ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4905/2021

Ședința publică din data de 21 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018 din 03.05.2018, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune și a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

a) obligarea pârâtului Ministerul Justiției la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 șt, în colaborare cu pârâta DNP, în calitate de angajator și ordonator terțiar de credite, să-i calculeze corect salariul pentru luna decembrie a anului 2017 prin rectificarea sumei de 342,109 RON, reprezentând valoarea de referință sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul "de probațiune în intervalul de referință menționat, și stabilirea VRS de 445 RON, nivelul maxim existent în plată pentru familia de funcții bugetare Justiție, așa cu indică însăși CCR prin Decizia nr. 794/2016 invocată în preambulul acestui OMJ,

b) obligarea pârâților să reconsidere perioada de acordare a despăgubirilor prevăzute de OMJ nr. 542/2018, așa cum au fost recunoscute acestea prin Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ după cum urmează:

· începând cu data de 09.04.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de referință sectorială de 405 RON;

· începând cu data de 0112.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valoni de 445 iei (VRS 405 RON, majorată cu un procent de 10%) până la 31 decembrie 2017,

c) obligarea pârâților la stabilirea unui calendar pentru plata sumelor restante cu titlul de despăgubiri astfel rezultate, a dobânzilor aferente acestora, precum și a actualizării sumelor rezultate la rata inflației,

d) obligarea pârâtului MJ să rectifice OMJ nr. 603/C/2018 și, în colaborare cu pârâta DNP:

· să aplice majorarea salariată de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 începând cu luna ianuarie 2018 față de salariul corect calculat pentru luna decembrie 2017, respectiv cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 445 RON și în acord cu indicațiile emise în recomandarea Ministerului Muncii și Justiției Sociale ca urmare a dialogului purtat cu categoriile profesionale din familia ocupațională de funcții bugetare Justiție;

· să aplice sporurile stabilite pentru categoria profesională a personalului de probațiune, în acord cu aceeași recomandare, și prin raportare la un salariu calculat CORECT pentru luna decembrie 2017, în procentul și în condițiile indicate în cadrul aceleiași recomandări, după cum urmează:

- cuantumul brut al sporurilor raportate la salariul stabilit pentru luna decembrie 2017 se majorează cu 25% rezultând cuantumul sporurilor pentru luna ianuarie 2018;

- sporurile de 15% din salariul de bază - spor pentru condiții de muncă grele, prevăzut în art. 4 alin. (1) din Legea 153/2017; 25% din salariul de bază - spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 5 al aceleiași legi; 5% din salariul de bază pentru păstrarea confidențialității, prevăzut de art. 5 din lege, chiar dacă vor fi plafonate la maximul de 30% în acord cu dispozițiile normative, să fie calculate șl aplicate în mod individual șl progresiv, în raport cu clasele de salarizare, nu cumulat,

e) obligarea pârâților la plata despăgubirilor rezultate din sumele cumulate ca urmare a calculării necorespunzătoare a VRS stabilite în cuprinsul OMJ nr. 542/2018, cât și a aplicării eronate a sporurilor și creșterii salaríale de 25% aplicate prin OMJ nr. 603/2018, acordate în lumina Legii nr. 153/2017, începând cu 09.04.2015 până la data plății efective,

f) obligarea pârâtului Ministerul Justiției ca, în calitate de ordonator principal de credite, să aloce Direcției Naționale de Probațiune sumele necesare plății despăgubirilor aferente, atât a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 542/C/2018, cât și a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 603/2018.

Prin sentința civilă nr. 5119 din 6 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune, a fost obligată pârâta Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor Ministrului Justiției nr. 2883/C/2018 și 3396/C/2018, s-au respins primele două capete de cerere ca rămase fără obiect și s-a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată.

