul nr. 1899/2004 stabilesc faptul că sumele care se restituie contribuabililor sunt cele prevăzute de art. 112 din O.U.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală Este astfel necesar ca instanța de control judiciar să intervină cu o interpretare și aplicare corectă a legii prin care să stabilească faptul că procedura de restituire prevăzută fie de Ordinul 1899/2004, fie de art. 168 din Codul de procedură fiscală nu reprezintă o procedură specială care împiedică . instanța de judecată să se pronunțe asupra unei cereri de restituire a sumelor plătite în baza actelor administrativ fiscale anulate, ci reprezintă o procedură ulterioară etapei judiciare, în cadrul căreia contribuabil poate folosi în cadrul documentației justificative chiar hotărârea judecătorească. Prima instanță trebuia să soluționeze cererea de restituire în temeiul art. 8 și 18 din Legea nr. 554/2004 Prima instanță a reținut că nu există temei legal pentru ca instanța să se pronunțe direct asupra dreptului reclamantei de a beneficia de restituirea sumei reprezentând obligații fiscale. Acest raționament este nelegal deoarece nu a avut în vedere aplicabilitatea art. 8 si 18 din Legea nr. 554/2004. Dispozițiile art. 281 din Legea 207/2015 privind Codul de procedura fiscală nu împiedică soluționarea unei cereri de restituire a sumelor achitate în baza unor acte administrative anulate. Pârâta Comuna Florești, prin Primar, prin motivele de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. arată că instanța de judecată nu putea să aibă în vedere spre soluționarea prezentului dosar concluziile unei expertize contabile în ceea ce privește evaluarea unor imobile, singura expertiză care poate fi utilă cauzei fiind doar o expertiză evaluatorie care să determine, în concret, valoarea imobilelor supuse impozitării, urmată de o expertiză contabilă pentru calcularea corectă a impozitului datorat de către intimată. Față de aceste aspecte, învederează că nu poate fi câștigată prezentei cauze expertiza contabilă realizată în cadrul dosarului nr. x/2014, de vreme ce nu s-a realizat anterior o expertiză evaluatorie pentru a stabili cu exactitate valoarea bunurilor imobile supuse impozitării. Mai mult decât atât, raportul de reevaluare întocmit la 31.12.2013, chiar dacă a fost întocmit de un expert evaluator ANEVAR astfel cum s-a reținut în cadrul dosarului nr. x/2014, acesta echivalează cu o veritabilă expertiză extrajudiciară ce nu a fost încuviințată de către instanța de judecată, aspect care nu poate fi avut în vedere în soluționarea prezentei pricini. Referitor la fondul cauzei, recurenta precizează că raportul de reevaluare efectuat la data de 31.12.2013 de către intimata din prezenta cauză este nelegal întocmit pentru toate motivele care succed. Cu titlu prealabil, precizează că raportul de reevaluare efectuat la data de 31.12.2013 echivalează cu o expertiză extrajudiciară, aspect care nu poate fi avut în vedere de către instanța de judecată spre soluționarea prezentei pricini. Totodată, în cadrul raportului de evaluare efectuat în anul 2010, intimata a evaluat imobilele proprietatea sa la valoare de 77.116.267 RON. Cu toate acestea, în anul 2013, intimata a evaluat imobilele proprietatea sa la suma de 35.689.876,37 RON, cu mai puțin de jumătate decât valoarea estimată cu 3 ani în urmă, în condițiile în care intimata a învestit in construcții, modernizarea și consolidarea imobilelor suma totală de 5.546.303,46 RON. Pe de altă parte, raportul de reevaluare efectuat de intimată la data de 31.12.2013 cuprinde mai multe inadvertențe. Toate aceste inadvertențe constatate în raportul de reevaluare efectuat de către intimată au condus la suspiciuni rezonabile în ceea ce privește corecta evaluare efectuată, astfel că se justifică ca raportul de evaluare să nu fie avut în vedere de către instanța de judecată în pronunțarea unei hotărâri. Așadar, de vreme ce raportul de reevaluare întocmit arbitrar de către intimată a cuprins numeroase inadvertențe, nu s-a putut lua în considerare concluziile acestuia, singura soluție echitabilă fiind realizarea unei alte evaluări asupra imobilelor proprietatea intimatei.

Apărările formulate în cauză Comuna Florești a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de A. S.A..

