ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 812/2022

Ședința publică din data de 11 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București sub nr. x/2018 din 03.05.2018, reclamanta A. a chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune și a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

a) obligarea pârâtului Ministerul Justiției la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 și, în colaborare cu pârâta DNP, în calitate de angajator și ordonator terțiar de credite, să-i calculeze corect salariul pentru luna decembrie a anului 2017 prin rectificarea sumei de 347,109 RON, reprezentând valoarea de referință sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul "de probațiune în intervalul de referință menționat, și stabilirea VRS de 445 RON, nivelul maxim existent în plată pentru familia de funcții bugetare Justiție, așa cum indică însăși CCR prin Decizia nr. 794/2016 invocată în preambulul acestui OMJ.

b) obligarea pârâților să reconsidere perioada de acordare a despăgubirilor prevăzute de OMJ nr. 542/2018, așa cum au fost recunoscute acestea prin Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ după cum urmează:

- începând cu data de 1.08.2017 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de referință sectorială de 405 RON;

- începând cu data de 01.08.2017 pentru sume rezultate din aplicarea valoni de 445 iei (VRS 405 RON, majorată cu un procent de 10%) până la 31 decembrie 2017.

c) obligarea pârâților la stabilirea unui calendar pentru plata sumelor restante cu titlul de despăgubiri astfel rezultate, a dobânzilor aferente acestora, precum și a actualizării sumelor rezultate la rata inflației.

d) obligarea pârâtului MJ să rectifice OMJ nr. 603/C/2018 și, în colaborare cu pârâta DNP:

- să aplice majorarea salariată de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 începând cu luna ianuarie 2018 față de salariul corect calculat pentru luna decembrie 2017, respectiv cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 445 RON și în acord cu indicațiile emise în recomandarea Ministerului Muncii și Justiției Sociale ca urmare a dialogului purtat cu categoriile profesionale din familia ocupațională de funcții bugetare Justiție;

- să aplice sporurile stabilite pentru categoria profesională a personalului de probațiune, în acord cu aceeași recomandare, și prin raportare la un salariu calculat CORECT pentru luna decembrie 2017, în procentul și în condițiile indicate în cadrul aceleiași recomandări, după cum urmează:

- cuantumul brut al sporurilor raportate la salariul stabilit pentru luna decembrie 2017 se majorează cu 25% rezultând cuantumul sporurilor pentru luna ianuarie 2018;

- sporurile de 15% din salariul de bază - spor pentru condiții de muncă grele, prevăzut în art. 4 alin. (1) din Legea 153/2017; 25% din salariul de bază - spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 5 al aceleiași legi; 5% din salariul de bază pentru păstrarea confidențialității, prevăzut de art. 5 din lege, chiar dacă vor fi plafonate la maximul de 30% în acord cu dispozițiile normative, să fie calculate și aplicate în mod individual și progresiv, în raport cu clasele de salarizare, nu cumulat.

e) obligarea pârâților la plața despăgubirilor rezultate din sumele cumulate ca urmare a calculării necorespunzătoare a VRS stabilite în cuprinsul OMJ nr. 542/2018, cât și a aplicării eronate a sporurilor și creșterii salaríale de 25% aplicate prin OMJ nr. 603/2018, acordate în lumina Legii nr. 153/2017, începând cu 09.04.2015 până la data plății efective.

f) obligarea pârâtului Ministerul Justiției ca, în calitate de ordonator principal de credite, să aloce Direcției Naționale de Probațiune sumele necesare plății despăgubirilor aferente, atât a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 542/C/2018, cât și a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 603/2018.

Prin sentința civilă nr. 205 pronunțată la data de 22 ianuarie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată și a obligat pârâta Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor Ministrului Justiției nr. 2883/C/2018 și nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective.

A respins capetele de cerere privind anularea Ordinelor nr. 542/C/2018 și 603/C/2018 ca rămase fără obiect.

A respins în rest acțiunea ca neîntemeiată.

