Decizia nr. 1186/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — contestație în anulare

Cadrul procesual anterior formulării contestației în anulare: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 04.05.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune, solicitând: 1. obligarea pârâtului Ministerul Justiției la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 și, în colaborare cu pârâta DNP, în calitate de angajator și ordonator terțiar de credite, să-i calculeze corect salariul pentru luna decembrie a anului 2017 prin rectificarea sumei de 342,109 RON, reprezentând valoarea de referință sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probațiune în intervalul de referință menționat, și stabilirea VRS de 445 RON, nivelul maxim existent în plată pentru familia de funcții bugetare Justiție, așa cum indică însăși CCR prin Decizia nr. 794/2016 invocată în preambulul acestui OMJ. 2. obligarea pârâților să reconsidere perioada de acordare a despăgubirilor prevăzute de OMJ nr. 542/2018, așa cum au fost recunoscute acestea prin Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ după cum urmează: - începând cu data de 09.04.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de referință sectorială de 405 RON; - începând cu data de 01.12.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de 445 RON (VRS 405 RON, majorată cu un procent de 10%) până la 31 decembrie 2017. 3. obligarea pârâților la stabilirea unui calendar pentru plata sumelor restante cu titlul de despăgubiri astfel rezultate, a dobânzilor aferente acestora, precum și a actualizării sumelor rezultate la rata inflației. 4. obligarea pârâtului MJ să rectifice OMJ nr. 603/C/2018 și, în colaborare cu pârâta DNP: - să aplice majorarea salarială de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 începând cu luna ianuarie 2018 față de salariul corect calculat pentru luna decembrie 2017, respectiv cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 445 RON și în acord cu indicațiile emise în recomandarea Ministerului Muncii și Justiției Sociale ca urmare a dialogului purtat cu categoriile profesionale din familia ocupațională de funcții bugetare Justiție - să aplice sporurile stabilite pentru categoria profesională a personalului de probațiune, în acord cu aceeași recomandare, și prin raportare la un salariu calculat corect pentru luna decembrie 2017, în procentul și în condițiile indicate în cadrul aceleiași recomandări, după cum urmează: - cuantumul brut al sporurilor raportate la salariul stabilit pentru luna decembrie 2017 se majorează cu 25% rezultând cuantumul sporurilor pentru luna ianuarie 2018; - sporurile de 15% din salariul de bază - spor pentru condiții de muncă grele, prevăzut în art. 4 alin. (1) din Legea 153/2017; 25% din salariul de bază - spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 5 al aceleiași legi; 5% din salariul de bază - pentru păstrarea confidențialității, prevăzut de art. 5 din lege, chiar dacă vor fi plafonate la maximul de 30% în acord cu dispozițiile normative, să fie calculate și aplicate în mod individual și progresiv, în raport cu clasele de salarizare, nu cumulat. 5. obligarea pârâților la plata despăgubirilor rezultate din sumele cumulate ca urmare a calculării necorespunzătoare a VRS stabilite în cuprinsul OMJ nr. 542/2018, cât și a aplicării eronate a sporurilor și creșterii salariale de 25% aplicate prin OMJ nr. 603/2018, acordate în lumina Legii nr. 153/2017, începând cu 09.04.2015 până la data plății efective. 6. obligarea pârâtului Ministerul Justiției ca, în calitate de ordonator principal de credite, să aloce Direcției Naționale de Probațiune sumele necesare plății despăgubirilor aferente, atâta celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 542/C/2018, cât si a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 603/2018.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 4388 din data de 30 octombrie 2018, Curtea de Apel București - Secșia a VIII -a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea, în parte, și a obligat pârâta Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective. De asemenea, a respins capetele de cerere privind anularea parțială a Ordinelor MJ nr. 542/C/05.02.2018 și nr. 603/C/08.02.2018, în ceea ce privește modul de stabilire a indemnizațiilor lunare, inclusiv a sporurilor cuvenite, prin raportare la VRS de 405 RON începând cu 09.04.2015, respectiv VRS de 445,5 RON începând cu 01.12.2015, ca rămase fără obiect.