3 . Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 5119 din 6 decembrie 2018, pârâta Direcția Națională de Probațiune a declarat recurs.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, cu privire la soluția instanței de obligare a Direcției Naționale de Probațiune la plata diferentei dintre sumele stabilite prin O.M.J. nr. 603/C/2018 și O.M.J. nr. 3396/C/2018, aceasta a susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

Astfel, în opinia sa, soluția primei instante, de obligare a pârâtei Direcția Națională de Probațiune la plata diferentelor de drepturi calculate potrivit O.M.J. nr. 3396 C/2018 este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în conformitate cu care premisa necesară analizării cererii în contencios administrativ este existența unui "refuz nejustificat" de soluționare a unei cereri. Această condiție nu este îndeplinită în cauză, întrucât ordonatorul principal de credite a asigurat fondurile necesare în bugetul Direcției Naționale de Probațiune (astfel cum a fost stabilit prin art. 4 din OMJ nr. 3396/C/2018 care face trimitere la art. 4 din OMJ nr. 2883/C/2018) și în luna septembrie 2018 au fost achitate drepturile salariale acordate intimatului-reclamant prin acest act administrativ.

Având în vedere că raportat la dispozițiile art. 194 lit. c) C. proc. civ. ceea ce s-a dedus judecății a fost deja executat de către pârâți înainte de finalitarea procesului, a susținut că este incident cazul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Tot circumscris acestui text de lege a susținut recurenta-pârâtă că solutia instantei de obligare a Directiei Nationale de Probațiune la plata diferentei dintre sumele stabilite reclamantului prin O.M.J. nr. 542/C/2018 si cele stabilite prin O.M.J. nr. 2883/C/2018 a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, invocând dispozițiile art. 1 și art. 2 din Ordonanta de Urgentă a Guvernului nr. 3/2019 privind esalonarea plătii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justitiei, susținând că principalul efect al ordonanței de urgență este instituirea unui moratoriu legal ceea ce echivalează cu afectarea obligației de plată cu un termen suspensiv legal. Principalul efect al moratoriului legal constă în amânarea exigibilității obligatiei, întrucât executarea acesteia depinde de împlinirea unei date care coincide cu ultima zi a fiecăruia dintre cei cinci ani cuprinși în intervalul 2019-2023.

Termenul care afectează obligația de plată este unul suspensiv, întrucât scadența obligației este amânată până la împlinirea acestuia, iar beneficiul termenului este stipulat în favoarea creditorului, respectiv Direcția Națională de Probațiune în calitate de angajator. În aceste condiții, pendente termine, debitorul nu poate fi considerat in întârziere, întrucât datoria sa, deși există, nu este ajunsă la scadență.

Astfel, în temeiul dispozitiilor legale mai sus mentionate, a fost achitat procentul de 5% din totalul sumei cuvenite, aferent anului 2019, respectiv actualizarea cu rata inflației precum și dobânzile aferente drepturilor bănești, conform O.U.G. nr. 3/2019.

Având în vedere că raportat la dispozițiile art. 194 lit. c) C. proc. civ. ceea ce s-a dedus judecății a fost deja executat de către pârâta DNP pentru anul 2019, înainte de finalizarea procesului, iar dreptul la plată pentru anii 2020-2023 nu devine actual decât în termenele prevăzute de O.U.G. nr. 3/2019, în opinia sa, este incident cazul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

In subsidiar, a susținut că prin hotărârea dată, instanta a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sanctiunea nulității (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. coroborat cu art. 9 alin. (2) și art. 22 pct. 6 C. proc. civ.)

Astfel, în fapt, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul-intimat a solicitat anularea Ordinului Ministrului Justiției nr. 603/C/2018 și emiterea unui nou ordin prin care să i se acorde începând cu data de 01.01.2018 un procent total al sporurilor de 30% din salariul de bază. În cursul judecății, OMJ nr. 603/C/2018 a fost modificat prin OMJ nr. 3396/C/2018 în sensul solicitat de către reclamant. Prin urmare, dreptul fiind deja acordat de către pârâții DNP și MJ, instanța nu a avut posibilitatea efectuării unei cercetări a fondului dreptului, motiv pentru care a dispus respingerea ca fiind rămasă fără obiect a solicitării, astfel cum rezultă din dispozitivul sentintei recurate. Potrivit art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părtilor, iar potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii.

