ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 17/2022

Ședința publică din data de 11 ianuarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 08.05.2018, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune:

- obligarea pârâtului Ministerul Justiției la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 și, în colaborare cu pârâta DNP, în calitate de angajator și ordonator terțiar de credite, să calculeze corect salariul pentru luna decembrie a anului 2017 prin rectificarea sumei de 342,109 RON, reprezentând valoarea de referință sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probațiune în intervalul de referință menționat, și stabilirea VRS de 445 RON, nivelul maxim existent în plată pentru familia de funcții bugetare Justiție, așa cum indică însăși CCR prin Decizia nr. 794/2016 invocată în preambulul acestui OMJ.

- Obligarea pârâților să reconsidere perioada de acordare a despăgubirilor prevăzute de OMJ nr. 542/2018, așa cum au fost recunoscute acestea prin Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ după cum urmează:

• începând cu data de 09.04.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de referință sectorială de 405 RON;

• începând cu data de 01.12.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de 445 RON (VRS 405 RON, majorată cu un procent de 10%) până la 31 decembrie 2017.

- Obligarea pârâților la stabilirea unui calendar pentru plata sumelor restante cu titlul de despăgubiri astfel rezultate, a dobânzilor aferente acestora, precum și a actualizării sumelor rezultate la rata inflației.

- Obligarea pârâtului MJ să rectifice OMJ nr. 603/C/2018 și, în colaborare cu pârâta DNP:

• să aplice majorarea salarială de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 începând cu luna ianuarie 2018 față de salariul CORECT calculat pentru luna decembrie 2017, respectiv cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 445 RON și în acord cu indicațiile emise în recomandarea Ministerului Muncii și Justiției Sociale ca urmare a dialogului purtat cu categoriile profesionale din familia ocupațională de funcții bugetare Justiție;

• să aplice sporurile stabilite pentru categoria profesională a personalului de probațiune, în acord cu aceeași recomandare, și prin raportare la un salariu calculat CORECT pentru luna decembrie 2017, în procentul și în condițiile indicate în cadrul aceleiași recomandări, după cum urmează:

- cuantumul brut al sporurilor raportate la salariul stabilit pentru luna decembrie 2017 se majorează cu 25% rezultând cuantumul sporurilor pentru luna ianuarie 2018;

- sporurile de 15% din salariul de bază - spor pentru condiții de muncă grele, prevăzut în art. 4 alin. (1) din Legea 153/2017; 25% din salariul de bază - spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 5 al aceleiași legi; 5% din salariul de bază - pentru păstrarea confidențialității, prevăzut de art. 5 din lege, chiar dacă vor fi plafonate la maximul de 30% în acord cu dispozițiile normative, să fie CALCULATE Șl APLICATE ÎN MOD INDIVIDUAL Șl PROGRESIV, în raport cu clasele de salarizare, nu cumulat.

- obligarea pârâților la plata despăgubirilor rezultate din sumele cumulate ca urmare a calculării necorespunzătoare a VRS stabilite în cuprinsul OMJ nr. 542/2018, cât și a aplicării eronate a sporurilor și creșterii salariale de 25% aplicate prin OMJ nr. 603/2018, acordate în lumina Legii nr. 153/2017, începând cu 09.04.2015 până la data plății efective.

- obligarea pârâtului Ministerul Justiției ca, în calitate de ordonator principal de credite, să aloce Direcției Naționale de Probațiune sumele necesare plății despăgubirilor aferente, atâta celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 542/C/2018, cât și a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 603/2018.

Prin sentința civilă nr. 110 din 15 ianuarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune; a obligat pârâta Direcția Națională de Probațiune la plata diferenței dintre sumele stabilite reclamantei prin Ordinul MJ nr. 603/C/2018 și sumele stabilite reclamantei prin Ordinul MJ nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe, calculată de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective; a respins capetele de cerere privind anularea Ordinului MJ nr. 542/C/2018 și anularea parțială a Ordinului MJ nr. 603/C/08.02.2018, în ceea ce privește modul de stabilire a drepturilor salariale cuvenite reclamantei și obligarea MJ la emiterea unui nou ordin referitor la drepturile salariale cuvenite reclamantei, ca rămase fără obiect.

