ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2223/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrata la 03.05.2018, pe rolul Curții de Apel București, sub nr. x/2018 reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune (DNP), obligarea pârâtului Ministerul Justiției la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 și, în colaborare cu pârâta DNP, în calitate de angajator și ordonator terțiar de credite, să-i calculeze corect salariul pentru luna decembrie a anului 2017 prin rectificarea sumei de 347,109 RON, reprezentând valoarea de referință sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probațiune în intervalul de referință menționat, și stabilirea VRS de 445 RON, nivelul maxim existent în plată pentru familia de funcții bugetare Justiție, așa cu indică însăși CCR prin Decizia nr. 794/2016 invocată în preambulul acestui OMJ. A solicitat obligarea pârâților să reconsidere perioada de acordare a despăgubirilor prevăzute de OMJ nr. 542/2018, așa cum au fost recunoscute acestea prin Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ după cum urmează: - începând cu data de 09.04.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de referință sectorială de 405 RON; - începând cu data de 01.12.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de 445 RON (VRS 405 RON, majorată cu un procent de 10%) până la 31 decembrie 2017. A solicitat obligarea pârâților la stabilirea unui calendar pentru plata sumelor restante cu titlul de despăgubiri astfel rezultate, a dobânzilor aferente acestora, precum și a actualizării sumelor rezultate la rata inflației. A solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiției să rectifice OMJ nr. 603/C/2018 și, în colaborare cu pârâta DNP: - să aplice majorarea salarială de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 începând cu luna ianuarie 2018 față de salariul corect calculat pentru luna decembrie 2017, respectiv cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 445 RON și în acord cu indicațiile emise în recomandarea Ministerului Muncii și Justiției Sociale ca urmare a dialogului purtat cu categoriile profesionale din familia ocupațională de funcții bugetare Justiție; - să aplice sporurile stabilite pentru categoria profesională a personalului de probațiune, în acord cu aceeași recomandare, și prin raportare la un salariu calculat corect pentru luna decembrie 2017, în procentul și în condițiile indicate în cadrul aceleiași recomandări, după cum urmează: - cuantumul brut al sporurilor raportate la salariul stabilit pentru luna decembrie 2017 se majorează cu 25% rezultând cuantumul sporurilor pentru luna ianuarie 2018; - sporurile de 15% din salariul de bază - spor pentru condiții de muncă grele, prevăzut în art. 4 alin. (1) din Legea 153/2017; 25% din salariul de bază - spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 5 al aceleiași legi; 5% din salariul de bază -pentru păstrarea confidențialității, prevăzut de art. 5 din lege, chiar dacă vor fi plafonate la maximul de 30% în acord cu dispozițiile normative, să fie calculate și aplicate în mod individual și progresiv, în raport cu clasele de salarizare, nu cumulat. A solicitat obligarea pârâților la plata despăgubirilor rezultate din sumele cumulate ca urmare a calculării necorespunzătoare a VRS stabilite în cuprinsul OMJ nr. 542/2018, cât și a aplicării eronate a sporurilor și creșterii salariate de 25% aplicate prin OMJ nr. 603/2018, acordate în lumina Legii nr. 153/2017, începând cu 09.04.2015 până la data plății efective. A solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiției ca, în calitate de ordonator principal de credite, să aloce Direcției Naționale de Probațiune sumele necesare plății despăgubirilor aferente, atât a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 542/C/2018, cât și a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 603/2018.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1554 din data de 23 aprilie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității formulării cererii modificatoare din 23.01.2019 și a respins ca tardivă cererea modificatoare din 23.01.2019. A admis excepția lipsei calității procesuale active în ce privește solicitarea de obligare a MJ să aloce DNP sumele necesare plății drepturilor salariale restante și respinge acest capăt de cerere ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a DNP în ceea ce privește solicitarea de emitere a Ordinului prin care să se stabilească drepturile salariale ale reclamantei. A respins capătul de cerere privind obligarea DNP la emiterea ordinului prin care să se stabilească drepturile salariale ale reclamantei ca fiind formulat în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă. A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune. A obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită un ordin individual prin care să stabilească drepturile salariale ale reclamantei prin raportare la VRS de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015 și de 463,5 RON începând cu 01.12.2015. A obligat pârâta Direcția Națională de Probațiune la plata diferenței dintre sumele reprezentând drepturi salariale stabilite reclamantei prin Ordinul MJ nr. 542/C/2018 și sumele reprezentând drepturi salariale stabilite reclamantei prin Ordinul MJ nr. 2883/C/2018 și 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe, calculată de la data scadenței fiecărei sume până la data plății efective. În rest a respins celelalte solicitări.