ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 684/2022

HOTĂRÂRE

30.03.2022

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 684/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 30 martie 2022

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX a contencios administrativ și fiscal la data de 08.04.2021, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială a Comunei Hudești a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației: anularea actului administrativ prin care a fost soluționată plângerea prealabilă, respectiv răspunsul având numărul de înregistrare x/25.01.2021, emis de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației; anularea actului administrativ reprezentat de Decizia/Notificarea nr. x din data de 04.12.2020, privind denunțarea unilaterală a contractului de finanțare nr. x/05.11.2019 și obligarea pârâtului la executarea obligațiilor contractuale; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. În subsidiar, a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 23.503.563,64 RON reprezentând contravaloarea prestațiilor care fac obiectul contractului de finanțare nr. x/05.11.2019 executate sau în curs de executare, în conformitate cu prevederile art. 1276 alin. (2) C. civ., suma urmând a fi indexată cu indicele de inflație și dobânda legală, începând cu data scadenței până la data plății efective; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 1170, art. 1270, art. 1276 alin. (1) și (2), art. 1321, art. 1350, art. 1516, art. 1527, art. 1535 C. civ., art. 2 și 3 din Ordonanța 13/2011.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competență

Prin sentința nr. 1549/02.11.2021, Curtea de Apel București, secția a IX a contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

A reținut instanța că obiectul cauzei deduse judecății privește în principal anularea Notificării nr. x din 04.12.2020 emisă de pârâtul MLPDA, privind denunțarea unilaterală a contractului de finanțare nr. x/5.11.2019 și obligarea pârâtului la executarea obligațiilor contractuale.

Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "Instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ. Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun."

Raportul juridic dedus judecății nu este unul de contencios administrativ, căci nu vizează cenzurarea vreunui act administrativ tipic sau atipic (refuz nejustificat de soluționare a uni cereri) al pârâtului MLPDA, notificarea dedusă judecății nefiind emisă "în regim de putere publică", conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 4554/2004, ci constituie un act în legătură cu executarea contractului.

Actul dedus judecății este emis în aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (2) din contractul de finanțare sus-menționat, care prevăd că: "Finanțatorul își rezervă dreptul de a modifica în mod unilateral prezentul contract de finanțare în cazul apariției unor reglementări legale cu incidență asupra contractului."

Așadar, litigiul decurge din executarea contractului administrativ încheiat de părți, astfel că devine incidentă teza a II-a a art. 8 alin. (2) din Legea 554/2004, care statuează dincolo de orice echivoc asupra competenței de soluționare a instanțelor civile.

Raportat la valoarea litigiului dedus judecății, s-a reținut competența tribunalului, conform dispozițiilor art. 94 pct. 1 lit. k) și art. 95 C. proc. civ., iar din punct de vedere teritorial s-a reținut că pârâtul își are sediul în raza de competență a Tribunalului București.

Prin încheierea din 10.02.2020, Tribunalul București, secția a IV a civilă, a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel București, secția a IX a contencios administrativ și fiscal, a constatat conflictul negativ și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A reținut instanța că prin notificarea din data de 04.12.2020 s-a comunicat reclamantei UAT Comuna Hudești denunțarea unilaterală a contractului de finanțare nr. x/5.11.2019 în termen de 5 zile calendaristice de la data primiri notificării, având în vedere că potrivit art. XX alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2020, începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ nu se mai acordă împrumuturi din Fondul de Dezvoltare și Investiții .Reclamanta a solicitat prin adresa înregistrată la pârâtă cu nr. x/01.02.2021, revocarea acestei notificări, în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004. Instituția pârâtă a răspuns prin adresa cu nr. x/25.02.2021 în sensul că prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 1/2000, Ministerul Finanțelor nu mai acordă împrumuturi din disponibilitățile contului curent general al Trezoreriei Statului pentru alimentarea Fondului de Dezvoltare și Investiții. Se arată că o astfel de modificare este permisă de art. 11 alin. (2) din contractul de finanțare în condițiile apariției unor reglementări legale cu incidență asupra contractului.

Tribunalul a apreciat că, deși adresa de denunțare unilaterală a fost emisă de către pârâtă în executarea contractului de finanțare, raportat la motivele care au determinat această denunțare, respectiv intervenirea unui act normativ care a sistat acordarea de împrumuturi din fonduri guvernamentale, revine instanței specializate de contencios administrativ competența de soluționare a acestei cauze.

Astfel cum s-a exprimat doctrina juridică, dreptul de denunțare unilaterală trebuie deosebit de rezilierea contractului pentru neexecutarea obligațiilor, în cel dintâi caz denunțarea unilaterală putând opera independent de existența vreunei culpe a contractantului în executarea obligațiilor contractuale.

Există situații când interesul public poate impune denunțarea unilaterală a contractului administrativ de către autoritatea publică contractantă. Astfel, în cauza de față s-a decis prin act normativ sistarea acordării de împrumuturi din disponibilitățile contului curent general al Trezoreriei Statului pentru alimentarea Fondului de Dezvoltare și Investiții, ceea ce a determinat denunțarea unilaterală a contractului de finanțare de către pârâtă.