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurente, a apărărilor expuse în întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că obiectul acțiunii este impozitul pe clădirile deținute de societatea reclamantă la punctul de lucru din comuna Florești pentru anul 2016. În fapt, recurenta-reclamantă a procedat la reevaluarea clădirilor deținute, sens în care a fost elaborat raportul de evaluare nr. x/2014 din data de 31.12.2013, depunând declarația fiscală înregistrată sub nr. x/30.01.2014 pentru o valoare de 62.454.266,84 RON, respectiv declarațiile fiscale de reevaluare nr. 3568/18.03.2014 pentru o valoare de 34.258.945,58 RON și nr. 3993/28.03.2014 pentru o valoare de 35.689.876,37 RON. Recurenta-pârâtă a contestat valoarea de 35.689.876,37 RON declarată de recurenta-reclamantă în cadrul reevaluării din anul 2013, sens în care a întocmit raportul de analiză nr. 5208/06.05.2014, prin care a decis că raportul de reevaluare prezentat este defectuos, cu consecințe de prejudiciere în mod grav a autorității locale, astfel încât nu se poate lua în considerare, urmând ca la baza impozitării în anul 2014 să se ia datele raportului de reevaluare anterior (și anume, cel din anul 2010), actualizat cu valorile anului 2013 (adăugare – construire și scădere - desființare) la data de 31.12.2013. I. În ceea ce privește recursul declarat de reclamanta A. SA În cauză, nu a fost îndeplinită procedura de restituire la cerere și de rambursare a sumelor de la buget, întrucât recurenta-reclamanta nu a depus o cerere de restituire a sumelor solicitate, în conformitate cu prevederile Cap. I pct. 2 din Ordinului 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal. Potrivit prevederilor art. 168 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, coroborate cu cele ale O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, este reglementată o procedură specială. Astfel, organul fiscal competent poate restitui/rambursa sume de la bugetul consolidat al statului, doar în baza unei hotărâri stabilite de organele judiciare și a documentației complete depuse de contribuabil la organul fiscal. În speță, nu există temei legal pentru ca instanța să se pronunțe direct asupra dreptului reclamantei de a beneficia de restituirea sumei reprezentând obligații fiscale, atât timp cât legea instituie o procedură specială de restituire, instanța neputându-se substitui organului fiscal competent care soluționează cererea de restituire potrivit legii. Potrivit dispozițiilor art. 281 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, pot fi supuse cenzurii, în fața instanței deciziile emise în soluționarea contestațiilor împreună cu actele administrative fiscale la care se referă. Așadar, întrucât legea reglementează o procedură specială pe calea căreia contribuabilii pot solicita restituirea unor sume de la buget, respectiv formularea unei cereri în acest sens la organul fiscal competent, introducerea direct la instanța de contencios administrativ a unei asemenea cereri nu poate fi primită. În ceea ce privește recursul declarat de Comuna Florești, prin Primar Înalta Curte are în vedere, în acord cu instanța de fond, conform prevederilor art. 435 C. proc. civ., aspectele dezlegate cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr. 3713/23.11.2016 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2014, prin care a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâtele Primăria Comunei Florești prin primar și Comuna Florești prin primar, în sensul că au fost anulate decizia nr. 8167/03.07.2014, raportul de analiză nr. 5208/06.05.2014 și înștiințarea de plată nr. x/15.05.2014 privind impozitul pe clădiri de 2.423.105 RON, fiind obligate pârâtele la cheltuieli de judecată. Deși în dosarul nr. x/2014 este în discuție legalitatea modalității de determinare a impozitului pe clădiri pentru anul 2014, în timp ce în prezentul dosar legalitatea modalității de determinare a impozitului pe clădiri pentru anul 2016, sunt incidente dezlegările date prin menționata hotărâre judecătorească deoarece în esență aceeași problemă de drept este dedusă judecății în ambele cauze, și anume, legalitatea soluției părții pârâte de a înlătura ca nevalabil raportul de evaluare din anul 2013, valorificând în schimb raportul de evaluare din anul 2010, potrivit celor statuate în raportul de analiză nr. 5208/06.05.2014. Sentința este definitivă prin decizia civilă nr. 2904/29.06.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2014, prin care a fost respins recursul formulat de pârâte ca nefondat. Așadar, în cadrul dosarului nr. x/2014, instanța a decis în mod definitiv faptul că este nelegală stabilirea obligației de plată a impozitului pe clădiri în raport de reevaluarea efectuată în anul 2010, fiind însă corectă raportarea părții reclamante la reevaluarea efectuată în anul 2013, reevaluare efectuată cu respectarea prevederilor pct. 122.1 din Reglementările contabile conform cu directivele europene, aprobate prin Ordinul nr. 3055/29.10.2009. Or, atât timp cât aceste aspecte atestă legalitatea reevaluării, la data de 31.12.2013 au fost soluționate cu putere de lucru judecat în cadrul dosarului nr. x/2014, nu mai pot fi repuse în discuție între părțile litigante, conform prevederilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ. Astfel instanța de fond în mod corect reține aspectele tranșate cu putere de lucru judecat de către sentința civilă nr. 3713/23.11.2016 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2014, în baza raportului de expertiză contabilă administrat. În concluzie prin menționata hotărâre judecătorească s-a reținut în mod definitiv faptul că recurenta-reclamanta a înregistrat în evidențele contabile rezultatele reevaluării, astfel că soluția instanței se impune cu putere de lucru judecat între părți, problema nemaiconstituind în prezent o chestiune litigioasă. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile formulate de recurente sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.