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1554 din data de 23 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâta Direcția Națională de Probațiune și Ministerul Justiției. Direcția Națională de Probațiune prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., a solictat admiterea căii de atac, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. În motivarea recursului, pârâta a susținut că prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. coroborat cu art. 9 alin. (2) și art. 22 pct. 6 din C. proc. civ.), întrucât pentru a se putea pronunța asupra acordării acestor drepturi, era necesar să fi analizat legalitatea OMJ nr. 3396/C/2018, condiție care nu este îndeplinită întrucât instanța a fost învestită cu anularea OMJ nr. 603/C/2018. Soluția primei instanțe de obligare a pârâtei Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 3396/C/2018 este nelegală, fiind dată cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv a principiilor fundamentale ale procesului civil enunțate de art. 9 alin. (2) și art. 22 pct. 6 din C. proc. civ. (principiul disponibilității și limitele învestirii instanței), întrucât a se putea pronunța asupra acordării acestor drepturi, era necesar să fi analizat legalitatea OMJ nr. 3396/C/2018, condiție care nu este îndeplinită întrucât instanța a fost învestită cu anularea OMJ nr. 603/C/2018. Soluția primei instanțe, este nelegală, fiind pronunțată și cu încălcarea normelor de drept material, respectiv art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare. In cauză nu este îndeplinită condiția "refuzului nejustificat", întrucât ordonatorul principal de credite a asigurat fondurile necesare în bugetul Direcției Naționale de Probațiune (astfel cum a fost stabilit prin art. 4 din OMJ nr. 3396/C/2018 care face trimitere la art. 4 din OMJ nr. 2883/C/2018) și în luna septembrie 2018 au fost achitate drepturile salariate acordate intimatei-reclamante prin acest act administrativ. Referitor la soluția instanței de obligare a pârâtei la plata diferenței dintre sumele stabilite reclamantei prin O.M.J. nr. 542/C/2018 și sumele stabilite reclamantei prin O.M.J. nr. 2883/C/2018 instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. coroborat cu art. 9 alin. (2) și art. 22 pct. 6 din C. proc. civ.) întrucât pentru a se putea pronunța asupra acordării acestor drepturi, era necesar ca instanța de fond să fie învestită cu o cerere având ca obiect o astfel de solicitare în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018, respectiv instanța să analizeze fondul cauzei, condiție care nu este îndeplinită în cauză, întrucât instanța a fost învestită cu anularea (rectificarea) OMJ nr. 542/C/2018. Soluția primei instanțe, de obligare a pârâtei la plata către reclamantă a sumelor reprezentând diferențe salariale cuvenite ca urmare a emiterii și dobânda legală Ordinului MJ nr. 2883/C/19.07.2018 actualizate cu indicele de inflație aferentă perioadei este nelegală, fiind pronunțată și cu aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile, respectiv art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. x. Cu privire la soluția instanței de obligare la actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018 de modificare a OMJ nr. 542/C/2018, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. coroborat cu art. 9 alin. (2) și art. 22 pct. 6 din C. proc. civ.) Prin O.U.G. nr. 3/2019 Guvernul României a stabilit că plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul de justiție prin acte administrative ale ordonatorilor de credite se va realiza în mod eșalonat pentru o perioadă de 5 ani începând cu 2019. S-a invocat motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., cu motivarea că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor legale privind condițiile răspunderii civile a Direcției Naționale de Probațiune pentru repararea pagubei. S-a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 1357 alin. (1) din C. civ., întrucât nu sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile ca urmare a recunoașterii de către pârâți a pretențiilor reclamantului, conform OMJ nr. 2883/C/2018, respectiv OMJ nr. 3396/C/2018, în sensul ca începând cu data de 01.01.2018, salariul de care beneficiază intimata-reclamantă conform OMJ nr. 3396/C/2018 este cel stabilit de lege pentru anul 2022, iar nu prin raportare la o valoare de referință sectorială, astfel că lipsește elementul esențial al răspunderii civile, respectiv existența unei fapte ilicite. Prin urmare, în mod greșit a dispus instanța de fond actualizarea drepturilor salariale cu rata inflației, care, deși reprezintă valoarea