ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 794/2016

Ședința publică din data de 23 martie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 03.05.2018 sub nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite și Direcția Națională de Probațiune, în calitate de ordonator terțiar de credite, a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună:

- începând cu data de 09.04.2015, pentru sume rezultate din aplicarea valorii de referință sectorială de 405 RON;

- începând cu data de 01.12.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de 445 RON (VRS 405 RON, majorată cu un procent de 10%) până la 31 decembrie 2017;

- să se aplice majorarea salarială de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 începând cu luna ianuarie 2018 față de salariul corect calculat pentru luna decembrie 2017, respectiv cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 445 RON și în acord cu indicațiile emise în recomandarea Ministerului Muncii și Justiției Sociale ca urmare a dialogului purtat cu categoriile profesionale din familia ocupațională de funcții bugetare Justiție;

- să se aplice sporurile stabilite pentru categoria profesională a personalului de probațiune, în acord cu aceeași recomandare, și prin raportare la un salariu calculat corect pentru luna decembrie 2017, în procentul și în condițiile indicate în cadrul aceleiași recomandări, după cum urmează:

- cuantumul brut al sporurilor raportate la salariul stabilit pentru luna decembrie 2017 se majorează cu 25% rezultând cuantumul sporurilor pentru luna ianuarie 2018;

- sporurile de 15% din salariul de bază - spor pentru condiții de muncă grele, prevăzut în art. 4 alin 1 din Legea 153/2017; 25% din salariul de bază - spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 5 al aceleiași legi; 5% din salariul de bază -pentru păstrarea confidențialității, prevăzut de art. 5 din lege, chiar dacă vor fi plafonate la maximul de 30% în acord cu dispozițiile normative, să fie calculate șl aplicate în mod individual șl progresiv, în raport cu clasele de salarizare, nu cumulat.

La data de 04.10.2018, reclamanta, în temeiul dispozițiile art. 204 C. proc. civ., a formulat cerere de modificare a cererii introductive în sensul că modifică primul petit din cererea introductivă, după cum urmează: "Obligarea Ministerului Justiției și a Direcției Naționale de Probațiune, în calitate de angajator și ordonator terțiar de credite, la emiterea OMJ - ului individual prin care să îi recunoască si stabilească un salariu corect ce conține VRS 463,5 RON (conform OMJ nr. 2883/C/2018);

"obligare a Ministerului Justiției (în calitate de ordonator principal de credite) să aloce Direcției Naționale de Probațiune (în calitate de ordonator secundar de credite) a sumelor necesare plății drepturilor salariale restante, în conformitate cu dispozițiile noilor ordine ce au fost emise, respectiv OMJ nr. 2883/C/2018 (prin care se recunoaște VRS 463,5 RON) și OMJ nr. 3996/C/2018 (prin care i se acordă un cuantum total al sporurilor de 30% începând din ianuarie 2018), precum și a dobânzilor legale și a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflației".

1

din Ordonanța Guvernului Nr. 13 din 24 august 2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 2307 pronunțată în data de 23 septembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

"Admite, în parte, acțiunea modificată la data de 04.10.2018 formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și DIRECȚIA NAȚIONALĂ DE PROBAȚIUNE.

Obligă pârâții la emiterea ordinului individual prin care să se stabilească, pentru reclamantă, drepturile salariale raportate la valoarea de referință sectorială de 463,5 RON, conform OMJ nr. 2883/C/2018.

Obligă pârâta Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018 și nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective.

Respinge capetele de cerere privind anularea parțială a Ordinelor MJ nr. 542/C/05.02.2018 și nr. 603/C/08.02.2018, în ceea ce privește modul de stabilire a indemnizațiilor lunare, inclusiv a sporurilor cuvenite, ca rămase fără obiect.

Respinge, în rest, acțiunea, ca neîntemeiată."

Cererile de recurs

Împotriva sentinței nr. 2307 din data de 23 septembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au exercitate calea de atac a recursului ambele autorități publice pârâte, respectiv Direcția Națională de Probațiune și Ministerul Justiției.

Prin cererea sa, recurentul Ministerul Justiției, fără a încadra expres criticile sale în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute strict și limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței atacate, în sensul respingerea acțiunii, ca rămasă fără obiect.

