ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5831/2022

Ședința publică din data de 7 decembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2016, din data de 06.05.2016, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Comuna Florești, prin Primar, a solicitat:

(i) anularea Deciziei nr. 15705/16.11.2015 emisă de Comuna Florești cu privire la soluționarea contestației promovate de reclamantă;

(ii) anularea Deciziei de impunere nr. x/15.09.2015 și a înștiințării de plată nr. x/15.09.2015 emise de către Comuna Florești pentru suma totală de 1.166.570 RON;

(iii) anularea Deciziei de impunere nr. x/29.09.2015 și a înștiințării de plată nr. x/29.09.2015 emise de către Comuna Florești pentru suma totală de 1.166.570 RON;

(iii) obligarea Comunei Florești la restituirea către A. a sumei de 1.166.570 RON reprezentând diferența dintre suma de 4.716.562 RON impusă de Comuna Florești cu titlu de impozit pe clădiri aferent semestrului II al anului 2015 prin actele administrative contestate și achitate de A. și suma de 3.549.992 RON datorată în mod real de A. cu titlu de impozit pe clădiri aferent semestrului II al anului 2015, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 37 din 12 februarie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal:

(i) a admis cererea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Comuna Florești, prin primar;

(ii) a dispus anularea Deciziei nr. 15705/16.11.2015 de soluționare a contestației administrative, a Deciziei de impunere nr. x/15.09.2016, a înștiințării de plată nr. x/2015, a Deciziei de impunere nr. x/29.09.2015 și a înștiințării de plată nr. x/2015, emise de pârâta Comuna Florești;

(iii) a obligat pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 1.166.570 RON cu titlu de diferență impozit pe clădiri aferent semestrului II al anului 2015;

(iv) a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 26.518,58 RON cu titlu de cheltuieli de judecată;

Împotriva sentinței curții de apel a formulat recurs pârâta Comuna Florești, prin primar, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivare, a arătat că instanța de judecată nu putea să aibă în vedere spre soluționarea prezentului dosar concluziile unei expertize contabile în ceea ce privește evaluarea unor imobile, singura expertiză care poate fi utilă cauzei fiind doar o expertiză evaluatorie care să determine, în concret, valoarea imobilelor supuse impozitării, urmată de o expertiză contabilă pentru calcularea corectă a impozitului datorat de către intimată.

Învederează că nu poate fi câștigată prezentei cauze expertiza contabilă realizată în cadrul dosarului nr. x/2014, de vreme ce nu s-a realizat anterior o expertiză evaluatorie pentru a stabili cu exactitate valoarea bunurilor imobile supuse impozitării.

Mai mult decât atât, raportul de reevaluare întocmit la 31.12.2013, chiar dacă a fost întocmit de un expert evaluator ANEVAR, astfel cum s-a reținut în cadrul dosarului nr. x/2014, acesta echivalează cu o veritabilă expertiză extrajudiciară ce nu a fost încuviințată de către instanța de judecată, aspect care nu poate fi avut în vedere în soluționarea prezentei pricini.

Referitor la fondul cauzei, recurenta precizează că raportul de reevaluare efectuat la data de 31.12.2013 de către intimata din prezenta cauză este nelegal întocmit pentru toate motivele care succed.

Cu titlu prealabil, precizează că raportul de reevaluare efectuat la data de 31.12.2013 echivalează cu o expertiză extrajudiciară, aspect care nu poate fi avut în vedere de către instanța de judecată spre soluționarea prezentei pricini.

Totodată, în cadrul raportului de evaluare efectuat în anul 2010, intimata a evaluat imobilele proprietatea sa la valoare de 77.116.267 RON.

Cu toate acestea, în anul 2013, intimata a evaluat imobilele proprietatea sa la suma de 35.689.876,37 RON, cu mai puțin de jumătate decât valoarea estimată cu 3 ani în urmă, în condițiile în care intimata a investit în construcții, modernizarea și consolidarea imobilelor suma totală de 5.546.303,46 RON.

Pe de altă parte, raportul de reevaluare efectuat de intimată la data de 31.12.2013 cuprinde mai multe inadvertențe.

Toate aceste inadvertențe constatate în raportul de reevaluare efectuat de către intimată au condus la suspiciuni rezonabile în ceea ce privește corecta evaluare efectuată, astfel că se justifică ca raportul de evaluare să nu fie avut în vedere de către instanța de judecată în pronunțarea unei hotărâri.

Așadar, de vreme ce raportul de reevaluare întocmit arbitrar de către intimată a cuprins numeroase inadvertențe, nu s-a putut lua în considerare concluziile acestuia, singura soluție echitabilă fiind realizarea unei alte evaluări asupra imobilelor proprietatea intimatei.

