Decizia nr. 389/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal

Circumstanțele cauzei 1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., in contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune solicitând, ca prin sentința ce se av pronunța, să se dispună: - obligarea pârâtului Ministrul Justiție la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 și, în colaborare cu pârâta DNP, în calitate de angajator și ordonator terțiar de credite, să calculeze salariul pentru luna decembrie anul 2017 prin rectificarea sumei de 347,109 RON, reprezentând valoarea de referință sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probațiune în intervalul de referință menționat, și stabilirea VRS de 445 RON - nivelul maxim existent în plată pentru familia de funcții bugetare Justiție, așa cum indică însăși Curtea Constituțională a României (denumită în continuare CCR) prin Decizia nr. 794/2016 invocată în preambulul acestui OMJ; - obligarea pârâților să reconsidere perioada de acordare a despăgubirilor prevăzute de OMJ nr. 542/2018, așa cum au fost recunoscute acestea prin Hotărârea civilă nr. 4850/2017 a Curții de Apel București, secția a Vlll-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul cu nr. x/2017, după cum urmează: - începând cu data de 09.04.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de referință sectorială de 405 RON; - începând cu data de 01.12.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de 445 RON (VRS 405 RON, majorată cu un procent de 10%) până la 31 decembrie 2017. - obligarea pârâților la stabilirea unui calendar pentru plata sumelor restante cu titlul de despăgubiri astfel rezultate, inclusiv a dobânzilor aferente acestora, actualizate la rata inflației; - obligarea pârâtului MJ să rectifice OMJ nr. 603/C/2018 și, în colaborare cu pârâta DNP să aplice majorarea salarială de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 începând cu luna ianuarie 2018 față de salariul calculat pentru luna decembrie 2017, respectiv cu luarea în considerare a VRS de 445 RON și în acord cu indicațiile emise în recomandarea Ministerului Muncii și Justiției Sociale (denumit în continuare MMJS), ca urmare a dialogului purtat cu categorii profesionale din familia ocupațională de funcții bugetare Justiție; - aplicarea sporurilor stabilite pentru categoria profesională a personalului de probațiune pentru luna decembrie 2017, în procentul și în condițiile indicate în cadrul aceleiași recomandări, după cum urmează: - cuantumul brut al sporurilor raportate la salariul stabilit pentru luna decembrie 2017 se majorează cu 25% rezultând cuantumul sporurilor pentru luna ianuarie 2018; - sporurile de 15% din salariul de bază - spor pentru condiții de muncă grele, prevăzut în art. 4 alin 1 din Legea nr. 153/2017; 25% din salariul de bază - spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 5 a aceleiași legi; 5% din salariul de bază pentru păstrarea confidențialității, prevăzut de art. 5 din lege, chiar dacă vor fi plafonate la maximul de 30% în acord cu dispozițiile normative, să fie calculate si aplicate în mod individual șl progresiv, în raport cu clasele de salarizare; - obligarea pârâților la plata despăgubirilor rezultate de sumele cumulate ca urmare a calculării necorespunzătoare a VRS stabilite în cuprinsul OMJ nr. 542/2018, cât și ca urmare a aplicării eronate a sporurilor și creșterii salariate de 25% acordate prin OMJ nr. 603/2018, în baza Legii nr. 153/2017, începând cu 09.04.2015 până la data plății efective. - obligarea pârâtului MJ ca, în calitate de ordonator principal de credite, să aloce DNP sumele necesare despăgubirilor aferente, atât cele rezultate din rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 cât și cele rezultate din rectificarea OMJ nr. 603/2018. Reclamanta a precizat faptul că a parcurs procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 153/2017 prin transmiterea către pârâți, în data de 20.02.2018, a contestației pentru OMJ nr. 542/C/2018 și OMJ nr. 603/C/2018, înregistrată de DNP cu nr. x/26.02.2018 și de către MJ cu nr. x/26.02.2018. 1.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 3613 din 14 septembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune, ca prematur formulată. 1.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate Împotriva sentinței nr. 3613 din14 septembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., în condițiile art. 483 C. proc. civ. Fără a invoca vreunul dintre motivele de casare reglementate de art. 488 din C. proc. civ., a solicitat, admiterea recursului, casarea, în parte, a sentinței atacate și, rejudecând cauza, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. În esență, prin motivele de recurs dezvoltate, în contextul reiterării succinte a situației de fapt generatoare a prezentului litigiu, în susținerea motivelor de nelegalitate, recurenta a făcut trimitere la normele de drept prevăzute de art. 6 pct. VII subpunctul 3 din Cuprinsul H.G. nr. 652/2009 potrivit cărora Ministerul Justiției asigură fondurile necesare și repartizează creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite. În acest sens, a susținut obligația Ministerul Justiției la plata depturilor salariale sub forma obligației de a sigura fondurile necesare și repartizarea acestor sume către Direcția Națională de Probațiune. 1.