A susținut în esență recurentul - pârât că, la acest moment, pretențiile au fost satisfăcute și, ca urmare, acțiunea reclamantei a rămas fără obiect, având în vedere ca, la data de 30.08.2018, ministrul justiției a emis Ordinul nr. 3396/C/2018, anexa 133, privitoare la intimata A., emis în aplicare OMJ nr. 2883/C/2018.

OMJ nr. 2883/C/2018 a fost emis în baza dispozițiilor Legii - cadru nr. 284/2010 privii salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice; cu modificările și completării) ulterioare, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizare personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domenii cheltuielilor publice, aprobată, cu modificări și completări prin Lege nr. 71/2015, au Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit dia fonduri publice în anul 2016, a dispozițiilor art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privira organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare și al? prevederilor art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ținând seama de Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale precum și Ordinul nr. 75 din 15.03.2018 emis de Președintele înaltei Curți de Casație și Justiție, din care rezultă că judecătorii, magistrații - asistenți, personalul auxiliar de specialitate și personalul conex din cadrul instanței supreme sunt salarizați, pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, prin acordarea valorii de referință sectorială (VRS) de 421,36 tei, respectiv VRS 405 RON, la care se adaugă 4%; procent prevăzut de Ordonanța Guvernului nr. x privind creșterile salariale aplicabile judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiție{ pentru anul 2008 și, pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, prin acordarea unei VRS dfc 463,5 RON, respectiv VRS 405 RON la care se adaugă 4%, procent prevăzut de Ordonanța Guvernului nr. 13/2008 și 10%, procent prevăzut de Legea nr. 293/2015.

Astfel, art. "1 alin. (1) din OMJ nr. 2066/2018 prevede că, în perioada 9.04.2015 - 30.11.2015, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară stabilite prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON.

Totodată, alin. (2) al art. 1 prevede că, în perioada 1.12.2015 - 31.12.2017, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenți judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită prin raportortare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON.

În același timp, alin. (3), prevede ca, începând cu 1.01.2018, în aplicarea Legii cadru ni 153/2017, drepturile salariale pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor,tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari se recalculează, având vedere cele menționate la alin. (2).

Având în vedere că prin OMJ nr. 3396/C/2018/2018, anexa 133, intimatei-redamam A. i-au fost acordate drepturile salariate solicitate și chiar mai mult pr aplicarea unei valori de referință sectorială de 463,5 RON, solicităm admiterea recursului respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect.

Pe de alta parte, prin art. 3 din OMJ nr. 3396/C/2018 s-au stabilit următoarele:

"Sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care poate benefici personalul de probațiune menționat în Anexele la prezentul ordin, căruia i s-au stabili drepturile salariate potrivit Anexei nr. Vdin Legea cadru nr. 153/2017, se va acorda ulteric parcurgerii procedurilor tegate, cu respectarea imperativului încadrării în limita de 30! stabilită prin art. 25 din Legea - cadru nr. 153/2017, mărimea procentuală a celorlalt sporuri urmând a fi modificată în mod corespunzător, cu încadrarea în limita maxim prevăzută de lege pentru fiecare dintre acestea."

La art. 4 din OMJ nr. 2883/C/2018 se prevede că plata drepturilor salariale stabilite potrivi art. 1 se realizează începând cu luna august 2018 pentru drepturile aferente lunii iulie 2018 iar pentru perioada 9.04.2015-30.06.2018, plata se va face după asigurarea fondurilo necesare în bugetul Direcției Naționale de Probațiune.

Demersurile Ministerului Justiției în vederea îndeplinirii obligațiilor ce cad în sarcina sa conform competențelor legale s-au concretizat prin adoptarea de către Guvernul Românie a O.U.G. nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției, publicată în Monitorul Oficial nr. 106 dir 12.02.2019.

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 3/2019 "Plata sumelor reprezentând drepturi de natura salariata restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției prevăzut la art. 2 prin acte administrative ale ordonatorilor de credite aferente perioadei 9 aprilie 2015-30 iunie 2018 se va realiza după cum urmează:

în anul 2019 se plătește 5% din totalul sumei cuvenite;

în anul 2020 se plătește 10% din totalul sumei cuvenite;

în anul 2021 se plătește 25% din totalul sumei cuvenite;

în anul 2022 se plătește 25% din totalul sumei cuvenite;

în anul 2023 se plătește 35% din totalul sumei cuvenite".

Potrivit dispozițiilor alin. (2) și (3), sumele vor fi actualizate cu indicele de inflație, precum și dobânda legală.