reală a acestora la data efectuării plății, în condițiile în care nu există o obligație legală în sensul acordării la nivel maxim a procentelor mai sus menționate, nu se justifică suportarea de către ordonatorii de credite a efectelor devalorizării monedei, mai ales că actualizarea cu rata inflației are caracterul unor daune compensatorii. În mod similar, s-a solicitat a se constat că soluția instanței privind obligarea la plata dobânzilor legale este criticabilă având în vedere că acestea reprezintă o sancțiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutare a obligației de plată. Or, dat fiind caracterul de oportunitate al acordării sporurilor în procentul solicitat, în lipsa unei obligații legale în acest sens, nu se poate vorbi despre neexecutarea acesteia, motiv pentru care nu se justifică nici plata lor. Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 498 din C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță. În cadrul recursului său, pârâtul Ministerul Justiției, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat a se constata că la acest moment pretențiile reclamantului au rămas fără obiect și, ca urmare, acțiunea acestuia a rămas fără obiect, având în vedere că, la data de 30.08.2018 ministrul justiției a emis Ordinul nr. 3396/C/2018 prin care s-au stabilit drepturile individuale ale personalului de probațiune cuprins în anexele ordinului respectiv.

Apărările formulate în cauză În cauză, intimata A. a formulat întâmpinare la cererea de recurs formulată de pârâta Direcția Națională de Probațiune în cuprinsul căreia a invocat excepția inadmisibilității, excepția nulității, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția din 29 iulie 2020 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 12 aprilie 2022, cu citarea părților. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor declarate în cauză Înalta Curte examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepția inadmisibilității și excepția nulității recursului formulată de Direcția Națională de Probațiune, invocate de către intimata A., urmează a le respinge pentru considerentele următoare: În ceea ce privește excepția inadmisibilității, intimata-reclamanta a apreciat că hotărârea pronunțată de către Curtea de Apel București (sentința civilă nr. 1554 din data de 23 aprilie 2019) este definitivă prin raportare la prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. în sensul în care conflictele de muncă nu sunt supuse recursului, considerente pentru care calea de atac exercitată de către recurenta-pârâtă este inadmisibilă. Înalta Curte constată că intimata-reclamantă în mod greșit a apreciat că litigiul său a fost soluționat în fond de către o instanță specializată în litigii de muncă. În fapt, litigiul a fost soluționat de către o instanță specializată în contencios administrativ și fiscal, prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată. Mai mult, Înalta Curte subliniază că în cadrul litigiilor de muncă prima instanță specializată, competentă material să soluționeze astfel de litigii este tribunalul, pe când în speță, prima instanța competentă materială să soluționeze cererea de chemare în judecată este Curtea de Apel. Or, în condițiile în care obiectul cererii de chemare în judecată determină competența de soluționare a cauzei din partea unui instanțe specializate în contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește regulile de procedură privitoare la căile de atac ce pot fi exercitate în cauză se reține că acestea sunt cele prevăzute de prevederile Legii nr. 554/2004. În acest sens, în materia contenciosului administrativ, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare." Față de cele prezentate mai sus, Înalta Curte constată că excepția inadmisibilității cererii de recurs este nefondată, urmând a o respinge. În ceea ce privește exccepția nulității recursului, întemeiată pe faptul că argumentele recurentei-intimate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., Înalta Curte constată și în acest caz că excepția este nefondată. Înalta Curte constată că prin cererea de recurs, recurenta a prezentat critici ce se circumscriu motivelor de casare nominalizate expres în cuprinsul cererii, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. În considerarea acestei poziții procesuale manifestate de către recurenta-pârâtă, instanța de recurs urmează a respinge excepția nulității recursului, ca nefondată. Trecând la analiza pe fond a cererilor de recurs, Înalta Curte analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursurile, ca nefondate, în considerarea următoarelor argumente: Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat. Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs. În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralității, al publicității ședințelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părții pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) și art. 338 C. proc. civ.. încălcarea dreptului de apărare dacă instanța a admis apelul și s-a pronunțat și asupra fondului, fără ca părțile să fi pus concluzii și asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialității și al nemijlocirii prin pronunțarea soluției în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului și nu au fost puse în dezbaterea părților; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 din C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greșită a unor texte de lege. În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurenta Direcția Națională de Probațiune invocă faptul că prima instanță în mod greșit a dispus obligarea acesteia la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinului nr. 3396/C/2018 întrucât nu s-a analizat fondul cauzei, pentru că dreptul fusese deja acordat, ca urmare a emiterii OMJ nr. 3396/C/30.08.2018 prin care a fost modificat OMJ nr. 603/C/08.02.2018. Or, chiar prin ordinul invocat s-au stabilit diferențele salariale datorate, potrivit solicitării reclamantei, iar prima instanță s-a pronunțat asupra capetelor de cerere astfel cum au formulate, în limita învestirii. Prin urmare, nu există temeiuri din care să rezulte că instanța de fond ar fi încălcat prevederile art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., în cauză fiind respectate dispozițiile legale care guvernează desfășurarea procesului civil. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de control judiciar constată, de asemenea, că nu este fondat. Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta A. prin care a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune rectificarea celor două ordine în sensul stabilirii drepturilor salariale cuvenite prin aplicarea corectă a prevederile legale incidente, precum și obligarea la plata diferențelor de drepturi actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective. Prin sentința recurată a fost admisă în parte acțiunea, pârâta Direcția Națională de Probațiune, fiind obligată la plata diferențelor dintre sumele reprezentând drepturi salariale stabilite reclamantei prin Ordinul MJ nr. 542/C/2018 și sumele reprezentând drepturi salariale stabilite reclamantei prin Ordinul MJ nr. 2883/C/2018 și 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective. În ceea ce îl privește pe recurentul-pârât Ministerul Justiției acesta a fost obligat la emiterea unui ordin individual prin care să stabilească drepturile salariale ale reclamantei prin raportare la VRS de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015 și de 463,5 RON începând cu 01.12.2015. Astfel, reține instanța de control judiciar că prin OMJ nr. 542/C/2018 s-a acordat începând cu data de 21 decembrie 2016, o VRS de 347,109 RON, astfel cum rezultă din art. 1 alin. (1) al acestui ordin: "începând cu data de 21 decembrie 2016 personalul de probațiune din serviciile de probațiune și din structura centrală a Direcției Naționale de Probațiune beneficiază de recalcularea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referință sectorială de 347,109 RON, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată, pentru aceeași funcție, grad, gradație, vechime în funcție, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții". Potrivit art. 1 alin. (3) din O.M.J. nr. 542/C din 05 februarie 2018 "Valoarea de referință sectorială menționată la alin. (1) nu include majorarea de 10% stabilită prin Legea 293/2015 (...), respectiv majorarea de 25% prevăzuta de art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 (...)". Așadar, prin recalcularea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referință sectorială de 347,109 RON (potrivit art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 542/C/05.02.2018) și aplicarea majorării de 10% (potrivit art. 1 alin. (2) din OMJ nr. 542/C/05.02.2018) s-a ajuns la o valoare de referință sectorială de 381,823 RON. De asemenea, prin OMJ nr. 603/C/2018 au fost stabilite drepturile salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probațiune, începând cu data de 01 ianuarie 2018. Cu toate acestea, prin OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 a fost modificat OMJ nr. 542/C/2018 în ceea ce privește valoarea de referință sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probațiune în intervalul de referință menționat, fiind stabilită o VRS de 421,36 RON pentru perioada 09 aprilie 2015-30 noiembrie 2015 și o valoare de 463,5 RON pentru perioada 01 decembrie 2015-31 decembrie 2017; prin același ordin, a fost stabilit și un calendar pentru plata sumelor restante. În preambulul ordinului în discuție au fost făcute trimiteri, printre altele, la dispozițiile O.U.G. nr. 83/2014, ale Legii nr. 71/2015 și ale Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 1 alin. (1) 1 din O.U.G. nr. 57/2015, în care s-a reținut că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare care trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive sau irevocabile/definitive urmează să se stabilească prin raportare la aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă și în specialitate, aceleași condiții de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv ocupaționale, indiferent