S-a arătat în cuprinsul sentinței pronunțate că pe parcursul soluționării cauzei au fost depuse și Ordinele ministrului justiției nr. 2883/C/2018 și 3396/C/2018, ambele emise de pârât după data introducerii cererii de chemare în judecată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâta Direcția Națională de Probațiune întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței civile nr. 205/22.01.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, iar pe fond:

- respingerea ca rămas fără obiect a capătului de cerere privind obligarea Direcției Naționale de Probațiune la plata diferenței dintre sumele stabilite prin OMJ nr. 603/C/2018 și respectiv cele acordate prin OMJ nr. 3396/C/2018;

- respingerea ca neîntemeiat a capătului de cerere privind obligarea Direcției Naționale de Probațiune la actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate în temeiul OMJ nr. 3396/C/2018, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe;

- respingerea ca rămas fără obiect a capătului de cerere privind obligația Direcției Naționale de Probațiune la plata diferenței dintre sumele stabilite reclamantei prin OMJ nr. 542/C/2018 și cele stabilite prin OMJ nr. 2883/C/2018, respectiv actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate și plata dobânzilor legale, în ceea ce privește sumele datorate pentru anul 2019 conform O.U.G. nr. 3/2019;

- respingerea ca prematur introdus a capătului de cerere privind obligarea Direcției Naționale de Probațiune la plata diferenței dintre sumele stabilite reclamantei prin OMJ nr. 542/C/2018 și cele stabilite prin OMJ nr. 2883/C/2018, respectiv actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate și plata dobânzilor legale, în ceea ce privește sumele datorate pentru anii 2020-2023 conform O.U.G. nr. 3/2019.

În motivarea recursului, în ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a arătat recurenta-pârâtă ca instanța de fond a depășit limitele investirii întrucât după introducerea cererii de chemare în judecată, Ordinul nr. 603/C/2018 a cărei anulare s-a solicitat prin prezenta acțiune a fost modificat prin OMJ nr. 3396/C/2018, astfel că acest capăt de cerere - anularea Ordinului nr. 603 - a fost respins de către instanța de fond ca rămas fără obiect.

În raport de acest aspect consideră recurenta că instanța de judecată nu a avut posibilitatea efectuării unei cercetări asupra fondului cauzei, astfel că soluția primei instanțe de obligare a recurentei-pârâte la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 3396/C/2018 este nelegală fiind dată cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv a principiilor fundamentale ale procesului civil enunțate de art. 9 alin. (2) și art. 22 pct. 6 din C. proc. civ.

În ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub un prim aspect, se susține că au fost interpretate în mod eronat dispozițiile art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, întrucât în cauză nu există un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri în condițiile în care ordonatorul principal de credite a asigurat fondurile necesare în bugetul Direcției Naționale de Probațiune și în luna decembrie 2018 au fost achitate drepturile salariale acordate intimatei-reclamante.

Subsumat aceluiași motiv de casare - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile aduse hotărârii recurate vizează obligarea recurentei-pârâte la actualizarea cu rata inflației și a dobânzilor legale în temeiul OMJ nr. 3396/C/2018, susținând recurenta că instanța de fond a încălcat normele de drept material, respectiv dispozițiile legale privind condițiile răspunderii civile pentru repararea pagubei.

În acest sens, susține recurenta că în raport de prevederile art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 condițiile răspunderii autorității administrative pentru repararea pagubei sunt: să existe un drept subiectiv al persoanei care se pretinde vătămată; să existe o faptă ilicită a autorității administrative constând în refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri referitoare la dreptul subiectiv al persoanei care se pretinde vătămată; să existe prejudiciul pretins și să existe legătura de cauzalitate între prejudiciul pretins și fapta autorității.

Susține recurenta că OMJ nr. 3396/C/2018 a fost emis înainte de primul termen de judecată iar la data de 01.01.2018, dată la care produce efecte acest ordin, nu a existat o obligație legală în sensul acordării sporurilor în procent maxim, respectiv în procent total de aproape 30% din salariu de bază și prin urmare lipsește elementul esențial al răspunderii civile, respectiv existența unei fapte ilicite.

OMJ nr. 603/C/2018 a fost modificat prin OMJ nr. 3396/C/2018 iar suma sporurilor de care beneficiază intimata reclamantă a fost stabilită în procent total de aproape 30% din salariul de bază în vederea respectării dispozițiilor art. 25 din Legea cadru nr. 153/2017.

În ce privește sporurile, arată recurenta că are calitatea de ordonator terțiar de credite și drept urmare este obligată a respecta dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. cadru nr. 153/2017.

Cu referire la soluția instanței de obligare a recurentei la plata dobânzilor legale arată recurenta că aceasta reprezintă o sancțiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obligației de plată, și dat fiind caracterul de oportunitate al acordării sporurilor în procesul solicitat, în lipsa unei obligații legale nu ne aflăm în situația unei neexecutări a acesteia, astfel că nu se justifică nici plata acestor dobânzi.

