ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 920/2021

Ședința publică din data de 17 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 2 mai 2018, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune:

- obligarea pârâtului Ministerul Justiției la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 și, în colaborare cu pârâta DNP, în calitate de angajator și ordonator terțiar de credite, să-i calculeze corect salariul pentru luna decembrie a anului 2017 prin rectificarea sumei de 347,109 RON, reprezentând valoarea de referință sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probațiune în intervalul de referință menționat, și stabilirea VRS de 445 RON, nivelul maxim existent în plată pentru familia de funcții bugetare Justiție, așa cum indică însăși CCR prin Decizia nr. 794/2016 invocată în preambulul acestui OMJ;

- obligarea pârâților să reconsidere perioada de acordare a despăgubirilor prevăzute de OMJ nr. 542/2018, așa cum au fost recunoscute acestea prin Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ după cum urmează: începând cu data de 17.10.2016 (data încadrării reclamantei) pentru sume rezultate din aplicarea valorii de referință sectorială de 445 RON (VRS 405 RON, majorată cu un procent de 10%) până la 31 decembrie 2017;

- obligarea pârâților la stabilirea unui calendar pentru plata sumelor restante cu titlul de despăgubiri astfel rezultate, a dobânzilor aferente acestora, precum și a actualizării sumelor rezultate la rata inflației;

- obligarea pârâtului MJ să rectifice OMJ nr. 603/C/2018 și, în colaborare cu pârâta DNP:

(i) să aplice majorarea salarială de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 începând cu luna ianuarie 2018 față de salariul corect calculat pentru luna decembrie 2017, respectiv cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 445 RON și în acord cu indicațiile emise în recomandarea Ministerului Muncii și Justiției Sociale ca urmare a dialogului purtat cu categoriile profesionale din familia ocupațională de funcții bugetare Justiție;

(ii) să aplice sporurile stabilite pentru categoria profesională a personalului de probațiune, în acord cu aceeași recomandare și prin raportare la un salariu calculat corect pentru luna decembrie 2017, în procentul și în condițiile indicate în cadrul aceleiași recomandări, după cum urmează:

1) cuantumul brut al sporurilor raportate la salariul stabilit pentru luna decembrie 2017 se majorează cu 25% rezultând cuantumul sporurilor pentru luna ianuarie 2018;

2) sporurile de 15% din salariul de bază - spor pentru condiții de muncă grele, prevăzut în art. 4 alin 1 din Legea 153/2017; 25% din salariul de bază - spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 5 al aceleiași legi; 5% din salariul de bază - pentru păstrarea confidențialității, prevăzut de art. 5 din lege, chiar dacă vor fi plafonate la maximul de 30% în acord cu dispozițiile normative, să fie calculate și aplicate în mod individual și progresiv, în raport cu clasele de salarizare, nu cumulat.

- obligarea pârâților la plata despăgubirilor rezultate din sumele cumulate ca urmare a calculării necorespunzătoare a VRS stabilite în cuprinsul OMJ nr. 542/2018, cât și a aplicării eronate a sporurilor și creșterii salariale de 25% aplicate prin OMJ nr. 603/2018, acordate în lumina Legii nr. 153/2017, începând cu 09.04.2015 până la data plății efective;

- obligarea pârâtului Ministerul Justiției ca, în calitate de ordonator principal de credite, să aloce Direcției Naționale de Probațiune sumele necesare plății despăgubirilor aferente, atât a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 542/C/2018, cât si a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 603/2018.

Prin sentința civilă nr. 919 din 12 martie 2019, Curtea de Apel București:

- a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune;

- a obligat pârâta Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective;

- a respins capetele de cerere privind anularea parțială a Ordinelor MJ nr. 542/C/05.02.2018 și nr. 603/C/08.02.2018, în ceea ce privește modul de stabilire a indemnizațiilor lunare, inclusiv a sporurilor cuvenite, prin raportare la VRS de 405 RON începând cu 09.04.2015, respectiv VRS de 445,5 RON începând cu 01.12.2015, ca rămase fără obiect;

- a respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței anterior referite, a declarat recurs pârâta Direcția Națională de Probațiune, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

3.1. Cu privire la soluția de obligare la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 2883/C/19.07.2018, actualizate cu rata inflației, precum și plata dobânzii legale

3.1.1. În ceea ce privește motivul de recurs încadrat în drept în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta a arătat că prima instanță a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, în raport cu dispozițiilor art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., care reglementează principiul disponibilității și limitele învestirii instanței.