Așadar, ținând cont de faptul că pârâtul Ministerul Justiției și-a îndeplinit obligațiile legale și a emis în favoarea intimatei-reclamante A. (n.n. Anexa nr. 133 la OMJ nr. 3396/C/2018) un nou ordin de salarizare în vederea acordării indemnizației de încadrare și sporurilor, la nivelul solicitat prin acțiune, solicită a se constata ca fiind satisfăcute pretențiile solicitate de aceasta și, pe cale de consecință a se admite recursul, a se casa sentința atacată, respingându-se acțiunea, ca rămasă fără obiect.

La rândul său, recurenta Direcția Națională de Probațiune, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare acesteia, respectiv casarea în parte a sentinței și pe fond

a) respingerea, ca rămas fără obiect, a capătului de cerere privind obligarea pârâților la emiterea ordinului individual de stabilire a drepturilor salariale cu luarea în considerare a VRS 463,5 RON în baza O.M.J. nr. 2883/C/19.07.2018;

b) respingerea, ca rămas fără obiect, a capătului de cerere privind de obligarea Direcției Naționale de Probațiune la plata diferenței dintre sumele stabilite prin O.M.J. nr. 603/C/2018 și respectiv cele acordate prin O.M.J. nr. 3396/C/2018;

c) respingerea, ca neîntemeiat, a capătului de cerere privind obligarea Direcției Naționale de Probațiune la actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate în temeiul OMJ nr. 3396/C/2018, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe;

d) respingerea, ca rămas fără obiect, a capătului de cerere privind de obligarea Direcției Naționale de Probațiune la plata diferenței dintre sumele stabilite reclamantei prin O.M.J. nr. 542/C/2018 și cele stabilite prin O.M.J. nr. 2883/C/2018, respectiv actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate si plata dobânzilor legale, în ceea ce privește sumele datorate pentru anul 2019, conform O.U.G. nr. 3/2019;

e) respingerea, ca prematur introdus, a capătului de cerere privind de obligarea Direcției Naționale de Probațiune la plata diferenței dintre sumele stabilite reclamantei prin O.M.J. nr. 542/C/2018 și cele stabilite prin O.M.J. nr. 2883/C/2018, respectiv actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate și plata dobânzilor legale, în ceea ce privește sumele datorate pentru pentru anii 2020-2023, conform O.U.G. nr. 3/2019.

Recurenta a arătat că au fost emise următoarele acte administrative:

• OMJ nr. 2883/C/19.07.2018, prin care a fost modificat OMJ nr. 542/C/2018 fiind acordate valori de referință sectoriale mai mari decât cele solicitate prin cererea de chemare în judecată;

• OMJ nr. 3396/C/30.08.2018 prin care a fost modificat OMJ nr. 603/C/2018 în sensul solicitat prin cererea de chemare în judecată și a căruia anulare/rectificare s-a cerut prin cererea de chemare în judecată.

• OMJ nr. 4820/C/27.11.2018, privind modificarea drepturilor salariale cu luarea în considerare a VRS 463,5 RON, emis în baza OMJ nr. 2883/C/19.07.2018.

Recurenta a precizat că în luna septembrie 2018 a fost deja efectuată pentru reclamantă plata diferenței dintre drepturile salariale cuvenite potrivit OMJ nr. 3396/C/2018, de modificare a OMJ nr. 603/C/2018 și cele încasate, iar în ceea ce privește plata drepturilor salariale în temeiul OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 s-a arătat că sunt aplicabile dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției, conform cărora "(1) Plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției prevăzut la art. 2 prin acte administrative ale ordonatorilor de credite aferente perioadei 9 aprilie 2015-30 iunie 2018 se va realiza după cum urmează:

a) în anul 2019 se plătește 5% din totalul sumei cuvenite . . . . . . . . . .

(2) Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică.

(3) La sumele actualizate în condițiile alin. (2) se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale".

În temeiul acestor dispoziții legale a fost achitat procentul de 5% din totalul sumei cuvenite, actualizarea cu rata inflației, precum și dobânzile aferente drepturilor bănești, conform O.U.G. nr. 3/2019.

Recurenta a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. coroborat cu art. 9 alin. (2) și art. 22 pct. 6 C. proc. civ., referitor la soluția instanței de obligare a Direcției Naționale de Probațiune la plata diferenței dintre sumele stabilite reclamantei prin O.M.J. nr. 603/C/2018 și sumele stabilite reclamantei prin O.M.J. nr. 3396/C/2018, susținând că instanța a depășit limitele învestirii.