II. Procedura derulată în recurs

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă A. S.A. a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, arătând că, deși recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în realitate în motivarea acestuia nu se regăsește nicio critică privind încălcarea sau aplicare greșită a vreunei norme de drept material.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, arătând că, în baza art. 431 alin. (2) C. proc. civ., prima instanță în mod corect a reținut incidența puterii de lucru judecat a Deciziei nr. 2904/29.06.2020, prin care a fost anulat Raportului de analiză nr. x/06.05.2014, care a stat la baza emiterii actelor contestate în prezenta cauză.

Excepția nulității recursului a fost examinată cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., și respinsă în ședința publică din 07.12.2022.

În faza procesuală a recursului, intimata-reclamană a depus, cu titlu de practică judiciară, decizia nr. 247/2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - SCAF într-un litigiu similar care vizează însă o perioadă diferită de cea în discuție.

III. Soluția instanței de recurs

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate a căror dezvoltare face posibilă încadrarea în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a apărărilor din întâmpinare și dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimata-reclamantă a supus controlului instanței de contencios administrativ verificarea legalității Deciziei nr. 15705/16.11.2015 de soluționare a contestației administrative și a Deciziilor de impunere nr. x/15.09.2016 și nr. y/29.09.2015 emise de Comuna Florești, emise în baza raportului de analiză nr. 5208/06.05.2014, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei impozit pe clădiri aferent semestrului II al anului 2015.

Înalta Curte are în vedere, în acord cu instanța de fond, conform prevederilor art. 435 C. proc. civ., aspectele dezlegate cu putere de lucru judecat prin sentința nr. 3713/23.11.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2014, prin care a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâtele Primăria Comunei Florești prin primar și Comuna Florești prin primar, în sensul că au fost anulate decizia nr. 8167/03.07.2014, raportul de analiză nr. 5208/06.05.2014 și înștiințarea de plată nr. x/15.05.2014 privind impozitul pe clădiri de 2.423.105 RON.

Deși în dosarul nr. x/2014 este în discuție legalitatea modalității de determinare a impozitului pe clădiri pentru anul 2014, în timp ce în prezentul dosar legalitatea modalității de determinare a impozitului pe clădiri pentru semestrului II al anului 2015, sunt incidente dezlegările date prin menționata hotărâre judecătorească deoarece, în esență, aceeași problemă de drept este dedusă judecății în ambele cauze, și anume, legalitatea soluției autorității pârâte de a înlătura ca nevalabil raportul de evaluare din anul 2013, valorificând în schimb raportul de evaluare din anul 2010, potrivit celor statuate în raportul de analiză nr. 5208/06.05.2014.

Sentința este definitivă prin decizia nr. 2904/29.06.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2014, prin care a fost respins recursul formulat de pârâte, ca nefondat.

Așadar, în cadrul dosarului nr. x/2014, instanța a decis în mod definitiv faptul că este nelegală stabilirea obligației de plată a impozitului pe clădiri în raport de reevaluarea efectuată în anul 2010, fiind însă corectă raportarea părții reclamante la reevaluarea efectuată în anul 2013, reevaluare efectuată cu respectarea prevederilor pct. 122.1 din Reglementările contabile conform cu directivele europene, aprobate prin Ordinul nr. 3055/29.10.2009.

Prin cererea de recurs se constată că recurenta-pârâtă reiterează susținerile cu privire la nelegalitatea reevaluării efectuate de intimata-reclamantă în anul 2013, solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea efectuării unui nou raport de evaluare.

Or, atâta timp cât acest aspect a fost soluționat cu putere de lucru judecat prin Decizia nr. 2904/29.06.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție din dosarul nr. x/2014, nu mai poate fi repus în discuție între părțile litigante, conform art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit căruia oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

Recurentul-pârât ignoră efectele puterii de lucru judecat care se manifestă și prin efectul pozitiv al celor hotărâte, atunci când scopul final urmărit printr-un demers judiciar se află în strânsă interdependență cu anumite elemente tranșate definitiv în litigiul anterior.

În aceste coordonate, Înalta Curte constată, în acord cu intimata-reclamantă, că soluția din prezentul dosar nu se poate îndepărta de cele redate în precedent, pentru că se opune efectul pozitiv al lucrului judecat, ceea ce asigură nevoia de ordine și stabilitate juridică, precum și evitarea adoptării unor concluzii diferite la aceleași premise factuale.

În plus, CEDO a statuat printr-o bogată jurisprudență că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 par. I din Convenția Europeană trebuie interpretat prin prisma preeminenței dreptului și a principiului securității juridice, astfel încât constatările de fapt și problemele de drept tranșate printr-o hotărâre judecătorească să nu fie contrazise prin alta (e.g. în cauza Amurăriței c.României, ori în cauza Gjonbocari și alții c.Albaniei).

Prin urmare, având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței, potrivit art. 488 alin. (8) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Comuna Florești, prin primar împotriva sentinței nr. 37 din 12 februarie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 decembrie 2022.