de instituția sau autoritatea publică". Față de prevederile legale în discuție (art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014), dar și de Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 și Decizia nr. 23/26.09.2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Curtea constată că pârâtului Ministerul Justiției îi revenea obligația de a proceda din data de 09 aprilie 2015 la o încadrare la nivel maxim a personalului de probațiune, sub aspectul indemnizației cuvenite. Astfel, Ordinul nr. 2883/C/19.07.2018 a venit să recunoască caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09 aprilie 2015, din perspectiva cuantumului valorii de referință sectorială. Subsecvent, a fost emis și OMJ nr. 3396/C/30.08.2018, prin care a fost modificat OMJ nr. 2883/C/2018, și s-au stabilit noile drepturi salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probațiune, începând cu data de 01 ianuarie 2018. La art. 3 al acestuia s-a specificat că sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care poate beneficia personalul de probațiune menționat în Anexele la ordin, căruia i s-au stabilit drepturile salariale potrivit Anexei V din Legea cadrul nr. 153/2017, se va acorda ulterior parcurgerii prevederilor legale, cu respectarea imperativului încadrării în limita de 30% stabilită prin art. 25 din Legea nr. 153/2017, mărimea procentuală a celorlalte sporuri urmând a fi modificată corespunzător, cu încadrarea în limita maximă prevăzută de lege pentru fiecare dintre acestea. Înalta Curte, văzând că ordinele în discuție au recunoscut caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09 aprilie 2015, din perspectiva cuantumului valorii de referință sectorială, împărtășind opinia judecătorului fondului, observă că, prin omisiunea pârâtului de a emite dispoziții de salarizare cu indemnizația de încadrare raportată la valorile de referință sectoriale cuvenit, s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamantei, în înțelesul art. 1.531 din C. civ. din 2009, condițiile angajării răspunderii pârâtei fiind îndeplinite, criticile cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 1531 alin. (1) și art. 1357 alin. (1) C. civ. referitor la actualizarea sumelor cuvenite reclamantei cu indicele de inflație și la acordarea dobânzilor legale neputând fi reținute. Astfel, în mod corect a fost obligată pârâta Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective. În privința cererii de actualizare a sumei astfel stabilite, cu indicele de inflație, precum și a cererii de obligare a pârâtei la plata dobânzilor legale penalizatoare, prin Decizia Înaltei Curți de Casație si Justiție nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 (Completul competent sa judece recursul in interesul legii), publicată in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, s-a reținut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflație acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naționale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale, acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ. din 2009. Prin urmare, în mod judicios, prima instanță a dispus ca sumele datorate să fie actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective. Referitor la celelalte critici formulate cu privire la O.U.G. nr. 3/2019, se constată că acestea țin de executarea, respectiv modalitatea de executare a hotărârii, efectuarea plății reprezentând o chestiune care privește executarea obligației, iar nu stabilirea acesteia, astfel încât nu pot fi reținute alegațiile recurentei. Referitor la memoriul de recurs prin care recurentul-pârât Ministerul Justiției a susținut că acțiunea acestuia a rămas fără obiect, având în vedere că, la data de 30.08.2018 ministrul justiției a emis Ordinul nr. 3396/C/2018 prin care s-au stabilit drepturile individuale ale personalului de probațiune cuprins în anexele ordinului respectiv, Înalta Curte apreciază că este nefondat. În mod corect a reinut instanța de fond că se impune emiterea unui ordin individual, care să stabilească drepturile salariale ale reclamantei, în condițiile în care prin OMJ nr. 3396/C/30.08.2018, prin care a fost modificat OMJ nr. 2883/C/2018 s-au fost stabilit noile drepturi salariale (inclusiv sporurile), iar la art. 3 al acestuia s-a specificat că sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care poate beneficia personalul de probațiune menționat în Anexele la ordin, căruia i s-au stabilit drepturile salariale potrivit Anexei V din Legea cadrul nr. 153/2017, se va acorda ulterior parcurgerii prevederilor legale, cu respectarea imperativului încadrării în limita de 30% stabilită prin art. 25 din Legea nr. 153/2017, mărimea procentuală a celorlalte sporuri urmând a fi modificată corespunzător, cu încadrarea în limita maximă prevăzută de lege pentru fiecare dintre acestea. În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurenții-pârâți, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile declarate de pârâții Direcția Națională de Probațiune și Ministerul Justiției, ca nefondate.