Apărările formulate în cauză Intimații-pârâți Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune au formulat întâmpinare, în termen de 30 de zile de la data comunicării cererii de recurs, prin care au solicitat, pe cale de excepție, constatarea nulității recursului. În subsidiar, au solicitat respingerea recursului ca nefondat cu consecința menținerii ca temeinică și legală a sentinței atacate. După prezentarea detaliată a contextului raportului juridic litigios, intimatele au punctat îndeosebi aspectele care vizează achitarea drepturilor salariale achitate până în prezent, în temeiul O.U.G. nr. 3/2019. Recurenta-reclamanta a depus răspuns la întâmpinare 1.

Procedura în fața instanței de recurs Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 18 ianuarie 2019, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 27 ianuarie 2021, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Referitor la excepția nulității recursului, așa cum reiese din practicaua acestei decizii, instanța a apreciat că, prin cererea de recurs, au fost dezvoltate critici ce se subsumează cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sens în care a fost respinsă excepția invocată de intimati. Referitor la criticile de nelegalitate, prin prisma motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., verificate de către instanța de control judiciar, au un caracter nefondat, nefiind relevată nicio încălcare sau aplicare greșită a normelor de drept material în chestiunea invocată de titulara căii de atac. Reclamanta, în calitate de consilier de probațiune la Serviciului de Probațiune București din cadrul Direcției Naționale de Probațiune, a contestat în prealabil actele în litigiu și a dedus judecății ordinele de încadrare salarială. Înalta Curte constată că, principalul capăt al cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea dispozițiilor din Ordinul Ministerului Justiției nr. 542/C/2018 și nr. 603/C/08.02.2018 în ceea ce privește stabilirea drepturilor salariale ale reclamantului și obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unui nou ordin. Cu privire la acest capăt de cerere pârâtul a recunoscut caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare și a emis Ordinul nr. 2883/C/19.07.2018, prin care a fost modificat OMJ nr. 542/C/2018 în ceea ce privește valoarea de referință sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probațiune în intervalul de referință menționat, fiind stabilită o VRS de 421,36 RON pentru perioada 9.04.2015-30.11.2015 și o valoare de 463,5 RON pentru perioada 1.12.2015-31.12.2017, apoi a emis Ordinul nr. 3396/C/30.08.2018 prin care a fost modificat OMJ nr. 2883/C/2018, și s-au stabilit noile drepturi salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probațiune, începând cu data de 01 ianuarie 2018. La art. 3 al acestui ordin s-a specificat că sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care poate beneficia personalul de probațiune menționat în Anexele la ordin, căruia i s-au stabilit drepturile salariale potrivit Anexei V din Legea cadrul nr. 153/2017, se va acorda ulterior parcurgerii prevederilor legale, cu respectarea imperativului încadrării în limita de 30% stabilită prin art. 25 din Legea nr. 153/2017, mărimea procentuală a celorlalte sporuri urmând a fi modificată corespunzător, cu încadrarea în limita maximă prevăzută de lege pentru fiecare dintre acestea. Instanța de control judiciar constată că, prima instanță a reținut faptul că actele contestate OMJ nr. 542/C/2018 și nr. 603/C/2018 nu își mai produc efectele deoarece au fost înlocuite de OMJ nr. 2883/C/2018 și Ordinul nr. 3396/C/30.08.2018, iar pretenția reclamantei de a-i fi recunoscute drepturile salariale potrivit prevederilor Legii - cadru nr. 153/2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, a fost satisfăcută. În contextul celor anterior arătate, Înalta Curte constată că deși condiția existenței obiectului acțiunii a fost îndeplinită la data promovării acțiunii, ulterior, ca urmare a emiterii de către pârâtul Ministerul Justiției a Ordinului nr. 2883/C/2018 și nr. 3396/C/30.08.2018, prin care dispozițiile Ordinelor ministrului justiției nr. 603/C/2018, 746/C/2018, 605/C/2018 etc. au fost modificate în mod corespunzător sub aspectul recunoașterii dreptului de acordare a sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care poate beneficia personalul de probațiune, cu respectarea imperativului încadrării în limita de 30% stabilită prin art. 25 din Legea - cadru nr. 153/2017, mărimea procentuală a celorlalte sporuri urmând a fi modificată în mod corespunzător, cu încadrarea în limita maximă prevăzută de lege pentru fiecare dintre acestea, obiectul cererii sub acest aspect nu mai subzistă. În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că prin Ordinul 2883/C/2018 și nr. 3396/C/30.08.2018, au fost recunoscute drepturile salariale pretinse de reclamantă, fiind realizată pretenția concretă dedusă