Calea de atac formulată Împotriva sentinței civile nr. 4388 din data de 30 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Direcția Națională de Probațiune, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Soluția pronunțată de instanța de recurs Prin decizia nr. 2501 din 15 aprilie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal s-a respins recursul declarat de pârâta Direcția Națională de Probațiune împotriva sentinței nr. 4388 din 30 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Calea extraordinară de atac formulată în cauză și motivele invocate Împotriva deciziei nr. 2501 din 15 aprilie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, recurenta-pârâtă Direcția Națională de Probațiune a formulat contestație în anulare. În susținerea contestației în anulare, recurenta a invocate următoare argumente: Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. "(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (...) 2. deztesarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale". Instanța de recurs a reținut în mod greșit că sentința civilă nr. 4388 din 30 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost comunicată la data de 26.11.2018 în loc de data de 27.11.2018, așa cum reiese de pe ștampila aplicată pe plicul în care a fost comunicată această hotărâre înregistrată la DNP sub nr. x/27.11.2018. Cum recursul a fost formulat de recurenta-pârâtă Direcția Națională de Probațiune la data de 13.12.2018, iar sentința civilă nr. 4388 din 30 octombrie 2018 a Curții de Apel București a fost comunicată recurentei-pârâte DNP la data de 27.11.2018, reiese fără putința de tăgadă că recursul a fost formulat în termenul de 15 zile de la comunicare, conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și numai dintr-o greșeală materială instanța de recurs a admis excepția tardivității și a respins recursul ca tardiv formulat. Prin urmare, decizia civilă nr. 2501 din data de 15.04.2021, pronunțată de înalta Curte de Casație Și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018 a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. Având în vedere cele de mai sus, contestatoare a solicitat să se admită contestația în anulare astfel cum a fost formulată și să se anulez decizia pronunțată în recurs, cu reluarea judecații. În subsidiar, a solictat în temeiul art. 186 C. proc. civ. repunerea în termenul de recurs avându-se în vedere că pe ștampila aplicată pe plic este menționată data de 27.11.2018, la această dată fiind înregistrată și la Direcția Națională de Probațiune.

Considerentele și soluția asupra contestației în anulare. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și decizia atacată prin contestația în anulare, în raport de motivele invocate și normele legale incidente, Înalta Curte constată că cererea formulată de contestatoarea Direcția Națională de Probațiune este nefondată, pentru următoarele considerente: În susținerea contrestației în anulare, contestatorea a invocat prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., conform cărora: "(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (...) 2. deztesarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale". În fapt, a susținut că sentința civilă nr. 4388 din 30 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal i-a fost comunicată la data de 27.11.2018 și nu la de data de 26.11.2018, aspect ce se confirmă prin ștampila aplicată pe plicul în care a fost comunicată această hotărâre înregistrată la DNP sub nr. x/27.11.2018. Din analiza actelor existente în dosarul instanței de fond, în temeiul cărora a fost pronunțată sentința nr. 4388 din 30 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, se constată că sentința atacată a fost comunicată la data de 26 noiembrie 2018, înscrisul de la fila nr. x din acest dosar, intitulat "ÎNȘTIINȚARE" confirmând acest aspect. Conținutul acestui înscris prin care se face dovada comunicării sentinței recurate la data de 26.11.2018 este însușit de contestoare prin exisența în cuprinsul ei a ștampilei instituției și a datelor de identificare a reprezentantului contestatoarei, delegat cu primirea actelor de procedură. În aceste condiții instanța de recurs a reținut în mod corect în considerentele deciziei nr. 2501 din data de 15.04.2021, că data de comunicare a sentinței este 26.11.2018, iar ultima zi în care putea fi declarat recursul era 12 decembrie 2018, iar recursul a fost declarat la data de 13 decembrie 2018, depășindu-se, așadar, termenul legal de 15 zile. Față de această constatare, Înalta Curte apreciază că, în speță nu poate fi reținută incidența motivului de contestație în anulare reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., considerente pentru care va respinge contestația în anulare formulată de Direcția Națională de Probațiune, ca nefondată.