Astfel, motivul de casare invocat prevede că "Prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității", iar recurenta a susținut că dreptul fiind deja acordat de către pârâții DNP și MJ, instanța nu a avut posibilitatea efectuării unei cercetări a fondului dreptului, motiv pentru care a dispus respingerea ca fiind rămasă fără obiect a solicitării, astfel cum rezultă din dispozitivul sentinței recurate.

Potrivit art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, iar potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii.

În consecință, soluția primei instanțe de obligare a pârâtei Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 3396/C/2018 este nelegală, fiind dată cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv a principiilor fundamentale ale procesului civil enunțate de art. 9 alin. (2) și art. 22 pct. 6 C. proc. civ. (principiul disponibilității și limitele învestirii instanței), întrucât a se putea pronunța asupra acordării acestor drepturi, era necesar să fi analizat legalitatea OMJ nr. 3396/C/2018, condiție care nu este îndeplinită întrucât instanța a fost învestită cu anularea OMJ nr. 603/C/2018.

În concluzie, recurenta solicită să se constate că instanța de fond a depășit limitele învestirii fiind incident cazul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Recurenta a invocat și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în conformitate cu care "Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

În susținerea acestui motiv, recurenta a arătat că soluția primei instanțe, de obligare a pârâtei Direcția Națională de Probațiune "la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ (...) nr. 3396/C/2018" este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

S-a arătat că în conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. (1) teza finală din acest act normativ, premisa necesară analizării cererii în contencios administrativ este existența unui refuz nejustificat de soluționare a unei cereri.

Or, această condiție nu este îndeplinită în cauză, întrucât ordonatorul principal de credite a asigurat fondurile necesare în bugetul Direcției Naționale de Probațiune (astfel cum a fost stabilit prin art. 4 din OMJ nr. 3396/C/2018 care face trimitere la art. 4 din OMJ nr. 2883/C/2018) și în luna septembrie 2018 au fost achitate drepturile salariale acordate intimatei-reclamante prin acest act administrativ.

Prin urmare, recurenta a susținut că nu poate fi reținută existența unui refuz nejustificat din partea recurentei-pârâte de a soluționa o cerere, în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, atât timp cât acest capăt de cerere era rămas fără obiect la data pronunțării sentinței recurate.

De asemenea, referitor la soluția instanței de obligare a Direcției Naționale de Probațiune la plata diferenței dintre sumele stabilite reclamantei prin O.M.J. nr. 542/C/2018 și sumele stabilite reclamantei prin O.M.J. nr. 2883/C/2018 recurenta precizează că:

"Prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității" (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. coroborat cu art. 9 alin. (2) și art. 22 pct. 6 C. proc. civ.)

Potrivit art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, iar potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii.

Raportat la aceste dispoziții legale, solicită să se constate că soluția primei instanțe, de obligare a pârâtei Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 3996/C/2018 este nelegală, fiind dată cu încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil enunțate de art. 9 alin. (2) și art. 22 pct. 6 C. proc. civ., respectiv cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (principiul disponibilității și limitele învestirii instanței), întrucât pentru a se putea pronunța asupra acordării acestor drepturi, era necesar ca instanța de fond să fi analizat legalitatea OMJ nr. 3396/C/2018, condiție care nu este îndeplinită în cauză, întrucât instanța a fost învestită cu anularea (rectificarea) OMJ nr. 603/C/2018.

Recurenta a arătat că soluția primei instanțe, de obligare a pârâtei Direcția Națională de Probațiune la plata către reclamantă a sumelor reprezentând diferențe salariale cuvenite ca urmare a emiterii Ordinului MJ nr. 3396/C/2018 este nelegală, fiind pronunțată și cu aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile, respectiv art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004.

S-a arătat că premisa necesară analizării cererii în contencios administrativ este existența unui "refuz nejustificat" de soluționare a unei cereri, iar, în cauza de față, această condiție nu este îndeplinită, întrucât ordonatorul principal de credite a asigurat fondurile necesare în bugetul Direcției Naționale de probațiune și în luna septembrie 2018 au fost achitate drepturile salariale acordate intimatei - reclamante.

Cu privire la soluția instanței de obligare la actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate în temeiul OMJ nr. 3396/C/2018, precum și la plata dobânzii legale aferente, recurenta a susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.)