judecății, astfel că demersul judiciar privind emiterea de către Ministerul Justiției a unui alt ordin de salarizare a fost respinsă, în mod corect de prima instanță, ca rămasă fără obiect, reținându-se recunoașterea de către acest intimat-pârât a caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09.04.2015, din perspectiva cuantumului valorii de referință sectorială, și asupra contravalorii sporurilor. De asemenea, prin OMJ nr. 603/C/2018 au fost stabilite drepturile salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probațiune, începând cu data de 01 ianuarie 2018. Prin OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 a fost modificat OMJ nr. 542/C/2018 în ceea ce privește valoarea de referință sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probațiune în intervalul de referință menționat, fiind stabilită o VRS de 421,36 RON pentru perioada 9.04.2015-30.11.2015 și o valoare de 463,5 RON pentru perioada 1.12.2015-31.12.2017; prin același ordin, a fost stabilit și un calendar pentru plata sumelor restante. În preambulul ordinului în discuție au fost făcute trimiteri, printre altele, la dispozițiile O.U.G. nr. 83/2014, ale Legii nr. 71/2015 și ale Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 1 alin. (1) 1 din O.U.G. nr. 57/2015, în care s-a reținut că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare care trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive sau irevocabile/definitive urmează să se stabilească prin raportare la aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă și în specialitate, aceleași condiții de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv ocupaționale, indiferent de instituția sau autoritatea publică". Față de prevederile legale în discuție (art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014), dar și de Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 și Decizia nr. 23/26.09.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se reține că pârâtului Ministerul Justiției, îi revenea obligația de a proceda din data de 09.04.2015 la o încadrare la nivel maxim a personalului de probațiune, sub aspectul indemnizației cuvenite. Recurenta-reclamanta a solicitat și obligarea pârâtului Ministerul Justiției în calitate de ordonator principal de credite să aloce Direcției Naționale de Probațiune (în calitate de ordonator secundar de credite) sumele necesare plății drepturilor salariale în conformitate cu dispozițiile noului ordin de salarizare. Este de menționat că aspectul alocării fondurilor privește exclusiv raporturile dintre Direcția Națională de Probațiune în calitate de ordonator secundar de credite și Ministerul Justiției în calitate de ordonator principal de credite. Cu privire la procesul de asigurare a fondurilor necesare stingerii unor obligații pecuniare sustenabile, ab initio de la bugetul general consolidat, procedura reclamă implicarea Ministerului Finanțelor Publice, căruia, în calitate de autoritate cu prerogative în execuția bugetului general consolidat, îi revine obligația de a confirma existența resurselor bugetate pentru stingerea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în limitele cărora aprobă deschideri de credite bugetare. Prin art. 25 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, ordonatorii principali de credite, în cazul de față pârâtul Ministerul Justiției, au fost abilitați să introducă în structura bugetelor proprii și ale instituțiilor din subordine subdiviziuni bugetare de la care urmează să fie puse în plată sentințele judecătorești, asigurând fondurile necesare prin redistribuire de sume, pe tot parcursul anului. Astfel, ordonatorii principali de credite au stabilite căile legale pentru obținerea fondurilor necesare punerii în executare a hotărârilor judecătorești pronunțate în contradictoriu cu aceștia și totodată să asigure ordonatorilor secundari și terțiari, respectiv angajatorilor instituții publice, sumele necesare. Prin urmare, obligația de plată a pârâtului angajator Direcția Națională de Probațiune, în temeiul unui titlu executoriu (cum ar fi și o hotărâre judecătorească prin care s-ar admite pretențiile reclamantei) se realizează din sumele aprobate prin bugetul acestuia conform celor arătate anterior. De asemenea, prin art. 4 din Ordinul nr. 2883/C/2018 s-a prevăzut modalitatea în care se va realiza plata acestor drepturi in sensul stabilirii unui calendar pentru plata sumelor restante. Nu în ultimul rând, în ceea ce privește critica referitoare la respingerea capătătului de cerere cu privire aplicarea sporurilor, ca prematură, se constată că, în mod corect, Curtea de Apel a reținut că în lipsa unei cuantificări legale a sporurilor acestea nu se pot acorda pe cale judecătorească, această atribuție revenind Guvernului, fiind la acest moment prematur a se stabili în concret cuantumul sporurilor cuvenite recurentei-reclamante. III. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul de reclamanta A., ca nefondat.