Astfel, a apreciat că soluția primei instanțe de obligare a pârâtei la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinului nr. 2883/C/2018 este nelegală, întrucât, pentru a se putea pronunța asupra acordării acestor drepturi, era necesar să fi analizat fondul cauzei, condiție care nu este îndeplinită pentru că instanța a fost învestită cu anularea (rectificarea) OMJ nr. 542/C/2018, ordin ce a fost modificat de OMJ nr. 2283/C/2018 în sensul solicitat de reclamantă, iar acesta din urmă nu a fost contestat.

3.1.2. Referitor la motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, în ceea ce privește soluția de obligare la plata sumelor reprezentând diferențe salariale cuvenite ca urmare a emiterii Ordinului MJ nr. 2883/C/19.07.2018 actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală, în lipsa unui refuz nejustificat din partea pârâților.

În ceea ce privește actualizarea diferențelor de drepturi cu rata inflației și cea de plată a dobânzii legale, potrivit OMJ nr. 2283/C/2018, au fost încălcate dispozițiile O.U.G. nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor pentru unele categorii de personal din sistemul justiției.

3.2. Cu privire la soluția de obligare la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 3396/C/19.07.2018, actualizate cu rata inflației, precum și plata dobânzii legale a invocat aceleași motive de casare.

3.2.1. În ceea ce privește motivul de recurs încadrat în drept în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta a arătat că prima instant a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, în raport cu dispozițiilor art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., care reglementează principiul disponibilității și limitele învestirii instanței.

Astfel, a apreciat că soluția primei instanțe de obligare a pârâtei la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinului nr. 3396/C/2018 este nelegală, întrucât, pentru a se putea pronunța asupra acordării acestor drepturi, era necesar să fi fost analizat fondul cauzei, condiție care nu este îndeplinită pentru că instanța a fost învestită cu anularea OMJ nr. 603/C/2018, ordin ce a fost modificat de OMJ nr. 3396/C/2018 în sensul solicitat de reclamantă, iar acesta din urmă nu a fost contestat.

3.2.2. Referitor la motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, în ceea ce privește soluția de obligare la plata sumelor reprezentând diferențe salariale cuvenite ca urmare a emiterii OMJ nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală, în lipsa unui refuz nejustificat din partea pârâților.

În ceea ce privește actualizarea diferențelor de drepturi cu rata inflației și cea de plată a dobânzii legale, potrivit OMJ nr. 3396/C/2018, a susținut că au fost încălcate dispozițiile art. 1357 alin. (1) din C. civ., întrucât nu sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile având în vedere recunoașterea de către pârâți a pretențiilor reclamantei.

Astfel, a apreciat că în mod greșit s-a dispus actualizarea drepturilor salariale cu rata inflației, care, deși reprezintă valoarea reală a acestora la data efectuării plății, nu există o obligație legală în sensul acordării la nivel maxim a procentelor în discuție, nu se justifică suportarea de către ordonatorii de credite a efectelor devalorizării monedei, mai ales că actualizarea cu rata inflației are caracterul unor daune compensatorii.

În ceea ce privește plata dobânzilor legale, a arătat că acestea reprezintă o sancțiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obligației de plată, or, dat fiind caracterul de oportunitate al acordării sporurilor în procentul solicitat, în lipsa unei obligații legale în acest sens, nu se poate vorbi de o neexecutare a acesteia, așa încât nici plata acestora nu se justifică.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Prin note scrise, înregistrate la dosar la 1 februarie 2021, recurenta-pârâtă Direcția Națională de Probațiune a arătat că a achitat diferențele de drepturi salariale intimatei-reclamante A., potrivit înscrisurilor anexate - fluturași de salariu, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului și, pe fond, respingerea ca rămas fără obiect a capătului de cerere privind plata diferențelor de drepturi acordate în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018 și OMJ nr. 3396/C/2018.