Reclamanta a solicitat în baza Legii nr. 554/2004 anularea actului administrativ prin care a fost soluționată plângerea prealabilă, respectiv răspunsul având numărul de înregistrare x/25.01.2021, emis de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, dar și anularea actului administrativ reprezentat de Decizia/Notificarea nr. x din data de 04.12.2020 privind denunțarea unilaterală a contractului de finanțare nr. x/05.11.2019 și obligarea pârâtului la executarea obligațiilor contractuale.

Tribunalul a apreciat că notificarea de denunțare unilaterală a fost emisă de către pârâtă în "regim de putere publică", în baza unui act normativ intrat în vigoare după momentul semnării contractului de finanțare, nefiind vorba de un raport juridic civil, în care părțile acționează pe poziții de egalitate, iar obligațiile părților sunt interdependente și reciproce.

Chiar dacă potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor de drept comun, față de obiectul și motivele de fapt și de drept ale acțiunii nu se poate aprecia că este vorba de un litigiu de drept comun.

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Litigiile (...) privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Potrivit alin. (3) teza 2 al aceluiași articol, reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele argumente:

Obiectul principal al cauzei este reprezentat de solicitarea reclamantei UAT Hudești, de anulare a actului administrativ reprezentat de răspunsul nr. x/25.02.2021 (emis de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației) la plângerea prealabilă formulată de UAT Hudești prin care aceasta a solicitat revocarea/anularea notificării cu nr. x/160/04.12.2020 (emisă tot de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației), privind denunțarea unilaterală a contractului de finanțare nr. x/05.11.2019, cu consecința repunerii părților în situația anterioară.

Problema de drept care a generat declinarea reciprocă de competență este reprezentată de faptul dacă prezentul litigiu decurge din executarea contractului administrativ, caz în care sunt incidente dispozițiile art. 8 alin. (2) teza a II a din Legea nr. 554/2004 care reglementează, în această situație, competența de soluționare a instanței civile, sau decurge dintr-un raport juridic administrativ, desfășurat într-un regim de putere publică, care atrage, în mod evident, o competență specifică instanței de drept administrativ.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 "Instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ. Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun".

Este de observat însă că teza a II a a textului legal, de care s-a prevalat una dintre instanțele aflate în conflict negativ, nu este incidentă cauzei pendinte, în care nu se pune problema executării contractului administrativ (contractul de finanțare nr. x/05.11.2019, în raport de care s-a formulat denunțarea uniltaterală), ci se deduce judecății o situație caracteristică modificării acestuia, aspect care rezultă din însuși conținutul contractului administrativ în discuție.

Astfel, art. 11 din contractul de finanțare nr. x/05.11.2019, intitulat "Modificarea, completarea, încetarea contractului de finanțare și restituirea finanțării acordate", prevede, la alin. (2), că "Finanțatorul își rezervă dreptul de a modifica în mod unilateral prezentul contract de finanțare în cazul apariției unor reglementări legale cu incidență asupra contractului".

Or, în speță, denunțarea contractului de finanțare (în cadrul căreia s-a procedat la emiterea notificării privind denunțarea, s-a formulat plângere împotriva acestei notificări, s-a primit un răspuns la plângere, a cărui anulare a fost solicitată instanței), a fost determinată de apariția unei reglementări legale cu incidență asupra contractului, așa cum prevăd dispozițiile art. 11 alin. (2) din contract. În acest sens, prin răspunsul nr. x/25.02.2021, emis de instituția pârâtă, s-a învederat că, prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 1/2000, Ministerul Finanțelor nu mai acordă împrumuturi din disponibilitățile contului curent general al Trezoreriei Statului pentru alimentarea Fondului de Dezvoltare și Investiții.

Ca atare, măsura denunțării pe cale unilaterală a contractului de finanțare își are izvorul în dispozițiile contractuale ce reglementează modificarea, completarea, încetarea contractului (iar nu și executarea), dispoziții ce consacră finanțatorului o astfel de posibilitate de modificare, pe cale unilaterală, a contractului, într-o situație expres determinată (anumite modificări legislative cu impact asupra contractului de finanțare).

În atare situație, cum aspectele care țin de modificarea contractului sunt guvernate și supuse acelorași reguli care reglementează încheierea contractelor (principiul simetriei formelor), se înțelege că litigiile privitoare la condițiile intervenirii acestora intră în competența instanțelor ce judecă litigiile referitoare la încheierea contractelor administrative, instanțe care sunt, în baza art. 8 alin. (2) teza I din Legea nr. 554/2004, cele de contencios administrativ.

În concret, notificarea de denunțare unilaterală a fost emisă în regim de putere publică, în baza unui act normativ ce a intrat în vigoare ulterior semnării contractului de finanțare, în aplicarea prerogativei pe care finanțatorul o avea stipulată în contract, nefiind vorba de o executare contractuală, ci de o modificare intervenită în derularea unor raporturi juridice de drept administrativ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabilit competența de soluționare în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.