În consecință, soluția primei instanțe de obligare a pârâtei Direcția Națională de Probațiune de plata a diferențelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 3396/C/2018 este nelegală, fiind dată cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sanctiunea nulității, respectiv a principiilor fundamentale ale procesului civil enuntate de art. 9 alin. (2) și art. 22 pct. 6 C. proc. civ., întrucât pentru a se putea pronunța asupra acordării acestor drepturi, era necesar să fi analizat legalitatea OMJ nr. 3396/C/2018, condiție care nu este îndeplinită întrucât instanța a fost învestită cu anularea altui ordin.

Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 498 din C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și pe fond: a) respingerea ca rămas fără obiect a capătului de cerere privind obligarea Directiei Nationale de Probațiune la plata diferenței dintre sumele stabilite prin O.M.J. nr. 603/C/2018 și respectiv cele acordate prin O.M.J. nr. 3396/C 2018; b) respingerea ca rămas fără obiect a capătului de cerere drivind de obligarea Directiei Naționale de Probațiune la plata diferenței dintre sumele stabilite reclamantului prin O.M.J. nr. 542/C/2018 și cele stabilite prin O.M.J. nr. 2883/C/2018, respectiv actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate și plata dobânzilor legale, în ceea ce privește sumele datorate pentru anul 2019, conform O.U.G. nr. 3/2019; c) respingerea ca prematur introdus a capătului de cerere privind obligarea Direcției Naționale de Probațiune la plata diferenței dintre sumele stabilite reclamantului prin O.M.J. nr. 542/C/2018 și cele stabilite prin O.M.J. nr. 2883/C/2018, respectiv actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate și plata dobânzilor legale, în ceea ce privește sumele datorate pentru pentru anii 2020-2023, conform O.U.G. nr. 3/2019.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În stadiul procesual al recursului nu s-a formulat întâmpinare.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 18 mai 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 21 octombrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Reclamantul a solicitat, în primul capăt al cererii, obligarea pârâtului MJ la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 în ceea ce privește valoarea de referință sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probațiune în intervalul de referință menționat, și stabilirea VRS de 445 RON - nivelul maxim existent în plată pentru familia de funcții bugetare Justiție.

Prin OMJ nr. 542/C/2018 s-a acordat începând cu data de 21.12.2016, o VRS de 347,109 RON, astfel cum rezultă din art. 1 alin. (1) al acestui ordin:

"începând cu data de 21.12.2016 personalul de probațiune din serviciile de probațiune și din structura centrală a Direcției Naționale de Probațiune beneficiază de recalcularea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referință sectorială de 347,109 RON, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată, pentru aceeași funcție, grad, gradație, vechime în funcție, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Potrivit art. 1 alin. (3) din O.M.J. nr. 542/C din 05.02.2018 "Valoarea de referință sectorială menționată la alin. (1) nu include majorarea de 10% stabilită prin Legea 293/2015 (...), respectiv majorarea de 25% prevăzuta de art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 (...)".

Astfel, prin recalcularea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referință sectorială de 347,109 RON (potrivit art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 542/C/05.02.2018) și aplicarea majorării de 10% (potrivit art. 1 alin. (2) din OMJ nr. 542/C/05.02.2018) s-a ajuns la o valoare de referință sectorială de 381,823 RON.

De asemenea, prin OMJ nr. 603/C/2018 au fost stabilite drepturile salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probațiune, începând cu data de 1 ianuarie 2018.

Prin OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 a fost modificat OMJ nr. 542/C/2018 în ceea ce privește VRS pentru personalul de probațiune în intervalul de referință menționat, a fost stabilită o VRS de 421,36 RON pentru perioada 9.04.2015-30.11.2015 și o valoare de 463,5 RON pentru perioada 1.12.2015-31.12.2017; prin același ordin, a fost stabilit și un calendar pentru plata sumelor restante.