Ultima critică vizează soluția instanței de fond de obligare a recurentei-pârâte la plata diferenței dintre sumele stabilite reclamantei prin OMJ nr. 542/C/2018 și cele stabilite prin OMJ nr. 2883/C/2018 respectiv actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate și plata dobânzii legale, susține recurenta că O.U.G. nr. 3/2019 a dispus eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției, astfel că principalul efect al acestei ordonanțe este instituirea unui moratoriu legal ceea ce echivalează cu afectarea obligației de plată cu un termen suspensiv legal. Principalul efect al moratoriul legal constă în amânarea exigibilității obligației, întrucât executarea acesteia depinde de împlinirea unei date care coincide cu ultima zi a fiecăruia dintre cei cinci ani cuprinși în intervalul 2019-2023.

Termenul care afectează obligația de plată este unul suspensiv, întrucât scadența obligației este amânată până la împlinirea acestuia, iar beneficiul termenului este stipulat în favoarea creditorului, respectiv Direcția Națională de Probațiune în calitate de angajator, situație în care debitorul nu poate fi considerat în întârziere întrucât datoria sa, deși există, nu este ajunsă la scadență.

Nici intimata-reclamantă A. și nici intimatul-pârât Ministerul Justiției nu au depus întâmpinări în cauză.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios cu o cerere vizând rectificarea OMJ nr. 542/C/2018, obligarea Ministerului Justiției și a Direcției Naționale de Probațiune (în calitate de ordonator terțiar de credite) să-i calculeze corect salariul pentru luna decembrie a anului 2017 prin rectificarea sumei de 347,109 RON, reprezentând valoarea de referință sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul "de probațiune în intervalul de referință menționat, și stabilirea VRS de 445 RON, nivelul maxim existent în plată pentru familia de funcții bugetare Justiție, așa cum indică însăși CCR prin Decizia nr. 794/2016 invocată în preambulul acestui OMJ.

Ulterior introducerii acțiunii, pârâtul Ministerul Justiției a emis OMJ nr. 2883/C/2018 prin care a fost recunoscut caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare emise începând cu data de 09.04.2015 din perspectiva cuantumului valorii de referință sectorială .

Subsecvent a fost emis de către Ministerul Justiției și Ordinul nr. 3396/C/30.08.2018 prin care a fost modificat Ordinul MJ nr. 2883/C/2018 fiind stabilite noile drepturi salariale începând cu data de 01 ianuarie 2018.

La art. 3 al acestui s-a specificat că sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care poate beneficia personalul de probațiune menționat în Anexele la ordin, căruia i s-au stabilit drepturile salariale potrivit Anexei V din Legea cadrul nr. 153/2017, se va acorda ulterior parcurgerii prevederilor legale, cu respectarea imperativului încadrării în limita de 30% stabilită prin art. 25 din Legea nr. 153/2017, mărimea procentuală a celorlalte sporuri urmând a fi modificată corespunzător, cu încadrarea în limita maximă prevăzută de lege pentru fiecare dintre acestea.

În raport de emiterea de către Ministerul Justiției a OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 și a OMJ nr. 23396/C/30.08.2018, prima instanță a respins capetele de cerere privind anularea parțială a Ordinelor MJ nr. 542/C/05.02.2018 și nr. 603/C/08.02.2018, în ceea ce privește modul de stabilire a indemnizațiilor lunare, inclusiv a sporurilor cuvenite, prin raportare la VRS de 405 RON începând cu 09.04.2015, respectiv VRS de 445,5 RON începând cu 01.12.2015, ca rămase fără obiect.

Înalta Curte reține faptul că prin cererea de recurs se invocă motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel încât criticile formulate de recurentă împotriva sentinței atacate urmează a fi analizate în raport de domeniul de reglementare al motivelor de recurs invocate, avându-se în vedere și dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. potrivit căruia scopul recursului - cale extraordinară de atac - îl constituie "examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", acesta exercitându-se pentru motive de nelegalitate expres și limitativ reglementate de lege ca motive de casare - art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Ca urmare, pe calea recursului nu se pot examina motive privind interpretarea pe care instanța de fond a înțeles să o dea probelor administrate în cauză ceea ce nu constituie motive de nelegalitate ci de netemeinice.