Împotriva sentinței civile nr. 110 din 15 ianuarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Direcția Națională de Probațiune, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

3.1. Cu privire la soluția de obligare la plata diferenței dintre sumele stabilite prin OMJ nr. 603/C/2018 și cele stabilite prin OMJ nr. 3396/C/19.07.2018, recurenta a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, în lipsa unui refuz nejustificat din partea pârâților.

Ordonatorul principal de credite a asigurat fondurile necesare în bugetul Direcției Naționale de Probațiune (astfel cum a fost stabilit prin art. 4 din OMJ nr. 3396/C/2018 care face trimitere la art. 4 din OMJ nr. 2883/C/2018) și în luna octombrie 2018 au fost achitate drepturile salariale acordate intimatei-reclamante prin acest act administrativ (Anexă fluturaș de salariu pe luna septembrie 2018).

Prin urmare, nu se poate reține existența unui refuz nejustificat din partea recurentei-pârâte de a soluționa o cerere, în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, atât timp cât capătul de cerere era rămas fără obiect la data pronunțării sentinței recurate.

3.2. Cu privire la soluția de obligare la plata diferențelor de drepturi, actualizate cu rata inflației, precum și plata dobânzii legale

3.2.1. Recurenta a arătat că prima instanță a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, în raport cu dispozițiilor art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., care reglementează principiul disponibilității și limitele învestirii instanței, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Astfel, a apreciat că soluția primei instanțe de obligare a pârâtei la plata sumelor reprezentând actualizarea cu rata inflației și a dobânzilor legale este nelegală, întrucât, pentru a se putea pronunța asupra acordării acestor drepturi, era necesar să existe o solicitare în acest sens din partea reclamantei.

Ori, din modul în care este formulat capătul 3 de cerere rezultă cu claritate că solicitarea se referă la obligarea pârâților la stabilirea "unui calendar" adică a unor date concrete la care Direcția Națională de Probațiune să achite, pe lângă sumele ce rezultă din modificarea OMJ nr. 603/C/2018, și dobânzile aferente acestora, precum și sumele reprezentând actualizarea cu rata inflației.

3.2.2. Tot cu privire la soluția de obligare la plata diferențelor de drepturi, actualizate cu rata inflației, precum și plata dobânzii legale, recurenta a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv încălcarea dispozițiilor art. 1357 alin. (1) C. civ., care obligă creditorul la repararea prejudiciului doar în situația întrunirii răspunderii civile.

În esență, a susținut că nu sunt îndeplinite cerințele art. 1357 C. civ., nefiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale pentru ca Direcția să fie obligată la plata dobânzii legale și a actualizării cu rata inflației, întrucât OMJ nr. 3396/C/2018 produce efecte de la data de 01.01.2018, moment la care nu exista o obligație legală de a acorda sporurile în cuantum maxim de 30%. Decizia instituțională a acordării sporurilor, prin OMJ nr. 603/C/2018, este una de oportunitate, luată conform art. 5 din Capitolul VIII al Anexei V din Legea nr. 153/2017.

Ca urmare, a apreciat că în mod greșit s-a dispus actualizarea drepturilor salariale cu rata inflației, care, deși reprezintă valoarea reală a acestora la data efectuării plații, nu există o obligație legală în sensul acordării la nivel maxim a procentelor în discuție, nu se justifică suportarea de către ordonatorii de credite a efectelor devalorizării monedei, mai ales că actualizarea cu rata inflației are caracterul unor daune compensatorii.

În ceea ce privește plata dobânzilor legale a arătat că acestea reprezintă o sancțiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obligației de plată. Or, dat fiind caracterul de oportunitate al acordării sporurilor în procentul solicitat, în lipsa unei obligații legale în acest sens, nu se poate vorbi de o neexecutare a acesteia, așa încât nici plata acestora nu se justifică.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată următoarele:

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea hotărârii se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Acesta include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Amintește Înalta Curte că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă" se regăsește actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărții I din același Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută și pe cea relativă, nulitatea condiționată și nulitatea necondiționată de existența unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulitățile pot fi invocate și efectele pe care le produce aplicarea sancțiunii.

Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurenta invocă faptul că prima instanță în mod greșit a dispus obligarea acesteia la plata diferențelor de drepturi, fără să existe o solicitare în acest sens din partea reclamantei.

Ori, contrar susținerii recurentei, aceasta solicitare se găsește în petitul 3 al acțiunii; din modul în care a fost formulat acesta, reiese cu claritate faptul că reclamanta a solicitat atât stabilirea unui calendar pentru plata sumelor restante, cât și a dobânzilor aferente acestora, precum și a actualizării sumelor rezultate la rata inflației.

Analizând acest capăt de cerere, instanța de fond a constatat că, ulterior introducerii acțiunii, a fost emis la data de 30.08.2018 Ordinul 3396/C, prin care Ministerul Justiției a stabilit drepturile salariale ale personalului de probațiune și implicit și ale reclamantei începând cu data de 01.01.2018, precum și faptul că pârâții nu au invocat și nu au făcut dovada achitării diferențelor dintre drepturile salariale stabilite inițial prin Ordinul 603/C din 08.02.2018 și Ordinul nr. 3396/C/30.08.2018.

Prin urmare, prima instanță a admis acest capăt de cerere, obligând pârâtul Direcția Națională de Probațiune să achite reclamantei diferențele dintre drepturile salariale stabilite inițial prin Ordinul 603/C din 08.02.2018 și Ordinul nr. 3396/C/30.08.2018.

În aceste condiții, prima instanță s-a pronunțat asupra capetelor de cerere astfel cum au formulate, în limita învestirii, neexistând temeiuri pentru a-i reproșa primei instanțe că ar fi încălcat prevederile art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., în cauză fiind respectate dispozițiile legale care guvernează desfășurarea procesului civil.

Nefondate sunt și criticile referitoare la soluția instanței de obligare la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 3396/C/19.07.2018, actualizate cu rata inflației, precum și plata dobânzii legale, critici circumscrise motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că, prin OMJ nr. 3396/C/2018 a fost modificat OMJ nr. 603/C/2018, sporurile cuvenite reclamantei fiind acordate retroactiv, începând cu data de 01.01.2018. Așadar, emiterea OMJ nr. 3396/C/2018 are drept consecință recunoașterea drepturilor salariale în cuantumul solicitat de către reclamantă, ceea ce se reflectă în obligația angajatorului de a achita acesteia diferențele dintre drepturile salariale stabilite prin ordinul inițial și cele stabilite prin ordinul ulterior, precum și de a acoperi orice prejudiciul suferit de reclamantă prin acordarea cu întârziere a drepturilor salariale complete.

Prin Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent sa judece recursul în interesul legii, s-a reținut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflație acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naționale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ.. În speță, repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamantă prin lipsirea acesteia de drepturile salariale cuvenite potrivit legii cuprinde trei componente: plata diferențelor salariale; plata prejudiciului cauzat de devalorizarea monedei naționale, echivalent al ratei inflației; plata beneficiului nerealizat, echivalent al dobânzii legale.

Argumentul pârâtei referitor la inexistența faptei ilicite, ca urmare a inexistenței unei obligații legale de acordare a sporurilor în procent maxim de 30% nu poate fi primit, fiind rezultatul unei greșite interpretări și aplicări a prevederilor art. 25 din Legea nr. 153/2017. Acest drept a fost recunoscut reclamantei chiar de către ordonatorul principal de credite - Ministerul Justiției, care, în condițiile art. 4 și 5 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017, a procedat la emiterea OMJ nr. 3396/C/2018, prin care s-au acordat sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, sporul pentru risc, suprasolicitare neuropsihică și sporul pentru păstrarea confidențialității, cu începere de la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurentă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta Direcția Națională de Probațiune, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Națională de Probațiune împotriva sentinței civile nr. 110 din 15 ianuarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 11 ianuarie 2022.