În preambulul ordinului în discuție au fost făcute trimiteri, printre altele, la dispozițiile O.U.G. nr. 83/2014, ale Legii nr. 71/2015 și ale Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3

1

alin. (1)

1

din O.U.G. nr. 57/2015, în care s-a reținut că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare care trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive sau irevocabile/definitive urmează să se stabilească prin raportare la aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă și în specialitate, aceleași condiții de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv ocupaționale, indiferent de instituția sau autoritatea publică".

Față de prevederile legale în discuție (art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014), dar și de Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 și Decizia nr. 23/26.09.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pârâtului Ministerul Justiției, îi revenea obligația de a proceda din data de 09.04.2015 la o încadrare la nivel maxim a personalului de probațiune, sub aspectul indemnizației cuvenite.

Astfel, Ordinul nr. 2883/C/19.07.2018 a venit să recunoască caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09.04.2015, din perspectiva cuantumului valorii de referință sectorială.

Subsecvent, a fost emis și OMJ nr. 3396/C/30.08.2018, prin care a fost modificat OMJ nr. 2883/C/2018 și s-au stabilit noile drepturi salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probațiune, începând cu data de 1 ianuarie 2018. La art. 3 al acestuia s-a specificat că sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care poate beneficia personalul de probațiune menționat în Anexele la ordin, căruia i s-au stabilit drepturile salariale potrivit Anexei V din Legea cadrul nr. 153/2017, se va acorda ulterior parcurgerii prevederilor legale, cu respectarea imperativului încadrării în limita de 30% stabilită prin art. 25 din Legea nr. 153/2017, mărimea procentuală a celorlalte sporuri urmând a fi modificată corespunzător, cu încadrarea în limita maximă prevăzută de lege pentru fiecare dintre acestea.

Față de toate aceste împrejurări, văzând emiterea OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 și a OMJ nr. 3396/C/30.08.2018, au fost respinse capetele de cerere privind anularea parțială a Ordinelor MJ nr. 542/C/05.02.2018 și nr. 603/C/08.02.2018, în ceea ce privește modul de stabilire a indemnizațiilor lunare, inclusiv a sporurilor cuvenite, prin raportare la VRS de 405 RON începând cu 09.04.2015, respectiv VRS de 445,5 RON începând cu 01.12.2015, ca rămase fără obiect.

Recurenta-pârâtă Direcția Națională de Probațiune a criticat sentința recurată cu privire la obligarea acesteia la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, în principal, din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și, în subsidiar, de art. 488 alin. (1) pct. 5 din același cod.

Înalta Curte constată că sunt nefondate argumentele invocate de recurenta-pârâtă, care, în opinia sa, se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, amintește că prin art. 488 pct. 8 C. proc. civ. sunt vizate situațiile în care instanța de fond evocă norme de drept substanțial incidente situației în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greșit, consecință a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată și dezvoltată în atare măsură încât să conducă la reformarea sentinței recurate.

În esență, recurenta-pârâtă susține prin memoriul de recurs, că sentința a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, în conformitate cu care premisa necesară analizării cererii în contencios administrativ fiind existența unui "refuz nejustificat" de soluționare a unei cereri. Această condiție nu este îndeplinită în cauză, întrucât ordonatorul principal de credite a asigurat fondurile necesare în bugetul Direcției Naționale de Probațiune (astfel cum a fost stabilit prin art. 4 din OMJ nr. 3396/C/2018 care face trimitere la art. 4 din OMJ nr. 2883/C/2018) și în luna septembrie 2018 au fost achitate drepturile salariale acordate intimatului-reclamant prin acest act administrative și, totodată, având în vedere că raportat la dispozițiile art. 194 lit. c) C. proc. civ. ceea ce s-a dedus judecății a fost deja executat de către pârâta DNP pentru anul 2019, înainte de finalizarea procesului, iar dreptul la plată pentru anii 2020-2023 nu devine actual decât în termenele prevăzute de O.U.G. nr. 3/2019.