Pornind de la aceste premise și analizând motivele de nelegalitate invocate de recurent se reține că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. casarea unor hotărâri se poate cere dacă, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Acest motiv de casare include în conținutul său toate neregularitățile procedurale ce pot fi săvârșite în cursul procedurii judiciare, cu excepția celor care sunt constituite în motive distincte de casare, cum este cazul primelor trei motive anume consacrate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, motivul de casare de la pct. 5 poate viza cele mai variate neregularități de ordin procedural, începând de la neregulata citare a uneia dintre părți și continuând cu nesemnarea cererii reconvenționale, nesemnarea minutei de către judecători, nesocotirea principiilor publicității, oralității, contradictorialității etc.

Art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este destinat să valorizeze atât nesocotirea normelor procedurale de ordine publică, cât și a celor de ordine privată, legea nefăcând nicio distincție în această privință. Casarea unei hotărâri judecătorești pentru acest motiv de recurs se poate obține însă în mod diferit, în funcție de natura imperativă sau dispozitivă a normelor procedurale încălcate.

Procedând la analiza sentinței recurate în cauză, în raport de motivul de casare invocat, se constată că acestea nu pot conduce la reformarea hotărârii atacate.

Prima critică vizează nelegalitatea hotărârii în raport de faptul că, după introducerea cererii de chemare în judecată, Ordinul nr. 603/C/2018 a cărei anulare s-a solicitat prin prezenta acțiune a fost modificat prin OMJ nr. 3396/C/2018, astfel că acest capăt de cerere - anularea Ordinului nr. 603 - a fost respins de către instanța de fond ca rămas fără obiect.

În raport de acest aspect consideră recurenta că instanța de judecată nu a avut posibilitatea efectuării unei cercetări asupra fondului cauzei, astfel că soluția primei instanțe de obligare a recurentei-pârâte la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 2883/C/2018 și OMJ nr. 3396/C/2018 este nelegală fiind dată cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv a principiilor fundamentale ale procesului civil enunțate de art. 9 alin. (2) și art. 22 pct. 6 din C. proc. civ.

Critica formulată nu poate fi primită.

Este adevărat că prin dispozițiile art. 9 alin. (2) din C. proc. civ. obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, fiind astfel instituit principiul disponibilității care presupune, printre altele, dreptul reclamantului de a fixa cadrul procesual, inclusiv din punctul de vedere al obiectului cererii cu care instanța este învestită.

Împrejurarea că intimatul pârât Ministerul Justiției a emis Ordinul nr. 3396/C/2018 care a modificat Ordinul nr. 603/C/2018, a cărui anulare s-a solicitat prin prezenta cerere de chemare în judecată, fapt ce a dus la respingerea acestui capăt de cerere ca rămas fără obiect nu poate constitui o necercetare a fondului de către prima instanță. Modificarea Ordinului nr. 603/C/2018 de către Ministerul Justiției prin Ordinul nr. 3396/C/2018 nu înseamnă altceva decât o recunoaștere de către pârât a nelegalității Ordinului 603, astfel că în mod corect prima instanță a respins capătul de cerere privind anularea Ordinului nr. 603/C/2018 ca rămas fără obiect, judecătorul fondului fiind ținut de recunoașterea efectuată de Ministerul Justiției prin emiterea Ordinului nr. 3396/C/2018.

Pe de altă parte susține recurentul că obligarea recurentei-pârâte la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 3396/C/2018 încalcă de asemenea dispozițiile art. 9 alin. (2) și art. 22 din C. proc. civ., întrucât "a se putea pronunța asupra acordării acestor drepturi era necesar a fi analizat legalitatea OMJ nr. 3396/C/2018, condiție ce nu este îndeplinită întrucât instanța a fost investită cu anularea OMJ nr. 603/C/2018".

Nici această critică nu poate fi primită, în condițiile în care prin Ordinul nr. 3396/C/2018 se recunoaște intimatei reclamante drepturile salariale cuvenite, acordarea diferențelor de drepturi salariale fiind dispusă tocmai ca efect al acestei recunoașteri.