În cauză, nu s-au formulat întâmpinări de către părțile intimate.

II. Considerentele și soluția instanței de recurs

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare:

II.1. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea hotărârii se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Acesta include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralității, al publicității ședințelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare nelegalei citări a părții pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) și art. 338 C. proc. civ.. încălcarea dreptului de apărare dacă instanța a admis apelul și s-a pronunțat și asupra fondului, fără ca părțile să fi pus concluzii și asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialității și al nemijlocirii prin pronunțarea soluției în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului și nu au fost puse în dezbaterea părților; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 din C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greșită a unor texte de lege.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurenta invocă faptul că prima instanță în mod greșit a dispus obligarea acesteia la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit celor două ordine atacate, întrucât nu s-a analizat fondul cauzei, pentru că dreptul fusese deja acordat, ca urmare a emiterii acestora.

Or, chiar prin ordinele invocate s-au stabilit diferențele salariale datorate, potrivit solicitării reclamantei, prin urmare nu există temeiuri pentru a reproșa primei instanțe că ar fi încălcat prevederile art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., în condițiile în care s-a pronunțat asupra capetelor de cerere astfel cum au fost formulate, în limita învestirii, în cauză fiind respectate dispozițiile legale care guvernează desfășurarea procesului civil.

II.2. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de control judiciar constată, de asemenea, că nu este fondat.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune rectificarea ordinului de salarizare a acesteia în sensul stabilirii drepturilor salariale cuvenite prin aplicarea corectă a prevederile legale incidente, precum și obligarea la plata diferențelor de drepturi actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective.

Prin sentința recurată a fost admisă în parte acțiunea, pârâta Direcția Națională de Probațiune, care a fost obligată la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective, formulând critici cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, coroborate cu prevederile art. 1531 alin. (1) și ale art. 1357 alin. (1) C. civ. referitor la lipsa unui refuz nejustificat și la actualizarea sumelor cuvenite reclamantei cu indicele de inflație și la acordarea dobânzilor legale, pe care Înalta Curte la apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Astfel, reține instanța de control judiciar că prin OMJ nr. 542/C/2018 s-a acordat începând cu data de 21 decembrie 2016, o VRS de 347,109 RON, astfel cum rezultă din art. 1 alin. (1) al acestui ordin:

"începând cu data de 21 decembrie 2016 personalul de probațiune din serviciile de probațiune și din structura centrală a Direcției Naționale de Probațiune beneficiază de recalcularea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referință sectorială de 347,109 RON, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată, pentru aceeași funcție, grad, gradație, vechime în funcție, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Potrivit art. 1 alin. (3) din O.M.J. nr. 542/C din 05 februarie 2018 "Valoarea de referință sectorială menționată la alin. (1) nu include majorarea de 10% stabilită prin Legea 293/2015 (...), respectiv majorarea de 25% prevăzuta de art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 (...)".

Așadar, prin recalcularea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referință sectorială de 347,109 RON [potrivit art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 542/C/05.02.2018] și aplicarea majorării de 10% [potrivit art. 1 alin. (2) din OMJ nr. 542/C/05.02.2018] s-a ajuns la o valoare de referință sectorială de 381,823 RON.

De asemenea, prin OMJ nr. 603/C/2018 au fost stabilite drepturile salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probațiune, începând cu data de 01 ianuarie 2018.

Cu toate acestea, prin OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 a fost modificat OMJ nr. 542/C/2018 în ceea ce privește valoarea de referință sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probațiune în intervalul de referință menționat, fiind stabilită o VRS de 421,36 RON pentru perioada 09 aprilie 2015-30 noiembrie 2015 și o valoare de 463,5 RON pentru perioada 01 decembrie 2015-31 decembrie 2017; prin același ordin, a fost stabilit și un calendar pentru plata sumelor restante.