Or, aspectele invocate de recurenta-pârâtă privesc executarea sentinței nu constituie veritabile critici de nelegalitate aduse hotărârii atacate.

Astfel, Înalta Curte apreciază că în mod corect a reținut prima instanță că ordinele în discuție au venit să recunoască caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09.04.2015, din perspectiva cuantumului valorii de referință sectorială, iar, prin omisiunea pârâtului de a emite dispoziții de salarizare cu indemnizația de încadrare raportată la valorile de referință sectoriale cuvenit, s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamantului, în înțelesul art. 1.531 din C. civ. din 2009, condițiile angajării răspunderii pârâtei fiind îndeplinite.

Prin urmare, reclamantul are dreptul la repararea pagubei cauzate, constând în diferența dintre venitul pe care l-ar fi obținut și venitul efectiv plătit. Din aceeași perspectivă, în mod corect s-a reținut că nu există justificare legală pentru eșalonarea sumelor datorate, impunându-se obligarea pârâtei Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018.

În aceste condiții alegațiile recurentei privind executarea acestei obligații stabilite prin sentința recurată nu pot conduce la reformarea acesteia, neputându-se reține greșita aplicare a normelor de drept material din perspectiva invocată.

În cauză nu este incident nici motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv încălcarea principiului disponibilității și principiul rolului activ al judecătorului, motiv invocat în subsidiar de către pârâtă, motivat de faptul că, în opinia sa, era necesar să fi fost analizată legalitatea OMJ nr. 3396/C/2018, condiție care nu este îndeplinită întrucât instanța a fost învestită cu anularea altui ordin.

Astfel, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reține că acesta este incident "când prin hotărârea dată, instanța a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității."

Amintește Înalta Curte că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă" se regăsește actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărții I din același Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută și pe cea relativă, nulitatea condiționată și nulitatea necondiționată de existența unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulitățile pot fi invocate și efectele pe care le produce aplicarea sancțiunii.

Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.

Recurenta-pârâtă invocă încălcarea principiului disponibilității din perspectiva neanalizării de către prima instanță a legalitatii OMJ nr. 3396/C/2018.

Înalta Curte reține că reclamantul a solicitat obligarea pârâtului MJ la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 în ceea ce privește valoarea de referință sectorială pentru personalul de probațiune în intervalul de referință menționat, și stabilirea VRS de 445 RON - nivelul maxim existent în plată pentru familia de funcții bugetare Justiție, prima instanță, având în vedere emiterea OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 care a venit să recunoască caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09.04.2015, din perspectiva cuantumului valorii de referință sectorială și (și emiterea OMJ nr. 3396/C/30.08.2018 subsecvent), respingând capetele de cerere privind anularea parțială a Ordinelor MJ nr. 542/C/05.02.2018 și nr. 603/C/08.02.2018, în ceea ce privește modul de stabilire a indemnizațiilor lunare, inclusiv a sporurilor cuvenite, prin raportare la VRS de 405 RON începând cu 09.04.2015, respectiv VRS de 445,5 RON începând cu 01.12.2015, ca rămase fără obiect, pretenția reclamantului dedusă judecății fiind așadar satisfăcută.

În aceste condiții, se constată că instanța de fond a reținut și a analizat în mod corect obiectul cererii cu care a fost învestită de către reclamant, astfel că nu se poate reține nici încălcarea principiului disponibilității și nici a principiului rolului activ al judecătorului, în sensul invocat, în cadrul recursului în care susține, de fapt, argumente privind executarea sentinței cu privire la care pârâta nu aduce critici de nelegalitate referitor la obligația de plată a diferențelor de drepturi salariale, în raport de calitatea sa procesual pasivă, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nefiind incident în cauză.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, toate motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Direcția Națională de Probațiune împotriva sentinței civile nr. 5119 din 6 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 21 octombrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.