Având în vedere soluția instanței de fond de obligare a Direcției Naționale de Probațiune la actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate, respectiv la plata dobânzilor legale în temeiul OMJ nr. 3396/C/2018 de modificare a OMJ nr. 603/C/2018, recurenta a invocat motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu motivarea că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor legale privind condițile răspunderii civile a Direcției Naționale de Probațiune pentru repararea pagubei.

Dreptul comun în materia răspunderii civile a autorității publice îl constituie C. civ., care în art. 1357 alin. (1) prevede următoarele:

"Condițiile răspunderii (1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare".

Dispozițiile speciale în ceea ce privește condițiile răspunderii autorității publice se regăsesc în Legea nr. 554/2004, care la art. 2 alin. (1) lit. i) definește noțiunea de refuz nejustificat ca fiind "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane".

De asemenea, art. 2 alin. (1) lit. n) din aceeași lege, definește noțiunea de exces de putere ca fiind "exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor".

Raportat la prevederile art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, condițiile răspunderii autorității administrative pentru repararea pagubei, sunt următoarele:

- să existe un drept subiectiv al persoanei care se pretinde vătămată;

- să existe o faptă ilicită a autorității administrative constând în refuzul nejustificat de soluționare a unei cererii referitoare la dreptul subiectiv al persoanei care se pretinde vătămată;

- să existe prejudiciul pretins;

- să existe legătura de cauzalitate între prejudiciul pretins și fapta autorității.

Recurenta a arătat că în mod greșit instanța de fond a apreciat că sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile și a obligat recurenta-pârâtă Direcția Națională de Probațiune la actualizarea cu indicele de inflație la data plății a sumelor datorate, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe.

Cu privire la acest aspect, recurenta a susținut că hotărârea a fost dată și cu aplicarea greșită a normelor de drept material invocate de către instanța de fond (art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din C. civ. din 2009), respectiv cu încălcarea dispozițiilor art. 1357 alin. (1) C. civ., întrucât nu sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile ca urmare a recunoașterii de către pârâți a pretențiilor reclamantului, conform OMJ nr. 2883/C/2018, respectiv OMJ nr. 3396/C/2018.

În acest sens, recurenta subliniază că, începând cu data de 01.01.2018, data de la care produce efecte OMJ nr. 3396/C/2018, nu a existat o obligație legală a pârâților în sensul acordării sporurilor în procent maxim, respectiv în procent total de aproape 30% din salariul de bază (așa cum s-a dispus prin OMJ nr. 3396/C/2018 de modificare a OMJ nr. 603/C/2018) și prin urmare lipsește elementul esențial al răspunderii civile, respectiv existența unei fapte ilicite.

Astfel cum am arătat mai sus, OMJ nr. 603/C/2018 a fost modificat prin OMJ nr. 3396/C din 30.08.2018, iar suma sporurilor de care beneficiază intimata-reclamantă a fost stabilită în procent total de aproape 30% din salariul de bază, în vederea respectării dispozițiilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 potrivit căruia "Limitarea sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor și a altor drepturi (1) Suma sporurilor (...) acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz".

În ceea ce privește acordarea sporurilor potrivit OMJ nr. 3396/C/2018, recurenta a arătat caracterul de oportunitate al acestei decizii instituționale, având în vedere că în conformitate cu art. 5 din Capitolul VIII al Anexei V - Familia Ocupaționată de funcții bugetare "Justiție" și Curtea Constituțională din Legea - cadru nr. 153/2017, sporurile care i se cuvin intim atei-reclamante, potrivit legii, nu sunt de 25%, respectiv de 5%, existând posibilitatea ca acestea să fie stabilite și în procent mai mic, întrucât sunt "până la 25%", respectiv "până la 5%". după cum urmează:

"(...) personalul de probațiune beneficiază și de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar (...)".

Prin urmare, recurenta a susținut că în mod greșit a dispus instanța de fond actualizarea drepturilor salariale cu rata inflației, care, deși reprezintă valoarea reală a acestora la data efectuării plății, neexistând o obligație legală în sensul acordării la nivel maxim a procentelor mai sus menționate, nu se justifică suportarea de către ordonatorii de credite a efectelor devalorizării monedei, mai ales că actualizarea cu rata inflației are caracterul unor daune compensatorii.