Cu referire la critica ce vizează interpretarea în mod eronat a dispozițiilor art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, în raport de faptul că ordonatorul principal de credite a asigurat fondurile necesare în bugetul Direcției Naționale de Probațiune și în luna decembrie 2018 au fost achitate drepturile salariale acordate intimatei-reclamante, situație față de care susține recurenta că nu există un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acesteia. Legalitatea unui act administrativ este analizată în raport de legea în vigoare la data emiterii lui. La momentul emiterii Ordinului nr. 603/C/2018 exista un refuz nejustificat atâta vreme cât a fost necesar modificarea acestuia prin Ordinul nr. 3396/C/2018.

În ce privește criticile aduse hotărârii atacate ce vizează actualizarea cu rata inflației și a dobânzii legale a diferențelor de drepturi salariale cuvenite intimatei reclamante, instanța de control judiciar constată caracterul nefondat al acestora.

Contrar susținerilor recurentei, în mod corect prima instanță a admis capătul de cerere privind actualizarea cu indicele de inflație a sumelor datorate și plata dobânzii legale, având în vedere că prin ordinul emis s-a stabilit acordarea diferențelor salariale datorate, dar nu și actualizarea sumelor pretinse cu indicele de inflație și dobânda legală.

Împrejurarea că Ordinul MJ nr. 3396/C/2018 a fost emis înainte de primul termen de judecată nu înlătură obligația Ministerului Justiției și a Direcției Naționale de Probațiune de a achita intimatei dobânda și actualizarea cu indicele de inflație.

Așa cum susține și recurenta prin cererea de recurs, emiterea Ordinului nr. 3396/C/2018 reprezintă recunoașterea pretențiilor intimatei. Or, atâta timp cât pretențiile principale au fost recunoscute, în vederea respectării principiului reparării integrale a prejudiciului produs, se impune și actualizarea cu indicele de inflație și acordarea dobânzii legale aferente.

Din această perspectivă, în cauză, se impune cumulul dobânzii legale cu actualizarea în temeiul principiului reparării integrale a prejudiciului, fiind mecanisme menite a repara prejudicii distincte, cum corect a apreciat și judecătorul fondului.

Relevantă în acest sens este Decizia nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în dosarul nr. x/2013, în care se prevede că:

"În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011".

În considerentele acestei decizii, s-a reținut că "…pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum (…). Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale".

Prin această decizie aplicabilă prezentei cauze s-a stabilit atât posibilitatea de acordare, cât și posibilitatea de cumulare a celor două elemente în discuție (dobânda și indicele de inflație).

Referitor la ultimul motiv de recurs prin care se aduc critici prin raportare la O.U.G. nr. 3/2019, se constată că acestea țin de executarea, respectiv modalitatea de executare a hotărârii, efectuarea plății reprezentând o chestiune care privește executarea obligației, iar nu stabilirea acesteia, astfel încât nu pot fi reținute alegațiile recurentei-pârâte.

Conform actului normativ invocat, se dispune eșalonarea plații acestor drepturi salariale, plata fiind o modalitate de stingere a unei obligații, ceea ce presupune că aceste drepturi salariale sunt deja scadente iar prin O.U.G. nr. 3/2019 s-a reglementat o modalitate de executare benevolă a obligațiilor stabilite prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 2883/2018.

Pe de altă parte, în condițiile în care prin O.U.G. nr. 3/2019 s-a dispus că plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției se va realiza în mod eșalonat, fără a se dispune că ordonatorii de credite sunt scutiți de plata dobânzilor legale aferente sumelor datorate de la data scadenței și până la plata efectivă, Înalta Curte apreciază că acest act normativ nu este de natură a împiedica dreptul persoanelor vizate de a solicita repararea integrală a prejudiciului.

Soluția de obligare a pârâților la plata dobânzii se impune și din considerente de echitate, dat fiind că executarea datoriei a fost amânată pe parcursul a 5 ani, cu începere din 2019, conform O.U.G. nr. 3/2019. Această eșalonare a fost dispusă prin ordonanță de urgență a Guvernului, fără acordul reclamantei, iar termenul stabilit pentru executarea întregii sume depășește o durată rezonabilă în valorificarea dreptului, și nu mai răspunde cerințelor de proporționalitate dintre scopul urmărit prin reglementarea adoptată și menținerea unui just echilibru al intereselor reclamantei și ale ministerului (care invocă, în preambulul ordonanței, inexistența fondurilor bugetare necesare).

Prin urmare, toate criticile recurentei sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost investită prim instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Națională de Probațiune împotriva sentinței civile nr. 205 din 22 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 februarie 2022.