În preambulul ordinului în discuție au fost făcute trimiteri, printre altele, la dispozițiile O.U.G. nr. 83/2014, ale Legii nr. 71/2015 și ale Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3

1

alin. (1)

1

din O.U.G. nr. 57/2015, în care s-a reținut că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare care trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive sau irevocabile/definitive urmează să se stabilească prin raportare la aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă și în specialitate, aceleași condiții de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv ocupaționale, indiferent de instituția sau autoritatea publică".

Față de prevederile legale în discuție (art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014), dar și de Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 și Decizia nr. 23/26.09.2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte constată că pârâtului Ministerul Justiției îi revenea obligația de a proceda din data de 09 aprilie 2015 la o încadrare la nivel maxim a personalului de probațiune, sub aspectul indemnizației cuvenite.

Astfel, Ordinul nr. 2883/C/19.07.2018 a venit să recunoască caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09 aprilie 2015, din perspectiva cuantumului valorii de referință sectorială.

Subsecvent, a fost emis și OMJ nr. 23396/C/30.08.2018 (prin care a fost modificat OMJ nr. 2883/C/2018) și s-au stabilit noile drepturi salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probațiune, începând cu data de 01 ianuarie 2018. La art. 3 al acestuia s-a specificat că sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care poate beneficia personalul de probațiune menționat în Anexele la ordin, căruia i s-au stabilit drepturile salariale potrivit Anexei V din Legea cadru nr. 153/2017, se va acorda ulterior parcurgerii prevederilor legale, cu respectarea imperativului încadrării în limita de 30 % stabilită prin art. 25 din Legea nr. 153/2017, mărimea procentuală a celorlalte sporuri urmând a fi modificată corespunzător, cu încadrarea în limita maximă prevăzută de lege pentru fiecare dintre acestea.

Înalta Curte, văzând că ordinele în discuție au recunoscut caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09 aprilie 2015, din perspectiva cuantumului valorii de referință sectorială, împărtășind opinia judecătorului fondului, observă că, prin omisiunea pârâtului de a emite dispoziții de salarizare cu indemnizația de încadrare raportată la valorile de referință sectoriale cuvenite, s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamantei, în înțelesul art. 1.531 din C. civ. din 2009, condițiile angajării răspunderii pârâtei fiind îndeplinite, criticile cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 1531 alin. (1) și art. 1357 alin. (1) C. civ. referitoare la actualizarea sumelor cuvenite reclamantei cu indicele de inflație și la acordarea dobânzilor legale neputând fi reținute.

Astfel, în mod corect a fost obligată pârâta Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective.

În privința cererii de actualizare a sumei astfel stabilite, cu indicele de inflație, precum și a cererii de obligare a pârâtei la plata dobânzilor legale penalizatoare, prin Decizia Înaltei Curți de Casație si Justiție nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 (Completul competent sa judece recursul in interesul legii), publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, s-a reținut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflație acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naționale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale, acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ. din 2009.

Prin urmare, în mod judicios, prima instanță a dispus ca sumele datorate să fie actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective.

Referitor la celelalte critici formulate cu privire la O.U.G. nr. 3/2019, se constată că acestea țin de executarea, respectiv modalitatea de executare a hotărârii, efectuarea plății reprezentând o chestiune care privește executarea obligației, iar nu stabilirea acesteia, astfel încât nu pot fi reținute alegațiile recurentei.

În fine, cât privește susținerile recurentei din notele scrise depuse la dosar, în sensul că au fost achitate diferențele salariale în litigiu, către reclamantă, Înalta Curte reține că înscrisurile depuse drept dovezi de achitare a acestor diferențe pot reprezenta executarea sentinței, însă nu există toate elementele probatorii de natură a-i forma convingerea instanței că a fost executată integral hotărârea în privința plății respectivelor drepturi salariale.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurentă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta Direcția Națională de Probațiune, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Națională de Probațiune împotriva sentinței civile nr. 919 din 12 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 februarie 2021.