În mod similar, recurenta a susținut că soluția instanței privind obligarea DNP la plata dobânzilor legale este criticabilă având în vedere că dobînda reprezintă o sancțiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obligației de plată. Or, așa cum a arătat, dat fiind caracterul de oportunitate al acordării sporurilor în procentul solicitat, în lipsa unei obligații legale în acest sens, nu putem vorbi de o neexecutare a acesteia, motiv pentru care solicită să se constate că nu se justifică nici plata acestora.

În concluzie, recurenta a susținut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material privind condițiile răspunderii civile și pe cale de consecință nu se justifică actualizarea sumelor acordate prin OMJ nr. 3396/C/2018 cu rata inflației și nici plata dobânzilor legale, fiind incident cazul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză

Intimata - reclamantă A. a formulat întâmpinare doar cu privire la recursul promovat de recurenta Direcția Națională de Probațiune, solicitând, în temeiul art. 483 alin. (2), coroborat cu art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în principal, respingerea recursului, ca inadmisibil, pe considerentul că hotărârea instanței de fond este definitivă și, în subsidiar, în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. anularea recursului, pe considerentul că motivele invocate de recurentă nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În temeiul art. 496 alin. (1) și 493 alin. (3) C. proc. civ. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat/vădit nefondat.

Răspunsurile la întâmpinări

Deși întâmpinarea intimatei - reclamante A. a fost comunicată ambilor recurenți în termenul legal, niciuna dintre părți nu a combătut apărările părții oponente în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispozițiile art. 471

1

alin. (4) din C. proc. civ., incidente și în cazul recursului, conform art. 490 C. proc. civ.

Procedura de soluționare a recursurilor

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 06.02.2020, a fost fixat primul termen pentru judecata celor două recursuri la data de 23.03.2022, în ședință publică, cu citarea părților, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reținând cauza spre soluționare pe fondul recursurilor ce fac obiectul pricinii deduse judecății.

Alte aspecte procesuale

La data de 05.03.2021 recurenta - pârâtă Direcția Națională de Probațiune a solicitat respingerea, ca rămas fără obiect, a capătului de cerere privind plata diferențelor salariale acordate în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018, respectiv cele accesorii privind actualizarea cu rata inflației a sumelor cuvenite și plata dobânzii legale, arătând că diferențele restante pentru perioada 01.01.2018 - 30.06.2018 au fost achitate integral la data de 10.09.2018, iar pentru luna iulie 2018 și în continuare, drepturile salariale au fost achitate lunar, la data plății salariului.

Astfel, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanțe și rejudecând, să se constate că a rămas fără obiect capătul de cerere privind plata diferențelor de drepturi acordate în temeiul OMJ nr. 3396/C/2018 și a se respinge, ca neîntemeiate, capetele de cerere accesorii privind actualizarea cu rata inflației și plata dobânzii legale.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate și a apărărilor, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse, în considerarea argumentelor în continuare arătate:

Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepțiile inadmisibilității și nulității recursului invocate de intimata-reclamantă cu privire la recursul promovat de recurenta Direcția Națională de Probațiune, Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate și urmează să le respingă.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității recursului, invocată pe motiv că acesta este exercitat împotriva unei hotărâri definitive pronunțate în soluționarea unui conflict de muncă, Înalta Curte reține că sentința civilă recurată este pronunțată în soluționarea unei acțiuni în contencios administrativ, fiind supusă căii de atac a recursului prevăzute de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește excepția nulității, Înalta Curte constată că motivele de nelegalitate invocate de recurentă pot fi circumscrise motivelor de casare invocate expres de aceasta, respectiv cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat rectificarea ordinului de salarizare a acesteia în sensul stabilirii drepturilor salariale cuvenite prin aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, obligarea la plata diferențelor de drepturi actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., invocat de recurenta Direcția Națională de Probațiune, Înalta Curte apreciază că nu poate fi primit.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralității, al publicității ședințelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părții pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) și art. 338 din C. proc. civ. încălcarea dreptului de apărare dacă instanța a admis apelul și s-a pronunțat și asupra fondului, fără ca părțile să fi pus concluzii și asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialității și al nemijlocirii prin pronunțarea soluției în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului și nu au fost puse în dezbaterea părților; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 din C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greșită a unor texte de lege.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurenta invocă faptul că prima instanță în mod greșit a dispus obligarea acesteia la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinului nr. 2883/C/2018, respectiv nr. 3396/C/2018, întrucât era necesar ca instanța să analizeze fondul cauzei, condiție ce nu este îndeplinită în cauză.

Or, chiar prin ordinele invocate s-au stabilit diferențele salariale datorate, potrivit solicitării reclamantei, iar prima instanță s-a pronunțat asupra capetelor de cerere astfel cum au formulate, în limita învestirii. Prin urmare, nu există temeiuri pentru a reproșa primei instanțe că ar fi încălcat prevederile art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., în cauză fiind respectate dispozițiile legale care guvernează desfășurarea procesului civil.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de control judiciar constată, de asemenea, că nu este fondat.

Nici criticile subsumate motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu pot fi primite de instanța de control judiciar.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune rectificarea ordinului de salarizare a acesteia în sensul stabilirii drepturilor salariale cuvenite prin aplicarea corectă a prevederile legale incidente, precum și obligarea la plata diferențelor de drepturi actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective.

Prin sentința recurată a fost admisă în parte acțiunea, pârâta Direcția Națională de Probațiune, care a fost obligată la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective, formulând critici cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 1531 alin. (1) și ale art. 1357 alin. (1) C. civ. și la actualizarea sumelor cuvenite reclamantei cu indicele de inflație și la acordarea dobânzilor legale, pe care Înalta Curte la apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Astfel, reține instanța de control judiciar că prin OMJ nr. 542/C/2018 s-a acordat începând cu data de 21 decembrie 2016, o VRS de 347,109 RON, astfel cum rezultă din art. 1 alin. (1) al acestui ordin:

"începând cu data de 21 decembrie 2016 personalul de probațiune din serviciile de probațiune și din structura centrală a Direcției Naționale de Probațiune beneficiază de recalcularea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referință sectorială de 347,109 RON, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată, pentru aceeași funcție, grad, gradație, vechime în funcție, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Potrivit art. 1 alin. (3) din O.M.J. nr. 542/C din 05 februarie 2018 "Valoarea de referință sectorială menționată la alin. (1) nu include majorarea de 10% stabilită prin Legea 293/2015 (...), respectiv majorarea de 25% prevăzuta de art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 (...)".

Așadar, prin recalcularea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referință sectorială de 347,109 RON [potrivit art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 542/C/05.02.2018] și aplicarea majorării de 10% [potrivit art. 1 alin. (2) din OMJ nr. 542/C/05.02.2018] s-a ajuns la o valoare de referință sectorială de 381,823 RON.

De asemenea, prin OMJ nr. 603/C/2018 au fost stabilite drepturile salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probațiune, începând cu data de 01 ianuarie 2018.

Cu toate acestea, prin OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 a fost modificat OMJ nr. 542/C/2018 în ceea ce privește valoarea de referință sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probațiune în intervalul de referință menționat, fiind stabilită o VRS de 421,36 RON pentru perioada 09 aprilie 2015-30 noiembrie 2015 și o valoare de 463,5 RON pentru perioada 01 decembrie 2015-31 decembrie 2017; prin același ordin, a fost stabilit și un calendar pentru plata sumelor restante.

În preambulul ordinului în discuție au fost făcute trimiteri, printre altele, la dispozițiile O.U.G. nr. 83/2014, ale Legii nr. 71/2015 și ale Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3

1

alin. (1)

1

din O.U.G. nr. 57/2015, în care s-a reținut că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare care trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive sau irevocabile/definitive urmează să se stabilească prin raportare la aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă și în specialitate, aceleași condiții de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv ocupaționale, indiferent de instituția sau autoritatea publică".

Față de prevederile legale în discuție (art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014), dar și de Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 și Decizia nr. 23/26.09.2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte constată că pârâtului Ministerul Justiției îi revenea obligația de a proceda din data de 09 aprilie 2015 la o încadrare la nivel maxim a personalului de probațiune, sub aspectul indemnizației cuvenite.

Astfel, Ordinul nr. 2883/C/19.07.2018 a venit să recunoască caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09 aprilie 2015, din perspectiva cuantumului valorii de referință sectorială.

Subsecvent, a fost emis și OMJ nr. 3396/C/30.08.2018 (prin care a fost modificat OMJ nr. 2883/C/2018) și s-au stabilit noile drepturi salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probațiune, începând cu data de 01 ianuarie 2018.

La art. 3 al acestuia s-a specificat că sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care poate beneficia personalul de probațiune menționat în Anexele la ordin, căruia i s-au stabilit drepturile salariale potrivit Anexei V din Legea cadru nr. 153/2017, se va acorda ulterior parcurgerii prevederilor legale, cu respectarea imperativului încadrării în limita de 30 % stabilită prin art. 25 din Legea nr. 153/2017, mărimea procentuală a celorlalte sporuri urmând a fi modificată corespunzător, cu încadrarea în limita maximă prevăzută de lege pentru fiecare dintre acestea.

Cu privire la emiterea OMJ nr. 2883/C/19.07.2018, Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut în mod corect că până în prezent nu a fost emis ordinul individual de salarizare, iar în cuprinsul său s-a reținut că începând cu data de 1 ianuarie 2018, în aplicarea dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017, drepturile se recalculează în funcție de valoarea de referință sectorială de 463,5 RON (art. 2 din ordin), se impune ca, în ceea ce o privește pe reclamantă, majorarea salarială de 25% și sporurile stabilite pentru categoria personalului de probațiune să se aplice la salariul calculat prin raportare la valoarea de referință sectorială de 463,5 RON, prin modificarea corespunzătoare a Ordinului MJ nr. 603/C/2018.

În ceea ce privește Ordinul MJ nr. 603/C/2018 instanța de fond subliniază în baza aceluiași raționament că se impune modificarea acestui ordin conform celor arătate mai sus, la momentul soluționării cauzei lipsind ordinul individual de salarizare.

Raport la cele arătate mai sus, Înalta Curte răspunde și recursului declarat de Ministerul Justiției, apreciind că nu se poate analiza cauza din perspectiva rămânerii fără obiect, deoarece instanța de fond în baza ordinelor ministrului justiție emise la nivel general nu poate verifica dacă drepturile salariale s-au plătit conform legii sau nu. Totodată, relevant pentru acest raționament juridic îl constituie și faptul că Ordinul nr. 4820/C care este ordinul individual al intimatei-reclamante a fost emis abia la 31.10.2018 și prezentat prima dată abia în fața instanței de recurs de către Ministerul Justiției.

Înalta Curte, văzând că ordinele în discuție au recunoscut caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09 aprilie 2015, din perspectiva cuantumului valorii de referință sectorială, împărtășind opinia judecătorului fondului, observă că, prin omisiunea pârâtului de a emite dispoziții de salarizare cu indemnizația de încadrare raportată la valorile de referință sectoriale cuvenite, s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamantei, în înțelesul art. 1.531 din C. civ. din 2009, condițiile angajării răspunderii pârâtei fiind îndeplinite, criticile cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 1531 alin. (1) și art. 1357 alin. (1) C. civ. referitoare la actualizarea sumelor cuvenite reclamantei cu indicele de inflație și la acordarea dobânzilor legale neputând fi reținute.

Prin urmare, reclamanta are dreptul la repararea pagubei cauzate, constând în diferența dintre venitul pe care l-ar fi obținut și venitul efectiv plătit începând cu data de 09.04.2015, recurenta-pârâtă nefăcând dovada îndeplinirii obligației de plată astfel cum a fost stabilită prin sentința recurată. Din aceeași perspectivă, se reține că nu există justificare legală pentru eșalonarea sumelor datorate.

Astfel, în mod corect a fost obligată pârâta Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective.

În privința cererii de actualizare a sumei astfel stabilite, cu indicele de inflație, precum și a cererii de obligare a pârâtei la plata dobânzilor legale penalizatoare, prin Decizia Înaltei Curți de Casație si Justiție nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 (Completul competent sa judece recursul in interesul legii), publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, s-a reținut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflație acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naționale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale, acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ. din 2009.

Prin urmare, în mod judicios, prima instanță a dispus ca sumele datorate să fie actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective.

Referitor la celelalte critici formulate cu privire la O.U.G. nr. 3/2019, se constată că acestea țin de executarea, respectiv modalitatea de executare a hotărârii, efectuarea plății reprezentând o chestiune care privește executarea obligației, iar nu stabilirea acesteia, astfel încât nu pot fi reținute alegațiile recurentei.

În fine, cât privește susținerile recurentei Direcția Națională de Probațiune, din notele scrise depuse la dosar, în sensul că au fost achitate diferențele salariale în litigiu, către reclamantă, Înalta Curte reține că înscrisurile depuse drept dovezi de achitare a acestor diferențe pot reprezenta executarea sentinței, însă nu există toate elementele probatorii de natură a-i forma convingerea instanței că a fost executată integral hotărârea în privința plății respectivelor drepturi salariale.

În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea